Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 5577/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5577/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 06-12-2012 în dosarul nr. 5577/2012
ROMÂNIA
T. P.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5577
Ședința publică din data de 06 decembrie 2012
Președinte – A. M. L.
Grefier – E. M.
M. Public a fost reprezentat de către procuror – D. G.
din cadrul Parchetului de pe lângă T. P.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect „pretenții - Legea 221/2009”, formulată de reclamanții C. V., J. M. A., J. G. O., S. M., și moștenitorii defunctului J. A. - decedat pe parcursul procesului - J. C., J. G. G. și J. E., în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. M. F. P..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.11.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, pentru a oferi posibilitatea părților să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 29.11.2012, când, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 06.12.2012, când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului P. sub nr._ la data de 25.05.2010, reclamanții J. A., C. V., J. M. A., J. G. O. și S. M. au chemat în judecată pe pârâtul S. român prin M. Finanțelor P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1._ euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de către părinții acestora, J. G. și J. E. și familia sa, urmare a persecutării politice la care aceștia au fost supuși de regimul comunist prin stabilirea domiciliului obligatoriu pe o perioadă de 4 ani 1 lună și 9 zile în localitatea Frumușița Nouă - jud. G., confiscarea averii, precum și nenumărați ani de degradare civică.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței faptul că sunt copiii, nepoții și moștenitorii defuncților J. G. și J. E., care au fost ridicați nelegal din căminele lor și deportați efectiv în așa numitele „batalioane de muncă”, iar ulterior deportării, la interval de aproape 1 an, prin Decizia M.A.I. nr.200/1951 pronunțată de T. M. Teritorial București s-a stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Frumușița Nouă - G..
În continuare, reclamanții au susținut că anterior condamnării, autorul lor a luptat pe front, iar la reîntoarcerea acasă, atât el cât și soția sa au fost deportați.
În plus, reclamanții au menționat că la data când s-au întâmplat cele relatate mai sus, autorii lor aveau și 3 copii minori, care au fost obligați să trăiască și să crească în condiții de „batalion de muncă”.
P. Decizia M.A.I. nr.6100/1955, au precizat reclamanții că s-au ridicat restricțiile imobiliare, astfel ca părinții acestora s-au întors în orașul Băicoi, județ P., precum și că atât părinții lor, respectiv bunicii, cât și reclamanții au avut parte de un trai plin de lipsuri și neajunsuri, cu privațiuni de tot felul, neputând avea relații normale de familie și nici în societate, întrucât nimeni nu stătea de vorbă cu ei, fiind permanent suspectați și marginalizați.
Totodată, reclamanții au susținut că la aproximativ 3 ani de la întoarcerea în Băicoi, le-a fost permis să locuiască cu chirie în casa care le fusese confiscată, lucru ce i-a afectat pe părinții acestora, care erau obligați să plătească chirie pentru a locui în imobilul propriu, iar pe fondul faptului că nu reușeau să se angajeze, spunându-li-se oriunde se duceau că nu angajează „elemente negative”, au fost nevoiți să plece, tatăl fiind mai mult absent din viața de familie, lucrând în alte localități cu ziua.
Astfel, reclamanții, minori la vârsta aceea, au fost nevoiți să-și caute locuri de muncă pentru a reuși să strângă bani pentru cele necesare traiului și în vederea construirii unei case, deoarece niciodată părinții lor nu reușeau să realizeze suficiente venituri și nici nu au mai reușit să se reabiliteze din punct de vedere social.
În drept, au fost invocate prevederile art.5 din Legea nr.221/2009.
În dovedirea acțiunii, au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.
O acțiune cu conținut aproape identic (singura diferență constând în cuantumul sumei solicitate cu titlu de despăgubiri morale – 500.000 euro) a fost înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr._/105/2010 la data de 28.05.2010.
Cele două dosare au fost conexate la termenul de judecată din data de 21.01.2011, acțiunile fiind soluționate în continuare sub număr de dosar_ .
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care, în principal, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, iar în subsidiar a solicitat ca la stabilirea despăgubirilor materiale să se țină cont de prevederile OUG nr.62/2010 și a practicii europene în materie.
La termenul de judecată din data de 14.04.2011, reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că suma de 500.000 euro, solicitată cu titlu de despăgubiri, cuprinde și despăgubirile materiale pentru imobilul – casă și teren – ce a fost confiscat părinților acestora, ca urmare a stabilirii domiciliului obligatoriu, suma totală fiind defalcată astfel; suma de 100.000 euro – cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 400.000 euro – cu titlu de despăgubiri morale.
La același termen de judecată, reclamanților le-a fost încuviințată, în dovedirea acțiunii, proba cu înscrisuri, iar la data de a fost încuviințată și proba cu expertiză specialitatea topo, merceolog și construcții.
La termenul din data de 30.09.2011, urmare a decesului reclamantului J. A., au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia (fii și soție supraviețuitoare) – J. C., J. G. G. și J. E..
Examinând acțiunea formulată prin raportare atât la susținerile reclamanților, cât și la probele administrate în cauză și dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă pentru următoarele considerente:
Față de autorii reclamanților, J. G., J. E., J. V. și J. A. s-a fixat măsura domiciliului obligatoriu în ., în baza deciziei M.A.I. nr.200/1951, pentru că aveau rude fugite în străinătate.
Restricțiile domiciliare au fost ridicate în baza deciziei nr.6100/27.07.1955.
Referitor la solicitarea reclamanților de obligare a pârâtului la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale pentru imobilul confiscat părinților lor, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată, din conținutul procesului-verbal existent la fila 175 dosar rezultând că președintele Sfatului Popular al orașului Băicoi a primit de la cpt. de Miliție C. L. din D.M.R. P. mai multe bunuri din gospodăria lui J. G., primitorul luând cunoștință că bunurile respective trebuie păstrate în bune condiții și nu pot fi înstrăinate sub nicio formă decât în urma unui ordin superior.
Din niciun alt înscris existent la dosarul cauzei nu rezultă că bunurile în discuție ar fi fost confiscate și nerestituite autorilor reclamanților, pentru ca aceștia să fie îndreptățiți la restituirea lor.
Dimpotrivă, din adresa existentă la fila 225 rezultă că J. G. s-a stabilit, după ridicarea restricțiilor domiciliare, în ., regiunea Ploiești, astfel că susținerile reclamanților, în sensul confiscării bunurilor imobile ce le-a aparținut autorilor acestora, se observă că sunt simple alegații, nesusținute de înscrisurile existente la dosar.
De asemenea, tribunalul constată că nici cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 400.000 euro cu titlu de despăgubiri morale nu poate fi primită, având în vedere că art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 a fost declarată ca fiind neconstituțională prin decizia nr.1358 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 21.10.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.761/15.11.2010.
În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
S-a mai apreciat, totodată, că „nu poate exista decât o obligație «morală» a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă”, menționându-se, de asemenea, că de altfel, „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor”.
Totodată, s-a mai reținut ca instanța de la Strasbourg are o jurisprudență constantă în sensul că art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
P. urmare, Curtea Constituțională a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, precum și că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative și că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege apreciate a fi neconstituționale au același scop ca și indemnizația prevăzută de art.4 din Decretul-lege nr.118/1990 și nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile, prin urmare acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 contravine art.1 alin.3 și 5 din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Conform prevederilor art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „dispozițiile din legile [...] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul [... ], nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
În speță, tribunalul constată că, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, s-a împlinit termenul de 45 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009, fără ca în acest interval Parlamentul să fi pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că respectivele dispoziții și-au încetat efectele juridice.
P. urmare, pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul va respinge acțiunea ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții C. V., J. M. A., J. G. O., S. M., și moștenitorii defunctului J. A. - decedat pe parcursul procesului - J. C., J. G. G. și J. E., în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. M. F. P., ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 decembrie 2012.
Președinte, Grefier,
A.-M. L.. E. M.
Red A.M.L./ Tehnored. M.E.
4 ex./08.04.2013
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Comunicat 2 sentințe
09.04.2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1721/2012. Tribunalul... | Legea 10/2001. Sentința nr. 5612/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
