Contestaţie la executare. Decizia nr. 2775/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 2775/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 2775/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2775
Ședința publică din data de 24 Septembrie 2015
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTOR - C.-A. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanții-contestatori C. S., CNP_ și C. I. A. A. ASOCIATIE FAMILIALĂ, ORC F_, CUI_, ambii cu domiciliul în Vălenii de M., .. 58, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 348,00 lei, conform chitanței . nr._/06.06.2015, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul ia act că procedura de citare este legal îndeplinită, astfel că, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. la data de 22.10.2013, sub nr._ contestatoarea C. S. a solicitat instanței în contradictoriu cu C. de Asigurări de Sănătate a Județului Prahova anularea deciziei nr. 244/2013.
În motivarea în fapt a contestației la executare, contestatoare a învederat instanței că prin decizia nr. 244/2013 intimata a stabilit pentru C. S. asociat și reprezentant legal al asociației familiale „C. I A. – Asociație Familială”, pentru anii 2003-2008 suma de 11.800 lei ce reprezintă CASS si CAS rămășită și majorări de întârziere.
Contestatoarea a susținut că intimata nu a întocmit si transmis decizii de plata prin care trebuia sa fie stabilita contribuția de asigurări de sănătate pe fiecare an în parte si pe termene de plata in vederea înștiințării privind obligația de plata si decizii de calcul accesorii - majorări de întârziere pentru contribuabilul C. S. așa cum aveau obligația privind Codul de procedura fiscala.
Totodată, contestatoarea a mai susținut că Administrația Finanțelor Publice a Orașului Vălenii de M., in luna februarie anul 2013 a preluat baza de date in format electronic de la C. de Asigurări de Sănătate a județului Prahova privind CASS si CAS persoane fizice precum si stabilirea si încasarea contribuției de asigurări sociale de sănătate prin protocolul încheiat intre aceste instituții ale statului. Urmare acestei preluări, contestatoarea a arătat că Administrația Finanțelor Publice a Orașului Vălenii de M. a înștiințat-o prin adresa nr. 5539 din 05.02.2013 ca a preluat de la C. de Asigurări de Sănătate a Județului Prahova un debit, de plata, in suma de 11.746 lei in numele C. S..
Cu privire la aceste debite, contestatoarea a învederat că nu a înștiințată de către C. de Asigurări de Sănătate a Județului Prahova pentru fiecare an când au fost stabilite si nici nu a primit vreun titlu executoriu si somație așa cum este prevăzut in OG. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
În acest sens, contestatoarea a arătat că potrivit Normelor metodologice de aplicare a Codului de procedura fiscala de la punctul 45.1. citez: „Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite in sarcina contribuabilului prin actul administrativ, daca acest act nu a fost comunicat contribuabilului”.
Totodată, contestatoarea a susținut că în data de 31.12.2008, în calitate de titular al „C. I. A. A. asociație familiala”, a încetat activitatea și a radiat asociația familiala la Oficiul Registrului Comerțului Prahova, iar actele de radiere a asociației familiale au fost transmise și la Administrația Finanțelor Publice a Orașului Vălenii de M. care a operat încetarea activității asociației familiale conform actelor de radiere depuse cât și Casei de Asigurări de Sănătate a județului Prahova.
Față de cele arătate, contestatoarea a solicitat anularea debitelor si majorările de întârziere in suma de 11.800 lei
În drept, contestatoarea și-a întemeiat susținerile pe prevederile art. 47, art. 48, art. 131, art.141. si art.172 din Codul de procedura fiscală republicat, cu modificările si completările ulterioare.
În probațiune au fost depuse înscrisuri, aflate la filele 8-9 din dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Vălenii de M..
Prin încheierea de ședință din data de 17.12.2013, Judecătoria Vălenii de M. a transmis cauza spre soluționare Judecătoriei Ploiești.
La data de 13.12.2013 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești.
La data de 24.04.2014, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că reclamanta nu precizează in cuprinsul acțiunii dedusa soluționării, având ca obiect contestație la executare, actul de executare prin care a fost declanșata executarea silita împotriva acesteia, fie de către CAS Prahova, fie de către Administrația Financiara de la domiciliul fiscal, respectiv AFP Vălenii de M. care, in temeiul dispozițiilor art. V din OUG nr.125/2011, s-a subrogat în drepturile și obligațiile intimatei, precum și invocam excepția lipsei calității procesuale pasive
În acest sens, în conformitate cu prevederile art. V, alin. 1(1), alin. (9) și alin. (10) din O.U.G. nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal a arătat că:
„ (i); începând cu data de 1 iulie 2012, competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX*2 al Codului fiscal revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(9) Pentru contribuțiile sociale prevăzute la alin. (l), procedurile de executare silită aflate în derulare la data de 1 iulie 2012 vor fi continuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile si obligațiile caselor de asigurări sociale, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.
(10) Pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, aferente creanțelor prevăzute la alin. (4), Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în toate drepturile si obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale si dobândește calitatea procesuală a acestora, „începândcu data de 1iulie2012, în toate procesele si cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată"
Pe cale de consecință, având în vedere prevederile legale menționate, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
Pe fondul cauzei, intimata a învederat instanței că nu a procedat la emiterea vreunei decizii de impunere în condițiile în care pentru veniturile realizate în anul 2003-2008 contestatoarea și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în sensul că a depus la sediul CASS Prahova declarațiile de venit nr._,_, 8380, 8381,_,_, 7541, 7542, 6098, 6099 toate declarațiile fiind din data de 27.08.2008 și 3913, 3914 din data de 30.12.2008.
În acest sens, intimata a mai arătat că în temeiul art. 141 din OG nr. 92/2003 a declanșat procedura de executare silită prin emiterea titlului executoriu și a somației nr._/26.10.2013, susținând totodată că atât declarațiile fiscale completate de către contestatoare cât și titlul executoriu au fost transmise către AFP Vălenii de M..
Față de aceste considerente, intimata a solicitat instanței respingerea contestației în principal ca inadmisibilă, iar in subsidiar ca neîntemeiată.
Prin Sentința civilă nr._/30.10.2014, Judecătoria Ploiești a admis excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei C. de Asigurări de Sănătate Prahova invocată din oficiu și a respins contestația la executare formulată de C. S. și C. I. A. A. Asociație Familială, în contradictoriu cu intimata C. de asigurare de Sănătate Prahova, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasive.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contestația la executare formulată contestatoarea C. S. a solicitat instanței în contradictoriu cu C. de Asigurări de Sănătate a Județului Prahova anularea deciziei nr. 244/2013, arătând că aceasta este nelegală fiind emisă in atât lipsa unor decizii de plata prin care trebuia sa fie stabilita contribuția de asigurări de sănătate pe fiecare an în parte și pe termene de plata in vederea înștiințării privind obligația de plată, cât și în lipsa unor decizii de calcul accesorii - majorări de întârziere, așa cum prevăd dispozițiile Codului de Procedură Fiscală.
În temeiul art. 248 NCPC, instanța de fond a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei C. de Asigurare de Sănătate a Județului Prahova și a constatat următoarele:
Potrivit art. V, alin. 1 din OUG nr. 125/2011 privind completarea și modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal începând cu data de 1 iulie 2012, competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX2 al Codului fiscal revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
De asemenea, potrivit alin. 4, începând cu data de 1 iulie 2012, casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, în vederea colectării, creanțele reprezentând contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II si III din titlul IX^2 al Codului fiscal, stabilite si neachitate pana la data de 30 iunie 2012. Predarea-preluarea se face pana la data de 30 septembrie 2012, pe titluri de creanța si pe scadente, pe baza protocolului de predare-primire si a următoarelor documente:
a) înscrisuri în care sunt individualizate creanțele datorate si neachitate pana la data predării-preluării si care reprezintă titluri executorii;
b) situația soldurilor contribuțiilor stabilite pana de data de 30 iunie 2012 si neîncasate pana la aceeași data;
c) o copie a titlurilor in care sunt individualizate plățile anticipate stabilite pentru anul 2012;
d) orice alte informații disponibile, necesare urmăririi si verificării sumelor datorate
Urmare a celor de mai sus, prin actul normativ s-a stabilit că pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, aferente creanțelor prevăzute la alin. (4), Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Față de aceste prevederi legale imperative, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesul pasive a Casei de Asigurări Sociale de Sănătate Prahova, și pe cale de consecință a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii C. S. și C. A. A. Asociația Familiala, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, apreciind ca fiind dată cu aplicarea greșită a OG nr.92/2003, privind Codul de Procedura Fiscala, precum și art. 131 alin. 1, OG.92/2003 și OUG nr.125/2011, Legea nr. 571/2003, pentru motivele ce urmează a le învedera.
În motivarea în fapt a cererii de apel, contestatorii au învederat că prin Sentința civila nr._/2014, Judecătoria Ploiești a admis excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei C. de Asigurări de Sănătate Prahova, invocată din oficiu și a respins contestația la executare pe care au formulat-o în contradictoriu cu intimata C. de Asigurare de Sănătate Prahova, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
În continuare, apelanții – contestatori au susținut că pentru a admite excepția calității procesual pasive a intimatei CAS Prahova, invocată din oficiu, instanța de fond a reținut că, potrivit art. V alin.1 din OUG nr.125/2011, privind completarea și modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal începând cu data de 1 iulie 2012, competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzută la cap. II și IK din Titlu IX al Codului Fiscal, revine Agenției Naționale de Administrare Escală.
De asemenea, apelanții – contestatori au susținut că potrivit alin.4, începând cu data de 1 iulie 2012, Casele de Asigurări Sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea colectării, creanțelor reprezentând contribuțiile sociale datorate de persoane fizice prev. la cap. II și III din Titlu IX2 al Codului Fiscal, stabilite și neachitate până la 30.06.2012, iar predarea-preluarea se face până la 30.09.2012.
Urmare a celor de mai sus, apelanții – contestatori au susținut că prin actul normativ s-a stabilit ca litigiile având ca obiect contestație la executare silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, aferente creanțelor prev. la alin.4 Agenția Naționala de Administrare Fiscala se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1.07.2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată și, față de aceste prevederi legale imperative, instanța va admite excepția lipsei calității procesul pasiv a Casei de Asigurări Sociale de Sănătate Prahova, invocata de intimata și pe cale de consecința va respinge acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
Apelanții – contestatori au susținut în continuare că în mod greșit instanța de fond a admis excepția calității procesual pasive a intimatei CAS Prahova, din oficiu, întrucât la dosarul cauzei nu există niciun înscris din care să rezulte că, decizia contestată nr.244/2013 a fost emisă de Agenția Naționala de Administrare Fiscală pentru a se stabili că, pârâta CAS Prahova nu are calitatea procesual pasivă în prezenta cauză.
Concret, apelanții – contestatori au susținut că la dosarul cauzei nu este depusă Decizia nr.244/2013, pentru a se stabili cu certitudine organul emitent al acestei decizii.
Or, față de lipsa Deciziei nr.244/2013 de la dosarul cauzei, apelanții – contestatori au apreciat că în mod greșit o instanță de fond a stabilit doar având în vedere întâmpinarea depusă de pârâta CAS Prahova, care totuși menționează în motivarea sa că ei nu au precizat în cuprinsul contestației actul de executare prin care a fost declanșata executarea silită împotriva acesteia, fie de către CAS Prahova, fie de către Administrația Financiara de la domiciliul fiscal respectiv AFP Vălenii de M..
În raport și de aceste susțineri, apelanții – contestatori au susținut că instanța de fond trebuia să pună în vedere pârâtei să depună decizia contestată pentru a stabili dacă sunt sau nu aplicabile disp. art. V din OUG 125/2011, modificată și completată.
Față de aceste susțineri ale pârâtei prin întâmpinare și față de lipsa deciziei contestate, apelanții – contestatori au apreciat că în mod cu totul eronat și fără a avea în vedere înscrisurile lipsă de la dosar, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesual pasive a CAS Prahova, pe de o parte, iar pe de altă parte în virtutea rolului său activ trebuia să dispună introducerea în cauza a ANAF de la domiciliul reclamanților, pentru ca reclamanții să beneficieze de posibilitatea judecării unui proces echitabil.
Pe fondul contestației, apelanții – contestatori au susținut că, C. de Sănătate Prahova a respins contestația înaintată prin care au solicitat anularea sumei de 11.800 lei, ce reprezintă CASS, obligații persoane fizice, rămășita de 1.756 lei și majorări de întârziere de 3.584 lei si CAS - obligații persoane fizice rămășite de 2.632 lei și majorări de întârziere de 3.8737 lei, sume ce au fost stabilite și transmise în luna februarie 2013 de către aceasta instituție către Administrația Finanțelor Publice a orașului Vălenii de M., care a luat spre administrare, prin protocolul încheiat între aceste instituții, baza de date cu toții contribuabilii și cu obligațiile restante de la C. de Asigurării de Sănătate Prahova.
În acest sens, apelanții – contestatori au susținut că, C. de Sănătate Prahova a stabilit de plata pentru asociatul și reprezentantul legal al asociației familiale pentru anii 2003-2008, suma de 11.8001ei, ce reprezintă CAS și CASS, rămășita și majorări de întârziere așa cum au detaliat mai sus.
Mai mult de atât, apelanții – contestatori au susținut că, C. de Asigurări Prahova nu a întocmit și transmis decizii de plata prin care trebuia să fie stabilită contribuția de asigurări de sănătate pe fiecare an în parte și pe termene de plata în vederea înștiințării privind obligația de plata și decizii de calcul accesorii - majorări de întârziere pentru contribuabilul C. S., așa cum. aveau obligația, privind Codul de procedura fiscală.
Astfel, apelanții – contestatori au susținut că Administrația Finanțelor Publice a orașului Vălenii de M., în luna februarie 2013 a preluat baza de date în format electronic de la C. de Asigurări de Sănătate Prahova, privind CAS și CASS, persoane fizice, precum și stabilirea și încasarea contribuției de asigurări sociale de sănătate prin protocolul încheiat între aceste instituții ale statului.
Or, apelanta – contestatoare a susținut că organul fiscal, respectiv Administrația Finanțelor Publice a orașului Vălenii de M. a înștiințat-o prin Adresa nr.5539/5.02.2013 că au preluat de la C. de Asigurări de Sănătate Prahova un debit de plata de 11.746 lei pe numele de C. S., însă de aceste debite nu a fost înștiințată de către C. de Asigurări de Sănătate Prahova pentru fiecare an când au fost stabilite și, de asemenea, nici de majorările de întârziere calculate nu a fost înștiințată așa cum era legal și nici nu a primit vreun titlu executoriu și somație așa cum este prev. în OG nr.92/2003, privind Codul de procedura fiscala republicata, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum a relatat mai sus, apelanta – contestatoare a susținut în continuare că nu a fost înștiințată despre aceste debite și majorări de întârziere stabilite de către C. de Asigurări de Sănătate Prahova, printr-un act administrativ fiscal așa cum este prev. la art.44 din OG.92/2003, privind Codul de procedura fiscală.
În continuare, apelanta – contestatoare a susținut că, potrivit Normelor metodologice de aplicare a Codului de procedura fiscală de la punctul 45.1 „Organul Fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului”.
Mai mult, apelanta – contestatoare a susținut că, despre aceste obligații de plată a aflat din Înștiințarea nr.5539/5.02.2013 și Avizul de plata nr._/12.03.2013, transmise de către Administrația Finanțelor Publice a Orașului Vălenii de M..
Pe lângă cele arătate mai sus, apelanta – contestatoare a susținut că nu a primit niciun titlu executoriu pentru aceste obligații, așa cum ar trebui conform art. 141 din OG 92/2003, privind Codul de procedura fiscală pentru începerea executării silite.
Mai mult de atât, apelanta – contestatoare a susținut că pentru aceste debite și majorări de întârziere stabilite de C. de Asigurări de Sănătate Prahova, din anul 2003 până în 2008, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept conf. art.131 lin.1 din OG nr.92/2003, privind Codul de procedura fiscală.
De altfel, apelanta – contestatoare a susținut că la data de 31.12.2008, în calitate de titular al C. I. A. A. Asociație Familiala a încetat activitatea și a radiat asociația familiala la Oficiul Registrului Comerțului Prahova, iar actele de radiere ale asociației familiale au fost transmise și la Administrația Finanțelor Publice a orașului Vălenii de M., care a operat încetarea activității asociației familiale, conform actelor de radiere depuse, cât și Casei de Asigurări de Sănătate Prahova.
În concluzie, apelanții – contestatori au solicitat să se admită apelul, să se schimbe în tot Sentința civila nr._ /2014 al Judecătoriei Ploiești, iar pe fond, să se admită contestația astfel cum a fost formulată.
Primindu-se dosarul la Tribunalului Prahova - Secției I Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. _, la data de 26.05.2015.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de contestatori, a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că apelul este nefundat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cât privește critica potrivit căreia în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PRAHOVA tribunalul reține că aceasta este nefondată și va fi respinsă ca atare.
Astfel, cum corect a reținut instanța fondului, art. V, alin. 1 din OUG nr. 125/2011 privind completarea și modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal prevede că începând cu data de 1 iulie 2012, competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX2 al Codului fiscal revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
La alin. 4 al aceluiași articol se prevede că, începând cu data de 1 iulie 2012, casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, în vederea colectării, creanțele reprezentând contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II si III din titlul IX^2 al Codului fiscal, stabilite si neachitate pana la data de 30 iunie 2012. Predarea-preluarea se face pana la data de 30 septembrie 2012, pe titluri de creanța si pe scadențe, pe baza protocolului de predare-primire si a următoarelor documente:
a) înscrisuri în care sunt individualizate creanțele datorate si neachitate pana la data predării-preluării si care reprezintă titluri executorii;
b) situația soldurilor contribuțiilor stabilite pana de data de 30 iunie 2012 si neîncasate pana la aceeași data;
c) o copie a titlurilor in care sunt individualizate plățile anticipate stabilite pentru anul 2012;
d) orice alte informații disponibile, necesare urmăririi si verificării sumelor datorate.
Ca atare, prin actul normativ menționat s-a stabilit că pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, aferente creanțelor prevăzute la alin. (4), Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Față de aceste prevederi legale imperative, instanța de fond, în mod corect a admis excepția lipsei calității procesul pasive a Casei de Asigurări Sociale de Sănătate Prahova și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
Instanța fondului a stabilit aceste aspecte legat de susținerile contestatoarei, care a susținut că decizia care face obiectul cererii de chemare în judecată este emisă de C. de Asigurări Sociale de Sănătate Prahova, nedepunerea acestei decizii la dosar fiind culpa apelantei-contestatoare, care nu își poate invoca propria culpă în obținerea unui drept.
Raportat la faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, tribunalul reține că nu se poate imputa instanței fondului lipsa rolului activ, prin neintroducerea în cauză a ANAF, în condițiile în care fixarea cadrului procesual este atributul părții reclamante.
Față de soluția adoptată de instanța fondului, în sensul că a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă soluție menținută în apel, tribunalul apreciază că nu poate proceda la analiza fondul cauzei sub aspectele arătate la punctul 2 din cererea de apel, cauza nefiind soluționată pe fond.
Concluzionând, pentru toate considerentele arătate tribunalul, în temeiul art.480 c.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții-contestatori C. S., CNP_ și C. I. A. A. ASOCIATIE FAMILIALĂ, ORC F_, CUI_, ambii cu domiciliul în Vălenii de M., .. 58, ., ., împotriva sentinței civile nr._/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova ca nefondat.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2015.
Președinte, Judecător,
G. M. C.-A. M.
Grefier,
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal 5595
red. G.M./tehnored. A.Ș.P.
5 ex./ 26.10.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. I. A.
← Pretenţii. Sentința nr. 1724/2015. Tribunalul PRAHOVA | Validare poprire. Decizia nr. 2778/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
---|