Pretenţii. Sentința nr. 1658/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1658/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 7616/105/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1658
Ședința publică din data de 10 iunie 2013
PREȘEDINTE: D. L. C.
GREFIER: T. S.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul D. P., cu domiciliul în comuna Belciugatele, . nr. 113, județul Călărași, în contradictoriu cu pârâta S.C. R. S. NET S.R.L, cu sediul în municipiul Ploiești, . A, ., cu sediul procesual ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedura la Cabinet de Avocat A. N., cu sediul profesional în municipiul București, sector 2, ., .>
Dezbaterile au avut loc in ședința publica din data de 22.05.2013, susținerile părților fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, care face parte integranta din prezenta, când instanța, pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 29.05.2013, după care, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la datele de 05.06.2013 si ulterior, la data de 10.06.2013, când a pronunțat următoarea sentință:
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ din data de 17.10.2012, reclamantul D. P. a chemat in judecata pe parata S.C. R. S. Net S.R.L., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 600.000 EURO cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de imagine si lezarea grava a onoarei si a demnității, in condițiile descrise in motivarea in fapt a acțiunii, precum si obligarea aceleași parate ca timp de 3 zile consecutiv, la ore de maxima audienta, sa facă un anunț public referitor la hotărârea judecătoreasca prin care a fost stabilita săvârșirea delictului civil si daunele acordate.
De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.
In motivarea, in fapt, reclamantul arata ca a deținut funcția de primar al comunei Belciugatele, județul Călărași, timp de peste 20 de ani, pana la alegerile locale desfășurate in iunie 2012, arătând, totodată, ca nu a mai candidat pentru un nou mandat la stăruințele familiei, pentru a-i dedica mai mult timp si din motive legate de îngrijirea sănătății, fiind la acest moment președintele organizației locale a unui partid parlamentar.
Reclamantul arata ca se bucura de increderea si prețuirea oamenilor, are o familie respectabila, iar imaginea sa publica a fost afectata de parata, cu consecințe importante asupra prestigiului, onoarei si reputației sale, iar faptele săvârșite in data de 28.07.2012, in ziua premergătoare referendumului național privind demiterea președintelui României au întrecut limita decentei, bunului – simt si a deontologiei profesionale, întrucât programele televiziunilor de știri erau foarte urmărite, iar postul România TV a transmis, in mod repetat, de la 10 dimineața si pana la miezul nopții, din ora in ora, o informație tip "reportaj live", cu o durata de 3,17 minute, in care se afirma ca reclamantul, in calitate de primar al comunei Belciugatele si sef al organizației locale a P.D.L., ar fi reținut un număr mare de buletine și cărți de identitate ale unor săteni, împiedicându-i astfel sa voteze la referendumul din ziua următoare, comentariile având caracter jignitor si provocator, pe fondul unor imagini filmate in alte împrejurări.
Reclamantul arata, in continuare, ca reportajul a fost realizat ., afirmatiile sunt tendențioase, susținându-se in material, in mod explicit, ca ar fi săvârșit infracțiunea prevăzuta de art. 52 din Legea nr. 3/2000, împiedicând mai multe persoane sa își exercite dreptul constituțional de a vota. Sesizându-se din oficiu, reclamantul precizează ca organele de politie au efectuat imediat cercetări in cauza, întocmindu-se dosarul penal nr. 1465/P/2012, in care au fost audiați numeroși martori, s-au ridicat înscrisuri si s-au efectuat verificări ample. Prin referatul întocmit in 31 iulie 2012, organele de politie au propus neînceperea urmăririi penale, deoarece fapta nu exista, dispunându-se, prin rezoluție, la data de 24 septembrie 2012, de primul - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria L. Gara, neînceperea urmăririi penale, urmare a constatării inexistentei fapte, fata de dispozițiile art. 10 lit. a din Codul de procedura penala, soluție ce este definitiva si demonstreaza reaua - credința a lucrătorilor din cadrul postului de televiziune respectiv.
In ceea ce privește cuantumul prejudiciului solicitat a fi acoperit, reclamantul sa se tina seama de următoarele împrejurări de fapt: persoana celui calomniat; diseminarea larga a informației, printr-un canal de televiziune cu un rating important si . care interesul publicului era maxim; reaua – credința cu care s-a acționat de către parata; urmăririle devastatoare asupra onoarei, credibilității si reputației, atât in privința reclamantului, cat si a familiei acestuia.
Reclamantul arata ca urmărește ca cei implicați in fenomenul media sa înțeleagă ca libertatea de expresie si informarea publicului nu se confunda cu abuzul si reaua-credință, invocând jurisprudența in aceasta materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat constant in paragraful 2 al articolului 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, ce face parte din dreptul intern, in conformitate cu art. 11 alin. 2 din Constituția României, prevăzând ca exercițiul libertății de exprimare, ce comporta îndatoriri si responsabilități, poate fi supus unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, daca constituie masuri necesare ., pentru protecția moralei, reputației sau drepturilor altuia.
In aplicarea acestui text de lege, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat constant in jurisprudența proprie ca aria restricțiilor aduse de un stat libertății de exprimare este determinata de îndeplinirea a trei condiții cumulative: restricția sa fie prevăzuta de lege, sa urmărească cel puțin unul din scopurile legitime prevăzute de textul convenției si sa fie necesara . pentru atingerea acelui scop. Daca prima condiție se refera la existenta in dreptul intern a unei dispoziții restrictive, iar cea de-a doua se refera la ideea de protecție a moralei, reputației sau drepturilor altuia, conform celei de-a treia condiții, restricția adusa libertății de exprimare trebuie sa răspundă unei nevoi sociale imperioase, utile, bunei funcționari a unei societăți democratice. De asemenea, Curtea a statuat constant ca aprecierea, in concret, a acestei necesitați se realizează de la caz la caz, luându-se in considerare toate circumstanțele cauzei.
Prin urmare, fata de jurisprudența invocata a instanței europene, reclamantul arata ca demersul jurnalistic al paratei releva faptul ca aceasta a prezentat publicului informații, fără o verificare prealabila si fără a avea o baza actuala, informații de natura a aduce grave prejudicii de imagine reclamantului, fapt ce ar determina instanța sa tragă concluzia ca parata nu a acționat cu buna - credința.
In aceste condiții, arata reclamantul, parata nu se poate bucura de protecția instituita prin dispozițiile art. 10 din Convenție si, prin urmare, se poate retine ca, in cauza sunt îndeplinite condițiile privind răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie prevăzute de dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil.
Reclamantul invoca si dispozițiile art. 54 alin. 1 din Decretul Lege nr. 31/1954, in conformitate cu care persoana care a suferit o atingere in dreptul sau la reputație sau in orice alt drept personal nepatrimonial, va putea cere instanței judecătorești încetarea săvârșirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus arătate. Alineatul 2 al aceluiași text prevede posibilitatea celui care a suferit o atingere a unor asemenea drepturi de a cere instanței sa oblige pe autorul faptei sa îndeplinească orice masuri socotite necesare de instanța, spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, astfel cum s-a retinut si in decizia civila nr. 354 C/2008 pronunțata de Curtea de Apel C. - Secția Civila.
In drept, reclamantul invoca dispozițiile art. 72, art. 74 lit. b, c, h, art. 253, art. 349, art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1359 Cod civil.
Anexează actinii, in copie si pentru comunicare, referatul si rezoluția de care s-a făcut vorbire in motivarea cererii, un extras informativ referitor la societatea parata eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, arătând ca poate fi depus, pentru a fi vizionat, CD - ul cu reportajul in cauza, precum si alte înscrisuri cu caracter probator.
Parata S.C. R. S. Net S.R.L., prin reprezentant legal Tronam R., in calitate de administrator, in temeiul art. 115 si următoarele Cod procedura civila, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, solicitând ca, fata de excepțiile si apărările formulate, sa se dispună, în principal, admiterea excepției lipsei de interes, cu consecința respingerii acțiunii introductive ca lipsita de interes si in subsidiar, respingerea acțiunii introductive ca fiind neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, precum si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.
In apărare, parata expune situația de fapt, arătând ca reclamantul a fost, pana la alegerile locale din luna iunie 2012, primar al comunei Belciugatele, județul Călărași si este, totodată, președintele organizației locale a PDL, deținând si in prezent aceasta funcție, iar la data de 28.07.2012, ziua premergătoare referendumului național pentru demiterea președintelui României, postul de știri România TV a anunțat in cadrul buletinelor de știri din cursul zilei respective că fostul primar din ., a adunat cărțile de identitate ale sătenilor pentru a avea garanția că aceștia vor boicota referendumul.
Parata arata ca, in justificarea acestor susțineri, postul de știri România TV a difuzat un material video filmat cu camera ascunsa, in care jurnaliștii România TV l-au abordat pe reclamant în fata sediului PDL din . fiind că interlocutorul sau este un reprezentant al organizației centrale a Partidului Democrat Liberal, s-a confesat, de fapt, echipei România TV, mărturisind ca a început să strângă si a adunat deja câteva sute de buletine ale sătenilor din . împiedica să voteze la referendum, cu reproducerea unor pasaje din material video. Ulterior, reclamantul nu a dorit să recunoască faptele, apelând la un limbaj injurios.
Pe cale de consecința, aflându-se in posesia materialului video filmat cu o camera ascunsa si având in vedere ca legea condamnă îngrădirea dreptului la vot, parata arata ca a procedat la difuzarea pe postul de televiziune România TV a materialului video in cauza, iar fata de situația învederată, reclamantul a învestit instanța de judecată cu o acțiune în răspundere civilă delictuală prin care solicită obligarea paratei la plata sumei de 600.000 Euro, cu titlu de daune morale produse „pentru prejudiciul de imagine si lezarea grava a onorarei si a demnității", pe fondul difuzării pe post de televiziune a materialului video amintit anterior, susținând acesta ca organele de politie au propus neînceperea urmării penale împotriva sa, deoarece fapta nu exista.
Invocând dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, parata invoca excepția lipsei de interes a reclamantului, motivând ca activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes de către persoana care solicită instanței de judecată soluționarea unei cereri. Interesul reprezintă o condiție de ordin subiectiv care se analizează în persoana celui care acționează în justiție, reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care-l urmărește cel ce promovează acțiunea, interesul trebuind, in toate situațiile, sa îndeplinească următoarele condiții cumulative: sa fie legitim, născut si actual, personal si direct.
Conform doctrinei, parata arata ca interesul este personal si direct atunci cant folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare aparține celui care recurge la acțiune, or, in spata, reclamantul arata, in cererea de chemare in judecata ca despăgubirile acordate vor avea o destinație caritabila. Susținând ca nu dorește suma de bani solicitata pentru sine, ci aceasta va avea o destinație caritabila, parata apreciază ca aceasta afirmație demonstrează însăși lipsa unui prejudiciu încercat de reclamant.
Pe cale de consecința, parata solicita instanței sa admită excepția lipsei de interes si sa respingă demersul judiciar ca fiind lipsit de interes.
In măsura in care instanța va respinge excepția invocata anterior, apreciază parata ca se impune respingerea cererii de chemare in judecata formulata de reclamant ca fiind neîntemeiată, din următoarele considerente:
Arata ca nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, invocând dispozițiile art. 1349 cod civil privind condițiile răspunderii civile delictuale, in care se arata ca „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane", astfel încât „cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral." Art. 1357 alin.1 din Codul Civil reglementează, in continuare, răspunderea pentru fapta proprie, prevăzând ca „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție,este obligat să îl repare”.
Așadar, arata parata, pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu, existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu si existenta vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, considerații teoretice plecând de la care, raportat la situația faptica identificata anterior, apreciază ca, in speța, nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale.
Parata arata ca nu exista prejudiciu, acesta reprezentând efectul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv, astfel ca pentru angajarea răspunderii civile, elementul de la care se pornește este prejudiciul, întrucât fără acesta nu exista temei pentru reparație. Pentru a atrage răspunderea autorului faptei ilicite, prejudiciul suferit de partea vătămată trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să existe, să fie cert, să fie personal si ca urmare, prejudiciul constând in atingerea adusa imaginii publice a reclamantului, onoarei, credibilității si reputației sale, trebuie sa îndeplinească toate condițiile necesare oricărui alt tip de prejudiciu pentru a putea fi reparat.
Existenta sau inexistenta prejudiciului trebuie privita din următoarele perspective: posibilitatea reala a cuantificării prejudiciului moral in speța, fata de care, in opinia paratei, pentru a putea fi cuantificat prejudiciul moral, ar fi necesar un criteriu cert de referința, un punct de reper fata de care judecătorul sa poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate acorda reclamantului.
Părerea foarte buna pe care reclamantul o are despre sine prin susținerile făcuta în acțiune („este cunoscut”, „prețuit de foarte multa lume” si afectarea imaginii sale publice de către parata având consecințe teribile asupra prestigiului, onoarei si reputației sale”) nu coincide neapărat cu părerea celorlalți despre persoana sa, astfel încât judecătorul sa poată determina, in mod obiectiv, cuantumul despăgubirilor care trebuie acordate reclamantului pentru afectarea reputației sale, arata in continuare parata.
F. de stările afective susținute de reclamant in cerere a fi încercate constând in provocarea de suferința, frustrare, indignare urmare a materialului video, parata considera ca nu pot avea un corespondent pecuniar, întrucât nu reprezintă un prejudiciu reparabil in bani, trăirile umane, sentimentele afectate nu pot fi evaluate si cu atât mai puțin, nu pot fi tranzacționate.
Apreciază parata ca jignirile aduse unor elemente ale personalității individului pot produce efecte prejudiciabile din punct de vedere material, exclusiv in cazul in care, din fapta ilicita, cu efect prejudiciabil asupra elementelor personalității, ar rezulta o pierdere financiara sau un vădit prejudiciu pe plan profesional, întrucât doar . ca se poate acoperi in bani un prejudiciului moral, iar in speța, nu exista o astfel de situație.
Reclamantul nu a suferit pierderi materiale în urma difuzării materialului filmat de jurnaliștii România TV, acesta nu a suferit nici din punct de vedere profesional.
In ceea ce privește modul concret și criteriile de apreciere a prejudiciului moral invocat de acesta, cât și a criteriilor de stabilire a indemnizației destinate reparării acestuia, parata arata ca instanța are obligația sa aprecieze prejudiciul moral, în concreto, în raport de criterii proprii naturii prejudiciului, raportate la fiecare caz în parte, precum: gravitatea prejudiciului moral suferit, importanta prejudiciului moral suferit, durata durerii psihice provocate; intensitatea durerii psihice provocate; tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciului moral; efectelor negative suferite de persoana vătămată pe plan fizic și psihic; durata menținerii vătămării psihice; consecințele prejudiciului pe plan social, profesional și familial, profesia, vârsta, funcția, nivelul de pregătire și de cultură generală al reclamantului. Aceasta apreciere, care trebuie realizata si în conformitate cu principii ce tin de echitate, astfel încât să se asigure o justă și integrală dezdăunare a părții lezate, în funcție de circumstanțele cazului dat, pe baza probelor administrate, ii revine instanței de judecata.
In opinia paratei, prejudiciul moral suferit de reclamant nu este nici grav, nici important, fata de recunoașterea faptei exprimata in materialul video difuzat, iar, prin cerere, susține exclusiv faptul ca difuzarea imaginilor 1-a prejudiciat din punct de vedere moral.
Parata arata ca reclamantul are obligația de a face dovada existentei prejudiciului moral, la fel ca orice pretenție dedusa in justiție, întrucât formularea de către partea vătămata a unei simple cereri de acordare a despăgubirilor fără a produce nici o proba in sensul susținerilor sale si fără a o argumenta in nici un fel, astfel sa justifice posibilitatea si existenta unor prejudicii produse pe plan moral, nu poate fi acceptata.
Cu privire la condamnările la despăgubiri civile, fata de principiul libertății de exprimare pe târam jurnalistic, parata menționează ca in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-au reținut următoarele considerente: condamnările civile la plata unor sume de bani, chiar simbolice, pot avea efect descurajant asupra unor persoane, in special atunci când este vorba de ziariști sau alte persoane care folosesc libertatea de exprimare pentru a discuta probleme de interes public, deoarece o astfel de exercitare a libertății servește o importanta funcție sociala.
Reclamantul nu face in niciun fel dovada existentei prejudiciului, afirmatiile din cererea de chemare in judecata nu sunt dovedite în fapt.
În raport de cazul concret dedus judecății, parata arata ca, cuantumul pretențiilor este vădit disproporționat și nejustificat, întrucât exclusiv suferințele importante, grave, justifica acordarea indemnizației de reparare a daunelor. Deși doctrina și practica judecătorească accepta posibilitatea acordării unor despăgubiri materiale (în bani) pentru prejudiciul moral produs, aceste despăgubiri nu trebuie să devină niciodată un mijloc de îmbogățire fără justă cauză a parții vătămate.
In ceea ce privește pretinsul prejudiciu de imagine invocat de reclamant, parata arata ca a atașat întâmpinării formulate mai multe înscrisuri (articole de presa, comentarii, critici) apărute in mass-media care atesta imaginea publica a reclamantului la data difuzării materialului video, deja afectata la momentul difuzării materialului.
In speță, se arata ca nu se poate vorbi despre lezarea valorilor morale ale reclamantului, si deci despre existenta unui prejudiciu concret, actual, si, pe cale de consecința, nu este satisfăcuta principala condiție pentru atragerea răspunderii civile delictuale a paratei.
In cazul dedus judecații nu s-a săvârșit nici o fapta ilicita, arata parata, subiectul dezbătut in cadrul materialului video incriminat este unul de interes public justificat, precizând ca, sub acest aspect, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informată cu privire la chestiunile care prezintă un interes public, drept căruia îi corespunde o „obligație" a jurnaliștilor de a răspândi informații și idei.
Având in vedere susținerile reclamantului, parata arata ca materialul video incriminat, este unul de maxim interes public, fiind vorba despre prevenirea sau probarea săvârșirii unei fapte cu incidență penală, reprezintă un demers jurnalistic plasat în contextul unei teme de interes general public reprezentata de încălcarea legislației privind organizarea și desfășurarea referendumului.
In ceea ce privește filmarea realizata, întreprinsa un cadrul anchetei jurnalistice, parata arata ca trebuie avute in vedere atât dispozițiile art. 35 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora „este interzisă difuzarea convorbirilor ori a imaginilor înregistrate cu microfoane și camere de luat vederi ascunse, cu excepția situației în care înregistrările astfel obținute nu puteau fi realizate în condiții normale, iar conținutul lor prezintă un interes public justificat", cat si dispozițiile art. 31 lit. b) din același act normativ privind caracterul de problema/fapta/eveniment de interes public justificat al informațiilor astfel obținute si difuzate in cadrul emisiunilor incriminate, putând fi considerate a fi de interes public justificat orice probleme, fapte sau evenimente care influențează societatea sau o comunitate, în special cu privire la: (...) b) prevenirea sau probarea săvârșirii unei fapte cu incidență penală”.
În speța, parata arata ca a fost vorba despre o posibila încălcare a art. 52 alin. L din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, conform căruia, „împiedicarea prin orice mijloace a liberului exercițiu al dreptului de a participa la referendum se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi.”
Parata arata ca postul de televiziune a respectat in totalitate dispozițiile art. 64 alin. 1 din Decizia nr. 220/2011, conform cărora "in virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii; b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință", dispozițiile art. 31 alin. 1 din Constituția României, potrivit cărora dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit, dispozițiile art. 32 alin. 3 din Decizia C.N.A. nr. 220/2011 ce prevede ca „dreptul la propria imagine nu trebuie să împiedice aflarea adevărului în probleme de interes public justificat.”
In respectarea acestor dispoziții arătate anterior, cu respectarea dreptului fundamental al publicului la informare, parata arata ca a procedat la informarea cetățenilor cu privire la cele descoperite in urma efectuării unei anchete jurnalistice.
Totodată, parata arata ca materialul video difuzat reprezintă rezultatul unei anchete/investigații jurnalistice, ce reprezintă un gen de presa ce presupune o cercetare, prin mijloace proprii, efectuata de jurnaliști, in vederea descoperirii cauzelor unor fenomene sau situații de fapt din domeniile politic, social sau economic sau in scopul stabilirii adevărului privind anumite situații de fapt incerte si care interesează opinia publica. Ancheta reprezintă un demers jurnalistic menit sa dezvăluie adevăruri incomode si ascunse despre o persoana publica, grup de interese, afaceri oneroase de diferite tipuri, încălcări ale legii, fiind important de reținut, așadar, distincția dintre prezentarea unor fapte descoperite in mod direct de către reporterul de investigații, in urma efectuării unei anchete jurnalistice, si simpla prezentare a unor informații, obținute din surse indirecte, fata de care parata arata ca situația concreta supusa judecații se circumscrie primei ipoteze.
Postul de televiziune si-a făcut datoria de a informa publicul cu privire la faptele cu incidență penală susceptibile a fi fost întreprinse in situația dedusa judecații, având la baza o ancheta jurnalistica, informațiile de interes public aduse la cunoștința publicului de către postul de televiziune România TV au fost verificate, prin efectuarea anchetei jurnalistice in acest scop, si prezentate în mod imparțial și cu bună-credință publicului, titular al dreptului la informație.
De asemenea, arata ca televiziunea nu se poate subroga in drepturile si obligațiilor organelor de cercetare cu atribuții legal stabilite in acest sens, singura sa îndatorire fiind aceea de a informa publicul, cu respectarea celor prevăzute de art. 64 din Decizia nr. 220/2011 si art. 31 alin. 1 din Constituția României, veridicitatea informației nu putea fi verificată pe cale oficială de către parata, aceasta limitându-se sa difuzeze susținerile reclamantului, ancheta fiind preluata de organele de politie care au dezvoltat procedurile specifice pentru a demonstra existenta sau inexistenta faptei, dar se arata ca, cu toate acestea, postul de televiziune era îndreptățit sa difuzeze materialul video filmat.
Parata invoca cauza D. v. România, la nivelul căreia Curtea Europeana a statuat ca „într-adevăr, este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității", fata de care, acționând în cadrul legal al libertății cuvântului, ziaristul nu este ținut sa probeze adevărul afirmațiilor publicate, iar în ceea ce privește opiniile, care au prin natura lor, un caracter subiectiv (cauza CEDO Lingens & Austria din 08.07.1986), se retine că asumarea statutului de persoana publica implica si asumarea riscului expunerii unor aprecieri critice din partea presei în chestiuni de interes public, al satisfacerii dreptului fundamental al cetățeanului la informare.
In cauza Harlanova & Letonia, parata arata ca Curtea a subliniat că trebuie făcuta o distincție cu privire la afirmațiile dintr-un articol de presa, considerat calomnios de persoana pretins prejudiciata, între acuzații de fapt și judecați de valoare, cele din urma neputând fi supuse unei probări a exactității lor.
Materialul video incriminat nu conține vreun element care să vină în sprijinul susținerilor reclamantului potrivit cărora acesta conține comentarii jignitoare si provocatoare.
Reclamantul a încercat, in mod subiectiv, sa demonstreze ca materialul video in cauza ar reprezenta o agresiune vătămătoare la adresa demnității sale, invocând in susținerea pretențiilor sale dispozițiile art. 72 din Codul Civil, ce reglementează dreptul oricărei persoane la respectarea demnității, onoarei și reputației sale, insa, arata parata, susținerile din material nu reprezintă „comentarii jignitoare si provocatoare” la adresa reclamantului si nu au avut scop afectarea imaginii acestuia, ci pe acela de a informa publicul cu privire la acțiunile reclamantului, in calitatea sa de persoana publica, iar raportarea trebuie sa se facă la caracterul de interes public al temei care a format subiectul.
In ceea ce privește libertatea de exprimare garantata de Constituție, parata arata ca aceasta acoperă cel puțin libertatea de a discuta toate chestiunile de interes public, fără vreo restricție sau teama de pedeapsa si mai mult, libertatea de exprimare asigură libertatea opiniei care, în orice formă s-ar regăsi, este inviolabilă, iar dreptul de acces la informația de interes public nu poate fi îngrădit.
Arata, in continuare în întâmpinare ca obligația presei este aceea de comunicare a informațiilor si ideilor referitoare la orice probleme de interes general, ori informațiile cuprinse in articol sunt de interes public si privesc o persoana publica, in sensul ca informațiile privind persoana reclamantului au un asemenea caracter, vizând o personalitate din planul politic, acesta ocupând funcția de președinte al organizației locale PDL in .>
In drept, parata invoca Constituția României, art. 10 alin. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, prevederile Statutului jurnalistului si Codului deontologic semnate de Convenția Organizațiilor de Media la S. din 9-11 iulie 2004, Recomandarea nr. R (2000) 7 a Comitetului de Miniștri si jurisprudența CEDO, iar sub aspect probatoriu, solicita încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, martori, proba constând in interogatoriul reclamantului.
Anexează întâmpinării următoarele înscrisuri: decizia de autorizare audiovizuala nr.1779.1-1/01/11.2011 eliberata de C.N.A la data de 29.11.2011, licența audiovizuala nr. S-TV 281.2/09.06.2011 eliberata de CNA la data de 29.11.2011 si Anexa 3 la aceasta.
La data de 11.12.2012, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea atât a excepției lipsei de interes, cât și a celorlalte apărări formulate de pârâtă în cauză, arătând că sunt neîntemeiate pentru considerentele expuse în răspunsul formulat.
Au fost administrate probele testimoniale cu martorii B. N., R. I. și Panamarenco G., încuviințați pentru reclamant, la termenul procesului din data de 22.02.2013 și probele cu înscrisuri încuviințate ambelor părți, fiind depuse în acest sens materiale jurnalistice (filele 52-57 din dosar).
S-a administrat proba cu interogatoriul reclamantului la cererea pârâtei, răspunsurile fiind consemnate în scris (interogatoriul filele 68-71 din dosar) și totodată s-a încuviințat administrarea probei constând în vizionarea CD-ului conținând materialul video din data de 28.07.2012 privindu-l pe reclamant, fiind depusă transcrierea pe suport de hârtie a reportajului care însoțește materialul video și a mesajului ce a rulat pe parcursul zilei de 28.07.2012, pe postul de Televiziune cu privire la faptele pretins săvârșite de reclamant ( filele 60-64 din dosarul cauzei).
Înregistrările audio - video au fost administrate în sensul vizionării în ședința publică din data de 22.05.2013, întocmindu-se procesul verbal aferent cu privire la operațiunile tehnice de administrare a ambelor materiale provenite de la părți, arătându-se că nu se contestă identitatea părții reclamante prezentă în material, conținutul tehnic al materialului prezentat și nici autenticitatea acestuia.
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Tribunalul va analiza, cu prioritate, excepția lipsei de interes invocată de pârâtă, prin întâmpinare, excepție de fond, absoluta si peremptorie, ce se găsește neîntemeiata, urmând a fi respinsa ca atare, pentru considerentele ce se vor expune in continuare:
Astfel, interesul reprezintă folosul practic urmărit de reclamant prin promovarea acțiunii. Interesul exista atunci când prin admiterea acesteia reclamantul ar obține recunoașterea unui drept si trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să fie legitim (licit, în legătură cu pretenția formulată), sa fie recunoscut si ocrotit de lege, sa fie exercitat cu buna credința, să fie personal (sa aparțină titularului cererii) și direct, să fie născut și actual (sa nu fie supus unei condiții suspensive sau unui termen suspensiv si cel care acționează, in cazul in care nu ar face acest lucru, s-ar expune unui prejudiciu).
Verificarea in fapt a existentei dreptului se face tocmai pe calea acțiunii, hotărârea judecătoreasca fiind cea care va stabili existenta sau inexistenta dreptului ori a interesului.
Justificarea interesului judiciar incumbă reclamantului și vizează, în principal, momentul inițial al procesului, în concret, acela al promovării acțiunii. Interesul trebuie să fie personal, adică să fie propriu celui ce promovează acțiunea și celui care se apără în procesul civil.
Sub acest aspect, susținerile paratei din întâmpinare potrivit cărora cele arătate de reclamant in acțiune privind afirmația făcută că despăgubirile ce ar fi acordate de instanță ar avea o destinație în scop caritabil ceea c e ar atrage, în opinia pârâtei, caracterul interesului ce nu mai este personal, cât timp suma de bani solicitată de reclamant cu titlu de prejudiciu moral nu este pentru sine, nu poate fi primit.
Punctul de vedere prezentat de pârâtă nu poate fi îmbrățișat de instanță întrucât despăgubirile sunt solicitate de reclamant urmare a prejudiciului suferit prin fapta pârâtei și doar destinația despăgubirilor ar putea avea un scop caritabil ceea ce nu schimbă cerința interesului care rămâne și în cauza de față personal și direct.
Fiind îndeplinite condițiile cumulative ale interesului, tribunalul constată că excepția lipsei de interes invocată de pârâtă este neîntemeiată, urmând să fie respinsă în consecință.
Pe fond, acțiunea este întemeiata in parte, pentru cele ce se vor expune in continuare:
Analizând probatoriul administrat în cauză, scriptic, testimonial, recunoașterile făcute de reclamantul interogat și probele constând în înregistrările audio-video, tribunalul reține că: reclamantul a deținut funcția de primar al comunei Belciugatele, jud. Călărași; faptele pretins săvârșite de către acesta au privit data de 28.07.2012 în ziua premergătoare desfășurării Referendului național.
Din actele de urmărire penală existente la dosarul cauzei, tribunalul reține că față de reclamant s-a dispus prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată de P. de pe lângă Judecătoria L. Gară în dosarul nr.1465/P/2012, la data de 24.09.2012, soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.52 din Legea nr.3/2000, constatându-se de procuror că fapta nu există în sensul că reclamantul nu a întreprins nicio acțiune de strângere a unor acte de identitate pentru împiedicarea exercitării dreptului de vot pentru mai multe persoane din . s-a reținut în rezoluția dată de P. Procurorul unității de parchet (fila 9 din dosar).
În referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit de Organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași (filele 11-12 din dosar), s-a constatat că la data de 28.07.2012 organele de poliție s-au sesizat din oficiu privind materialul difuzat de postul de televiziune pârât cu privire la faptele pretins săvârșite de reclamant în sensul strângerii actelor de identitate ale cetățenilor în scopul de a împiedica exercitarea dreptului de vot, acesta fiind filmat cu o cameră ascunsă în timp ce purta discuții cu un reporter al Televiziunii România TV.
Din declarațiile celor audiați în cursul cercetării penale a rezultat că cei în cauză nu au fost contactați de reclamant, nu a avut discuții și nici nu au fost sunați pentru strângerea cărților de identitate și împiedicarea exercitarea dreptului la vot, fiind verificate prin sondaj un număr de 10 persoane asupra cărora au fost găsite documentele de identitate personale ceea ce a determinat formularea propunerii de a nu se începe urmărirea penală față de reclamant, astfel cum a rezultat din cele constatate de organele de cercetare penală în referatul întocmit.
Potrivit art. 72 din Codul civil, ce consacra dreptul la demnitate, „(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. (2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75”.
Orice persoană are dreptul la propria imagine se consacra in art. 73 din cod, pentru ca, in art. 74 se arata ca, „sub rezerva aplicării dispozițiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieții private: b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârșită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoștință de cauză, a unei asemenea interceptări; c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spațiu privat, fără acordul acesteia; f) difuzarea de știri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viața intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză.”
De asemenea, potrivit art. 1357 alin. (1) Cod civil „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. Pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi, se arata in art. 1358 din cod.
Autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat și când acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios și, prin felul în care se manifestă, creează aparența unui drept subiectiv, astfel cum dispune art. 1359 din Codul civil privind repararea prejudiciului constând în vătămarea unui interes.
Este adevărat ca potrivit art.1365 Cod civil, instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite, dar soluția pronunțată în cursul urmăririi penale de către procuror se impune în fața instanței civile investită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală în care fapta de care a fost acuzat reclamantul și care a făcut obiectul materialului video difuzat de pârâtă, a fost deja cercetată de organele de urmărire penală, constatându-se inexistența acestei fapte.
Faptele de natură penală pretins săvârșite de reclamant, obiect al infracțiunii prevăzut de disp. art.52 din Legea nr.3/2000 s-au constatat că nu există iar rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, rămasă definitivă deși nu se bucură de autoritatea de lucru judecat, nu poate fi ignorată în sensul „adevărului judiciar stabilit de procuror”. A interpreta altfel înseamnă a ignora soluția de urmărire penală, constatările acestuia ca rezultat al unui proces penal și al cercetării aferente și prezumția de adevăr de care se bucură actul de urmărire penală.
În speță, tribunalul constată întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei cu privire la existența unei fapte ilicite (difuzarea unui material video pe parcursul zilei premergătoare Referendului din data de 28.07.2012, în mod repetat, în cadrul principalelor buletine informative), existența unui prejudiciu de natură morală suferit de către reclamant (cât timp s-a constatat în cursul procesului penal că acuzațiile aduse în materialul filmat nu au fost reale și mai mult nu au îmbrăcat caracter penal), existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtei și prejudiciul suferit (martorii ascultați arătând că reportajul difuzat de postul de televiziune pârât a avut un efect negativ asupra familiei rudelor, cetățenilor din comună).
Sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, martorul B. N. a făcut vorbire de starea de boală a soției reclamantului ce s-a datorat reportajului defăimător, stare de fapt confirmată și de martorul R. I., acesta din urmă arătând cu ocazia ascultării sale de percepția acuzațiilor din material asupra cetățenilor din comună și asupra membrilor familiei reclamantului.
Probele testimoniale au susținut cele afirmate de reclamant în acțiune în sensul că materialul filmat și difuzat a avut urmări asupra prestigiului și reputației sale, martorii ascultați confirmând că a fost afectată imaginea reclamantului și prin prisma fostei funcții publice deținute acesta bucurându-se de simpatia cetățenilor.
În ceea ce privește condiția ultimă pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, respectiv existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, tribunalul constată că pe tărâm delictual răspunderea delictuală se angajează chiar și pentru cea mai ușoară culpă.
Sub acest aspect existența vinovăției va fi analizată și prin prisma dispozițiilor art.10 din CEDO și a Jurisprudenței Curții Europene.
Articolul 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului garantează libertatea de exprimare si informare, astfel: 1. Fiecare are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept va include susținerea opiniilor si primirea sau distribuirea de informații si idei fără intervenția autorităților publice si fără a tine cont de frontiere. Acest articol nu interzice statelor solicitarea licențelor pentru întreprinderile de difuziune, televiziune si cinema. 2. Exercitarea acestor libertăți, deoarece implica datorii si responsabilități, poate fi subiectul unor asemenea formalitatea, condiții, restricții si penalități după cum prevede legea si care sunt necesare ., in interesele securității naționale, teritoriale sau securității publice, pentru a preveni dezordinile sau infracțiunile, pentru protecția sănătății sau a moralei, pentru protecția reputației sau a drepturilor altor persoane, pentru a preveni divulgarea informațiilor primite confidențial sau pentru menținerea autorității sau imparțialității sistemului judiciar. Articolul 10, paragraful 1 garantează libertatea de exprimare si informare, adică libertatea de exprimare si libertatea de a susține opiniile si de a primi sau distribui informații și idei fără intervenția autoritarilor de stat si fără a tine cont de frontiere.
In ceea ce privește jurisprudența instanței europene invocata de altfel de ambele părți, in dovedirea temeiniciei pretențiilor, dar si în apărare, tribunalul retine: Curtea a reamintit in jurisprudența sa ca impactul potențial al mijlocului de exprimare vizat trebuie luat in considerare in examinarea proporționalității ingerinței. Curtea a explicat ca trebuie sa se tina seama de faptul ca mediile audiovizuale au efecte mult mai puternice si imediate fata de presa scrisa (Jersild c.Danemarcei). Astfel, materialul filmat difuzat pe parcursul unei zile întregi, în mod repetat, la ore de maximă audiență, nu se poate susține că nu a avut un efect puternic și imediat în sensul celor constatate de Curte și arătate anterior.
De asemenea, Curtea arata ca, in evaluarea proporționalității unei ingerințe in exercitarea libertății de exprimare trebuie să se distingă cu grija intre fapte si judecați de valoare. Daca materialitatea primelor poate fi dovedita, ultimele nu se pretează la o demonstrație a exactității lor (De Haes .). Pentru judecățile de valoare, obligația de a le dovedi este deci imposibil de îndeplinit si aduce atingere libertății de opinie, element fundamental garantat de articolul 10 (Jerusalem c. Austriei; Brasilier c. Frantei).
Curtea a acceptat ca necesitatea unei legături intre o judecata de valoare si faptele ce stau la baza sa poate sa varieze de la caz la caz in funcție de circumstanțele specifice (Feldek c. Slovaciei). Necesitatea de a dovedi faptele ce stau la baza judecații de valoare este mai puțin stringenta atunci când aceste fapte sunt deja cunoscute de public (Feldek c. Slovaciei; Standard Verlags GMBH si Krawagna-Pfeifer c. Austriei). Desigur, atunci când este vorba despre alegații cu privire la comportamentul unui terț, poate fi uneori dificil sa se distinge intre imputarea unor fapte si judecăți de valoare.
Totodată, exercițiul libertății de exprimare comporta datorii si responsabilități a căror întindere depinde de situație si de procedeul tehnic utilizat (Stoll c. Elvetiei), si ca garanția oferita de articolul 10 jurnaliștilor este subordonata condiției ca cei interesați sa acționeze cu buna credința, astfel încât sa furnizeze informații exacte si demne de încredere cu respectarea deontologiei jurnalistice (Radio France si altii c. Franței; Colombani si alții c. Franței ; Bladet Tromsø si Stensaas c. Norvegiei, Cumpana si Mazare c. României; S. si S. c. României).
Curtea a reamintit ca ziariștii care redactează articole asupra procedurilor in curs trebuie sa fie atenți sa nu depășească limitele fixate in scopul unei bune administrări a justiției, si sa respecte dreptul persoanei cercetata penal de a fi prezumata nevinovata (Worm c. Austriei; Du Roy si Malaurie c. Franței). Daca, in virtutea rolului sau, presa are datoria de a alerta publicul atunci când este informata de malversațiuni prezumate ale aleșilor locali si funcționarilor publici, faptul de a indica direct persoane determinate, indicând numele si funcțiile acestora, implica pentru reclamanți obligația de a furniza o baza factuală suficienta (C. si M. c. României; Lesnik c. Slovaciei; Vides Aizsardzibas Klubs c. Letoniei).
. a decis ca, in lipsa bunei credințe si a bazei factuale, si deși articolul litigios se înscrie . larga si foarte actuala pentru societate – corupția funcționarilor – afirmatiile reclamanților nu sunt expresia unei „doze de exagerare” sau de „provocare” care este permisa in cadrul exercitării libertății jurnalistice (S. si S. c. României).
In ceea ce privește limitele criticii admisibile, ele sunt mai largi cu privire la un om politic, care acționează in calitatea sa de persoana publica, decât cu privire la un simplu cetățean. Un om politic se expune inevitabil si conștient unui control atent al faptelor si gesturilor sale din partea ziariștilor, a organizațiilor neguvernamentale cum este reclamanta, ca si a masei de cetățeni, si trebuie sa arate o mai mare toleranta in aceasta privința. El are, desigur, dreptul la protejarea reputației sale, chiar in afara cadrului vieții sale private, dar imperativele acestei protecții trebuie sa fie puse in balanța cu interesele liberei discutări a chestiunilor politice, excepțiile la libertatea de exprimare impunand o interpretare restrictiva (Oberschlick c. Austriei (nr. 1) ; Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs si Gubi c. Austriei).
Reclamantul care si-a invocat calitatea de om politic, cu privire la care Curtea a reținut următoarele:
Astfel, arata Curtea, „prețioasa pentru orice persoana, libertatea de exprimare este foarte importanta pentru un ales al poporului; el își reprezintă alegatorii, le semnalează preocupările si le apăra interesele. In consecința, ingerințele in libertatea de exprimare a unui om politic, membru al unui partid de opozitie, impun Curții un control din cele mai stricte (Castells c. Spaniei; Jerusalem c. Austriei; Incal c. Turciei). In plus, . sau organele comparabile acestuia sunt tribune indispensabile dezbaterii politice. O ingerința in libertatea de exprimare exercitata in cadrul acestor organe nu s-ar putea deci justifica decât prin motive imperioase (Jerusalem c. Austriei; Roseiro Bento c. Portugaliei)”.
Daca presa nu trebuie sa depășească anumite limite, ce țin mai ales de „protecția reputației si drepturilor altuia”, „securitatea națională”, „autoritatea puterii judiciare”, ii incumba totusi sarcina de a comunica, cu respectarea obligațiilor si responsabilităților sale, informații si idei asupra chestiunilor politice ca si asupra altor teme de interes general (De Haes si Gijsels c. Belgiei; T. c. Luxemburgului, Colombani si alții c. Franței). Funcției sale, care consta in difuzarea informațiilor i se adăuga dreptul publicului de a le primi sub acest aspect apărările pârâtei în sensul că materialul video incriminat a fost unul de maxim interes public pentru prevenirea sau probarea săvârșirii unei fapte cu incidență penală nu mai pot fi primite cât timp s-a constatat nevinovăția reclamantului în cursul unei cercetări penale, astfel că demersul jurnalistic, chiar și în contextul unei teme de interes general dată de încălcarea legislației privind desfășurarea referendumului și semnalare în presă a unor astfel de încălcări, nu se mai justifică, acuzațiile dovedindu-se nefondate.
Articolul 10 protejează modul de exprimare și sub acest aspect și prin prisma celor statuate de Curte va fi analizat și modul în care s-a prezentat informația cu privire la acuzația adusă reclamantului în materialul difuzat, astfel:
Prin aceeași jurisprudența, Curtea arata ca „metodele ce permit realizarea de reportaje obiective si echilibrate pot sa varieze considerabil, in funcție mai ales de mijlocul de comunicare folosit in cauza respectiva; nu revine Curții, si nici instanțelor naționale de altminteri, sa se substituie presei pentru a decide ce tehnica jurnalistica trebuie adoptata de ziarist. Articolul 10, in esența, lasă ziariștilor grija de a decide daca este necesar sau nu sa se reproducă suportul informațiilor pentru aprecierea credibilității acestora (Fressoz si Roire c. Franței). Cerința generala ca ziariștii sa se distanțeze sistematic si formal de conținutul unei citări care ar putea insulta terțe persoane, ori le-ar putea provoca sau ar aduce atingere onoarei lor nu se conciliază cu rolul mass-mediei de a informa publicul cu privire la faptele, ideile sau opiniile existente in societate la un moment dat (T. c. Luxemburgului ; Radio France si alții c. Franței). Pentru Curte, atunci când presa contribuie la dezbaterea publica asupra chestiunilor care suscita o preocupare legitima, ea trebuie in principiu sa se poată sprijini pe rapoarte oficiale fără sa trebuiască sa întreprindă cercetări independente”.
Curtea precizează ca obligația jurnaliștilor de a furniza o baza actuală solida pentru alegațiile litigioase nu implica obligația de a dezvălui numele persoanelor care au furnizat informațiile pe care s-au bazat pentru a-si redacta articolele (C. si Mazare c. României), prin raportare la chestiunile pe care aceasta a dorit să le supună dezbaterii prin intervențiile sale din presă.
Însă, rămânând la hotărârea din cauza N.-Dellkeza și corelând-o cu ultimele hotărâri pronunțate împotriva României pe temeiul art. 10 din Convenție (cauza B. c. României, cauza T. c. României și cauza I. C. c. României, constatăm că principala critică pe care Curtea o aduce instanțelor naționale o reprezintă „omisiunea acestora de evalua cauza prin raportare la întregul ansamblu circumstanțial. De cele mai multe ori instanțele naționale își limitează analiza la caracterul ofensator sau insultător al termenilor utilizați, ignorând alte elemente importante de care nu poate fi lipsită o abordare obiectivă, completă și corectă a limitelor criticilor admisibile”.
Astfel, atât în cauza B., cât și în cauza T., instanțele au ignorat interesul public pentru tema supusă dezbaterii și calitatea de persoană publică a persoanei criticate, elemente care ar fi fost de natură să conducă la interpretare mai largă a libertății de exprimare. Cauza N.-Dellakeza completează tabloul lipsei de abordare globală a circumstanțelor cauzei de către instanțele naționale, Curtea precizând expres că «instanța națională nu a acordat atenție contextului în care a fost publicat articolul» (par. 64).
Curtea a analizat și problema stabilirii limitelor criticii admisibile, în special in domeniul mass-media, este una spinoasă cu atât mai mult cu cât se diversifică, invariabil, formele de exprimare la nivelul societății, însă jurisprudența Curții este extrem de bogată în criterii, elemente și raționamente care, cunoscute și uzitate, pot ajuta judecătorul național în înțelegerea și relaționarea eficientă a tuturor circumstanțelor cauzei. Aplicarea conjugată a criteriilor jurisprudențiale (precum relația dintre dreptul la libertatea de exprimare prevăzut de art. 10 și dreptul la imagine, bună reputație și viață privată protejate de art. 8 din Convenție; calitatea, funcția sau notorietatea persoanei supuse criticii jurnalistice; stilul jurnalistic, forma și contextul în care este formulat si transmis mesajul critic; interesul public pentru tema dezbătută de jurnalist; buna-credință a jurnalistului; raportul dintre judecăți de valoare și fapte materiale concrete; doza de exagerare și provocare specifică limbajului jurnalistic; conduce la stabilirea cu exactitate a unei eventuale depășiri a limitelor criticii admisibile în fiecare caz concret și, foarte important, permite oferirea de către instanțele naționale a unor argumente „relevante și suficiente” pentru sancțiunile și măsurile care se impun.
Exista motive „relevante și suficiente”, in interpretarea Curții, pentru justificarea sancțiunii ce se va aplica pe temeiul art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și pe temeiul dispozițiilor civile evocate de instanță în considerentele anterioare, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a sumei de 15.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral, apreciind ca fiind rezonabilă în raport de următoarele criterii: de cuantificare a prejudiciului reclamat date de: funcția publică de Primar deținută de reclamant pe o perioadă îndelungată de timp (peste 20 de ani), actuala funcție de Președinte al unei organizații de partid, inexistența faptei de strângere a unor acte de identitate cu scopul de a împiedica mai multe persoane din . dreptul de vot, constatată de procuror, pretinsa faptă fiind obiectul acuzațiilor din materialul filmat, tulburările suferite de membrii de familie, efectele negative resimțite de aceiași membrii ai familiei reclamantului (afectarea stării de sănătate a soției acestuia), consecințele pe plan personal, social și familial astfel cum au rezultat din probatoriul testimonial administrat, constatările rezultate din înregistrările audio-video cu privire la frecvența difuzării materialului, conținutul acestuia, aspectele imputate ce s-au dovedit a fi neadevărate, indiciile și datele de care a dispus pârâta, pentru informațiile prezentate în material, statutul de persoană publică a reclamantului, notorietatea, caracterul de interes public al temei ce a format subiectul reportajului difuzat și impactul acesteia în rândul publicului, toate acestea reprezintă criterii de apreciere, în concret, a prejudiciului suferit și de stabilire a unei despăgubiri pentru repararea acestuia care să fie suficientă în contextul în care s-au săvârșit faptele ilicite.
Hotărând în limite rezonabile, tribunalul apreciază că suma de 15.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral reprezintă o despăgubire suficientă pentru fapta prejudiciabilă, respingând în rest acțiunea cu privire la celelalte pretenții deduse judecății constând în obligarea pârâtei ca timp de 3 zile consecutiv, la ore de maximă audiență, să facă un anunț public privitor la hotărârea judecătorească și daunele acordate, petit care nu a fost întemeiat în drept, apreciindu-se că soluția de admitere în parte a capătului principal și despăgubirile acordate acoperă real și pe deplin prejudiciul încercat.
Se va lua act că reclamantul a arătat că va solicita cheltuielile procesului pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes invocată de pârâtă, prin întâmpinare.
Admite, în parte, acțiunea civilă având ca obiect „pretenții – acțiune în răspundere civilă delictuală”, formulată de reclamantul D. P., cu domiciliul în comuna Belciugatele, . nr. 113, județul Călărași, în contradictoriu cu pârâta S.C. R. S. NET S.R.L., cu sediul în municipiul Ploiești, . A, ., cu sediul procesual ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedura la Cabinet de Avocat A. N., cu sediul profesional în municipiul București, sector 2, ., .>
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 15.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral.
Respinge, în rest, acțiunea cu privire la celelalte pretenții deduse judecății.
Ia act că reclamantul a arătat că solicită cheltuielile de judecată pe cale separată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. L. C. T. S.
Fiind transferată la o altă instanță,
semnează președintele instanței
Operator date cu caracter personal 5595
Red. L.C.D./Tehnored T.S.
5 exp./ 31.01.2014
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 982/2013. Tribunalul PRAHOVA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 42/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
