Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2596/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 2596/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 2596/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.2596
Ședința publică din data de 09.07.2015
PREȘEDINTE - M. C. A.
JUDECĂTOR - R. C.
GREFIER – M. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei nr 2188/19.05.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova in dosarul sus menționat formulată de apelanții-petenții P. I. D. și P. G. E., ambii cu domiciliul în mun. Câmpina, ., jud. Prahova, in contradictoriu cu intimații S. Ș., CNP_, cu domiciliul în București, ..59, ., P. C. J., CNP_, domiciliat în mun. Câmpina, ., jud. Prahova, și A. G. C., cu domiciliul in Câmpina, .. 13, J. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne in deliberare.
TRIBUNALUL
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr._, contestatorul P. C. J. a chemat în judecată pe intimații P. I. D., P. G. E., A. G. C. și S. Ș., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 233/03.04.2014 a Tribunalului Prahova și stabilirea unui termen de judecată în scopul rejudecării recursului cu posibilitatea administrării probatoriului invocat de el în calea de atac a apelului.
Prin decizia nr 2188/19.05.2015 Tribunalul Prahova a respins excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimați prin întâmpinare și a respins contestația în anulare formulată de contestatorul P. C. J. împotriva deciziei civile nr. 2419/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații P. I. D., P. G. E., A. G. C. și S. Ș., ca neîntemeiată.
La data de 11.06.2015 petenții P. I. D. și P. G. E. au solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 2188 din 19.05.2015 în sensul obligării contestatorului P. C. J. la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1250 lei conform chitanței nr 918/19.02.2015 – solicitând a se avea in vedere ca din conținutul deciziei rezulta ca aceste cheltuieli de judecata au fost solicitate de apărătorul petenților cu ocazia judecării in fond a contestație la executare insa instanța nu s-a pronunțat asupra acordării lor.
Tribunalul, examinând cererea formulată în raport de înscrisurile existente la dosar și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.2812 alin.1 C.pr.civilă dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen in care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
In cauză, se constată că petenții solicită completarea dispozitivului deciziei nr. 2188/19.05.2015, pronunțată cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, comunicată acestora la data de 4.06.2015 – astfel că cererea formulată de petenți la 11.06.2015 în sensul arătat, este formulată în termen legal.
Cu privire la fondul cererii se constată că, într-adevăr, cu ocazia soluționării contestației în anulare declarată de contestatorul P. C. J., intimații petenți P. I. D. și P. G. E. au formulat întâmpinare și apărări in cauză, fiind reprezentați prin apărător ales, conform împuternicirii avocațiale depusă la fila 73 dosar, situație în care cu ocazia concluziilor in soluționarea contestației în anulare, au solicitat respingerea acesteia, cu cheltuieli de judecată, astfel cum s-a consemnat chiar în finalul practicalei deciziei civile nr. 2188/19.05.2015.
Având astfel în vedere faptul că petenții au făcut dovada cheltuielilor de judecată pe care le-au suportat, ocazionate de soluționarea contestației în anulare ce a fost respinsă, cheltuieli constând în onorariu avocat în sumă de 1.250 lei conform chitanței nr. 918/19.02.2015 depusă la fila 72 dosar, precum și, având in vedere că, potrivit disp.art.274 alin.1 C.pr.civilă partea care cade in pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată, tribunalul constată că - în condițiile in care contestația în anulare a fost respinsă iar intimații-petenți au solicitat cheltuieli de judecată dovedite corespunzător - cererea acestora de completare a dispozitivului deciziei sus menționate în care s-a omis a se consemna și acordarea cheltuielilor de judecată, este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare.
În consecință, în temeiul art.2812 alin.1 C.pr.civilă, tribunalul va admite cererea și va dispune completarea deciziei civile nr. 2188/19.05.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova în sensul că va obliga contestatorul P. C. J. să plătească petenților-intimați suma de 1250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea formulată de petenții-intimați P. I. D. ȘI P. G. E., ambii cu domiciliul în mun. Câmpina, ., jud. Prahova, in contradictoriu cu intimații S. Ș., CNP_, cu domiciliul în București, ..59, . J., CNP_, domiciliat în mun. Câmpina, ., jud. Prahova, și A. G. C., cu domiciliul in Câmpina, .. 13, J. Prahova.
Dispune completarea deciziei civile nr. 2188/19.05.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova în sensul că obligă contestatorul P. C. J. să plătească petenților-intimați suma de 1250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în contestația în anulare.
Completarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 09.07.2015.
PreședinteJudecător
M. C. A. R. C.
Grefier
M. C.
Operator date cu caracter personal 5595
Red. MCA/tehnored.MCA
7 ex./25.11.2015
Jud. R. C., M. C. A.
Dos contestație în anulare_
← Pretenţii. Sentința nr. 1958/2015. Tribunalul PRAHOVA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2661/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
---|