Contestaţie la executare. Decizia nr. 122/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 122/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 122/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 122/2015

Ședința publică de la 02 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. D.

Judecător C. E. G.

Judecător D. T. L.

Grefier S. E.

Pe rol fiind judecarea recursului civil privind pe recurent M. C. și pe intimat P. C. REȘIȚA FILIALA B. SRL, intimat B. E. JUDECĂTORESC C. I., intimat P. C. REȘIȚA FILIALA B. SRL LA C..AV.S. L., având ca obiect contestație la executare împotriva sentinței civile nr. 765 din 14.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a II a strigare, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, faptul că se solicită judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

Se prezintă după dezbateri dar până la terminarea ședinței de judecată av. S. V. pentru recurentul M. C. care solicită a se avea în vedere concluziile scrise depuse la dosar.

TRIBUNALUL

Constată că prin sentința civilă nr. 765/2014 a Judecătoriei Sibiu s-a respins contestația la executare formulata de contestatorul M. C. in contradictoriu cu intimații: . – Filiala Bocsa srl, si B. CIRJA I.; s-a dispus restituirea taxei judiciare de timbru de 1000 lei, la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că contestatorul a solicitat sa se constate perimarea executarii silite din dosarul executional 212/2011 al B. Carja I., atacand in mod expres somatia din 21.11.2013.

Alegatia contestatorului potrivit careia intre data de 15.03.2012 – 08.10.2012 nu s-au facut acte de executare si astfel sunt incidente disp. art. 389 C. este nereala.

Verificand actele de executare, in succesiunea lor cronologica, se constata ca la data de 30.09.2012, creditoarea intimata . – Filiala Bocsa srl s-a adresat B. Carja I., prin care aduce la cunostinta executorului de faptul ca debitorul si sotia detin un imobil in Sibiu, ., solicitand continuarea executarii silite (f. 136).

In data de 05.03.2012, se repeta cererea de continuare a executarii silite (f. 112). In data de 04.05.2012, procesul verbal de distribuire sume care il cuprindea si pe creditorul . – Filiala Bocsa srl a fost transmis in dosar executional al B. C. I., cu nr. 212/2012 (f. 119).

La data de 06.04.2012 (f. 118), tot din dosar executional 212/2011 care contine si procesul verbal de distribuire sume este inaintat Judecatoriei Sibiu, in dosar_ .

In 13.05.2012 (f. 122) se incaseaza in dosar executional 212/2011 de la M. C-tin, pentru B. Carja I. suma de 9.329 lei.

In data de 16.05.2012, in dosar executional 212/_ se inregistreaza pentru beneficiar . – Filiala Bocsa srl, suma de 2.737 lei, de la M. C-tin (f. 124).

In 15.05.2012 (f. 125) se incheie procesul verbal de eliberare si distribuire de sume catre . – Filiala Bocsa srl consemnandu-se un rest de plata de 190.729 lei. La 05.10.2012, B. C. I. a emis adrese de poprire catre banci, la cererea creditoarei . – Filiala Bocsa srl (f. 63 – 66) iar la 08.10.2012 se emite somatia nr. 212/2011 (f. 134) pentru suma de 190.729 lei.

In conscinta, exceptia perimării este neintemeiata motiv pentru care a fost respinsa contestatia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul M. C., care a solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii excepției perimării executării silite în cadrul dosarului de executare silită nr. 212/2011 al B. C. I.. În motivarea recursului se susține că dacă instanța de fond ar fi citit cu atenție conținutul contestației la executare ar fi constatat că a solicitat constatarea perimării executării silite având în vedere că în perioada 23.09.2011 și data de 8.10.2012, date la care au fost emise somații în dosarul de executare silită nr. 212/2011 a trecut un an și o lună, fiind incidente disp. art. 389 c.pr.civ., astfel că executarea este perimată, și, pe cale de consecință, urmează a fi anulate toate actele de executare silită care au fost întocmite ulterior intervenirii termenului de perimare, inclusiv somația din 21.11.2013.În ce privește „somația” din data de 15.03.2012, prin sent. nr. 45/2012 s-a reținut că aceasta are caracterul unei adrese de înștiințare, nefiind catalogat ca un act de executare. În ce privește procesul verbal de distribuire sume depus în data de 4.05.2012, întocmit la data de 3.05.2012 în dos. nr. 346/2010 al B. N.. Acesta nu reprezintă act de întrerupere a cursului perimării pentru că fiind emis în alt dosar de executare silită, nu echivalează cu un act de executare întocmit în dosarul execuțional nr. 212/2011.

Recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează:

În dosarul execuțional nr. 212/2011 al B. C. I. s-a emis o somație la data de 21.09.2011(f. 52), cu privire la executarea silită efectuată la stăruința creditoarei . – Filiala B.. La aceeași dată s-a emis procesul-verbal de situație(f. 55 dos.). După această dată au fost emise adrese de înființare a popririi, în același dosar execuțional, nr. 212/2011, adrese care constituie acte de executare silită, prin poprire(f. 60 verso, 63-67), la data de 22.09.2011, respectiv 5.10.2011. Și la data de 14.11.2011 executorul judecătoresc a efectuat adrese de înființare a popririi(f. 88, 89). La data de 3.02.2012 executorul judecătoresc a efectuat o adresă către B. N. și s-a înscris la distribuirea prețului în dosarul execuțional aflat la acest executor judecătoresc, cu creanța din dos. ex. 212/2012, adresă ce se constituie într-un act de executare pentru că urmărește realizarea creanței.

Apoi, prin procesul verbal de constatare a insolvenței din 20.02.2012 executorul judecătoresc a suspendat de drept executarea silită a debitoarei din dos. ex. 212/2011, însă la data de 5.03. 2012 creditoarea . Filiala B. SRL a solicitat continuarea executării silite întrucât nu și-a recuperat creanța de la debitoare(f. 108-112). Potrivit art. 389 al.2 c.pr.civ. în caz de suspendare a executării termenul de perimare curge de la încetarea suspendării.

La data de 15.05.2012 executorul judecătoresc a încheiat în dos. ex. nr. 212/2011 procesul-verbal de eliberare și distribui sume, prin care s-a eliberat creditoarei suma de 2737,73 lei, iar biroului executorului suma de 6592 lei, aceasta reprezentând o plată parțială, rămânând de executat suma de 190.729,85 lei debit(f. 125). Acesta reprezintă, de asemenea, un act de executare silită.

La data de 30.09. 2012 creditoarea formulează din nou o cerere de continuare a executării silite, iar la data de 8.10.2012 executorul judecătoresc emite o nouă somație de executare silită.

Nu au nici o relevanță în calculul termenului de perimare nici așa-numita somație din 15.03.2012, cu privire la care o altă instanță a apreciat că nu este un act de executare, ci o simplă înștiințare, și nici procesul-verbal de distribuire de sume din dos. ex. nr. 346//2010 al B. N., însă așa cum am arătat, toate celelalte acte de executare silită au fost efectuate fără a se depăși termenul de 6 luni.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, din succesiunea actelor de executare silită efectuate în dosar execuțional nr. 112/2011 al B. C. I., așa cum rezultă din dosar și cum au fost descrise mai sus, între două acte de executare silită nu au trecut niciodată mai mult de 6 luni. Afirmația contestatorului recurent că de la data de 23.09._ până la data de 8.10.2012 nu s-a mai efectuat nici un act de executare silită în dosarul execuțional nr. 212/2011 este absolut neîntemeiată și contrazisă de probele dosarului.

Față de aceste împrejurări, constatăm că nu sunt îndeplinite cond. art. 389 c.pr.civ. pentru a se constata perimarea executării silite, astfel dă sentința atacată este legală și temeinică.

În consecință, potrivit art. 312 c.pr.civ. instanța va respinge recursul va menține sentința atacată. Intimata a solicitat cheltuieli de judecată însă nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de contestatorul M. C. împotriva sentinței civile nr. 765/2014 pronunțată de Judecătoriei Sibiu pe care o păstrează.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 2.04.2015.

Președinte,

E. D.

Judecător,

C. E. G.

Judecător,

D. T. L.

Grefier,

S. E.

red.D.T.L.11.05.2015

j.f.M.T.

tehn.S.E.11.05.2015

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 122/2015. Tribunalul SIBIU