Contestaţie la executare. Decizia nr. 1343/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1343/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-10-2012 în dosarul nr. 1343/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P. - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1343
Ședința publică din data de 10.10 2012
Președinte - A. M. L.
Judecători - C. D. E.
- M. B.
Grefier - V. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, jud. P., împotriva sentinței civile nr._/09.11/2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-contestatoare A. M., cu domiciliul în Ploiești, ., ., jud. P..
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat I. B. pentru intimata-contestatoare, lipsind recurenta-intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Avocat I. B. având cuvântul pentru intimata-contestatoare arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat și solicită cuvântul în dezbateri.
Instanța ia act de cererea intimatei-contestatoare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat I. B. având cuvântul pentru intimata-contestatoare solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Recurenta-intimată a făcut referire în motivele de recurs doar la una din expertizele refăcute. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămânând în deliberare, a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub numărul_ contestatoarea A. M. in contradictoriu cu intimata C. de Asigurări de Sănătate a Județului P. a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare din dosarul de executare silită cu nr.199 din 17.05.2010, respectiv somația de plata nr. 126/18.05.2010 si titlul executoriu nr. 199 emise de către intimata.
Pe cale de consecință solicită admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată și să se dispună anularea formelor de executare din dosarul de executare silită cu nr. 199 din 17.05.2010, respectiv somația de plata nr. 126/18.05.2010 si titlul executoriu nr. 199 emise de către intimata
In motivarea cererii in fapt, contestatoarea a aratat ca in mod nelegal intimata a înțeles sa emită somația de plata si titlul executoriu pentru suma de 10.825,00 lei fără ca acestea sa cantina ce reprezintă debitul, de unde rezulta acesta si pentru ce perioada au fost calculate majorările.
Se mai arata ca pana la primirea acestor acte de executare silita nu a primit o înștiințare de plata cu privire la sume restante pe ultimii 5 ani, fiind la zi cu plata asigurărilor de sănătate, așa cum rezulta.
Contestatoarea a mai precizat ca nu exista depus titlul de creanța fiscala, un act juridic declarativ pe drepturi si obligații, care sa cuprind o creanța certa, lichida si exigibila, care prin expirarea termenului de plata ce ar fi trebuit sa-i fie comunicat, sa se transforme in titlu executor.
Totodată mai arata ca a notificat intimata pentru a primi lămuriri cu privire la proveniența sumelor cuprinse in titlul executoriu, insa nu a primit răspuns.
În drept a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 399 al. 1 si 3 c.p.c. si disp. art. 172-174 din OG 92/2003 rep. cu modif. si complet. ulterioare.
Intimata C. de Asigurări de Sănătate a Județului P. a depus întâmpinare la contestația la executare formulată de contestatoare, prin care a solicitat respingerea acesteia.
La termenul de judecata din data de 11.08.2010, instanța in temeiul dispozițiilor art. 403 C.pr.civ, a admis cererea de suspendare a executării silite pornita in dosarul de executare nr. 199/2010 al CASS P. si dispune suspendarea executării silite pornita in acest dosar pana la soluționarea definitiva si irevocabila a prezentei contestații la executare.
Urmare administrării probelor cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză specialitatea contabilitate, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr._/09.11.2011 prin care a admis contestația la executare formulată, a dispus anularea formelor de executare și restituirea cauțiunii in suma de 1082,50 lei achitata cu chitanța nr._/1 din 10.08.2010, după rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii și a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecata către contestatoare in cuantum de 1204 lei reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu expert.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform art. 399 alin.1 C.pr.civ. „ împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811 alin.1 C.pr.civ., se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege”.
Din probatoriul administrat in cauza a rezultat ca susținerile contestatoarei sunt întemeiate. Astfel, la interogatoriul ce s-a administrat intimatei, aceasta a recunoscut ca, contestatoarea a achitat transele aferente anului 2009 pana la scadenta, întocmai celor cuprinse in declarația inițiala, suma totala de plata fiind 6806 lei. Totodată intimata a recunoscut ca nu a emis înștiințări de plata pentru sumele cuprinse in titlul executoriu, ca urmare a modificării transelor datorate de contestatoare, de la suma de 6806 la suma de 8.044 lei.
Potrivit raportului de expertiza contabila refacere C. N., a reieșit ca pentru anul 2009 nu erau datorate sumele suplimentare de bani pretinse de intimata, întrucât sumele stabilite conform veniturilor realizate au fost achitate in termenul scadent, potrivit legislației in vigoare la momentul respectiv.
A mai rezultat de asemenea ca, contestatoarea a achitat suma de 7.971 lei in data de 7.09.2010, suma nedatorata potrivit calculelor efectuate.
Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești, în termen legal a declarat recurs intimata C. de Asigurări de Sănătate P., prin care a solicitat modificarea în totalitate a acesteia și, pe fond, respingerea contestației, cu consecința exonerării sale de plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, intimata a învederat instanței faptul că în mod greșit a fost admisă, de către instanța de fond, contestația la executare, deoarece:
- 1) referitor la cota de contribuție datorată de intimata-contestatoare pentru anul fiscal 2009: expertul contabil C. N.-L., prin raportul de expertiză întocmit și omologat de instanța de fond, a apreciat în mod greșit cota de contribuție pentru anul 2009, interpretând eronat textele de lege. Această modificare eronată, prin micșorarea cotei prevăzute de lege, de la 6,5% la 5,5%, aplicată asupra veniturilor impozabile realizate de intimata-contestatoare în anul 2009, a avut drept consecință diminuarea obligațiilor contestatoarei la F.N.U.A.S.S., stabilite de instituție prin titlul executoriu nr. 199/17.05.2010;
- 2) referitor la calculul majorărilor de întârziere și a penalităților: acesta se face din ziua imediat următoare termenului de scadență (în cazul contestatoarei, pentru veniturile din profesii libere, contribuția de asigurări sociale de sănătate C.A.S.S. se plătește trimestrial, acesta având și obligația ca la începutul fiecărui an fiscal să se prezinte la sediul C.A.S. P. să-și declare veniturile impozabile).
În aplicarea acestor prevederi legale, calculul majorărilor de întârziere si al penalităților pentru neplata la timp a C.A.S.S. se face de la data când obligația de plată devine scadentă, termenul de scadență fiind prevăzut de legea asigurărilor sociale de sănătate în vigoare la data realizării veniturilor în funcție de natura venitului impozabil obținut și cu respectarea termenului de prescripție.
În temeiul prevederilor art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, nivelul majorărilor de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, și poate fi modificat prin legile bugetare anuale.
Expertul contabil, prin diminuarea în mod greșit a cotei de contribuție pentru anul 2009 de la 6,5% la 5,5%, a produs modificări ale obligațiilor contestatoarei prevăzute în titlul executoriu nr. 199/17.05.2010, atât la nivelul cuantumului contribuției, cât și la nivelul majorărilor de întârziere prin diminuarea acestora.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului P. la data de 27.03.2012.
La termenul de judecată din data de 09.08.2012, tribunalul a dispus introducerea în cauză, în locul Casei de Asigurări de Sănătate P., a Direcției Generale a Finanțelor P. P., această din urmă subrogându-se în drepturile și obligațiile celei dintâi în temeiul prevederilor O.U.G. nr.125/2011.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Astfel cum rezultă din înscrisurile existente în dosarul de fond, la data de 17.05.2010, C. de Asigurări de Sănătate a județului P. a emis titlul executoriu nr.199 pe numele contestatoarei A. M. pentru suma totală de 10.825 lei, defalcată astfel: 7.971 lei reprezentând contribuție și 2.854 lei – majorări de întârziere.
Ulterior, la data de 18.05.2010, aceeași instituție a emis și somația nr.126 pe numele aceluiași asigurat, pentru suma totală de 10.825 lei, pe care era somat să o achite în termen de 15 zile de la primire.
Raportul de expertiză tehnică de specialitate contabilă întocmit la instanța de fond de expert C. N. L. a relevat că suma cuprinsă în titlul executoriu reprezintă contribuție restantă din aplicarea la veniturile pentru anul 2009, ce au fost declarate prin declarația anticipată pentru anul 2009 nr.992/09.03.2009, a unui procent de contribuție de asigurări sociale de sănătate de 6,5%, și nu de 5,5%, așa cum a fost inițial calculat la data depunerii.
Practic, problema pe care instanța de fond a fost chemată să o dezlege constă în interpretarea prevederilor Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu referire la procentul ce trebuie aplicat la veniturile realizate de către persoanele care desfășoară activități independente, pentru stabilirea contribuției de asigurări de sănătate pentru anul 2009.
În legătură cu acest aspect, tribunalul constată că în mod corect a concluzionat judecătorul fondului în sensul că pentru anul 2009 contestatoarea nu datora sume suplimentare de bani, întrucât acestea au fost achitate potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, prin aplicarea procentului de 5,5%, iar nu de 6,5%, cum în mod greșit a procedat recurenta-intimată.
Aceasta, deoarece conform art.1 pct.1 din O.U.G. nr.226/2008, pentru anul 2009, cota de contribuție pentru asigurările de sănătate prevăzute de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, este de 5,5% pentru cota datorată de angajat, prevăzută la art.257 din Legea nr.95/2006.
Susținerea recurentei-intimate în sensul că și pentru anul 2009 cota de contribuție datorată de intimata-contestatoare este de 6,5%, aplicată asupra veniturilor impozabile realizate în acest an, se observă că este nefondată, nicăieri în cuprinsul O.U.G. nr.226/2008 nefiind specificat acest lucru.
Ideea pe care recurenta-intimată încearcă să o acrediteze este că procentul de 5,5% se aplică numai persoanelor prevăzute la litera a din art.257 din Legea nr.95/2006.
Această susținere se observă, însă, că nu are niciun fundament legal, legiuitorul nedistingând în cuprinsul O.U.G. nr.226/2008 căror angajați li se aplică prevederea respectivă, prin urmare nici interpretul ei nu o poate face.
Concluzionând, constatând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr._/09.11.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești, tribunalul va respinge recursul declarat împotriva acesteia ca fiind nefondat și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, jud. P., împotriva sentinței civile nr._/09.11/2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-contestatoare A. M., cu domiciliul în Ploiești, ., ., jud. P., ca fiind nefondat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.10.2012.
Președinte, Judecători,
A. M. L. C. D. E. M. B.
Grefier,
V. R.
operator date cu caracter personal 5595
red. AML/ tehnored. TS
2 ex/11.01.2013
Jud. fond N. L. A. - Judecătoria Ploiești
| ← Cereri. Decizia nr. 1376/2012. Tribunalul PRAHOVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 568/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








