Fond funciar. Decizia nr. 622/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 622/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 16921/281/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR.622

Ședința publică din data de 09 aprilie 2013

Președinte:

F. L. Șalar

Judecători:

M. B.

A.-M. L.

Grefier:

E. M.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă T. E. cu domiciliul în Ploiesti, ..13, J. Prahova împotriva sentinței civile nr._/16.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații-pârâți C. LOCALA FOND FUNCIAR VALEA CALUGAREASCA cu sediul în Valea Calugareasca, J. Prahova, C. JUDETEANA FOND FUNCIAR cu sediul în Ploiesti, J. Prahova și T. P. - Karlsruhe, .. 49, Germania.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.04.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a oferi posibilitatea recurentei-reclamante să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 08.04.2013, când, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, deoarece unul dintre membrii acestuia s-a aflat în concediu medical, a amânat pronunțarea la data de 09.04.2013, când a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL:

Prin sentința civilă nr._/16.10.2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a dispus respingerea acțiunii formulate de recclamanta T. E. împotriva pârâților C. L. Valea Călugarească de aplicare a legilor fondului funciar, C. Județeană Prahova de aplicare a legilor fondului funciar și T. P., ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta T. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. L. Valea Calugareasca de aplicare a legilor fondului funciar, C. Județeană Prahova de aplicare a legilor fondului funciar și T. P., prin care a solicitat pronuntarea unei hotărâri prin care sa se dispuna nulitatea absoluta toală a titlului de proprietate nr._/11.09.2007, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate in favoarea pârâtului de pe urma autorului său, N. B. C. (T.) pentru suprafața de 9000 m.p.

Instanta constata ca, urmare a cererii formulate de succesoarea autorului N. B. C. (T.), respectiv de numita T. C. în baza legii 18/1991 (fila 41 dosar) in baza Legiilor Fondului Funciar, a fost reconstituit dreptul de proprietate in favoarea acesteia pentru o suprafata de 9000 mp pe raza Comunei Valea Calugareasca, sens in care s-a emis titlul de proprietate nr._/11.09.2007, conform inscrisului aflat la fila 40 dosar.

Instanta retine ca reconstituirea dreptului de proprietate dispusa in favoarea autorului paratului T. P. s-a efectuat in baza datelor aflate in registrul agricol (fila 49 dosar), anterior cooperativizării, precum și din cererea de intrare în fostul GAC a acestuia (fila 46 dosar).

În acest sens, instanta constata din inscrisul aflat la fila 49 dosar ca in perioada 1959 - 1963, autorul paratului, N. B. C. (T.), a figurat in evidentele agricole ale Comunei Valea Calugareasca, ca avand in proprietate suprafata totala de 9000 mp, motive pentru care prin emiterea titlului de proprietate în litigiu, s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma defunctului pentru această suprafată.

Instanța va înlătura astfel ca neîntemeiate apărările reclamantei cu privire la faptul că autorul pârâtului, N. B. C. (T.) nu ar fi deținut anterior cooperativizării suprafața ce a format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate prin T.P. nr._/11.09.2007.

În ceea ce privește apărările reclamantei cu privire la faptul că nu există corespondență între suprafața cu care autorul pârâtului a figurat la rol anterior cooperativizării și suprafața adusă de familia acestuia în fostul GAC, instanța reține că aceasta este neîntemeiată.

În baza disp.art. 11 din Legea 18/1991 există posibilitatea dovedirii întinderii suprafeței ce a fost adusă în fostul CAP, nu numai cu înscrisuri, dar și cu martori, iar la cererea de reconstituire în litigiu au fost depuse și declarații de martori așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 45 dosar, dovezi ce nu au fost infirmate în cauză de probatoriul administrat de reclamantă.

F. de considerentele mai sus detaliate, instanta apreciaza ca titlul de proprietate emis pe numele defunctului respecta dispozitiile legale in vigoare la momentul reconstituirii dreptului de proprietate pe numele acestuia, atat in ceea ce priveste intinderea dreptului de proprietate, cat si cu privire la amplasamentul terenului, acesta fiind in concordanta cu cel din evidentele agricole mentionate ale .>

In acest sens, instanta va inlatura apararile reclamantei cu privire la pretinsa nelegalitate a reconstituirii dreptului de proprietate în litigiu, ca fiind nedovedite.

Pe cale de consecinta, instanta constata ca in cauza nu este incidenta niciuna din ipotezele art. III din L 169/97, motive pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești, în termen legal a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea în tot a acesteia, deoarece este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legilor fondului funciar.

În motivarea recursului, reclamanta a învederat că instanța de fond nu vrea să constate că reconstituirea dreptului de proprietate def. T. Costanța pentru terenurile de 2757 mp în Valea U. și 6243 mp în punctul Orbescu s-a făcut fără respectarea legilor fondului funciar, întrucât autorul acesteia, def. N. B. C., nu a figurat cu terenurile atribuite prin titlul de proprietate_/2007 în evidențele agricole ale comunei Valea Călugărească și nu au fost aduse în patrimoniul CAP Valea Călugărească.

Totodată, recurenta-reclamantă a mai susținut că, deși în sentința recurată sunt înscrise o parte din dovezile care fundamentează nerespectarea legilor proprietății la eliberarea titlului de proprietate, instanța ignoră datele înscrise în acestea, dând o interpretare total greșită celor înscrise în aceste dovezi pentru a pronunța o hotărâre favorabilă pârâților.

Astfel, instanța de fond înscrie în sentința recurată dovada aflată la fila 41 - cererea formulată de defuncta T. C., titulară a titlului de proprietate_/2007 și nu vrea să constate că în această cerere, def. T. C. a solicitat 7500 mp din care 2500 mp în Valea M. și 5000 mp în Punctul Mureanca, nicidecum terenurile atribuite prin titlul de proprietate_/2007.

De asemenea, din fișa de rol pe numele N. B. C. rezultă că din 1961-1963 acesta a figurat în evidentele agricole ale comunei Valea Călugăreasca cu un teren de 0.30 ha amplasat in Valea M. nicidecum in Valea U. - 2757 mp si Punctul Orbescu - 6243 mp, iar din declarația de martori existentă la fila 45 rezultă că martorii au declarat că deține în punctul Orbescu 5000 mp și 2500 mp, nicidecum suprafețele atribuite mai sus menționate.

În plus, recurenta-reclamantă a mai menționat că instanța de fond a omis să constate că terenurile atribuite prin T.P._/2007 nu au fost aduse în patrimoniul CAP, așa cum rezultă din înscrisul aflat la filele 8, 31 și 46 din dosarul cauzei.

Întrucât la eliberarea T.P._/2007 nu au fost respectate legile proprietății, în conformitate cu prevederile Legii 169/1997 art. III lit. a pct. II acest document este lovit de nulitate absolută.

În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.7 și 9 c.pr.civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 17.12.2012.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Critica adusă de către reclamantă sentinței recurate vizează greșita aplicare a legilor fondului funciar, aceasta susținând că amplasamentul anumitor suprafețe de teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate autorului pârâtului T. P. nu este cel corect și, în plus, terenurile atribuite prin titlul de proprietate nr._/2007, a cărui constatare a nulității absolute se solicită, nu au fost aduse în patrimoniul CAP.

Această critică a recurentei-reclamante se observă că este nefondată, judecătorul fondului apreciind în mod judicios că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de dispozițiile art.III din Legea nr.169/1997 privind nulitatea actelor de constituire sau de reconstituire a dreptului de proprietate.

Astfel, art.11 alin.3 din Legea nr.18/1991 stipulează că stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa agricolă de producție la 1 ianuarie 1990 sau a registrului agricol.

Defunctul N. B. C., pe numele căruia s-a eliberat titlul de proprietate a cărui nulitate absolută se solicită, a figurat în registrul agricol aferent perioadei 1959-1963 cu suprafața de 0.9 ha teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin intermediul Hotărârii nr.98/29.08.1991 emisă de C. Județeană Prahova de aplicare a legilor fondului funciar.

Prin urmare, în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, se constată că au fost respectate dispozițiile legale în vigoare la momentul reconstituirii.

Referitor la amplasamentul suprafeței de 0,9 ha teren reconstituită prin titlul de proprietate în discuție, trebuie menționat că reclamanta nu a dovedit în vreun fel că acesta ar fi fost deținut de autorul său.

Or, pentru a solicita constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate eliberat altei persoane, reclamanta trebuie să justifice un interes legitim, să dovedească faptul că a fost prejudiciată prin actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate.

În speță, tribunalul constată că recurenta-reclamantă nu a dovedit că vechiul amplasament al proprietății autorilor săi se suprapune cu amplasamentul înscris în titlul de proprietate eliberat autorului pârâtului T. P., prin urmare susținerile sale nu pot fundamenta o altă soluție decât cea adoptată de judecătorul fondului.

De aceea, constatând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr._/16.10.2010 a Judecătoriei Ploiești, tribunalul va respinge recursul declarat împotriva acesteia de către reclamantă ca fiind nefondat.

În plus, în baza art.274 alin.1 c.pr.civ., tribunalul va admite în parte cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată și va dispune obligarea acesteia, aflată în culpă procesuală, să-i plătească intimatului T. P. suma de 400 lei reprezentând onorariu avocat, constatând că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând transportul ocazionat de deplasarea intimatului la Tribunalul Prahova nu s-a dovedit a fi fost plătite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă T. E., cu domiciliul în Ploiesti, ..13, J. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/16.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. LOCALA FOND FUNCIAR VALEA CALUGAREASCA cu sediul în Valea Calugareasca, J. Prahova, C. JUDETEANA FOND FUNCIAR cu sediul în Ploiesti, J. Prahova și T. P. - Karlsruhe, .. 49, Germania, ca fiind nefondat.

Admite în parte cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată și o obligă pe aceasta să-i plătească intimatului T. P. suma de 400 lei cu acest titlu, sumă reprezentând onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

F. L. Șalar

M. B.

A.-M. L.

Grefier,

E. M.

Red / Tehnored.A.M.L.

2 ex/12.06.2013

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Jud. fond L. C. M. – Judecătoria Ploiești

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 622/2013. Tribunalul PRAHOVA