Cereri. Decizia nr. 1376/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1376/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-10-2012 în dosarul nr. 1376/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1376
Ședința publică de la 15 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. H.
Judecător N. C.
Judecător C. A. M.
Grefier M. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul petent BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC D. M. cu sediul in Ploiești, Piața V. nr.5, ..G, ., jud.Prahova, împotriva încheierii din data de 04.04.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata pârâtă . cu sediul în Ploiești, . ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11.10.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 15.10.2012, când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, petentul Biroul Executorului Judecătoresc M. D. în contradictoriu cu pârâta . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa amendeze parata pentru refuzul de a da informații necesare realizării executării silite, obligație ce îi incumbă potrivit disp. art. 3732 alin. 3 c.pr.civ. și art. 3 din Legea nr. 188/2000.
In motivarea cererii, petentul a arătat ca la 15.04.2011 s-a înregistrat la biroul executorului judecătoresc cererea de executare silita formulata de creditoarea DDM Invest I AG, in temeiul dispozițiilor titlului executoriu - contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. 902/21.09.2007, împotriva debitoarei P. E. G.. S-a mai arătat ca executarea silita a fost încuviințata prin încheierea din data de 27.04.2011 a Judecătoriei Ploiești - cu încheierea de îndreptare a erorii a materiale din 15.06.2011 – si ca, in vederea realizării executării silite, a solicitat paratei furnizarea de informații actuale cu privire la calitatea de angajat și eventualele venituri in ceea ce o privește pe debitoarea P. E. G.. S-a mai arătat totodată că parata nu a dat curs solicitării executorului judecătoresc, motiv pentru care s-a solicitat admiterea cererii fomulate.
In drept s-a invocat art.1801alin. 1 pct. 2 lit.f c.pr.civ. si art.3732 alin.3 c.pr.civ.
In dovedirea cererii, în fața instanței de fond, petentul a depus înscrisuri.
Parata, legal citată, nu a formulat întâmpinare si nu a solicitat probe in apărare.
Prin încheierea din data de 04.04.2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești, a fost respinsă cererea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că la data de 03.02.2012, in dosarul de executare nr.174/M/2009, s-a emis adresa, de către executorul judecătoresc M. D., prin care paratei i s-a solicitat sa indice, in scris, deîndată, la sediul executorului judecătoresc, daca debitoarea P. E. G. figurează ca salariat la unitatea parata - adresa comunicata paratei la data de 08.02.2012, astfel cum a rezultat din dovada de comunicare aflata la fila 12 dosar.
Parata nu a dat curs solicitării executorului, astfel încât acesta, in temeiul art. 1802 c.pr.civ. coroborat cu art. 3732 alin.3 c.pr.civ. a solicitat instanței sa dispună amendarea paratei – cerere pe care instanța de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiata, atât din prisma art. 1802 c.pr.civ. cat si a prevederilor art.3732 alin.3 c.pr.civ., dat fiind faptul ca la dosarul de executare exista deja adeverința de salariu nr.151/21.09.2007, din care rezulta ca debitoarea este angajata paratei - parata care la emiterea acestei adeverințe s-a obligat sa informeze creditoarea BCR SA asupra oricărei modificări intervenite in contractul de munca al debitoarei, astfel încât, atâta timp cât nu s-a comunicat nicio modificare, este de la sine înțeles ca debitoarea are in continuare calitatea de salariat al paratei. Pe cale de consecința, nu s-a putut aprecia de Judecătoria Ploiești că parata nu ar fi respectat dispozițiile privind desfășurarea normala a executării silite, motiv pentru care instanța de fond a respins cererea formulata de reclamanta B. M. D..
Împotriva încheierii astfel pronunțate a declarat recurs reclamantul B.E.J. M. D., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 15.06.2012 sub nr._ .
În motivarea recursului, recurentul petent a arătat că soluția instanței de fond este greșită, întrucât în mod eronat s-a apreciat ca evidentă calitatea de salariat a debitoarei numai pentru motivul că în anul 2007 era salariată, iar debitoarea și-a asumat obligația contractual de a informa dacă ar fi intervenit vreo modificare privind contractul de muncă, fără a avea în vedere că obiectul dosarului de executare este executarea silită a contractului de credit, întrucât debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile de plată prevăzute în același contract.
Mai arată recurentul reclamant că este greu de interpretat că pârâta nu a respectat contractul în ceea ce privește plata, dar și-ar fi respectat obligația de informare în vederea realizării executării silite – și dealtfel, apare ca evident faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de informare a executorului judecătoresc, iar stabilirea culpei acesteia în funcția de prezumția de bună credință a altei persoane, ea însăși amendată la aceeași dată de același complet de judecată, pentru că nu a răspuns solicitării executorului judecătoresc de a da datele aferente realizării executării, este greșită.
În consecință, recurentul-petent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și amendarea pârâtei.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate de recurentul-reclamant, a dispozițiilor legale incidente, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.3041 cod pr. civilă, tribunalul apreciază ca aceste motive sunt întemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin Încheierea pronunțată la data de 4.04.2012 de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._, s-a respins cererea recurentului-petent B.E.J. M. D. privind amendarea intimatei S.C. T. P. S.R.L. pentru refuzul de a comunica relațiile solicitate privind veniturile actuale, necesare realizării executării silite în dosarul de executare nr.174/M/2009, împotriva debitoarei P. E. G., în baza titlului executoriu contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. 902/21.09.2007.
În acest sens, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei se constată că, în condițiile în care dintr-o adeverință de salariu din anul 2007 existentă în dosarul de executare a reieșit că debitoarea a fost angajată a S.C. T. P. S.R.L., recurentul-reclamant a solicitat în mod corect societății menționate informații actuale privind calitatea de angajat și eventualele venituri ale debitoarei.
Pe de altă parte, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, “la cererea executorului judecătoresc cei care datorează sume de bani debitorului urmărit ori dețin alte bunuri ale acestuia, supuse urmăririi potrivit legii, au obligația să dea informațiile necesare pentru efectuarea executării silite”, iar art. 3732 C.pr. civ. prevede la alin. 2 că, la cererea instanței de executare sau a executorului judecătoresc, cei care datorează sume de bani debitorului urmărit ori dețin bunuri ale acestuia, supuse urmăririi potrivit legii, au datoria să dea informațiile necesare pentru efectuarea executării – precizându-se totodată, la alin. (3) că „la cererea executorului sau a părții interesate, instanța de executare poate lua măsurile prevăzute de art. 1081 alin. (1) pct. 2 lit. f) - respectiv, aplicarea sancțiunii amenzii judiciare de la 30 lei la 500 lei pentru refuzul sau omisiunea unei autorități sau altei persoane de a comunica la cererea instanței (......) datele care rezultă din actele și evidențele ei .
În speță se constată că informațiile solicitate S.C. T. P. S.R.L. de executorul judecătoresc prin adresa emisă la 3.02.2012 erau necesare executării silite a debitoarei, iar solicitarea relațiilor actualizate privind confirmarea calității de salariat a debitoarei, veniturile actuale ale acesteia, precum și eventualele popriri - raportat la o adeverința veche de cca. 5 ani, nu apare nici nejustificată și nici excesivă, astfel încât nu exista niciun temei pentru refuzul societății angajatoare de a le comunica în baza textelor de lege menționate – obligația de informare asumată de pârâta în raport cu creditoarea BCR S.A. neconstituind o cauza de exonerare în a comunica relațiile solicitate de executorul judecătoresc, astfel cum în mod eronat a apreciat instanța de fond - cu atât mi mult cu cât acestea din urmă vizau și alte aspecte necesare în afara „calității de salariat” al debitoarei.
În consecință, având în vedere considerentele de fapt și de drept arătate, tribunalul, în baza art. 312 alin. (2) și (3) cu aplicarea 304 pct. 9 și art. 3041 coroborate cu art. 3732 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă și art. 3 din Legea nr. 188/2000, tribunalul va admite recursul declarat de petenta împotriva Încheierii din data de 04.04.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, pe care o va modifica în tot, în sensul că va admite cererea și va aplica S.C. T. P. S.R.L., o amendă în cuantum de 500 lei, cu dare în debit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de petenta B.E.J. D. M., cu sediul în Ploiești, nr.5, ..G, ., jud. Prahova, împotriva încheierii de ședință din data de 04.04.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești .
Modifică în tot încheierea de ședință din data de 04 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în sensul că admite cererea.
Aplică S.C. T. P. S.R.L. cu sediul în Ploiești, ., ., ., prin reprezentantul său legal, o amendă în cuantum de 500 lei, cu dare în debit.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. G. H. N. C. C. A. M.
GREFIER,
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red.C.A.M./tehnored.M.M.C.-23.10.2012/2 ex.
d.f.-_ Jud.Ploiești
j.f.-M. G.
| ← Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1343/2012. Tribunalul... → |
|---|








