Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 193/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 193/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 11/204/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 193

Ședința publică din data de 20 martie 2014

Președinte:

M. C.

Judecător:

M. N.

Grefier:

E. M.

Ministerul Public - reprezentat de procuror – C. R.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – petentă ASOCIAȚIA EDUCAȚIONALĂ SFÂNTUL N. cu sediu în com. C., .. 472, județul Prahova, prin împuternicit D. D. I. cu domiciliul în com. C., ., nr. 472, județul Prahova, împotriva încheierii de ședință nr. 6/30.01.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns P. de pe lângă Judecătoria Câmpina reprezentat de procuror C. R., lipsă fiind petenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin serviciu registratură, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50,00 lei conform chitanței . nr._/19.03.2014, împuternicirea avocațială a apărătorului ales, avocat G. R., precum și concluzii scrise formulate de apelanta – petentă Asociația Educațională Sfântul N., după care,

Reprezentantul Parchetului cuvântul arată că alte cererii nu mai formulează și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul în dezbateri solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii și acordarea personalității juridice în favoarea petentei.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra cererii de apel, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ la data de 06.01.2014 petenta Asociația Educațională Sfântul N. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună înscrierea în Registrul Asociaților și Fundațiilor aflat la Judecătoria Câmpina, în vederea dobândirii personalității juridice.

În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 7 și urm. din OG nr. 26/2000.

În susținerea cererii petenta a anexat următoarele înscrisuri: cerere de înscriere, actul constitutiv al asociației în formă atestată de avocat la nr. 94/17.12.2013, statutul asociației în formă atestată de avocat sub nr. 95/17.12.2013, disponibilității denumirii nr._ din 13.09._ eliberată de Ministerul Justiției, declarația dată de P. C., contractul de comodat din 17.12.2013, certificatele de cazier fiscal emise la data de 17.12.2013 și 20.12.2013, dovada patrimoniului asociației respectiv ordinul de încasare nr. 65 din 17.12.2013, contractul de cesiune din 24.01.2014, certificatele de cazier fiscale emise la data de 27.01.2014 și 28.01.2014, statutul asociației în formă atestată de avocat la nr. 25/28.01.2014.

Prin încheierea de ședință nr.6 dată în Camera de Consiliu din data de 30.01.2014, instanța de fond a respins cererea formulată de petiționara Asociația Educațională Sfântul N., ca neîntemeiată.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că cererea de înscriere este însoțită de actul constitutiv și statutul asociației în formă atestată de avocat, actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial al asociației și că din dovada disponibilității denumirii nr._/ 13.09.2013 rezultă că această denumire a fost rezervată de numitul P. C. iar valabilitatea acesteia fiind până la data de 13.03.2014.

Prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 48 alin. 1 și 4 din Ordinul MJ nr. 954/2000, modificat și completat, dovada disponibilității denumirii este valabilă pe o perioadă de 6 luni de zile, perioadă în care denumirea este rezervată iar pe perioada rezervării și respectiv a prelungirii acesteia, denumirea este indisponibilă spre rezervare de către o altă persoană.

Dispozițiile art. 48 alin. 5 din Ordinul MJ nr. 954/2000, modificat și completat, prevăd că după expirarea prelungirii rezervării disponibilității denumirii dovada de disponibilitate a denumirii se va elibera primei persoane ce va înregistra la Ministerul Justiției, cererea de rezervare începând cu maximum două zile anterior datei de expirare a prelungirii.

Având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus, instanța de fond a reținut că până la data de 13.03.2014, denumirea asociației este rezervată pe numele persoanei solicitante, respectiv P. C., iar disp. art. 48 alin. 3 din același ordin prevăd că pe perioada rezervării, denumirea este indisponibilă spre rezervare de către o altă persoană.

Față de cele reținute mai sus, instanța fondului a constatat că dovada disponibilității denumirii se eliberează de compartimentul de specialitate al Ministerului Justiției în urma verificării pe baza Registrului național și a unei evidențe speciale, astfel că această dovadă a disponibilității nu poate forma obiectul unei contract de cesiune având în vedere și disp. art. 48 alin. 5 din același ordin, care prevăd că după expirarea prelungirii rezervării dovada disponibilității se va elibera primei persoane ce va înregistra cererea de rezervare.

Având în vedere cele reținute mai sus, instanța de fond în baza dispozițiilor prev. de art.10 alin.2 din O.G. nr. 26/2000, modificată și completată, a respins cererea de înscriere a asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Câmpina, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii nr. 6 din data de 30.01.2014 a Judecătoriei Câmpina,a declarat apel petenta.

În motivarea apelului, aceasta a arătat că dovada nr._/13.09.2013, eliberata de Serviciul Comunicare si Relații Publice din cadrul Ministerului Justiției a fost solicitata de dl. P. C., aceasta fiind emisa pe numele acestuia, însă acesta nu a mai avut posibilitatea de a avea calitate de membru fondator in cadrul ASOCIAȚIEI EDUCAȚIONALA SFANȚUL N., fiind de comun acord ca asociația cu denumirea mai sus rezervata sa se înființeze însă cu alți membri fondatori, motiv pentru care s-a anexat Contractul de cesiune din data de 24.01.2014.

Apelanta – pretentă precizează că față de toate aceste considerente instanța de fond în mod greșit a procedat la respingerea cererii de acordare personalitate juridica a ASOCIAȚIEI EDUCAȚIONALA SFANȚUL N..

Astfel, apelanta a invocat Convenția de la Paris din 1883 privind protecția proprietății industriale (cea mai veche în materie și încă în vigoare) care menționează ca fiind obiect al proprietății industriale numele comercial.

F. de toate aceste aspecte, apelanta – petentă a apreciat că în prezenta cauza încheierea Contractului de cesiune din data de 24.01.2014, pe care l-a anexat la dosarul nr._ face dovada că au fost îndeplinite toate cerințele impuse de O.G. nr. 26/2000 astfel cum a fost modificata si completata, dar si raportându-se la Convenția de la Paris din 1883, motive pentru care petenta solicită admiterea apelului formulat in prezenta cauza, schimbarea în tot a încheierii atacata si să se dispună acordarea personalității juridice a ASOCIAȚIEI EDUCAȚIONALA SFANȚUL N..

În dovedirea cererii a depus o . înscrisuri filele 6 – 87.

Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de către creditoare, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 477 și urm. Noul Cod procedură civilă, tribunalul constată apelul fondat, pentru considerentele ce urmează:

La data de 19.03.2014, apelanta, prin împuternicitul său, D. D. I. a depus la dosarul cauzei dovada disponibilității denumirii „Asociația Educațională Sfântul N.”, solicitată de acesta, la data de 12.03.2014, dovada cu numărul_ cu valabilitate PE PERIOADA 14.03.2014 – 14.09.2014.

Având în vedere cele reținute mai sus, tribunalul constată că în acest fel au fost îndeplinite dispozițiile prev. de art.10 alin. 2 din O.G. nr. 26/2000, modificată și completată.

Pentru toate aceste considerente, constatând întemeiate motivele de apel invocate și susținute de către apelanta – petentă ASOCIAȚIA EDUCAȚIONALĂ SFÂNTUL N. împotriva încheierii de ședință nr. 6/30.01.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr._, tribunalul potrivit dispozițiilor art. 480, alin. 1 N.C.p.c va schimba în tot încheierea atacată și va admite cererea, va dispune acordarea personalității juridice în favoarea petentei Asociația Educațională Sfântul N., constatând că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă în acest sens va dispune înscrierea acesteia în registrul special existent la Judecătoria Câmpina, precum și efectuarea tuturor demersurilor necesare din oficiu de către această instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta – petentă ASOCIAȚIA EDUCAȚIONALĂ SFÂNTUL N. cu sediu în com. C., .. 472, județul Prahova, prin împuternicit D. D. I. cu domiciliul în ., nr. 472, județul Prahova, împotriva încheierii de ședință nr. 6/30.01.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr._ .

Schimbă în tot încheierea atacată în sensul că admite cererea.

Dispune acordarea personalității juridice în favoarea petentei Asociația Educațională Sfântul N., constată că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă în acest sens și dispune înscrierea acesteia în registrul special existent la Judecătoria Câmpina, precum și efectuarea tuturor demersurilor necesare din oficiu de către această instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2014

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. CîrcioiuMariana N.

GREFIER,

E. M.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. /Tehnored.: M.N/ E.M.

3 ex./ 19.05.2014

Ds.f._ Judecătoria Câmpina

J.f. C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 193/2014. Tribunalul PRAHOVA