Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1776/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1776/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 99/281/2015/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1776
Ședința publică din data de 16.04.2015
PREȘEDINTE – M. C.
JUDECĂTOR – M. N.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de apelanții – pârâți N. E., domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova și N. P. F., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova împotriva încheierii din 12.02.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul – reclamant Ș. L., domiciliat în Tg. S., .. 11C, județul C. și cu domiciliul ales la Cabinet de avocat M. R., cu sediul în B., ..43, .,jud. B..
Cererile de apel au fost timbrate cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50,00 lei conform chitanței . nr._/16.04.2015 și în cuantum de 50,00 lei conform chitanței . nr._/16.04.2015 ce au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns apelantul – pârât N. P. F. reprezentat de av. P. M. si intimatul – reclamant reprezentat de av. R. M., lipsă fiind apelanta – pârâtă N. E.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelantului – pârât N. P. F. arată că potrivit mențiunii de la fila 18 dosar fond taxa judiciară de timbru de 100 lei este corect achitată, astfel încât în calea de atac a apelului ar trebui achitată 50% din această valoare, însă solicită instanței să se stabilească taxa judiciară de timbru în cauză.
La solicitarea instanței apărătorul intimatului arată că a achitat taxă judiciară de timbru pentru acțiunea de partaj bunuri comune în valoare de 463 lei, iar taxa judiciară de timbru de 100 lei a fost achită pentru cererea de sechestru care trebuia înregistrată separat în raport de acțiunea de partaj.
Apărătorul apelantului – pârât N. P. F. arată că taxa judiciară de timbru datorată de apelant este de 50 de lei, taxă pe care nu a achitat-o, însă solicită lăsarea cauzei la a II-a strigare pentru a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru ambii apelanți.
Apărătorul intimatului – reclamant arată că nu se opune lăsării cauzei la a doua strigare, însă nu i s-au comunicat motivele de apel formulate de apelanta N. E..
Tribunalul arată că taxa judiciară de timbru datorată de fiecare apelant – pârât este de 50 lei, întrucât în mod eronat instanța de fond a înaintat taxa judiciară de timbru aferentă acțiunii de partaj împreună cu cererea de sechestru judiciar, creându-se confuzie cu privire la taxele de timbru achitate în primă instanță și lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate apelanților să achite taxa judiciară de timbru, iar apărătorului intimatului – reclamant să ia la cunoștință de conținutul motivelor de apel depuse de apelanta N. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică,la a doua strigare, au răspuns apelantul – pârât N. P. F. reprezentat de av. P. M. si intimatul – reclamant reprezentat de av. R. M., lipsă fiind apelanta – pârâtă N. E.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelantului – pârât N. P. F. depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care depune la dosar ordinul de plată nr. 541/02.03.2015 prin care face dovada plății sumelor conform angajamentului de plată.
Apărătorul intimatului – reclamant arată că ordinul de plată prezentat reprezintă o singură plată ce a fost efectuată în luna martie 2015.De asemenea, arată că i s-au comunicat copii de pe actul depus, astfel încât nu solicită termen pentru a lua la cunoștință de conținutul motivelor de apel formulate de apelanta N. E. și că actele depuse la dosar atestă efectuarea unei singure plăți în luna februarie 2015.
Pe rând părțile prin apărători arată că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Tribunalul ia act de susținerile părților, prin apărători, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantului – pârât N. P. F., având cuvântul în dezbateri solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.Arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de sechestru judiciar deoarece cererea inițială a fost solicitată doar în baza art. 971 N.C.pr.civ. fără sa fie depuse și dovedite condițiile înființării sechestrului judiciar, aspect față de care solicită admiterea excepției așa cum a fost formulată, iar în subsidiar admiterea apelului, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile de înființare a sechestrului judiciar, motiv pentru care solicită respingerea cererii și întoarcerea dispozițiilor de înscriere în cartea funciară potrivit art. 973 pct. 3 N.C.pr.civ.
Mai arată apelantul – pârât că, ceea ce se aduce apelului nu este o condiție de verificare dacă cererea inițială este admisibilă sau nu, ci controlul judiciar stabilește dacă condițiile cumulative impuse în baza disp.art. 972 au fost realizate.În speță, există un titlu executoriu împotriva apelantului N. P. F. fără ca soția acestuia să fie parte la obligațiile pentru acest titlu pentru că acest titlu executoriu a format obiectul unei cereri către executorul judecătoresc Ț. din Ploiești, iar la cererea respectivă debitorul s-a angajat să plătească suma de 9800 lei lunar succesiv până la acoperirea întregului titlu executoriu, astfel încât urmează a se face plăți în continuare așa cum a fost achitată și ultima sumă în februarie 2015.
De asemenea, arată că executorul judecătoresc are la îndemână înființarea unui sechestru judiciar asupra imobilului care este o casă bun comun cu apelanta N. E., care prin acțiunea de înființare a sechestrului judiciar este afectată cota care aceasta o deține din imobil.Faptul că inițial au încercat să divorțeze și să partajeze bunurile comune, nu reprezintă un indiciu că apelantul ar fi încercat să se insolvabilizeze, ci au avut anumite probleme familiale pe care în timp le-au rezolvat, iar această situație continuă mai departe, astfel încât la acest moment există o singură casă cu teren, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară, casă care este bun comun, însă ceea ce se aduce în discuție este art.972 în integralitate, urmând a se observa că nu există o sustragere de la urmărirea silită a apelantului pentru a nu își îndeplini obligațiile de a achita debitul așa cum a fost reținut în sarcina acestuia de către executor.
Dacă la acest moment s-ar putea impune această măsură, s-ar aprecia din punct de vedere al dreptului de proprietate al apelantei care nu a cunoscut existența titlului executoriu față de soțul său, deoarece obligația este majoritară față de acesta și poate să răspundă în limita cotei pe care o are, de aceea s-a inițiat și starea de ieșire din indiviziune.
Analizând hotărârea instanței de fond, apelantul – pârât arată că se reține foarte clar că existența unei acțiuni pe rol nu înseamnă că este și o obligație de înființare a unui sechestru judiciar, întrucât nu s-a făcut dovada de sustragere sau de distrugere a bunului, nu s-a făcut dovada de înstrăinarea bunului de către cei doi apelanți, ci au încercat să partajeze bunurile pentru că aceștia au avut niște probleme familiale care în final au fost soluționate împreună.
Există și măsuri de protejare a dreptului debitorului, astfel încât nu se poate spune că apelantul chiar nu dorește să achite debitul deoarece nu a făcut nici un fel de acțiune pentru a nu plăti sumele reținute în sarcina sa.
S-a reținut de instanța de fond că s-a înstrăinat anumite autoturisme, însă acestea au fost vândute anterior începerii executării silite, iar unele dintre automobile fiind doar conservate pentru că au o anumită vechime executorul judecătoresc prezentându-se la locul depozitării pentru care a și întocmit și un proces-verbal.
Mai arată apelantul că orice alt bun pe care l-a fi avut l-a prezentat, astfel încât nu există nici un fel de suspiciune pentru a fi necesar a suporta această măsură la acest moment, motiv pentru care solicită admiterea apelului și să se dispună revocarea măsurii dispusă de instanța de fond.
Intimatul – reclamant prin apărător având cuvântul în dezbateri solicită respingerea apelului ca neîntemeiat fără cheltuieli de judecată având în vedere că starea de fapt prezentată de apărătorul apelantului – pârât N. P. F. este parțial adevărată si în mod evident subiectivă, deoarece acesta a înstrăinat două autoturisme marca BMW după pronunțarea hotărârii în Bulgaria unei societății la care este asociat, respectiv societății N. LTD așa cum rezultă din contractul de vânzare – cumpărare depus la dosar, acesta reprezentând si primul pas de micșorare a patrimoniului, bănuind că va începe executarea silită.
Mai arată intimatul – reclamant că dacă s-ar lua în considerare numai imobilul din Ploiești, ar fi considerat că debitorul este de bună credință, dar fată de conținutul încheierii de ședință prin care s-a admis cererea de sechestru din care rezultă au înstrăinat pentru o sumă modică 13 imobile terenuri si 4 case, nu se poate spune că nu s-a încercat diminuarea si sustragerea bunurilor de la executarea silită.
Menționează intimatul că la executor apelantul face un angajament de plată neînsușit de creditor, prin care se obligă să plătească debitul total în 10 transe lunare începând cu luna septembrie câte 2000 lei, însă prima transă o achită în octombrie 2014, apoi cererea de înființare a sechestrului este înregistrată la data de 23.12.2014, ocazie cu care a aflat că au fost înstrăinate două autoturisme, moment la care sesizând pericolul si văzând pe portalul instanței acțiunea de partaj, a înțeles să formuleze cerere de partajare a bunurilor comune la cererea creditorului, dat fiind si adresa comunicată de executorul judecătoresc care nu poate înființa sechestru judiciar asupra unui bun comun.
Intimatul – reclamant arată că un alt motiv pentru care a solicitat partajarea bunurilor comune fată de riscul ca debitorul să ajungă la starea de insolvabilitate voită a fi provocată, precum si riscul de înstrăinare a bunurilor, astfel încât instanța a analizat toate aceste condiții si a constatată întemeiată cererea de instituire a sechestrului judiciar.
Se susține buna credință a debitorului, însă angajamentul de plată nu a fost însușit de către intimat si, cunoscându-l pe debitor ca dovadă fiind si faptul că nu a înțeles să achite decât când a dorit având în vedere că prima plată a fost efectuată la 16 octombrie 2014, a doua în ianuarie 2015 când a fost si primul termen de judecată, iar după o lună a mai achitat încă 9800 lei în loc de_ cât este stabilit prin angajamentul de plată, angajament pe care îl consideră aleatoriu si nu se conformează unui grafic, pe care acesta l-a stabilit dar nu l-a respectat, motiv pentru care apreciind justificată cererea de instituire a sechestrului judiciar solicită respingerea apelului si menținerea ca legală si temeinică a hotărârii instanței de fond.
Apelantul – pârât prin apărător revine si arată că s-a recunoscut de către intimatul – reclamant că nu se poate înființa un sechestru judiciar pe un bun comun, fiind astfel admisibile ambele apeluri formulate în cauză, solicitând totodată cenzurarea susținerilor intimatului care țin de fondul cauzei si nu aferente procedurii speciale a sechestrului judiciar, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prev.de art. 972 C.pr.civ.
Intimatul – reclamant revine în replică si arată că nu se putea cere în cadrul executării solite să solicite încuviințarea sechestrului pe bun imobil proprietate comună a părților, în comparație cu bunurile mobile ale debitorului, bunuri care au fost înregistrate numai pe numele acestuia, însă în speță, temeiul care a condus la înregistrarea cererii de partaj a avut în vedere partajarea numai acelui bun imobil si nu executarea silită, motivarea fiind faptul că debitorul a încercat să micșoreze patrimoniul sau să ascundă parte din patrimoniu.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată cu nr._ .01.2015 la Judecătoria Ploiești, reclamantul Ș. L. a chemat în judecată pe pârâții N. P. F., N. E., solicitând instanței ca prin încheierea ce o va pronunța să se dispună instituirea unui sechestru judiciar asupra imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova compus dintr-un teren de 466 mp și o construcție având parter, etaj, beci, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a aratat că pârâtul N. P. F. a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească să-i plătească suma de 170.000 lei, motiv pentru care a procedat la executarea silită a acestuia în cadrul dosarului de executare nr. 262/2014 pentru suma de 177.491 lei, însă pârâtul cu rea-credință, după declanșarea executării silite, a înstrăinat o parte din bunurile mobile de valoare, respectiv 2 autoturisme în scopul de a-și micșora patrimoniul și de a face imposibilă executarea sa silită, motiv pentru care a formulat acțiune civilă privind partajarea bunurilor comune dobândite de către cei doi pârâți în timpul căsătoriei, astfel încât există pericolul înstrăinării imobilului în litigiu, în scopul sustragerii acestuia de la executarea silită.
La data de 27.01.2015 pârâții au formulat o întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii în condițiile în care pârâtul debitor s-a obligat să achite debitul datorat reclamantului în 10 tranșe lunare, iar cererea are un caracter inadmisibil atât timp cât pârâta nu are calitatea de debitoare.
După administrarea probei cu acte, prin încheierea din data de 12.02.2015 a Judecătoriei Ploiești, a fost admisă cererea formulata de reclamant împotriva pârâților și s-a dispus instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova, înscris în cartea funciară a municipiului Ploiești nr._, compus dintr-un teren de 466 mp, cu nr. cadastral 3044 și o locuință C1 în regim de P+1 etaj și beci cu suprafață construită la sol de 127,41 mp cu nr. cadastral 3044-C1,pârâtul fiind desemnat administrator sechestru.
În baza disp. art. 974 alin. 3 C.pr.civ. s-a dispus înscrierea sechestrului în cartea funciară.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că sechestrul asigurător reprezintă un mijloc procedural pus la îndemâna creditorilor pentru a putea împiedica înstrăinarea sau degradarea, în timpul judecății, a averii debitorului, scopul măsurii fiind de indisponibilizare a bunurilor prin încredințarea pazei acestora unui administrator – sechestru, iar potrivit art. 972 alin. 1, alin.2 lit. b C.proc.civ., sechestrul judiciar se poate înființa ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, caz în care bunul in litigiu va putea fi pus sub sechestru numai la cererea celui interesat dacă măsura este necesara pentru conservarea dreptului respectiv, însă se va putea încuviința sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces, asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual.
S-a menționat că dosarul nr._ 15, vizează partajarea bunurilor comune dobândite de pârâți, reclamantul făcând dovada în baza actelor depuse, a îndeplinirii condițiilor referitoare la existenta unui proces asupra fondului dreptului, a motivelor temeinice în temeiul cărora există riscul ca bunul să fie sustras de la urmărire, motiv pentru care potrivit principiului general reglementat de disp. art. 249 C. pr. civ. in temeiul căruia partea care face o susținere în cursul judecății trebuie sa o dovedească, reclamantul a probat îndeplinirea condițiilor legale pentru instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar, măsură necesara pentru conservarea dreptului, necesitate care decurge din pericolul de înstrăinare a imobilului de către parat, având în vedere că după pronunțarea sentinței civile nr._/13.11.2013 prin care pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 170.000 lei, pârâtul și-a înstrăinat o parte din bunuri.
S-a specificat că la data de 16.12.2013, între pârât, în calitate de vânzător și N. LTD, cu sediul în Varna, ., birou 110- Bulgaria, reprezentată de pârât, în calitate de cumpărător, au intervenit două contracte de vânzare-cumpărare privind autoturismele BMW, model X5 4,4 l, cu nr. de înmatriculare_, BMW, model 740 i, cu nr. de înmatriculare_, iar prin cererea înregistrată la Judecătoria Ploiești cu nr._, având ca obiect „consfințire acord mediere”, cei doi pârâți au convenit modalitatea de partajare a bunurilor imobile situate in: Ploiești, ., Jud. Prahova, în .. Prahova constând în terenurile de 8330 mp, 3875 mp și casă de locuit- C1, o anexa gospodăreasca- C2, de_ mp și o locuința, de 5000 mp, în com. Blejoi, ., constând în terenul de 1250 mp, o construcție unifamiliala din lemn, în com. Blejoi, . avînd un teren de 1000 mp, cota indiviza de 250 mp dintr-un drumul de acces, aspecte care demonstrează încercarea pârâtului de a-și crea o stare artificială de insolvabilitate, mai ales că sulta pe care ar fi primit-o pârâtul de250.000 lei de la pârâtă în schimbul cotei parti ce îi revenea din bunurile sus menționate nu constituie o dovadă privind starea de solvabilitate a debitorului în condițiile în care pârâtei îi reveneau bunurile în materialitatea lor, cu excepția imobilului situat in Ploiești, ., jud. Prahova, bun ce urma a fi partajat conformlotizării din raportul de evaluare întocmit de expert C. P..
Prin urmare, a fost admită cererea și s-a dispus instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova, înscris în cartea funciară a municipiului Ploiești nr._, compus din teren în suprafață de 466 mp, cu nr. cadastral 3044 și locuința C1 în regim de P+1 etaj și beci cu . mp cu nr. cadastral 3044-C1, fiind desemnat administrator sechestru pe pârâtul.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a încheierii in sensul respingerii cererii, admiterii excepției inadmisibilității cererii, motivându-se că eronat instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității fără să se țină seama de temeiul juridic aplicabil in speță, existența in curs de soluționare a unei acțiuni de partaj nefiind suficientă pentru luarea măsurii sechestrului judiciar, impunându-se ca persoana interesată să facă dovada necesității luării acestei măsuri pentru conservarea dreptului si că in baza deciziei nr. 621/2005 a Curții Constituționale s-a stabilit că sechestrul judiciar are ca finalitate prevenirea eventualelor manopere dolosive ale debitorului rău platnic, tinzând la crearea, amplificarea insolvabilității acestuia, fiind o sancțiune aplicabilă în vederea realizării cu celeritate de către creditor a creanței sale, ținându-se seama și de protejarea drepturilor debitorului, mai ales că in baza art. 972 alin 2 lit. b c.pr.civ. nu sunt îndeplinite condițiile, neexistând dovezi privind înstrăinarea bunurilor imobile.
In continuare, pârâtul a arătat că acțiunea de partaj privind partajarea bunurilor comune nu a fost finalizată, neexistând nici un prejudiciu cauzat reclamantului, imobilul in litigiu fiind bun comun al celor doi soți, nefiind posibilă partajarea datorită suprafeței, configurației terenului, construcției si că nu poate fi afectată cota de 50% a coproprietarei in urma înființării sechestrului atât timp cât aceasta nu are calitatea de debitoare față de reclamant, dispunându-se executarea silită in baza sentinței civile nr._/2013 doar față de pârât care a fost de acord să achite suma datorată in temeiul unui angajament de plată în tranșe, achitând până la data de 28.01.2015 suma de 30.000 lei, urmând să achite diferența in continuare, fiind de bună credință.
De asemenea, pârâtul a precizat că executorul judecătoresc avea obligația să țină seama de inexistența unui titlu executoriu față de pârâtă, înființarea sechestrului având ca efect afectarea fără nici un temei legal a întregului imobil, inclusiv cu privire la cota parte ce aparține pârâtei, fiind înstrăinate anterior executării silite diferite bunuri mobile, existând la dispoziția executorului alte autoturisme asupra cărora s-a înființat sechestrul si că reclamantul are la dispoziție mijloacele procedurale pentru a-și valorifica creanța.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a încheierii in sensul respingerii cererii, admiterii excepției inadmisibilității cererii, motivându-se că eronat instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității fără să se țină seama de temeiul juridic aplicabil in speță și că executorul judecătoresc avea obligația să țină seama că nu există un titlu executoriu față de persoana sa, înființarea sechestrului având ca efect afectarea fără nici un temei legal a întregului imobil si cu privire la cota parte ce îi aparține.
Totodată, pârâta a menționat că are posibilitatea să conteste măsura aplicată atât timp cât nu are calitatea de parte in dosarul de executare, fiind un terț care are interesul să împiedice executarea silită, să conteste actele care îi creează un prejudiciu, neexistând nicio dovadă că s-ar fi încercat excluderea bunului din patrimoniul soților si că in urma aplicării măsurii i se creează un prejudiciu, fiind sechestrată cota sa parte din imobil, mai ales că pârâtul își îndeplinește obligația, efectuând plăți succesive începând cu luna noiembrie 2014, existând posibilitatea achitării integrale a debitului.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 09.03.2015.
Tribunalul examinând cauza in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulate si ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauză constată că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr._/13.11.2013 a Judecătoriei Ploiești, rămasă irevocabilă a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului si a fost obligat pârâtul să–i plătească reclamantului suma de 170.000 lei reprezentând împrumut nerestituit plus dobânda legală începând cu data de 10.09.2012 și până la plata efectivă a debitului.
Conform cererii nr. 262/12.06.2014, încheierii din data de 13.06.2014, somației din data de 27.10.2014, procesului verbal din data de 22.12.2014, chitanțelor existente la dosar, reclamantul a solicitat la data de 12.06.2014 executarea silită a pârâtului in baza sentinței civile nr._/13.11.2013 in vederea constrângerii acestuia de a-i achita suma datorată de 170.000 lei, constând in urmărirea mobiliară a acestuia, vânzarea la licitație a imobilului situat in Ploiești, ., compus dintr-un teren de 466 mp si o construcție cu parter, etaj, executare silită nefinalizată datorită faptului că acest imobil s-ar afla in codevălmășie între cei doi pârâți, fiind considerat bun comun al acestora, însă pârâtul a declarat la data de 08.09.2014 că va achita debitul datorat începând cu data de 25.09.2014 in 10 tranșe lunare, consemnând in favoarea reclamantului la data de 16.10.2014, 28.01.2015, 02.03.2015 sumele de 20.000 lei, si respectiv câte 9800 lei, în total 39.600 lei.
In conformitate cu actele de procedură existente la dosar, la data de 06.01.2015 reclamantul a formulat o acțiune înregistrată cu nr._ 15 împotriva pârâților, solicitând să se constate că imobilul sus menționat este bun comun al celor doi pârâți in calitate de soți, să se dispună partajarea acestui bun in cote egale, invocându-se calitatea sa de creditor chirografar in baza sentinței civile nr._/13.11.2013 si comportamentul pârâtului care ar fi înstrăinat o . bunuri mobile in scopul de a-și crea o stare de insolvabilitate.
Potrivit contractelor de vânzare cumpărare din data de 16.12.2013, pârâtul ar fi înstrăinat unei societăți comerciale cu sediul in Varna- Bulgaria, respectiv N. LTD, al cărei reprezentant este chiar pârâtul două autoturisme marca BMW cu nr. de înmatriculare_ ,_, in schimbul sumelor de 7000 leva si respectiv 4000 leva.
In temeiul actelor de procedură existente la dosar, la un moment dat cei doi pârâți, in calitate de soți, au încheiat un acord de mediere in cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Ploiești in vederea partajării bunurilor imobile reprezentând bunuri comune pe care aceștia le-ar fi dobândit in timpul căsătoriei constând in terenurile de 8330 mp, 3875 mp, 10.311 mp, 10.398 mp, 5000 mp și diferite construcții, situate in comuna Valea Călugărească, .. Prahova, terenul de 1250 mp si o construcție, terenul de 1000 mp situate in comuna Blejoi, ., precum și în imobilul situat in Ploiești, ., jud. Prahova, ocazie cu care s-a stabilit încasarea de către pârât a unei sulte de 250.000 lei, în timp ce bunurile sus menționate ar fi revenit in lotul pârâtei.
Disp. art. 972 alin. 1, 2 lit. b c.pr.civ. stipulează că sechestrul judiciar se poate înființa ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, caz în care bunul in litigiu va putea fi pus sub sechestru numai la cererea celui interesat dacă măsura este necesara pentru conservarea dreptului respectiv, însă se va putea încuviința sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces, asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual.
Așadar, din analiza probelor administrate in cauză rezultă că în baza sentinței civile nr._/13.11.2013 a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 170.000 lei reprezentând împrumut nerestituit plus dobânda legală începând cu data de 10.09.2012 și până la plata efectivă a debitului, sentință în baza căreia reclamantul a procedat la executarea silită a pârâtului constând în urmărirea mobiliară, imobiliară a acestuia din urmă, inclusiv vânzarea la licitație a imobilului situat în Ploiești, ., executare silită nefinalizată in condițiile in care acest imobil s-ar afla in proprietatea comună a celor doi pârâți in calitate de soți, fiind considerat un bun comun în urma dobândirii acestuia in timpul căsătoriei, motiv pentru care reclamantul a formulat pe cale judecătorească o acțiune înregistrată cu nr._ 15 în vederea partajării acestui imobil între cei doi soți in scopul executării silite a pârâtului, în calitate de debitor.
Pe de altă parte, potrivit probelor administrate in cauză pârâtul ar fi înstrăinat la data de 16.12.2013 două autoturisme marca BMW unei societăți comerciale reprezentată de pârât, cu sediul in Bulgaria, iar la data de 08.09.2014, pârâtul și-a asumat obligația de a-i achita reclamantului suma datorată de 170.000 lei în 10 tranșe lunare, respectiv câte 21.815 lei, începând cu data de 25.09.2014, angajament in urma căruia pârâtul a achitat in favoarea reclamantului sumele de 20.000 lei si câte 9800 lei, in data de 16.10.2014, 28.01. 2015 si 02.03.2015, adică în total 39.600 lei.
Ca atare, atât timp cât pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantului suma de 170.000 lei plus dobânda legală aferentă acesteia, in baza sentinței civile nr_/13.11.2013, sumă pe care pârâtul si-a asumat obligația să o achite in 10 tranșe lunare, respectiv câte 21.815 lei, începând cu data de 25.09.2014, iar in baza sentinței sus menționate reclamantul a procedat la executarea silită a pârâtului, in cadrul căreia s-a constatat imposibilitatea executării pârâtului datorită faptului că imobilul in litigiu ar constitui bunul comun al celor doi soți, aflându-se in codevălmășie, înseamnă că reclamantul are calitatea de creditor față de pârât, deținând un titlu executoriu care atestă, până la proba contrarie, in favoarea reclamantului, o creanță certă, a cărei existență reiese din cuprinsul sentinței, lichidă, cuantumul acesteia fiind clar determinat in cadrul acesteia, exigibilă, fiind ajunsă la scadență in urma rămânerii definitive a acestei hotărâri judecătorești.
De altfel, in condițiile in care reclamantul are calitatea de creditor față de pârât în baza unei hotărâri judecătorești reprezentând titlu executoriu care atestă o creanță certă, lichidă si exigibilă in favoarea reclamantului, iar in baza acestei sentințe s-a procedat la executarea silită a pârâtului, in calitate de debitor, cu privire la imobilul in litigiu care ar constitui bun comun al celor doi pârâți, fiind dobândit in timpul căsătoriei acestora, executare silită nefinalizată, existând impedimente la executare in acest sens, înseamnă că se impune luarea măsurii înființării sechestrului judiciar asupra imobilului in litigiu in scopul conservării acestui bun până la finalizarea dosarului având ca obiect partajarea bunurilor comune formulată de către reclamant, in calitate de creditor chirografar, mai ales că acesta deține față de pârât un titlu executoriu in raport de care pârâtul are obligația să îi achite reclamantului suma de 170.000 lei, reprezentând împrumut nerestituit plus dobânda legală aferentă acestuia.
De fapt, analizându-se probele administrate în cauză reiese cu certitudine că ulterior pronunțării sentinței civile nr_/13.11.2013, respectiv la data de 16.12.2013, pârâtul a efectuat acte de dispoziție in scopul creării unei stări de insolvabilitate constând în înstrăinarea unui număr de două autoturisme marca BMW unei societăți comerciale pe care o deține in Bulgaria pentru a face imposibilă executarea sa silită si urmărirea acestor bunuri pe teritoriul altui stat, iar in cursul anului 2014 a încheiat un acord de mediere cu pârâta în baza căruia ar fi cedat toate bunurile imobile pe care le dobândise împreună cu pârâta in timpul căsătoriei, acesteia din urmă in schimbul încasării unei sulte de 250.000 lei, acord care prin însăși natura sa atestă efectuarea unor acte de dispoziție de către pârât in vederea creării unei stări de insolvabilitate în scopul de a nu mai deține nici un bun mobil sau imobil in patrimoniul său la data executării sale silite si deci imposibilitatea reclamantului de a-l mai executa silit si de a-și recupera creanța pe care o are față de pârât.
Faptul că imobilul în litigiu ar constitui bun comun, fiind dobândit in timpul căsătoriei de către cei doi pârâți si că pârâtul si-ar fi asumat obligația să achite in 10 tranșe lunare începând cu data de 25.09. 2014 suma datorată reclamantului, achitându-i acestuia in perioada octombrie 2014-martie 2015 suma totală de 39.600 lei, nu înseamnă in mod automat că nu se poate dispune luarea măsurii sechestrului judiciar asupra imobilului in litigiu întrucât existența unei stări de codevălmășie asupra imobilului nu constituie prin însăși natura sa un impediment la înființarea unei asemenea măsuri, ci doar în ceea ce privește executarea silită propriu zisă cu privire la acest imobil, măsura sechestrului reprezentând prin însăși natura sa o măsură de conservare, având drept scop preîntâmpinarea înstrăinării acestui imobil până la clarificarea raporturilor juridice dintre pârâți si creditor in cadrul dosarului nr_ 15.
Mai mult chiar, efectuarea unor plăți sporadice de către pârât din suma datorată de către acesta nu demonstrează existența unor mijloace financiare ale pârâtului privind achitarea debitului, ci dimpotrivă imposibilitatea acestuia de a-și executa de bună voie obligația, impunându-se luarea măsurii sechestrului judiciar tocmai in scopul protejării intereselor creditorului, existând riscul ca oricând pârâtul să procedeze la înstrăinarea imobilului și deci fraudarea intereselor creditorului.
Astfel, in mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt si a admis cererea, dispunând in baza disp. art. 972 – 974 c. pr. civ. instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului situat in Ploiești, ., jud Prahova, compus dintr-un teren de 466 mp si o construcție cu parter, etaj, beci, desemnarea administratorului sechestru in persoana pârâtului si înscrierea acestui sechestru in cartea funciară, fiind îndeplinire condițiile prevăzute de dispozițiile legale sus menționate, constând in existența in curs de soluționare a unei acțiuni de partaj bunuri comune cu privire la acest imobil, a calității reclamantului de creditor al unuia dintre pârâți, a riscului privind înstrăinarea acestui imobil de către pârât in scopul creării stării sale de insolvabilitate în scopul de a face imposibilă executarea sa silită de către reclamant.
Susținerile pârâților conform cărora eronat instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității fără să se țină seama de temeiul juridic aplicabil in speță, existența in curs de soluționare a unei acțiuni de partaj nefiind suficientă pentru luarea măsurii sechestrului judiciar, impunându-se ca persoana interesată să facă dovada necesității luării acestei măsuri pentru conservarea dreptului nu pot fi avute in vedere deoarece analizându-se actele de procedură efectuate in primă instanță reiese cu certitudine că până la momentul intrării in dezbateri, respectiv la data de 11.02.2015, pârâții nu au invocat excepția inadmisibilității cererii, caz in care instanța a fost in imposibilitate legală să se pronunțe cu privire la o excepție care nu a fost invocată de către pârâți, pârâții invocând caracterul inadmisibil al cererii ca o apărare, iar existența in curs de soluționare a unei acțiuni de partaj bunuri comune, comportamentul pârâtului constând în întocmirea unor acte de dispoziție cu privire la anumite bunuri mobile, imobile, atestă necesitatea instituirii sechestrului judiciar determinată de intenția pârâtului de a-și crea, de a-și mări starea de insolvabilitate in scopul de a face imposibilă executarea sa silită de către reclamant.
Afirmațiile pârâților conform cărora în baza deciziei nr. 621/2005 a Curții Constituționale s-a stabilit că la instituirea sechestrului judiciar se ține seama și de protejarea drepturilor debitorului, nefiind îndeplinite condițiile prev. de disp. art. 972 alin 2 lit. b c.pr.civ., neexistând dovezi privind înstrăinarea bunurilor imobile, nu au relevanță în cauză întrucât în realitate probele administrate in cauză atestă intenția clară a pârâtului de a-și crea o stare de insolvabilitate în scopul de a nu mai deține nici un bun mobil sau imobil pentru a face imposibilă executarea sa silită de către reclamant, iar la stabilirea măsurii sechestrului judiciar se ține seama nu numai de interesele pârâților, ci si de interesele creditorului, de comportamentul pârâtului ulterior emiterii titlului executoriu, de încercările acestuia de a-și crea o stare de insolvabilitate prin înstrăinarea unor autoturisme propriei societăți având sediul in afara țării, partajarea tuturor bunurilor pe care le-ar fi dobândit cu pârâta in timpul căsătoriei, cedarea cotelor sale din aceste bunuri in favoarea pârâtei in schimbul încasării unei sume de bani cu titlu de sultă.
Împrejurările invocate de către pârâți potrivit cărora acțiunea de partaj nu a fost finalizată, neexistând nici un prejudiciu cauzat reclamantului, imobilul in litigiu fiind bun comun, nefiind posibilă partajarea datorită suprafeței, configurației imobilelor si că nu poate fi afectată cota de 50% a coproprietarei care nu are calitatea de debitoare față de reclamant, sunt nejustificate in condițiile in care la stabilirea măsurii sechestrului judiciar se ține seama in exclusivitate de existența unui titlu executoriu față de pârât, a unei creanțe certe, lichide si exigibile a reclamantului față de acesta, de cuantumul datoriei pe care o are pârâtul față de reclamant, de refuzul acestuia de a pune la dispoziția creditorului anumite bunuri mobile sau imobile in vederea facilitării achitării debitului, de necesitatea de a preîntâmpina înstrăinarea imobilului de către cei doi pârâți, de riscul creării unei stări de insolvabilitate a pârâtului cu concursul soției acestuia pentru a face imposibilă executarea silită a pârâtului si nicidecum pur si simplu doar de caracterul de bun comun al imobilului, de cota de 50% pe care pârâta pretinde că ar deține-o din imobilul respectiv.
Motivele invocate de către pârâți in sensul că s-a dispus executarea silită in baza sentinței civile nr._/2013 doar față de pârât care a fost de acord să achite suma datorată in temeiul unui angajament de plată in tranșe, achitând până la data de 28.01.2015 suma de 39.600 lei, urmând să achite diferența in continuare, fiind de bună credință si că executorul judecătoresc avea obligația să țină seama de inexistența unui titlu executoriu față de pârâtă, înființarea sechestrului având ca efect afectarea întregului imobil, inclusiv cu privire la cota parte aparținând pârâtei, sunt neîntemeiate deoarece existența unui titlu executoriu față de pârât, executarea silită a acestuia, efectuarea unor plăți parțiale din suma datorată de către pârât nu reprezintă impedimente de natură să determine neaplicarea măsurii sechestrului judiciar, ci dimpotrivă constituie prin însăși natura lor împrejurări care justifică luarea acestei măsuri in scopul conservării imobilului până la clarificarea raporturilor juridice dintre creditor si debitor, dintre debitor si soția acestuia in calitate de codevălmași asupra imobilului in cadrul dosarului privind partajarea acestui bun aflat in curs de soluționare.
Criticile pârâților privind înstrăinarea anterior executării silite a unor bunuri mobile, existând la dispoziția executorului alte autoturisme asupra cărora s-a înființat sechestrul, reclamantul având la dispoziție mijloacele procedurale pentru a-și valorifica creanța, sunt nefondate, întrucât la stabilirea intenției debitorului de a-și crea o stare de insolvabilitate se ține seama nu de data formulării cererii de executare silită, ci de data pronunțării titlului executoriu, dată in raport de care pârâtul, fiind conștient că datorează reclamantului o sumă de bani considerabilă, a acționat într-o modalitate încât a urmărit să nu mai dețină bunuri de valoare in patrimoniul său, înstrăinând două autoturisme propriei societăți comerciale pe care o deține in afara țării in scopul de a face imposibilă executarea sa silită pe teritoriul țării, existând riscul ca reclamantul să se afle oricând in imposibilitate legală de a-și valorifica creanța in condițiile in care pârâții pot înstrăina imobilul pentru ca debitorul să devină insolvabil.
Instituirea unui sechestru cu ocazia executării silite asupra unor bunuri mobile constând in două autoturisme in baza procesului verbal din data de 22.12.2014 nu constituie prin însăși natura sa o dovadă că pârâtul deține efectiv bunuri mobile care să îi permită reclamantului să îl execute silit, fiind deci insolvabil deoarece in realitate, analizându-se acest proces verbal, reiese cu certitudine că aceste autoturisme nu sunt in stare de funcționare, necesitând restaurare, ceea ce înseamnă că există riscul ca acestea să nu poată fi valorificate in vederea recuperării de către reclamant a debitului datorat de către pârât, mai ales că pârâtul nu a pus la dispoziția creditorului diferite bunuri mobile sau imobile de valoare pentru a-și dovedi starea de solvabilitate, de natură să îi permită reclamantului să-și valorifice creanța în scopul de a împiedica instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului in litigiu.
Aspectele invocate de către pârâtă conform cărora are posibilitatea să conteste măsura aplicată atât timp cât nu are calitatea de parte in dosarul de executare, fiind un terț care suportă un prejudiciu, neexistând nicio dovadă că s-ar fi încercat scoaterea bunului din patrimoniul soților si că in urma aplicării măsurii i se creează un prejudiciu, fiind sechestrată cota sa parte din imobil, pârâtul îndeplinându-și obligația, efectuând plăți succesive începând cu luna noiembrie 2014, existând posibilitatea achitării integrale a debitului, nu au nici un temei legal întrucât la stabilirea măsurii sechestrului judiciar se ține seama de comportamentul pârâtului, in calitate de debitor in raporturile cu reclamantul, de încercările pârâtului de a înstrăina diferite bunuri mobile, imobile, pentru a-și crea o stare de insolvabilitate si nicidecum de calitatea pârâtei de terț in raporturile juridice dintre creditor si debitor, neexistând nicio dovadă că instituirea sechestrului judiciar i-ar crea un prejudiciu atât timp cât a fost numit administrator pârâtul, mai ales că acesta din urmă nu si-a îndeplinit obligația asumată de a achita ratele lunar începând cu luna septembrie 2014 la care s-a obligat din debitul de 170.000 lei si anume câte 21.815 lei lunar.
In raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie, in baza disp. art. 480 alin 1,2 c. pr. Civ., va respinge apelurile, ca nefondate.
Se va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de apelanții – pârâți N. E., domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova și N. P. F., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova împotriva încheierii din 12.02.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul – reclamant Ș. L., domiciliat în Tg. S., .. 11C, județul C. și cu domiciliul ales la Cabinet de avocat M. R., cu sediul în B., ..43, .,jud. B., ca nefondate.
Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. M. N.
GREFIER,
R. C.
Operator date cu caracter personal 5595
Red. CM/tehnored. CM
5 ex/24.04.2015
Jud. fond A. G.
Dos. fond_ 15 Judecătoria Ploiești
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 945/2015. Tribunalul PRAHOVA | Pensie întreţinere. Decizia nr. 373/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
