Fond funciar. Decizia nr. 907/2014. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 907/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 13448/281/2013/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 907
Ședința publică din data de 29 Mai 2014
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTORI - N. C.
- C.-A. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil, având ca obiect „fond funciar – revizuire dosar nr._/281/2009 - încheiere suspendare”, formulată de revizuentul B. V., domiciliat în Ploiești, ., ., județ Prahova, împotriva încheierilor de ședință din data de 06.02.2014 și 18.11.2013, ambele pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR DUMBRĂVEȘTI, cu sediul în ., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Ploiești, județ Prahova, B. C., domiciliat în Ploiești, ., județ Prahova, I. E., domiciliată în com. Dumbrăvești, ., B. M., domiciliată în P., S., nr. 4, județ Prahova, B. C. D., domiciliată în Ploiești, ., ., . și B. I., domiciliat în Ploiești, ., ., județ Prahova.
Cerere de recurs scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, revizuentul a depus la dosar o notă de ședință și înscrisuri, după care,
Tribunalul constată că prezenta cauză nu este supusă plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, întrucât obiectul dosarului este fond funciar și, în mod eronat, s-a dispus citarea revizuentului cu mențiunea a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, motiv pentru care, dispune rectificarea rezoluției aplicată pe fișa de repartizare aleatorie informatizată și a citativului, în sensul că prezenta cauză este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Totodată, Tribunalul ia act că procedura de citare este legal îndeplinită, că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și, verificând actele dosarului, invocă din oficiu, excepția inadmisibilității cererii de recurs formulată, față de faptul că, cererea de reexaminare a amenzii judiciare a fost soluționată prin încheiere de ședință, încheiere rămasă irevocabilă, astfel că, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii de recurs formulate.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin Încheierea de ședință din data de 18.11.2013, Judecătoria Ploiești, în temeiul art.155¹ C.pr.civ., a suspendat judecarea cauzei, privind revizuentul Banică V. și a aplicat acestuia o amendă judiciară în cuantum de 200 lei.
Prin Încheierea de ședință din data de 06.02.2014, Judecătoria Ploiești a dispus îndreptarea erorii materiale, invocate din oficiu de către instanță, constatate în dispozitivul încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 27.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ 13 al Judecătoriei Ploiești, în sensul că în loc de: “Admite în parte cererea de reexaminare formulată de petentul B. V., cu domiciliul în Ploiești, ., .. 32, județul Prahova împotriva încheierii de ședință din 11.11.2013 dată în dosarul nr._ 13”, se va trece: “Admite în parte cererea de reexaminare formulată de petentul B. V., cu domiciliul în Ploiești, ., . împotriva încheierii de ședință din 18.11.2013 dată în dosarul nr._ 13”.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a avut în vedere dispozițiile prevăzute de art.281 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora ,,erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”, motiv pentru care a îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în dispozitivul încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 27.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ 13 al Judecătoriei Ploiești, în sensul că în loc de: “Admite în parte cererea de reexaminare formulată de petentul B. V., cu domiciliul în Ploiești, ., .. 32, județul Prahova împotriva încheierii de ședință din 11.11.2013 dată în dosarul nr._ 13”, se va trece: “Admite în parte cererea de reexaminare formulată de petentul B. V., cu domiciliul în Ploiești, ., .. 32, județul Prahova împotriva încheierii de ședință din 18.11.2013 dată în dosarul nr._ 13”.
În potriva acestor încheieri a declarat recurs revizuentul B. V..
În motivarea cererii, recurentul a învederat faptul că, suspendând cauza la data de 18.11.2013, în încheierea ulterior redactată „instanța ia act că la data de 11.11.2013, s-a depus de către revizuient o cerere precizatoare", „având în vedere faptul că în conținutul noțiunii de respectarea solemnității și ordinii ședinței-de judecată intră și modalitatea prin care se exprimă justițiabilii în fața instanței, atât în formă scrisă, cât și în formă verbală, văzând conținutul cererii precizatoare formulată de revizuient, instanța apreciază că revizuientul a nesocotit dispozițiile art. 1082 alin. 1 C.pr.civ, fapt pentru care aplică revizuientului B. V. amendă judiciară în cuantum de 200 lei, cu posibilitatea de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la pronunțare,"
În continuare, recurentul a susținut că, efectuând cerere de reexaminare și fiind citat pentru termenul din data de 27.01.2014 în Camera de Consiliu, instanța, punând în discuție în ședința de judecată (nu în camera de consiliu) consemnarea din încheierea de ședință din data de 18.11.2013 prin citatul mai sus reprodus, a „introdus” dosarul în pronunțare pe cererea de reexaminare, însă apărarea sa a fost limitată numai la citatul din încheierea din 18.11.2013, și nimic altceva.
Or, recurentul a susținut că, în situația în care prin invocarea erorii materiale instanța schimbă încheierea de ședință din data de 11. 11.2013 (care de fapt nu a existat) cu încheierea de ședință din data de 18.11.2013, aceasta acceptă că cererea din 11.11.2013, care a stat la baza aplicării amenzii, nu îi era destinată, ceea ce face ca motivul pentru care a fost amendat să nu intre în competența instanței care a aplicat amenda.
Astfel, recurentul a considerat că, arătând în ședință că cererea din data de 11.11.2013 îi era destinată fostei instanțe și nu celei care a aplicat amenda, este prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 3 C.pr.civ,
De asemenea, recurentul a susținut că, interpretând greșit că în conținutul noțiunii de respectarea solemnității și ordinii ședinței de judecată intră și modalitatea prin care se exprimă justițiabilii în fața instanței, atât în formă scrisă, cât și în formă verbală, instanța interpretează greșit actul juridic (textul de lege) dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C.pr.civ.).
În acest sens, recurentul a susținut că încheierea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.9 C.pr.civ.), întrucât aplicarea amenzii într-o cauză suspendată nu este prevăzută de lege.
În baza art. 242 alin. (2) C.pr.civ., recurentul a solicitat judecarea în lipsă.
Primindu-se dosarul la Tribunalului Prahova - Secției I Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Din lecturarea cererii de recurs rezultă că recurentul a înțeles să formuleze recurs împotriva încheierii pronunțate la data de 06.02.2014 prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale constatate în dispozitivul încheierii de ședință din data de 27.01.2014 și împotriva încheierii din data de 18.11.2013, încheiere prin care i-a fost aplicată amendă judiciară în cuantum de 200 lei, cu posibilitatea de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la pronunțare, însă doar pe aspectul aplicării acestei sancțiuni-amendă judiciară, față de solicitările formulate, respectiv acesta solicită anularea amenzii și nu înlăturarea măsurii privind suspendarea cauzei, dispusă tot la data de 18.11.2013 în temeiul art.1551 c.pr.civ.
Recursul este inadmisibil, pe de o parte întrucât încheierea din 06.02.2013 este irevocabilă, astfel că împotriva ei nu se putea exercita calea de atac a recursului, iar împotriva încheierii din 18.11.2013, sub aspectul amenzii judiciare aplicate, singura cale de atac prevăzută de lege era cererea de reexaminare, care a și fost formulată, nefiind prevăzută de dispozițiile legale calea de atac a recursului.
Pe cale de consecință, tribunalul față de considerentele expuse va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de revizuentul B. V., domiciliat în Ploiești, ., ., județ Prahova, împotriva încheierilor de ședință din data de 06.02.2014 și 18.11.2013, ambele pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR DUMBRĂVEȘTI, cu sediul în ., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Ploiești, județ Prahova, B. C., domiciliat în Ploiești, ., județ Prahova, I. E., domiciliată în com. Dumbrăvești, ., B. M., domiciliată în P., S., nr. 4, județ Prahova, B. C. D., domiciliată în Ploiești, ., ., județ Prahova și B. I., domiciliat în Ploiești, ., ., județ Prahova, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2014.
Președinte, Judecători,
G. M. N. C. C.-A. M.
fiind in concediu
semnează Președintele instanței
Grefier,
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal 5595
red. M.G./tehnored. A.Ș.P.
2 ex./ 20.06.2014
d.f. nr._ 13 - Judecătoria Ploiești
j.f. C. A.
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 133/2014. Tribunalul PRAHOVA | Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 2321/2014.... → |
---|