Fond funciar. Decizia nr. 756/2012. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 756/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-05-2012 în dosarul nr. 756/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL P. - SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.756

Ședința din Camera de consiliu din data de 16.05.2012

Președinte - L. E.

Judecători - A. M. L.

- R. I. C.

Grefier - V. R.

Pe rol fiind soluționarea cererii de îndreptare eroare materială strecurată în decizia civilă nr.1611/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul P. în dosarul nr._, formulată de petenții Ș. A., domiciliat în Florești, ..511 județul P. și Ș. I., domiciliat în Florești, ..476, județul P..

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Instanța, rămânând în deliberare, a pronunțat următoarea decizie:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului P. la data de 08.03.2012, petenții Ș. A. și Ș. I. au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr.1611/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul P., în sensul obligării recurentei-reclamante Ș. E. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.

În motivarea cererii, petenții au arătat că Ș. E. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.269/25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina, care a fost respins, însă instanța de recurs a omis a se pronunța cu privire la cheltuielile de judecată ce au fost solicitate de către apărător, deși la dosar s-a depus chitanța nr.243/05.11.2011.

În plus, petenții au precizat că potrivit disp. art.274 și urm. c.pr.civ., partea care cade în pretenții este obligată să plătească cheltuieli de judecată în cazul în care au fost solicitate și s-a făcut dovada acestora, prin urmare consideră că este vorba de o omisiune, iar în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.281 c.pr.civ.

Analizând cererea formulată de către petenți prin raportare la motivele învederate, tribunalul constată că, în realitate, aceasta este una de completare a hotărârii, urmând a fi calificată ca atare de instanță și analizată prin raportare la dispozițiile art.2812 c.pr.civ..

Astfel, examinând încheierea de amânare a pronunțării din data de 30.11.2011 a Tribunalului P. din dosarul nr._, instanța reține că, cu prilejul dezbaterilor asupra fondului recursului declarat de către reclamanta Ș. E., intimații persoane fizice, prin apărător, au solicitat respingerea acestuia și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Chitanța cu nr.243/05.11.2011, ce face dovada achitării onorariului de avocat de către petentul Ș. I., a fost depusă la dosar la același termen de judecată, fiind numerotată cu nr.23

Prin decizia nr.1611/07.12.2011, instanța a respins recursul promovat de către reclamantă, fără a se pronunța însă și cu privire la cererea de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată, cerere formulată de către intimați prin apărător.

Potrivit dispozițiilor art.2812 alin.1 c.pr.civ., „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârii date în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".

Cum prin decizia pronunțată în recurs instanța nu s-a pronunțat în vreun mod și cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitarea formulată de către Ș. A. și Ș. I. se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 2812 c.pr.civ., fiind admisibilă chiar dacă se cere completarea unei hotărâri pronunțate în recurs.

Aceasta, întrucât dispozițiile art. 2812 c.pr.civ. nu sunt de natură să excludă posibilitatea completării unei hotărâri pronunțate în recurs și nu există niciun raționament juridic pentru o asemenea excludere, pe de o parte, iar pe de altă parte, în acest text de lege se prevăd termenele în care se poate cere completarea hotărârii, ce se impuneau a fi raportate la un anumit reper.

Prin urmare, cum recurenta-reclamantă a căzut în pretenții, iar intimații-pârâți persoane fizice au solicitat, cu prilejul acordării cuvântului în dezbaterea recursului, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 c.pr.civ., constatând, în același timp, că din chitanța existentă la fila 23 rezultă că doar petentul Ș. I. a achitat suma de 500 lei cu titlu de onorariu avocat, tribunalul va admite în parte cererea și va dispune completarea deciziei civile nr.1611/07.12.2011 a Tribunalului P., în sensul că va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât Ș. I. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

În plus, va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de completare a hotărârii formulată de intimatul-pârât Ș. A..

P. ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite în parte cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr.1611/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul P. în dosarul nr._, formulată de petenții petenții Ș. A., domiciliat în com. Florești, ..511, județul P. și Ș. I., domiciliat în com. Florești, ..476, județul P., și, în consecință:

Completează decizia civilă nr.1611/07.12.2011 a Tribunalului P., în sensul că obligă recurenta-reclamantă Ș. E., domiciliată în comuna Florești, ..476A, jud. P. la plata către intimatul-pârât Ș. I. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Respinge cererea de completare a hotărâri formulată de intimatul-pârât Ș. A., ca fiind neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

L. E. A. M. L. R. I. C.

Fiind în concediu de odihnă,

semnează președintele instanței

Grefier.

V. R.

Red./tehnored. AML

2 ex/27.07.2012

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 756/2012. Tribunalul PRAHOVA