Contestatie la executare. Decizia nr. 1374/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1374/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 40664/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1374
Ședința publică din data de 10.11.2014
PREȘEDINTE –G. M.
JUDECĂTORI –D. G.
–C. D. E.
GREFIER –C. A.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta – contestatoare C. T., cu sediul în Blejoi, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/22.11.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații C. S. și C. N., ambii domiciliați în Ploiești, ., ., jud. Prahova.
Cererea de recurs a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, achitată cu chitanța . nr. 1363/2014, anulată și atașată la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta-contestatoare, prin avocat C. M. și intimata, personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata depune la dosar înscrisuri, pe care le comunică și recurentei contestatoare, prin apărător.
Părțile, prin apărători, învederează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurenta-contestatoare, prin apărător, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Arată că instanța de fond a soluționat cauza pe calea excepției inadmisibilității, deși intimații erau decăzuți din dreptul de a formula întâmpinare și de a invoca excepții, iar acțiunea nu era inadmisibilă.
Menționează că instanța de fond a dat o interpretare proprie, au fost omise dispozițiile art. 400 ind. 1 c.pr.civ și practica judiciară în materie.
La fila nr. 215 dosar există decizia nr. 379 a Curții Constituționale, de unde rezultă că se poate solicita partajul în contestația la executare; la fila nr. 219 dosar există decizia nr. 1290 a Tribunalului Prahova pronunțată într-o speță similară.
Învederează că prin partajarea bunurilor în contestația la executare se protejează partea soțului care nu a semnat contractul de împrumut.
Arată că soluționarea cauzei a fost tergiversată și s-a pus în vedere contestatorului să arate ce contestă, instanța a luat act de precizarea contestației de către contestator, iar apoi a admis excepția invocată de intimați; fără cheltuieli de judecată.
Intimata lasă la aprecierea instanței cu privire la recursul declarat și menționează că a achitat jumătate din datorii și solicită să achite lunar suma de 500 lei.
Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 14.12.2012 sub nr._, contestatoarea C.A.R „T.” a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe intimații C. S. și C. N. solicitând instanței ca, pe calea contestației la executare, să dispună partajarea bunurilor comune realizate în timpul căsătoriei respectiv ieșirea din indiviziune a celor doi soți asupra imobilului apartament situat în mun. Ploiești, ., ., ., compus din 2 camere și dependințe, a cotei indivize de 1,22 % din suprafața de folosință comună a imobilului și a terenului aferent de 23,39 m.p. indiviz din suprafața totală aferentă blocului, fiecare intimat deținând o cotă de ½ asupra imobilului, în privința căruia a fost începută executarea silită în dosarul de executare nr. 648/2011 înregistrat la B. P. A..
În motivarea în fapt, contestatoarea a învederat că a formulat cerere de executare silită împotriva numitei C. S. întrucât aceasta nu și-a achitat obligația de rambursare a împrumutului acordat la data de 13.12.2010 prin contractul nr._ și pe parcursul executării silite în dosarul de executare nr. 648/2011 al B. P. A. s-au obținut relații de la Consiliul Local Ploiești din care rezultă că titulara nu deține decât bunuri în coproprietate cu soțul său C. N., care nu a semnat contractul.
Contestatoarea a mai învederat că a fost nevoită să formuleze prezenta contestație la executare prin care solicită partajarea bunurilor comune realizate în timpul căsătorie de soții C. S. și C. N., întrucât soția debitoare nu deține bunuri proprii și nu se poate proceda la executarea silită a soțului acesteia de vreme ce nu a semnat contractul de împrumut și prin urmare nu poate fi obligat să participe la achitarea unei datorii care nu îi incumbă.
În sprijinul contestației au fost invocate prevederile art. 33 Cod fam. potrivit cărora „bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți” și dispozițiile art. 493 alin.1 c.pr.civ. potrivit cărora „creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora”, urmând ca ulterior să se îndestuleze pentru recuperarea creditului fie din sulta la care va fi obligat coproprietarul nedebitor în situația atribuirii acestuia, fie din partea cuvenită debitorului din prețul obținut din vânzarea întregului imobil.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 400, art. 493 alin.1 c.pr.civ. și art. 33 Cod fam.
În susținere, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul intimaților, proba testimonială, expertize și a depus la dosarul copii de pe înscrisuri aflate în dosarul de executare nr.648/2011 al B. P. A. (fl. 6-13 dosar).
La solicitarea instanței la data de 08.05.2013 B. „P. A.” a depus la dosarul cauzei copii certificate de pe înscrisurile aflate în dosarul de executare nr. 648/2011 (fl. 18-176 dosar).
La termenul de judecată din data de 07.06.2013, contestatoarea prin apărător a depus la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru în cuantum de 900 lei conform chitanței . nr._ din data de 07.06.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și situația debitului la data de 10.05.2013 în dosarul de executare nr. 648/2011, titular C. S. (fl. 181-182 dosar).
Completul de judecată învestit inițial cu soluționarea în fond a cauzei a pus în discuția părților excepția nelegalei compuneri, având în vedere că pe calea contestației la executare se solicită a se dispune partajarea bunurilor comune, cauză care se soluționează de un complet specializat în cauze de minori și familie, dispunând admiterea excepției și înaintarea cauzei spre repartizare unui complet de judecată specializat.
La termenul de judecată din data de 16.07.2013, intimații au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă în principal, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
Intimații au învederat că, prin acțiunea formulată de către creditoare, s-a solicitat partajarea bunului comun – apartament – în vederea îndestulării acesteia pentru creanța pe care o datorează intimata C. S., acțiunea fiind o acțiune oblică/subrogatorie/indirectă pentru a cărei admisibilitate se cer a fi îndeplinite anumite condiții: debitorul să fie inactiv, creditorul să aibă un interes serios și legitim, iar creanța să fie certă, lichidă și exigibilă, cea de-a doua condiție referitoare la interesul serios și legitim al creditoarei nefiind îndeplinită în cauză, dat fiind că un asemenea interes există atunci când debitorul este insolvabil.
S-a mai arătat că, în cauza dedusă judecății, intimata debitoare este solvabilă, iar creditoarea își poate recupera creanța datorată nu numai prin poprirea veniturilor debitoarei ci și ale giranților acesteia, în persoana numiților C. I. P., C. M.-A.-A., Bodorin M. Chiriaca și I. M.-G., ceea ce a și făcut, conform dosarului execuțional atașat.
Intimații au mai arătat că nici condițiile creanței – certitudine și lichiditate – nu sunt îndeplinite în cauză, creditoarea fiind inconsecventă cu privire la suma datorată de către debitoare, debitul fiind comunicat prin adresa nr. 146/13.02.2012 în sumă de 7232 lei (fila 72 dosar executare), prin adresa nr. 147 din aceeași zi comunicat în sumă de 3998 lei (flila81 dosar executare), iar prin adresa nr. 126/09.02.2012 a fost comunicată altă sumă, respectiv 7131 lei (fl. 82 dosar executare).
La termenul de judecată din data 20.09.2013, contestatoarea și-a precizat obiectul contestației le executare, în sensul că solicită ieșirea din indiviziune prin partajarea bunului pe calea contestației la executare, iar nu pe calea dreptului comun.
La termenul de judecată din data de 01.11.2013, contestatoarea prin apărător a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru în sumă de 2.000 lei, precizarea în scris a acțiunii, certificat de atestare fiscală, decizia nr. 379/2003 a CCR referitoare la excepția de constituționalitate a art. 400 indice 1 din Codul de procedură civilă, decizia civilă nr. 1590/05.11.2009 a Tribunalului Prahova în dosarul nr._, sentința civilă nr. 7862/09.07.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, ca practică judiciară (fl. 209-224 dosar).
Apărătorul intimaților a invocat excepția inadmisibilității cererii, arătând că față de precizarea depusă de contestatoare, în sensul că solicită partajarea bunurilor comune ale soților în temeiul art. 400 indice 1 Cod proc. civ, acțiunea nu poate fi primită pe calea contestației la executare.
Contestatoarea prin apărător a solicitat respingerea excepției invocată de intimați, apreciind că, în temeiul art. 400 indice 1 Cod proc. civ, se poate cere partajarea bunurilor comune.
La dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise.
Prin Sentința civilă nr._/22.11.2013, Judecătoria Ploiești a admis excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de intimată și a respins contestația la executare formulată de contestatoarea C.A.R. T. ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, analizând materialul probator administrat în cauză, cu prioritate sub aspectul excepției inadmisibilității contestației la executare invocată de intimată, a reținut că, contestația la executare este mijlocul procedural specific fazei de executare silită propriu subiectelor raportului juridic obligațional, precum și terților vătămați în cadrul procedurii de executare silită.
Aceasta are ca obiect orice act de executare silită (contestația la executare propriu-zisă), înțelesul întinderea și aplicarea titlului executoriu (contestația la titlu) sau refuzul organului de executare de a începe executarea silită ori de a îndeplini un act de executare în condițiile prevăzute de lege.
Art. 353 Cod Civil, instituie în privința regimului juridic al comunității de bunuri deținute de soți, o cerință imperativă, stabilind că bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți decât după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor.
Cu această ocazie, creditorul personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale.
Spre deosebire de prezumția de comunitate a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, datoriile soților prezintă, ca regulă, caracter personal, aspect ce rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 351 Cod Civil, care stabilește sfera restrânsă a categoriilor de datorii comune.
În speță, contestatoarea – creditoare a raportului juridic obligațional, derivând dintr-un contract de împrumut încheiat de intimata C. S., solicită partajarea, pe calea contestației la executare, a unui imobilul bun comun, în contul creanței pretins neachitate de către debitoare.
Cu toate acestea partea nu contestă efectiv vreun act de executare silită ori refuzul executorului judecătoresc de a continua demersul execuțional suspendat ca urmare a constatării impedimentului derivând din calitatea de bun comun, măsură, de altfel, legală.
În acest sens, este de reținut că art. 493 Cod pr.civ., instituie în beneficiul creditorilor personali ai unui debitor coproprietar sau devălmaș, în faza de executare silită, calitatea de titulari ai unei acțiuni directe de partaj al bunurilor comune ale soților în demersul necesar satisfacerii creanței exigibile nestinse (petitul acțiunii principale îl constituie exclusiv partajarea bunurilor comune ale soților).
Solicitând împărțirea bunurilor comune, creditorii personali exercită un drept propriu, iar nu o acțiune oblică sau subrogatorie în drepturile soțului debitor de a cere împărțirea bunurilor, de vreme ce regimul juridic al condițiilor de partajare a bunurilor comune în cele două cazuri sunt, în mod evident, distincte. Prin urmare, într-un atare caz, acțiunea de partaj este formulată, din punct de vedere procedural, pe cale principală.
Potrivit art. 4001 Cod pr.civ., împărțirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate și în cadrul judecării contestației la executare. Aplicabilitatea normei juridice instituite de legiuitor este condiționată în mod evident de ipoteza acesteia (situația premisă) respectiv contestarea efectivă a demersurilor execuționale.
Prin urmare, din interpretarea logico-sistematică a textelor de lege menționate, împărțirea bunurilor comune la cererea creditorilor personali se poate realiza pe cale principală, atunci când aceștia dețin calitatea de titulari ai cererii de chemare în judecată sau pe cale incidentală, în cadrul unei veritabile contestații la executare silită. (a se vedea I. P. F. – Tratat de dreptul familiei – ed. a VIII-a 2006, ed. Universul Juridic, supra 84 – pag.169 și verso).
Este de reținut că art. 4001 Cod pr.civ., a fost introdus de legiuitor în anul 1969 în considerarea contestațiilor la executare formulate de soții vătămați prin executarea silită asupra bunurilor comune.
Rațiunea avută în vedere la edictarea normei a fost aceea de a da posibilitatea creditorilor personali, aflați în plin demers de recuperare a creanțelor, să obțină pe cale incidentală, chiar în cadrul unei veritabile contestații la executare formulate de o altă persoană vătămată, partajarea bunurilor comune, în limita sumelor restante.
Prin urmare, de vreme ce, potrivit art. 399 Cod pr.civ., de esența oricărei contestații la executare, ca acțiune procesuală civilă, este formularea unui petit având ca obiect aspecte de executare silită de către o persoană vătămată în drepturile sale în cadrul procedurii execuționale și deci care justifică un interes recunoscut de lege prin mijlocul procedural oferit, aceasta nu poate fi utilizată în mod impropriu, pentru a solicita direct partajarea bunurilor comune ale soților.
Într-o atare situație, creditorul are la îndemână procedura prevăzută de art. 493 Cod pr.civ. ulterior partajului, executarea silită reluându-și cursul firesc, normă care, de altfel, ar fi lipsită de orice finalitate juridică în cazul în care s-ar admite posibilitatea solicitării partajului într-un cadru procesual creat în mod artificial, cu consecința deturnării mijlocului procesual de la scopul instituit de legiuitor.
Soluția se impune a fortiori, de vreme ce, potrivit art. 404 Cod pr.civ., în cazul admiterii contestației la executare, efectul obligatoriu constă în anularea actului de executare contestat, îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării însăși, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată. Totodată, în cazul în care constată nejustificat refuzul executorului de a începe executarea silită sau de a îndeplini un act de executare silită, dacă fapta nu constituie infracțiune potrivit legii penale, norma prevede că instanța de executare va putea obliga executorul la plata unei amenzi, respectiv a unor despăgubiri pentru paguba cauzată.
Or, în lipsa oricărei defăimări din partea presupusei contestatoare cu privire la acte de executare silită respectiv în contextul unui refuz justificat în mod legal de către executorul judecătoresc de a proceda la executarea silită a unui bun comun în beneficiul creditorului personal, inclusiv aceste dispoziții s-ar dovedi inaplicabile, ceea ce este inadmisibil.
Față de considerentele anterior expuse, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de intimată și a respins contestația la executare formulată, ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea C.A.R. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru considerentele ce urmează a le învedera.
În ceea ce privește un prim motiv de recurs, recurenta – contestatoare a susținut că în mod cu totul nelegal instanța de fond a admis excepția inadmisibilității ridicată de pârâți, deși anterior aceeași instanța considerase tardivă întâmpinarea depusă de pârâți și implicit decăzuse din dreptul de a ridica excepții și propune probe.
Astfel, recurenta – contestatoare a susținut că, întrucât pârâtul poate formula excepții numai în condițiile art. 115 C.pr.civ., adică prin întâmpinare (în afară de cele de ordine publică, ce pot fi invocate oricând) și poate propune probe tot în condițiile art. 115, adică prin întâmpinare (cu excepțiile anume prevăzute în art. 138) cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată, atrage sancțiunea decăderii, conform art. 103 alin. (1)C.pr.civ. și nici măcar la al doilea termen de judecată (07.06.2013) parații nu au formulat întâmpinare deși au fost asistați de același apărător care a depus întâmpinare la al doilea termen la care s-a prezentat alături de pârâți, respectiv al treilea termen de judecată.
Astfel că, recurenta – contestatoare a susținut că instanța nu putea admite excepția inadmisibilității invocata de parați după ce i-a decăzut pe aceștia din dreptul de a invoca excepții și propune probe.
În ceea ce privește un al doilea motiv de recurs, recurenta – contestatoare a susținut că în mod nelegal instanța de fond a dat o interpretare proprie unor norme legale, aplicând în mod greșit aceste dispoziții și, totodată, aplicând greșit dispozițiile legii.
În acest sens, recurenta – contestatoare a susținut că a rezultat astfel o hotărâre lipsita de temei legal fiind admisă o excepție care nu numai că nu putea fi admisă din punct de vedere procedural, dar nici nu-și găsea aplicabilitatea în speță.
Recurenta – contestatoare a susținut în continuare că, pentru a pronunța o astfel de soluție instanța de fond a dat o interpretare proprie dispozițiilor legale condiționând aplicarea disp. art. 400 ind. 1 c.pr.civ. de contestarea efectiva a demersurilor execuționale reținând astfel ca numai în situația în care ea ar fi contestat vreunul din actele de executare sau executarea în sine ar fi avut posibilitatea legală a solicitării partajării bunurilor comune pe calea contestației la executare.
Astfel, recurenta – contestatoare a susținut că instanța de fond a omis practic parte din dispozițiile art. 400 ind.1 c.pr.civ., care dă posibilitatea creditorilor să obțină partajarea și pe calea contestației la executare.
Or, recurenta – contestatoare a susținut că, așa cum s-a stabilit în practica contestatorii creditori pot formula contestații la executare chiar și în situația în care nu contesta vreun act de executare, fiind evident că sunt nemulțumiți de imposibilitatea continuării executării silite și recuperării creditului din executarea asupra bunurilor aflate în proprietatea comună a debitorului și terțelor persoane.
De altfel, recurenta – contestatoare a susținut că, chiar Tribunalul Prahova s-a pronunțat în acest fel într-o speță similară, decizia fiind anexată la dosar ca și practica încă de la momentul ridicării excepției de către intimați și trebuie menționat că instanța de fond îi mai pusese anterior ridicării excepției inadmisibilității în vedere să-și precizeze acțiunea în sensul dacă înțeleg să conteste aspecte legate strict de executarea silita, instanța luând pur și simplu act de precizare fără a ridica din oficiu vreo excepție din oficiu.
Or, recurenta – contestatoare a apreciat că în situația în care instanța ar fi considerat acțiunea inadmisibila ar fi ridicat aceasta excepție, însă după modul în care s-a desfășurat cercetarea judecătoreasca în cauză se poate constata că practic instanța de fond a amânat de fiecare data când se ivea ocazia soluționarea cauzei,iar ridicarea excepției a oferit încă o oportunitate de a amâna administrarea unor probatorii sau chiar soluționarea fără a intra pe fondul cauzei.
Astfel că, recurenta – contestatoare a susținut că, având în vedere nenumăratele amânări fără a fi necesare consider ca instanța de fond a refuzat practic să soluționeze cauze care implicau administrări mai ample de probatorii, iar demersurile apărătorilor de evitare a unor termene inutile au fost zadarnice.
Mai mult, recurenta – contestatoare a susținut că nici după pronunțarea soluției instanța de fond nu s-a grăbit să redacteze hotărârea, chiar daca au arătat că se înregistrează dobânzi care îngreunează executarea și recuperarea debitului, neputând executa silit soțul care nu a semnat și nu și-a însușit contractul de împrumut ce reprezintă titlu executoriu.
Or, recurenta – contestatoare a susținut că, așa cum a reținut și Tribunalul Prahova într-o speța similara, art. 400 ind. 1 c.pr.civ. asigura protejarea intereselor patrimoniale ale soțului ce nu a semnat contractul de împrumut și permite creditorilor să treacă la executarea silită al cărui obiect îl pot constitui doar bunurile proprii ale debitorului,astfel motivarea instanței de fond urmează a fi înlăturata admițându-se recursul și casându-se sentința civila nr._/22.11.2013, trimițându-se cauza spre rejudecare.
De altfel, recurenta – contestatoare a susținut că modalitatea proprie și defectuoasă a instanței de a soluționa spețele s-a răsfrânt și asupra stabilirii taxei de timbru pe care instanța a stabilit-o la valoare și nu la suma prevăzută pentru contestații la executare.
De asemenea, recurenta – contestatoare a solicitat cheltuieli de judecată.
În drept, recurenta – contestatoare a invocat disp. art. 312 (3), art. 304.8 și 304.9 Cod procedură civilă.
Primindu-se dosarul la Tribunalului Prahova - Secției I Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de către contestatoare, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceste motive sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin cererea nr. 648/06.12.2011 recurenta-creditoare a solicitat B. P. A. executarea silita prin poprire si asupra bunurilor mobiliare si imobiliare ce aparțin debitoarei C. S. cat si asupra giranților acesteia, potrivit contractului de împrumut nr._/13.12.2010, pentru debitul de 6129 lei, din care 5846 lei rate neachitate, fond social, dobânzi si dobânzi penalizatoare si 583 lei reprezentând onorariu de avocat in faza executării silite.
Executarea silita a fost încuviințata astfel cum rezulta din încheierea de ședința din data de 13.01.2012 pronunțata in dosarul nr.502/2012.
Ca urmare a demersurilor efectuate in vederea executării debitului de către executorul judecătoresc, in dosarul execuțional nr. 648/2011 a rezultat ca debitoarea C. S. deține doua conturi deschise la Banca Transilvania SA si la Piraeus Bank Romania SA( fila 52) si cu bunul imobil apartament, situat in Ploiești, ., ., ., județul Prahova, deținut împreuna cu soțul acesteia C. N., in baza contractului de vânzare-cumpărare nr.3600/26.11.2001.
In plus a rezultat ca aceasta este pensionara astfel cum rezulta din înscrisurile emanate de la Casa Județeana de Pensii Prahova.
Totodată, executorul judecătoresc, prin demersurile efectuate a identificat situația veniturilor si bunurilor deținute de giranții debitoarei C. S., astfel cum rezulta din adresele înaintate, in copie, de către executor, facand totodată demersuri in vederea executării acestora.
Prin încheierea de ședința din data de 23.07.2013 instanța fondului a admis excepția tardivității formulării intampinarii, invocata de contestatoarea-creditoare.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, recurenta – contestatoare a susținut că în mod cu totul nelegal instanța de fond a admis excepția inadmisibilității ridicată de pârâți, deși anterior aceeași instanța considerase tardivă întâmpinarea depusă de pârâți și implicit decăzuse din dreptul de a ridica excepții și propune probe.
Critica recurentei este fondata, intrucat argumentele instanței de fond, in sensul ca o astfel de cerere este inadmisibila in condițiile in care nu s-a contestat nici un aspect legat de procedura executării silite demarate in dosarul execuțional nr. 648/2011 sunt eronate, in condițiile in care, art. 400 ind. 1 c.pr.civ. impune creditorului sa execute silit doar bunurile proprii ale debitorului, ceea ce, in cazul de fata, reprezintă un impediment la executare, care se nu poate înlătura decât prin soluționarea pe fond a cererii creditoarei privind partajul bunurilor comune realizate de către debitoare împreuna cu soțul acesteia, evident din perspectiva actelor de executare întreprinse de către executor, de stadiul in care s-a ajuns cu recuperarea debitului si de necesitatea/temeinicia dispunerii unei astfel de masuri raportat la împrejurările arătate.
Totodată, tribunalul retine ca potrivit disp. art.493 al.1 C.pr.civ. creditorii personali ai unui debitor coproprietar nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui mai întâi să ceară împărțeala acestora.
Pentru a solicita partajul bunurilor comune creditorul trebuie să facă dovada îndeplinirii în prealabil a următoarelor condiții: existența unei datorii a unuia dintre soți - condiție îndeplinită în cauză față de conținutul contractului de credit menționat mai sus, iar împărțeala să se solicite numai după ce creditorul personal a urmărit bunurile proprii ale soțului debitor și nu și-a satisfăcut creanța, aspecte ce urmează a fi verificate de instanța fondului, in rejudecare, odată cu soluționarea in fond a cererii creditoarei.
Ca atare, cererea creditoarei nu putea fi respinsa ca inadmisibila, in condițiile in care creditoarea putea solicita, in temeiul dispozițiilor legale menționate( care au si fost invocate de aceasta), partajarea bunurilor comune ale intimaților C. S. si C. N., pe calea contestației la executare, chiar daca nu au fost invocate incalcari ale unor prevederi legale privind procedura executării silite, astfel ca instanța fondului, in rejudecare urmează a se pronunța pe fond asupra cererii de partaj, cu verificarea aspectelor arătate in prezenta decizie.
Tribunalul retine, potrivit considerentelor expuse ca si cel de al doilea motiv de recurs este fondat, motiv pentru care, in temeiul art.312, alin.3, teza a II a, c.pr.civ., va admite recursul, va casa in tot sentința recurata si va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanța de fond - Judecătoria Ploiești, pentru soluționarea pe fond a pricinii, potrivit considerentelor prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta – contestatoare C. T., cu sediul în Blejoi, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile_/22.11.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații C. S. și C. N., ambii domiciliați în Ploiești, . consecință:
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploiești pentru soluționarea contestației la executare potrivit considerentelor prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2014.
Președinte, Judecători,
G. M. D. G. C. D. E.
fiind in concediu medical
semnează Președintele instanței
Grefier,
C. A.
Operator de date cu caracter personal 5595
red. G.M../tehnored. A.Ș.P.
3 ex./ 24.02.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. A. M. – P.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 1405/2014. Tribunalul PRAHOVA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 102/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
