Pretenţii. Decizia nr. 396/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. G. M.

Judecător G. D. S.

Grefier M. B.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă ADMINISTRATIA D. PUBLIC cu sediul în Satu M., Martirilor Deportați, nr. 25, jud. Satu M. împotriva sentinței civile nr. 4560/03.12.2014 în dosar nr._ pronunțate de Judecătoria Satu M. în contradictoriu cu intimatul H. A. Ș., dom. în Satu M., Drumul Careiului, nr. 28, ., . M., având ca obiect pretenții.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 07.09.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi;

INSTANȚA

Asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4560/03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta ADMINISTRATIA D. PUBLIC Satu M., în contradictoriu cu pârâtul H. A. Ș. și a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 30.10.2012, agenții constatatori din cadrul Administrației D. Public au constatat că autovehiculul cu nr. înmatriculare_ a fost parcat pe ., fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului, săvârșind abaterea prevăzută de art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu M., aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012. Față de cererea de chemare în judecată a reclamantei având ca obiect pretenții, se observă că aceasta susține că izvorul pretențiilor sale îl constituie săvârșirea unei fapte ilicite, a unei abateri, de către proprietarul autoturismului parcat fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului, instanța de fond apreciind că temeiul legal al acestor pretenții este constituit de art. 1349 cod civil coroborat cu art. 1357-1371 Cod civil care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Instanța de fond a procedat la verificarea condițiilor prevăzute de reglementările în materie pentru a se stabili dacă se impune tragerea la răspundere a pârâtului. A reținut că, potrivit art. 1357 alin. 1 și 2 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, astfel, angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existența cumulată a patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

În ceea ce privește prejudiciul, instanța a constatat că acesta este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosință a spațiilor special amenajate pentru parcare, pe durata cât autoturismul cu nr. înmatriculare_ ocupat acele spații, fără a fi plătit tichetul de parcare.

Cu privire la existența unei fapte ilicite, se observă că cel care a parcat autovehiculul mai sus-menționat fără să plătească contravaloarea tichetului de parcare, pe spațiul special amenajat de reclamanta Administrația D. Public, a săvârșit abaterea prevăzută de art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, ori abaterea se încadrează în sfera faptelor ilicite, alături de contravenții, astfel, se constată că este îndeplinită și această condiție.

Referitor la condiția existenței raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța a constatat că și aceasta este îndeplinită, prin parcarea autovehiculului pe spațiul special amenajat de Administrația D. public fără achitarea tichetului de parcare, fiind produs prejudiciul de care s-a făcut vorbire.

În ceea ce privește a patra condiție a răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, instanța a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine dacă proprietarul autovehiculului cu nr. înmatriculare_ a fost și cel care a parcat acest autoturism în locul indicat și la ora indicată în notele de control menționate de reclamantă, fără a plăti tichet de parcare. Astfel cum prevede și art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu M. aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, poate fi sancționat pentru această abatere proprietarul, utilizatorul, deținătorul autovehiculului, ori, reclamanta nu a făcut în nici un fel dovadă că proprietarul, utilizatorul sau deținătorul autovehiculului a fost acela care a parcat fără să plătească tichetul de parcare. Astfel, în temeiul art. 329 C.proc.civ., instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi autorul acestei abateri.

Prin urmare, față de acestea, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația D. Public, ca neîntemeiată.

Față de soluția dată, având în vedere dispozițiile art. 453 C.proc.civ. instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest articol pentru acordarea cheltuielilor de judecată, prin urmare, a respins cererea petentei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 4560/2014, ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M., prin reprezentanții săi legali, a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 120 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare ca urmare a abaterii reținute în sarcina sa de angajații ADP Satu M., potrivit notei de control . nr. 1899/30.10.2012; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la suma în cuantum de 120 lei, de la data scadenței până la recuperarea integrală a sumei datorate, conform dispozițiilor art. 1489 din Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul civil, coroborate cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 13/2011, republicată, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, apelanta reclamantă arată că intimatul pârât a încălcat dispozițiile art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în municipiul Satu M., aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, săvârșind abaterea reprezentată de parcarea cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe ., inclusă în aria de aplicare a sistemului de parcare cu plată din municipiul Satu M., fără tichet de parcare expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului.

Ca urmare a săvârșirii abaterii menționate mai sus, agenții constatatori din cadrul instituției apelante au întocmit nota de control . nr. 1899/30.10.2012, necontestată de către pârât.

De asemenea, instituția apelantă a emis somația nr. 5944/22.11.2013 primită de pârât, potrivit confirmării de primire existente la dosarul cauzei, prin intermediul căreia a solicitat acestuia achitarea contravalorii tarifului de penalizare, însă aceasta nu s-a conformat, fiind astfel nevoită să se adreseze instanței, respectând totodată dispozițiile art. 40 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 149/2012 – „neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare și a cheltuielilor de urmărire a abaterii”.

Apelanta consideră că prima instanță în mod eronat a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată, motivând că „reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada că proprietarul autovehiculului a fost acela care a parcat fără să plătească tichetul de parcare (…) nu s-a făcut dovada că pârâta ar fi autorul acestor abateri”, nefiind astfel îndeplinite simultan, în opinia sa cele patru condiții privind angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie (art. 1357 Cod civil).

Un prim aspect pe care îl învederează apelanta, este acela că nota de control menționată anterior a fost comunicată pârâtului, prin intermediul poștei, astfel că nu are nici o culpă legat de împrejurarea că pârâtul a lipsit de la domiciliu, conform celor consemnate de către angajații poștei – „avizat lipsa domiciliu.

În al doilea rând, apelanta învederează faptul că nota de control nr. 1899/30.10.2012 a fost afișată sub parbrizul autovehiculului cu nr. nr. de înmatriculare_, respectându-se astfel și dispozițiile art. 33 din Regulamentul de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu M., emis în temeiul HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012 (Anexa 12): „În cazul depistării unui autovehicul oprit/staționat/parcat cu încălcarea prevederilor prezentului regulament agenții constatatori vor întocmi și afișa sub ștergătorul de parbriz sau pe geamul lateral actul de constatare a abaterii denumit în continuare Nota de constatare și înștiințare de plata care conține informații referitoare la instituția emitentă, locul, data și ora efectuării controlului, marca și culoarea autovehiculului, abateri constatate, numărul de înmatriculare al vehiculului, valoarea tarifului de penalizare, modalități de plata". Astfel, pârâtul a intrat în posesia acesteia, fiindu-i comunicată, având posibilitatea de a o contesta în situația în care ar fi considerat că cele consemnate nu corespund realității în termenul de 5 zile calendaristice de la data primirii, în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. 2 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 182/29.11.2012 privind completarea și modificarea HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012: „termenul de depunere a contestației este de 5 zile calendaristice de la data primirii somației și a notei de control privind constatarea abaterii (...)". Aceste dispoziții se completează cu cele ale Legii nr. 554/2004, republicată, privind contenciosul administrativ, nota de constatare constituind act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, actualizata: „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (...)".

De asemenea, apelanta învederează că pârâtului i s-a pus în vedere să formuleze în termen legal întâmpinare, însă nu a îndeplinit acest pas procedural.

Pe cale de consecință, luând în considerare argumentele expuse mai sus, rezultă că intimatul pârât a recunoscut tacit faptul că a săvârșit abaterea reținută în sarcina sa, implicit că ea s-a aflat la volanul autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ în ziua și la ora menționată în nota de control.

Totodată, apelanta consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil (art. 6, art. 13 C.proc.civ.), prima instanță, având posibilitatea de a-i solicita să facă dovada faptului că intimatul pârât a condus autoturismul în cauză în ziua specificată în nota de control, în situația în care a avut nedumeriri legate de acest aspect. Intimatul pârât nu a contestat nici o clipă calitatea sa de proprietar a autovehiculului_, respectiv faptul că abaterea reținută în sarcina sa nu este întemeiată.

Nu în ultimul rând, apelanta învederează că potrivit dispozițiilor art. 1348 alin. 1 Cod civil, coroborate cu cele ale art. 44 alin. 7 din Constituția României, respectiv cele ale art. 603 Cod civil, pârâtul necontestând nici o clipă calitatea sa de proprietar al autovehiculului_, respectiv faptul că abaterea reținută în sarcina sa nu este întemeiată.

Pentru considerentele de mai sus, se solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, apelanta invocă art. 466 și urm. C.proc.civ., OUG nr. 80/2013, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 287/2009 actualizată, Legea nr. 134/2010 actualizată, HCL Satu M. nr. 182/2012, O.G. nr. 13/2001, art. 44 alin. (7) Constituția României, Legea nr. 215/2001 actualizată.

Intimatul, legal citat, nu formulează întâmpinare.

Apelul este fondat, pentru o parte din criticile formulate.

În mod greșit judecătoria a apreciat că nu este îndeplinită condiția vinovăției, cumulativ cu celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale.

În primul rând, considerând că nu s-a dovedit că proprietarul autoturismului a fost cel care a parcat fără a plăti tichet, atunci trebuia reținută lipsa faptei ilicite în sarcina acestuia, ca și pârât în cauză, a cărui răspundere se tinde a fi angajată, și nu lipsa vinovăției.

În al doilea rând, proprietatea asupra autoturismului naște prezumția judiciară, admisibilă în condițiile art. 329 C.proc.civ., că proprietarul este cel care posedă și se folosește de autoturismul său, prezumție relativă care nu a fost infirmată prin probe, cu atât mai mult cu cât nici nota de control comunicată pârâtului nu a fost contestată de acesta, deși o astfel de posibilitate este reglementată.

În consecință, instanța de apel apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului.

În schimb, capătul de cerere privind plata dobânzii penalizatoare nu este fondat din următoarele considerente deoarece potrivit Regulamentului aprobat prin HCL nr. 182/29 nov. 2012, pârâtului nu-i incumbă plata de dobânzi moratorii. De asemenea, însuși tariful de penalizare sancționează, prin modul de stabilire a cuantumului său, plata cu întârziere, dobânda apărând astfel ca o dublă sancțiune. Tariful de penalizare apare ca o clauză penală prin care se stabilește anticipat cuantumul daunelor interese pe care autorul faptei ilicite și prejudiciabile va trebui să le plătească pentru repararea prejudiciului cauzat. Prin analogie, sancțiunea pecuniară atrasă de abaterea constatată - fiind o evaluare unilaterală prin act administrativ a prejudiciului creat prin neplata tichetului de parcare atrage, în parte, regimul juridic al amenzii contravenționale, ori în acest caz, obligația de plată nu este producătoare de dobânzi.

De asemenea, cheltuielile de judecată nu pot fi acordate, întrucât nu au fost necesare sesizării instanței, acțiunea fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art.30 alin.2 din OUG nr.80/2013, întrucât are ca obiect venituri publice iar alte cheltuieli nu au fost probate.

În consecință, în temeiul art.480 C.proc.civ., instanța va admite apelul schimbând în tot sentința prin admiterea în parte a acțiunii și va obliga pârâtul la plata sumei de 120 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., Martirilor Deportați, nr. 25, județul Satu M., având C.I.F nr._ și cont bancar nr. R041TREZ_X010034 deschis la Trezoreria Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 4560/03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul H. A. Ș. – CNP_, domiciliat în Satu M., .. 28, ., . M..

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei și, în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 120 lei cu titlu de tarif de penalizare.

Respinge cererea de obligare la plata dobânzii legale penalizatoare.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ și executorie conform art. 633 C.proc.civ.

Pronunțată în data de 21 septembrie 2015, prin mijlocirea grefei instanței.

Red. G.D. S. – 08.10.2015

Tehnored_NM / 21.10.2015

4 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -A.D.P. SATU M., în Satu M., .. 25, jud. Satu M.

-H. A. Ș., în Satu M., .. 28, ., . style="margin-left:212.4pt"> jud. Satu M.

Jud.fond: C. M.