Contestaţie la executare. Decizia nr. 1358/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1358/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 1358/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1358
Ședința publică din data de 16.10.2013
Președinte: Ș. O. C.
Judecători: P.-A. A.
M. C. A.
Grefier: N. L. E.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-contestatori R. I. M. și R. DOINIȚA, cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură R. C., cu sediul în București, Calea V., nr. 21, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1551/29.05.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în București, .. 5, .. 3, sector 3, și BANCA C. R. SA, cu sediul în București, ., sector 3.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-contestatoare R. Doinița personal și asistată de avocat C. R., care reprezintă și recurentul-contestator R. I. M., și reprezentantul intimatei ., avocat D. C. C., lipsind intimata Banca C. R. SA.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 194 lei, conform chitanțelor nr._/15.10.2013 și nr._/15.10.2013, și timbre judiciare, în valoare de 1 leu.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții-contestatori nu au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului promovat, după care
Apărătorul recurenților-contestatori depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului promovat.
Apărătorul intimatei ., având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri noi, sens în care prezintă instanței originalul dovezii de comunicare către contestatori a notificării contractului de cesiune, existentă și la fila 69 dosar fond în copie, dar ilizibilă, notificarea care a fost comunicată chiar contestatoarei R. Doinița.
Apărătorul recurenților-contestatori, având cuvântul, arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri noi solicitată de intimata ., prin apărător, sar solicită ca acel înscris să fie prezentat contestatoarei R. Doinița.
Tribunalul înmânează contestatoarei R. Doinița originalul dovezii de comunicare a notificării contractului de cesiune, prezentată de apărătorul intimatei ., după care, comparând acest înscris cu copia existentă la fila 69 dosar fond, constată că sunt identice și îl restituie apărătorului intimatei. Totodată, apreciind concludentă și utilă soluționării recursului promovat proba cu înscrisuri noi solicitată de intimata ., prin apărător, în baza art. 305 coroborat cu art. 167 alin 1 cod proc. civilă, o încuviințează.
Apărătorul recurenților-contestatori și apărătorul intimatei ., având cuvântul pe rând, arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Apărătorul recurenților-contestatori, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare, având în vedere: 1) în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond pornește de la o premisă corectă însă concluzionează greșit, având în vedere că dacă se presupune că s-ar fi renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune, s-ar permite creditoarei să se îndrepte în mod direct și nemijlocit împotriva fidejusorilor, astfel că dreptul la acțiune este prescris, însă dacă se pornește de la faptul că acțiunea este îndreptată împotriva societății comerciale intimate, dreptul la acțiune nu este prescris, dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 fiind în mod greșit interpretat de instanța de fond, în sensul că după încheierea procedurii de insolvență a societății intimate se poate continua executarea pe suma rămasă, întrucât, în cazul în care s-ar înstrăina toate bunurile acesteia, nu ar mai rămâne de executat suma existentă la nivelul anului 2009, pentru care s-a început executarea silită, astfel că creanța nu este certă, ori este prea mare, ori este prea mică. Mai mut, disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006 se referă la debitor, iar în speța de față nu societatea intimată era supusă executării, ci fidejusorii, existând două posibilități: ori se solicită executare, însă acțiunea este prescrisă, ori se așteaptă finalizarea insolvenței societății, însă acțiunea este prematură; și 2) în ceea ce privește fondul cauzei, nu se menționează dacă creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, în realitatea acesta nu este certă, întrucât nu se știe dacă se mai poate recupera ceva. Totodată, arată că lasă la aprecierea instanței asupra celorlalte motive de recurs, cu precizarea că recurenta-contestatoare R. Doinița nu mai deține proprietatea asupra imobilului, precum și că nu se susține că nu trebuie recuperați banii, ci trebuie recuperați în mod legal, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei ., având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea recursului, având în vedere că instanța de fond a apreciat în mod corect că prescripția a fost întreruptă, fiind adevărat că s-au făcut referiri și la disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006, dar se precizează că sunt incidente în cauză pentru că societatea era în procedura insolvenței, astfel că toate discuțiile referitoare la incidența dispozițiilor textului de lege menționat nu au nicio implicare în legătură cu soluția dată, cursul prescripției a fost întrerupt, obligațiile fidejusorilor sunt aceleași cu cele ale debitorului, în cauză fiind aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedură civilă, fără cheltuieli de judecată, depunând la dosar concluzii scrise și practică judiciară.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ /2012 contestatorii R. I. M. și R. Doinița au formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimații Banca C. R. SA și ., prin care au solicitat anularea tuturor actelor și formelor de executare efectuate în dosarul nr. 392/2012, anularea somației de plată din 20.03.2013, să se constate intervenită prescripția dreptului material la acțiune în ce privește suma de 738.226,37 lei și să se dispună anularea încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită și a procesului verbal de cheltuieli de executare și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii contestatorii au arătat că la data de 29.03.2013 le-a fost comunicată somația prin care erau somați să achite suma de 738.226,37 lei și care a fost emisă în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credite nr. 20 din 14.04.2003 modificat și completat prin actele adiționale, contractul de fidejusiune nr. 4/20n/04.03.2008, nr. 5/20n/2008, nr. 6/20/14.04.2003, contractul de credit nr. 29/1892 din 30.05.2008, contractul de fidejusiune nr._ /30.05.2008 și contractul de fidejusiune nr._ din 30.05.2008 la solicitarea intimatei.
Contestatorii au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește sumele datorate conform contractului de credit nr. 20 din 14.04.2003, iar conform prevederilor art. 6.1 ale actului adițional nr. 200/29.08.2008, creditul urma să fie rambursat integral la data de 30.01.2009 și la acea dată creanța devenea exigibilă.
Contestatorii au precizat că au renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune iar creditoarea se putea îndrepta împotriva lor pentru a-și satisface creanța din data de 30.01.2009 și cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată la data de 31.10.2012 și soluționată la data de 05.11.2012, iar termenul limită până la care pârâta putea solicita încuviințarea executării silite era data de 30.01.2012.
Prin aceeași cerere contestatorii au arătat că nu au acceptat niciodată cesiunea printr-un înscris cu dată certă și nu au fost informați de intimată cu privire la încheierea contractului de cesiune de creanță nr. 1336/22.10.2010, iar intimata nu poate demara procedura executării silite în baza unei cesiuni de creanță ce nu le este opozabilă.
Contestatorii au solicitat anularea încheierii de ședință din data de 05.11.2012 întrucât creanța nu este certă iar cesiunea de creanță nu le este opozabilă și nu s-a făcut dovada că cesiunea de creanță a fost înscrisă în Arhiva Electronică de garanții mobiliare și ca efect al anulării tuturor formelor de executare să se dispună și anularea procesului verbal de cheltuieli de executare în cuantum de 16.381,34 lei încheiat la data de 20.03.2013.
În drept, contestatorii și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 711-719, art. 453 din codul de procedură civilă, art. 1578, 1581 din Noul Cod Civil, art. 1393,1397 din codul civil.
În dovedirea cererii contestatorii au depus în copie la dosar somația de plată din 20.03.2013 și dovada comunicării acesteia, contractul de credit nr. 29/1892/30.05.2008, contractul de credit nr. 20 din 14.04.2003, actele adiționale de la contractul de credit, contractele de fidejusiune nr._ /30.05.2008,nr._ /30.05.2008,nr.4/20n/04.03.2008 și nr. 6/20/14.04.2003/200/29.08.2008/, procesul verbal de cheltuieli de executare și au solicitat proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata . București a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și a arătat că potrivit actului adițional nr. 20/0/29.08.2008 la contractul de credit nr. 20/14.04.2003, scadența creditului a fost stabilită de părți la data de 30.01.2009 de când a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, iar pentru contractul de credit nr. 29/1892/30.05.2008 s-au stabilit 33 de rate lunare începând cu data de 29.09.2008 și terminând cu data de 27.05.2011 și termenul de prescripție se calculează pentru fiecare rată în parte.
Intimata a precizat că până la data introducerii cererii de executare silite 01.10.2012 nu s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani, având în vedere și perioada de suspendare a termenului de prescripție, respectiv 25.05._13 cât timp debitoarea . SRL s-a aflat în procedura insolvenței.
Prin aceeași cerere intimata a arătat că pentru contractul de credit nr. 20/14.04.2003, de la data scadenței, 30.01.2009, până la data deschiderii procedurii insolvenței, 28.05.2009 au trecut 4 luni din termenul de prescripție după care termenul de prescripție a fost suspendat ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență iar pentru contractul de credit nr. 29/1892/30.05.2008, între 27.09._09 au curs 9 luni și termenul de prescripție nu s-a împlinit.
Intimata a invocat dispozițiile art. 1045 din codul civil care prevede că acțiunea intentată în contra unuia dintre debitori întrerupe prescripția în contra tuturor debitorilor, iar contestatorii în calitate de garanți fidejusori au renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune și s-au obligat în mod solidar cu debitorul, fiind îndeplinite disp. art. 1872 alin. 1 și art. 1873 alin. 1 din codul civil vechi.
Cu privire la contractul de cesiune de creanță nr. 1336/22.10.2010 a fost înregistrat în Arhiva Electronică de garanții reale mobiliare iar notificarea nr. 3613/02.10.2012 pe adresa contestatorilor din municipiul Câmpina a fost restituită cu mențiunea că nu au fost găsiți contestatorii precum și notificarea nr. 2717 din 14.02.2010 prin care judecătorul sindic a fost înștiințat despre intervenția cesiunii.
Intimata a arătat că suma pe care o solicită a fi recuperată pe calea executării silite este certă întrucât rezultă din contractul de credit nr. 20/14.04.2003 și 29/1892/30.05.2008, actele adiționale și contractele de garanție.
În drept, intimata și-a întemeiat cererea pe disp. art. 205 din codul de procedură civilă.
În dovedirea susținerilor sale intimata a depus în copie la dosar notificările nr. 3613/02.10.2012 și nr. 2717/14.02.2010, date din Arhiva Electronică de garanții reale mobiliare, contractul de cesiune de creanță nr. 1366/22.10.2010, anexa la contractul de cesiune de creață nr. 1366/2010, actul adițional nr. 1 la contractul de cesiune de creanță, cererea de executare silită, decizia nr. 3113/2012 a ICCJ și a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Banca C. R. SA a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că cererea a fost promovată în contradictoriu cu B. P. A. și . și a solicitat scoaterea sa din cauză față de prevederile art. 1396 din vechiul cod civil, în vigoare la data realizării cesiunii, transmiterea creanței prin cesiune include și garanțiile aferente creanței cesionate iar cesionarul devine și titularul acestora și intimata . este singura care are calitate procesuală pasivă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1396 din codul civil.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1551/29.05.2013 instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de contestatori ca neîntemeiată și a respins contestația la executare formulată de contestatorii R. I. M. și R. Doinița în contradictoriu cu intimata ., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, prin cererea de executare silită nr. 392 din 17.10.2012 intimata a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. 29/1892 din 30.05.2008 și nr. 20/14.04.2003 și a actelor adiționale precum și a contractelor de fidejusiune nr._ /30.05.2008, nr._ /30.05.2008 și nr. 6/20/14.04.2003, nr. 5/20n/04.03.2008 și nr. 4/20n/04.03.2008, iar prin încheierea pronunțată în data de 05.11.2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpina a fost încuviințată executarea silită a titlurilor executorii menționate.
Conform contractului de credit nr. 20 din 14.04.2003, Banca C. R. SA, Agenția B. a acordat societății Alexia SRL Câmpina un credit pentru activitatea curentă în sumă de 3._ lei pe termen de 89 de zile, contract ce a fost modificat prin actele adiționale, iar conform actului adițional nr. 200/29.08.2008 s-a menționat modificarea pct. 6.1 din contractul de credit, în sensul că la data de 30.01.2009 se va rambursa creditul.
De asemenea, prin contractul de credit nr. 29/1892/30.05.2008, Banca C. R. SA a acordat societății CAI BE DANG SRL în calitate de împrumutat și contestatorii din prezenta cerere în calitate de fidejusori, un împrumut în sumă de 60.000 ron pe o durată de 36 de luni iar prin contractele de fidejusiune nr._ din 30.05.2008 și nr._ din 30.05.2008 contestatarii s-au obligat în mod solidar să garanteze împrumutul în sumă de 60.000 ron, dobânzile aferente, comisioanele și alte speze, renunțând la beneficiul diviziunii și discuțiunii.
Totodată, instanța a reținut și că, prin contractele de fidejusiune nr. 4/20n/04.03.2008 și nr. 5/20n/04.03.2008, contestatorii s-au obligat în solidar cu debitoarea să garanteze contractul de credit nr. 20/14.04.2003, renunțând la beneficiul diviziunii și discuțiunii, iar prin contractul de fidejusiune nr. 6/20/14.04.2008/200/29.08.2008, contestatorii s-au obligat în mod solidar cu debitorul să garanteze creditul în sumă de 340.000 ron și dobânzile aferente, comisioanele și alte speze și cheltuieli prevăzute în contractul de credit nr. 20/14.04.2008 și actul adițional nr. 200/29.08.2008.
Instanța a mai reținut că, la data de 20.03.2013 a fost emisă somația în dosarul de executare silită nr. 392/2012 prin care contestatorii erau somați să achite suma de 738.226,37 lei și cheltuielile de executare în sumă de 16.381,34 lei conform procesului verbal și au fost întocmite de executorul judecătoresc adresele de înființare a popririi din 01.04.2013, iar din fișa de informații generale de pe portalul instanțelor de judecată a rezultat că în dosarul nr._ al Tribunalului Prahova, la data de 25.05.2009, a fost admisă cererea și s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei . SRL (f.115).
Instanța a mai reținut că, s-a formulat contestație la executare la data de 11.04.2013 cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. 1 din codul de procedură civilă în raport de data comunicării somației la data de 28.03.2013 și prin această cerere au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, apreciind că la data de 30.01.2009, creanța a devenit exigibilă iar intimata a solicitat încuviințarea executării silite la data de 31.10.2012.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune privind drepturile accesorii se stinge odată cu stingerea dreptului la acțiune pentru un drept principal, iar dispozițiile art. 36 din Legea 85/2006 prevăd că, de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept, toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
De asemenea, instanța a reținut că, împotriva debitoarei . SRL a fost deschisă procedura generală a insolvenței la data de 25.05.2009 și de la această dată au fost suspendate de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra acesteia sau asupra bunurilor sale.
Potrivit art. 102 din Legea 71/2011, contractul este supus dispozițiilor legale în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Conform disp. art. 1652 din codul civil vechi, fidejusiunea sau cauțiunea este un contract prin care o persoană denumită fidejusor se obligă față de creditorul altei persoane să execute obligația celui pentru care garantează dacă acesta nu o va executa și acest contract este accesoriu față de obligația principală pe care o are debitorul față de creditor, respectiv fidejusiunea va urma soarta obligației principale în ceea ce privește cauzele de validitate și cele de stingere.
Dispozițiile art. 1873 din codul civil prevăd că, întreruperea civilă a prescripției făcută în contra debitorului principal are efecte și în contra cauțiunii iar disp. art. 1872 din codul civil prevăd că întreruperea civilă a prescripției făcută în contra unuia din debitori solidari, are efect în contra tuturor celorlalți codebitori ai săi.
De asemenea, instanța a reținut că, prin actul adițional nr. 200 din 29.08.2008 la contractul de credit nr. 20/14.04.2003, s-a prevăzut că împrumutul va fi rambursat integral la data de 30.01.2009, dată de la care a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, iar la data de 25.05.2009 s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei principale . SRL, astfel că de la această dată a intervenit suspendarea cursului prescripției dar în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, procedura insolvenței nefiind finalizată.
Totodată instanța a reținut că, prin contractul de credit nr. 29/1892/30.05.2008 s-a menționat durata creditului de 36 de luni și la data de 25.05.2009 a fost suspendat cursul prescripției pentru obligația principală.
În ceea ce privește inopozabilitatea contractului de cesiune nr. 1336 din 22.10.2010 invocată de contestatori, instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile Codului civil vechi, având în vedere dispozițiile art. 117 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod civil, care prevăd că, creanța transmisă prin cesiune sau subrogație intervenită după data intrării în vigoare a codului civil își păstrează regimul stabilit de normele în vigoare la data nașterii creanței.
Instanța de fond a reținut și că, a fost încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 1336 între Banca C. R. în calitate de cedent și . în calitate de cesionar la data de 22.10.2010, înainte de . noului cod civil, contract ce a fost înscris în Arhiva Electronică de garanții reale mobiliare și contestatorii fiind notificați despre intervenirea cesiunii de creanță conform adresei din 3613/02.10.2012.
Potrivit art. 1395 din codul civil până la îndeplinirea formalităților cerute de lege pentru opozabilitatea cesiunii debitorul cedat poate plăti în mod valabil cedentului.
În ceea ce privește susținerea contestatorilor, în sensul că executarea silită este prematură și nu se poate solicita de intimată executarea silită, instanța a reținut că prin contractele de fidejusiune, contestatorii s-au obligat în mod solidar față de creditoare, renunțând la beneficiul de diviziune sau de discuțiune astfel că fidejusorii pot fi urmăriți de creditoare pentru întreaga datorie, fără să poată opune aceste beneficii potrivit art. 1042 din codul civil.
Disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006 prevăd că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
De asemenea, dispozițiile art. 1045 din codul civil prevăd că acțiunea intentată împotriva unuia dintre codebitorii solidari face să se întrerupă prescripția împotriva tuturor.
Prin decizia nr. 1599 din 09.07.1974 a fostului Tribunal Suprem, s-a stabilit că principiul înscris în art. 1045 din codul civil, se aplică nu numai în privința dreptului la acțiune împotriva unui debitor solidar pentru obligarea la plata creanței ci și a dreptului de a cere executarea silită.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs contestatorii R. I. M. și R. Doinița solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 1551/29.05.2013 și rejudecând cauza să se admită contestația astfel cum a fost formulată, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 11.07.2013.
În motivarea căii de atac declarate, recurenții – contestatori au arătat că, hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei întrucât a reținut instanța, într-o prima premiza, că „ dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 prevăd ca de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, dispozițiile art. 1045 din Codul civil prevăd ca acțiunea intentata împotriva unuia dintre codebitori solidari face sa se întrerupă prescripția împotriva tuturor, iar prin Decizia nr. 1599/09.07.1974 a fostului Tribunal Suprem s-a stabilit ca principiul înscris în art. 1045 din Codul civil, se aplica nu numai in privința dreptului la acțiune împotriva unui debitor solidar pentru obligarea la plata creanței ci și a dreptului de a cere. executarea silita".
Recurenții au mai menționat că dacă se pleacă de la premisa ca, prin renunțarea la beneficiul de discuțiune și diviziune, se permite creditoarei să se îndrepte în mod direct și nemijlocit în contra fidejusorilor, atunci în acest caz, invocarea prevederilor art. 36 din Legea 85/2006 nu își mai are rostul pentru că independent de procedura speciala aflata în desfășurare, creditorul poate acționa împotriva garanților, lucru pe care nu 1-a făcut.
De asemenea, recurenții au susținut că dreptul la această acțiune nemijlocita s-a născut la data de 30.01.2009; la aceasta data contractele fuseseră declarate scadente, iar conform acestui principiu potrivit căruia creditorul, în temeiul renunțării la beneficiul de diviziune și discuțiune, putea să declanșeze procedura execuțională, insolvența debitorului principal neavând vreo legătura cu acest demers.
Recurenții au mai menționat că, față de momentul la care s-a început procedura executorie, dreptul la acțiune a creditoarei era prescris.
Totodată, recurenții au arătat că, deși în cuprinsul aceleiași motivări (pagina 4 alineatul 7) instanța în mod corect a reținut că toate contractele de fidejusiune sunt accesorii ale contractelor de credit, în mod eronat aceasta a interpretat dispozițiile art. 36 din Legea 85/2006 raportate la principiul accesorium sequitur principalem cu privire la situația fidejusorilor.
Recurenții au mai susținut că, având în vedere principiile și normele de drept enumerate mai sus, instanța de fond trebuia să constate că orice măsura de executare silita începută în baza contractelor secundare, câtă vreme orice măsura in baza contractelor principale este suspendata de drept, trebuia să fie prematură și nelegala, făcută cu încălcarea tuturor normelor de drept-norme invocate si însușite chiar de către instanță.
O altă critică a recurenților a fost că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept, întrucât nu s-a ținut cont de argumentația conform căreia la momentul demarării executării silite, cât și la acest moment, nu se poate stabili întinderea creanței ce se dorește a fi executată, câtă vreme contractele de credit au fost garantate de către societate cu stocuri de marfa, utilaje, terenuri, sedii, alte bunuri.
De asemenea, recurenții au precizat faptul că, pentru ca o creanța să fie certă, existența acesteia trebuie să fie neîndoielnică, în sensul că existența acesteia trebuie să rezulte din însuși actul de creanța sau din alte acte, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.
Recurenții au mai susținut că, le este inopozabil contractul de cesiune nr. 1336/22.10.2010 fiind incidente disp. art. 1578 si 1581 cod civil și mai mult decât atât, în speța dedusă judecății creanța ce face obiectul executării silite a fost dobândita de către pârâtă la cedenta BCR România SA, prin încheierea contractului de cesiune de creanțe mai sus amintit și aceasta cesiune nu a fost adusa la cunoștința niciodată, și in conformitate cu prevederile art. 1578 alin 1 Cod civil ( fostul art. 1393 din Cod Civil Vechi) aceasta cesiune este inopozabila.
De asemenea, recurenții au mai arătat că, prin raportare la prevederile art. 1578 Cod civil „debitorul este ținut sa plătească, cesionarului din momentul în care: a) accepta cesiunea printr-un înscris cu data certări primește o comunicare scrisa a cesiunii, pe suport de hârtie sau in format electronic (...) ", or în această speță nu s-a acceptat niciodată cesiunea printr-un înscris cu data certa și nici nu fost informați de către pârâta cu privire la încheierea Contractului de cesiune de creanța nr. 1336/22.10.2010.
Totodată, recurenții au arătat că, la data cesiunii în vigoare erau dispozițiile Codului Civil vechi, respectiv art. 1393 si art. 1397, iar cesiunea nu s-a notificat, iar instanța de fond a reținut ca intimata ar fi făcut dovada ca aceasta cesiune a fost notificata în vreun fel, însă dovada comunicării si primirii de către Notificării impuse de lege nu există la dosarul cauzei, iar simpla depunere a Adresei nr. 3613/02.10.2012, neînsoțită de nici o dovada de comunicare a acesteia, nu conferă nici o relevanta juridica acestui înscris,
În drept au invocat prevederile art. 304 pct. 8 si 9, art. 312 Cod de Procedură Civilă.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar, iar intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței de control judiciar și a solicitat respingerea căii de atac declarate, ca fiind nefondată, depunând la dosar, în acest sens, concluzii scrise.
Examinând recursul formulat, raportat la motivele invocate în cererea de recurs, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, prin prisma dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă si a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată ca recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente ce se vor expune în continuare.
Instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, fără a cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, în sensul art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, așa cum, în mod eronat, au susținut recurenții-contestatori.
Practic, în mod corect, judecătorul fondului a constatat că dreptul intimatei de a obține executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. 29/1892/30.05.2008 și nr. 20/14.04.2003, a actelor adiționale la aceste contracte, precum și a contractelor de fidejusiune nr._ /30.05.2008, nr._ /30.05.2008, nr. 6/20/14.04.2003, nr. 5/20n/04.03.2008 și nr. 4/20n/04.03.2008, nu s-a stins prin prescripție.
Chiar dacă cererea de încuviințare a executării silite a fost depusă la Judecătoria Câmpina la data de 31.10.2012, iar dreptul de creanță pretins de intimata-creditoare a devenit exigibil la data de 30.10.2009, tribunalul apreciază că, din coroborarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 și art. 36 din Legea nr. 85/2006, se desprinde concluzia că, prin deschiderea procedurii insolvenței la data de 25.05.2009 față de debitoarea principală S.C. CAI BE DANG S.R.L., s-a suspendat cursul prescripției pentru obligația principală, ceea ce a determinat același efect și în privința obligațiilor de garanție, accesorii, asumate de fidejusori, potrivit art. 1652, art. 1872 și art. 1873 Cod civil vechi.
În ceea ce privește critica referitoare la prematuritatea executării silite, pe motiv că nu putea fi începută orice măsură de executare silită în baza contractelor secundare, atât timp cât este suspendată de drept orice măsură în baza contractelor principale, tribunalul constată că, prin acțiunea introductivă aflată la filele 4 – 7 dosar fond, recurenții-contestatori nu au criticat actele de executare silită desfășurate împotriva lor în dosarul de executare nr. 392/2012 din această perspectivă, mai exact, nu au invocat un asemenea motiv de nulitate a respectivelor acte de executare.
Practic, contestația inițială nu a fost completată sau modificată cu respectarea dispozițiilor art. 382 Cod procedură civilă, nici măcar la ultimul termen de judecată, mai înainte de a se intra în fondul dezbaterilor. Referirea contestatorilor la prematuritatea începerii executării silite (realizată oricum cu o motivare fără legătură cu aplicabilitatea principiului potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului), a fost făcută după începerea dezbaterilor, astfel că nu putea și nu poate fi socotită ca având natura unei completări a contestației la executare.
Pe cale de consecință, în ceea ce privește această critică, tribunalul va da eficiență prevederilor art. 316 cu aplicarea art. 294 alin. 81) Cod procedură civilă, ce statuează că, în calea de atac, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Sub aspectul criticii vizând inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile, în mod corect, prima instanță a considerat că dreptul de creanță al intimatei are caracter cert, în sensul art. 379 alin. (1) Cod procedură civilă, atât timp cât existența sa rezultă indubitabil din cuprinsul contractelor de credit, a actelor adiționale ulterioare și a contractelor de fidejusiune, în care au fost indicate sumele ce trebuie rambursate, dobânzile aferente, comisioanele, alte speze și cheltuieli datorate.
Tribunalul nu poate reține nici motivul de recurs vizând inopozabilitatea contractului de cesiune nr. 1336/22.10.2010, atât timp cât respectivul contract a fost atât înscris în Arhiva Electronică de Garanții Reale Imobiliare, cât și notificat recurenților-contestatori, prin adresa nr. 3613/02.10.2012, potrivit dovezii de la fila 69 dosar fond.
Sub aspectul naturii sale juridice, cesiunea de creanță se încheie valabil prin simplul acord de voință al părților. Consimțământul debitorului cedat nu se cere deoarece nu este parte în contractul de cesiune.
Cu toate că cesiunea de creanță își produce efectele între cedent și cesionar, din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei față de terți, trebuie îndeplinite anumite formalități de publicitate. publicitatea cesiunii poate fi făcută în două feluri: prin notificarea cesiunii către debitor sau prin acceptarea cesiunii de către debitor.
Prin notificarea către debitor a cesiunii se aduce la cunoștință debitorului persoana noului creditor și clauzele esențiale ale contractului de cesiune.
Cel de-al doilea mijloc de realizare a publicității cesiunii constă în acceptarea ei de către debitor printr-un înscris autentic. Acceptarea printr-un act sub semnătură privată face opozabilă cesiunea creanței numai față de debitorul cedat, nefiind opozabilă celorlalți terți.
Între părți, cesiunea de creanță are ca efect transferul dreptului de creanță din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului. Creanța se transmite așa cum a existat în patrimoniul cedentului, păstrându-și natura civilă sau comercială, cu toate accesoriile și garanțiile ei.
Față de terți, cesiunea de creanță produce efecte în sensul că le este opozabilă numai din momentul îndeplinirii cerințelor de publicitate care constau în notificarea făcută debitorului sau acceptarea cesiunii de către debitor prin înscris autentic.
Practic, întrucât este considerat a fi un terț față de contractul de cesiune, debitorul cedat poate să ignore acest contract până în momentul îndeplinirii formalităților prevăzute de art. 1393 C.civ., chiar dacă se poate afirma că debitorul ar fi aflat indirect despre acest contract.
Cesiunea față de debitorul cedat începe să-și producă efecte din momentul în care cesiunea îi devine opozabilă, și anume de la data notificării făcută prin executorul judecătoresc sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau act sub semnătură privată. Astfel, debitorul cedat poate plăti în mod valabil cedentului, conform art. 1395 C.civ. Dacă cedentul face cesiunea, debitorul cedat se poate apăra împotriva cesionarului invocând dovezile de plată obținute de la cedent, cu condiția ca acestea să aibă o dată anterioară notificării sau acceptării. Așadar, valabilitatea acestor dovezi nu depinde deci de data la care s-a făcut cesiune, întrucât chiar în cazul în care debitorul cedat a plătit cedentului după ce s-a făcut cesiunea, el va fi liberat de obligație dacă plata a fost făcută înainte de notificare ori de acceptare. Deși cesiunea de creanță intervine fără a se cere consimțământul debitorului cedat, ea nu poate dăuna acestui debitor, motiv pentru care acesta își păstrează dreptul de a opune cesionarului toate excepțiile pe care le putea opune și cedentului: nulitățile, rezilierea, prescripția, autoritatea de lucru judecat, etc.
Înainte de notificarea sau acceptarea cesiunii, debitorul cedat va putea opune cesionarului și compensația pe care o putea opune cedentului. De asemenea, în situația în care cedentul l-a iertat de datorie înainte de îndeplinirea formalităților prevăzute de art. 1393 C.civ., acest act va fi valabil chiar și atunci când s-a încheiat cu titlu gratuit. Din momentul în care au fost îndeplinite formalitățile notificării sau acceptării, debitorul cedat devine debitorul cesionarului și, prin urmare, nu mai poate plăti valabil cedentului. În situația în care cesiunea devine opozabilă debitorului prin acceptare, indiferent de formă, compensația care a operat deja față de cedent, potrivit art. 1149 C.civ, nu mai poate fi invocată împotriva cesionarului. În literatura juridică s-a arătat că legea presupune că prin acceptarea cesiunii s-a renunțat implicit la invocarea beneficiului compensației legale și astfel, debitorul înțelege să facă plata către cesionar.
Toate precizările de mai sus conduc la concluzia că, în realitate, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanță de către debitorul cedat nu are nicio influență asupra validității acestei operațiuni juridice, iar, în ceea ce privește opozabilitatea, trebuie analizată exclusiv din perspectiva subiectului/subiecților de drept cărora li se poate realiza plata în mod valabil, dar și a celorlalte modalități de stingere a creanței cedate în raporturile cu cedentul sau/și cesionarul.
Practic, în cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanței ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operațiuni pentru a paraliza procedura de executare silită declanșată de cesionarul devenit creditor, pentru că nu ar justifica existența unui interes legitim în derularea unui astfel de demers și ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligația pe care și-a asumat-o față de creditorul inițial.
În altă ordine de idei, din interpretarea sistematică și literală a prevederilor art.1, art.2 lit.a și art.29 din Titlul VI al Legii nr.99/1999, cesiunile drepturilor de creanță îndeplinesc condiția de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanție în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, în cauză, fiind realizată această formalitate, potrivit precizărilor de mai sus.
Față de toate aceste argumente, în baza art. 312 alin. (1) cu aplicarea art. 129 alin. (6), art. 316 cu aplicarea art. 294 alin. (1) Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de contestatori împotriva sentinței civile nr. 1551/29.05.2013 a Judecătoriei Câmpina, ca fiind nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată numai la cererea părții adverse, tribunalul va lua act că nu s-au solicitat asemenea cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții-contestatori R. I. M. și R. DOINIȚA, cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură R. C., cu sediul în București, Calea V., nr. 21, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1551/29.05.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în București, .. 5, .. 3, sector 3, și BANCA C. R. SA, cu sediul în București, ., sector 3, ca nefondat.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |
Ș. O. C. | P.-A. A. | M. C. A. |
GREFIER, | ||
N. L. E. | ||
Operator de data cu caracter personal 5595.
Red. P.A.A./Tehnored. B.A.
2ex/28.03.2014
Dosar fond nr._ – Judecătoria Câmpina
j.f. C. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1255/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1351/2013. Tribunalul... → |
|---|
