Pretenţii. Decizia nr. 537/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. R.

Judecător I. M. C.

Grefier V. S.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelantul T. I., CNP_, domiciliat în M., .. 462, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 3667 din 02 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul Z. J., CNP_, domiciliat în M., nr. 46, jud. Satu M., având ca obiect pretenții .

La pronunțare nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, privind îndeplinirea procedurii de citare, după care;

Se constată că dezbaterea asupra apelului a avut loc în ședința publică din data de 28.10.2015, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3667/02.10.2014 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Z. J. în contradictoriu cu pârâtul T. I. și, în consecință: a obligat pârâtul la plata sumei în cuantum de 1800 lei, reprezentând diferența contravalorii cabalinei având nr. cip_871003328, F, 6 ani, către reclamant; a obligat pârâtul la plata sumei în cuantum de 212 lei, reprezentând contravaloare tratamente efectuate, către reclamant; a obligat pârâtul la plata sumei în cuantum de 1484,902 lei, reprezentând contravaloarea întreținerii calului pentru perioada 19.06.2013 – 27.09.2013 și pierderile suferite ca urmare a nefolosirii calului, către reclamant; a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat contravaloarea timpului pierdut cu efectuarea tratamentelor ca neîntemeiat; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Față de cererea reclamantului de a obliga pârâtul la plata sumei în cuantum de 1400 euro reprezentând contravaloarea calului și pagube colaterale în cuantum total de 600 euro reprezentând valoarea tratamentelor administrate, valoarea timpului pierdut cu aceste tratamente, precum și pierderile suferita ca urmare a lipsei de folosință a calului, se observă că, în drept, în temeiul art. 1349 alin. 3 C.civ., în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului Totodată, se reține că, în temeiul art.1375 C.civ., proprietarul unui animal sau cel care se servește de el, răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa.

Astfel, pentru a putea fi angajată răspunderea pârâtului trebuie verificată îndeplinirea a trei condiții prevăzute de art.1375 și art.1377 C.civ, respectiv, existența prejudiciului, existența raportului de cauzalitate dintre „comportamentul” animalului și prejudiciul cauzat și condiția ca animalul care a produs prejudiciul să fi fost în proprietatea pârâtului, iar acesta din urmă să fie cel care exercită paza juridică asupra animalului la momentul producerii prejudiciului.

În ceea ce privește existența prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta animalului, instanța a reținut că în data de 18.06.2013, reclamantul Zsigo J. și-a dus calul la . 2113 din C.F. nr. 830 nedef., în suprafață de 21, 8878 ha situată în comuna M., ., potrivit adeverinței de la Primăria M. (f. 45), nu a fost dată în chirie sau concesionată către pârât, contrar celor susținute de pârât, care a susținut că această pășune îi este dată în folosință. Acolo, în timp ce reclamantul căuta loc de pripon pentru cal, a apărut un mânz care a lovit cu copitele calul reclamantului, acesta din urmă prăbușindu-se la pământ. Această împrejurare este dovedită atât prin susținerile reclamantului prin cererea de chemare în judecată, cât și din declarația martorului Farkac F. (filele 42, 43), care a fost de față la momentul producerii evenimentului descris, astfel cum reiese din declarația dată în fața instanței, acesta ajutând reclamantul să îndepărteze mânzul pentru a nu mai lovi calul care se afla la pământ.

Din aceleași mijloace de probă reiese că mânzul avea aproximativ un an la data producerii incidentului, aspect confirmat și prin adeverința nr.38/28.23.2014, eliberată de dr.veterinar Z. P. (fila 56). În baza adeverinței menționate, afirmația martorului T. I. din declarația de martor, potrivit căruia mânzul avea doar câteva luni la data producerii incidentului, a fost înlăturată de instanță. Din declarațiile martorilor (filele 53, respectiv 42), precum și din susținerile reclamantului și pârâtului, reiese că mânzul era lăsat liber pe lângă mama sa, care se afla la o distanță mai mare și care era priponită și împiedicată, pentru a nu putea fugi, astfel că instanța a apreciat că acesta s-ar fi putut deplasa până în locul unde se afla calul reclamantului și l-ar fi putut lovi pe acesta.

Ca urmare a loviturii, calul a căpătat un șchiopătat cronic, fapt dovedit prin certificatul sanitar veterinar nr.10 din data de 27.09.2013, prin care i s-a fixat ca diagnostic „șchiopătură cronică stâng posterior (în urma politraumatism–contuzie-ilio-lombo-sacrală stg., zona bazinului partea stângă, accident din luna iunie, accident produs de un alt animal cabalin”, diagnostic pus în urma anamnezei proprietarului.

Șchiopătura cronică a adus calul în incapacitate de muncă, astfel cum reiese din susținerile reclamantului, cât și din susținerile pârâtului, care a confirmat că iapa reclamantului a stat numai în grajd, de când a fost lovită și până în momentul în care aceasta a fost vândută în vederea predării la abator. Împrejurarea că iapa a fost predată la abator este dovedită prin certificatul sanitar veterinar de sănătate pentru circulația ecvinelor cod SM nr._ din data de 15.07.2014 (fila 70), precum și din contractul de vânzare-cumpărare din data de 15.07.2014, încheiat sub formă de înscris sub semnătură privată, între reclamant, în calitate de vânzător și numitul B. A. în calitate de cumpărător, prin care primul a vândut calul accidentat celui din urmă contra sumei în cuantum de 1000 lei, precum și din susținerile reclamantului din ședința din data de 24.09.2014.

Instanța a apreciat că situația de fapt expusă de reclamant prin cererea de chemare în judecată este conformă adevărului, acest aspect fiind confirmat și de martorul F. F. care a fost de față la momentul producerii incidentului, dar și de diagnosticul pus de medicul veterinar care a efectuat controlul asupra cabalinei. Totodată, instanța a apreciat că pârâtul se eschivează de la răspundere prin susținerea mai multor variante ale producerii incidentului, care nu sunt probate în niciun fel de acesta, iar martorul propus de acesta, numitul T. I., nu a fost la fața locului, astfel, declarația acestuia nu are relevanță în stabilirea situației de fapt.

Cu privire la persoana care avea paza juridică a animalului astfel cum reiese din art.1375 Noul Cod Civil, calitatea de păzitor juridic se prezumă că aparține proprietarului sau celui care se servește de animal. Această prezumție implică faptul că nu era necesar ca reclamantul să fi dovedit faptul că animalul se afla în paza juridică a unei alte persoane, dovada contrară putând și trebuind să fie făcută de către cel în sarcina căruia operează prezumția de pază juridică a animalului, respectiv de pârât. Astfel, față de împrejurarea că din adeverința eliberată de medicul veterinar Z. P. reiese că pârâtul, la data de 28.03.2014, avea în proprietate un mânz în vârstă de doi ani, iar pârâtul a recunoscut atât prin întâmpinare, cât și prin susținerile orale că este proprietarul mânzului despre care reclamantul susține că i-a lovit calul, instanța a constatat că la momentul producerii evenimentului mânzul care a produs prejudiciul se afla în paza juridică a pârâtului, care este însuși proprietarul mânzului.

Prin urmare, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul cauzat de animal, instanța s-a pronunțat asupra reparării prejudiciului cauzat reclamantului.

În legătură cu despăgubirile solicitate de reclamant, s-a reținut că principiul este acela al reparării integrale a prejudiciului suferit și a reparației prejudiciului în natură, astfel cum reiese din interpretarea art.1385 C.civ. și art.1386 C.civ. Față de împrejurarea că repararea prejudiciului în natură sau restabilirea situației anterioare nu mai este posibilă ca urmare a faptului că animalul a fost dus la abator, instanța, în temeiul art.1386 alin.1 teza a II-a, a apreciat că acoperirea prejudiciului suferit de reclamant se va face prin plata unei despăgubiri.

Astfel, potrivit art.1385 alin.3 C.civ., despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să-l realizeze și de care a fost lipit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

În ceea ce privește suma în cuantum de 1400 euro, respectiv echivalentul a 6212, 22 lei la data introducerii cererii de chemare în judecată, sumă solicitată de reclamant reprezentând contravaloarea calului, instanța a considerat această sumă disproporționată față de valoarea reală a calului.

Pentru stabilirea corectă a despăgubirii instanța s-a raportat atât la aprecierea martorului F. F. (fila 42) potrivit căruia valoarea calului se ridică la o sumă de aproximativ 1000 euro, dar și la prețurile practicate pe piață pentru perioada 20.09.2014 - 10:08, un cal lipitan, în vârstă de 8 ani, învățat la lucrări agricole se vindea cu suma de 2400 lei.

Față de aceste date, instanța a considerat că valoarea reală, totală a calului, aparținând reclamantului este de 2800 lei. Instanța a fixat această valoarea prin raportare la valorile sus enumerate, coroborate cu însușirile calului evaluate la momentul producerii incidentului, respectiv iapă, în vârstă de 5 ani cu posibilitatea de a procrea.

Față de împrejurarea că reclamantul a vândut calul în vederea predării acestuia la abator pentru suma de 1000 lei, aspect ce reiese din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 15.07.2014 sub formă de înscris sub semnătură privată între reclamant și numitul B. A., instanța a scăzut suma de 1000 lei primită cu titlu de preț din suma totală reprezentând contravaloarea calului.

Prin urmare, instanța, a obligat pârâtul, în temeiul art.1385 alin.3 teza I C.civ., la plata către reclamant a sumei de 1800 lei reprezentând diferența contravalorii cabalinei având nr. cip_871003328, F, 6 ani.

Față de împrejurarea că reclamantul a solicitat contravaloarea tratamentelor medicale administrate și a plăților efectuate pentru consultarea calului de către medicul veterinar, instanța a constatat că la dosar au fost depuse doar 2 chitanțe prin care se justifică aceste cheltuieli, respectiv chitanța nr.1/25.06.2013 în cuantum de 152 lei (fila 3) și chitanța nr.68/27.09.2013 în cuantum de 60 lei (fila 13).

Prin urmare, instanța a obligat pârâtul, în temeiul art.1385 alin.3 teza III C.civ., la plata către reclamant a sumei în cuantum total de 212 lei reprezentând cheltuieli făcute pentru evitarea prejudiciului, respectiv contravaloarea tratamentului aplicat și contravaloarea consultului.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor efectuate cu întreținerea calului instanța a apreciat că aceste cheltuieli se încadrează la cheltuielile făcute pentru evitarea pierderii, în aceste cheltuieli instanța a încadrat și eventualele pierderi suferite ca urmare a nefolosirii calului. Astfel, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la contravaloarea acestor cheltuieli din data de 19.06.2013, dată începând cu care reclamantul a efectuat cheltuieli pentru hrănirea și întreținerea calului acasă, până la data de 27.09.2013, dată la care reclamantul a aflat în urma controlului efectuat de medicul veterinar că iapa suferă de șchiopătat cronic ca urmare a loviturii, și, ca urmare nu va mai putea fi folosită la muncă. Instanța a apreciat că de la acea dată reclamantul a ales să țină calul pe cheltuiala proprie.

În aprecierea sumei care trebuie plătită cu titlu de alte cheltuieli efectuate pentru evitarea pierderii și pierderi suferite ca urmare a nefolosirii calului, instanța a luat în considerare suma lunară plătită pentru întreținerea calului și frecvența cu care reclamantul presta muncă remunerată în folosul altor persoane. Astfel, din nicio probă administrată la dosar nu reiese că reclamantul presta muncă în folosul altor persoane contra unor sume de bani. Declarația martorului F. F. potrivit căreia în localitate pentru o zi de muncă se plătește o suma de aproximativ 100-150 lei nu este relevantă atâta timp cât reclamantul nu a dovedit frecvența cu care presta o astfel de muncă, sau chiar prestarea, în general a unei astfel de activități în folosul altor persoane. Simpla susținere a reclamantului în acest sens, fără dovedirea acesteia printr-un mijloc de probă nu poate duce la obligarea pârâtului la plata contravalorii acestei ipotetice pierderi.

În ceea ce privește pierderile suferite ca urmarea nefolosirii calului în propria activitate și ca urmare a întreținerii acestuia în perioada 19.06.2013 – 27.09.2013, instanța a evaluat aceste pierderi în temeiul art.1532 alin.3 C.civ., potrivit căruia prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanța de judecată. Instanța a apreciat că suma în cuantum de 1484,902 lei, este în măsură să acopere prejudiciul suferit reprezentând întreținerea calului și lipsa de folosință pentru munca în folos personal. La calcularea acestei sume s-a avut în vedere că suma de 100 euro pe lună (fiind considerată luna ca având 30 de zile) este în măsură să acopere pierderea. Față de acestea, s-a convertit suma în lei la momentul pronunțării hotărârii, respectiv 4.4106 lei/euro, pentru o perioadă de 101 zile, respectiv perioada 19.06.2013 – 27.09.2013 inclusiv.

Prin urmare, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei în cuantum de 1484,902 lei, reprezentând contravaloarea întreținerii calului pentru perioada 19.06.2013 – 27.09.2013 și pierderile suferite ca urmare a nefolosirii calului, către reclamant.

Față de capătul de cerere accesoriu prin care s-a solicitat contravaloarea timpului pierdut cu efectuarea tratamentelor, instanța a considerat că acest capăt de cerere nu a fost dovedit, prin urmare, a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

În ceea ce privește împrejurarea că reprezentantul reclamantului a depus chitanța reprezentând onorariu avocat după închiderea dezbaterilor și nu au fost solicitate cheltuieli de judecată nici prin cererea de chemare în judecată, nici prin cererea adițională și nici până la închiderea dezbaterilor, instanța, în temeiul art.452 Cod proc.civ., potrivit căruia partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, a respins solicitarea indirectă a reprezentantului reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul T. I., solicitând admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacare, în sensul respingerii acțiunii; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea căii de atac exercitate, apelantul arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică. Astfel, consideră că starea de fapt reținută de prima instanță nu este reală, întrucât nici iapa apelantului și nici mânzul acesteia nu au lovit calul intimatului, iapa fiind priponită la distanță mare de calul acestuia (aproximativ 500-600 m.), iar mânzul nu se îndepărtează mai mult de 10-20 mp. față de mama sa.

În primul rând, arată că există o contradicție între declarațiile intimatului, solicită a se vedea cele cuprinse în starea de fapt descrisă în cererea de chemare în judecată și cele învederate de martorul F. F., despre care instanța de fond a reținut că ar fi fost prezent în momentul incidentului. În ceea ce privește vârsta mânzului, arată că aceasta a fost apreciată de medicul veterinar la 1 an, însă acest fapt nu corespunde realității, întrucât mânzul s-a născut în luna august 2012 și avea aproximativ 10 luni.

În ceea ce privește martorul F. F., apelantul arată că acesta îngrijește cireada de vaci a comunei, iar la data producerii incidentului, așa cum chiar el a arătat în declarația de la fila 42, a ieșit cu vacile din localitate pe imaș unde se afla calul intimatului, care putea fi foarte ușor rănit de acele vaci, pe care martorul le mâna stând în urma cirezii.

În legătură cu valoarea animalului, evaluată de instanța de fond la 2800 lei, din care s-a scăzut 1000 lei valoarea primită de intimat prin vânzarea calului către B. A., apelantul consideră că aceasta este supraevaluată, pornind de la declarația martorului F. F. care a arătat în declarația sa că valoarea animalului este de 1000 euro, deși nu are calitatea de evaluator. Această declarație a fost coroborată de instanța cu anunțuri publicate pe internet din care rezultă că valoarea unui cal de căruță în vârstă de 7 ani este de 2000 lei, un cal cu ham și căruță în stare foarte bună se vinde cu 3000 lei (ori aici nu este vorba decât de cal, nu și de ham și căruță), iar un cal lipitan în vârsta de 8 ani se vindea cu 2400 lei, ajungându-se la o valoare de 2800 lei, care este uriașă raportat la faptul că acel animal era aproape o gloabă, o mârțoagă slabă și subnutrită și avea în jur de 16-18 ani, iar mânzul rezultat din acest animal era cât o capră.

Menționează că valoarea de 1400 euro arătată în precizarea de acțiune nu se regăsește nicăieri pe piață pentru caii care fac lucrări agricole, ca dovada că în anunțul citat de instanța de fond, cu 3000 lei se vindea un cal cu ham și căruță în stare foarte bună. În condițiile în care calul intimatului valora nu mai mult de 600 de lei, apelantul consideră că s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu B. A. pentru a deține un act cu care să se facă dovada că animalul valora mai mult, respectiv 1000 lei.

În ceea ce privește suma de 212 lei, reprezentând cheltuieli stabilite de instanța pentru consultul și tratamentul aplicat animalului, precum și suma de 1484,902 lei reprezentând contravaloarea întreținerii calului pentru perioada 19.06._13 și pierderile suferite ca urmare a nefolosirii calului de către intimat, apelantul consideră că nu datorează aceste sume, întrucât nu s-a făcut dovada faptului că mânzul său a provocat problemele medicale ale calului intimatului. Pe de altă parte, în ceea ce privește suma de 1484,902 lei, reprezentând întreținerea calului și pierderile suferite ca urmare a nefolosirii acestuia, consideră că instanța de fond a greșit când a acordat aceste sume pentru perioada 19.06._13, întrucât diagnosticul putea fi pus și mai devreme de 3 luni, proprietarul animalului cunoscând diagnosticul și faptul că animalul șchiopăta, încă din cursul lunii iunie 2013.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului și schimbarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii formulată de intimatul-reclamant.

În drept, invocă disp.art.480 (2) Cod procedura civila.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Z. I. solicită respingerea apelului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În fapt, arată că instanța de fond procedând la admiterea în parte a acțiunii, a făcut o analiză temeinică și amănunțită a fiecărui capăt de cerere, iar obligarea apelantului la plata sumei de 1 800 lei privind valoarea pe piață a cabalinei a manifestat și rol activ, anexând prețurile practicate pe piața liberă, astfel că față de aprecierea martorului audiat în cauză care susține că valoarea unui cal în vârsta de 7 ani este în jur de 1200 euro, corect a apreciat cuantumul real la prețul pieței ca fiind de 1800 lei.

Învederează că aceeași analiză pertinentă a fost făcută și cu privire la contravaloarea întreținerii animalului devenit invalid datorită loviturii primite de la animalul apelantului, atestată prin certificatul medicului veterinar și relatările martorului F., care este și el crescător de animale și, drept urmare, evaluarea alimentelor folosite pentru întreținerea animalului pe perioada 19.06._13, suma de 1.484 lei este justificată, precum și plata tratamentelor justificate într-un cuantum de 212 lei.

În cadrul aceleiași analize, cât se poate de motivat, instanța a diminuat pretențiile formulate în cererea de chemare în judecată și, reținând că există probe suficiente care antrenează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprietarului de a nu-și supraveghea animalul și lăsându-l liber pe pășune, cauzând un prejudiciu intimatului în sumă totală de 3.496 lei. Totodată, arată că s-a apreciat că apelantul a fost nesincer, enunțând o . variante de fiecare dată când a fost întrebat, ce nu au fost susținute de probele solicitate, ca atare s-a stabilit o stare de fapt corectă, inclusiv existența condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale.

Deși nu s-a admis în întregime acțiunea, intimatul având suficiente motive să formuleze apel, a apreciat că, datorită perioadei de mai bine de un an și jumătate de la data producerii evenimentului pe parcursul a 15 termene de judecată, cheltuieli s.a.m.d., nu este cazul, mulțumindu-se cu aprecierile făcute de judecător, care consideră că sunt temeinice și pertinente.

În ce privește apelul declarat în cauză, intimatul arată că susținerile făcute cu privire la netemeinicia hotărârii sunt simple presupuneri bazate pe declarațiile apelantului pe întreg parcursul judecății, nesusținute de probele propuse, la închiderea dezbaterilor declarând că nu mai are alte probe de propus, ca mai apoi, în apelul formulat, să solicite administrarea de noi probe, indicând martori noi, care dacă au existat trebuiau propuși cu ocazia cercetării judecătorești și interogatoriul intimatului, care a fost realizat cu multă competență și meticulozitate de către judecătorul fondului așa cum rezultă din preambulul hotărârii, considerente pentru care solicită respingerea acestuia și menținerea în vigoare a hotărârii atacate.

Prin concluziile scrise, apelantul T. I., solicită admiterea apelului și schimbarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii; cu cheltuieli de judecată, reiterând în parte apărările inițiale și prezentarea de noi argumente în urma probelor administrate în apel.

Tribunalul, apreciază ca nefondat apelul, pentru următoarele considerente:

Antrenarea răspunderii proprietarului unui animal, de prejudiciul cauzat de acesta, intervine independent de orice culpă, chiar și atunci când animalul a scăpat de sub paza sa, în virtutea obligației de asigurare a pazei juridice, a controlului și supravegherea animalului. Așadar în favoarea proprietarului unui lucru sau animal operează o prezumție relativă de păzitor juridic, ce poate fi înlăturată dacă se face dovada că, în momentul în care a cauzat prejudiciul, nu avea puterea de direcție, control și supraveghere asupra lucrului sau animalului aflat în proprietatea sa. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale este una obiectivă, fără vinovăție, fiind fundamentată pe obligația de garanție, a așa-zisului comportament al animalului care are ca suport riscul de activitate introdus în societate prin apropierea și folosirea de animale. Tocmai de aceea răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, reprezintă o răspundere pentru caz fortuit, animalul cauzează prejudiciul, în cele mai frecvente ipoteze atunci când a scăpat de controlul și supravegherea proprietarului, a păzitorului său juridic, cu alte cuvinte „a scăpat de sub paza sa”, cum este și cazul în speță.

Prima instanță a refăcut în baza probelor administrate și corect interpretate firul evenimentelor care s-au produs în data de 18.06.2013 când mânzul apelantului-pârât care se afla în vecinătate de locul unde era priponit calul reclamantului, a lovit calul acestuia din urmă, acțiune care a fost percepută direct de martorul F. F., care a și încercat să despartă caii (mânzul de cal) în timp ce calul era doborât la pământ.

Prin urmare, chiar dacă mânzul era legat așa cum au arătat și ceilalți martori propuși de pârât, independent de voința sa, a proprietarului, mânzul s-a dezlegat și s-a îndreptat spre locul unde era calul reclamantului, unde din motive ce țin de comportamentul imprevizibil al animalelor a lovit prin cabrare calul reclamantului, cu picioarele din față în regiunea bazinului dorsal stânga . Cu ocazia audierii martorului B. D. care a fost chemat de reclamant în ziua incidentului în calitate de tehnician veterinar să consulte animalul, a observat în mod direct că animalul nu se putea sprijini pe piciorul dorsal stâng, și că prin prisma experienței profesionale astfel de accidente intervin atunci când animalele sunt din gospodării diferite iar în privința îndepărtării mânzului de iapă de asemenea a arătat că există un astfel de comportament după 6-7 luni, iar mânzul apelantului avea cca un an și jumătate conform evidentelor de la circumscripția veterinară. Deosebit de relevantă a fost declarația martorului referitor la posibilitatea vătămării calului prin acțiunea altor animale, ciurda de vaci care trecea prin apropiere, însă într-o astfel de ipoteză trebuia să rămână semne vizibile pe corpul animalului, leziuni sau hematoame, semne care nu au fost identificate.

În consecință, a fost stabilită în mod corect antrenarea răspunderii civile delictuale în condițiile art. 1375 Cod civil, fiind dovedite prin probele administrate existența faptei ilicite, constând în lipsa de supraveghere a animalului și a exercitării necorespunzătoare a obligației de garanție, existența prejudiciului cauzat de săvârșirea faptei ilicite ce a fost estimat de prima instanță după criterii obiective, precum și legătura de cauzalitate animalul care a produs prejudiciul a fost în paza juridică a apelantului-pârât la momentul producerii prejudiciului.

În considerarea celor mai sus arătate, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., cu aplicarea art. 451 C.pr.civ. în privința cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina apelantului în temeiul culpei procesuale, cheltuieli justificate cu chitanța nr. 27 din 26.10.2015 emisă de C.. av. B. O..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de pârâtul T. I., CNP_, domiciliat în M., ..462, jud.Satu M., împotriva sentinței civile nr.3667 din 02 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. și în contradictoriu cu intimatul Z. J., CNP_, domiciliat în M., nr.46, jud.Satu M..

Obligă apelantul să plătească intimatului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi: 03.11.2015.

Red.I.M.C./04.12.2015

Tehnored_BER /04.12.2015

Ex.4

- ..cu: T. I., Z. J.

Jud.fond: M. P.