Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1207/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1207/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 23539/281/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1207

Ședința publică din data de 25.11.2014

PREȘEDINTE – M. R.

JUDECĂTOR – A. G. H.

GREFIER – R. C.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelantul - pârât SUPIALĂ G., CNP_ cu domiciliul în Ploiești, .. 4, ., . si domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna Gornet Cricov, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/11.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – reclamanta N. A. M. C. CNP_ prin mandatar N. A..

Cererea timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei conform chitanței . nr._/16.07.2014 si timbru judiciar în valoare de 0,30 lei ce au fost anulate si atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul – pârât personal si asistat de av. A. I., intimata reclamantă personal si asistată de părinții săi N. A. si N. V. în calitate de reprezentanți legali, lipsă fiind autoritatea tutelară C. L. Ploiești.

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauei s-a depus cerere de renunțare la judecată formulată de intimata N. A. M. C., s-a depus răspuns la întâmpinare si cerere formulată de av. P. C. B. prin care solicită acordarea unui termen de judecată din motive medicale conform dovezii anexate.

Tribunalul pune în discuția părților cererea formulată de apărătorul intimatei reclamante av. P. C. B. prin care solicită acordarea unui termen de judecată din motive medicale.

Apelantul – pârât prin apărător solicită respingerea cererii având în vedere că la dosar nu există împuternicire avocațială.

Tribunalul pune în discuția părților cererea de renunțare la judecată formulată de intimata – reclamantă în dosarul de fond.

Pe rând, apelantul – pârât si intimata – reclamantă solicită admiterea cererii de renunțare la judecată potrivit disp.art. 406 alin. 5 C.pr.civ. si să se ia act că s-au împăcat, fără cheltuieli de judecată, sens în care solicită admiterea apelului si în consecință anularea hotărârii instanței de fond ca urmare a cererii de renunțare la cererea principală.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ /25.06.2014, reclamanta N. A. M. C., asistată de mama sa, N. ANIȘOARA, a chemat în judecată pe pârâtul SUPIALA G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună pe calea ordonanței președințiale, stabilirea, cu titlu provizoriu a locuinței minorei SUPIALA A. E., născută la data de 16.06.2013 la domiciliul mamei, în Ploiești, . M. nr. 2, ., ., jud. Prahova.

În motivare, reclamanta a arătat că din relația de concubinaj pe care a avut-o cu pârâtul s-a născut minora SUPIALA A. E., născută la data de 16.06.2013, iar pentru fapta sa, pârâtul a fost cercetat penal pentru infracțiunea prev. de art. 198 alin. 1 c.pen. anterior – act sexual cu o minoră care nu a împlinit vârsta de 15 ani și i-a fost aplicată o sancțiune cu caracter administrativ prin Ordonanța din data de 23.12.2013 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 8685/P/2013

A arătat reclamanta, că inițial, pentru a putea să scape de o posibilă condamnare, pârâtul a avut un comportament disimulat în ceea ce o privește pe reclamantă și pe minora, luându-le în domiciliul său și determinând-o pe aceasta să renunțe la școală, însă după soluționarea cauzei penale, pârâtul a înțeles să o îndepărteze pe aceasta de fiica sa și să o trimită la părinți, nepermițându-i să mai aibă relații personale cu fiica sa, deși aceasta era în vârstă de 16 ani, iar cea mică nu împlinise încă un an.

La data de 11.04.2014 a fost bătută și alungată din domiciliul pârâtului, fiind nevoită să părăsească locuința fără minora în vârstă de 6 luni.

A mai susținut reclamanta că în prezent are vârsta de 17 ani și a reluat cursurile la Școala Gimnazială „N. I.” din Ploiești, fiind angajată cu program parțial de lucru, la ., beneficiind și de sprijinul material și moral al părinților.

Deși a fost legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare, nu a invocat excepții și nu a solicitat probe.

Prin sentința civilă nr._/11.07.2014 Judecătoria Ploiești a admis cererea formulată de către reclamantă și a stabilit provizoriu, locuința minorei SUPIALA A. E., născută la data de 16.06.2013 la domiciliul mamei, în Ploiești, . M. nr. 2, . și aluat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Din relația de concubinaj a părților, a rezultat minora SUPIALA A. E., născută la data de 16.06.2013 a cărei filiație față de pârât a fost stabilită conform certificatului de naștere aflat la fila 8 dosar.

După soluționarea cauzei penale în care pârâtul a fost cercetat, acesta a îndepărtat-o pe reclamanta de minoră, nepermițându-i să mai aibă relații personale cu minora și mai mult, la data de 14.06.2014, când minora a împlinit vârsta de un an, reclamantei i-a fost interzis accesul la petrecerea organizată cu ocazia acelui eveniment.

Conform prevederilor art. 996 Cod proc. civilă, instanța fondului poate să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.

Legiuitorul a impus astfel trei condiții pentru admiterea cererii formulate pe calea ordonanței președințiale:urgența, caracterul provizoriu și neprejudecarea fondului.

În ceea ce privește urgența, prima instanță a apreciat că această cerință legală trebuie analizată prin prisma interesului superior al minorei. Ca atare, constatând că între părinți există o ruptură gravă și o stare conflictuală actuală permanentă cu privire la copil, este absolut necesar ca până la stabilirea definitivă a relației dintre aceasta și părinți, minora să beneficieze de stabilitate și protecție, să aibă stabilită o locuință cu titlu provizoriu, pentru a se evita destabilizarea vieții acesteia.

Luarea unei asemenea măsuri speciale se impune în speță, fiind evidentă ruptura produsă între părinți, existând riscul ca starea conflictuală dintre aceștia să afecteze grav evoluția minorei, aflată la o vîrstă fragedă, un an.

În ceea ce privește caracterul provizoriu al măsurii, instanța de fond a reținut că potrivit art. 996 alin 4 Cod proc. civilă, ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata supra fondului. Din interpretarea acestui text legal, per a contrario, instanța de fond a reținut că regula este aceea a pronunțării ordonanței președințiale atunci când nu există judecată asupra fondului, iar în prezenta cauză, nu s-a făcut dovada că vreuna dintre părți a sesizat instanța de judecată cu o cerere ce urmează a soluționată potrivit dreptului comun, soluția pronunțată însă pe calea specială a ordonanței președințiale este prin esență provizorie, producându-și efectele doar până când va exista o hotărâre judecătorească, definitivă, pronunțată potrivit dreptului comun, promovarea unei astfel de cereri rămânând la latitudinea ambelor părți.

În ceea ce privește neprejudecarea fondului, având în vedere că hotărârea dată în această procedură specială nu are autoritate de lucru judecat, aprecierile instanței de fond s-au limitat la analiza aparenței de drept prin prisma interesului minorei în acest moment, față de dispozițiile art. 263 și urm. cod civil și ale art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care impun respectarea acestei cerințe în orice demers judiciar.

Interesul superior al copilului este o noțiune complexă, care cuprinde atât obligația autorităților competente de a lua, în privința minorilor, decizii care să protejeze dezvoltarea normală a acestora și care să le ofere, pe cât posibil, stabilitate și echilibru.

Referitor stabilirea provizorie a minorei, prima instanță a reținut că până la despărțirea părților reclamanta a locuit împreună cu minora și cu pârâtul în domiciliul acesteia, nefiind administrată nici o probă din care să rezulte un eventual dezinteres al reclamantei față de minoră sau lipsa sentimentelor materne normale, care eventual să echivaleze cu un abandon al acesteia.

Din referatul de anchetă socială realizată la domiciliul reclamantei, instanța fondului a reținut că aceasta poate oferi minorei condiții locative optime, că este sprijinită material și moral de familia sa și că pe perioada cât a conviețuit cu pârâtul, reclamanta a fost ajutată de părinții săi la întreținerea și îngrijirea minorei

În raport de vârsta minorei – un an, instanța de fond a apreciat că prezența maternă este esențială pentru o dezvoltare normală a unui copil atât din punct de vedere emoțional, cât și pentru păstrarea sentimentelor de securitate și de apartenență pe care minorii îl dezvoltă, din punct de vedere psihologic, față de imaginea maternă, iar nu față de o anume locuință.

Fără a nega drepturile egale ale tatălui, prima instanța a reținut că, în acest moment, este în interesul minorei ca aceasta să locuiască, cu titlu provizoriu, alături de mamă, până la stabilirea situației sale față de părinți printr-o hotărâre judecătorească pronunțată pe calea dreptului comun.

Împotriva sentinței civile nr._/11.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a declarat apel pârâtul SUPIALA G., solicitând instanței de apel în temeiul art.480 alin 3 c. pr. civ., anularea sentinței menționate si trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanța, criticând-o ca netemeinica si nelegala;

In fapt, pârâtul arată că reclamanta N. A. M. C., asistata de mama sa N. A. l-a chemat in judecată pe acesta, solicitând instanței de fond ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună pe calea ordonanței presedentiale, stabilirea, cu titlu provizoriu, a locuinței minorei Supiala A. E., născuta la data de 16.06.2013 la domiciliul mamei, in Ploiești, . M., nr. 2, ., ., jud. Prahova.

De asemene, apelantul-pârât învederează instanțe ca se impune anularea sentinței apelante si trimiterea cauzei la instanța de fond, întrucât procedura de citare cu acesta nu a fost legala, neavând cunoștința de acest proces pana in data de 15.07.2014, când s-a dus la imobilul din Ploiești, .. 4, ., ., a găsit in cutia poștala citația pentru termenul din data de 11.07.2014 la care a fost atașată cererea de chemare in judecata și celelalte înscrisuri ce au fost depuse de reclamanta N. A. M. C..

Pârâtul-apelant precizează că proprietarul imobilul din Ploiești, .. 4, ., jud. Prahova este tatăl său, Supiala I., care locuiește împreuna cu acesta in comuna Cornet Cricov, . jud. Prahova și că însasi apărătorul reclamantei, la termenul din 11.07.2014, care de fapt a fost si unicul termen, a interpelat instanța de fond cu privire la legalitatea procedurii de citare a pârâtului, având in vedere ca acesta nu a fost găsit la domiciliu, fapt rezultat si din ancheta sociala.

De asemenea apelantul mai arată că datorită faptului că nu a avut cunoștință de acest proces, acesta nu s-a prezentat in instanța, nu a formulat întâmpinare, nu a putut invoca excepții si nu a putut solicita probe.

Precizează apelantul-pârât că afirmațiile intimatei-reclamante din cererea de chemare in judecata sunt nereale si calomnioase, că acesta a încercat si încercă în continuare ca minora să locuiască si sa trăiască împreuna cu cei doi părinți, că minora nu a locuit niciodată la bunicii materni, respectiv părinții reclamantei, care de fapt nu au dorit-o și că despărțirea acestora este tocmai vinovăția bunicilor materni care prin scandal si amenințări asupra sa si a reclamantei, a determinat-o pe acesta sa părăsească minora fără niciun motiv la data de 09.03.2014, data de la care minora este îngrijită de pârât si de bunicii paterni.

Se mai inserează pe cale motivelor de apel, că în data de 08.03.2014, apelantul-pârât a rămas la domiciliu cu minora, iar intimata-reclamanta a plecat in orașul Ploiești sa se distreze de ziua femeii și că a fost de acord sa meargă 3-4 ore, dar aceasta s-a întors tocmai a II-a zi, 09.03.2014 in jurul orei 14:00 spunându-i ca îl părăsește, ca nu mai vrea sa fie împreuna, motivând ca vrea să-si trăiască copilăria, viata, ca nu-i trebuie bărbat si copil sa muncească pentru ei.

Apelantul-pârât precizează că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței presedentiale, respectiv: urgenta măsurii solicitate, având in vedere ca minora de la naștere si pana in prezent se afla in îngrijirea mea si a bunicilor paterni, este in interesul superior al minorei de a locuii si in continuare cu noi; nesoluționarea (neprejudecarea) fondului cauzei, având in vedere ca pe rolul instanțelor nu se afla nici o cauza pe dreptul comun cu soluționarea unei cereri de stabilire a locuinței minorei și că instanța nu trebuie sa analizeze fondul dreptului discutat de părți.

In asemenea cazuri, apelantul menționează că aceasta condiție mai este exprimată si prin ideea de "pipaire a fondului", judecătorul verificând de partea cui este aparenta dreptului iar în ceea ce privește vremelnicia măsurii prin intermediul acestei proceduri, nu pot fi luate masuri definitive care sa rezolve in fond. litigiul dintre părți, ori neexistând o cauza la instanța pe calea dreptului comun, înseamnă ca măsura luata de instanța nu mai este vremelnica, rămânând definitiva si irevocabila.

Așa cum a mai menționat, apelantul-pârâta arată că in prezent minora locuiește la domiciliul bunicilor paterni, care împreuna cu pârâtul se ocupa îndeaproape de creșterea si supravegherea minorei, care este foarte atașata de aceștia.

Menționez ca împreuna cu bunicii paterni ii pot oferii minorei condiții materiale pentru creșterea si educarea acesteia, fiind in interesul minorei ca aceasta sa fie încredințata paratului.

La data de 06.10.2014 prin intermediul Compartimentului Registratură intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună respingerea apelului, ca nefondat.

Totodată solicită obligarea apelantului-parat la plata cheltuielilor de judecata și cenzurarea susținerilor acestuia pe cale motivelor de apel, în sensul impunerii trimiterii cauzei spre rejudecare întrucât nu ar fi fost citat in mod legal la instanța de fond, având in vedere faptul ca acesta a fost citat la domiciliul din acte (cartea de identitate), in Ploiești, .. 4, ., ., acesta neavând forme legale de reședința in .>

Precizează că din analiza actelor si lucrărilor dosarului, rezulta ca procedura de citare a fost îndeplinita prin afișare la domiciliul paratului, cu respectarea tuturor dispozițiilor procedurale in materie și că mai mult decât atât, conform art998 C.pr.civ., ordonanța președințiala va putea fi fata chiar si fără citarea pârtilor, judecata urmând a fi realizata de urgenta si cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesita timp îndelungat.

Prin intermediul Compartimentului Registratură, la data de 30.10.2014 intimata-reclamantă N. A.-M. C. a depus o cerere de renunțare la judecata cauzei, motivată de faptul că aceasta dorește să trăiască împreună cu minora și cu pârâtul și că nu are cunoștință de cele susținute pe cale întâmpinării întrucât nu au fost formulate de aceasta.

Având în vedere cererea formulată de intimata - reclamantă (fila 32 dosar apel) prin care învederează că înțelege să renunțe la judecata cererii de chemare în judecată, instanța în temeiul disp.art. 406 alin.5 NCPC potrivit căruia: „Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză” urmează a lua act de cererea formulată în scris.

Așa fiind, având în vedere și dispozițiile art.480, alin.2 cod pr. Civ., rap la art.406, alin.5 cod pr. Civ., tribunalul urmează să admită apelul, să anuleze sentința apelată, iar pe fond să ia act de renunțarea reclamatei la judecata cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelantul - pârât SUPIALĂ G., CNP_ cu domiciliul în Ploiești, .. 4, ., . si domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna Gornet Cricov, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/11.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – reclamanta N. A. M. C. CNP_ prin mandatar N. A..

Anulează sentința apelată în sensul că ia act de renunțarea reclamatei la judecata cererii de chemare în judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR

M. R. A. G. H.

GREFIER,

R. C.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red.R.M./Tehored.R.M.

Ex.4 / 09.12.2014

D.fd._ Judecătoria Ploiești

J.fd. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1207/2014. Tribunalul PRAHOVA