Pensie întreţinere. Decizia nr. 1405/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1405/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 39738/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ /2013
DECIZIA CIVILĂ NR.1405
Ședința publică din data de 18.11.2014
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTORI - E. C. D.
- R. C.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă D. A. M. domiciliată în Ploiești, ., ., . și în ., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 775/21.01.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. A. C. domiciliată în Ploiești, Al. Vărbilău, ., jud. Prahova și Autoritatea Tutelară - C. L. P..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant prin reprezentant G. V., reprezentat de procurator G. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se învederează instanței că s-au depus la dosar note scrise din partea recurentei pârâte.
Procuratorul reprezentantului intimatului reclamant, arată că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Tribunalul invocă din oficiu excepția tardivității declarării recursului.
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de repunere în termen, asupra excepției invocate și în dezbateri.
Procuratorul reprezentantului intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea cererii de repunere în termen, admiterea excepției tardivității declarării recursului, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică și arată că, într-adevăr, recurenta mai are trei copii în întreținere.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 04.12.2012, sub nr._, reclamantul G. A. C., prin reprezentant legal G. V. a chemat în judecată pe pârâta D. A. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere în favoarea reclamantei raportat la venitul minim pe economie.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă_/2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/21.12.2001, s-a dispus încredințarea minorului către tatăl său, ocazie cu care nu s-a solicitat pensie de întreținere însă, în prezent situația s-a schimbat, iar veniturile tatălui său au devenit insuficiente.
De asemenea, reclamantul a învederat că pârâta nu s-a ocupat niciodată de creșterea sa.
În drept, reclamantul s-a întemeiat pe disp. art. 513-51 C.civ.
După administrarea probei cu acte, prin sentința civilă nr. 775/21.01.2014, Judecătoria Ploiești a admis cererea și a obligat pârâta la plata pensiei de întreținere lunare de 25% din salariul minim net pe economie către reprezentantul legal G. V. și în favoarea minorului G. A. C., născut la data de 10.07.1997, cu începere de la data introducerii cererii - 04.12.2012 și până la majorat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că din căsătoria pârâtei D. A. M. cu numitul G. V. a rezultat minorul G. A. C., născut la data de 10.07.1997, minor care, prin sentința civilă nr.2364/1999 definitivă, prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate de părți, a fost încredințat spre creștere și educare mamei, iar pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 25 %, iar ulterior, prin sentința civilă_/2001 pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin neapelare, s-a dispus reîncredințarea minorului către tatăl său, G. V. și s-a luat act că acesta nu solicită pensie de întreținere în favoarea minorului.
A motivat instanța de fond că, potrivit adeverinței nr._/05.11.2012 emisă de ., pârâtul este încadrat în muncă la unitatea respectivă cu un salariu mediu net lunar de 787 lei și 126 lei lunar reprezentând valoarea tichetelor de masă, neexistând nicio dovadă la dosar în sensul că și pârâta ar realiza venituri din muncă.
În drept, instanța de fond a invocat dispozițiile art. 499 C.civ. conform cărora părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul minor, precum și pe cel devenit major, acesta din urmă dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani, iar potrivit art. 529 alin. 2 raportat la art. 530 alin. 3 C.civ. când întreținerea este datorată de părinte pentru un copil, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net, pentru doi copii, o treime, și pentru trei sau mai mulți copii, la jumătate din venituri, și poate fi stabilită în cotă procentuală.
Față de temeiul de drept sus-menționat prima instanță a reținut că, în ceea ce privește prima condiție - respectiv starea de nevoie a minorului, odată cu trecerea anilor, nevoile acestuia sunt din ce în ce mai mari, minorul necesitând susținere financiară pentru efectuarea cheltuielilor legate de instrucție, cele legate de acoperirea cheltuielilor obișnuite, curente, precum și pentru cele privind împlinirea altor nevoi decât cele determinate de viața de zi cu zi, iar în ceea ce privește a doua condiție, în legătură cu mijloacele materiale ale debitorului întreținerii, pârâta are posibilitatea de a obține venituri, fiind capabilă de muncă, motiv pentru care, în lipsa oricărui criteriu legal, pensia legală de întreținere va fi recalculată având în vedere salariul minim net pe economie pentru anul 2013 în cuantum de 850 lei ( art. 1 din HG nr.871/2013).
A concluzionat prima instanță că, față de nevoile reclamantului, având în vedere vârsta acestuia, care implică cheltuieli de creștere și educare din ce în ce mai mari, și limita impusă de lege până la care se poate acorda pensie de întreținere pentru un copil (1/4 din venitul lunar net), se impune admiterea cererii astfel cum a fost precizată în sensul obligării pârâtei la plata pensiei de întreținere lunare de 25% din salariul minim net pe economie către reprezentantul legal G. V. și în favoarea minorului G. A. C., născut la data de 10.07.1997, cu începere de la data introducerii cererii- 04.12.2012 și până la majorat, având în vedere și mijloacele financiare ale pârâtului, care nu este încadrat în muncă, și că pârâtul nu mai are în întreținere și alte persoane.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând repunerea în termenul de declarare a recursului și admiterea recursului.
În motivarea recursului recurenta a arătat că de la momentul înregistrării dosarului pe rolul Judecătoriei Ploiești – 04.12.2012 și până la pronunțarea sentinței civile nr.775/21.01.2014 s-a aflat în Italia unde are reședința stabilită și un loc de muncă necesar asigurării unui trai decent familiei, neavând astfel posibilitatea de a propune probe și de a formula întâmpinare, astfel cum reiese din citațiile existente la dosar și pe care nu se află semnătura sa, luând cunoștință de sentință abia la întoarcerea în țară, moment în care procesul era deja finalizat, fiind în imposibilitate de a declara calea de atac în termenul legal.
A precizat recurenta că în prezent este căsătorită cu numitul D. C., căsătorie din care au rezultat doi minori, D. C. și D. A., potrivit certificatelor de căsătorie și naștere atașate cererii de recurs.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 31.10.2014.
În ședința publică din data de 18.11.2014 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității declarării recusrului, excepție pusă în discuția părților și asupra căreia a rămas în pronunțare.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este tardiv formulat pentru următoarele considerente:
Conform actelor de procedură existente la dosar, sentința civilă nr. 775/ 21.01.2014 a fost comunicată recurentei la domiciliul acestecom. Florești, . D ., jud. Prahova, la data de 26.02.2014, recurenta formulând calea de atac a recursului la data de 29.05.2014, cale de atac înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 31.10.2014.
Disp. art.301, 303 c.pr.civ., stipulează că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termen care se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar daca recursul s-a făcut mai înainte.
Așadar, din analiza actelor existente la dosar, rezultă că sentința civilă nr. 775/ 21.01.2014 a fost comunicată recurentei la data de 26.02.2014, aceasta formulând cererea de recurs la data de 29.05.2014.
Ca atare, atât timp cât sentința atacată a fost comunicată recurentei la domiciliul acesteia la data de 26.02.2014, comunicare semnată de numita D. A. M., fiica recurentei, iar prezenta cale de atac a recursului a fost formulată la data de 29.05.2014, înseamnă că în realitate termenul de 15 zile prevăzut de lege în ceea ce privește formularea căii de atac a recursului a început să curgă la data de 26.02.2014, expirând la data de 14.03.2014, recursul fiind formulat după expirarea acestui termen, respectiv 29.05.2014, caz în care acesta este tardiv, nefiind respectat termenul de 15 zile de la data comunicării sentinței în cadrul căruia recurenta avea obligația să formuleze calea de atac a recursului.
Susținerile recurentei în sensul că de la momentul înregistrării dosarului pe rolul Judecătoriei Ploiești – 04.12.2012 și până la pronunțarea sentinței civile nr.775/21.01.2014 s-ar fi aflat în Italia unde are reședința stabilită și un loc de muncă necesar asigurării unui trai decent familiei, neavând astfel posibilitatea de a propune probe și de a formula întâmpinare, astfel cum reiese din citațiile existente la dosar și pe care nu s-ar afla semnătura sa, că ar fi luat cunoștință de sentință abia la întoarcerea în țară, moment în care procesul era deja finalizat, fiind în imposibilitate de a declara calea de atac în termenul legal, sunt nejustificate în condițiile în care nu există niciun act la dosar care să ateste că, pe perioada derulării procesului, reclamanta s-ar fi aflat în Italia și că astfel nu ar fi avut cunoștință de proces, mai ales că dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din data de 03.05.2013, a fost semnată personal de către recurentă, ca și dovada de primire a încheierii de suspendare a judecării cauzei din data de 14.06.2014, iar ulterior repunerii cauzei pe rol citația pentru termenul de judecată din data de 14.01.2014 a fost semnată de fiica sa, D. A. M., caz în care este evident că a avut cunoștință de proces, situație în care în prezent nu-și poate invoca propria culpă constând în pasivitatea de care a data dovadă pentru a obține protecția unui drept constând în repunerea în termenul de declarare a recursului și soluționarea acestuia în raport de motivele invocate.
Faptul că recurenta a depus la dosarul de recurs două certificate de naștere din care reiese că mai are doi copii minori în întreținere, nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica repunerea în termenul de declarare a recursului, neîncadrându-se în categoria împrejurărilor mai presus de voința sa, care să o fi pus-o în imposibilitate obiectivă de a formula calea de atac în termenul legal, având la îndemână alte căi legale pentru valorificarea drepturilor celor doi copii minori.
Astfel, cât timp recurenta nu a depus la dosar dovezi din care să reiasă că nu s-a aflat în țară în timpul derulării procesului, că pârâtul, cu rea-credință, cu a indicat pretinsul său domiciliu din Italia, nu a depus la dosar biletul de avion care să ateste că a revenit în țară ulterior pronunțării sentinței atacate sau existența altor împrejurări obiective care să demonstreze imposibilitatea acesteia de a formula calea de atac a recursului în termen legal, pretenția recurentei de a fi repusă în termenul legal de declarare a căii de atac este neîntemeiată, recursul fiind astfel tardiv formulat.
Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, tribunalul, având în vedere disp. art.301 cod pr. civilă,în baza disp. art.312 alin.1 cod pr. civilă, va respinge cererea de repunere în termenul de recurs ca neîntemeiată, va admite excepția tardivității formulării recursului și va respinge recursul ca tardiv formulat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs, ca neîntemeiată.
Admite excepția tardivității formulării recursului invocată din oficiu și în consecință:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă D. A. M. domiciliată în Ploiești, ., ., . și în ., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 775/21.01.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. A. C. domiciliată în Ploiești, Al. Vărbilău, ., . și Autoritatea Tutelară - C. L. P., ca tardiv formulat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. C. C. D. E. C. R.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. / Tehnored. CR
2 ex /08.12.2014
D.f._ /2013 - Judec. Ploiești
J.f. – S. A. M.
| ← Nulitate act. Sentința nr. 2930/2014. Tribunalul PRAHOVA | Contestatie la executare. Decizia nr. 1374/2014. Tribunalul... → |
|---|
