Evacuare. Decizia nr. 325/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 325/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 8874/306/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 325/2013
Ședința publică de la 16 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. T. L.
Judecător G. C.
Judecător C. E. G.
Grefier S. E.
Pe rol fiind judecarea recursului civil privind pe recurent C. N. și pe intimat C. S. AL BISERICII EVANGHELICE C.A. DIN ROMÂNIA, intimat M. S. PRIN PRIMAR, având ca obiect evacuare împotriva sentinței civile nr.6729 din 12.10.2012 pronunțată de Judecătoria S..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. H. S. pentru recurenta pârâtă C. N., av. Krech Gertrud pentru intimatul reclamant C. S. al Bisericii Evanghelice CA din România, lipsă fiind intimatul pârât M. S. prin Primar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentantul recurentei pârâte depune la dosar chitanță reprezentând plata onorariului de avocat și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Reprezentanta intimatului reclamant arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte susține recursul astfel cum a fost formulat în scris la dosar solicitând, în principal, admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât instanța s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale fără a intra în fondul cauzei și fără a administra nici o probă în acest sens, deși acestea au fost solicitate în termen legal. Instanța de fond nu s-a pronunțat nici asupra excepțiilor, respectiv a netimbrării acțiunii în revendicare și nu a acțiunii în evacuare și asupra excepției inadmisibilității acțiunii.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii principale, întrucât a fost netimbrată, ca urmare a greșitei încadrări a acțiunii, evacuare în loc de acțiune în revendicare și admiterea cererii reconvenționale formulate.
Arată că apartamentul în litigiu a aparținut antecesoarei pârâtei, fiind dobândit de aceasta în baza Legii 112/1995, apartament pentru care pârâta a plătit, în numele antecesoarei sale, impozitul pentru anii 2011-2012. De asemenea arată că în perioada cât pârâta a locuit cu antecesoarea sa, mai ales după ce a cumpărat apartamentul, a făcut o . investiții la acesta pentru a se aduce în starea în care se găsește în prezent, investiții necesare pentru buna folosire a apartamentului.
Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Arată că cererea principală nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct.1-5 C.p.c. întrucât instanța de fond a avut în vedere toate probele dosarului, s-a pronunțat pe fond, asupra cererii reconvenționale și asupra excepțiilor. Precizează că deși s-au acordat 8 termene de judecată pârâta nu a depus la dosar înscrisurile de care înțelegea să se folosească. Referitor la probe arată că prima instanță a încuviințat toate probele solicitate. În mod corect prima instanță a interpretat acțiunea ca fiind în evacuare, pentru care s-a timbrat corespunzător cu taxă judiciară de timbru de 10 lei. În speță nu sunt aplicabile prev. OG 94/2000, instanța calificând corect acțiunea ca fiind în evacuare, apartamentul în litigiu fiind ocupat de antecesoarea pârâtei și cumpărat în temeiul Legii 112/1995. Întrucât aceasta a decedat contractul a fost anulat pe cale judecătorească.
Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 6729/ 12 octombrie 2012 a Judecătoriei S. a fost admisă acțiunea civila formulata de reclamantul C. S. al Bisericii Evanghelice CA din Romania, in contradictoriu cu parata C. N..
A fost obligată pârâta la plata sumei de 559,86 lei reprezentând folos de tras.
S-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat in S. . 9.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului reconvențional M. S. prin primar.
De asemenea, a fost respinsă acțiunea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională C. N. in contradictoriu cu pârâții M. S. prin primar si C. S. al Bisericii Evanghelice CA din Romania, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 51 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit evidentei de carte funciară, imobilul apartament înscris in CF nr_ S. top 153/1/1/1/IV, 154/1/1/IV este proprietatea reclamantei in urma restituirii conform OUG 94/2000, prin decizia de retrocedare.
Pârâta ocupă spațiul in absenta unui titlu locativ, apreciind că dreptul de locațiune i-a fost transmis de mătușa sa A. A., titulara a contractului de închiriere cu . contract este in prezent decedată iar pârâta nu are încheiat un nou contract de închiriere in persoana sa si nu a figurat nici pe fisa locativă a defunctei.
In ceea ce privește admisibilitatea acțiunii in evacuare, instanța de fond reține că s-a pronunțat prin încheiere de ședința, însa suplimentar găsește necesar a face următoarele considerente cu exemple din jurisprudența privind mijlocul procedural ales de reclamantă:
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 169 din 18 ianuarie 2011 pronunțată în recurs de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect acțiune în evacuare) că acțiunea în evacuare este un instrument juridic aflat la dispoziția proprietarului sau posesorului unui imobil, pentru apărarea folosinței bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate. În cadrul acestei acțiuni nu se pune în discuție însuși dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar folosința acestuia. În speță, pârâții ocupau fără titlu imobilul în litigiu, iar reclamanta, în calitate de proprietar, nu a solicitat obligarea pârâților să îi recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului în cadrul unei acțiuni în revendicare, ci doar evacuarea acestora și predarea bunului în materialitatea sa.
Sub acest aspect, Înalta Curte a reținut că, în mod eronat, instanțele inferioare au apreciat că acțiunea în evacuare constituie un mijloc procedural specific exclusiv raporturilor de locațiune între părți, considerând că neopunerea unui titlu de către pârâți nu poate fi analizată decât în cadrul unei acțiuni în revendicare. În dezacord cu o astfel de abordare restrictivă, Înalta Curte a menționat că dispozițiile art. 480 C. civil constituie temei de drept inclusiv pentru acțiunea în evacuare, ca mijloc procedural de valorificare a posesiei și folosinței asupra bunurilor.
Deși pârâta locuiește fără titlu si nu face parte din persoanele înscrise pe contract neavând drepturi locative proprii, reclamanta a invitat-o sa reglementeze situația așa cum s-a dovedit testimonial cu martorul P..
In ceea ce privește suma datorata de pârâtă se constata că ocuparea fără titlu a imobilului proprietatea altei persoane constituie fapta ilicită, constituind o încălcare a caracterului exclusiv si absolut al dreptului de proprietate recunoscut de art. 41 din Constituție si art. 480 Codul civil. Prejudiciul constă in lipsa de folosință a imobilului iar evaluarea se face, ținând cont de nivelul chiriei ce ar fi putut fi obținută daca condițiile in care pârâții nu ar fi ținut in mod abuziv locuința, s-ar fi încheiat, pe perioada in discuție, un contract de locațiune.
In speța cuantificarea s-a făcut corect la valoarea de 559,86 lei, suma la care instanța de fond o obligă cu titlu de folos de tras.
In ceea ce privește cererea reconvențională, instanța de fond reține următoarele
Statutul reclamantei reconvenționale este acela al unei pretinse moștenitoare testamentare a averii defunctei A. A., pentru dovedirea acestei calități fiind depus in probațiune, la data de 5 octombrie 2012 pentru care s-a amânat pronunțarea, odată cu concluziile scrise, testamentul olograf încheiat de defuncta in favoarea reclamantei reconvenționale.
Reclamanta reconvenționala nu se poate pretinde succesor al averii defunctei pentru ca nu a dovedit pe parcursul celor șapte termene de judecată, calculate de la data promovării acțiunii reconvenționale (2 decembrie 2011), faptul ca si-a exercitat dreptul de opțiune succesorala, prin acceptarea moștenirii testamentare.
In speța, imobilul Consistoriului nu făcea obiectul legatului numitei A. pentru a interpreta ca aceste acte de folosința din partea nepoatei C. A. echivalează cu acceptarea tacită a succesiunii.
Faptul că reclamanta reconvenționala a locuit o perioada cu defuncta sa mătușă si că a făcut in locuința in litigiu investiții in suma de 1000 lei, nu este de natură a obliga pârâtul reconvențional la încheierea contractului de închiriere si nici la acordarea despăgubirilor pentru aceste îmbunătățiri, niciodată dovedite deși acțiunea principala a fost înregistrata la data de 1.07.2011, iar acțiunea reconvenționala la data de 2 dec 2011.
Alegațiile pârâtei reconvenționale potrivit cărora nu recunoaște calitatea de proprietar a Consistoriului Evanghelic din moment ce este plătitor de impozite pentru imobil din anul 2011 si ca acțiunea formulata de reclamantul principal prin care s-a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare, a fost respinsă, nu corespund realității. Potrivit deciziei de impunere depusa la fila 28 dosar, reclamantul a plătit impozitul pe clădiri aferent anului 2011 pentru imobilul din S.,iar evidenta de carte funciară dovedește că proprietar tabular al apartamentului situat in S. Piața M. nr 9 înscris in CF_ S. top 153/1/1/1/IV este reclamantul, prin decizia de retrocedare 2481/2011.
La data formulării prezentei acțiuni, apartamentul nu se mai afla in posesia titularului de contract de închiriere A. A. fiindcă aceasta decedase. Posesia aparține in prezent pârâtei C., fiind lipsit de relevanta ca aceasta nu locuiește permanent in imobil, ci in S. Alea Frații Buzești. Posesia exercitata asupra imobilului împiedică accesul reclamantului si exercitarea atributelor dreptului de proprietate, deși C. a făcut dovada deplină a proprietății, dobândită prin retrocedare si recunoscută prin hotărârea judecătorească de anulare a contractului de vânzare cumpărare al numitei A..
Pe de altă parte, reține instanța de fond, pârâta ocupă imobilul fără a opune un titlu locativ valabil reclamantului, proprietar. Astfel, intre părți nu există un contract de închiriere, iar in sarcina reclamantului nu cade obligația încheierii unui asemenea contract.
Dispozițiile OUG 40/1999 privind încheierea contractului de închiriere intre proprietari si chiriași nu sunt aplicabile in cauza, având in vedere că pârâta nu are calitatea de chiriaș, fiind doar moștenitoarea prezumtivă a cumpărătoarei A., al cărei titlu a fost desființat prin sentința civilă 7620/2003 a Judecătoriei S..
Reclamanta nu se încadrează in categoria moștenitorilor titularului de contract care au drepturi locative proprii pentru a atrage incidenta dispozițiilor art. 12 si a se putea adresa proprietarului care a redobândit imobilul. Textul art. 6 din O.U.G. 40/ 1999 este restrictiv in sensul că el vizează expres numai persoanele cărora le-a fost desființat contractul de vânzare cumpărare a locuinței cumpărata in baza legii 112/1995, prin hotărâre judecătorească si care ocupă efectiv imobilul.
In consecința, in temeiul art. 555 din Noul Cod Civil, instanța de fond admite acțiunea principala cu consecința evacuării pârâtei și obligarea sa la plata l folosul de tras și respinge acțiunea reconvenționala ca neîntemeiata.
Potrivit art. 274 Cod de procedură civilă a fost obligată pârâta la plata sumei de 51 lei cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. N. solicitând:
În principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare instanței de fond, deoarece s-a pronunțat asupra cauzei fără a intra în cercetarea fondului cererii reconvenționale și asupra excepțiilor invocate de recurenta pârâtă, respectiv: excepția netimbrării acțiunii principale și excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare.
În subsidiar: admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii principale întrucât a fost netimbrată ca urmare a greșitei încadrări a acțiunii principale (evacuare, în loc de revendicare) și admiterea cererii reconvenționale.
În motivarea recursului se arată că hotărârea este nelegală deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină, probațiunea s-a limitat doar la înscrisuri depuse se părți după dezbaterea fondului cauzei. Pârâta a fost chemată personal la interogatoriu însă din motive de sănătate nu s-a putut prezenta.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost pusă în discuția părților pentru a fi în măsură să se indice practică relevantă contrară. Nu s-a verificat cine este persoana care locuiește în imobil, mai ales că domiciliul recurentei pârâte este la o altă adresă.
Soluția instanței de fond cu privire la cererea reconvențională nu arată motivele acre au dus la respingerea acesteia.
Apartamentul în litigiu a aparținut antecesoarei recurentei A. A. care a dobândit proprietatea asupra acestuia în condițiile Legii 112/1995, iar acțiunea în anularea contractului de vânzare cumpărare a fost respinsă.
Reclamanta intimată nu este proprietara bunului, iar recurenta a plătit pentru imobil impozitul pentru anii 2011 – 2012.
În momentul dobândirii bunului reclamanta intimată era chemată să o notifice pe pârâta recurentă, prin executor judecătoresc și să încheie cu aceasta contract de închiriere pentru 5 ani.
În perioada în care recurenta a locuit cu antecesoarea sa a efectuat importante investiții la imobilul în litigiu.
În drept, cererea este motivată pe dispozițiile art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, Legea 10/2001, OUG. 40/1999, art. 274 Cod de procedură civilă.
Atât M. S., cât și C. S. al Bisericii Evanghelice au formulat întâmpinare, prin care s-au opus admiterii recursului (filele 23 și 25).
Examinând recursul, în limita investirii instanței, Tribunalul reține următoarele:
C. superior al Bisericii Evanghelice a redobândit dreptul de proprietatea asupra imobilului în litigiu prin decizia nr. 2481/2011 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase din România.
Contractul de vânzare cumpărare încheiat asupra bunului de către antecesoarea pârâtei recurente potrivit Legii 112/1995 a fost declarat nul prin sentința civilă numărul 7620/2003 a Judecătoriei S..
Dreptul de proprietate invocat de reclamantul intimat în acțiunea sa a fost probat cu extrasul de carte funciară depus la fila 29 în fața instanței de fond, în ședința din data de 16 martie 2012.
Dreptul de proprietate al reclamantului nu poate fi contestat, iar atributele specifice acestui drept real pune la îndemâna titularului dreptul de a exercita acțiuni în justiție, inclusiv acțiunea în evacuare.
În mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea în evacuare este un instrument juridic aflat la dispoziția proprietarului sau posesorului uni imobil pentru apărarea folosinței bunului. Excepția inadmisibilității acțiunii a fost corect rezolvată de instanța de fond, după ce a pus-o în discuția părților și a dat posibilitatea acestora să formuleze apărări în raport de această împrejurare.
Faptul că în susținerea argumentației sale, instanța de fond invocă o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este de natură a aduce atingere dreptului de apărare al recurente și prin aceasta să se sancționeze în vreun mod dispoziția dată.
Cu privire la dispoziția instanței privind netimbrarea acțiunii, se observă că o astfel de acțiune este scutită de plata taxei judiciare de timbru în condițiile art. 15 lit. r din legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât în mod corect instanța de fond nu a dispus timbrarea ei.
Cu privire la fondul cauzei se observă că recurenta pârâtă este legatara universală a defunctei A. A., titulara contractului de închiriere asupra imobilului în litigiu.
Dreptul de folosință asupra unui imobil, rezultat dintr-un contract de închiriere nu se transmite pe cale succesorală, contractul de locațiune nefiind un contract constitutiv sau translativ de drepturi reale, ci un contract creator de raporturi obligaționale între părți.
Cu privire la situația juridică arătată mai sus a bunului în litigiu, sunt aplicabile dispozițiile OUG 40/1999.
Reclamanta nu se încadrează însă in categoria moștenitorilor titularului de contract care au drepturi locative proprii pentru a atrage incidenta dispozițiilor art. 12 si a se putea adresa proprietarului care a redobândit imobilul, în vederea încheierii contractului de închiriere, cum de altfel a reținut și instanța de fond.
Cum pârâta recurentă nu justifică vreun drept asupra imobilului, în mod corect instanța de fond a dispus evacuarea sa.
Susținerea recurentei potrivit cu care nu putea fi admisă acțiunea în evacuare împotriva sa deoarece are un alt domiciliu nu poate fi primită atâta timp cât invocă drepturi locative personale prin formularea punctului 1 al cererii reconvenționale.
Față de cele mai sus arătate, rezultă că sentința instanței de fond este la adăpost de criticile formulate prin recurs, cu privire la modul de soluționare a acțiunii principale și a petitului privind obligarea Consistoriului S. al Bisericii Evanghelice la încheierea contractului de închiriere pentru imobilul în litigiu pentru o perioadă de 5 ani, astfel încât recursul formulat cu privire la aceste dispoziții ale instanței de fond urmează să fie respins potrivit dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la modul în care instanța de fond a soluționat petitul referitor la restituirea contravalorii investițiilor efectuate de autoarea sa și de aceasta în nume propriu, Tribunalul observă că instanța de fond nu a soluționat fondul acestei cereri.
Judecătoria nu observă faptul că recurenta pârâtă este succesoarea universală a numitei A. A. și nu examinează cererea privind investițiile pretins a fi efectuate de recurentă.
Procedând în acest mod, instanța de fond lasă practic nesoluționat fondul cererii referitor la restituirea contravalorii investițiilor efectuate de autoarea sa și de aceasta în nume propriu la imobilul în litigiu.
Așa fiind, urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod de procedură civilă, urmează să se dispună casarea sentinței doar cu privire la capătul de cerere mai sus arătat.
Cu prilejul rejudecării, instanța de fond va soluționa cererea privind restituirea contravalorii investițiilor efectuate de autoarea sa și de aceasta în nume propriu la imobilul în litigiu, ce reprezentă petitul 2 al cererii reconvenționale aflată la fila 20 din dosarul instanței de fond, în contradictoriu cu toate părțile chemate în judecată, prin această cerere, se va pronunța asupra tuturor apărărilor și excepțiilor invocate cu privire la el și va administra probele pe care le va considera necesare.
De asemenea, va avea în vedere și apărările formulate cu privire la capătul de cerere mai sus arătat, în fața sa, dar și a instanței de recurs.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, cu privire la soluțiile pronunțate referitoare la cererea principală și la punctul 1 al cererii reconvenționale, și cu privire la dispoziția referitoare la cheltuielile de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 276 din Codul de procedură civilă, urmează să fie compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți în fața instanței de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta reclamantă reconvențional C. N. împotriva sentinței civile nr. 6729/2012 a Judecătoriei S., pe care o casează în parte, doar în ce privește soluționarea cererii referitoare la restituirea contravalorii investițiilor efectuate la apartamentul din S., Piața M. nr.9, cerere formulată de reclamanta reconvențională, și trimite cauza pentru soluționarea acestui capăt de cerere instanței de fond, Judecătoria S..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Compensează cheltuielile efectuate de părți în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 16.05.2013.
Președinte, D. T. L. | Judecător, G. C. | Judecător, C. E. G. |
Grefier, S. E. |
red.C.E.G.18.06.2013
j.f.M.T.
tehn.S.E.18.06.2013
2 ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 93/2013. Tribunalul SIBIU | Pretenţii. Decizia nr. 383/2013. Tribunalul SIBIU → |
|---|
