Contestaţie la executare. Decizia nr. 3272/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 3272/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 3272/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 3272

Ședința din publică din data de 07.12.2015

Președinte: G. D.

Judecător: P. A. D.

Grefier: A. I. A.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta – intimată ERB N. EUROPE FUNDING II BV, cu sediul procesual ales la SCPA Mitucă și Asociații, cu sediul în București, . G., nr. 19, parter, . împotriva sentinței nr. 6571/25.05.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești in contradictoriu cu intimații – contestatori Z. A., identificat cu CNP_ și Z. M., identificată cu CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat A. C., situat în B., ., județul B., intimata .>, cu sediul în București, D. P., nr. 6A, sector 2 și intimata – petentă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B., județul B..

Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 500 lei conform ordinului de plată nr. 1660/25.09.2015, aflat la fila 15 dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și este legal timbrat, după care:

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată că apelanta – intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 479 coroborat cu art. 255 și 258 C. pr. Civ. încuviințează pentru apelanta – intimată proba cu înscrisuri solicitată pe calea cererii de apel, iar cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, contestatorii Z. A. și Z. M. au solicitat, în contradictoriu cu E. N. EUROPE FUNDING II BV și . tuturor actelor de executare silita imobiliara efectuate de către B. C. C..

În motivare au arătat că au încheiat cu creditoarea . data de 14.01.2008 contractul de credit nr. 103CSF_, contract de împrumut pentru suma de_.00 CHF. Ulterior, au fost încheiate doua acte adiționale, respectiv actul adițional nr. 103RES_ / 21.10.2008 si actul adițional nr. 103RES_ încheiat la data de 10.01.2008.

Contractul de credit a fost încheiat între contestatori și creditoarea . actele adiționale au fost încheiate între creditori, . creditorul E. N. Europe Funding II B.V.

Întrucât nu au mai putut achita rata lunara, creditoarea a formulat cerere de executare silită care a fost admisă de către B. C. M., înregistrându-se dosarul de executare silita nr. 234/2014. Prin încheierea din data de 04.03.2014, s-a dispus de către instanța admiterea cererii si încuviințarea executării silite « prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, urmărirea silita doar asupra bunurilor imobile situate în circumscripția Judecătoriei Ploiești. B. C. M. a efectuat acte de executare silita prin poprirea pensiilor lor însă a efectuat si acte de executare silita imobiliară asupra bunului imobil proprietatea lor din municipiul B.. În acest sens, a fost emisă o somație imobiliară iar ulterior, s-a formulat la OCPI B., o cerere de notare în cartea funciara a somației.

Atât B. C. M. cât și OCPI B. în mod abuziv au efectuat, respectiv au înregistrat acte de executare silita pentru care nu aveau încuviințarea executării. Actele de executare efectuate sunt abuzive întrucât sunt făcute cu încălcarea dispozițiilor legale in materie dar și cu încălcarea dispozițiilor instanței.

Ca urmare, B. C. M. nu are încuviințarea instanței pentru urmărirea silita a imobilelor situate in circumscripția altei Judecătorii decât Judecătoria Ploiești.

În ceea ce privește "încheierea " nr._/10.10.2014 pronunțata de către OCPI B., și aceasta este nula întrucât a fost pronunțata cu încălcarea dispozițiilor sus menționate și fără observarea încuviințării pronunțate de către instanță.

În drept, art. 711 si urm NCPC, coroborat cu art. 820 al. 1 NCPC.

Intimata E. N. EUROPE FUNDING II BV a formulat întâmpinare, solicitând pe cale de excepție respingerea contestației ca tardiv formulată, iar pe fond ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că la data de 14.01.2008, între . calitate de bancă, pe de o parte și Z. M., în calitate de împrumutat și Z. A., în calitate de codebitor, pe de altă parte, a fost încheiat contractul de credit înregistrat sub nr. 103CSF_/14.01.2008 prin care . debitorului suma de 16.250 CHF pe termen de 120 de luni.

Creanța izvorâtă din contractul de credit nr. 103CSF_/14.01.2008, a făcut obiectul unui contract de cesiune încheiat între S.C. Bancpost S.A. și E. N. Europe Funding II B.V. (actuala ERB N. EUROPE FUNDING II B.V.), cesiune acceptată în mod expres de către debitori prin semnarea actului adițional nr. 103RES_/21.10.2010. De asemenea, la data de 10.01.2012, între părți a fost încheiat și actul adițional nr. 103RES_/10.01.2012 la contractul de credit nr. 103CSF_/14.01.2008, în scopul reeșalonării obligațiilor de plată lunare ale împrumutatului aferente contractului, prin diminuarea acestora pentru o perioadă strict determinată.

În urma neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către debitori, a procedat la declararea exigibilității anticipate a creditului și începerea procedurilor de executare silită împotriva acestora, în acest sens fiind adresată lui B. C. M. o cerere de executare silită, formându-se dosarul de executare nr. 234/17.02.2014.

A menționat că este suficientă obținerea încuviințării executării silite de la instanța de executare, astfel cum este ea stabilită de art. 650 alin (1) NCPC, pentru ca executorul judecătoresc să poată efectua acte de executare silită imobiliară asupra imobilelor situate în circumscripția altor judecătorii.

În drept, art. 205, art. 711 și urm NCPC.

Intimata Bancpost a formulat de asemenea întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesual pasive având în vedere că a cesionat contractul de credit.

Prin încheierea de ședință din data de 06.04.2015 instanța a respins excepția tardivității ca neîntemeiată.

În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri și a fost depus dosarul de executare.

Prin sentința civilă nr. 6571 din data de 25.05.2015, Judecătoria Ploiești a admis excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei Bancpost, a respins contestația la executare împotriva intimatei Bancpost, ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesual pasivă, a admis contestația în parte contestația la executare formulată de contestatorii Z. A. și Z. M. în contradictoriu cu intimata E. N. EUROPE FUNDING II BV și a anulat executarea silită imobiliară cu privire la imobilul situat în B., cartier Broșteni, ., ce face obiectul dosarului de executare nr. 234/2014.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei Bancpost, s-a reținut că art. 32 alin. 1 C.pr.civ. prevede patru condiții pentru exercitarea acțiunii civile, între acestea numărându-se și calitatea procesuală, definită la art. 36 ca „identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății”.

Având în vedere că a cesionat contractul de credit, în contestația la executarea silită pornită de cealaltă intimată, cesionara contractului de credit, invocându-se doar aspecte de nelegalitate a actelor de executare, instanța a constatat că excepția este întemeiată și a admis-o, respingând cererea împotriva intimatei Bancpost, ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesual pasivă.

Pe fond s-a reținut că potrivit art. 711 alin. 1 C.pr.civ., împotriva actelor de executare, se poate face contestație de cei vătămați prin executare, iar potrivit art. 719 alin. 1, nerespectarea dispozițiilor legale privind efectuarea actelor de executare se sancționează cu nulitatea respectivelor acte. De asemenea în conformitate cu art. 711 alin. 3, după începerea executării, cei vătămați pot solicita și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

La data de 17.02.2014, intimata E. N. EUROPE FUNDING II BV a solicitat B. C. M., deschiderea dosarului de executare împotriva contestatorilor în baza contractului de credit 103CSF_/14.01.2008. Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea din data de 04.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ . Potrivit dispozitivului, s-a încuviințat executarea silită prin toate formele, cea imobiliară limitându-se la imobilele de pe raza mun. Ploiești.

În conformitate cu art. 819 C.pr.civ., în forma în vigoare la data depunerii cererii de executare silită, executorul va solicita instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul, încuviințarea urmăririi lui silite. Aceasta înseamnă că în speță Judecătoria Ploiești era competentă să încuviințeze executarea silită doar pentru imobilele situate pe raza municipiului Ploiești.

La data de 03.10.2014 B. emite somația imobiliară pentru imobilul situat în B., cartier Broșteni, ., ., invocând ca temei încheierea de ședință din data de 04.03.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești. Or potrivit acestei încheieri, executarea silită era încuviințată doar pentru imobilele situate în municipiul Ploiești.

Din economia dispozițiilor legale, respectiv art. 665 și urm. C.pr.civ., rezultă că nici un act de executare nu poate fi îndeplinit dacă nu există încuviințarea executării silite. Art. 665 alin. 4 prevedea într-adevăr că încuviințarea produce efecte pe tot cuprinsul țării, însă în limitele dispozitivului încheierii, limite care în materie imobiliară sunt cele ale municipiului Ploiești.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ. instanța de fond a admis în parte cererea de obligare a intimatei E. N. EUROPE FUNDING II BV la plata cheltuielilor de judecată, în sensul obligării acesteia la plata sumei de 115,32 lei reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarului de executare. Referitor la onorariul de avocat, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada plății acestuia de către contestatori, iar în ceea ce privește taxa de timbru, în conformitate cu art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013, la rămânerea definitivă a hotărârii de admitere a contestației, contestatorul are posibilitatea restituirii taxei de timbru, prin urmare a respins cererea cu privire la aceasta ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata E. N. EUROPE FUNDING II BV, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare și obligarea intimaților contestatori la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Apelanta-intimată a susținut că hotărârea instanței este nelegală si neîntemeiata pentru următoarele motive:

Apelanta intimată a arătat că la data de 14.01.2008, între . calitate de bancă, pe de o parte și Z. M., în calitate de împrumutat și Z. A., în calitate de codebitor, pe de altă parte, a fost încheiat contractul de credit înregistrat sub nr. 103CSF_/14.01.2008 prin care . debitorului suma de 16.250 CHF pe termen de 120 de luni

Creanța izvorâtă din Contractul de credit nr. 103CSF_/14.01.2008, a făcut obiectul unui contract de cesiune încheiat între S.C. Bancpost S.A. și E. N. Europe Funding II B.V. (actuala ERB N. EUROPE FUNDING II B.V.), cesiune acceptată în mod expres de către debitori prin semnarea Actului adițional nr. 103RES_/21.10.2010.

De asemenea, la data de 10.01.2012, între părți a fost încheiat și Actul adițional nr. 103RES_/10.01.2012 la contractul de credit nr. 103CSF_/14.01.2008, în scopul reeșalonării obligațiilor de plată lunare ale împrumutatului aferente contractului, prin diminuarea acestora pentru o perioadă strict determinată.

În urma neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către debitori, a procedat la declararea exigibilității anticipate a creditului și începerea procedurilor de executare silită împotriva acestora, în acest sens fiind adresată lui B. C. M. o cerere de executare silită, formându-se dosarul de executare nr. 234/1/.02.2014.

Împotriva executării silite astfel inițiate au formulat contestație la executare debitorii, solicitând instanței să dispună anularea tuturor acte de executare silită imobiliară, contestație care a fost admisă de instanța prin Sentința civila nr.6571/25.05.2015 pronunțata de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ .

Apreciază apelanta-intimată că Sentința civila nr.6571/25.05.2015 pronunțata de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

Potrivit art. 665 alin -.41 NCPC „Încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale. Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării”.

Prin urmare, este suficientă obținerea încuviințării executării silite de la instanta de executare, astfel cum este ea stabilită de art. 650 alin. 1 C.pr.civ. pentru ca executorul judecătoresc să poată efectua acte de executare silită imobiliară asupra imobilelor situate în circumscripția altor judecătorii.

În cazul în care se procedează la solicitarea încuviințării executării silite conform art. 819 C.pr.civ. practica judiciara majoritară este in sensul respingerii acesteia ca lipsită de interes, așa cum rezultă din înscrisurile atașate prezentului apel.

Mai mult decât atât, în cazul în care s-ar adopta optica instanței de fond, dispozițiile art. 665 alin. 4 teza finală C.pr.civ. ar urma să rămâne fără nici o finalitate si fără nici un sens, ceea ce nu poate fi acceptat de plano.

În consecința, apelanta-intimata apreciază că se impune admiterea prezentului apel și, pe cale de consecința, respingerea contestației la executare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 466, 650 alin. 3, art.711 si urm C.proc.civ.

În temeiul art. 223 alin. 3 C.proc.civ. apelanta-intimată a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._, la data de 14.09.2015.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate, a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

In esență, critica apelantei se refera la faptul că in mod greșit ar fi aplicat instanța de fond dispozițiile art. 665 al. 4 NCPC, apreciind apelanta că, este suficienta obținerea executării silite de la instanța de executare pentru ca executorul judecătoresc să poată efectua acte de executare silită imobiliara asupra imobilelor situate in circumscripția altor judecătorii.

Tribunalul apreciază ca aceasta critică este nefondată pentru considerentele ce urmează .

Astfel, în prezenta cauză, cererea de executare silită formulata de creditoarea ERB N. EUROPE FUNDING II BV prin care se solicita începerea executării silite împotriva debitorilor Z. M. si Z. A., în baza contractului de credit 103CSF_/14.01.2008 a fost înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc C. M. formulată la data de 17.02.2014 ( fila 121 dosar de fond).

Prin încheierea din data de 04.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ , executarea silită a fost încuviințată prin toate formele, cea imobiliară limitându-se la imobilele de pe raza mun. Ploiești.

Dispozițiile legale aplicabile la data formulării cererii de executare silita erau cele ale art. 665 al.4 NCPC in forma următoare: Încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării. De asemenea, încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.

De asemenea, are incidență in prezenta cauza si art. 819 NCPC care stabileste in mod expres că “ După înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664 și 665 aplicându-se în mod corespunzător”.

Prin urmare, in mod corect a retinut prima instanta faptul că, executorul judecatoresc avea obligatia să solicite instantei de executare in circumscriptia căreia se află imobilul incuviințarea urmăririi lui silite, respectiv Judecătoriei B. deoarece incheierea de incuviințare a executării silite pronunțată in cauza a limitat efectele executarii silite imobiliare doar pe raza mun. Ploiesti.

Tribunalul nu poate primi nici argumentul apelantei in sensul ca incheierea de incuviințare a executării silite produce efecte pe tot teritoriul țării, ceea ce facea inutila solicitarea unei noi incheieri de la Judecatoria Buzau, in raza careia se afla imobilul executat .

O astfel de sustinere este lipsită de temei, dat fiind dispozitivul incheierii de incuviintare a executarii silite pronunțate in cauza, dar si dispozitiile exprese ale art. 819 NCPC, care derogă de la dispozitiile generale care guverneaza incuviițarea urmăririi silite de către instanța de executare .

Astfel, dacă in cazul celorlalte modalități de executare silita indirectă si in cazul incuviințării silite directe, incuviințarea executarii silite se face de catre judecatoria in circumscriptia careia se afla biroul executorului judecatoresc care face executarea, in cazul urmăririi silite imobiliare incuviințarea este data de catre judecătoria in circumscripția căreia se află imobilul.

Față de suma acestor considerente de fapt si de drept, constatând ca sunt nejustificate criticile formulate de catre apelantă, hotararea primei instante fiind temeinica si legala, in temeiul art. 480 NCPC tribunalul va respinge apelul declarat de apelanta – intimată ERB N. EUROPE FUNDING II BV, cu sediul procesual ales la SCPA Mitucă și Asociații, cu sediul în București, . G., nr. 19, parter, . împotriva sentinței nr. 6571/25.05.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești in contradictoriu cu intimații – contestatori Z. A., identificat cu CNP_ și Z. M., identificată cu CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat A. C., situat în B., .. 3, ., județul B., intimata .>, cu sediul în București, D. P., nr. 6A, sector 2 și intimata – petentă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B., județul B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta – intimată ERB N. EUROPE FUNDING II BV, cu sediul procesual ales la SCPA Mitucă și Asociații, cu sediul în București, . G., nr. 19, parter, . împotriva sentinței nr. 6571/25.05.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești in contradictoriu cu intimații – contestatori Z. A., identificat cu CNP_ și Z. M., identificată cu CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat A. C., situat în B., .. 3, ., județul B., intimata .>, cu sediul în București, D. P., nr. 6A, sector 2 și intimata – petentă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B., județul B., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.12.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G. D. P. A. D.

GREFIER,

A. I. A.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. G.D../Tehnored. B.G.G.

7 ex./ 10.12.2015

D.f._ – Judecătoria Ploiești /J. f. M. R. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 3272/2015. Tribunalul PRAHOVA