Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 150/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 150/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 150/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.150

Ședința publică din data de 28 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE- A. M. L.

Judecător- M. B.

Judecător- C. D. E.

Grefier- V. R.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul-contestator D. PÂUN I., domiciliat în București, . nr.5 . . din data de 27.06.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ 11 în contradictoriu cu intimata C. L. DE APLICARE A L. NR.18/1991 PĂULEȘTI, cu sediul în ..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;

Instanța analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare, a pronunțat următoarea decizie ;

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiesti la data de 28.05.2012, petenta C. Locala de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Păulești, în calitate de intimată în dosarul nr._ 11 al Judecătoriei Ploiești a solicitat în contradictoriu cu petentul D. P. I., completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2128/ 15.02.2012, cu includerea in dispozitivul sentinței ca parte a Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar raportat la faptul ca intimata a participat in mod efectiv la soluționarea dosarului, luându-se act de prezenta sa la fiecare termen de judecată.

In motivare petenta a arătat ca la data de 19.12.2011 pe rolul Judecătoriei Ploiești a fost introdusă contestația împotriva procesului verbal de distribuire a prețului de către contestatorul D. P. I., cocreditor in dosarul de executare nr. 401/ 31.08.2011 al B. Goslan M. prin care a solicitat executarea titlului executoriu constituit de sentința civila nr. 8751/12.07.2010 a Judecătoriei Ploiești pentru suma de 8569,15 lei, reprezentând ½ din creanța totala de_,30 lei.

A arătat petenta - intimată ca in data de 08.02.2012 ca urmare a cererii formulate de către contestator s-a stabilit termen pentru soluționarea cererii de preschimbare a termenului, cerere ce a fost respinsa, la acest termen de judecata s-au prezentat atât intimata cat si contestatorul personal care a învederat instanței de judecata faptul ca înțelege sa renunțe la cererea de preschimbare a termenului având in vedere faptul ca termenul inițial este in data de 15.02.2012.

A menționat petenta - intimată ca in data de 15.02.2012 la Judecătoria Ploiești a fost înregistrata o precizare la acțiunea formulata de către contestator in dosarul nr._ 11care insa nu a ajuns la dosarul cauzei, formându-se din greșeală un alt dosar, respectiv dosarul nr._ cu aceleași obiect si aceleași părți, deși in cuprinsul cererii se făcea referire la dosarul nr._ 11.

Totodată petenta - intimată a arătat ca la data de 15.02.2012 instanța a admis excepția nulității cererii de chemare in judecata si in temeiul art. 133 alin. 1 C.pr.civ. a declarat nulă cererea de chemare în judecată.

Prin sentința penala nr._/27 iunie 2012 Judecătoria Ploiesti a respins cererea formulata de petenta – intimata C. LOCALA DE APLICARE A FONDULUI FUNCIAR PĂULEȘTI .

Pentru a pronunța aceasta sentința prima instanță a reținut că la termenul de judecata din Camera de Consiliu din data de 8.02.2012, termen pentru care nu a fost citata nici o parte, s-a soluționat cererea de preschimbare termen formulata de contestatorul D. P. I..

Deși nu a fost citata pentru acest termen s-a prezentat petenta arătând ca lasă la aprecierea instanței cu privire la cererea de preschimbare termen.

Acesta a fost singurul termen de judecata la care s-a prezentat petenta si nu „la fiecare termen” cum se susține, întrucât la data de 15.02.2012 instanța a rămas in pronunțare asupra excepției nulității cererii de chemare in judecata, termen la care au lipsit părtile.

Împrejurarea ca petenta s-a prezentat in ședința din Camera de Consiliu, fara sa fie citata, nu constituie un motiv întemeiat pentru ca instanța sa includă in dispozitivul sentinței civile nr. 2128/ 15.02.2012 ca parte, C. Locala de Aplicare a Legilor Fondului Funciar.

Prin sentința civila nr. 2128 din 15.02.2012 instanța a admis excepția nulității cererii de chemare in judecata si in temeiul disp. art. 133 alin.1 c.pr.civ. a anulat cererea de chemare in judecata întrucât contestatorul nu a interes sa indice părțile cu care înțelege sa se judece.

Asa fiind, petenta nu a figurat ca parte in dosarul nr._ 11, având ca obiect contestație la executare formulata de contestatorul, D. P. I., chiar daca in motivele cererii de chemare in judecata printre alte persoane face referire si la C. Locala de Aplicare a Legilor Fondului Funciar.

In consecința, apreciind ca nu sunt întrunite disp. art. 281 indice 2 c.pr.civ. instanța a respins cererea ca neîntemeiata.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul D. P. I., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegala.

În motivarea recursului a arătat ca instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății si anume cererea privind îndreptarea greșelilor materiale si a omisiunilor strecurate în practicaua sentinței civile nr.2128/15.02.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a schimbat înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, reținând în mod greșit că cererea este neîntemeiată, întrucât susținerile petentului constituie motive de recurs și nu de îndreptare eroare materială.

A mai arătat ca potrivit disp. art. 281 alin.1 c.p.c. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si susținerile părților sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Astfel, fiind vorba de simple erori sau omisiuni si nu greșeli de fond (erori gr ave de fapt sau de drept), instanța a interpretat greșit cererea de îndreptare a greșelilor materiale si a omisiunilor strecurate în practicaua hotărârii.

Un al doilea motiv de recurs îl constituie cel prevăzut de pct.9 al.art. 304 c.p.c., întrucât hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, deoarece instanța nu a analizat cererea prin prisma criticilor referitoare la omisiunile si greșelile materiale strecurate în practicaua sentinței civile nr.2128/15.02.2012, referitoare la lipsa de procedură cu subsemnatul, cât si cu intimata, precum si faptul ca cererea precizatoare a fost înregistrată chiar la data de 15.02.2012 si ar fi trebuit sa se facă mențiunea în practicaua hotărârii și nu să fie înregistrată sub un alt număr, eventual sa se facă mențiunea ca cererea precizatoare s-a depus după ce instanța a rămas în pronunțare.

Analizând recursul prin prisma dispozițiilor art. 304 Cod proc.civ și 304 indice 1 Cod proc.civ, Tribunalul constata ca acesta a rămas fără obiect, având in vedere faptul ca prin decizia civila nr. 1768/13.12.2012 recursul declarat de recurent împotriva sentinței civile nr. 8715/12.07.2011 ce face obiectul cererii de îndreptare a erorii materiale, a fost admis, sentința fiind desființată în totalitate, cauza fiind trimisa spre rejudecare.

Pentru aceste considerente, va respinge recursul ca fiind rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE L.

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul-contestator D. P. I., domiciliat în București, . nr.5 . . împotriva încheierii din data de 27.06.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ 11 în contradictoriu cu intimata C. L. DE APLICARE A L. NR.18/1991 PĂULEȘTI, cu sediul în ., ca fiind rămas fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. L. M. B. C. D. E.,

fiind lipsa din instanță, semnează Presedintele Tribunalului.

GREFIER

V. R.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red. C.D.E./tehnored C.D.E.

d.f._ 11 Judecatoria Ploiesti

j.f. L. A. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 150/2013. Tribunalul PRAHOVA