Uzucapiune. Decizia nr. 277/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 277/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 2609/281/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.277
Ședința publică din data de 08.05.2013
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTOR - R. C.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă . – prin mandatar S. E. M. cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/09.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata pârâtă . – cu sediul în ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta reclamantă reprezentată de avocat S. E., lipsind intimata pârâtă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul apelantei reclamante, depune la dosar un certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice privind taxele și impozitele.
Instanța apreciază că nu se impune comunicarea acestui act intimatei pârâte, fiind emis de aceasta.
Reprezentantul apelantei reclamante, arată că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului apelantei reclamante.
Reprezentantul apelantei reclamante, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 14.02.2011, sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate asupra terenului in suprafața de 1.187 mp, categoria curți – construcții, a terenului în suprafață de 1.013 m.p. categoria drumuri și căi ferate și a terenului în suprafață de 742 m.p. aferent construcțiilor, respectiv în total, 2.942 m.p. situat în comuna Păulești, . 10, județul Prahova, prin efectul uzucapiunii de 30 ani.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 1662/29.08.1952 s-a dispus ca centrele de vinificație și distilare, precum și depozitele de păstrare și condiționare a vinului și produselor alcoolice, aparținând unităților de la Ministerul Gospodăriei Agricole de Stat să treacă la Ministerul Industriei Alimentare, iar în anul 1956 să treacă în patrimoniul societății fostul Vinalcool.
A mai arătat reclamanta că . s-a privatizat iar patrimoniul a fost transferat către succesoarea de drept ., aceasta figurând în evidențele fiscale ale primăriei cu terenurile în suprafață de 1.013 m.p. categoria curți – construcții, în suprafață de 1.013 mp., categoria drumuri și căi ferate și a terenului în suprafață de 742 m.p. aferent construcțiilor, total 2.942 m.p., pentru care s-a plătit și impozitul.
S-a susținut de către reclamantă că a stăpânit această suprafață de teren, păstrând această posesie în nume propriu, în mod continuu, neîntrerupt, fără intermitențe anormale, pașnic, public, sub nume de proprietar și niciun caz echivocă.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1859, 1860, 1890 art. 489 și urm. C.civil și art. l11 C.pr.civila.
După administrarea probei cu acte, prin sentința civilă nr._/09.10.2012, Judecătoria Ploiești a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că reclamanta stăpânește terenul în suprafață de 2.942 mp situat în comuna Păulești, . 10, . suprafața de 1.013 m.p. categoria drumuri și căi ferate și suprafața de 742 m.p. aferent construcțiilor, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie – refacere 2 efectuat de expert Toașcă A., din anul 1956, prin joncțiunea posesiei exercitate de autorul reclamantei, .>
A motivat instanța de fond că reclamanta a intrat în posesia terenului ca urmare a Hotărârii nr. 1662/29.08.1952 a Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române prin care s-a dispus predarea în folosința Întreprinderilor Industriale de Vinuri și Produse Alcoolice a cramelor aparținând Ministerului Industriei Alimentare și, de asemenea, prin procesul-verbal din data de 28.07.1956 s-a procedat la evaluarea clădirilor ce au fost trecute în proprietatea întreprinderii Vinalcool Ploiești.
A concluzionat prima instanță că, potrivit înscrisurilor sus-menționate, reclamanta a intrat în posesia terenului ce face obiectul acțiunii ca detentor precar pentru a putea folosi clădirile ce i-au fost date în folosință, caz în care la acea dată reclamanta nu se putea considera proprietar, cât timp știa că nu i-a fost transferat dreptul de proprietate asupra terenului și deci „posesia” acesteia reprezenta în fapt doar o detenție precară, iar nu „o posesie sub nume de proprietar”.
A mai susținut instanța de fond că faptul că este o detenție precară rezultă și din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 15/1990, respectiv art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 potrivit cărora societățile comerciale constituite prin reorganizarea fostelor unități economice de stat sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor numai dacă acestea nu le-au fost atribuite cu alt titlu și astfel, conform acestei legi, reclamanta ar fi dobândit dreptul de proprietatea asupra terenului în litigiu dacă ar fi dovedit existența terenului în patrimoniul său având în vedere că din actele dosarului reiese că a uzat de această procedură or, cum aceasta intrase în folosința terenului doar pentru a putea folosi construcțiile ce i-au fost atribuite, deci ca detentor precar, nu a putut beneficia nici de dispozițiile Legii nr. 15/1990.
S-a mai reținut de către prima instanță că detenția precară, oricât de îndelungată ar fi, nu se bucură de efectul juridic al dobândirii proprietății asupra bunului deținut, iar reclamanta nu a dovedit intervertirea detenției precare într-o posesie utilă prin vreunul dintre modurile prevăzute limitativ de disp. art. 1858 C.civ., caz în care nu sunt îndeplinite condițiile art. 1847, art.1854, art.1890 c.civ. pentru a se putea constata dreptul de proprietate al reclamantei prin efectul uzucapiunii de lungă durată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului apelanta a arătat că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția, reținând o situație de fapt străină de natura pricinii.
A susținut apelanta că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, apelanta a arătat că prin Hotărârea nr.1662/29.08.1952 a fostului Consiliu de Miniștri ai RPR și procesul-verbal din data de 28.07.1956, s-au evaluat clădirile ce urmau să fie trecute în proprietatea Vinalcool, clădiri situate pe un teren de 1162 mp, dându-le astfel în folosință și terenul, întregul imobil clădiri și teren făcând parte în continuare din patrimoniul societății astfel cum a fost identificat de către expert Troașcă C., imobil pentru care plătește impozit, respectiv pentru suprafața totală de 2942 mp situată în . 10, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
A precizat apelanta că odată cu privatizarea . patrimoniu s-a transferat către succesoarea în drepturi a acesteia, ., ceea ce demonstrează că începând cu anul 1956 terenurile au fost deținute de aceeași persoană, situație confirmată și de declarațiile de impunere și certificatul de atestare fiscală, precum și de adresele existente la dosar care atestă că societatea figurează în evidențele registrului agricol cu aceste terenuri care nu au făcut obiectul Legii 18/1991, a Legii nr.10/2001, nu fac parte din domeniul public sau privat, întregul teren fiind împrejmuit, folosit de societate, nu a fost tulburată în niciun fel în stăpânirea acestuia, îndeplinind astfel condițiile prev. de art. 1890, 1859, 1860c.civ., art.489 și urm. c.civ. pentru a se constata că a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar asupra terenului în litigiu, timp de 30 de ani.
A criticat apelanta și faptul că în mod eronat instanța de fond a reținut în cuprinsul motivării disp. Legii nr.15/1990, considerent străin de natura pricinii având în vedere împrejurarea că nu au și-a întemeiat acțiunea pe aceste dispoziții, ci doar au precizat că reclamanta este succesoarea în drepturi a . pârâta a recunoscut și acceptat tacit situația expusă cât timp nu a formulat întâmpinare și nicio apărare.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 28.11.2012.
Tribunalul, examinând sentința apelată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Conform Hotărârii fostului Consiliu de Miniștri al RPR, nr. 1662/29.08.1952, s-a decis ca toate cramele, pivnițele pentru depozitarea vinului, spațiile de depozitare etc. aparținând GAS-urilor să treacă în folosința Întreprinderilor Industriale de Vinuri și Produse Alcoolice, pendinte de Ministerul Industriei Alimentare, urmând ca predarea-preluarea să se facă pe bază de procese-verbale, astfel încât în baza procesului-verbal din data de 28.07.1956, a fost trecut în proprietatea Întreprinderii Vinalcool Ploiești, un imobil construcție compus din cramă, pivniță și 3 camere, situat pe un teren de 1162 mp., motiv pentru care s-a dispus evaluarea acestor clădiri, imobil care, ulterior privatizării societății Vinalcool, a trecut în patrimoniul ..
În cuprinsul adreselor nr.5613/2011, nr.4715/2011, nr.5557/2011 emise de Primăria . că reclamanta figurează în evidențele agricole în T.10, P 583 cu terenul și construcțiile situate pe acesta, teren și construcții care nu fac parte din domeniul public sau privat al . evidențele fiscale figurează începând cu anul 2011 cu teren în suprafață de 1162 mp curți-construcții precum și cu cramă, pivniță și 3 camere în suprafață construită de 742 mp, iar potrivit declarației depusă la sediul primăriei, figurează cu clădiri (casă locuită, cramă, magazine PFL) și teren curți-construcții în suprafață de 742 mp, precum și teren neproductiv de 1187 mp., inclusiv cu un teren de 1013 mp. categoria drumuri și căi ferate, martorul audiat arătând că, în realitate, acest din urmă teren reprezintă un drum de acces către una din cramele societății, terenuri pentru care nu au fost formulate cereri de restituire în baza Legii nr.18/1991 și nu s-a luat nicio măsură reparatorie prin echivalent în baza Legii nr.10/2001.
Conform raportului de expertiză topo efectuat în cauză de către expert Troașcă A., terenul în litigiu are suprafața totală de 2942 mp., fiind identificat prin pct. 1-2-3-4-5-6-7-8-1, fiind situat în ., P 583, teren împrejmuit pe toate laturile, expertul poziționând și crama existentă pe teren.
Dispozițiile art.111 cod pr. civila, stipulează că partea care are interes poate să formuleze cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept cu excepția cazului în care are posibilitatea formulării cererii în realizarea dreptului.
De asemenea, disp. art. 1837 și următoarele cod civil, prevăd ca uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate constând în exercitarea unei posesii neîntrerupte, continue, netulburata și sub nume de proprietar, timp de 30 ani asupra bunului respectiv.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că în baza Hotărârii fostului Consiliu de Miniștri al RPR, nr. 1662/29.08.1952, procesului-verbal din data de 28.07.1956, adreselor nr.5613/2011, nr.4715/2011, nr.5557/2011 emise de Primăria . trecut în proprietatea Întreprinderii Vinalcool Ploiești imobilul construcție compus din cramă, pivniță și 3 camere, situat pe un teren de 1162 mp., imobil care a trecut ulterior privatizării acestei societăți în patrimoniul reclamantei, aceasta din urmă figurând în evidențele agricole și fiscale cu suprafața totală de 2942 mp. din care teren curți-construcții în suprafață de 742 mp, teren neproductiv de 1187 mp., și 1013 mp. categoria drumuri și căi ferate, martorul audiat arătând că, în realitate, acest din urmă teren reprezintă un drum de acces către una din cramele societății.
Ca atare, atât timp cât autoarei reclamantei a dobândit in proprietate în baza Hotărârii fostului Consiliu de Miniștri al RPR, nr. 1662/29.08.1952, procesului-verbal din data de 28.07.1956, imobilul construcție compus din cramă, pivniță și trei camere situate pe un teren de 1162 mp., construcții intrate ulterior privatizării . patrimoniul reclamantei, înseamnă că reclamanta nu poate pretinde dobândirea unui drept de proprietate asupra terenului de 2942 mp., deoarece pe de o parte, a dobândit dreptul de proprietate doar asupra construcțiilor constând în cramă, pivniță și3 camere, și nicidecum și asupra terenului de 1162 mp. pe care erau situate aceste construcții, iar pe de alta parte, exercitarea unei folosințe asupra terenului de 2942 mp., împrejmuirea acestuia, nu conferă în favoarea reclamantei exercitarea cu buna credința, pentru sine a unei posesiei continue, neîntrerupte, netulburata si sub nume de proprietară, ci pur si simplu reprezintă stări de fapt fără nici un efect juridic.
De altfel, exercitarea de către Întreprinderea Vinalcool și apoi de către reclamantă a unei folosințe asupra terenului în litigiu timp de 3o ani, invocându-se hotărârea, procesul - verbal sus - menționate, declarația martorului audiat, adresele existente la dosar, nu poate să aibă ca efect dobândirea unui drept de proprietate asupra terenului 2942 mp. prin uzucapiune, întrucât autoarea reclamantei și apoi reclamanta au preluat in folosința acest teren în mod conștient, cunoscând ca aceasta nu le aparține, caz în care era imposibil ca autoarea reclamantei și apoi reclamanta să exercite în mod valabil, cu buna credința, o posesie pentru sine.
Or, in condițiile în care Întreprinderea Vinalcool și succesoarea acesteia au dobândit în proprietate construcții constând în cramă, pivniță și 3 camere în anul 1956 iar de la aceasta data reclamanta pretinde că autoarea sa a intrat și în posesia terenului de 1162 mp., știind că are un drept de proprietate doar asupra construcțiilor, înseamnă că exercitarea unei folosințe asupra terenului de 2942 mp. nu reprezintă prin însăși natura sa o posesie utila, neviciata, ci pur si simplu atesta acapararea de către reclamantă a unui teren care nu îi aparține și pe care nu a dobândit-o în mod legal în mod legal.
Mai mult chiar, nu exista nici o dovada la dosar care sa ateste modul in care Întreprinderea Vinalcool și apoi reclamanta au exercitat posesia pretinsa asupra diferenței dintre terenul de 2942 mp. și terenul de 1162 mp., data de la care au intrat în posesia acestei diferențe în condițiile în care au dobândit în proprietate doar construcții, și li s-a dat în folosință doar terenul de 1162 mp., folosință care însă nu atrage dobândirea unui drept de proprietate asupra terenului cât timp au folosit acest teren cu acordul proprietarului, cunoscând că nu le aparține, în caz contrar însemnând ca orice persoana fizică sau juridică care nu are nici un drept de proprietate asupra unui teren sa-l îngrădească, să-l folosească timp de 3o ani pentru ca ulterior sa invoce dobândirea unui drept de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în litigiu, ceea ce este inadmisibil și chiar inechitabil, ajungându-se la situația de a se proteja și recunoaște din punct de vedere juridic un drept de proprietate dobândit prin acapararea nelegala a unui teren.
Împrejurarea că reclamanta figurează cu suprafața de 2942 mp în evidențele agricole și fiscale ale comunei, că achită taxele și impozitele, nu este de natură să atragă concluzia exercitării unei posesii utile și neviciate asupra terenului în litigiu în condițiile în care reclamanta a intrat în posesia terenului cunoscând că acesta nu-i aparține, iar înscrierea și plata taxelor s-a făcut pe baza unei simple declarații ulterior anului 2000, neavând nicio relevanță din punctul de vedere al îndeplinirii condițiilor pentru dobândirea dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii de lungă durată faptul că nu s-ar fi formulat cereri de constituire, reconstituire a dreptului de proprietate, de acordare de despăgubiri în baza legilor speciale de reparație.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt si a respins acțiunea, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1837 si urm. cod civil si art. 111 cod pr. civila.
Criticile apelantei în sensul că hotărârea instanței de fond nu ar cuprinde motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția, reținând o situație de fapt străină de natura pricinii, sunt neîntemeiate deoarece din cuprinsul hotărârii reiese că instanța de fond a analizat probele administrate și a expus argumentele de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Susținerile apelantei că în mod greșit s-a respins acțiunea cât timă stăpânește terenul de 2942 mp. astfel cum a fost identificat de către expert încă din anul 1956 când autoarea sa primit în proprietate construcțiile situate pe teren, ocazie cu care i-a fost dat în folosință și terenul, situație dovedită inclusiv de declarația de impunere, certificatul de atestare fiscală, că aceste terenuri nu au făcut obiectul Legii nr.18/1991, nr.10/2001, nu fac parte din domeniul public sau privat al comunei, sunt nejustificate deoarece simpla folosință a terenului timp de 3o ani, nu poate să aibă ca efect dobândirea unui drept de proprietate asupra terenului 2942 mp. prin uzucapiune, cât timp autoarea reclamantei și apoi reclamanta au preluat in folosința acest teren în mod conștient, cunoscând ca acesta nu le aparține, caz în care era imposibil ca autoarea reclamantei și apoi reclamanta să exercite în mod valabil, cu buna credința, o posesie pentru sine.
De altfel, actele existente la dosar demonstrează că Întreprinderea Vinalcool și apoi reclamanta au folosit terenul în scopul unei bune administrări, gestionări a clădirilor trecute în proprietate, deci cu acordul proprietarului, astfel încât, înscrierea în evidențele fiscale și plata impozitului de către reclamantă, pentru teren, ulterior anului 2000 nu reprezintă prin însăși natura lor, împrejurări care să conducă la concluzia exercitării unei posesii utile și neviciate asupra terenului, înregistrarea în evidențele fiscale având loc pe baza unei simple susțineri a părții interesate și nicidecum pe baza unui act care să ateste modalitatea de dobândire a vreunui drept asupra terenului și întinderea acestuia.
Mai mult, chiar dacă nu s-au formulat cereri de constituire, reconstituire a dreptului de proprietate, de acordare de despăgubiri în baza unei legi speciale de reparație, chiar dacă terenul nu face parte din domeniul public sau privat al comunei, nu înseamnă în mod automat că reclamanta poate pretinde dobândirea unui drept de proprietate pe calea uzucapiunii de lungă durată cât timp probele administrate atestă exercitarea folosinței terenului în mod conștient în scopul bunei administrări a clădirilor devenite proprietatea Întreprinderii Vinalcool, cunoscând deci că acest teren nu-i aparține și astfel nici nu putea transmite succesoarei în drepturi o folosință sub nume de proprietar, pentru sine, asupra terenului în litigiu pentru ca reclamanta să poată invoca în prezent joncțiunea unor posesii utile și neviciate, timp de peste 30 de ani pentru a putea uzucapa.
Afirmațiile apelantei că în mod eronat instanța de fond ar fi reținut în cuprinsul motivării disp. Legii nr.15/1990, că acest considerent este străin de natura pricinii cât timp nu au și-a întemeiat acțiunea pe aceste dispoziții, ci doar au precizat că reclamanta este succesoarea în drepturi a . pârâta a recunoscut și acceptat tacit situația expusă cât timp nu a formulat întâmpinare și nicio apărare, nu au relevanță în cauză întrucât instanța de fond nu a făcut altceva decât să analizeze îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor uzucapiunii de lungă durată, constând în exercitarea unei posesii pentru sine sau în calitate de detentor precar, aducând în dovedirea acestei ultime susțineri, printre alte argumente, și pe cel vizând faptul că reclamanta nu putea, în virtutea dispozițiilor legii sus-menționate să exercite decât o posesie precară asupra terenului, argument în strânsă legătură cu cauza, neexistând niciun impediment legal ca instanța să-și argumenteze soluția ținând seama și de alte acte normative decât cele invocate de parte, dacă acestea au legătură cu împrejurările invocate.
Totodată, nu are nicio relevanță în cauză faptul că pârâta nu a depus întâmpinare, nu a formulat apărări contrarii, deoarece cauza se analizează în raport de probele administrate, de textele de lege aplicabile, și nicidecum de dorințele sau achiesările părților.
Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 1837 si urm. cod civil si art. 111
Pentru aceste motive
In numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă . – prin mandatar S. E. M. cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/09.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata pârâtă . – cu sediul în ., ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțata în ședința publica azi, 08.05.2013.
P. JUDECATORI
M. C. C. R.
GREFIER
I. N. Cardașol
Operator date cu caracter personal 5595
Red. /Tehnoret C.R.
4 ex./22.05.2013
d.f._ - Judec. Ploiesti
j.f. A. I.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 24-01-2013, Tribunalul PRAHOVA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 278/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
