Servitute. Decizia nr. 458/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. R.

Judecător G. S.

Grefier E. P.

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelanții-reclamanțiB. D. G., dom.în Satu M., .. 30, jud.Satu M., B. A. E., dom. în Satu M., .. 30, jud.Satu M., împotriva Sentinței civile nr.4074/17.06.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimații-pârâțiH. M. T., dom.în B., ., jud.Satu M., L. I., dom.în B., ., jud. Satu M., H. I., dom.în B., ., jud. Satu M., P. E., dom.în B., .. 23, jud. Satu M., și L. B., dom. în B., ., jud. Satu M., având ca obiect servitute.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, nu au răspuns părțile.

Prin serviciul de registratură al instanței la data de 05.10.2015, intimații Labos B. și P. E. prin avocat M. V., au depus la dosar concluzii scrise.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 29.09.2015, dată la care susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, care face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea la data de azi, când instanța a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

DELIBERÂND:

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4074/17.06.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții B. D. G. și B. A. E., în contradictoriu cu pârâții H. M. T., H. I., P. E., L. B., având ca obiect servitute.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1244/22.11.2010 de BNP Heței A. G. (filele 6-8), reclamantul B. G.-D., căsătorit cu reclamanta B. A. E., a cumpărat de la numita S. I. terenul arabil intravilan, în suprafață de 2575 mp, înscris în CF nr._ B. (fila 9), imobil dobândit de vânzătoare prin reconstituirea dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate nr. 31-_/04.04.2001 (fila 16). Prețul convenit de părți a fost de 38.625 lei.

Terenurile de sub nr. top. 910 și 911, respectiv 905 și 906, situate în B., jud. Satu M., asupra cărora reclamanții solicită constituirea dreptului de servitute, sunt în posesia pârâților H. M. T., H. I., P. E. și L. B., în baza titlurilor de proprietate nr. 31-_/24.09.1993 (filele 18-19), respectiv 31-_/20.12.1994 (filele 20-21). În prezent, terenul intravilan reconstituit prin titlul de proprietate nr. 31-_/24.09.1993 este înscris în CF nr._ B., sub nr. cadastral_, ca fiind proprietatea pârâtului H. I. (fila 93-94).

Din planul de încadrare în zonă (fila 12) reiese că terenul reclamanților (de sub vechiul nr. top. 908/3) nu are acces la drumul public, între acest teren și .. 904 aflându-se terenurile identificate în petit ca fiind în posesia pârâților. Cât privește aspectul dacă . nu drum public, instanța a constatat că asupra acestei chestiuni există la dosar răspunsul Primăriei Comunei B., respectiv adresa nr. 1207/29.03.2013 (fila 105), din care reiese că . public, sens în care au fost atașate copii după planul de încadrare în zonă și extras din HG nr. 967/2002 (filele 106-109). Potrivit anexei nr. 16 la HG nr. 967/2002, nr. top. 904, făcând parte integrantă din . public.

Potrivit art. 617, alin. (1) și (2) C.civ., proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu. Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de exp. Ritli-Polcz J.-Róbert (filele 76-85), s-au propus 3 variante de stabilire a celui mai scurt și puțin prejudiciabil drum de trecere cu pasul și cu autoturismul, de la terenul înscris în CF nr._, la calea publică identificată drept . lățime să asigure normala exploatare a fondului dominant potrivit destinației acestuia, cât și pătrunderea unor autovehicule ale serviciilor medicale, ale serviciilor publice de urgență etc. Cu privire la planul de situație nr. 1, s-a arătat că . nr. cad._, aflată în proprietatea reclamanților se învecinează în partea vestică cu corpul de proprietate format din numerele topografice CC 905, L 906, A 907, A 908/1, din titlul de proprietate nr. 31-_, eliberat în data de 20.12.1994, în suprafață de 5666 mp, pe numele lui Labos I. Sigismund și Labos A. I.. Corpul de proprietate format din numerele topografice CC 905, L 906, A 907, A 908/1 are acces direct la . pe planurile cadastrale cu numărul 904. Pentru a avea acces comod la .._, cu pasul și cu autoturismul, precum și pentru utilaje agricole, expertul a propus delimitarea unei fâșii late de 5 m în suprafață de 126 mp, reprezentat cu porțiunea hașurată în planul de situație marcat de CC 905, L 906, A 907, A 908/1 din TP nr. 31-_, proprietatea lui Labos I. Sigismund și Labos A. I.. În planul de situație nr. 2, s-a arătat că . nr. cad._, aflată în proprietatea reclamanților, se învecinează în partea nordică cu .._, proprietatea pârâtului H. M. I., înscris în CF nr._ B., care are acces direct la . pe planurile cadastrale cu numărul 904. Pentru a avea un acces comod la .._, cu pasul și autoturismul, precum și cu utilaje agricole, expertul a propus delimitarea unei fâșii late de 5 m, în suprafață de 124 mp, reprezentând porțiunea hașurată în planul de situație nr. 2, marcat de punctele A-B-C-D. În planul de situație nr. 3, expertul a prezentat varianta de acces are lățimea de 5 m și suprafața cea mai mică, 110 mp; în această situație, ambii vecini cedează în părți egale 55 mp pentru drumul de acces. Triunghiul marcat cu literele A-C-D este delimitat din corpul de proprietate format din nr. top. CC 905, L 906, A 907, A 908/1 din TP nr. 31-_, proprietatea lui Labos I. Sigismund și Labos A. I.., în suprafață de 55 mp. Triunghiul marcat cu literele A-B-C este delimitat din .._, proprietatea lui H. M. I., înscris în CF nr._ B..

Instanța a constatat că reclamanții i-au chemat în judecată doar pe pârâții H. M. T., H. I., P. E. și L. B., deși se învecinează și cu alte parcele de teren care au acces la . considerentul că cea mai scurtă cale s-ar putea face peste proprietatea pârâților, potrivit planului de încadrare în zonă. Însă, conform art. 617, alin. (2) C.civ., trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică, iar, în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii. Textul de lege nu impune ca această cale (cea mai puțin prejudiciabilă), să fie și cea mai scurtă (lucru firesc, deoarece noțiunile nu se confundă). Or, în condițiile în care constituirea servituții potrivit planului de situație nr. 1 (fila 82) ar presupune ca terenul din fața casei pârâtului L. B. să fie grevat de servitute, această variantă nu poate fi nicidecum privită ca fiind cea mai puțin prejudiciabilă cale. Astfel, după cum a arătat pârâtul L. B. la fața locului, prin constituirea servituții asupra terenului său, ar însemna ca el să nu mai aibă acces cu autoturismul la propria curte. Astfel, este de observat că, dacă fondul aservit este îngrădit, proprietarul acestui fond nu poate fi constrâns să desființeze împrejmuirea existentă, dar el trebuie să suporte construirea unei porți și să remită o cheie proprietarului fondului înfundat. Astfel, nu poate fi primit nici planul de situație nr. 3, propus de expert, deoarece între proprietățile pârâților există un gard care ar trebui desființat fără voia lor și deoarece ar trebui să se facă o nouă îngrădire care ar afecta grav dreptul de proprietate al pârâtului L. B.. Sub acest aspect, instanța a reținut că nu prezintă relevanță aspectul sugerat de reprezentanta reclamanților la momentul solicitării completării raportului de expertiză cu planșe foto deoarece, indiferent de uzura gardului existent, proprietarul nu poate fi obligat la desființarea propriului gard care-i delimitează proprietatea, cu atât mai mult cu cât noua limită i-ar afecta lui dreptul de trecere către propria curte.

Astfel, instanța a constatat că nici ultimele două planuri de situație propuse de expert (filele 83-84) nu pot fi primite în contextul în care ambele ar greva curtea imobilului pârâților, iar pârâții au propus ca variantă și calea către un alt drum public, prin traversarea grădinii (nr. top. 907). Această variantă implica, însă, introducerea în cauză și a unor terțe persoane, iar reclamanții nu au acceptat-o pe considerentul că ar implica cheltuieli mai mari, fiind o cale mai lungă de acces la drumul public decât cea propusă de ei.

Instanța a mai reținut că terenul reclamanților ar putea avea acces (mai lungă) și la o altă cale publică, respectiv la . constituirea servituții asupra altor imobile decât cele aflate în litigiu. Mai mult, după cum a reieșit cu ocazia cercetării la fața locului din data de 12.06.2013 (fila 152), există un teren de vânzare în vecinătatea reclamanților, cu acces către . nu doresc să-l achiziționeze. Această atitudine are la bază presupunerea că despăgubirea ce s-ar putea stabili în schimbul servituții (echivalând cu o despăgubire pentru exproprierea pârâților în interesul privat al reclamanților) ar fi mai puțin păguboasă decât prețul de cumpărare al terenului învecinat.

Chiar trecând peste reaua-credință a reclamanților (invocată de pârâți), instanța a reținut că acțiunea este neîntemeiată raportat la prevederile legale invocate și la starea de fapt rezultată în urma coroborării probelor administrate. Reclamantul a afirmat faptul că trecerea s-a făcut anterior peste terenul aflat în proprietatea pârâtului H. I. (fila 134), însă nu a propus probe sub acest aspect, susținerea sa nefiind confirmată nici măcar de către reclamantă (fila 137). Aceasta din urmă a arătat că este posibil ca, în trecut, . de teren să fi fost pe terenul socrilor ei (fila 136). Contrar susținerilor reclamantului, pârâtul H. I., cu ocazia cercetării la fața locului, a arătat că . s-a făcut în trecut peste un teren cu acces la . pe terenul pârâților (fila 152).

Mai mult, după cum reiese chiar din interogatoriul administrat reclamantului (recunoașterea sa fiindu-i opozabilă conform art. 1204 din Codul civil de la 1864 – în continuare aplicabil până la . Legii nr. 134/2010), terenul ce a aparținut surorii tatălui său a fost dat în folosință pârâtului H. M. T.. Astfel, dacă pârâții și-au asigurat trecerea pe propriul teren pentru a avea acces la terenul dat în folosință, nu are nicio relevanță în cauză (deoarece despre servitute nu poate fi vorba atunci când două parcele de teren sunt folosite de aceeași persoană).

Situația juridică a terenului a devenit neclară în urma înstrăinării parcelelor de teren care în trecut aparțineau aceluiași proprietar. La întrebarea pârâților dacă este adevărat că terenul reclamanților nu a avut niciodată o cale de acces în afara celei aflate pe terenul aflat în proprietatea părinților reclamantului (fila 135), acesta din urmă a răspuns că părinții săi au deținut o suprafață de teren învecinată, vândută acum aproximativ 15 ani (de sub nr. top. 908/2), cumpărătorul deținând o suprafață de teren cu acces la DN 19.

Potrivit art. 618, alin. (1) și (2) C.civ., dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea. Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică și cu plata dublului despăgubirii.

Or, în speță, lipsa accesului la calea publică provine din vânzări de terenuri care nu sunt străine reclamantului (dimpotrivă, pe lângă faptul că acesta a cunoscut la momentul achiziționării situația terenului, este de observat că și părinții săi au fost implicați într-un transfer al dreptului de proprietate cu privire la un teren învecinat care are cale de acces la . în care înfundarea locului este datorată partajării voluntare a unui teren sau a dezmembrării terenului și înstrăinării unei parcele, fără a se fi stabilit o servitute de trecere prin actul de partaj sau de vânzare-cumpărare, acesta nu se consideră a fi un loc înfundat. Cererea de creare a unei servituți de trecere nu poate fi adresată vecinilor fondului ,,dominant”, ci doar copărtașilor acestui fond, sau, după caz, dobânditorului parcelei, care o vor datora fără drept de despăgubiri, deoarece copărtașii sunt obligați a-și respecta deplina folosință a fondurilor.

În contextul dat, acțiunea reclamanților nu poate fi primită, inconvenientul pe care-l invocă reprezentând un risc asumat la momentul cumpărării terenului. Constituirea dreptului de trecere, ca o îngrădire a dreptului de proprietate, conform art.617 C.civ., poate fi admisă doar în situații cu totul excepționale, complet neimputabile proprietarului locului fără acces la calea publică.

În acest sens, raportat la art. 618, alin. (1) C.civ., reclamanții nu pot pretinde ca trecerea să se facă peste terenul aflat în posesia pârâților deoarece nu aceștia sunt cei care au dobândit terenul pe care se făcea anterior trecerea. Dimpotrivă, după cum se poate observa din situația titlurilor de proprietate de la dosar, dreptul pârâților este cu mult anterior dreptului reclamanților și al autorului lor. Astfel, pârâților H. M. T., H. I. și autorilor pârâților P. E. și L. B. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor de sub nr. top. 910 și 911, respectiv 905 și 906, în baza titlurilor de proprietate emise în anul 1993, respectiv 1994. În schimb, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de sub nr. cad._ (fost nr. top. 908/3) prin contractul de vânzare cumpărare din anul 2010, în care se menționează că vânzătoarei S. I. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, conform titlului de proprietate emis în anul 2001.

Pe de altă parte, instanța a reținut că acțiunea reclamanților urmărește ca terenul care nu a avut niciodată categoria de curți-construcții, în vederea unei utilități viitoare și independent de istoricul situației juridice a terenurilor în litigiu, să greveze imobile învecinate, care sunt de mult incluse în categoria de curți-construcții, respectiv livezi (filele 19, 21). Or, după cum s-a menționat și în contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia au dobândit dreptul de proprietate, terenul reclamanților are categoria de arabil intravilan, ei neputându-se prevala de propria culpă în sensul că nu au cunoscut situația juridică a terenului (fila 136) deoarece nimeni nu se poate prevala de propria culpă, conform principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Este de observat și faptul că reclamanții nu au dovedit parcurgerea prealabilă a procedurii prevăzute de Ordinul nr. 897/798/07.09.2005 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul documentațiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, solicitând constituirea servituții în vederea unei utilități viitoare – conform art. 758 C.civ., prin acordarea unui drept de trecere atât cu piciorul, cât și cu autoturismul. Singurul demers dovedit de către reclamanți vizează cererea pentru acordarea certificatului de urbanism în vederea construirii unei case, la care s-a răspuns prin adresa nr. nr. 5550/08.12.2011 (fila 22) a Primăriei Comunei B.. Or, această cerere, făcută în scopul menționat, nu poate fi interpretată ca o încercare de parcurgere a etapei prevăzute de Ordinul nr. 897/798/07.09.2005 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul documentațiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol. Așadar, la acest moment, utilitatea viitoare invocată de către reclamanți este una ipotetică, neputând fi aplicabile prevederile art. 758 C.civ.

În consecință, pentru considerentele mai sus expuse, instanța a constatat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată raportat la art. 618, alin. (1) C.civ., sens în care a respins-o. Având în vedere principiul disponibilității consacrat de art.129, alin.(6) C.proc.civ., nefiind solicitate cheltuieli de judecată din partea pârâților, instanța nu le-a acordat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal apelanții-reclamanți B. D. G., B. A. E., solicitând admiterea apelului, anularea în tot a hotărârii atacate, anularea în tot a procedurii urmate de judecătorul fondului și, în consecință, reținerea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate.

Urmare a admiterii apelului și rejudecării cauzei, reaprecierii pieselor dosarului, solicită admiterea cererii introductive de instanță, și în consecință solicită recunoașterea unui drept de trecere (servitute de trecerea cu pasul și autoturismul asupra parcelelor cu nr. cadastral 910 și 911 [proprietatea intimaților/pârați H. M. Tiberlu și H. I.], respectiv asupra parcelelor cu nr. cadastral 906 și 906 [proprietatea intimaților-pârâți P. E. și L. B.], situate în localitatea B. - județ Satu M., pentru a se putea ajunge de la terenul proprietatea reclamanților înscris în Cartea funciară nr._/B., cu nr. cadastral_, în suprafață de 2878 mp, la calea publică identificată drept .> - solicită obligarea intimaților-pârâți de a se abține de la orice faptă prin care ar tulbura exercițiul normal al dreptului de trecere (servituții de trecere);

- în temeiul art.274 din codul de procedură civilă solicită obligarea intimaților-pârâți la suportarea cheltuielilor de judecată, constând din: taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar; onorariul avocațial; respectiv onorariul experților.

În motivare apelanții-reclamanți arată că prin sentința atacată judecătorul fondului a dispus respingerea cererii introductive de instanță ca fiind neîntemeiată, reținând - în esență – că situația juridică a terenului a devenit neclară în urmă înstrăinării parcelelor de teren care în trecut aparțineau aceluiași proprietar.

Or, în speță, lipsa accesului la calea publică provine din vânzări de terenuri care nu sunt străine reclamantului (dimpotrivă, pe lângă faptul că acesta a cunoscut la momentul achiziționării situația terenului, este de observat că și părinții săi au fost implicați într-un transfer al dreptului de proprietate cu privire la un teren învecinat care are cale de acces la . în care înfundarea locului este datorată partajării voluntare a unui teren sau a dezmembrării terenului și înstrăinării unei parcele, fără a se fi stabilit o servitute de trecere prin actul de partaj sau de vânzare-cumpărare, acesta nu se consideră a fi un loc înfundat. Cererea de creare a unei servituți de trecere nu poate fi adresată vecinilor fondului "dominant", ci doar copărtașilor acestui fond, sau, după caz, dobânditorului parcelei, care o vor datora fără drept de despăgubire, deoarece copărtașii sunt obligați a-și respecta deplina folosință a fondurilor. În contextul dat, acțiunea reclamanților nu poate fi primită, inconvenientul pe care-l invocă reprezentând un risc asumat la momentul cumpărării terenului.

Independent de curioasele constatări de fapt identificate în motivarea hotărârii apelate, judecătorul fondului a reținut în construcția juridică produsă texte de lege care nu sunt aplicabile speței deduse judecății. Astfel, potrivit art.89, din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, dispozițiile art.602-625 din Codul civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.

Or, prin Sentința civilă nr. 4074/2013, judecătorul fondului și-a întemeiat convingerea intimă prin referire numai la dispozițiile art. 617 - 620 din Noul Cod Civil.

Referitor la circumstanțele cauzei, apelanții-reclamanți arată că la data de_, apelantul-reclamant B. G. D. dobândește de la vânzătorul S. I., prin Contractul de vânzare-cumpărare [autentificat sub nr. 1244/2010 de BNP Heței A. G.], dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat în intravilanul localității B., înscris în Cartea funciară nr._/B., cu nr. cadastral_, în suprafață de 2873 mp.

Precizează apelanții-reclamanți că în cursul anului 2011 au înțeles să inițieze demersurile administrativ-legale pentru ridicarea unei construcții pe terenul mai sus arătat. În acest sens au formulat, ca prim pas, și înregistrat la Primăria Comunei B. o cerere de eliberare a unui Certificat de urbanism.

Prin Adresa cu nr.de înregistrare 8880 din_, Unitatea administrativ teritorială a comunicat următorul răspuns:

Conform prevederilor din Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic Generat al comunei B. nu se poate construi fără asigurarea accesului la .> În acest context, apelanții-reclamanți au încercat găsirea unei soluții amiabile cu intimații-pârâți în vederea constituirii unei servituți de trecere, încercare soldată cu eșec.

D. urmare, apelanții-reclamanți s-au văzut nevoiți să formuleze o cerere de chemare în judecată a intimaților-pârâți.

Precizează că potrivit art. 295. teza I din Codul de procedură civilă, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Învederează că judecătorul fondului a analizat și reținut starea de fapt în mod eronat. Caracterul eronat al reținerilor cu privire la starea de fapt au condus la calificarea juridică și interpretarea greșită a legii în privința consecințelor legale deduse în legătură cu situația de fapt determinată în speță.

Astfel, contrar "susținerilor" judecătorului fondului, situația de fapt nu este rezultatul unei partajări voluntare, nici a vreunei dezmembrări și sau înstrăinări de parcelă. Cu atât mai puțin, aceste operațiuni nu au avut loc între copărtași.

În ceea ce privește riscul asumat la momentul cumpărării terenului - urmează a se aprecia după o judecată echitabilă produsă de un judecător independent (în sensul Convenției europene, art. 6).

Învederează apelanții-reclamanți că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat în intravilanul localității B., înscris în Cartea funciară nr._/B., cu nr. cadastral_, în suprafață de 2876 mp. la data de_ [prin Contractul de vânzare/cumpărare autentificat sub nr. 1244/2010 de BNP Heței A. G.].

Noul cod civil a intrat în vigoare la data de_, deci la aproape 1 an de la data perfectării contractului.

Potrivit art.59 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, dispozițiile art. 602-625 din Codul civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.

D. urmare, legea aplicabilă dreptului de trecere (servituții de trecere) "rămâne" legea veche, respectiv art. 616 - 619 din Codul Civil din_ .

Menționează că art. 129. alin. (5) din Codul de procedură civilă reglementează rolul activ al judecătorul care, în acord cu celelalte principii de drept, are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În aceeași ordine de idei, deși, în principiu, judecătorii, soluționând pricina, hotărăsc după intima lor convingere, ei au obligația să examineze toate probele și cererile formulate de părți, arătând motivat pe ce anume probe își întemeiază soluția și de ce înlătură celelalte probe. Cu toate acestea, arată apelanții-reclamanți, judecătorul fondului și-a depășit rolul activ.

Arată că apelanții-reclamanți faptul că la termenul de judecată din_ judecătorul fondului a încuviințat administrarea probei prin expertiză tehnică de specialitate, fixând următoarele obiective: să se stabilească dacă terenul are acces la drumul public; să se stabilească dacă pe teren există materiale și sau plantații; să se stabilească varianta de acces optimă și cea mai scurtă și mai puțin prejudiciabilă.

La termenul de judecată din 04.02.2013 se comunică părților litigante raportul de expertiză depus la dosarul cauzei, acordându-se un termen de judecată pentru ca părțile să se pronunțe asupra acestuia.

De asemenea, la termenul de judecată din 11.03.2013 judecătorul fondului, din oficiu, dispune efectuarea unei completări la raportul de expertiză, stabilind - totodată - următoarele obiective suplimentare: să se stabilească evoluția în timp a evoluției parcelei reclamanților; identificarea parcelelor vecine și proprietarii acestora; să se arate dacă terenul reclamanților a avut acces la calea publică în trecut.

La termenul de judecată din 27.05.2013 judecătorul fondului, din oficiu, dispune efectuarea unei cercetări la fața locului _ care a avut loc în data de_ .

Învederează că la termenul de judecată din 17.06.2013, deși completarea la raportul de expertiză nu a fost depusă la dosarul cauzei, judecătorul fondului revine asupra probei încuviințate și dispuse și - totodată - se declară "lămurită" asupra speței deduse judecății. În aceeași zi, judecătorul fondului respinge cererea introductivă de instanță.

Raportat la această succesiune a "evenimentelor procesuale", apelanții-reclamanți își pun întrebarea - în ce măsura judecătorul fondului putea, în baza cercetării la fața locului, să înlăture, implicit, proba cu expertiza tehnică încuviințată în cauză. Aceasta cu atât mai mult cu cât, același judecător a înțeles să dispună din oficiu completarea raportului de expertiză, completare asupra căreia a revenit în timpul realizării lucrării de specialitate.

De asemenea, arată că din hotărârea apelată nu rezultă în vreun fel înlăturarea probei cu expertiza tehnică ca fiind neconcludentă și sau nepertinentă soluționării cauzei.

Precizează apelanții-reclamanți faptul că probatoriul pârâților lipsește. Mai exact, pârâții împrocesuați nu au formulat întâmpinare, dar nici nu au propus/produs vreun mijloc de probă în contracararea cererii introductive și a constatărilor expertului.

Dimpotrivă, întregul material probator "advers" a fost "gestionat" și administrat de judecătorul fondului care a reținut "susținerile" intimaților-pârâți drept probă hotărâtoare soluționării cauzei.

În acest sens subliniază faptul că întreaga motivare în fapt a hotărârii apelate rezultă din simplele supoziții exprimate de intimații-pârâți la data de 12.06.2013, cu ocazia efectuării cercetării la fața locului.

În aceeași ordine de idei, subliniază faptul că intimații-pârâți (dar nici judecătorul fondului) nu au găsit de cuviință să administreze vreun mijloc de probă legal și util în susținerea respectivelor supoziții.

Mai mult decât atât, judecătorul fondului, din oficiu a dispus administrarea probei cu interogatoriul apelanților-reclamanți față de susținerile intimaților-pârâți, stabilind - totodată - și întrebările în acest sens.

Concluzionând, apelanții-reclamanți arată că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, încălcând principiul rolului activ, cel al aflării adevărului și, totodată, al disponibilității și contradictorialității procesului civil. În această ordine de idei, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Prin notele de ședință depuse la dosar (filele 36-37), apelanții-reclamanți apreciază calificarea căii de atac a apelului, stabilită de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală.

Precizează apelanții-reclamanți faptul că prin cererea introductivă de instanță au solicitat instituirea unui drept legal de trecere/servitute de trecere. Prin urmare, apelanții-reclamanți arată că acțiunea civilă promovată nu este o acțiune în constatare de drepturi ci o acțiune în constituire de drepturi, în vederea creării unui raport juridic între părți/constituirii unui drept legal de trecere pe seama lor.

Arată că este adevărat faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 38 din 09 iunie 8008 în interesul legii a statuat că ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.

Însă, arată apelanții-reclamanți, nu au formulat o acțiune confesorie de servitute prin care să solicite intimaților-pârâți respectarea unui drept de servitute preexistent. Prin urmare, prevederile art. 282¹ alin. (1) din Codul de procedură civilă nu sunt incidente în litigiul dedus judecății.

Arată că important de menționat este și faptul că, în speță, teza valorii bunului grevat nu este aplicabilă, acest aspect având relevanță doar din punct de vedere fiscal, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru, cu atât mai mult cu cât pârâții nu au înțeles să formuleze cerere reconvențională pentru despăgubirea derivată din dreptul de folosință // instituirea dreptului legal de trecere.

Raportat la aspectele mai sus arătate, apelanții-reclamanți precizează că acțiunea promovată este o acțiune neevaluabilă în bani, a cărei cuantificare nu este posibilă și nu este justificată.

Având în vedere art.282¹ alin.(1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia că nu sunt supuse apelului, printre altele, hotărârile judecătorești date în primă instanță al căror obiect are o valoare până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât si în materie comercială;

Raportat la Decizia nr. 38 din 09 iunie 2008 în interesul legii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale;

În considerarea faptului că cererea introductivă de instanță este o acțiune în constituire de drepturi, iar nu o acțiunea în constatarea sau realizarea unui drept patrimonial prin care se urmărește protejarea unui drept patrimonial preexistent în patrimoniul reclamantului, apelanții-reclamanți conchid prin a aprecia că hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de fond este supusă apelului, litigiul dedus judecății nefiind printre cele la care se referă art.288¹ alin.(1) din Codul de procedură civilă.

Prin concluziile scrise și depuse la dosar, intimații-pârâți LABOS B. si P. E. solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în apel.

În motivare intimații-pârâți arată că prin motivele de apel se solicită fie anularea sentinței si a întregii proceduri urmate în fața instanței de fond, cu reținere spre rejudecare, fie schimbarea în tot a sentinței atacate si admiterea cererii pentru recunoașterea unui drept de trecere cu pasul si autoturismul asupra parcelelor nr.cad.910,911 proprietatea intimaților Herteg M. si respectiv asupra parcelelor nr. cad.905,906 proprietatea lor pentru ca apelanții să ajungă de la terenul lor, notat cu nr.cad._ la calea public ..cad.904, cu obligarea intimaților de a se abține de la orice faptă care ar tulbura exercițiul normal al dreptului de trecere al apelanților.

Deși în prima variantă, se solicită anularea sentinței si a întregii proceduri urmate în fața instanței de fond, cu reținere spre rejudecare, nu se reliefează niciun motiv concret de nulitate si evident, nu se invocă un temei juridic în acest sens.

Simplele afirmații precum că instanța de fond și-a încălcat rolul activ, principiul aflării adevărului si al disponibilității - nu este suficient pentru a se anula o hotărâre.

Sub acest aspect, intimații-pârâți combat susținerile apelanților si învederează că instanța nu a încălcat nici principiul disponibilității, nici principiul aflării adevărului si nici rolul activ, procedând în conformitate cu disp.art.129 C. 1948:

"(4) Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.

(5) Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă, a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele.

De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc."

Precizează că în Raportul de expertiză întocmit în fața instanței de fond au fost propuse 3 variante de servitute, variante pe care instanța de fond în mod întemeiat, bazându-se pe probatoriul administrat si pe prevederile legale, le-a respins.

Astfel, din răspunsurile la interogatorul apelanților-reclamanți (opozabile potrivit art.1204 CC 1864), instanța a reținut că terenul a aparținut surorii tatălui lor, care a mai avut în continuare si . de situație cu nr.cad.908/2 pe care au vândut-o în urmă cu 15 ani, iar terenul deținut de noul cumpărător are acces la DN19 (adică .> Arată că în mod corect instanța a reținut că lipsa accesului la calea publică provine din vânzări de terenuri care aveau acces la calea public, vânzări care nu erau străine reclamantului, mai mult, apelanții, în momentul achiziționării terenului au cunoscut situația juridică a terenului achiziționat, ca atare corect instanța a concluzionat că în situația în care înfundarea locului este datorat partajării voluntare si înstrăinării, unei parcele, fără a se fi stabilit o servitute de trecere prin actul de partaj sau înstrăinare, - acesta nu poate fi considerat ca loc înfundat, iar cererea nu poate fi adresată vecinilor fondului dominant, ci doar copărtașilor sau dobânditorilor terenului înstrăinat.

Menționează că reținerile instanței sunt în deplină consonantă cu disp.art.618 C.civ.:

"(1) Dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.

(2) Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică și cuplata dublului despăgubirii."

Arată că apelanții-reclamanți și-au asumat riscul chiar la data achiziționării terenului, întrucât aceștia au știut că nu vor avea acces la drumul public, mai mult, au știut de înstrăinările făcute de mătușa sa, de la care au dobândit proprietatea, dar si despre faptul că noul cumpărător al nr.cad.908/2 cumpărat tot de la mătușa sa are acces la drumul public, chiar la șoseaua principală DN 19 ( .> De asemenea, apelanții-reclamanți nu-și pot invoca propria culpă pentru imposibilitatea de a ajunge la locul înfundat, pe care doresc să edifice o construcție, întrucât aceștia au știut chiar la data cumpărării că terenul este de categoria "arabil intravilan" nicidecum de categoria "curți construcții" - de altfel, nici nu au făcut dovada că ar fi obținut aprobările prevăzute de lege pentru schimbarea categoriei terenului.

În susținerea variantei 2 a apelului, apelanții au solicitat în apel o nouă expertiză - cu toate că în fața instanței de fond declaraseră că nu mai au alte probe de administrat,

În raportul de expertiză întocmit de ing.S. Al, se arată că cea mai scurtă si economicoasă cale de acces este peste proprietatea lor, arată intimații-pârâți, pe aliniamentul K.J.A., dar pe lângă alte carențe, expertul nu indică nici ce suprafață de teren trebuie să se ia din terenul lor pe aliniamentul K-J-A, nici nu propune o dezmembrare a proprietății acestora, dar mai ales, nu prezintă pe coordinate, în sistem stereo, care este în concret .-ar putea asigura servitutea de trecere - astfel, chiar în caz de admitere a apelului, sentința ar fi imposibil de executat - pentru că practic, dacă nu este menționată . va asigura servitutea de trecere, pe coordinate, în sistem stereo tot nu s-ar putea materializa limitele servituții de trecere, respectiv a fondului aservit - si nu este culpa lor pentru lipsa de diligență a apelanților-reclamanți.

Ing.S. nici nu face alte propuneri - cu toate că parcelele 910 si 911, proprietatea intimaților Herteg, sunt terenuri libere, fără construcții, iar calea de acces nu ar îngrădi accesul acestora în propria curte, distanta până la casă fiind cu mult mai mare decât în cazul în speță (se poate observa din schița anexată).

Dar, trecând peste faptul că nu s-a cerut si nu s-a conturat pe coordinate care porțiune din nr.cad.905 si 906 vor constitui fondul aservit, peste care apelanții ar avea drept de trecere, intimații-pârâți solicită instanței să analizeze si să constate că potrivit art.617 (2) C.civ.:

"(2) Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii."

De asemenea, arată că din planul de situație depus la f.10, 12 si 85 dosar fond, se poate observa că terenul învecinat, . teren liber, fără construcții si ar putea asigura accesul apelanților la terenul lor chiar de la șoseaua principală DN 19 (. că distanța la șosea este de 44 ml față de 33 ml cât menționează pe schiță expertul S. Al. în completarea din data de 16.06.2015 nu are relevantă, deoarece textul legii nu impune ca trecerea să se realizeze pe distanța cea mai scurtă si economicoasă pentru apelanți, ci prevede doar că trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii si care ar aduce o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică.

Apelanții-reclamanți, deși terenul lor este învecinat cu mai multe fonduri care au acces la calea public si cu toate că . doar o variantă ocolitoare de a se ajunge la șoseaua principală, DN 19 (. să-i împrocesueze doar pe intimați pentru a obține servitute de trecere la ., cu toate că accesul la calea publică era posibilă si peste ..

Trecerea peste fondul proprietatea lor, arată intimații-pârâți, le-ar aduce mari prejudicii deoarece ar însemna ca aceștia să nu mai poată intra cu autoturismul în propria curte, ar însemna să reconstruiască gard pe alt amplasament decât cel actual, în timp ce trecerea peste parcei nr.cad.931 de exemplu, nu ar aduce prejudicii atât de însemnate.

Arată că este evident faptul că accesul la . este posibil fie peste parcelele 904,905 proprietatea intimaților, respectiv 910, 911 proprietatea intimaților Herteg, dar așa cum au menționat, legea vorbește de accesul la calea publică, or, . singura cale publică, în fapt, este o stradă înfundată cu deschidere la . acestei căi publice, există si DN 19 . chiar șoseaua principală.

În concluzie, având în vedere reținerile cât se poate de concludente ale instanței de fond la care adaugă faptul că apelanții reclamanți nu au înțeles să împrocesueze toate persoanele care au terenuri învecinate cu al lor si peste terenurile cărora s-ar putea asigura trecerea la drumul public, având în vedere că legea nu prevede că proprietarul locului înfundat are drept de opțiune la alegerea drumului public sau a locului peste care i s-ar putea constitui dreptul de trecere, de asemenea că legea nu are în vedere prejudiciile si economicitatea pentru cel care pretinde drept de trecere, ci prejudiciile pentru proprietarul fondului care ar devenit aservit, si nu în ultimul rând, că propunerile aliniamentelor nu prezintă coordinatele, în sistem stereo a parcelei peste care s-ar putea asigura servitutea de trecere – intimații-pârâți solicită respingerea apelului ca nefondat apelul, cu cheltuieli de judecată.

În drept, invocă disp.art.394 (2) C.pr.civ.n.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri și expertiza topografică.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate cât și a dispozițiilor art. 294-295, Tribunalul a găsit apelul formulat în cauză, ca neîntemeiat pentru următoarele motive:

În ceea ce privește critica privind reținerea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 617-620 din Noul cod civil deși aplicabile sunt dispozițiile vechiului Cod civil, Tribunalul constată că deși este corectă, ea nu are nicio relevanță în privința soluției ce se impunea în cauză.

Astfel, Tribunalul arată că potrivit prevederilor art. 59 din Legea de punere în aplicare a noului C. civ, dispozițiile art. 602-625 din N C. Civ. nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia”.

Cum în prezenta cauză reclamanții au achiziționat terenul la data de 22.11.2010 (a se vedea contractul de la fila 6-8 d. prima instanță), deci înainte de . N.C.Civ (1.10.2011) este evident că aplicabile sunt vechile dispoziții.

Însă, așa cum a arătat Tribunalul mai sus, acest lucru nu are nicio relevanță cu privire la soluția dată de prima instanță, având în vedere că practic prevederile noilor dispoziții privitoare la servitutea de trecere sunt aproape identice cu cele vechi, ba chiar unele din noile dispoziții legale sunt inspirate din jurisprudența existentă pe vechiul cod.

Astfel articolelor 617-618 din N. C. civ. reținute de prima instanța în vechiul C. civ. le corespund art. 616-618 care prevăd următoarele: „Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, care să iasă din drum.

Cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă”.

În același timp Tribunalul arată că pe vechiul Cod civil, instanțele au fost confruntate cu o . cereri de constituire a unor servituți legale de trecere, întemeiate pe prevederile art. 616 C. civ. (vechi) formulate de proprietari care-și obturaseră ei înșiși accesul la calea publică, cereri care au fost respinse pe considerentul că „pentru a da loc la un drum de trecere, înfundarea trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului însuși, cum ar fi împărțirea unui loc ce nu era înfundat între mai mulți proprietari, vânzarea fondului mai multor proprietari, din toate acestea rezultând un loc înfundat, trecerea nu ar mai putea fi cerută vecinilor fondului așa cum el se afla în starea inițială (CSJ sec. civ. dec. nr. 572/1990, Decizia nr. 2154/2005 a ICCJ, dec, nr. 2228/1972 în CD 1972, pag. 94)”.

Prevederile art.618 N.CC sunt inspirate tocmai de această jurisprudență.

Astfel, atâta timp cât reglementarea cu privire la servitutea de trecere este aproape identică, Tribunalul nu poate reține producerea vreunei vătămări apelanților ca urmare a indicării unui text de lege din N.C. Civ. în loc de vechiul cod civil. În plus, nu trebuie omis nici faptul că însăși reclamanții, care au beneficiat de asistență juridică de specialitate, au indicat ca și temei de drept, tocmai dispozițiile noului cod civil.

Cu privire la critica referitoare la faptul că judecătorul fondului a analizat și reținut starea de fapt în mod eronat ceea ce a condus la calificarea și interpretarea greșită a legii în privința consecințelor legale deduse judecății în legătură cu situația de fapt determinată în speță, Tribunalul arată că nu poate fi primită.

Din contră, Tribunalul apreciază că considerentele instanței de fond cu privire la situația de fapt, respectiv că „lipsa accesului la calea publică provine din vânzări de terenuri care nu sunt străine reclamantului (dimpotrivă, pe lângă faptul că acesta a cunoscut la momentul achiziționării situația terenului, este de observat că și părinții săi au fost implicați într-un transfer al dreptului de proprietate cu privire la un teren învecinat care are cale de acces la ..

Că este așa rezultă și din cele reținute în cuprinsul raportului de expertiză dispus de către Tribunal, (fil. 82-85) unde se arată că „Ca istoric al terenurilor putem spune că terenul reclamanților B. D. și B. A., precum și terenul pârâților P. E. și Labus B. în anul 1936 a format un singur corp de proprietate și a fost proprietatea lui G. I.. În anul 1960, în baza unei schițe de împărțire proprietatea lui G. I. a fost împărțită în două loturi, prezentate pe copia schiței. Astfel s-a format proprietatea numiților S. V. și S. A. (născută G.), care ulterior a ajuns în proprietatea pârâților P. E. și Labas B., marcată cu culoare albastră pe anexa 2 și proprietatea lui G. I. (marcată cu culoare roșie pe anexa 2), care în parte este proprietatea reclamanților B. D. G. și B. A. E.. …Putem observa că în anul 1960 când s-au format cele două proprietăți „frățești”, proprietatea reclamanților a rămas fără acces la calea publică”.

Tribunalul arată că pentru a se putea recunoaște un drept de servitute este necesară existența unui loc înfundat.

Prin „loc înfundat” se înțelege acel teren înconjurat de alte diferite proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică. Totodată, Tribunalul arată că pentru a fi loc înfundat se cer a fi îndeplinite mai multe condiții, și anume înfundarea să existe la momentul în care se introduce acțiunea și înfundarea să nu se datoreze faptei proprietarului locului înfundat. Această înfundare trebuie să fie naturală, adică străină de faptul titularului locului înfundat sau al autorului său. Astfel, în cazul în care înfundarea locului este datorată partajării voluntare a unui teren (cum e cazul și în cauza de față, a se vedea expertiza dispusă de tribunal) sau a dezmembrării terenului și înstrăinării unei parcele, fără a se stabili o servitute de trecere prin actul de partaj sau de vânzare cumpărare, acesta nu se „consideră un loc înfundat”.

Așadar, în mod corect prima instanță a constatat, din coroborarea probelor administrate în cauză (înscrisuri, interogatorii și chiar ca urmare a cercetării la fața locului) că „lipsa accesului la calea publică provine din vânzări de terenuri care nu sunt străine reclamantului”.

În acest sens, Tribunalul arată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamanților atâta timp cât înfundarea terenului nu este naturală ci este consecința acțiunilor directe ale autorului (în sens larg) reclamantului.

Totodată, Tribunalul arată că prima instanță a respins acțiunea reclamanților nu numai pentru acest motiv, așa cum ar încerca apelanții să sugereze, ci și pentru faptul că (corect de altfel reținut) au chemat în judecată doar anumiți pârâți vecini deși „locul înfundat” se învecinează și cu alte parcele de teren care au acces la stradă, respectiv la .> Cele reținute de prima instanță sunt corecte, căci intentarea unei acțiuni în justiție prin care se urmărește recunoașterea dreptului de servitute de trecere în mod discreționar, împotriva anumitor vecini, chiar dacă servitutea ar fi mai scurtă decât dacă ea ar fi recunoscută asupra terenului altui vecin care în cauza de față nu a fost chemat în judecată, nu este de natură să corespundă cu prevederile legale ce reglementează servitutea de trecere, atâta timp cât prevederile legale (art. 617 V. C. civ.) cer instanței să aleagă trecerea „prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă, deci nu obligatoriu trecerea cea mai scurtă.

Cum reclamanții nu au cerut introducerea în cauză și a celorlalți vecini cu care locul respectiv se învecinează, în mod corect prima instanță a respins acțiunea acestora.

În ceea ce privește criticile privind încălcarea rolului activ, cel al aflării adevărului, al disponibilității și al contradictorialității de către judecătorul fondului, Tribunalul arată că nu pot fi primite.

Instanța arată că potrivit prevederilor art. 129 pct. 4 și 5 din C. pr. „ Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.

(5) Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă, a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele.

De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc."

Așadar, având în vedere aceste norme, se poate reține că în mod corect prima instanță, în situația în care nu a fost lămurită cu situația de fapt, a pus în discuția părților și în cele din urmă a dispus din oficiu administrarea probei cu interogatoriul reclamanților ori cercetarea la fața locului.

Propunerea și încuviințarea probelor s-a făcut de către instanță cu respectarea principilor arătate mai sus. Atunci când, în baza rolului activ, instanța de judecată ordonă probe din oficiu ori ia orice alte măsuri legale ce reprezintă concretizări ale rolului activ, trebuie să acorde tuturor părților din proces posibilitatea de a discuta în contradictoriu toate aceste aspecte, lucru care de altfel a si fost făcut de către prima instanță.

Astfel se poate observa din Încheierea din data de 11 martie 2013 (f. 97) că înainte de încuviințarea probei cu interogatoriul reclamanților, instanța a pus în discuția părților (evident a celor care au fost prezente, părțile având îndatorirea legală de a urmări desfășurarea procesului) necesitatea administrării interogatoriului. La fel a procedat instanța și înainte de încuviințarea deplasării la fața locului pentru a se lămuri (f. 141). Apoi, din moment ce interogatoriul a fost dispus de către instanță din oficiu, este normal ca întrebările să fie formulate de către instanța de judecată.

Tribunalul mai arată că în mod corect prima instanță a dispus (f. 154) în baza art. 212 C. pr. civ. a nu se mai reveni la expert cu privire la lămuririle cerute, arătând că s-a lămurit asupra situației de fapt ca urmare a deplasării la fața locului, unde de altfel a fost prezent și expertul care și-a exprimat părerea menționată în cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului (f. 152).

Nici critica privind faptul că din hotărâre nu rezultă în vreun fel înlăturarea probei cu expertiză tehnică, nu poate fi primită, căci așa cum rezultă din conținutul hotărârii, instanța a arătat în mod judicios de ce nu poate primi niciuna din cele trei propuneri făcute de expert (pagina 5 din hotărâre, f. 156 din dosar).

Totodată, Tribunalul mai arată că susținerile apelanților potrivit cărora pârâții nu au depus întâmpinare și nici nu au propus vreun mijloc de probă, nu sunt de natură a atrage nulitatea hotărârii, căci aceștia în procesul civil au o poziție pur defensivă, cei care trebuie să-și dovedească pretențiile fiind cei care declanșează litigiul. Faptul că nu au propus probe în apărare, nu duce automat la admiterea acțiunii reclamanților atâta timp cât cererea nu este întemeiată.

Contrar celor susținute de către apelanți, Tribunalul constată că soluția primei instanțe se întemeiază pe probatoriul administrat în fața acesteia si nu pe simple supoziții ale pârâților, judecătorul cauzei examinând cu atenție toate probele administrate, pronunțând hotărârea pe baza acestora.

Față de cele arătate mai sus, Tribunalul apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, motiv pentru care având în vedere prevederile art. 296 C. pr. civ, va respinge apelul formulat în cauză, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește cererea intimaților pârâți Labos B. și P. E. de acordare a cheltuielilor de judecată, Tribunalul în temeiul art. 274C. pr. civ și având în vedere faptul că apelanții sunt cei căzuți în pretenții prin respingerea apelului, urmează a dispune obligarea acestora din urmă la plata către intimații Labos B. și P. E. a sumei de 800 de lei astfel cum a fost solicitat (a se vedea concluziile scrise unde se solicită doar 800 de lei) și dovedit (chitanța nr. 376, f. 90 și chitanța nr. 384, f. 122), cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanții-reclamanți B. D. G., domiciliat în Satu M., .. 30, jud. Satu M., B. A. E., domiciliată în Satu M., .. 30, jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr.4074/17.06.20ÎS pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimații-pârâți H. MIRAI T., domiciliat în B., ., jud. Satu M., L. I., domiciliată în B., ., jud. Satu M., H. I., domiciliat în B., ., jud. Satu M., P. E., domiciliată în B., .. 23, jud. Satu M. și L. B., dom. în B., ., jud. Satu M., ca neîntemeiat.

Obligă apelanții la plata către intimații Labos B. și P. E. a sumei de 800 de lei astfel cum a fost solicitat, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 07.10.2015.

Red.G.S./11.01.2016

Tehnored_VD /11.01.2016

8 ex. – ..cu: B. D. G., B. A. E., H. M. T., H. I., P. E., Labos B.

Jud.fond: A. P.