Evacuare. Decizia nr. 973/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 973/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-06-2012 în dosarul nr. 973/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 973
Ședința public din data de 25.06.2012
PREȘEDINTE - A. M. L.
JUDECĂTORI - L. E.
- C. D. E.
GREFIER - V. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul-reclamant M. PLOIEȘTI prin C. L. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, . jud.Prahova împotriva sentinței civile nr.8642/13.09.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A., domiciliată în Ploiești, ., jud.Prahova, M. A., domiciliat în Ploiești, ., jud.Prahova și N. N. A., domiciliat în Ploiești, ., jud.Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13.06.2012, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului a amânat pronunțarea la data de 20.06.2012 dupa care la data de 25.06.2012 cand a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._/ 281/2010 reclamantul M. P. - prin C. L. Ploiești în contradictoriu cu pârâții M. A., M. A., M. E. și N. N. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună încetarea contractul de închiriere nr. 2666/05.03.2008 prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat; evacuarea pârâților din spațiul locativ deținut; obligarea pârâților la achitarea sumei de 750 lei reprezentând chiria restantă si majorări de întârziere, sumă ce urmează a fi actualizată până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că între M. Ploiești și M. E., în calitate de titular, s-a încheiat contractul nr. 2666/05.03.2008, având ca obiect închirierea spațiului cu destinație de locuință situat în Ploiești, ., contractul fiind încheiat pe perioada de la 11.02.2008 până la 07.04.2009, in prezent fiind expirat.
S-a mai arătat că în contract mai figurează, în afară de pârâta M. E. și membrii familiei acesteia, respectiv fiii: M. A., M. N. N. si M. A..
A mai precizat reclamantul că în mod repetat pârâții au acumulat debite la plata chiriei, motiv pentru care au fost somați să achite aceste debite, prin adresele nr.401/20.01.2010 si nr. 401/09.04.2010
Având în vedere că pârâții nu s-au conformat, aceștia în prezent figurează în evidențele Consiliului L. Ploiești cu debite în cuantum de 750 lei, reprezentând contravaloare chirie restantă si majorări de intarziere. Or, principala obligație a chiriașului, într-un contract de închiriere, este aceea de a achita chiria - contravaloarea folosinței pe care locatorul este obligat să o asigure asupra bunului imobil proprietatea sa.
S-a mai precizat că parații au fost notificați cu privire la debitele restante si li s-a adus la cunoștința ca neachitarea sumelor restante generează majorări de întârziere la suma datorata pentru fiecare zi de întârziere, in consecința aceste majorări vor curge pana la achitarea sumelor datorate.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.25 din Legea nr.114/1996, art. 969, art.970, art. 1073, 1429 Cod civil.
La termenul de judecată din 07.06.2011, instanța a dispus scoaterea din cauză a pârâtei M. E., având în vedere că la dosarul cauzei este anexat certificatul de deces eliberat pe numele acesteia-fila 36 dosar fond.
La termenul de judecată din 07.06.2011, reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a arătat că în ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere, înțelege să se judece cu pârâții M. A., M. N. N. și M. A., solicitând în acest sens obligarea acestora la plata sumei de 1001 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință a spațiului locativ deținut cu chirie de către aceștia, adăugând totodată că în ceea ce privește celelalte două capete de cerere, înțelege să se judece numai cu pârâții M. A., M. N. N. și M. A..
P. sentința civilă nr.8642/13.09.2011 Judecătoria Ploiești a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data de 05.03.2008 reclamanta a încheiat cu numita M. E. contractul de închiriere nr. 2666 având ca obiect locuința situată în Ploiești, ., . chirii lunare de 57,9 lei. Conform art. 2 din contract au fost menționați și pârâții în calitate de fii, termenul fiind de 1 an începând cu data de 11.02.2008 până la data de 07.04.2009. De asemenea instanța a constatat că potrivit referatului depus la dosarul cauzei de reclamantă, s-a stabilit că aceasta figurează cu un debit restant din data de 01.02.201 în sumă de 750 lei reprezentând chiriei restantă în valoare de 463 lei și majorări de întârziere de 287 lei. Instanța a reținut că, potrivit art. 1450-1451 C.civ. daca termenul locațiunii a fost determinat prin convenția părților locațiunea încetează de drept prin simpla trecere a termenului fără a mai fi nevoie de vreo înștiințare prealabilă. Dacă însă locatarul rămâne în folosința lucrului după expirarea termenului fără ca locatorul să-l împiedice, locațiunea se consideră reînnoită prin tacita relocațiune care operează un nou contract de locațiune, în condițiile primului contract inclusiv chiria, dar se va considera încheiat fără termen. Pentru ca tacita relocațiune să nu opereze, locatorul trebuie să anunțe concediul înainte de expirarea termenului dar fără respectarea termenului de preaviz. Or, instanța a constatat că în cauză reclamanta nu a făcut dovada anunțării concediului, mai mult decât atât în referatul nr. 263/09.09.2010 a menționat faptul că suma solicitată este datorată de numita M. E. cu titlu de chirie și penalități întârziere, precum și aceea că de la data expirării contractului până la data introducerii cererii reclamanta nu a solicitat titularului sau persoanelor menționate în contract să părăsească imobilul ci doar sumele cu titlu de chirie.
Având în vedere aceste considerente instanța a respins capătul de cerere privind constatarea încetării contractului de închiriere nr.2666/ 05.03.2008 prin expirarea termenului, întrucât a apreciat că în cauză a intervenit tacita relocațiune care valorează un nou contract, a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata sumei de 1001 lei cu titlu de lipsă de folosință aceste sume având caracter de chiriei și în consecință a respins și capătul de cerere privind evacuarea pârâților din imobil.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul M. Ploiești - prin C. L. Ploiești arătând că potrivit art. 304 pct.9 Cod proc.civ. hotărârea pronunțata este lipsită de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii „.
În fapt, a arătat că prin cererea introductiva s-a solicitat să se constatate încetat contractul de închiriere nr. 2666/05.03.2008 prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat; Să se dispună evacuarea pârâților din spațiul locativ deținut; Sa fie obligați pârâții la achitarea sumei de 750 lei, reprezentând chiria restantă și majorări de întârziere, sumă ce urmează a fi actualizată până la data plății efective; și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat ca între M. Ploiești și M. E., în calitate de titular, s-a încheiat contractul nr. 2666/05.03.2008, având ca obiect închirierea spațiului cu destinație de locuință situat în Ploiești, .. Contractul a fost încheiat pe perioada de la 11.02.2008 până la 07.04.2009, in prezent fiind expirat.
De asemenea, a arătat că în mod repetat pârâții au acumulat debite la plata chiriei, motiv pentru care au fost somați să achite aceste debite, prin adresele nr.401/20.01.2010 si nr. 401/09.04.2010, sub avertismentul ca in caz de neconformare ne vedem obligați sa promovam acțiune in instanța de judecata in vederea recuperării debitului si a evacuării din spațiu. A mai arătat că parații au fost notificați cu privire la debitele restante și li s-a adus la cunoștința că neachitarea sumelor restante generează majorări de intârziere la suma datorată pentru fiecare zi de intârziere, în consecința aceste majorări vor curge pana la achitarea sumelor datorate, iar cu toate acestea parații nu a dat curs notificărilor. A mai precizat că principala obligație a chiriașului, într-un contract de închiriere, este aceea de a achita chiria - contravaloarea folosinței pe care locatorul este obligat să o asigure asupra bunului imobil proprietatea sa.A mai arătat că în contract mai figurau, în afară de M. E., și membrii familiei acesteia, respectiv fiii: M. A., M. N. N. si M. A.
A precizat că, în mod eronat instanța a reținut că în cauză a operat tacita relocațiune, pârâții locuind în spațiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere si ulterior momentului la care termenul pentru care a fost încheiat contractul a expirat, prezumându-se așadar permisiunea proprietarului în acest sens, astfel ca s-a considerat locațiunea ca fiind reînnoită.
A mai arătat că instanța de fond nu a luat in considerare prevederile art. 3 si art. 6 ultimul alineat din contractul de închiriere, potrivit cărora "In cazul in care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat sa părăsească locuința la expirarea termenului contractual."De asemenea "chiriașul, la expirarea acestui contract va restitui proprietarului locuința in aceiași stare in care a primit-o, potrivit procesului verbal de predare-primire încheiat. În cazul in care refuza, proprietarul va proceda la promovarea unei acțiuni de evacuare a chiriașului in fata instanței competente, chiriașul având obligația sa achite chiria pana la punerea in executare efectiva a hotărârii judecătorești."
Instanța nu a avut in vedere nici dispozițiile legale prevăzute de art. 23 din Legea nr. 114/1996 privind locuințele, potrivit cărora" In cazul in care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat sa părăsească locuința Ia expirarea termenului contractual".
A mai menționat că, pentru a opera tacita relocațiune, era necesar ca chiriașul să se poarte în continuare conform obligațiilor asumate prin contract, respectiv să plătească chiria, iar instituția noastră să încheie cu acesta un act adițional la contractul de închiriere, prin care părțile, de comun acord, să prelungească durata de valabilitate a locațiunii. Ori, pârâții nu au achitat chiria aferentă spațiului pe care îl ocupa, nici recurenta nu i-a convocat în vederea încheierii actului adițional de prelungire a valabilității contractului, ci dimpotrivă, pârâții au fost somați în vederea achitării chiriei restante sub avertismentul formulării unei acțiuni în fața instanței de judecată, în scopul atât a recuperării debitului acumulat, cât și a evacuării pârâtului din spațiu.
Au mai arătat, că hotărârea pronunțata de instanța de fond este criticabilă și motivat de faptul ca în mod greșit a fost respins capătul de cerere precizat cu privire la obligarea paraților la plata sumei de 1001 lei reprezentând lipsa de folosința.
Au arătat că, la data de 07.04.2009 contractul de închiriere a încetat. La termenul din 07.06.2011, instanța a dispus scoaterea din cauza a paratei M. E., având in vedere ca la dosarul cauzei s-a depus certificatul de deces eliberat pe numele acesteia-fila 36 dosar. A mai arătat că niciunul dintre parații M. A., M. N. N. si M. A., nu a preluat titulatura contractului de închiriere după decesul numitei M. E., întrucât contractul era deja încetat prin ajungerea la termen încă din data de 07.04.2009. Pe cale de consecința, parații mai sus menționați ocupau spațiul locativ fără forme legale și fără sa fi avut vreodată alta calitate decât aceea de membru al familiei titularului de contract. Or", prin contract, obligația de plata a chiriei era in sarcina titularul, in speța de fata decedat. Cu toate acestea, parații au folosit spațiul locativ în cauza, astfel că ca întinderea prejudiciului suferit reprezintă tocmai contravaloarea chiriei pe care parații ar fi trebuit sa o achite lunar instituției noastre pentru locuința respectiva.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct 9 c.pr.civ.
În baza art. 242 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar la data de 10.01.2012, iar intimata deși legal citată nu s-a prezentat în instanta la termenul de judecata și nici nu a depus întâmpinare.
Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținuta, de probele administrate in cauză, de criticile formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.304 si 3041 c.pr.civila, ținându-se seama de dispozițiile legale incidente in cauza, constata ca recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Între M. Ploiești și M. E. s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2666/05.03.2008, având ca obiect închirierea spațiului cu destinație de locuință situat în Ploiești, ., contractul fiind încheiat pe o perioadă determinată, până la data de 07.04.2009, cu posibilitatea de prelungire pe baza declarațiilor de venituri și a actelor doveditoare, urmând ca părțile să fie de acord asupra reînnoirii, în caz contrar, chiriașul fiind obligat să părăsească locuința.
P. adresa nr.401/20.01.2010 defuncta M. E. a fost somată să achite debitul restant, în suma de 352 lei și majorări de întârziere în cuantum de 353 lei calculate la data de 13.01.2010. Ulterior, prin adresa nr. 401/09.04.2010 defuncta a fost somată să achite debitul restant în cuantum de 682 lei aferent-perioadei 10.04._10 și majorări de întârziere în cuantum de 500 lei calculate până la data de 31.03.2010.
Potrivit art.1436 C. civ. (dispoziții în vigoare la data încheierii contractului), locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine la împlinirea termenului, fără o prealabilă înștiințare. Potrivit art.1437 si 1438 C.civ., daca după expirarea termenului, locatarul rămâne în folosința lucrului închiriat iar locatorul nu se opune, contractul se considera reînnoit prin tacita relocațiune. Tacita relocațiune nu operează în cazul in care anterior împlinirii termenului, locatorul a notificat concediul și aceasta chiar daca locatorul a continuat sa folosească bunul și după împlinirea termenului.
Tribunalul reține că în mod corect instanța a apreciat că la momentul împlinirii termenului contractual respectiv data de 07.04.2009, contractul nu a încetat, operând tacita relocațiune, în măsura în care prin notificările din 20.01.2010, respectiv 09.04.2010 reclamanta recurentă a solicitat achitarea debitului cu titlu de chirie aferentă perioadei 10.04._10, deci după expirarea termenului contractual. De asemenea, potrivit notificărilor mai sus menționate filele 42,43, aceștia au invocat drept temei pentru achitarea debitului restant, însuși contractul de închiriere, despre care recurenta-reclamanta susține că ar fi încetat la data de 07.04.2009.
Însă, tribunalul reține că în mod greșit instanța de fond a respins ca neîntemeiate capetele de cerere, având în vedere faptul introducerea cererii de evacuare formulată de locator la data de 08.10.2010 semnifică anunțarea concediului după art.1437 cu referire la art.1436 alin.2 C. civ. și pe cale de consecință se invocă lipsa oricărui titlu pentru locatar de a mai continua locațiunea. Având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază că încetarea noului contract de locațiune, născut prin intervenirea tacitei relocațiuni, a încetat la data de 08.10.2010, data introducerii cererii de chemare în judecată, iar pârâții nu justifică niciun titlu locativ,cu atât mai mult cu cât, aceștia nu au avut calitatea de titulari ai contractului de închiriere anterior, iar tacita relocațiune a operat în favoarea defunctei, decedată la data de 23.02.2011.
Întrucât, potrivit probatoriului administrat în dosarul cauzei, ( a se vedea chitanța de plată . nr._/09.05.2011) rezultă că pârâții au achitat restanțele la plata chiriei, în numele defunctei M. E., pentru perioada aferentă ianuarie - iulie 2010, pârâții urmează a fi obligați a achita în continuare suma totală de 1001 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosința, constând în echivalentul chiriei și a penalităților de întârziere pentru perioada iulie 2010-februarie 2011 (data decesului reclamantei) în calitate de moștenitori ai defunctei M. E., și în continuare contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada martie 2011 – mai 2011.
F. de considerentele expuse în baza art. 304 pct.9 si 312 cod proc. civila, tribunalul va admite recursul formulat de reclamant va modifica in tot sentința recurata in sensul admiterii acțiunii precizate, va constata încetat contractul de închiriere începând cu data de 08.10.2010, încheiat între M. Ploiești prin C. L. Ploiești in calitate de proprietar și M. E. în calitate de chiriaș (decedată la data de 23.02.2011), va dispune evacuarea pârâților din spațiul locativ deținut situat în Ploiești, ., jud. Prahova, va obliga pârâții la plata sumei de 1.001 lei reprezentând lipsă de folosință.
În temeiul art. 274 Cod proc. civ., întrucât se află în culpă procesuală, va obliga intimații-pârâți la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 81,15 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar achitate la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant M. P. prin C. L. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, . jud. Prahova împotriva sentinței civile nr.8642/13.09.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, M. A., domiciliat în Ploiești, ., jud.Prahova și N. N. A., domiciliat în Ploiești, ., jud.Prahova.
Modifică în tot sentința recurată in sensul ca admite acțiunea precizata și în consecință:
Constată încetat contractul de închiriere nr. 2666/05.03.2008 încheiat între M. Ploiești prin C. L. Ploiești in calitate de proprietar și M. E. în calitate de chiriaș (decedată la data de 23.02.2011).
Dispune evacuarea pârâților din spațiul locativ deținut situat în Ploiești, ., jud. Prahova.
Obligă pârâții la plata sumei de 1.001 lei din care 660 lei cu titlul de chirie aferentă perioadei iulie 2010 - februarie 2011 si penalități și 225 lei reprezentând lipsă de folosință aferentă perioadei martie 2011 – mai 2011 și penalități.
Obliga intimații pârâți la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 81,15 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar achitate la fond.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința Publică astăzi 25.0._
PREȘEDINTEJUDECĂTORI
A. M. L. L. E. C. D. E.
GREFIER
V. R.
Operator date cu caracter personal 5595
Red.CDE/ tehnored CDE
2 ex/04.07.2012
d.f._/310/2010 Judec. Ploiești
j.f. B. C. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 898/2012. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 993/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








