Partaj judiciar. Decizia nr. 130/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 130/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 130/2015
Cod operator:_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 130/R
Ședința publică de la 15 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. T.
Judecător T. B.
Judecător G. S.
Grefier L. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul-pârât C. G. E. cu domiciliul procedural ales la C..AV. BAROTHI SAROLTA, cu sediul în Carei, ., jud.Satu M., împotriva sentinței civile nr.1330/05.12.2005, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. D. ȘI C. A. în calitate de moștenitori a DEF.C. M., domiciliați în Cherăușa, ., jud.Satu M. și intimatul-pârât C. V. domiciliat în Săuca, ., jud.Satu M., având ca obiect partaj judiciar.
La pronunțare nu se prezintă părțile.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din 08.09.2015, când părțile prezente au pus concluzii, ce au consemnate în încheierea ședinței publice din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de azi, când instanța a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1330/05.12.2005 pronunțată în dosar nr.2013/2005, Judecătoria Carei a admis acțiunea civilă înaintată de reclamantul C. M. împotriva pârâților C. G. și C. V. și, prin urmare: a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului în natură livezi în extravilan de 30.000 mp., coproprietatea părților de sub nr.top 17/8 din CF 125 Săuca nedefinitiv, atribuindu-l reclamantului fără plata sultei către pârâți; a dispus întabularea în acest sens la CF cu titlu de ieșire din indiviziune și reconstituire în baza Legii 18/1991. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că imobilul înscris în CF 125 Săuca, nedefinitiv, nr.top 17/8, în natură livezi în extravilan de 30.000 mp. formează coproprietatea părților. Cum reclamantul dorește să iasă din indiviziune, iar pârâții nu se opun la atribuirea imobilului către reclamant fără plata de sultă, instanța, în baza art.728 Cod civil, a admis ca întemeiată acțiunea civilă conform dispozitivului sentinței atacate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. G. E., solicitând repunerea în termenul de recurs și admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței recurate și retrimiterea cauzei instanței de fond pentru a asigura contradictorialitatea și formularea apărării în fața instanței de fond, unde recurentul-pârât nu a fost citat în mod legal și, în subsidiar, admiterea recursului și respingerea acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea căii de atac exercitate, recurentul-pârât arată că în anul 1973 s-a mutat în Reșița, apoi în anul 1998 s-a mutat în G., iar în anul 2011 s-a întors în Reșița.
Menționează că în dosar nr.2013/2005 pentru judecata în primă instanță din anul 2005 recurentul-pârât a fost citat din Săuca, nr.52, jud.Satu M., deși în acel moment locuia în G.. Ca atare, nu a avut cunoștință despre procesul pornit și, ca atare, nu a putut să realizeze o apărare efectivă.
Precizează că deși a fost proprietarul cotei de 1/3 parte din imobil, totuși în urma partajului acest drept i-a fost luat fără absolut nicio contravaloare, deși imobilul era și partajabil în natură.
Învederează că dorește să-i rămână în proprietate terenul de 1 ha, recurentul fiind proprietarul acestuia.
Consideră că prin mijloace frauduloase s-a indicat domiciliul recurentului ca fiind în Săuca, deși reclamantul (fratele recurentului) cunoștea faptul că recurentul se afla în G.. Mai mult, arată că a trimis reclamantului bani pentru administrarea cotei sale de proprietate.
În drept, invocă disp.art.301 ind.4, art.302 ind.1, art.303, 304 ind.2 pct.5 rap.la disp.art.312 ind.3 pct.1, 2 și 3 din vechiul Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimații C. A. și C. D. C. solicită respingerea recursului ca tardiv formulat și menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, arată că la data de 05.12.2005 prin Sentința civila nr.1330 pronunțată în dosar nr.2013/2005 al Judecătoriei Carei, s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului în natură livezi, in extravilan de 30 000 metri pătrați, coproprietatea părților de sub nr.top. 17/8 din C.F. nr.125 Sauca nedefinitiv atribuindu-l antecesorului intimaților, C. M., fără plata unei sulte.
Învederează că prin prezentul recurs, recurentul susține faptul că nu a avut cunoștință despre acțiunea de fond aflată în curs de soluționare la Judecătoria Carei întrucât a fost plecat în străinătate și nu avea domiciliul la adresa Ia care a fost citat, însă după cum se poate observa recurentul nu a depus la dosarul cauzei vreun act din care sa rezulte în mod clar faptul că acesta a avut reședința stabilă în G.. La dosarul cauzei au fost depuse anumite documente din care rezultă că a călătorit în G., iar restul documentelor nu pot fi privite ca înscrisuri doveditoare deoarece acestea nu sunt traduse și astfel sunt în imposibilitate de a înțelege conținutul acestora.
Menționează că recurentul nu a oferit nicio probă certă din care să rezulte faptul că nu a avut cunoștință despre acest proces civil, fiind falsă susținerea recurentului în ceea ce privește faptul că nu a avut cunoștință despre acest proces deoarece cu diferite ocazii în prezența a diferiți martori au discutat cu privire la terenul care face obiectul prezentului dosar și în repetate rânduri recurentul a afirmat că nu este interesat nici de teren și nici de proces.
Precizează că într-adevăr recurentul a fost plecat pentru diferite perioade din țară, însă venea la domiciliul din satul Chereusa destul de des, având cunoștință despre cursul procesului civil, iar hotărârea pronunțată i-a fost înmânată imediat după comunicare, însă și de această dată acesta a afirmat faptul că nu îl interesează prezenta cauză.
Învederează că pot dovedi cu martori - care au asistat la discuțiile dintre părți - că recurentul în intervalul anilor 2005-2015 a fost acasă la domiciliul din satul Chereusa de foarte multe ori. Mai mult decât atât, acesta a și locuit pentru diferite perioade de timp la domiciliul intimaților, mai exact o perioadă în perioada 2011-2013, adică mai bine de doi ani.
De asemenea, arată că în comunitate este cunoscut faptul că între părți nu a existat niciodată o stare tensionată.
Pentru motivele de mai sus, solicită respingerea recursului ca fiind tardiv.
În drept, invocă art.115 și art.312 Cod proc.civ.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul C. G. E. arată că îndeplinirea procedurii de citare și comunicare a actelor procedurale și a hotărârilor judecătorești se verifică în baza dovezilor de restituire a comunicărilor, pe aceste dovezi trebuind să figureze numele destinatarului. Ori, recurentul nu a semnat și nici nu a preluat nicio comunicare, nefiind în țară.
Învederează că din actele care le-a depus rezultă datele la care recurentul se afla în străinătate, fiind aplicate ștampile de ieșire și intrare în țară.
Consideră că nu se poate suplini lipsa de procedură cu dovezi testimoniale, ca atare se opune la administrarea probatoriului testimonial invocat.
Față de cele de mai sus, arată că își menține în totalitate cererea de recurs, solicitând casarea cu retrimitere a hotărârii pentru a se putea asigura o justă înfăptuire a justiției.
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri și a respins ca inadmisibilă proba testimonială solicitată de către intimați.
Analizând recursul de față, tribunalul reține că acesta este promovat împotriva unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus partajul, sentința putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
În acest context instanța va analiza atât cererea de repunere în termen formulată de către recurent, cât și respectarea termenului de declarare a căii de atac.
Astfel, conform dispozițiilor art. 103 V. C. pr. civ. „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării”.
În cauza de față recurentul practic nu invocă nicio asemenea împrejurare mai presus de voința sa care să-l fi împiedicat să declare calea de atac în termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. pr. civ. care curge de la data comunicării ci, dimpotrivă invocă atât nelegala citare și implicit nelegala comunicarea acestei hotărâri ( „am fost citat la adresa din Săuca, nr. 52, județul Satu M., deși în acel moment eu locuiam în G.. Ca atare, nu am avut cunoștință despre procesul pornit și ca atare nu am putut să realizez o apărare efectivă”), ceea ce nu mai atrage incidența dispozițiilor art. 103 C. pr. civ., ci verificarea aspectului dacă hotărârea a fost sau nu comunicată în conformitate cu prevederile Capitolului II din Titlul II al Codului de procedură civilă.
Instituția repunerii în termen presupune o comunicare legal realizată, cu respectarea prevederilor în materie și însoțită de imposibilitatea părții de a declara calea de atac în termenul prevăzut de lege și care a curs în mod corect și s-a epuizat, având ca punct de pornire comunicarea legal realizată.
Cum în cauza de față, recurentul pârât invocă faptul că nu i-a fost comunicată niciodată în mod legal hotărârea instanței de fond, va fi respinsă cererea de repunere în termenul de recurs, după cum s-a arătat mai sus instituția prevăzută de art. 103 alin. 1 C. pr. civ. nefiind incidentă în cauză.
În al doilea rând instanța reține că înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu fac dovada faptului că acesta se afla în imposibilitatea de a lua la cunoștință de sentința pronunțată în cauză sau că ar fi avut la momentul derulării procesului domiciliul stabilit într-o altă țară ori într-o altă parte decât Satu M., ci doar a faptului că la un moment dat a avut reședința în G..
În plus, instanța reține că recurentul face dovada prin depunerea copiei de pe buletinul de identitate (f. 12) cu valabilitate până la 21.septembrie 2003 că a avut domiciliul în Municipiul Reșița, respectiv a faptului că are domiciliul în Săuca începând cu 26.02.2014 (copie carte identitate fila 13), omițând însă să facă dovada domiciliului tocmai pentru perioada 2005 (perioada declanșării litigiului), deși sarcina probei sub acest aspect îi revenea.
Potrivit art. 13 din Decretul nr. 31/1954 (aplicabil în cauză) „domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea își are locuința statornică sau principală”.
Codul de procedură civilă prevede în art. 90 faptul că „Înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat” iar art. 92 alin. 3 C. pr. civ. prevede că „Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz unei persoane din familie, sau în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate”.
În condițiile în care codul de procedură civilă prevede faptul că citarea părții se va face fie la domiciliul, fie la reședința părții, rezultă că citarea, respectiv comunicarea hotărârii făcută părții la domiciliul acesteia și nu la reședința acesteia, respectă prevederile legale, citarea părților având ca scop încunoștiințarea lor despre existența procesului.
Or, în condițiile în care așa cum rezultă din citația aflată la fila 7 din dosarul de fond, respectiv dovada de primire și procesul verbal de predare a hotărârii, acestea au fost semnate de către soția recurentului, acesta nu poate invoca faptul că nu a avut cunoștință de existența procesului ori că a avut domiciliul în altă parte.
Așa cum a arătat însăși recurentul prin „răspunsul la întâmpinare” îndeplinirea procedurii de citare și comunicarea actelor de procedură și a hotărârilor judecătorești se verifică în baza dovezilor de restituire a comunicărilor.
Este adevărat că aceste dovezi nu sunt semnate de către destinatar, dar atâta timp cât acestea sunt întocmite potrivit art. 92 alin. 3 C. pr. civ., care prevăd că în lipsa destinatarului agentul va înmâna citația, în primul caz unei persoane din familie (în speță soția destinatarului) persoana care primește citația va semna adeverința de primire (obligație îndeplinită, citația și adeverința de primire fiind semnate de către soția recurentului), agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate, instanța apreciază că în speța de față comunicarea hotărârii s-a realizat tocmai prin respectarea acestei proceduri, astfel că acesta a fost legal realizată, iar data de 19.12.2005 reprezintă punctul de pornire al termenului de 15 zile pentru declararea căii de atac.
Tribunalul constată însă că recurentul a declarat recurs doar la data de 27.III.2015, conform cererii de recurs de la fila 2 din dosar, deci cu mult după expirarea termenului legal de declarare a recursului de 15 zile de la comunicarea hotărârii prevăzut de art. 301 C. pr. civ., urmând ca în baza dispozițiilor legale menționate anterior să respingă recursul de față, ca fiind tardiv formulat.
În ceea ce privește cererea intimaților reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată, în condițiile în care nu au făcut dovada efectuării vreunor cheltuieli în acest sens.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs, ca neîntemeiată.
Respinge ca tardiv introdus recursul declarat împotriva sentinței civile nr.1330/05.12.2005 pronunțată de Judecătoria Carei de către recurentul-pârât C. G. E. cu domiciliul procedural ales la C..AV. BAROTHl SAROLTA, cu sediul în Carei, ., jud. Satu M., în contradictoriu cu intimații reclamanți C. D. C. și C. A. ambii domiciliați în Cherăușa, ., jud. Satu M. și intimatul-pârât C. V. domiciliat în Săuca, ., jud. Satu M..
Respinge cererea intimaților reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.09.2015.
Președinte, T. T. | Judecător, T. B. | Judecător, G. S. |
Grefier, L. D. |
Red.S.G./30.09.2015
Tehnored_BER /30.09.2015
Ex.2
Jud.fond: Ț. R.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 249/2015. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 135/2015. Tribunalul SATU MARE → |
|---|
