Întoarcere executare. Decizia nr. 2670/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 2670/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 2670/2015
ROMÂNIA |
TRIBUNALUL PRAHOVA |
SECȚIA I CIVILĂ |
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2670 | |
Ședința publică din data de 08.09.2015 | |
Președinte: | D. G. |
Judecători: | N. C. |
Grefier: | A. Ș. P. |
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de contestatorii T. M., CNP_ și T. M., CNP_, ambii cu domiciliu în ., județul Prahova, împotriva Sentinței civile nr._/02.12.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimatul M. A. I., CNP_, cu domiciliul în Câmpina, ., județul Prahova.
Procedura de citare este îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul, reprezentat de avocat I. N., lipsind apelanții - contestatori.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanții-contestatori nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 130 lei, astfel cum s-a dispus la termenul de judecată anterior, după care,
Apărătorul intimatului, având cuvântul, învederează că apelanții au fost citați cu mențiunea să timbreze și, față de această situație, invocă excepția insuficientei timbrări a cererii de apel. Solicită să se admită această excepție și să se anuleze cererea de apel ca fiind insuficient timbrată. Precizează că solicită cheltuieli de judecată.
În cazul în care apelanții – contestatori se vor prezenta până la sfârșitul ședinței de judecată cu chitanța de plată a taxei de timbru susmenționate, tribunalul acordă cuvântul cu privire la excepția tardivității formulării apelului, pe care o invocă din oficiu.
Apărătorul intimatului, având cuvântul, solicită să se admită excepția de tardivitate în subsidiar, dacă apelanții se vor prezenta până la sfârșitul ședinței de judecată. Precizează că solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar chitanța de plată a onorariului de avocat în cuantum de 300 lei.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin Sentința civilă nr._ din data de 02.12.2014, Judecătoria Ploiești a admis excepția insuficientei timbrări invocată prin întâmpinare și a anulat contestația la executare formulată de către contestatorii T. M. și T. M., în contradictoriu cu intimatul M. A. I., ca insuficient timbrată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii T. M. și T. M., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru reluarea judecății. La cerere s-a anexat chitanța . nr._/13.02.2015, privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei (f.6 dosar).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. _, la data de 06.03.2015.
În procedura de verificare și regularizare a cererii potrivit art. 200 NCPC, tribunalul a constatat neîndeplinirea cerințelor prev. de art. 197 NCPC, dispunând prin Rezoluția din data de 10.03.2015, emiterea unei adrese către apelanți potrivit dispozițiilor art. 200 alin. 2 NCPC, pentru ca în termen de 10 zile de la primirea comunicării aceștia să achite taxă de timbru în cuantum de 130 lei, conform disp. art. 10 pct.4 rap. la art. 23 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr.80/2013, sub sancțiunea anulării apelului ca insuficient timbrat.
Măsura dispusă de instanță a fost comunicată apelanților la data de 12.03.2015, astfel cum rezultă din conținutul dovezilor de înmânare aflate la filele 9-10 dosar, însă aceștia nu s-au conformat dispozițiilor instanței în sensul că nu au depus la dosar dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 130 lei.
Ulterior, prin Rezoluția din data de 04.05.2015, constatând neîndeplinirea cerințelor prev. de art. 197 NCPC, tribunalul a dispus citarea apelanților – contestatori pentru termenul din data de 02.06.2015, cu mențiunea să achite taxă de timbru în cuantum de 130 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca insuficient timbrat.
Măsura dispusă de instanță a fost comunicată apelanților - contestatori la data de 06.05.2015, odată cu citația (f. 21-22 dosar), astfel cum rezultă din conținutul dovezilor de înmânare aflate la filele 24-25 dosar, însă aceștia nu s-au conformat dispozițiilor instanței în sensul că nu au depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 130 lei.
La termenul de judecată din data de 02.06.2015, având în vedere cererea depusă la dosar prin serviciul registratură de către apărătorul apelanților-contestatori (f.26 dosar), prin care acesta a denunțat unilateral contractul de asistență juridică încheiat cu apelanții și întrucât pentru acel termen de judecată aceștia au fost citați la sediul apărătorului, indicat ca fiind domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură, a amânat judecarea cauzei și a dispus citarea apelanților - contestatori la domiciliul acestora indicat în cererea susmenționată, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 130 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca insuficient timbrat.
Măsura dispusă de instanță a fost comunicată apelanților-contestatori la data de 13.07.2015, odată cu citația (f.31-32 dosar), astfel cum rezultă din conținutul dovezilor de înmânare aflate la filele 28-29 dosar, însă aceștia nu s-au conformat dispozițiilor instanței în sensul că nu au depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 130 lei.
În ședința publică din data de 08.09.2015, intimatul, prin apărător, a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de apel, solicitând să se admită această excepție și să se anuleze cererea de apel ca fiind insuficient timbrată. De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată și a depus la dosar chitanța de plată a onorariului de avocat în cuantum de 300 lei (f.33 dosar).
Examinând în raport de disp. art. 245 - 248 NCPC excepția invocată,tribunalul reține că, potrivit art.33 alin.1 cu aplicarea art. 10 pct.4 rap. la art. 23 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr.80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă aceste taxe nu au fost plătite în mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță, neîndeplinirea obligației de plată sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.
Prin urmare, constatând că apelanții - contestatori nu au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 130 lei, deși li s-a pus în vedere această obligație, sub sancțiunea anulării apelului ca insuficient timbrat, conform măsurilor dispuse de instanță la termenul de judecată din data de 02.06.2015, ce au fost comunicate acestora la data de 13.07.2015, astfel cum rezultă din conținutul dovezilor de înmânare aflate la filele 28-29 dosar, în baza art.245 - 248 NCPC cu aplicarea art.33 din O.U.G. nr. 80/2013, tribunalul va admite excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va dispune anularea apelului ca netimbrat în conformitate cu dispozițiile art.33 din OUG nr.80/2013, potrivit cărora instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul.
Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nicio legătura cu șansele de câștig a cauzei și înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale petentului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsită de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
În măsura în care partea obligată la plata taxei judiciare de timbru nu face dovada achitării sumei datorate, instanța învestită are obligația legală de a anula cererea de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art.33 din OUG nr.80/2013.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va admite excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu de instanță și va anula apelul declarat de apelanții - contestatori, ca netimbrat.
Totodată, având în vedere disp. art. 453 NCPC, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, tribunalul va obliga apelanții să plătească intimatului 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat conform chitanței aflată la fila 33 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării apelului invocată din oficiu de instanță.
Anulează apelul declarat de contestatorii T. M., CNP_ și T. M., CNP_, ambii cu domiciliu în comuna Poiana Câmpina, ., județul Prahova, împotriva Sentinței civile nr._/02.12.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimatul M. A. I., CNP_, cu domiciliul în Câmpina, ., județul Prahova, ca netimbrat.
Obligă apelanții să plătească intimatului 300 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08.09.2015.
Președinte Judecător
D. G. N. C.
Grefier
A. Ș. P.
Operator date cu caracter personal 5595
Red. D.G./ tehnored. PAȘ
5 ex. /28.09.2015
Ds. f. nr._ - Judecătoria Ploiești
J.f. D. S. A.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2663/2015. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1553/2015.... → |
---|