Revendicare imobiliară. Decizia nr. 129/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 129/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 9075/280/2008
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 129/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător D. T. L.
Judecător V. A.
Grefier F. O.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe recurenții: P. M., P. A. în contradictoriu cu intimații: ., C. DE A. SI DRUMURI NATIONALE, B. M., B. A., având ca obiect revendicare imobiliară, recurs împotriva sentinței civile numărul 3024/12.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
Cauza a fost dezbătută în apel la data 15.02.2013 când cei prezenți au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Cu privire la recursul civil de față reține următoarele:
Prin sent. civ. nr. 3024/2012a Judecătoriei SIBIU a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamanții P. M. și P. A. împotriva pârâtei . Pitești ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.A fost respinsă de asemenea acțiunea acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.
A fost admisă cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA formulată de intervenienții B. M. și B. A.. Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA suma de 738, 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și suma de 638, 50 lei cu același titlu.
Pentru a se pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
Excepțiile autorității de lucru judecat, cea a inadmisibilității acțiunii și, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, invocate prin întâmpinare de această din urmă pârâtă, au fost soluționate prin decizia nr. 1165/R/01.07.2008 a Tribunalului Argeș, obligatorie pentru instanța fondului sub aspectul problemelor de drept dezlegate în conformitate cu art. 315 din Codul de procedură civilă. Analizând decizia menționată prin care se casează sentința civilă nr. 6253 din data de 14.11.2007 a Judecătoriei Pitești pronunțată în dosarul_, se reține că excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților nu a fost soluționată în mod expres de către instanța de control judiciar, astfel încât, dată fiind casarea în totalitate a sentinței sus identificate, prezenta instanță este investită cu soluționarea excepției menționate.
La termenul de judecată din data de 27.06.2007(f. 243), s-a constatat depunerea la dosarul cauzei a unei cereri de intervenție în interesul pârâtei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA din partea intervenienților B. M. și B. A., prin care se solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, cerere admisă în principiu prin încheierea de ședință din data de 03.10.2007(f. 300).
În fapt, se arată, în cererea de intervenție menționată, că Primăria comunei B. a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii nr. 4 emisă la data de 05.06.1991 de către Comisia județeană de fond funciar Argeș iar prin sentința civilă nr._/16.11.2000, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii mai sus – amintite pentru suprafața de 194 ha (din cele 417 ha) situată în .. Autostradă format din tarlalele 2 și 3, așa cum sunt evidențiate pe harta cadastrală a comunei B.. Au arătat intervenienții și că, la data emiterii adeverinței și a procesului verbal de punere în posesie nr. 1149/06.05.1999, . dreptul să emită astfel de documente, terenurile respective nefiind aflate în raza administrativ teritorială a comunei B., acestea fiind în raza comunei Oarja, astfel încât, S. G. nu are un titlu de proprietate valabil fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 18/1991 prin faptul că aceasta nu avea dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate.
În susținerea cererii de intervenție, s-a depus a dosarul cauzei, în fotocopie, înscrisuri.
Pârâta . a depus întâmpinare în ședința publică din data 19.09.2007, însă, prin încheierea de ședință de la termenul menționat s-a constatat că aceasta este tardiv formulată, fiind reținută doar excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în discuție.
Excepția amintită în urmă a fost soluționată prin încheierea de ședință din data de 15.12.2008(f. 26- dosar_ ) în sensul admiterii acesteia.
La data de 15.12.2008, reclamanții au depus, la dosarul cauzei, un înscris intitulat „completare a acțiunii în revendicare imobiliară” prin care au solicitat să se țină seama la soluționarea cauzei și de argumentele arătate în înscrisul menționat. Astfel, se arată că în cadrul derulării primelor două cicluri procesuale ale prezentului litigiu au fost depuse la dosar înscrisuri care ar atesta că nici autoarea primară a dreptului acestora, S. G., nu ar fi fost îndreptățită de lege să i se reconstituie dreptul de proprietate pe amplasamentul în litigiu. Se arată că, cum nici autorilor pârâtelor și, respectiv intervenienților B. M. și B. A. și numiților O. C. și Z. I., nu li se cuvenea reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, s-ar putea considera în ipoteza în care nici reclamantul dar nici pârâtul nu dețin un titlu valabil pentru imobilul revendicat. Au arătat reclamanții că, în această situație, posesia acestora este mai bine caracterizată fiind una de bună credință față de cea a pârâților care a fost una de rea credință, ce rezultă din împrejurarea că B. A. a cumpărat de la rude precum și prin funcția de secretar al Primăriei B., implicit de membră a Comisiei locale de fond funciar. Se arată și că posesiunea este una utilă, dreptul acestora fiind intabulat din 2000 iar posesia a fost netulburată și mai îndelungată, fiind exercitată din 1999-2004, în timp ce pârâții s-au bucurat de teren netulburați abia între 2004-2006. Au arătat reclamanții că superioritatea posesiei acestora mai rezultă și din alte circumstanțe cum ar fi plata impozitului pe proprietate, semne de hotar vizibile prin conturul culturilor pe care le-au pus pe terenul în cauză. Au mai precizat reclamanții și că, aceștia sunt dobânditori cu titlu oneros și de bună credință ai acestui teren, astfel încât, dreptul acestora este preferabil celui al pârâtelor.
A fost administrată proba cu înscrisuri, cea cu interogatoriul reclamanților și al pârâtei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA(f. 182-185, f. 195), cea cu expertiză în specialitatea topografie în cadrul căreia a fost întocmit și depus la dosar raportul de expertiză de către expert B. P.(f. 239-242).
Ca urmare a pronunțării deciziei nr. 1165/R/01.07.2008 a Tribunalului Argeș, în rejudecare, a fost administrată din nou proba cu expertiză în specialitatea topografie în cadrul căreia a fost întocmit și depus la dosar, raportul de expertiză de către expert D. G., într-o primă formă (f. 112-117- dosar_ ) și, refăcut ulterior(. 162-168 - dosar_ ), ca urmare a dispozițiile instanței luate prin încheierea de ședință din data de 28.06.2010.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată prin întâmpinare de pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, instanța o reține ca fiind neîntemeiată urmând a o respinge întrucât reclamanții justifică calitatea procesuală activă de a promova acțiunea dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 480 din Codul civil, prin prisma faptului că, aceștia sunt parte în contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4013 din 14 octombrie 2003, în calitate de cumpărători, act ce are ca obiect suprafața de teren de 20.000 mp, în litigiu.
De asemenea, văzând încheierea de ședință din data de 15.12.2008(f. 26- dosar_ ) se va dispune respingerea acțiunii formulată de reclamanții P. M. și P. A. împotriva pârâtei . ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Sub aspectul fondului acțiunii deduse judecății, se rețin următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1165/R/2008 a Tribunalului Argeș s-a reținut cu putere obligatorie conform art. 315 din codul de procedură civilă că, pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA are calitate procesuală pasivă în cauză, instanța de rejudecare urmând să efectueze toate verificările necesare modului de reconstituire al terenului ce face obiectul în litigiu, și să transpună în teren actele de proprietate ale părților conform vânzărilor succesive.
Din contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4013 din 14 octombrie 2003 de către BNP P. E. și încheierea de îndreptare eroare materială nr. 6663/22.07.2004 a BNP P. E. rezultă că, reclamanții au cumpărat de la vânzătorii R. GH. P. și R. Al. I., suprafața de 20.000 mp de teren arabil(suprafață reală rezultată din măsurători_, 617 mp), situată în extravilanul comunei B., județul Argeș punctul „Autostradă” cu următorii vecinătăți: N – teren proprietate de stat neatribuit; S – L. M. și M.; V- Drumul Național 65B; E – Z..
Terenul sus identificat a fost cumpărat la rândul lor, de către vânzătorii R. GH. P. și R. Al. I., de la vânzătoarea S. G., prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2724/16.08.2000 de către BNP V. M., teren pentru care lucrările de carte funciară s-au efectuat de către Biroul de CF al Judecătoriei Pitești la nr. 5759/17.08.2000 în cartea funciară nr. 218 B., partea I, II nr. cadastral 216.
Titlul autoarei părților celor două vânzări amintite în urmă, S. G., îl constituie procesul verbal de punere în posesie încheiat la data de 06.05.1999, alături de schița terenului în suprafață de 20.000 mp(f. 28 - dosar nr._ (dosar în format vechi 6477/2006)). În procesul verbal menționat se face mențiunea că suprafața de 20.000 mp a fost validată în favoarea lui S. G. prin hotărârea nr. 90/1991 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
Din studiul hotărârii nr. 90/1991 a Comisiei Județene Argeș pentru aplicarea Legii nr. 18/1991(f. 262, 270 - dosar nr._ (dosar în format vechi 6477/2006)) rezultă că în favoarea lui S. G. a fost validată suprafața de 2, 29 ha.
Ulterior, în anul 2000 și după emiterea procesului verbal de punere în posesie încheiat la data de 06.05.1999, Comisia Locală B. emite adeverința nr. 1936/26.06.2000 prin care adeverește faptul că lui S. G. i s-a stabilit dreptul de proprietate prin hotărârea Comisiei Județene Argeș nr. 20/1991 pentru suprafața totală de 5, 69 ha(f. 63-dosar nr. 9075).
Referitor la adeverința nr. 1936/26.06.2000 emisă de Comisia Locală B., instanța reține că, aceeași comisie, prin adresa nr. 7149/17.09.2007 înaintată către B. M., din . (f. 251 - dosar nr._ (dosar în format vechi 6477/2006)) arată că adeverința în discuție este falsă deoarece este eliberată conform unei hotărâri a Comisiei Județene Argeș cu nr. 20/1991, hotărâre care nu privește . anul 1991 a comunei B. fiind nr. 90/1991) și nu are trecută anexa și poziția din anexă, fiind semnată de fostul viceprimar la rubrica secretar iar numărul de înregistrare este fals neregăsindu-se în registrul cu evidența actelor primăriei.
Coroborând registrul agricol din anii 1959-1963 al lui S. M. T. I., sentința civilă nr. 5997/11.09.1996 a Judecătoriei Pitești, fișa cu date pentru titlul de proprietate conform Legii nr. 18/1991 și titlul de proprietate nr._/02.11.1994(f. - 271,_,) cu raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul tehnic judiciar D. G. (f. 113 – dosar nr. 9075), instanța reține că în registrul agricol din anii 1959-1963 al lui S. M. T. I., unde figurează și autoarea S. G. (soție), există înscrisă o suprafață de 2, 86 ha precum și că inițial, s-a reconstituit suprafața de 2, 29 ha, eliberându-se titlul de proprietate nr._/02.11.1994, pentru ca ulterior, în urma plângerii formulate împotriva hotărârii nr. 90/1991 a Comisiei Județene Argeș pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 de către S. G., prin sentința civilă nr. 5997/11.09.1996 să se reconstituie dreptul de proprietate pentru 5, 29 ha, sens în care se corectează titlul menționat pentru această suprafață.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul tehnic judiciar D. G. rezultă că terenul în litigiu de 2 ha nu face parte din suprafața de 5, 29 ha validată prin hotărârea nr. 90/1991 și, respectiv sentința civilă nr. 5997/11.09.1996, și pentru care există titlul de proprietate nr._/02.11.1994.
De asemenea, se reține că adeverința nr. 1936/26.06.2000 nu se coroborează cu procesul verbal de punere în posesie în condițiile în care prima trimite la HCJ nr. 20/1991 iar cel de-al doilea la HCJ nr. 90/1991.
Prin urmare, din actele menționate, se desprinde concluzia că, la baza procesului verbal de punere în posesie încheiat la data de 06.05.1999 nu stă o hotărâre emisă de către comisa județeană de validare a propunerilor comisiei locale care să vizeze reconstituirea în favoarea lui S. G. a dreptului de proprietate pentru suprafață de 2 ha în litigiu.
Din contractele de vânzare – cumpărare încheiate de pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA cu B. A. R. (contractul de vânzare – cumpărare nr. 1692/19.12.2002), cu Lefticaru F. și Lefticaru M. (contractul de vânzare – cumpărare nr. 576/22.03.2004), cu B. M. și B. A. R. (contractul de vânzare – cumpărare nr. 1854/03.06.2000) și, respectiv cu G. C. – I. și G. L. – A.(contractul de vânzare – cumpărare nr. 1690/19.12.2002) și documentația cadastrală avizată de OJGCG Argeș, aflate la filele 105-152 dosar nr._ (dosar în format vechi 6477/2006) rezultă că pârâta din cauză a achiziționat o suprafață de_, 85 mp în ., punctul „Autostradă”, . scopul construirii obiectivului„Varianta de ocolire a municipiului Pitești”.
Din documentația și actele existente la dosarul cauzei la filele 165-172 și, respectiv 252 – 270 - dosar nr._ (dosar în format vechi 6477/2006) coroborat cu raportul efectuat în cauză de către expertul tehnic judiciar D. G. se reține că autorilor inițiali ai pârâtei, T. M., B. R. I., Z. S. și O. C., le-a fost reconstituit dreptul de proprietate și au fost validați, după cum urmează: T. M., prin hotărârea Comisiei Județene nr. 171/14.05.1999 cu 2, 2 ha și pusă în posesie, în punctul în litigiu, cu 10.000 mp prin procesul verbal de punere în posesie 2316/01.01.2000; B. R. I. a fost validat în punctul în litigiu cu 0, 42 ha și i s-a emis titlul_/09.10.2002, fiind pus în posesie în punctul în litigiu prin procesul verbal de punere în posesie 1415/27.06.2000; Z. S. este pus în posesie, în punctul în litigiu, prin procesul verbal 2315/01.11.2000 cu 5000 mp în baza validării prin HCJ nr. 90/1991 conform mențiunii din procesul verbal; O. C. este pus în posesie, în punctul în litigiu, prin procesul verbal 2314/01.11.2000 cu 5000 mp în baza validării prin HCJ nr. 90/1991 conform mențiunii din procesul verbal.
Conform raportului efectuat în cauză de către expertul tehnic judiciar D. G. și registrelor agricole din anii 1959-1963(f. 162-179 – dosar nr. 9075) rezultă că autorii S.. M. T. I., T. C. A., B. R. R., Z. M. S. și O. D. C. nu au avut teren în punctul în litigiu, în condițiile în care în registrele menționate nu se regăsește punctul „Goleasca”. De asemenea, din același raport de expertiză rezultă că procesele verbale de punere în posesie emise pe numele lui S. G., T. M., B. I., Z. S. și, respectiv O. C. nu pot fi transpuse în teren, fie datorită lipsei dimensiunilor laturilor terenului în ce o privește pe S. G., fie pentru lipsa unei astfel de schițe în ce-i privește pe ceilalți.
De asemenea, conform aceluiași raport de expertiză rezultă că terenurile cumpărate de intervenienții B. de la T. M. și, respectiv de la B. R. I. prin contractele de vânzare – cumpărare nr. 4017/2001 și nr. 4715/2002, sunt diferite ca amplasament cu cele vândute către pârâtă conform celor două contracte identificate mai sus, prin raportare la documentațiile cadastrale inițiale 5765/08.05.2001 și, respectiv 5764/08.05.2001, ipoteză în care, terenul în suprafață de 10.000 mp ce a făcut obiectul contractului nr. 4017/2001 se suprapune cu terenul în suprafață de 20.000 mp ce a făcut obiectul contractului reclamanților pentru suprafața de 3862 mp. A concluzionat expertul și că, același lucru se întâmplă și cu terenurile dobândite de G. C. de la Z. S. prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 2255/2002 și de la O. C., prin contractul de vânzare – cumpărare 2699/2002 în sensul că amplasamentul lor este diferit de cel ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare nr. 1690/19.12.2002 către pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, ipoteză în care, terenurile ce au făcut obiectul contractelor nr. 4715/2002, nr. 2255/2002 și, respectiv nr. 2699/2002 nu se suprapun cu cele 2 ha în litigiu, fiind situate la est de acestea.
Ulterior, în octombrie și noiembrie 2001, au fost întocmite noi documentații cadastrale, față de care expertul tehnic topograf D. G. a concluzionat următoarele: terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 1854/2004 se suprapune peste terenul în litigiu ce a făcut obiectul contractului nr. 2724/2000 și, ulterior, al celui cu nr. 4013/2003 pentru suprafața de 6480 mp; terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 1692/2002 se suprapune peste terenul în litigiu ce a făcut obiectul contractului nr. 2724/2000 și, ulterior, al celui cu nr. 4013/2003 pentru suprafața de 4155 mp; terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 1690/2002 se suprapune peste terenul în litigiu ce a făcut obiectul contractului nr. 2724/2000 și, ulterior, al celui cu nr. 4013/2003 pentru suprafața de 4962 mp și, respectiv 3862 mp; terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 583/2004 se suprapune peste terenul în litigiu ce a făcut obiectul contractului nr. 2724/2000 și, ulterior, al celui cu nr. 4013/2003 pentru suprafața de 7 mp; terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 3960/2003, respectiv nr. 576/2004 se suprapune peste terenul în litigiu ce a făcut obiectul contractului nr. 2724/2000 și, ulterior, al celui cu nr. 4013/2003 pentru suprafața de 213 mp.
Concluzionând, se reține de către instanță, această ultimă documentație cadastrală întocmită în zona în litigiu având în vedere împrejurarea că procesele verbale de punere în posesie emise autorilor părților în litigiu nu pot sta la baza unei transpuneri în teren a suprafețelor prevăzute în acestea precum și, față de lipsa unor dovezi în legătură cu anularea documentației cadastrale emisă în luna octombrie și, respectiv noiembrie 2001.
În consecință, având în vedere această ultimă documentație cadastrală, se reține că, terenul achiziționat de pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA se suprapune peste terenul cumpărat de reclamanții din cauză pentru suprafața de_ mp.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții solicită obligarea pârâtelor să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 20.000 mp situată în extravilanul comunei B., județul Argeș cu următorii vecini: N – teren proprietate de stat; S – L. M. și M.; V- Drumul Național 65B; E – Z..
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 Cod civil.
Prin urmare, instanța este învestită cu soluționarea unei acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun în materie, ceea ce presupune, de principiu, efectuarea unei comparări a titlurilor părților litigante. De asemenea, instanța mai reține că nu a fost învestită de către părți cu cereri care să vizeze legalitatea și temeinicia titlurilor acestora în legătură cu suprafața de teren în litigiu, astfel încât, în conformitate art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă nu se poate pronunța sub acest aspect.
Așa cum s-a reținut mai sus, terenurile în cauză au fost achiziționate de către pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, în scopul construirii obiectivului„Varianta de ocolire a municipiului Pitești”, lista privind proprietarii ce trebuiau expropriați pentru cauză de utilitate publică fiind pusă la dispoziție de către Primăria comunei B., județul Argeș prin adresa nr. 3312/27.09.2002(f. 257 – dosar nr._ (dosar în format vechi 6477/2006)).
Din probele administrate în cauză, rezultă că, terenul cumpărat de reclamanți prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4013 din 14 octombrie 2003, în suprafață de 20.000 mp este afectat în întregime de construirea obiectivului„Varianta de ocolire a municipiului Pitești”, astfel încât, terenul revendicat de aceștia în speța dedusă judecății intră sub incidența dispozițiilor art. 2 al OG nr. 16/1999 aprobată prin Legea nr. 1/2002 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/1999 pentru aprobarea Programului prioritar de construcție a autostrăzilor din România prin care a fost declarată utilitatea publică pentru construcția autostrăzilor și drumurilor naționale cu patru benzi, ipoteză în care construirea obiectivului „Varianta de ocolire a municipiului Pitești” face parte integrantă din programul prioritar aprobat prin ordonanță, delimitarea terenurilor necesare urmând să se facă cu respectarea legii, în baza unor studii de fezabilitate, a proiectelor tehnice și a documentației de urbanism și amenajare a teritoriului și cu aplicarea Legii nr. 33/1994.
În consecință, în cauză, terenul cumpărat de pârâtă prin contractele de vânzare – cumpărare sus identificate și care se suprapune peste terenul cumpărat de reclamanți pentru suprafața de_ mp a fost achiziționat în vederea construirii obiectivului menționat, după declararea utilității publice și în urma unei propuneri de despăgubire transmisă vânzătorilor și acceptată de către aceștia.
Ca urmare, de la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare menționate, terenul în suprafață de_ mp achiziționat de pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA în scopul sus amintit, intră sub incidența dispozițiilor art. 4 alin.2 din OG. 16/1999 potrivit cu care terenurile aflate în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale sau a persoanelor fizice ori juridice se expropriază potrivit art. 21-40 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica și intra în proprietatea publica a statului și, respectiv în administrarea Regiei Autonome
Altfel spus, terenul în litigiu, a intrat în temeiul legii, în proprietatea publică a Statului Român, sens în care devin incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia potrivit cu care bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, ceea ce conduce la concluzia potrivit căreia, în prezenta cauză, nu se poate proceda la stabilirea preferabilității titlului uneia sau alteia dintre părțile cauzei ca urmare a comparării titlurilor prin prisma drepturilor avute de autorii acestora din moment ce terenul în litigiu este unul inalienabil, insesizabil si imprescriptibil, titlul pârâtei fiind preferabil ca urmare a dispozițiilor legale menționate.
Și din perspectiva principiului securității raporturilor juridice care este unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului, acțiunea reclamanților este una neîntemeiată, din moment ce terenul în litigiu este afectat de construirea obiectivului „Varianta de ocolire a municipiului Pitești”, autostradă intrată în proprietate publică.
De asemenea, este de principiu că, revendicarea este o acțiune reală, caracter ce se conservă atât timp cât există și posibilitatea de a se readuce lucrul revendicat în patrimoniul revendicantului iar dacă lucrul a dispărut dintr-o cauză imputabilă uzurpatorului sau a fost transmis de acesta unui terț care a dobândit în mod iremediabil proprietatea lui, obiectul revendicării urmează a fi convertit într-o pretenție de despăgubiri, caz în care acțiunea devine personală. Or, în cauză, terenul în litigiu a trecut în proprietate publică în temeiul legii, astfel încât, obiectul revendicării nu poate fi decât convertit într-o eventuală pretenție de despăgubiri din partea reclamanților.
Prezenta instanță nu a fost investită cu o astfel de acțiune personală, astfel încât, în conformitate cu art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă nu se poate pronunța sub acest aspect.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța găsește acțiunea formulată de reclamanții P. M. și P. A. împotriva pârâtei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA ca fiind neîntemeiată astfel încât urmează a fi respinsă ca atare.
În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA formulată de intervenienții B. M. și B. A., instanța, față de soluția pronunțată pe cererea de chemare în judecată, urmează a dispune, pe cale de consecință, admiterea acesteia.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă va dispune obligarea reclamanților să plătească pârâtei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA suma de 738, 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată(taxă judiciară de timbru și timbru judiciar) iar intervenienților B. M. și B. A. suma de 638, 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată(taxă judiciară de timbru și timbru judiciar).
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, calificat ulterior ca fiind recurs, reclamanții P. M. și P. A. solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului arată că prin decizia de casare Tribunalul Argeș a dispus ca în rejudecare instanța de fond să efectueze toate verificările necesare modului de reconstituire al dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul acestui litigiu atât în ceea ce o privește pe S. G. cât și pe autorii recurentei, să verifice registrele agricole al comunei B. și să transpună în teren actele de proprietate ale părților conform vânzărilor succesive, iar instanța de fond nu a respectat această indicație, că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțându-se pe ceea ce nu s-a cerut și nepronunțându-se pe ceea ce instanța tribunalului, prin decizia de casare, a obligat instanța în rejudecare.
Arată că instanța trebuia în mod obligatoriu să aibă în vedere la momentul pronunțării modul de reconstituire al terenului în litigiu în privința părților și a autorilor intervenienților și să verifice registrele transpunând în teren actele de proprietate ale părților conform vânzărilor succesive, urmând să pronunțe o hotărâre în acest sens și să stabilească cui îi revine in mod real și legal, pe baza comparării titlurilor, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu. Mai arată că două instanțe anterioare, inclusiv Tribunalul Argeș, au stabilit că acțiunea în revendicare formulată de ei este admisibilă, că apărarea pârâtei CNADNR în sensul că realizarea exproprierii cu consecința intrării bunului în proprietatea publică, exclude acțiunile de drept comun, nu poate fi primită ținând cont că terenul în litigiu nu a format obiectul exproprierii, ci a fost cumpărat de către pârâta, că nu a avut în vedere că lucrările executate de pârâtă au fost suspendate prin sent. civ. nr. 3220/2006 a Judecătoriei Pitești până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, iar pârâta a încălcat această hotărâre, realizând în continuare lucrările, ceea ce face ca prejudiciul astfel suferit de aceasta nu poate fi imputat reclamanților. Judecătoria Sibiu trebuia să se pronunțe în mod obligatoriu pe dispozițiile de casare ale Tribunalului Argeș din decizia dată în dosar_, în care respingând apărarea CNADNR - ului privind așa-zisa proprietate a statului și să stabilească pe baza expertizei și a completării expertizei efectuată în cauză, ce a avut ca obiective exact dispozițiile instanței de casare, dacă cererea de revendicare este întemeiată sau nu după ce instanța în rejudecare a efectuat toate verificările necesare modului de reconstituire al terenului în litigiu, ceea ce înseamnă că instanța trebuia să se pronunțe pe acțiunea în revendicare și nu pe faptul că cererea este nefondată datorită proprietății statului asupra terenului. Mai arată că netemeinicia și nelegalitate, precum și aplicarea greșită a legii în pronunțarea sent. civ. nr. 3024/2012 de către Judecătoria Sibiu, constă tocmai în faptul că greșit s-a reținut că terenul în litigiu a intrat în temeiul legii în proprietatea publică a Statului român, devenind incidente dispozițiile Legii nr. 213/1998 în condițiile în care Tribunalul Argeș prin decizia de casare a stabilit că terenul în litigiu nu aparține statului ci CNADNR și în faptul că instanța de rejudecare, nu s-a pronunțat pe ceea ce a cerut Tribunalul Argeș prin decizia de casare depășindu-și atribuțiile puterii sale .
Intervenienții B. M. și B. A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului formulat de reclamanți ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Arată că autoarea reclamanților, S. G. nu a avut validată punerea în posesie pentru cele 2 ha și că autorii acesteia nu au avut teren în zona în litigiu, că în planul parcelar întocmit cu ocazia întocmirii proiectului Varianta de ocolire Pitești, aceasta și nici cumpărătorii succesori nu figurează, că hotărârea este legală și temeinică și că motivele de apel nu reprezintă critici întemeiate ci doar o expunere a unor hotărâri judecătorești prezentate și interpretate după bunul plac al reclamanților.
Reclamanții și-au completat ulterior motivele invocate înainte de calificarea căii de atac în recurs și au mai arătat că instanța de fond nu ia în calcul că niciunul din terenurile pârâților nu erau intabulate la cadastru și de asemenea, acestea, conform expertizei topografice a doamnei expert D. G., aveau două cărți funciare cu două numere cadastrale, dar cu coordonate diferite pentru acest teren. Mai arată că instanța de fond a reținut drept corecte afirmațiile intervenientei, fostă secretară a Primăriei, că în anul 1999 terenul nu ar fi aparținut corn. B. și deci S. G. nu se putea pune în posesie, afirmație falsă deoarece: suprafața de 194 ha a fost obiectul unui proces în instanță care a stabilit că este în raza administrativă a corn. B. din totdeauna. Speculația făcută în acea vreme a fost pe faptul că înainte de 1989 comuniștii i-au dat această suprafață spre folosință cu titlul de împrumut corn. Oarja unde s-a înființat o fermă de vaci, deci această suprafață era exploatată de ferma de vaci a corn. Oarja, comună vecină, dar administrativ se afla pe raza corn. B.. Și această informație ca și altele care aparțin secretarei B. A. sunt false, menite să inducă în eroare instanța de judecată spre a avea câștig de cauză fiind direct interesați. Tot așa s-a întâmplat în ceea ce privește și regimul de eliberare și evidență a actelor din primărie. Astfel cu ocazia acestui proces secretara modifică fraudulos registrul de intrare - ieșire a actelor indicând faptul că adeverința 1936 / 26.06.2000 este falsă că nu corespunde numerotației din registru ca și cum autoarea S. G. în vârstă de 85 de ani și-ar fi făcut - falsificat singură adeverință care totuși are semnătura și ștampila Primăriei B. pe ea. A mai arătat că instanța analizează de în întregime actele depuse de reclamanți la dosar sau la expertizele topografice dar în ceea ce privește actele pârâților nu se face nici o afirmație, că acestea nu există decât parțial, că nu există titluri de proprietate, că nu există acte din care să reiasă dacă au în posesie terenurile validate și când le-au primit în posesie, că nu există acte din care să reiasă dacă în 2000 mai aveau dreptul să primească teren și de unde, precum și alte acte prin care să dovedească că aveau dreptul să primească teren în alt .), deși locuiau la 10 km în alt .), acte care nu au fost prezentate de primărie, nici la solicitarea expresă a instanței de judecată din Pitești. Instanța de fond a reținut greșit și faptul că autorii S. M. T. I., T. A., B. R., Z. 3VL S. și O. C. nu au avut teren în punctul în litigiu în condițiile în care în registrele menționate nu regăsește punctul „Golească". De fapt terenul lui S. M. T. I. se află în Sărdăreasa care este de fapt locul litigiului iar Golească este hotar cu Sărdăreasa și din actele cadastale făcute unui vecin O. S. în anul 1953 se observă că în Sărdăreasa vecin apare și I. M. S. care este același cu S. M.T. I.. Tot din acest act se vede cum Sărdăreasa este hotar cu Golească iar în acest caz s-a nimerit ca locul în litigiu să fie pe vechiul amplasament unde s-a făcut și reconstituirea dreptului de proprietate. Susține că în mod greșit instanța de fond apreciază poziția terenurilor pentru autorul S. I. pentru care nu compară registrul agricol cu cadastrul efectuat în 1953 pentru proprietarul O. S. în care se vede clar că I. M. S. (S. I.) apare ca vecin al lui O. S. în hotar Golească iar delimitările de drum au denumirile „La P. - La Z. R." care există și azi în 2012 iar terenul în litigiu se află între aceste două delimitări: P. (cart. Pitești) și Z. R. (corn. Căteasca).
Mai arată că pârâții au vândut teren ce nu le aparținea, practic terenul lor fiind mai la est cu câteva sute de metri, cu excepția a 3 862 m.p. și că instanța de fond a trecut cu ușurință peste acest aspect foarte important.
Recursul este neîntemeiat
Este important de reținut, de la început, faptul că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au investit instanța cu o acțiune în revendicare, respectiv au solicitat obligarea pârâtelor să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 20.000 mp situată în extravilanul comunei B., județul Argeș cu următorii vecini: N – teren proprietate de stat; S – L. M. și M.; V- Drumul Național 65B; E – Z., teren pe care este construită în prezent o autostradă de interes național, precum și faptul că acțiunea civilă nu a avut și nu are ca obiect cereri care să vizeze legalitatea și temeinicia titlurilor în legătură cu suprafața de teren în litigiu. De altfel unii dintre cei care au vândut teren către CNADR, cu identificarea lui pe același amplasament cu cel pe care a avut titlu de proprietate reclamanții, nici nu se află în proces astfel încât, oricum, legalitatea actelor de proprietate ale acestora nu putea fi pusă în discuție, nici cel puțin sub un eventual aspect de comparare a titlurilor. Pornind de la acest cadru procesual Judecătoria Sibiu a acordat atenție doar aspectelor esențiale ale cauzei, deși a efectuat și unele analize ale stării de fapt impuse de decizia de casare a Tribunalului Argeș și care în raport de situația juridică concretă și de obiectul acțiunii nu puteau prezenta relevanța invocată de reclamanți.
Este important de subliniat faptul că terenul revendicat face parte în momentul de față din proprietatea publică a Statului Român, fiind afectat de construirea unei autostrăzi de interes național și are regimul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 213/1998 și aceasta chiar dacă terenul reclamanților se suprapune peste terenul achiziționat de către pârâtă de la intervenienți și alte persoane care și ele au justificat un titlu de proprietate în momentul transmiterii dreptului de proprietate către intimata pârâtă. Terenul fiind proprietatea publică a Statului Român, pe lângă faptul că este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil nu ar fi putut oricum fi revendicat printr-o acțiune civilă formulată doar în contradictoriu cu administratorul acestuia, fără ca în proces să fie parte și proprietarul, care este Statul Român.
Proprietatea publică a Statului rezultă din prevederile art.3 din Legea nr. 213/1998 și din cele ale art. 2 și 4 din OG. Nr. 16/1999. În aceste condiții Judecătoria Sibiu a stabilit în mod corect că nu se poate proceda la stabilirea preferabilității titlului uneia sau alteia dintre părțile cauzei ca urmare a comparării titlurilor prin prisma drepturilor avute de autorii acestora din moment ce terenul în litigiu este unul inalienabil, insesizabil si imprescriptibil, titlul pârâtei fiind preferabil ca urmare a dispozițiilor legale menționate. Chestiunea referitoare la persoana sau persoanele cărora li s-a reconstituit în mod valabil dreptul de proprietate asupra acestor terenuri poate prezenta relevanță ulterior, în alte acțiuni având ca finalitate stabilirea persoanei căreia i se cuvine contravaloarea terenului trecut în proprietatea statului și nu poate fi analizată în acest proces, în raport de obiectul acțiunii așa cum a fost el arătat mai sus. De aceea și motivele de recurs referitoare la aceste aspecte nu prezintă relevanță în acest litigiu și nu este cazul a fi analizate.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că Tribunalul Argeș ar fi stabilit prin decizia de casare, care este obligatorie pentru instanța de trimitere sub aspectul problemelor de drept rezolvate, că acțiunea reclamantei ar fi admisibilă, acesta nu poate fi acceptat. Instanța de casare a fost preocupată doar de chestiunea de a stabili dacă reclamanții au calitate procesuală activă și dacă pârâta are calitate procesuală pasivă și a stabilit că au calitate procesuală ambele părți, ceea ce nu înseamnă că prin aceasta s-a pronunțat și asupra altor chestiuni decât cele ținând de soluționarea excepțiilor referitoare la calitatea procesuală.Ca urmare, constatând că terenul este proprietate publică a Statului și respingând acțiunea în revendicare, nu au fost încălcate dispozițiile din decizia de casare.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 și 3041 Cod proc.civ. și a dispozițiilor legale deja invocate, se va respinge recursul, cu consecința menținerii hotărârii atacate. Urmare a respingerii recursului, în baza art. 274 Cod proc. civ. recurenții vor fi obligați să plătească intimaților intervenienți 350 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții P. M. și P. A. împotriva sentinței civile nr. 3024/2012 a Judecătoriei Sibiu, pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească intimaților B. M., B. A. suma de 350 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 februarie 2013.
Președinte Judecător Judecător
G. C. D. T. L. V. A.
Grefier
F. O.
Red. Tehnored. Gh.C27.03.2013
2 ex.
j.f. V. J.
| ← Succesiune. Sentința nr. 1679/2013. Tribunalul SIBIU | Acţiune în constatare. Decizia nr. 78/2013. Tribunalul SIBIU → |
|---|
