Pretenţii. Decizia nr. 43/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 43/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 21074/281/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 43

Ședința publică din data de 10 Ianuarie 2013

PREȘEDINTE - N. C.

JUDECĂTORI - C. A. M.

- C. D. E.

GREFIER - E. G.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI PRAHOVA cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr.14 – 16, județul Prahova împotriva sentinței civile nr.3987 din data de 14.03.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații – pârâți DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C. S. cu sediul în Reșița, ..4, . S. și C. JUDEȚEAN C. S. cu sediul în Reșița, Piața 1 Decembrie, nr.1, județul C. S..

Cerere de recurs scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul recurentei – reclamante, consilier juridic G. L., lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la datele de 28.09.2012, respectiv 04.01.2013 prin intermediul serviciul registratură intimații – pârâți au depus întâmpinări și înscrisuri, în dublu exemplar pentru a fi comunicate recurentei – reclamante, după care,

Tribunalul comunică cele două întâmpinări consilierului juridic al recurentei – reclamante, care la rândul său depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică și, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat sau probe în apărare de administrat.

Tribunalul ia act de declarația reprezentantului recurentei – reclamante prin care arată că nu mai are cereri de formulat sau probe în apărare de administrat, sens în care acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Consilier juridic G. L. având cuvântul pentru recurenta - reclamantă, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond să se dispună admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată. De asemenea precizează că la dosarul cauzei există dovezi referitoare la faptul că beneficiarii Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru Persoane cu handicap Urlați sunt internați în continuare în această unitate.

Tribunalul în temeiul dispozițiilor prev. de art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ reclamanta Direcția G. de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Prahova a chemat in judecata pe paratele Direcția G. de Asistenta Sociala si Protecția Copilului C. S. și C. Județean C. S. solicitând instanței obligarea pârâtelor la plata diferenței intre costul mediu lunar si contribuția lunara de întreținere ce revine ca obligație de plata beneficiarului aparținătorului, pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 pentru un număr de 15 beneficiar, sumӑ în cuantum de 3897.

In drept au fost invocate disp. art. 54 din Legea nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificările si completările ulterioare si ale art.34 din HG nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

In dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei adresa emisa de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr.1603/10.02.2009, situația privind modul de calcul al costului mediu lunar pe asistat pentru perioada ian.2007 – dec.2008, și pentru anii 2009 și 2010, hotărârea emisă de C. Județean Prahova din 25.05.2007, certificat de încadrare în grad de handicap nr.666 din 07.02.2003 eliberat pentru K. D. și copie buletin de identitate K. D..

La termenul de judecata din data de 08.02.2012 pârâta Direcția G. de Asistenta Sociala si Protecția Copilului C. S. a formulat întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nelegala si nefondata.

Pârâta C. Județean C. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nelegalӑ și netemeinicӑ.

Prin încheierea din 08.02.2012 instanța a respins excepția de necompetenta teritoriala a Judecătoriei Ploiești.

Prin sentința civilă nr. 3987/14.03.2012 Judecătoria Ploiești a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiata.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecata formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C. S. la plata sumei de 3897 lei, sumă ce reprezintă diferența dintre costul mediu lunar și contribuția lunarӑ de întreținere ce revine ca obligație de platӑ beneficiarului pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 pentru 1 beneficiar, fără a fi nominalizat și identificat acel beneficiar.

Întrucât la dosarul cauzei, reclamanta a depus copia buletinului de identitate a numitului numitul K. D. și copia certificatului de încadrare în grad de handicap pentru aceeași persoana instanța de fond a analizat cererea cu privire la cheltuielile efectuate de reclamantă pentru asistatul K. D..

Conform dispozițiilor articolului 54 aliniatul 4 din Legea 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioara de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejata.

Din certificatul de încadrare în grad de handicap nr.666 din 07.02.2003 eliberat de comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți Prahova, depus la dosar de către reclamantă (fila 22), rezultă că numitul K. D. născut la data de 09.09.1950, având CNP_, este diagnosticat cu oligofrenie grad II și este încadrat în gradul 2 de handicap.

Este adevărat că în cuprinsul actului, la rubrica „motivare”, din certificatul de încadrare în grad de handicap, este menționat că a fost eliberat pentru internarea în CITO nr.2 Urlați, însă din actele depuse la dosar de către reclamantă nu rezultă că aceasta persoană, pentru care se pretinde ca s-au cheltuit anumite sume de bani, este internata efectiv, sau mai precis a fost internata în perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 în unul din centrele de îngrijire din județul Prahova.

Având în vedere dispozițiile art.1169 din Cocul Civil care reglementează principiul general potrivit cu care „cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească”, reclamantei îi revenea sarcina probei în dovedirea existenței caracterului cert al creanței pe care pretinde că o are împotriva pârâtei.

Întrucât din actele dosarului nu rezultă că numitul K. D. născut la data de 09.09.1950, având CNP_ a fost internat în perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 în vreunul din centrele de ocrotire socială aflate în raza județului Prahova, reclamanta nu a făcut dovada cӑ a efectuat aceste cheltuieli pentru persoana sus menționată, sens în care instanța de fond a apreciat cererea formulată ca fiind neîntemeiata și pe cale de consecință a respins-o.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit a fost respinsӑ acțiunea, întrucât la dosarul cauzei există dovezi referitoare la faptul că, beneficiarul K. D. a fost internat în perioada 01.01.2008 – 31.12.2008 în cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlați.

În consecință se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 3987/14.03.2012 Pronunțată de judecătoria Ploiești și pe fond să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată.

Intimații C. Județean C. S. și Direcția Județeanӑ de Asistențӑ Socialӑ și Protecția Copilului C. S. au formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 C. pr. civ. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistratӑ sub nr._ .

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Numitul K. D., nӑscut la data de 09.09.1950, a fost diagnosticat cu oligofrenie grad II și este încadrat in gradul 2 de handicap, astfel cum rezultӑ din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 666 din 07.02.2003, eliberat de comisia de expertizӑ medicalӑ persoanelor cu handicap pentru adulți Prahova.

La rubrica –motivare –din cuprinsul certificatului de încadrare în grad de handicap, se menționeazӑ-Internare CITO Nr. 2 Urlați.

Totodatӑ din cuprinsul facturii nr. 229 din 26.02.2009, rezultӑ cӑ, recurenta reclamantӑ a asigurat servicii de asistențӑ socialӑ în perioada octombrie-decembrie 2008 în valoare de 3897 lei.

Decontarea cheltuielilor dintre autoritӑțile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioarӑ de centrul în care persona cu handicap este îngrijitӑ și protejatӑ, potrivit disp. art. 54 alin. 4 din Legea nr. 448/2006.

Potrivit art. 34.alin 1 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, de la data publicӑrii prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistenta sociala si protecția copilului din unitatea administrativ-teritoriala în care persoana cu handicap îsi are domiciliul.

(2) Solicitarea cuprinde acordul direcției generale de asistenta sociala si protecția copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează sa fie admisa persoana cu handicap.

(3) Costul mediu lunar de cheltuieli pentru persoana cu handicap se datorează de la data admiterii efective în centru.

Astfel, se constatӑ cӑ la data intrӑrii în vigoare a acestor norme metodologice, 2007, numitul K. D. se afla deja internat în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaționalӑ pentru Persoanele Adulte cu Handicap Urlați, din cuprinsul certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 666 din 07.02.2003, apare mențiunea la rubrica motivare-Internare CITO Urlați.

Instanța de fond în mod greșit reține faptul cӑ recurenta reclamantӑ nu a fӑcut dovada faptului cӑ numitul Kiovaci D. a fost internat în centrul de recuperare Urlați, însӑ, din factura emisӑ la data de 26.02.2009 și din dovada privind costul mediu lunar înscris aflat la fila 21 dosar fond), diferența dintre venitul mediu lunar și contribuția de întreținere, figureazӑ ca beneficiar, numitul K. D., suma fiind de 3879,31 lei.

Pentru considerentele arӑtate, tribunalul va admite recursul potrivit disp. art. 312 alin. 2 și 3 C. pr. civ, va modifica în tot sentința recuratӑ, în sensul cӑ va admite acțiunea și va obliga pârâta Direcția Generalӑ de Asistențӑ Socialӑ și Protecția Copilului C. S. la plata cӑtre reclamantӑ a diferenței între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată beneficiarului/aparținătorului pentru perioada 01.10._08 pentru un beneficiar, sumă în cuantum de 3.897 lei.

Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr.14 – 16, județul Prahova împotriva sentinței civile nr.3987 din data de 14.03.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații – pârâți Direcția generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C. S. cu sediul în Reșița, ..4, . S. și C. Județean C. S. cu sediul în Reșița, Piața 1 Decembrie, nr.1, județul C. S..

Modifică în tot sentința recurată în sensul că admite acțiunea.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenței între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată beneficiarului/aparținătorului pentru perioada 01.10._08 pentru un beneficiar, sumă în cuantum de 3.897 lei.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 10 Ianuarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

N. C. C. A. M. C. D. E.

GREFIER

E. G.

Operator date cu caracter personal 5595

Red./ tehnored. CN.

3 ex/30.01.2013

d.f._ Judec. Ploiești

j.f. D. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 43/2013. Tribunalul PRAHOVA