Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1258/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1258/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 6205/204/2013/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1258

Ședința publică din data de 25 Septembrie 2014

PREȘEDINTE - N. A.

JUDECĂTORI - C.-A. M.

- M. N.

GREFIER - M. - D. B.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil, declarat de recurenta – reclamantă M. M., CNP_, domiciliată în .. 1140, județ Prahova, împotriva încheierii de suspendare a cauzei din data de 12.03.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. G., CNP_, domiciliat în Cocorăștii Mislii, ., județ Prahova.

Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform chitanței . nr._ (76)/27.05.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă reprezentată de avocat L. M., lipsind intimatul-pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-pârât a depus, prin serviciul registratură, la data de 13.06.2014, întâmpinare, după care,

Apărătorul recurentei-reclamante, avocat L. M., a depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr. 37/18.06.2014 în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu de avocat și, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului declarat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat.

Apărătorul recurentei-reclamante, avocat L. M., având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, arătând că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, motiv pentru care, solicită trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății. Arată că suprafața de teren în litigiu era solicitată la partaj, iar suspendarea cauzei nu se impune, întrucât nu sunt motive temeinice de suspendare a judecății. Susține că prin încheierea de ședință din data de 12 februarie 2014 instanța de fond a dispus decăderea pârâtului din dreptul de a mai formula întâmpinare-cerere reconvențională și a mai propune probe sau invoca excepții. Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, trimiterea cauzei la Judecătoria Câmpina pentru continuarea judecății cererii de partaj, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ 13 pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 18.11.2013 reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâtul S. G. a solicitat partajarea bunurilor comune realizate în timpul căsătoriei cu pârâtul, respectiv un teren în suprafață de 493 mp situat în intravilanul .. Prahova, precum și construcția situată pe acesta.

La data de 12.03.2014, în temeiul disp. art. 413 pct.1 NCPC pârâtul a solicitat suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina având ca obiect acțiune în constatare.

Prin Încheierea de ședință din data de 12.03.2014 instanța de fond a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina, întrucât dezlegarea acestei cauze depinde de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului s-a arătat că introducerea acțiunii de către pârât, prin care solicită a se constata că bunurile ce au format obiectul acțiunii sunt bunuri proprii este o cale ocolită, având în vedere că pârâtul nu a formulat întâmpinare în dos. nr._ 13, nemaiavând dreptul să formuleze probe.

In al doilea rând, în dovedirea acțiunii de partaj de bunuri comune, a depus acte, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat la notariat din care rezultă ca terenul de 500 m.p este bun comun, de asemeni acte eliberate de Primărie și de Oficiul de Cadastru, care atestă ca atât terenul cât și imobilul sunt bunuri comune.

Pârâtul în acțiunea formulată prin care susține că aceste bunuri sunt bunuri proprii nu a depus in susținerea afirmațiilor sale decât o chitanța de mână semnată de rudele acestuia care nu are nicio relevanță în raport cu actele oficiale depuse de reclamantă.

Față de această situație, consideră că în mod eronat s-a dispus suspendarea cauzei, când paratul avea ocazia să depună-întâmpinare și cerere reconvențională în termenul prevăzut de lege.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, acesta a fost înregistrat sub nr._ la data d 16.05.2014.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele motive:

Acesta a promovat împreuna cu soția sa S. M.-A. o acțiune în constatare înregistrată pe rolul Judecătoriei Campina sub nr._, prin care a solicitat instanței să constate că terenul in suprafața de 493 mp situat in intravilanul corn. Cocorastii Mislii, sat Cocoresții Mislii, ., (actualmente nr. 619 A) jud. Prahova este bunul său propriu si să se constatate ca imobilul construcție situat pe terenul de mai sus este coproprietatea numiților S. G. si S. M.-A., fiecare având o contribuție de 1/2 la edificarea construcției.

A menționat intimatul pârât că la data de 10.06.1997 a cumpărat de la numita R. E., prin chitanța sub semnătura privata intitulata "proces verbal" un teren in suprafața de 500 mp situat in corn. Cocorastii Mislii, ., având ca vecini pe numiții D. G. si M. Micutu, achitând prețul de 5.000.000 lei, iar în urma măsurătorilor efectuate în anul 2000 a rezultat ca suprafața de teren este de 493 mp.

In anul 1997 prin luna noiembrie a întreținut relații sexuale cu numita M. M., aceasta la momentul respectiv fiind minora in vârsta de 15 ani, iar în anul 1998 s-a căsătorit cu aceasta pentru a nu se formula plângere penală.

A mai precizat intimatul că în luna septembrie 2000, căsătorit fiind cu M. M., a încheiat în formă autentică actele privind terenul cumpărat.

În luna august 2003 s-au separat definitiv, iar pe terenul cumpărat de exista construită decât o magazine improvizata pentru a depozita sculele si materialele de construcții, magazie care nu mai există.

S-a mai arătat că în primăvara anului 2004 a cunoscut-o pe numita M.-A. si s-au mutat împreuna, iar in anul 2009 s-au căsătorit.

Construcția de pe terenul cumpărat cu chitanța a început-o in vara anului 2004 si a finalizat-o in anul 2007 când a primit ordonanța in suma de 22.630 de la Petrom urmare a încetării contractului de munca.

Consideră că în mod legal instanța a admis cererea de suspendare a cauzei deoarece soluția din dosarul nr._ 13 depinde de soluția din dosarul nr._, întrucât trebuie dezlegata existenta dreptului solicitat de i soții S. asupra imobilului - teren si construcție.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză și având în vedere disp. art. 3041 C. pr. civ., Tribunalul constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin Încheierea de ședință din data de 12.03.2014 instanța de fond a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina, întrucât dezlegarea acestei cauze depinde de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Tribunalul reține că obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina îl constituie constatarea dreptului de proprietate asupra terenului și construcției ce formează obiectul acțiunii de partaj din prezenta cauză.

Așadar, în prezenta cauză Tribunalul constată că instanța de fond a fost investită cu soluționarea unei acțiuni de partaj bunuri comune dobândite de foștii soți M. M. și S. G., părțile din prezenta cauză, iar intimatul pârât a formulat o acțiune separată prin care solicită a se constata că bunurile a căror partajare se solicită nu fac parte din comunitatea de bunuri comune a celor doi foști soți, cotă de contribuție la dobândirea construcției având actuala sa soție, acțiune ce constituie obiectul dosarului nr._ .

În conformitate cu disp. art. 413 alin. 1 C.pr. civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Suspendarea facultativă sau judecătorească este reglementată prin norme dispozitive, instanța de judecată fiind cea chemată să decidă asupra oportunității ei, în vederea unei bune administrări a justiției. Ea constituie un instrument util pentru a se preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri contradictorii, întrucât judecata pentru a cărei soluționare definitivă se cere suspendarea se constituie într-o chestiune prejudicială în cauza în care se invocă incidentul suspendării facultative.

Prin urmare, față de obiectul celor două acțiuni, reținând că acestea se află într-un raport de interdependență, pentru a nu se pronunța soluții contradictorii, în mod corect instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina.

Critica recurentei în sensul că în mod eronat s-a dispus suspendarea cauzei în condițiile în care pârâtul avea ocazia să depună întâmpinare și cerere reconvențională în termenul prevăzut de lege nu poate fi primită întrucât cele două instituții au regim juridic diferit, nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula apărări, iar reconvenționala formulată ulterior termenului fixat de legiuitor nu atrage anularea acesteia, ci judecarea în mod separat, existând și situații când aceasta poate fi soluționată în același timp cu cererea principală .

Tribunalul reține, totodată că în conformitate cu art. 413 alin. (3), instanța poate reveni motivat asupra suspendării judecătorești dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1, tergiversând soluționarea acestuia.

Un comportament nediligent este o conduită a părții contrară prevederilor art. 10 alin. (1) NCPC, potrivit cărora părțile au îndatorirea să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Pentru considerentele arătate, constatând că încheierea recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente și nu există motive de modificare sau casare, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr. civ., tribunalul va respinge recursul ca fiind nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă M. M., CNP_, domiciliată în .. 1140, județ Prahova, împotriva încheierii de suspendare a cauzei din data de 12.03.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. G., CNP_, domiciliat în Cocorăștii Mislii, ., județ Prahova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25 Septembrie 2014

Președinte,

N. A.

Judecător,

C. A. M.

Judecător,

M. N.

Grefier,

M. B.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red .N.A./Tehnored..C.A.

2 ex./08.10.2014

d.f. nr_ - Judecatoria Câmpina

j.f. A. E. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1258/2014. Tribunalul PRAHOVA