Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 1756/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1756/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 17-07-2014 în dosarul nr. 1756/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1756
Ședința publică din data de 17.07.2014
PREȘEDINTE – E. C. D.
ASISTENȚI JUDICIARI – G. C.
- F. M.
GREFIER – A. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile în răspundere patrimonială, formulată de reclamanta R. NATIONALĂ A P. - R. - D. SILVICĂ PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 3, județul Prahova în contradictoriu cu pârâtul S. A., cu domiciliul în Târgsoru Vechi, ., județul Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.07._, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 17.07.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanta R. Natională a P. - R. - D. Silvică Prahova, a chemat în judecată pe pârâtul S. A., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 29 982,75 lei reprezentând prejudiciu înregistrat în contabilitatea OS Ploiești, ca urmare a întocmirii Actelor de control efectuate de subunitatea Direcției Silvice Ploiești, Ocolul Silvic Ploiești, ce au avut ca tematică verificarea modului în care se gestionează masa lemnoasă de parat, în calitatea sa de gestionar al partizii 2274 Ig (igiena) precum si a lipsurilor constatate in cantonul silvic ce 1-a avut in arondare, arătând și faptul că pârâtul S. A., a beneficiat de un contract de muncă pe durată nedeterminată, fiind încadrat în funcția de pădurar si ulterior de muncitor silvic, desfășurându-și activitatea în cadrul OS Ploiești.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt potrivit actului de control de fond - din pădurea proprietate publica a statului administrata de RNP R. prin OS Ploiești - nr. 1617/05.03.2008, în urma controlului efectuat de Biroul corp control, pază și protecția pădurilor, s-au constatat lipsuri în gestiunea partizii primite de către parat.
A menționat reclamanta că paratul a fost investit prin Dispoziția nr. 6809/15.10.2007 ca gestionar al partizii 2274 Ig din UP VII ua 84 F, având obligația sa recepționeze si sa livreze materialul lemnos conform prevederilor APV și, în același timp cu investirea paratului si cu funcția de gestionar, s-a solicitat unității militare in perimetrul căreia se afla pădurea si in care se presta serviciul de exploatare massa lemnoasa, permisiunea de acces in incinta unității si a perimetrului in care se regăsea masa lemnoasa, a paratului. In acest sens, acesta a recunoscut in faza cercetării prealabile a Consiliului de disciplina ca era singura persoana in prezenta căruia masa lemnoasa exploatata putea parași perimetrul unității.
A arătat reclamanta că DS Prahova a încheiat in data de 12.10.2007, un contract de prestații masa lemnoasa nr. 853/12.10.2007 cu ., prin care prestatorul . urma sa presteze lucrări de exploatare a masei lemnoase pe picior (tăierea, desprinderea arborilor de rădăcina prin secționare cu motoferastraul si depozitarea acestora in rampa primara a drumului) din partizile 1274 Ig, 2308 Ig, 2303 Ig, 2297 Ig administrate Ocolul Silvic Ploiești, aceeași unitate la care si paratul a fost angajat, iar contractul de prestații exploatare masa lemnoasa avea ca termen perioada cuprinsa intre 15.10_07, însă ca urmare a faptului ca au intervenit întreruperi datorate condițiilor meteorologice nefavoarabile, durata contractului a fost prelungita in mod succesiv pana in data de 08.02.2008.
A susținut reclamanta că prin adresa nr. 64/08.01.2008 a OS Ploiești se solicita unității militare in perimetrul căreia se presta exploatarea masei lemnoase, permiterea accesului paratului pana la data de 28.02.2008.
A menționat reclamanta că pentru ca prevederile contractuale - art. 5.6 din contract - cat si normele silvice impun executarea de către beneficiarul prestației - OS Ploiești, efectuarea a cel puțin doua controale de exploatare in partizile date in prestație, in data de 07.02.2008 s-a Încheiat un PROCES VERBAL de control al exploatării a parchetului pentru partida 2274 Ig, înregistrat la sediul OS Ploiești in data de 11.02.2008 sub nr. 1012/11.02.2008. Acest control a evidențiat ca exista o lipsa in gestiunea paratului de 264,1 metrii cubi de masa lemnoasa. Trebuie menționat faptul ca reprimirea parchetului nu s-a produs la data de 08.02.2008, așa cum era stipulat in contract prin actul adițional, motivat de neregulile constatate de șeful de district, iar pe de alta parte, era nevoie de o verificare riguroasa a faptelor ce aveau legătura cu exploatarea partizii 2274 Ig, precum si a stocurilor de masa lemnoasa aflate in gestiunea paratului.
A învederat reclamanta că în data de 17.02.2010 paratul a suferit un accident de munca, accident soldat cu o incapacitate de munca ce s-a întins pe o lunga perioada de timp, situație ce a impus predare cantonului deținut de acesta către alti pădurari, aceasta operație de predare către alte persoane angajate in cadrul OS Ploiești, ce îndeplineau aceeași funcție - de pădurar - impunând, potrivit normelor silvice, efectuarea unei inspecții silvice de fond, care sa reliefeze starea actuala a pădurii aflate in administrarea paratului.
A precizat reclamanta că în data de 27.02.2008, s-a încheiat un Proces - Verbal privind efectuarea unui control de fond in cantonul silvic Adâncată, aflat in administrarea paratului, care avea 2 obiective: 1. parcurgerea integrala a suprafeței cantonului silvic Adâncată si anularea tuturor cioatelor găsite cu dispozitivul de marcat, având amprenta PS 811; 2. controlul exploatării partizii 2274 Ig cu inventarierea tuturor arborilor pe picior, marcați, precum si a lemnului fasonat (desprins de rădăcina si sortat după grosimi), aflat pe suprafața parchetului.
A susținut reclamanta că acest control a evidențiat, in Actul de control de fond in pădurea statului, faptul ca exista un volum nejustificat de masa lemnoasa in cuantum de 4077, 53 lei. Menționam faptul ca paratul a avut cunoștința de efectuarea controlului, semnând Declarația - început de inspecție, declarând in același timp ca nu are lipsuri in gestiune.
A învederat reclamanta că aceste doua constatări, a lipsei in gestiunea partizii 2274 Ig precum si identificarea a 377 cioate arbori, au determinat conducerea DS Prahova sa ia decizia sancționării disciplinare a paratului, urmând ca paguba înregistrata in evidentele OS Ploiești sa fie recuperate, iar în acest sens, paratul si-a luat angajamente de plata, recunoscând ca din vina sa exclusiva s-au produs pagubele in cuantum total de 29 982,75 lei RON.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 270 C. muncii coroborat cu art. 1073 C.civil.
În dovedirea celor arătate în acțiune, reclamanta solicitat încuviințarea probatoriului cu interogatoriul paratului; înscrisuri și expertiză judiciară specialitatea contabilitate.
La cererea de chemare în judecată, reclamanta a atașat un set de înscrisuri (filele 6-69 dosar).
Pârâtul S. A., legal citat, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că n u a creat niciun prejudiciu în perioada cât a fost gestionarul Cantonului Silvic Adncata, nefiind identificate nici alte persoane care ar fi primit de la acesta material lemnos provenit din tăieri ilegale de arbori.
În susținerea întâmpinării, pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriu și expertiză tehnică de specialitate.
Tribunalul a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri și expertize în specialitatea silvicultură și contabilitate.
La data de 11.12.2014 s-a depus la dosar raportul de expertiză în specialitatea contabilitate întocmit de către expert D. M..
La data de 06.06.2014 s-a depus la dosar raportul de expertiză în specialitatea silvicultură întocmit de către expert C. T..
Examinând cererea de față, actele și lucrările dosarului, prin prisma textelor de lege incidente în cauză, tribunalul constată și reține următoarele:
Pârâtul a deținut funcția de pădurar în C. –Cantonul 10 Adincata, așa cum rezultă din dispoziția nr. 6809/15.10.2007 dată de Șeful Ocolului Silvic, fiind numit gestionar al partizii 2274 Ig din UP VII Drăgănești ua 84F, având printre altele obligația de recepționare și livrare a meterialului până la sfârșitul anului 2007.
Potrivit autorizației de exploatare nr. 127/15.10.2007 Seful ocolului Silvic Ploiești a autorizat Societatea Silvit SRL să exploateze masa lemnoasă din partida 2274 IG UP VII Drăgănești ua 84F având un volum brut/net de 588/557 mc, pe o suprafață de 72,70 ha și un număr de 974 arbori inventariați.
Potrivit aceleiași autorizații, s-a menționat că parchetul se va exploata de la 15.10. la 30.11.2007, precizându-se că nerespctarea prevederilor prezentei autorizații atrage răspunderea celor vinovați.-fila 43 .
Potrivit procesului-verbal de predare-primire a parchetului UM ciorani, partida 2274 încheiat la 15.10.2007 s-a procedat la predarea de către reprezentanții Ocolului Silvic, respectiv primirea de către reprezentații Societății Silvit SRL parteidei nr. 2274 conforma autorizației de exploatare nr. 1271/15.10.2007 cu un volum brut de 588.
În respectivul proces-verbal s-a menționat faptul că pe suprafața parchetului se află un nr. de 974 arbori, marcați conform inventarului în baza căruia s-a constituit această partidă.
Așa cum rezultă din înscrisurile mai sus menționate, pârâtul a fost numit gestionar al partizii 2274 care a fost dată în exploatare către ., în aceeași zi, respectiv 15.10.2007, fără ca sa existe un proces-verbal de predare definitiva a a partizii 2274 IG din UP VII Drăgănești, iar predarea-primirea nu s-a efectuat in urma unui control de fond în care să se fi evidențiat dacă există anumite lipsuri, ci în baza inventarierii efectuate în data de 16.07.2007, inventariere în urma căreia s-a constatat că partida cuprinde un nr. de 974 arbori și volumul brut/net este de 588/577 mc.
Durata contractului de exploatare masei lemnoase de către SIVIT a fost prelungită succesiv până la data de 08.02.2008.
În data de 27.02.2008 a fost încheiat un proces-verbal privind efectuarea unui control de fond în catonul silvic Adâncata, controlul evidențiind că există un volum nejustificat de masă lemnoasă în cuantum de 4077,53 lei.
Așa cum rezultă din declarația înregistrată la ocolul Silvic Ploiești, începutul inspecției s-a efectuat la data de 27.02.2008, ocazia cu care pârâtul a declarat că nu are lipsuri în gestiune (fila119).
Potrivit actului de control de fond efectuat de către R. NAțională A pădurilor R., Direcția Silvică Prahova și înregistrat sub nr. 1617/05.03.2008, s-au constatat lipsuri în gestiunea pârâtului.
Așa cum rezultă din susținerile reclamantei coroborate cu susținerile pârâtului, acesta din urmă a suferit un accident în data de 17.02.2010, care s-a soldat cu o incapacitate de muncă, situație care a impus predarea cantonului către alți pădurari.
La efectuarea controlului din 27.02.2008, pârâtul nu a fost prezent.
În conformitate cu art. 1 din Legea 22/1969 astfel cum a fost modificat prin Legea 54/1994, în înțelesul prezentei legi, gestionar este acel angajat al uni agent economic, autorități sau instituție publică, care are ca atribuții principale de serviciu, primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosirea sau deținerea, chiar temporara a unui agent economic, autorități sau instituție publică.
Potrivit art. 24 din același act normativ, răspund material, potrivit C o d u l u i M u n c i i și prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiune pentru fapte care nu constituie infracțiuni, iar potrivit art. 25 gestionarul răspunde integral față de agentul economic, autoritatea sau instituția publică pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa."
Potrivit art. 270 C o d u l M u n c i i: " Salariații răspund patrimonial, în termenul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și in legatura cu munca sa." (2) Salariatii nu răspund de pagubele provocate de forța majora sau de alte cauze neprevazute și care nu puteau fi înlaturate si nici de pagubele care se incadreaza în cercul normal al serviciului.
Din coroborarea disp. mai sus aratate rezultă că sarcina probei în cazul gestionarilor este diferită sub aspectul dovedirii prejudiciului, în sarcina acestora fiind instituita o prezumție relativa de culpă, care insa poate fi răsturnată cu orice mijloace de probă.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă înregistrat la BLE 502/11.XII.2012, întocmit de expert D. M., Societatea Silvit nu și-a îndeplinit condițiile contractuale și anume realizarea cantitativă a masei lemnoase ce face obiectul contractului, în toleranțele actelor de punere în valoare, iar din analiza documentelor care au stat la baza înregistrării intrărilor materialului lemnos fasonat în gestiunea Direcției Silvice Prahova rezultă că în perioada 15.10._08 a fost recepționată de la Societatea Silvit doar cantitatea de 275,68 mc față de 557 mp, prevăzută în actul de punere în valoare. Expertul a mai menționat că, la recoltarea și colectarea integrală a masei lemnoase din partida 2274 . la termenul stabilit prin autorizația de exploatare, respectiv 08.02.2008, în prezența împuterniciților Direcției Silvice Prahova să predea parchetul pe baza unui proces-verbal de predare primire, iar după încheierea acestui act, răspunderea revenea personalului silvic. Deoarece repredarea parchetului nu s-a făcut, neexistând nici un document care să ateste acest lucru, paguba constatată cade în sarcina prestatorului, potrivit art. 5.7 din contractul nr. 853/12.10.2007.
De asemenea, în ceea ce privește lipsa materialului lemnos, expertul a precizat că întrucât pârâtul a fost numit gestionar la data de 15.10.2007, iar la predarea primirea gestiunii nu s-a făcut o nouă inventariere, predarea făcându-se pe baza inventarierii din 14.07.2007, nu se poate preciza dacă la data preluării gestiunii respectiv 15.10.2007 exista lipsă în gestiune.
De asemenea, expertul a menționat că, materialul lemnos nerecepționat nu se datorează pârâtului, întrucât pe perioada de exploatare societatea SILVIT răspunde de realizarea cantitativă a masei lemnoase din partrizile ce fac obiectul contractului.
Având în vedere situația de fapt reținută, tribunalul reține că pârâtul a dovedit faptul că pagubele materiale produse pârâtei nu provin din culpa sa.
Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză mai sus menționat, coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și analizate anterior, predarea gestiunii din data de 15.10.2007 către pârâta s-a făcut pe baza unei inventarieri din 15.07.2014, societatea SILVIT nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de realizare cantitativă a masei lemnoase, repredarea parchetului de către . silvic nu s-a făcut, în perioada efectuării controlului din 27.02.2008, pârâtul s-a aflat în concediu medical suferind un accident de muncă, iar Ocolul Silvic nu a luat măsura urgentă de numite a unui alt pădurar care să asigure paza cantonului Adâncata, astfel că ținând cont că sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 270 alin.2 Codul Muncii (astfel cum sunt reglementate la data constatării și săvârșirii prejudiciului, aplicabile conform principiului tempus regit actum), potrivit cărora salariații nu raspund de pagubele provocate de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlaturate și constatând aplicabilitatea principiului in dubio pro reo, tribunalul va respinge acțiunea ca fin neîntemeiată.
În temeiul art. 274 Cod proc.civ., va oblige reclamanta să plătească pârâtului suma de 1 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu expertiză silvicultură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta R. NATIONALĂ A P. - R. - D. SILVICĂ PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 3, județul Prahova în contradictoriu cu pârâtul S. A., cu domiciliul în Târgsoru Vechi, ., județul Prahova, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 1 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu expertiză silvicultură.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.07.2014.
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
E. C. D. G. C. F. M.
GREFIER
A. C.
fiind în CO semnează
P. Grefier
Operator de date cu caracter personal 5595
Red.E.C.D./Tehnored.B.M.D.
4 ex./31.07.2014.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 477/2014.... | Recuzare executor. Decizia nr. 442/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








