Contestaţie la executare. Decizia nr. 266/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 266/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 5485/281/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 266

Ședința publică din data de 19.02.2014

Președinte: M. C.-A.

Judecător: P.-A. A.

Judecător: Ș. O.-C.

Grefier: N. L.-E.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA (F. ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI), cu sediul în Ploiești, .. 22, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/24.09.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-contestator O. Ș., domiciliat în Ploiești, ., ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 05.03.2013 sub nr._, contestatorul O. Ș., în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Ploiești, a formulat contestație la executare împotriva executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 29/_ /_ din 2013 al intimatei.

În motivarea contestației, reclamantul a înțeles să invoce excepția prescripției dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale, iar pe fond a solicitat să i se comunice actele de executare pentru a-și putea expune apărările.

Intimata AFP Ploiești nu a formulat întâmpinare, dar a solicitat verbal, prin consilier juridic, cerere de chemare în garanție a Casei de Asigurări Sociale Prahova, nemotivată.

Instanța de fond nu a luat în considerare această cerere formulată verbal, în procedura civilă română cererile trebuind să respecte condițiile de formă și de fond prevăzute de art. 82 C.proc.civ.

Totuși, la solicitarea instanței, Casa de Asigurări Sociale Prahova a depus în copie dosarul de executare privind pe contestatorul O. Ș..

A fost administrată în cauză proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr._/24.09.2013 Judecătoria Ploiești a admis contestația la executare, a anulat actele de executare emise în cadrul dosarului de executare nr._ /_ din 2013 al intimatei, obligând intimata la plata către contestator a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că împotriva contestatorului a fost pornită executarea silită de către intimata AFP Ploiești, în cadrul dosarului de executare nr. 29/_ /_ din 2013.

S-a mai constatat că documentul prin care s-a evidențiat suma de plată consemnat în titlul executoriu din dosarul de executare a fost emis la 15.03.2005. Or, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel, conform art. 91 C.proc.fiscală. Înscrisurile dosarului de executare, depus în copie de Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, privind pe contestatorul O. Ș., reprezintă acte de executare ce nu au legătură cu cele emise în dosarul de executare contestate prin prezenta.

Pe cale de consecință, instanța de fond a constatat că excepția prescripției dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale este întemeiată și, pe cale de consecință a admis-o, dispunând anularea actelor de executare întocmite de intimată.

Ulterior, acestea au fost anulate chiar de către intimată actele de executare, intimata precizând în adresa nr._/03.07.2013 transmisă contestatorului (depusă de acesta la fila 27 dosar) că, dintr-o eroare de program informatic, procesul verbal de contravenție a fost dublu debitat.

De asemenea, instanța de fond a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată dovedite a fi efectuate de către contestator.

Împotriva aceste sentințe a formulat recurs intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova (fosta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești), solicitând înlăturarea obligării sale la plata cheltuielilor de judecată către contestator.

În motivarea recursului, s-a precizat că ca in mod eronat instanța de fond a reținut in sarcina sa cheltuieli de judecata, întrucât contestatorul potrivit art. 10 din Ordonanța nr. 92/2003, republicată, privind Codul de Procedura Fiscala „avea obligația sa coopereze cu organele fiscale in vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, in întregime conform realității si prin indicarea mijloacelor doveditoare care ii sunt cunoscute."

Astfel, s-a susținut că, față de aspectele menționate mai sus, contestatorul avea posibilitatea sa lămurească situația sa fiscală, direct la sediul CASS Prahova si sa soluționeze astfel inadvertențele apărute in dosarul fiscal, fără a mai apela la contestarea formelor de executare pe cale judiciară. Faptul ca reclamantul a considerat oportună soluționarea pe cale judiciară nu atrage, astfel, răspunderea instituției recurente pentru plata cheltuielilor de judecata.

Recurenta a mai precizat că a emis titlul executoriu si somația din data de 30.01.2013, conform cu art. 141 din OG 92/2006 (R), privind pe debitorul O. Ș., obligat la plata unei creanțe referitoare la obligațiile de plata privind contribuția de asigurări sociale de sănătate ale persoanelor fizice care realizează venituri impozabile din activități independente, suma pe care debitorul o datora la bugetul consolidat al statului din cursul anilor anteriori. Suma cuprinsă, atât în somație, cât și în titlul executoriu menționate, reprezintă contribuție, majorări si penalizări de întârziere la obligațiile bugetare stabilite de Casa de Asigurări de Sănătate a județului Prahova.

S-a mai menționat că formele de executare au fost emise in baza titlului de creanța întocmit de către CASS Prahova, motiv neimputabil instituției noastre pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, se arată că organul fiscal și-a îndeplinit atribuțiile si a procedat, în acest sens, la emiterea formelor de executare, conform informațiilor înregistrate în baza de date, contribuabilul figurând cu creanțe fiscale datorate la bugetul general consolidat al statului. Faptul că reclamantul a considerat oportună formularea prezentei contestații la executare nu atrage reținerea cheltuielilor de judecată în sarcina instituției recurente, având în vedere ca organele fiscale nu au făcut decât sa pună în executare un titlu de creanță perfect valabil la data emiterii formelor de executare. Astfel, procedura de executare a fost întocmită de către organele de executare, conform dispozițiilor legale in vigoare, contestatorul având obligația de a achita creanțele fiscale datorate la bugetul general consolidat al statului.

De asemenea, s-a susținut că în mod nejustificat contestatorul a solicitat cheltuieli de judecata, având în vedere ca nu a existat posibilitatea vătămării drepturilor debitorului. Faptul că reclamantul a considerat oportună soluționarea pe cale judiciară și că CASS Prahova nu a depus dovada comunicării titlului de creanța aferent si totuși l-a transmis spre executare, nu atrage, astfel, răspunderea recurentei pentru plata cheltuielilor de judecată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul tribunalului Prahova la data de 17.12.2013, sub același număr de dosar, nr._ .

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de către recurentă, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 C.proc.civ., tribunalul constată că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Mai întâi, tribunalul constată că recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Prahova (fostă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești) vizează exclusiv dispoziția instanței de fond referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către contestator.

Prin sentința atacată, instanța de fond a admis contestația la executare și a anulat actele de executare întocmite de AJPF Prahova. De asemenea, a obligat AJPF Prahova la plata cheltuielilor de judecată către contestator.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către partea adversă. Așadar, textul de lege obligă instanța de judecată să stabilească cine se află în culpă procesuală.

Or, atâta timp cât contestatorul a „câștigat” procesul, iar AJPF Prahova l-a „pierdut”, rezultă, în mod evident, că aceasta din urmă se află în culpă procesuală față de contestator, fiind susceptibilă de a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de contestator.

Nu pot fi reținute susținerile recurentei, în sensul că, în prealabil, contestatorul s-ar fi putut adresa, pe cale administrativă, organului fiscal, pentru o reverificare a situației fiscale a lui. Nimeni nu este obligat a parcurge anumite proceduri extrajudiciare prealabile, dacă legea nu instituie această obligație.

Art. 21 alin. 1 din Constituția României statuează faptul că „orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”. La fel, art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevede „că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială”.

Prin urmare, atâta timp cât oricărui cetățean român îi este garantat, prin Constituția României, precum și prin convențiile europene, accesul liber la justiție, tribunalul constată că este nefundat acest motiv de recurs.

De asemenea, tribunalul urmează a înlătura și criticile recurentei, în sensul că nu aceasta este de vină pentru faptul că față de contestator a fost începută executarea silită pentru o creanță fiscală, ce ar fi fost stabilită în mod eronat de Casa de Asigurări de Sănătate a județului Prahova.

Părți în cauza de față sunt, pe de-o parte, contestatorul O. Ș., debitorul obligației fiscale, iar pe de altă parte, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, organul fiscal de executare, or, potrivit art. 274 C.proc.civ. culpa procesuală se stabilește prin raportare la părțile din procesul civil, și nu în raport de alte persoane, care nu sunt părți în proces.

Susținerile recurentei, în sensul că, în realitate, culpa în declanșarea acestei executări silite ar aparține Casei de Asigurări de Sănătate a județului Prahova, nu pot fi analizate în acest cadrul procesual, în care această instituție nu este parte în proces, solicitarea verbală, formulată de AJFP Prahova, de chemare în garanție a Casei de Asigurări de Sănătate a județului Prahova, având în mod corect un fine de neprimire din partea instanței de fond, din cauza modalității informe de solicitare.

Prin urmare, atâta timp cât AFFP Prahova este în culpă procesuală față de contestatorul O. Ș., prin declanșarea executări silite pentru o pretinsă creanță fiscală, nedatorată, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată suportate la instanța de fond de către contestator, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

În consecință, în raport de toate aceste considerente, tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Prahova împotriva sentinței civile nr._/24.09.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-intimată ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA (fostă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI), cu sediul în Ploiești, .. 22, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/24.09.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-contestator O. Ș., domiciliat în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova, ca fiind nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2014

Președinte, Judecători,

M. C.-A. P.-A. A. Ș. O.-C.

Grefier,

N. L.-E.

Red. O.C.Ș.

2 ex/01.04.14

d. f._ Judecătoria Ploiești

j. f. D. S.-I.

Operator de data cu caracter personal 5595.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 266/2014. Tribunalul PRAHOVA