Contestaţie la executare. Decizia nr. 815/2012. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 815/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 29-05-2012 în dosarul nr. 815/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.815

Ședința publică din data de 29.05.2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE- M. C.

Judecător- N. C.

Judecător- C. R.

Grefier- V. R.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-contestatoare ., cu sediul în Ploiești, ., jud.Prahova împotriva încheierii din data de 14.12.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ 11 în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, jud.Prahova.

Recursul nu a fost timbrat.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzeid e către grefierul de ședință, după care ;

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și rămânând în deliberare, a pronunțat următoarea decizie ;

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

În ședința publică din data de 29.05.2012, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului declarat de recurenta-contestatoare . împotriva încheierii din data de 14.12.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ 11și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând excepția de netimbrare instanța de recurs constata că, potrivit art.20 alin.1-3 cu aplicarea art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost plătite in mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.

În cauză, instanța de control judiciar a pus in vedere recurentei-contestatoare obligația de a achita o taxa judiciara de timbru in suma de 5 lei si un timbru judiciar de 0,15 lei, stabilite potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997, respectiv art.3 din OG nr.32/1995 modificata, potrivit mențiunilor înscrise în cuprinsul citației ce i-a fost comunicată.

În condițiile în care nu s-au conformat obligației de a achita sumele indicate până la termenul de judecata stabilit, din data de 29.05.2012, in baza art.137 alin.1 Cod procedura civila cu aplicarea art.21 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborate cu art.3 din OG nr.32/1995, instanța va admite excepția de netimbrare, invocată din oficiu si, pe cale de consecința, va anula recursul declarat de recurenta-contestatoare . împotriva încheierii din data de 14.12.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ 11.

Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.

În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fara nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).

Practic, sumele stabilite în sarcina recurentei cu titlul de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, aferente căii de atac exercitate, nu au un cuantum exorbitant nici măcar pentru o persoană cu venituri modice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția netimbrării recursului invocată din oficiu de instanță.

Anulează recursul declarat de recurenta-contestatoare ., cu sediul în Ploiești, ., jud.Prahova împotriva încheierii din data de 14.12.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ 11 în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, jud.Prahova,ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.05.2012.

Președinte, Judecători,

C. M. C. N. R. C.

Grefier,

R. V.

Operator de date cu caracter personal 5595

Tehn.R.V.

2 ex./15.06.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 815/2012. Tribunalul PRAHOVA