Pretenţii. Decizia nr. 2781/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2781/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 2781/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2781
Ședința publică din data de 24 Septembrie 2015
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTOR - C.-A. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul - reclamant S. DE P. PLOIEȘTI, CUI_, cu sediul în Ploiești, .. 4-6, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 5039/16.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. A., CNP_, domiciliat în București, .. 37A, ..
Cerere de apel scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul ia act că procedura de citare este legal îndeplinită,că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, astfel că, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 13.06.2014 sub nr._, reclamantul S. de P. Ploiești a formulat acțiune în pretenții în contradictoriu cu pârâtul P. A., solicitând ca instanța, prin sentința ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 151,61 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată C. Ș. G..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, astfel cum rezultă din rezoluția 5843/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în urma infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. de art. 180 alin. 2 C.pen., al cărei autor a fost pârâtul, părții vătămate C. Ș. G. i-au fost acordate îngrijiri medicale la S. de P. Ploiești, ziua de spitalizare fiind 12.05.2013.
În acest sens, reclamantul a precizat că, astfel cum reiese din fișa de decont întocmită de unitatea spitalicească, cuantumul cheltuielilor ocazionate de spitalizarea părții vătămate se ridică la suma de 151,61 lei.
Mai mult, reclamantul a învederat că, deși pârâtul nu răspunde penal pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violente, având în vedere neînceperea urmăririi penale, întrucât reprezentantul legal al părții vătămate și-a retras plângerea prealabilă, părțile s-au împăcat, există raport de cauzalitate între fapta sa și prejudiciul cauzat sănătății părții vătămate, motiv pentru care acesta urmează să răspundă, potrivit legii civile și să suporte cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată acesteia.
De asemenea, în conformitate cu art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, suma constituie prejudiciu și urmează a fi recuperată de către furnizorul de servicii medicale, acesta subrogându-se în drepturile și obligațiile Casei de Asigurări de Sănătate.
Totodată, reclamantul a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care, prin faptele lor, aduc daune sănătății altei persoane, răspund, potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora. În toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Astfel, a arătat că furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. 1 realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice, lunar, casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală aceasta evidență. În vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.
S. restituie sumele recuperate, în urma introducerii în instanță, a acțiunilor în pretenții către Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, sume care se virează la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, astfel sumele recuperate nu se constituie venituri ale spitalului.
Mai mult, a mai arătat că decontul de cheltuieli reprezentând cheltuielile de spitalizare se întocmește în conformitate cu prevederile OMS nr. 1100/2005 privind introducerea decontului de cheltuieli ce se eliberează pacientului pentru serviciile medicale primite.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp art. 194 C.pr.civ. coroborat cu art. 1349 alin. 1 și 2 C.civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006.
În dovedirea pretențiilor sale, reclamatul a depus, în copie, înscrisuri.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză, însă a depus certificatul nr. 398/_ de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap și hotărârea nr. 398/_ de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap a Consiliului Local București Sector 3.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin Sentința civilă nr. 5039/16.04.2015, Judecătoria Ploiești a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Rezoluția de încetare a urmăririi penale emisă la data de 01.08.2013 de P. de pe lângă Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 5843/P/2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P. A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 184 alin. 2 C.pen., întrucât a fost retrasă plângerea.
În motivare, s-a reținut că, în luna mai 2013, în jurul orelor 18:15, în timp ce se afla în parcul A. din mun. Ploiești, învinuitul a lovit cu pumnul, în zona ochiului stâng, pe numitul C. Ș. G., provocându-i acestuia leziuni ce au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 659/13.05.2013.
S-a mai reținut că, la data de 21.06.2013, reprezentantul legal al părții vătămate, numitul C. M. R., a revenit și și-a retras plângerea penală, formulată împotriva numitului P. A..
Instanța de fond a reținut că numitul C. Ș. G. a fost transportat la S. de P. Ploiești, fiindu-i acordate îngrijiri medicale.
Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care, prin faptele, lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite, cumulativ, următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și prezența vinovăției, astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 1349 coroborat cu 1357 C. civ.
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul are obligația de a-și proba pretențiile expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește fapta ilicită, instanța de fond a reținut că aceasta reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Analizând situația în cauza de față, instanța de fond a reținut că fapta pârâtului constând în lovirea numitului C. Ș. G. reprezintă o încălcare a normelor legale (art. 180 alin. 2 vechi C.pen.), dobândind astfel caracter ilicit.
Prejudiciul este în valoare de 151,61 lei, existența și cuantumul acestuia au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, având caracter cert. Totodată, instanța de fond a constatat că suma reprezintă contravaloarea serviciilor medicale oferite numitului C. Ș. G. de către reclamant.
Între fapta ilicită și prejudiciu există o legătură de cauzalitate directă, astfel cum rezultă din probatoriul administrat.
În ceea ce privește vinovăția, instanța de fond a reținut că, pentru a fi obligat la plata de despăgubiri către reclamant, care s-a subrogat în drepturile victimei, în temeiul art. 313 alin. 1 si 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, este necesar ca pârâtul P. A. să fi comis, cu vinovăție, o faptă ilicită, producând prejudiciul pretins a fi acoperit prin prezentul demers procesual.
Potrivit art. 1367 alin. 1 C.civ., „cel care a cauzat un prejudiciu nu este răspunzător dacă, în momentul în care a săvârșit fapta păgubitoare, era într-o stare, chiar vremelnică, de tulburare a minții, care l-a pus în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale.”
Astfel, în cauza de față, instanța de fond a constatat neîndeplinită a patra condiție și anume: vinovăția pârâtului. Vinovăția reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o în momentul săvârșirii faptei ilicite sau, mai exact, la momentul imediat anterior săvârșirii acesteia, față de faptă și urmările acesteia.
Atât în cazul răspunderii penale, cât și în cazul răspunderii civile, răspunderea este angajată numai în cazul în care persoana care a săvârșit fapta ilicită a acționat cu discernământ. În lipsa aptitudinii de a discerne între licit și ilicit, nu se poate vorbi de vinovăție, chiar dacă fapta a fost săvârșită, iar, prin săvârșirea ei, s-a produs un prejudiciu.
Ori, deși pârâtul nu este pus sub interdicție, astfel cum rezultă din certificatul nr. 398/_ de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, s-a stabilit că acesta se încadrează în gradul de handicap grav, cu asistent personal.
Totodată, din hotărârea nr. 398/_ de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap a Consiliului Local București Sector 3, rezultă că pârâtul prezintă diagnosticul de tulburare afectivă bipolară ., întârziere mintală ușoară.
Din cele două înscrisuri mai sus menționate, se poate trage concluzia că pârâtul, chiar nepus sub interdicție judecătorească, nu are capacitatea de a înțelege faptele și consecințele acestora.
Astfel, instanța de fond a apreciat că, la momentul săvârșirii faptei ce i se impută, pârâtul nu a avut posibilitatea de a discerne, neputându-se reține vreo culpă în sarcina sa.
Față de materialului probator administrat în cauză, astfel cum a fost analizat mai sus, instanța de fond a apreciat că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtului, din probele administrate rezultând că acesta a acționat fără vinovăția prevăzută de lege.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins cererea, ca neîntemeiată.
Totodată, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. de P. Ploiești.
În motivarea cererii de apel, reclamantul a învederat că instanța de fond prin Sentința civila nr.5039/16.04.2015 a apreciat că la data săvârșirii faptei intimatul-pârât nu avea capacitatea de a înțelege faptele și consecințele sale, însă apreciază că în cauză răspunzător pentru fapta intimatului-pârât era persoana obligată să-l supravegheze, conform art. 1372 Noul Cod Civil.
În acest sens, apelantul – reclamant a susținut că în conformitate cu prevederile art.313 alin.1 și 2 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată.
Mai mult, apelantul – reclamant a susținut că sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Or, apelantul – reclamant a susținut că pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată (alin.1).
De altfel, apelantul – reclamant a susținut că furnizorii de servicii care acordă asistență medicală prevăzută la alin.(l) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se afla în relație contractuala aceasta evidenta, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective (alin.2).
Astfel, apelantul – reclamant a susținut că a acordat îngrijiri medicale pârtii vătămate C. S. G. în perioada 12.05.2015, cheltuielile de spitalizare fiind în cuantum de 151,61 lei.
În continuare, apelantul – reclamant a susținut că restituie sumele recuperate în urma introducerii în instanța a acțiunilor în pretenții către Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, sume ce se constituie venituri la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate și nu se constituie venituri la spital (reclamant).
În acest sens, apelantul – reclamant a susținut că decontul de cheltuieli reprezentând cheltuielile de spitalizare se întocmește în conformitate cu prevederile OMS nr. 1100/2005 privind introducerea decontului de cheltuieli ce se eliberează pacientului pentru serviciile medicale primite.
În legătura cu plata taxei de timbru în prezenta acțiune, apelantul – reclamant a susținut că în temeiul art.165 alin.(l) din Legea nr.95/2006 spitalul este instituție publică, aceasta prevedere coroborându-se cu art.30 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru în conformitate cu care cererile și acțiunile formulate de instituțiile publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora sunt scutite de taxa de timbru când au ca obiect venituri publice.
Or, apelantul – reclamant a susținut că, potrivit art.165 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, prevede: „S. este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale".
Conform art.188 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare: „Spitalele publice sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare.”
Pentru aceste motive, apelantul – reclamant a solicitat să se admită apelul și să se judece acțiunea civila așa cum a fost formulată.
De asemenea, apelantul – reclamant a solicitat judecata în lipsă, conform art.411 atin.lpct.2 C.pr.civ.
În dovedirea pretențiilor sale, apelantul – reclamant a precizat că înțelege să se folosească de Sentința civilă nr.5039 pronunțată la data de 16.04.2015 de către Judecătoria Ploiești.
În drept, apelantul – reclamant a invocat disp. art.470 alin.1, art.471 alin.1 C. pr.civ.,coroborat cu art.1349 alin.1, 2 C.civ. și art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.
Primindu-se dosarul la Tribunalului Prahova - Secției I Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr._/81/2014, la data de 12.06.2015.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de reclamant, a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că apelul este fondat urmând a fi admis, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin Rezoluția de încetare a urmăririi penale emisă la data de 01.08.2013 de P. de pe lângă Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 5843/P/2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul P. A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 184 alin. 2 C.pen., întrucât a fost retrasă plângerea penală formulată împotriva acestuia.
Din conținutul rezoluției rezultă că, în luna mai 2013, în jurul orelor 18:15, în timp ce se afla în parcul A. din mun. Ploiești, P. A. a lovit cu pumnul, în zona ochiului stâng, pe numitul C. Ș. G., provocându-i acestuia leziuni ce au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 659/13.05.2013.
Instanța fondului, în mod corect a reținut că sunt îndeplinite condițiile legale de atragere a răspunderii civile delictuale privind existența faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între acestea.
Cu privire la vinovăție, tribunalul reține că în mod greșit instanța fondului a reținut că pârâtul, la momentul săvârșirii faptei ce i se impută, nu a avut posibilitatea de a discerne, neputându-se reține vreo culpă în sarcina sa.
Aceasta pentru că argumentele instanței se bazează, pe existența Hotărârii nr. 398/15.07.2014, hotărâre emisă în temeiul certificatului medical nr. 646/13.06.2014 (vezi conținutul hotărârii) și ca urmare a solicitării nr. 626/17.06.2014 din conținutul cărora nu se poate reține lipsa discernământului pârâtului la data producerii faptei ilicite, respectiv mai 2013( deci cu mai mult de un an înainte de eliberarea certificatului medical care a stă la baza emiterii hotărârii sus menționate).
Instanța fondului trebuia să analizeze aspectele legate de vinovăția pârâtului în raport de data faptei ilicite și nu în raport de o dată ulterioară, 15.07.2014, în condițiile în care încadrarea în grad de handicap s-a făcut la data de 15.07.2014 fiind emis certificatul nr.398 din aceeași dată.
Din probatoriul administrat, nu rezultă că pârâtul se afla în aceeași stare și în luna mai 2013, actul medical care a dus la încadrarea sa în grad de handicap fiind emis în iunie 2014, iar din hotărârea emisă în temeiul certificatului medical nr. 646/13.06.2014 nu rezultă că această stare exista în luna mai 2013, pentru a se reține că pârâtul nu a avut posibilitatea de a discerne asupra faptelor sale, la data săvârșirii faptei ilicite.
Ca atare, tribunalul reține că sunt îndeplinite toate condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale, pentru fapta ilicită săvârșită de pârât în luna mai 2013, astfel că în mod greșit cererea de chemate în judecată a fost respinsă.
Pe cale de consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul art.480 c.pr.civ. tribunalul va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 151,61 lei reprezentând contravaloare cheltuieli spitalizare acordate părții vătămate C. Ș. G..
Va lua act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamant S. DE P. PLOIEȘTI, CUI_, cu sediul în Ploiești, .. 4-6, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 5039/16.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. A., CNP_, domiciliat în București, .. 37A, ., . și, în consecință:
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că admite acțiunea.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 151,61 lei reprezentând contravaloare cheltuieli spitalizare acordate părții vătămate C. Ș. G..
Ia act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2015.
Președinte, Judecător,
G. M. C.-A. M.
Grefier,
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal 5595
red. G.M../tehnored. A.Ș.P.
4 ex./ 26.10.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. M.-A. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2779/2015. Tribunalul PRAHOVA | Reprezentativitate sindicat. Decizia nr. 2787/2015. Tribunalul... → |
|---|
