Servitute. Decizia nr. 252/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 252/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 252/2015
Cod operator:_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 252/.> Ședința publică de la 04 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. R.
Judecător I. M. C.
Grefier V. S.
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta C. M., dom. în Cămârzana, ., jud. Satu M., împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, din 24.11.2014, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații P. L., dom. în Cămârzana, nr. 507, C. V., dom. în Cămârzana, nr. 108, S. I., dom. în Istrău, .. Satu M., P. V. L., dom. în Cămârzana, nr. 507, H. T. ÎN CALITATE DE MOȘTENITOR AL DEFUNCȚILOR - D. V. și H. M. A LUI V., cu ultimul dom. în loc. Cămârzana, B. I., dom. în Cămârzana, ., B. M., dom. în Cămârzana, ., C. V., dom. în Cămârzana, ., C. M., dom. în Cămârzana, ., M. V., dom. în Cămârzana, ., V. I., dom. în Cămârzana, ., M. M., dom. în Cămârzana, ., M. T., dom. în Cămârzana, ., P. M., dom. în Cămârzana, ., P. G., dom.în Cămârzana, .. 281, D. A., dom.în Cămârzana, .. 409, D. I., dom.în Cămârzana, .. 409, O. T., dom.în Cămârzana, ., C. I., dom.în Cămârzana, ., P. M., dom. în Cămârzana, ., P. Ș. J., dom. în Cămârzana, ., P. I. dom. în Cămârzana, nr. 57/A și P. C., dom. în Cămârzana, nr. 187, în calitate de moștenitori ai def. P. S., toți cu dom.în Cămârzana, ., F. M. dupa F. G., dom.în Cămârzana, ., B. I., dom.în Cămârzana, ., C. V., dom. în Cămârzana, ., P. I., dom.în Cămârzana, ., F. G., dom.în Cămârzana, ., F. M., dom.în Cămârzana, ., B. M., dom.în Cămârzana, ., F. F., dom.în Cămârzana, ., F. F., dom.în Cămârzana, ., F. F., dom.în Cămârzana, ., S. I., dom. în Moftinu M., . V. J., cu dom. în Cămârzana, nr. 507, având ca obiect, servitute - apel împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.
La pronunțare nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, privind îndeplinirea procedurii de citare, după care;
Se constată că dezbaterea asupra apelului a avut loc în ședința publică din data de 27.05.2015, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;
TRIBUNALUL,
DELIBERÂND
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin Încheierea civilă din data de 24.11.2014 pronunțată de Judecătoria Negrești-Oaș în dosar nr._ 10 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de către petenta reclamantă în cauză C. M. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinței civile nr. 1783/19.12.2011 pronunțate de Judecătoria Negrești-Oaș în același dosar, reținându-se de către prima instanță că datele de identificare în sistem de carte funciară a imobilelor în litigiu au fost avute în vedere de către instanță, cu ocazia pronunțării sentinței, conform înscrierilor de carte funciară existente la acel moment cronologic și că, independent de modificările ulterioare survenite în privința numerotării cadastrale în evidențele de publicitate imobiliară în discuție, neconcordanța astfel evidențiată între numerele de carte funciară din cuprinsul sentinței și respectiv numerele actuale de carte funciară, nu este susceptibilă de a fi remediată pe cale procedurii de îndreptare a erorilor materiale, reglementată prin disp. art. 281 Cod procedură civilă (1865), nefiind vorba despre o eroare din partea instanței de judecată.
Împotriva acestei încheieri a promovat apel în termenul legal petenta-reclamantă, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii sale astfel cum a fost formulată, motivând în fapt că nu urmărește stabilirea unui drept nou, potrivnic părților în litigiu, că nu conduce în nici un fel la modificarea dispozitivului sentinței în cauză și că cererea sa vizează o eroare materială, iar nu una de judecată.
Intimatul-pârât C. V., legal citat, se prezintă prin reprezentantul său convențional și depune întâmpinare (filele nr. 89-90), prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, motivând în fapt că, raportat la modificarea numerotării colilor de carte funciară în cauză, coroborat cu deschiderea unor noi coli de carte funciară, împrejurări survenite după pronunțarea sentinței a cărei îndreptare se solicită, apreciază că reclamanta are la îndemână, eventual, alte remedii procedurale, în speță nefiind aplicabile dispozițiile legale din materia îndreptărilor de eroare materială.
Intimații-pârâți F. G., F. M., B. M., M. M., M. T., M. V., P. I., O. T., P. M., P. V., P. I., P. C., P. G., C. I., P. M., C. V., F. M. și B. I., legal citați, nu se prezintă, însă depun întâmpinare (filele nr. 78-88) prin care arată că nu se opun la admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
Restul intimaților, legal citați, nu se prezintă și nu depun întâmpinare.
Analizând încheierea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, a disp. art. 295 Cod procedură civilă (1865) – aplicabil în cauză din perspectiva disp. art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, raportat la data înregistrării cererii introductive în primă instanță, aceea de 05.08.2007 din dosarul inițial având nr. unic_ al Judecătoriei Negrești-Oaș – și materialului probator administrat în cauză, precum și al reglementărilor legale în materie, tribunalul constată că aceasta este temenică și legală și găsește nefondate criticile apelantei, din perspectiva următoarelor considerente:
Un prim aspect reținut de către instanța de apel este acela că, raportat la înscrierile de carte funciară, conform evidențelor de publicitate imobiliară existente la data pronunțării sentinței a cărei îndreptare se solicită, evidențe avute în vedere atât de către instanța de fond, cu ocazia pronunțării respectivei sentințe, cât și de către instanțele de control judiciar, cu ocazia pronunțării Deciziei civile nr. 275/. a Tribunalului Satu M. (prin care s-a respins apelul promovat împotriva Sentinței civile nr. 1783/19.12.2011 a Judecătoriei Negrești-Oaș, anterior evocate), respectiv a Deciziei civile nr. 759/24.06.2014-R a Curții de Apel Oradea (prin care s-a respins recursul declarat împotriva deciziei din apel), modificarea dispozitivului sentinței în cauză în sensul de a se trece alte numere de coli de carte funciară se prezintă a excede procedurii reglementate prin disp. art. 281 Cod procedură civilă (1865), titularul cererii putând formula eventual o atare solicitare, în sensul constatării suprapunerii parcelelor de teren în cauză și a operării modificărilor corespunzătoare în evidențele de publicitate imobiliară, în mod distinct, pe calea dreptului comun.
În al doilea rând, instanța mai reține împrejurarea că, în mod contrar susținerilor apelantei petente reclamante, nu există coincidență între parcelele de teren identificate în coordonate de carte funciară prin sentința a cărei îndreptare se solicită, respectiv parcelele a căror inserare în dispozitiv se solicită pe calea procedurii de îndreptare a erorii materiale în cauză.
Astfel, prin dispozitivul Sentinței civile nr. 1783/19.12.2011 pronunțate de Judecătoria Negrești-Oaș în dosar nr._ 10 s-a stabilit o servitute de trecere în favoarea reclamantei în cauză C. M. pe mai multe parcele de teren (rezultate în urma dezmembrării dispuse prin aceeași sentință, pe baza lucrării în specialitatea topografie administrate în cauză), în speță terenurile înscrise în CF nr. 1349 Cămîrzana, sub nr. top. 1782/1b, în suprafață de 187 mp., sub nr. top. 1782/2b, în suprafață de 3 mp., în CF nr. 808 Cămîrzana, sub nr. top. 1779/2, în suprafață de 7 mp., sub nr. top. 1780/2, în suprafață de 71 mp., precum și terenul înscris în CF nr. 2070 Cămîrzana, sub top. 1776/2b, în suprafață de 116 mp (alin. 5 al dispozitivului Sentinței civile nr. 1783/19.12.2011 – fila nr. 473 din dosarul nr._ 10 al Judecătoriei Negrești-Oaș, atașat la dosarul cauzei) .
Prin cererea de îndreptare formulată în prezenta cauză, s-a invocat eroarea materială strecurată în privința nr. top. 1792/2, în suprafață de 7 mp, și respectiv nr. top. 1780/2, în suprafață de 71 mp, în sensul că în prezent acestea ar figura înscrise nu în CF nr. 2070 (de fapt, în sentință ele figurează înscrise în Cf nr. 808), ci într-o coală nouă de carte funciară deschisă ulterior și anume, CF nr._ Cămârzana (fila nr. 512 idem).
Aceeași susținere este reiterată și în motivele de apel (fila nr. 2 din dosarul de față).
Cu toate acestea, din examinarea extrasului CF nr._ Cămârzana, depus la dosarul primei instanțe de către petenta reclamantă, rezultă în mod neechivoc faptul că această nouă coală de carte funciară, în speță CF nr._ Cămârzana, provine din „CF vechi nr. 2276 Cămârzana” (fila nr. 519 din dosarul primei instanțe), acest din urmă CF vechi nr. 2276 Cămârzana nefăcând obiect al litigiului purtat în dosar nr._ 10 și nefiind enumerat printre cele trei coli de carte funciară la care s-a făcut referire în dispozitivul sentinței evocate.
De asemenea, și numerotarea topografică, respectiv cadastrală, evidențiată în actuala CF nr._ Cămârzana, pe care o invocă apelanta petentă, este diferită de aceea reținută prin sentința în cauză, fiind menționate trei nr. top. și anume, 1778, 1779, 1780, în suprafață totală de 3741 mp (fila nr. 519 idem), ceea ce se constituie ca un argument în plus pentru verificarea eventualelor suprapuneri (totale sau parțiale, după caz) de teren în cadrul unei proceduri distincte, pe calea dreptului comun, iar nu pe calea procedurală sumară a îndreptării erorilor materiale.
Prin prisma considerentelor ce preced, tribunalul va respinge ca nefondat apelul promovat în cauză, fără cheltuieli de judecată pentru intimatul-pârât C. V., având în vedere dispozițiile art. 281 indice 3 alin. 2 coroborate cu cele ale art. 298 Cod procedură civilă (1865), conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta C. M., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 24.11.2014, pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimații P. L., dom. în ., jud. Satu M., C. V., dom. în ., jud. Satu M., S. I., dom. în . M., .., jud. Satu M., P. V. L., dom. în ., jud. Satu M., H. T., în calitate de moștenitor al defuncților D. V. și H. M. a lui V., ambii cu ultimul dom. cunoscut în . M., B. I., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., B. M., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., C. V., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., C. M., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., M. V., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., V. I., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., M. M., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., M. T., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., P. M., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., P. G., dom. în com. Cămârzana, .. 281, jud. Satu M., D. A., dom. în com. Cămârzana, .. 409, jud. Satu M., D. I., dom. în com. Cămârzana, .. 409, jud. Satu M., O. T., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., C. I., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., P. M., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., P. Ș. J., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., P. I., dom. în ./A, jud. Satu M., și P. C., dom. în ., jud. Satu M., în calitate de moștenitori ai def. P. S., cu dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., F. M. după F. G., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., B. I., dom.în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., C. V., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., P. I., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., F. G., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., F. M., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., B. M., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., F. F., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., F. F., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., F. F., dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M., S. I., dom. în . M., .., jud. Satu M., P. V. J., cu dom. în ., jud. Satu M..
Fără cheltuieli de judecată în apel, conform dispozițiilor art. 281 indice 3 alin. 2 coroborate cu cele ale art. 298 Cod procedură civilă (1865).
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 04 iunie 2015.
Președinte, E. R. | Judecător, I. M. C. | |
Grefier, V. S. |
Red. E.R./09.06.2015
Tehnored_VD /09.06.2015
39 ex. – .. cu: C. M., P. L., C. V., S. I., P. V. L., H. T., B. I., B. M., C. V., C. M., M. V., V. I., M. M., M. T., P. M., P. G., D. A., D. I., O. T., C. I., P. M., P. Ș. J., P. I., P. C., F. M., B. I., C. V., P. I., F. G., F. M., B. M., F. F., F. F., F. F., S. I., P. V. J..
Jud. fond: F. C.
| ← Pretenţii. Încheierea nr. 240/2015. Tribunalul SATU MARE | Fond funciar. Decizia nr. 245/2015. Tribunalul SATU MARE → |
|---|








