Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1179/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1179/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 08-08-2013 în dosarul nr. 1179/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P. – SECTIA I CIVILA
DOSAR NR._ .
DECIZIA CIVILĂ NR.1179
Ședința publică din data de 0808.2013
Președinte: A. P. A.
Judecători: F. L. Șalar
: I. N. E. C.
Grefier: A. Ș. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul-reclamant P. N., cu domiciliul în București, . nr. 26, ., prin mandatar M. Ș. M. A., împotriva sentinței civile nr. 754/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimații-pârâți intimații C. L. DE F. F. CERAȘU - P. PRIMAR, cu sediul în comuna Cerașu, ., C. L. DE F. F. M. - P. PRIMAR, cu sediul în comuna M., .. 540, județul P., C. JUDEȚEANĂ P. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Ploiești, ., județul P. și O. DE C. ȘI P. I. P., cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr. 144-16, județul P..
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19 lei conform chitanțelor . nr._/05.07.2013 și nr._/17.12.2012 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Dezbaterile au avut loc in ședința publica din data de 07.08.2013, susținerile părților fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data ce face parte integranta din prezenta când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 08.08.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. încheierea din 15 noiembrie 2012, instanța a dispus disjungerea petitului C din acțiunea principală ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Vălenii de M., punând în vedere petentului să-și precizeze cererea de ordonanță președințială si să arate obiectul acesteia.
În această modalitate s-a format dosarul nr._ din 15 noiembrie 2012.
La data de 6 decembrie 2012 petentul P. C. N. si-a precizat si completat cererea de ordonanță președințială disjunsă din plângerea în temeiul legilor fondului funciar relativ la nefinalizarea în întregime și pe vechiul amplasament a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului agricol/păsune – 50 ha., zina Valea Stânii, . și prin care solicită să se dispună prin ordonanța președințială suspendarea de urgență, vremelnică, în temeiul art. 581 cod procedură civilă a actelor/deciziilor administrative prin care OCPI P. a înscris în baza de date a planului parcelar care se suprapune peste amplasamentul terenului de 50 ha. pășune alpină reconstituit petentului prin hotărârea Comisiei județene L.1009/24.11.2008 care a validat propunerea CL M.; a actelor/deciziilor administrative prin care CL Cerasu a întocmit si înscris în baza de date a OCPI P. planul parcelar care se suprapune peste amplasamentul terenului de 50 ha. pășune alpină reconstituit petentului și a oricăror consecinte administrativ/juridice ale comisiei județene sau ale CL Cerasu privind eventualele reconstituiri unor terțe persoane asupra terenului de 50 ha. păsune pe amplasamentul corespunzător planului parcelar nelegal înregistrat în baza de date a OCPI P.; obligarea OCPI P. să înfățișeze actele juridice și documentația pe baza cărora a dispus si realizat înregistrarea in baza de date a planului parcelar care se suprapune peste vechiul amplasament al terenului de 50 ha. reconstituit legal petentului; obligarea CL Cerasu să înfățișeze actele juridice si documentația pe baza cărora a întocmit si cerut înregistrarea în baza de date a OCPI P. a planului parcelar care se suprapune peste vechiul amplasament al terenului de 50 ha. reconstituit legal petentului; judecarea de urgentă, in temeiul art. 2 Titlul XIII Legea 247/2005; cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii de precizare, întregire si completare a ordonanței președințiale, reclamantul a arătat că este moștenitorul def. N. (N.) C.N. G., decedat în anul 1953 și care a fost expropriat prin Legea reformei agrare nr. 187/1945 (240 ha. teren agricol) și ulterior prin Decretul 83/1948 (restul de 50 ha. teren agricol) și prin naționalizarea pădurilor (și a pășunilor din golurile alpine) prin schimbarea Constituției din 1948. A mai susținut reclamantul că este moștenitor acceptant al defunctului și a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, conform legilor fondului funciar și in perioada 1991-2007 i s-a reconstituit dreptul de proprietate – 3 ha. prin proceduri necontencioase si 45 ha. prin instanță, iar prin cererea depusă in baza Legii 193/2007 a solicitat si reconstituirea restului de terenuri agricole până la 100 ha. pe vechiul amplasament, cerere ce a fost validată, reconstituindu-i-se 50 ha. conform Legii 193/2007 și 2 ha. pentru diferența până la 50 ha. in temeiul Legii 247/2005. A mai precizat că, datorită inexistentei aparaturii de specialitate a CL M. a realizat prin resurse proprii planul parcelar în coordonate Stereo 70, lucrare ce a fost înaintată OCPI P. pentru verificare, iar răspunsul primit a fost că în perioada 2011-2012 CL Cerasu a efectuat si a înregistrat un alt plan parcelar de aprox,.160 ha. si care include si amplasamentul terenului de 50 ha. reconstituit legal reclamantului, astfel că pentru toate considerentele expuse in cerere, solicită admiterea acțiunii.
A depus alăturat cererii, în copie, înscrisuri.
La data de 14 februarie 2013 reclamantul a completat cererea de probatoriu (fila 46-49).
Legal citată, C. L. de fond funciar M. a depus la dosar, in copie, înscrisuri.
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
OCPI P. a invocat lipsa calității procesuale pasive în ce o privește arătând că într-un litigiu de fond funciar ea nu are calitate procesuală pasivă.
În data de 11 aprilie 2013, în ședință publică, părțile au pus concluzii asupra excepției invocate și asupra fondului ordonanței.
La data de 17.04.2013 s-a primit la dosarul cauzei o cerere de repunere pe rol arătând că era necesar s se administreze probe noi, iar pârâții au depus, după rămânerea în pronunțare a instanței, înscrisuri noi de care reclamantul nu are cunoștință.
P. sentința civilă nr. 754/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., au fost respinse cererea de repunere pe rol a cauzei, excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI P., precum și cererea de emitere a ordonanței președințiale astfel cum a fost formulată, precizată, completată și întregită de către reclamantul P. N..
P. a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, referitor la cererea de repunere pe rol a cauzei, că, după rămânerea în pronunțare, poate fi făcută de instanță în condițiile în care ar considera că mai sunt necesare probe pentru soluționarea corectă a cauzei.
Într-o ordonanță președințială nu sunt necesare a fi administrate probe care să dezlege fondul cauzei ci doar se „pipăie” fondul cauzei.
În cauză, au fost depuse înscrisuri pe care instanța le consideră suficiente în soluționarea prezentei ordonanțe.
Pe de altă parte, intimații nu au depus acte noi după rămânerea în pronunțare.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI P. instanța, în soluționarea acestei excepții, instanța de fond a considerat că trebuie avut în vedere obiectul prezentei ordonanțe.
Reclamantul a solicitat să se dispună de instanță prin ordonanța președințială suspendarea de urgență, vremelnică, în temeiul art. 581 cod procedură civilă a actelor/deciziilor administrative prin care OCPI P. a înscris în baza de date a planului parcelar care se suprapune peste amplasamentul terenului de 50 ha. păsune alpină reconstituit petentului prin hotărârea Comisiei județene L.1009/24.11.2008 care a validat propunerea CL M.,
Cu alte cuvinte reclamantul a dorit emiterea unei ordonanțe președințiale prin care OCPI P. să fie obligată să suspende anumite proceduri.
Având în vedere obiectul ordonanței președințiale, astfel cum a fost formulat de reclamant, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI P..
Cu privire la fondul cererii de emitere a ordonanței președințiale prima instanța a reținut că aceasta a fost disjunsă dintr-un dosar ce are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 50 ha.
Înscrierea planurilor de parcelare/terenurilor de către CL Cerașu la OCPI P. nu poate avea efect asupra fondului cauzei, și anume asupra reconstituirii dreptului de proprietate a reclamantului P. N..
Pe de altă parte, reclamantul a arătat că nu a putut înregistra planurile parcelare ale CL M. deoarece au fost înregistrate planurile parcelare ale CL Cerașu
Indiferent dacă aceste planuri au fost sau nu înregistrate acest aspect nu poate influența fondul cauzei și prin urmare nu rezultă caracterul de urgență.
În plus, reclamantul nu a arătat în ce ar consta prejudiciul suportat.
Pe de altă parte există posibilitatea reclamantului să noteze prezentul litigiu la OCPI P. iar pe de altă parte OCPI este parte în procesul în care se judecă fondul.
Reclamantul are alte mijloace oferite de lege în rectificarea documentației existente la OCPI P. iar nu această procedură.
Această procedură a ordonanței președințiale nu poate fi aplicată nici în ce privește C. locală de fond funciar Cerașu sau C. Județeană P..
Aceste instituții sunt părți în dosarul din care s-a disjuns prezenta cauză privind reconstituirea dreptului de proprietate către reclamant.
Fiind părți, au cunoștință de existența unui litigiu cu privire la suprafața de teren.
Pe de altă parte, ipotetic vorbind, obținerea unui titlu de proprietate de către pârât, în timpul existenței pe rol a unui litigiu în care acesta este implicat, cu privire la terenul respectiv, dincolo de natura penală a acestei operațiuni, nu poate avea efect asupra fondului cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul P. N., prin care a solicitat, în principal, să se dispună, în temeiul art.312(3), modificarea în parte (parțială) a hotărârii recurate, în sensul admiterii ridicate de către reclamant privind tardivitatea și/sau lipsa întâmpinărilor intimaților cu consecința decăderii din drepturile procesuale specifice, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Vălenii de M., excepția lipsei calității de reprezentant convențional al apărătorului intimatei C. L. a . funciar.
Pe fondul cauzei, recurentul-reclamant a solicitat admiterea cererii precizate/completate de Ordonanță Președințială așa cum a fost
formulată, precizată, completată și întregită, suspendarea de urgența, vremelnică, în temeiul art.581. C.p.c., a actelor/deciziilor/procedurilor administrative/juridice de reconstituire prin care
„OCPI Ph", „CL Cerasu" și „C. Județeană" au pus greșit și nelegal în aplicare Ordinul 81/08.07.1994 (sau alte hotărâri ulterioare) privind reconstituirea islazurilor comunale în favoarea „CL Cerasu" și care blochează punerea în posesie în favoarea reclamantului a terenului de 50ha, punctul Valea Stânii, corn. Maneciu, Jud.P., în urma Hotărârii Comisiei Județene 6449/24.11.2008 (așa cum reclamantul a solicitat prin petitele A.a, A.b. și A.c. a cererii precizate/completate). Recurentul-reclamant a mai pretins și respingerea oricăror înscrisuri noi depuse eventual de către intimați după începerea dezbaterilor asupra fondului Ordonanței (de la termenul din 11.04.2013), având în vedere art. 167(2) C.p.c. precum și decăderea intimaților din drepturile de administrare a probelor prin lipsa/tardivitatea întâmpinărilor, precum și respingerea cheltuielilor de judecată cerute de către „CL Cerasu"
În subsidiar, în temeiul art.312(3), teza 2a, si art.312(4)si(5), sau dacă modificarea hotărârilor nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi specifice, recurentul a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu specificarea explicită a limitelor în care va fi investită instanța,, dar și casarea cu reținere spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamantul a susținut, în esență, că hotărârea este afectată de motivele de nelegalitate reglementate de art.304 pc.5, 7, 8, 9 Cod procedură civilă.
Astfel, prima instanța a încălcat formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105(2) cp.c. fată de admiterea și nepunerea în atenția contradictorie a părților a unor înscrisuri depuse de intimați după încheierea dezbaterilor, înscrisuri reținute de Instanță la respingerea cererii de Ordonanță.
De asemenea, instanța de fond nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat asupra excepțiilor ridicate de reclamant, vizând tardivitatea și/sau lipsa întâmpinărilor intimaților cu consecința decăderii din
drepturile procesuale specifice, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Vălenii de M., precum și excepția lipsei calității de reprezentant convențional al apărătorului intimatei „CL
Cerasu
Recurentul-reclamant a susținut că judecătorul fondului nu a comunicat părților cererile de precizare/completare/întregire a Ordonanței, și în particular nu s-a pronunțat asupra petitelor C. și D. din „Cererea precizată/completată" a reclamantului (filele 137 și următoarele din dosar) și anume obligarea „CL Cerasu" să înfățișeze actele juridice si documentația pe baza cărora a întocmit si cerut înregistrarea în baza de date a „OCPI PH" a planului parcelar care se suprapune peste vechiul amplasament al terenului de 50ha ce i s-a reconstituit legal, respectiv obligarea „Comisiei Județene" să înfățișeze documentația pe baza căreia a emis
Ordinul 81/1994, în particular, dar nu limitat la, documentele care justifică
întinderea si amplasamentul vechilor islazuri înscrise în Anexa 16 la Regulamentul în vigoare în 1994, precum și documentele de preluare de la vechile unități de stat.
În ceea ce privește necompetența Judecătoriei Vălenii de M., recurentul a pretins că instanța de fond nu a admis dreptul său de a alege între două instanțe competente și să decline competența în favoarea Judecătoriei Ploiești, potrivit învestirii din acțiunea inițială.
Referitor la neadmiterea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, prima instanță nu a clarificat, la cererea reclamantului, calitatea d-lui P. C. de avocat sau de consilier juridic, calități incompatibile în temeiul legii. Practic, persoana indicată a fost consilier juridic în cadrul comisiei județene ale cărei interese sunt conflictuale cu cele ale Comisiei locale Cerașu de fond funciar pe care o apără în prezenta cauză.
Recurentul a învederat că a solicitat ascultarea avocatului indicat în calitate de martor, fără ca această cerere să fi fost pusă în discuție, deși, potrivit art.44 din legea nr.51/1995, calitatea de martor are întâietate față de calitatea de avocat cu privire la faptele și împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător ales al vreunei părți.
Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că sunt respectate în integralitate condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, deoarece, la nivelul aparenței dreptului dedus judecății, pricina vizează o greșeală de amplasament, terenul de 50ha ce i-a fost reconstituit provenind dintr-un teren de aprox. 600ha, zona Valea Stănii, . exclusivă a unor autori, persoane fizice, iar amplasamentul propus de către „CL Maneciu" pentru punere în posesie se încadrează în vechiul amplasament al terenului autorului reclamantului.
În plus, terenul pentru care s-a întocmit Planul Parcelar al Comisiei Locale Cerasu, nu este dovedit prin nici un înscris că ar fi provenit din fostele izlazuri comunale, si nici ca a fost preluat în 1948 de la fosta comună Cerasu si nici ca vechiul amplasament corespunde cu cel propus în planul parcelar
Recurentul a apreciat că este îndeplinită și condiția neprejudecării fondului, pe fondul aparenței dreptului în favoarea sa, conform înscrisurilor depuse la dosar, și al aparenței lipsei totale a dreptului în favoarea intimatei C. locală Cerașu de fond funciar.
Referitor la urgență, recurentul a susținut că, prin procedurile de finalizare a reconstituirii terenurilor intimatele „CL Maneciu" și „CL Cerașu" procedează în prezent la inventarierea terenurilor rămase libere precum și a islazurilor si prin procedurile legilor fondului funciar completează Anexele 21 la regulamentul HG 890/2005 (privind situația terenurilor libere) și Anexa 14 la regulamentul HG 890/2005 (privind situația terenurilor de tip islaz comunal).
Astfel, există riscul ca până la finalizarea procesului_, „CL Cerașu", „CL M." și „C. Județeană" să atribuie vechiul amplasament (parțial sau total) Comunei Cerașu (ca islaz), Comunei M. (ca teren rămas liber) sau unor terțe părți (pentru care vechiul amplasament al autorilor acestora este eventual ocupat).
În ceea ce privește caracterul vremelnic, cererea precizată vizează măsuri de suspendare a unor acte/decizii/proceduri administrative/juridice reglementate de legile fondului funciar, suspendare vremelnică până Ia o decizie definitivă și irevocabilă în dosarul fondului pricinii nr._ Jud. Vălenii de M. (în particular până la soluționarea petitelor A,B,D și F din respectivul dosar).
Recurentul-reclamant a mai solicitat și să se respingă eventualele cheltuieli de judecată cerute de către „CL Cerasu" care este autoritate administrativă, fără personalitate juridică (deci fără drepturile prevăzute de Noul cod civil art 187-252 sau de Decretul 31/1954) și cu atribuții care sunt strict și limitativ prevăzute in Legea 18/1991, Legea 1/2000 cu modificări și HG 890/2005 (în mod precis în motivația Deciziei CCR nr. 649/2007 se arată că atribuțiile administrative ale Comisiilor Locale de fond funciar nu pot depășii reglementările legilor fondului funciar).
Ca o consecință, C. locală de fond funciar nu are buget, iar cheltuielile legale pe care le poate angaja sunt la fel strict limitate de legile fondului funciar (spre ex. prin art.52 (3) Legea 18/1991, Comisiile locale de fond funciar pot angaja cheltuieli legate de aplicarea art. 274 c.p.c., dar nu si alte cheltuieli).
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului P. sub același număr unic de dosar, iar intimatele, legal citate, nu au formulat întâmpinări și nici nu s-au prezentat la termenele de judecată, fără a solicita încuviințarea vreunui mijloc de probă.
P. notele de ședință depuse la dosar la termenul din 05.07.2013, recurentul-reclamant a invocat excepțiile lipsei/tardivității/nulității întâmpinării, iar în ședința publică din data de 07.08.2013, după punerea în discuția părților, tribunalul a constatat că aceste excepții sunt lipsite de obiect, atât timp cât intimatele nu au formulat și depus întâmpinări și nici nu au solicitat încuviințarea vreunui mijloc de probă care să justifice punerea în discuție și aplicarea eventuală a sancțiunii decăderii.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamant, a dispozițiilor legale incidente, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3041 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În primul rând, instanța de control judiciar consideră că, în mod corect, judecătorul fondului a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, față de prevederile art.151 Cod procedură civilă, potrivit cărora pricina poate fi repusă pe rol atunci când instanța găsește necesare noi lămuriri.
Este lesne de observat faptul că, la termenul de judecată din data de 11.04.2013, când avut loc dezbaterile, recurentul-reclamant a fost reprezentat de avocat ales care nu a înțeles să formuleze alte cereri sau să propună alte mijloace de probă, punând concluzii asupra excepțiilor invocate și cu privire la admiterea cererii de ordonanță președințială.
Practic, după dezbateri, reclamantul, prin mandatarul său persoană fizică, a transmis o cerere de repunere pe rol (filele170-171 dosar fond) pretinzând că intimații ar fi depus înscrisuri după rămânerea în pronunțare, că ar exista excepții ridicate de reclamant și nepuse în discuția părților, respectiv că instanța nu s-a pronunțat asupra cererilor de obligare a Comisiei locale a . funciar și a Comisiei județene P. de fond funciar de înfățișare a înscrisurilor indicate prin cererea precizată/completată (filele 137 și următoarele dosar fond).
Susținerea potrivit căreia intimații ar fi depus înscrisuri după rămânerea în pronunțare este total nefondată atât timp cât în dosarul Judecătoriei Vălenii de M. nu se regăsește niciun asemenea înscris care să fi fost depus de intimații prezenți/reprezentați sau de cai care au lipsit la termenul de dezbateri din 11.04.2013.
Nu poate fi ignorat nici faptul că, raportat la obiectul acțiunii introductive, așa cum a fost completată și precizată, respectiv cerere de ordonanță președințială, judecata trebuia să se desfășoare de urgență și cu precădere, neputând fi încuviințate probatorii complexe, a căror administrare ar tergiversa judecata, instanța fiind chemată să ordone măsuri urgente și vremelnice și fără prejudecarea fondului.
Părțile litigante, în mod special reclamantul, au depus la dosar un număr considerabil de înscrisuri, suficiente pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în limitele învestirii, așa cum în mod corect a apreciat și judecătorul fondului.
Referitor la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Vălenii de M. și excepția lipsei/tardivității/nulității întâmpinării, invocate prin notele de ședință depuse la data de 31.01.2013 (filele 40-41, 43-44 dosar fond), tribunalul observă că, deși nu fost puse imediat în discuția părților, reclamantul nu le-a mai reiterat nici măcar la termenul la care au avut loc dezbaterile, la care, așa cum s-a arătat mai sus, a fost reprezentat de avocat ales.
În altă ordine de idei, trebuie observat că excepția lipsei/tardivității/nulității întâmpinării este lipsită de interes și obiect, atât timp cât intimatele nu au formulat și depus întâmpinări, nu au solicitat încuviințarea vreunui mijloc de probă și nici nu au invocat excepții relative care să justifice punerea în discuție și aplicarea eventuală a sancțiunii decăderii. De fapt, doar intimatul O. Județean de C. și P. I. P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepție absolută, ce poate fi invocată în orice stadiu procesual și de către oricare dintre părți, inclusiv de instanță din oficiu.
În ceea ce privește problema competenței, tribunalul constată că excepția necompetenței teritoriale, așa cum a fost invocată de recurentul-reclamant, nu este o excepție absolută, întrucât nu sunt în discuție norme care reglementează competența teritorială exclusivă, motiv pentru care o atare excepție nu ar fi putut fi invocată, potrivit art.1591 Cod procedură civilă, de pârâți prin întâmpinare și, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
În esență, susținerile pe care reclamantul își justifică excepția necompetenței teritoriale sunt rezultatul unei interpretări proprii, bazate pe un raționament incorect, a dispozițiilor legale invocate de această parte.
Reținând ca fiind stabilită competența în favoarea Judecătoriei Vălenii de M. competența de soluționare a dosarului nr._, din care a fost disjunsă cererea de ordonanță președințială și s-a format un dosar separat pentru a fi judecat de urgență, față de prevederile art.581 alin.2 cu aplicarea art.17 Cod procedură civilă, în mod corect judecătorul de fond a apreciat că are competența generală, materială și teritorială să se pronunțe asupra cererii reclamantului.
Sub aspectul pretinsei nepronunțării asupra cererilor de obligare a intimatei-pârâte C. L. a Cerașu de fond funciar să înfățișeze actele juridice si documentația pe baza cărora a întocmit si cerut înregistrarea în baza de date a „OCPI PH" a planului parcelar care se suprapune peste vechiul amplasament al terenului de 50ha ce i s-a reconstituit legal, respectiv de obligare a Comisiei Județene P. de fond funciar să înfățișeze documentația pe baza căreia a emis Ordinul 81/1994, în particular, dar nu limitat la, documentele care justifică întinderea si amplasamentul vechilor islazuri înscrise în Anexa 16 la Regulamentul în vigoare în 1994, precum și documentele de preluare de la vechile unități de stat, tribunalul reiterează argumentele de mai sus.
Astfel, la termenul de judecată din data de 11.04.2013, când avut loc dezbaterile, avocatul ales al recurentului-reclamant nu a înțeles să susțină o asemenea cerere, iar părțile din proces, în mod special reclamantul, au depus la dosar un număr considerabil de înscrisuri, suficiente pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în limitele învestirii.
Referitor la apărătorul ales al intimatei-pârâte - P. C., instanța de recurs constată că recurentul-reclamant nu a solicitat, în cadrul cererii de ordonanță președințială, proba cu acest martor, care să fi fost încuviințată de judecătorul fondului pentru a deveni incidente prevederile art.44 din Legea nr.51/1995, actualizată.
Totodată, aspectele legate de exercitarea funcției de consilier juridic în cadrul Comisiei județene P. de fond funciar, anterior dobândirii calității de avocat (care ar genera un pretins conflict de interese), nu sunt de ordine publică, norma legală invocată de P. N. (art.119 alin.2 și 3 din Legea nr.51/1995, actualizată) ocrotind doar interesele părților vizate de un astfel de conflict, respectiv C. județeană P. de fond funciar și C. locală a . funciar ce este reprezentată în prezentul proces de un avocat care a avut calitatea de consilier juridic în cadrul celeilalte instituții pârâte cu care s-ar afla într-o nedovedită situație procesuală conflictuală.
Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că interpretarea dată de reclamant prevederilor art.52 din legea nr.18/1991, actualizată, în sensul că, potrivit acestui text legal, comisia locală ar putea fi reprezentată doar de un membru al acestei comisii, este străină de intenția legiuitorului care doar a conferit o atare posibilitate de reprezentare, pe baza unui mandat convențional, fără a fi obligatorie asistarea prin avocat. În mod indubitabil, reglementarea acestui drept nu poate fi transformată într-o obligație și în instituirea interdicției de reprezentare prin avocat, interpretare care intră în contradicție atât cu prevederile codului de procedură civilă în materia reprezentării judiciare convenționale, cât și cu dispozițiile Legii nr.51/1995, actualizată.
Pe fondul cauzei, tribunalul apreciază ca fiind justă concluzia judecătorului fondului în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, în primul rând cerința urgenței față de împrejurarea că recepționarea planurilor parcelare executate pentru . terenurile în legătură cu care se poartă prezentul litigiu, s-a realizat de către intimatul-pârât O. Județean de C. și P. I. P. încă din anul 2010, așa cu rezultă din cuprinsul adresei nr.5401/17.09.2010 (fila 124 dosar fond), iar reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea recurentului-reclamant pentru terenul cu suprafața de 50 hectare teren s-a efectuat prin Hotărârea nr.6449/2008 a Comisiei județene P. de fond funciar, deci, pentru ambele operațiuni, cu mult timp înaintea sesizării primei instanțe.
Imposibilitatea recepționării de către OCPI P. a planurilor parcelare întocmite pentru . nr.1879/24.04.2012 (fila 92 dosar fond) datorită întocmirii și recepționării anterioare a planurilor transmise de Primăria . depășirii limitei administrativ teritoriale dintre județele P. și B., nu ar putea influența modalitatea de soluționare a fondului litigiului dintre părți, înregistrat sub nr._ la Judecătoria Vălenii de M., știut fiind că rearondarea administrativ-teritorială intervenită, de-a lungul timpului, de la momentul preluării abuzive a terenurilor, de către regimul comunist, și până la finalizarea procedurii de restituire în baza actelor normative speciale, nu ar putea constitui ipso facto un fine de neprimire pentru acțiunea de punere în posesie pe vechiul amplasament.
Tribunalul apreciază ca fiind corecte argumentele primei instanțe referitoare la îndrituirea reclamantului de a proceda la notarea litigiului de fond în evidențele Oficiului Județean de C. și P. I., precum și la posibilitatea acestuia de sesizare a organelor competente, civile sau penale, în ipoteza efectuării, ulterior sesizării instanței, a unor acte de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate și a oricăror alte de dispoziție, de către pârâtele comisii ce figurează în proces, acte care ar afecta dreptul lui P. N. de restituire în natură pe vechiul amplasament, în măsura în care, prin hotărârea ce se va da în dosarul privind fondul litigiului dintre părți, se va constata că sunt îndeplinite toate celelalte condiții legale.
În ceea ce privește critica referitoare la respingerea „eventualelor” cheltuieli de judecată cerute de C. locală Cereșu de fond funciar, tribunalul consideră că recurentul-reclamant nu justifică vreun interes în formularea și susținerea unei asemenea motiv de recurs, în contextul în care nici în primul ciclu procesual, dar nici în calea de atac partea menționată nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată suportate cu reprezentarea/asistența juridică realizată de avocatul ales.
Față de toate aceste argumente, în baza art.312 alin.1 cu aplicarea art.581 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 754/18.04.2013 pronunțate de Judecătoria Vălenii de M., ca fiind nefondat.
P. aceste motive
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant P. N., cu domiciliul în București, . nr. 26, ., prin mandatar M. Ș. M. A., împotriva sentinței civile nr. 754/18.04.2013 pronunțate de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimații-pârâți intimații C. L. DE F. F. CERAȘU - P. PRIMAR, cu sediul în comuna Cerașu, ., C. L. DE F. F. M. - P. PRIMAR, cu sediul în comuna M., .. 540, județul P., C. JUDEȚEANĂ P. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Ploiești, ., județul P. și O. DE C. ȘI P. I. P., cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr. 144-16, județul P., ca fiind nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 august 2013.
Președinte, Judecători,
A. P. A. F. L. Șalar I. N. E. C.
Fiind promovat la altă instanță, Fiind în concediu maternal,
Semnează Președinte:Semnează Președinte:
Grefier,
A. Ș. P.
Operator de date cu caracter personal nr.595
Red./tehnored.PAA
2 exemplare
d.f. nr._ Judecătoria Vălenii de M.
judecător fond – D. M.-I.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1111/2013. Tribunalul PRAHOVA | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1904/2013.... → |
|---|








