Contestaţie la executare. Decizia nr. 347/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 347/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 347/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 347/2015
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător C. E. G.
Grefier A. F. A.
Cauza se soluționează în completul de mai sus, față de împrejurarea că d-na judecător H. C. se află în concediu medical, motiv pentru care s-a procedat la înlocuirea sa cu dna judecător C. E. G., care se află pe lista de permanență la data de 29 aprilie 2015.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant . și pe intimat C. I. E., având ca obiect contestație la executare împotriva sentinței civile nr. 7181/2014 a Judecătoriei Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimatul contestator av. P. B., lipsă fiind apelantul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentantul intimatului contestator depune împuternicire avocațială și chitanța nr. 10/2015, în cuantum de 1000 lei.
Instanța, constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., deschide dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelului în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ.
Reprezentantul intimatului contestator, av. P. B., arată că Judecătoria Sibiu a fost competentă pentru judecarea fondului, întrucât nu s-a emis o decizie de impunere, ci s-a emis o somație și ca atare, această somație nu este un act administrativ pentru a fi aplicabilă procedura specială. Mai arată că s-a emis un înscris, pe care apelanta îl intitulează titlu executoriu, însă nu are la bază o decizie de impunere.
Reprezentantul intimatului contestator, av. P. B., solicită respingerea apelului și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată. Arată că apelanta a demarat executarea silită și a trimis un așa zis titlu executoriu denumit de ei și o somație, însă acest înscris nu poate fi un titlu executoriu, întrucât potrivit art. 110 din OG 92/2003, pentru a se recupera o creanță trebuie să existe o decizie de impunere sau un alt act care să dea valoarea unui titlu de creanță.
INSTANȚA
Constată că prin sentința civilă nr. 7181/26.11.2014 a Judecătoriei Sibiu a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul C. I. E. împotriva intimatei ..
S-a dispus anularea actelor de executare constând în: titlul executoriu nr. 6.655/16.04.2014 și somația nr. 6.655 din 16.04.2014.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele: prin titlul executoriu nr.6.655/16.04.2014 s-a început executarea silită împotriva contestatorului în ce privește creanțele fiscale datorate de acesta constând în taxă pășunat categoria I, scadentă la data de 01.02.2014, taxa pe teren extravilan scadentă la data de 30.09.2013, taxa pe teren extravilan scadentă la data de 31.03.2014, taxa pe teren extravilan scadentă la data de 30.09.2014, taxa asupra mijloacelor de transport scadentă la data de 30.09.2014, cuantumul total al acestor taxe fiind de 3.871,45 lei.
În cuprinsul titlului executoriu nu a fost completată rubrica privind documentul prin care s-a stabilit sau individualizat suma de plată.
Prin somația nr. 6.655 din 16.04.2014 contestatorul a fost somat să achite întreaga sumă de 3.871,45 lei evidențiată prin titlul executoriu nr. 6.655/16.04.2014, iar prin notificarea depusă la fila 66 din dosar s-a adus la cunoștință contestatorului că în urma controlului de audit, Curtea de Conturi a constatat că nu s-a perceput taxa pe teren privind contractele de închiriere încheiate conform art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, art. 16 din HCL R. nr. 20/2013.
Art. 172 alin. (1) din O.G. 92/2003 prevede că persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare.
Potrivit art. 85 alin. (1) din O.G. 92/2003, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4);
b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
De asemenea, potrivit art. 86 alin. (1) din același act normativ, decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale.
În conformitate cu dispozițiile art. 110 alin. (2) din O.G. 92/2003, colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
(3) Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:
a) decizia de impunere;
b) declarația fiscală;
c) decizia referitoare la obligații de plată accesorii;
d) declarația vamală;
e) decizia prin care se stabilesc și se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele și alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;
f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;
g) decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art. 28;
h) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.
De asemenea potrivit art. 141 alin. (1) din O.G. 92/2003 executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Judecătoria reține că așa cum rezultă din prevederile legale enunțate anterior, stabilirea în sarcina unei persoane a obligației de achitare a unui impozit, taxă, sau alte contribuții, se realizează prin emiterea unui titlu de creanță sau a unui alt înscris căruia legea îi atribuie calitatea de titlu executoriu, în care se evidențiază sumele datorate și scadența obligației de plată.
În cazul în care debitorul nu achită la scadență sumele stabilite prin titlul de creanță, creditorul poate demara executarea silită.
În cauza de față, intimatul a demarat executarea silită împotriva contestatorului pentru achitarea sumelor evidențiate în cuprinsul înscrisului intitulat „titlu executoriu nr. 6.655/16.04.2014”, fără ca acesta să aibă la bază existența unei decizii de impunere ori a unui alt înscris căruia legea să îi atribuie calitatea de titlu executoriu.
Faptul că prin art. 7.3 din contractul de închiriere încheiat de părți s-a prevăzut obligația contestatorului de a achita la termenele și condițiile prevăzute de Codul fiscal impozitul asupra terenului închiriat, nu este de natură să absolve intimata de obligația de a emite o decizie de impunere privind taxele și impozitele locale datorate, neputându-se iniția executarea silită în absența unui titlu de creanță.
Astfel, executarea silită demarată împotriva contestatorului nu are nici un suport legal, executarea neputându-se desfășura în absența unui titlu de creanță.
În consecință, instanța de fond a admite contestația la executare formulată și dispune anularea actelor de executare constând în titlul executoriu nr. 6.655/16.04.2014 și somația nr. 6.655 din 16.04.2014.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel . care a solicitat anularea hotărârii.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului se arată că instanța de fond nu a stabilit cadrul procesual corect și nici natura juridică a actului atacat: actul emis de Primăria R. intitulat "Titlu executoriu" este un act administrativ-fiscal, conținând elementele obligatorii ale acestui tip de act potrivit dispozițiilor legale.
Titlul impropriu nu modifică natura actului, acesta fiind în realitate o decizie de impunere.
În plus, în acțiunea formulată, reclamantul a indicat drept temei juridic Legea 554/2004, aspect care a determinat limitele învestirii instanței, cu consecința obligației de a verifica parcurgerea procedurii prealabile, aspect ignorat de instanța de fond. Reclamantul nu a modificat pe parcurs cadrul procesual inițial.
În corelație cu natura juridică a actului instanța de fond ar fi trebuit să stabilească dacă există sau nu o cale de atac separată, sau actul poate fi atacat direct pe calea contestației la executare (art. 712 alin.2 C.P.C.) situație în care ar fi trebuit observat că nu se pot face apărări de fond împotriva acestui act administrativ fiscal. Ori în această situație sunt incidente dispozițiile art. 205 și urm. Din OG 92/2003 corelate cu dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 rep., care prevăd obligativitatea procedurii prealabile și posibilitatea unei acțiuni separate.
În plus, dispozițiile legale în vigoare (pentru actele administrativ-fiscale cu un cuantum al creanței fiscale mai mic de 1.000.000 lei) prevăd competența expresă a secțiilor de contencios administrativ-fiscal din cadrul Tribunalului, aspect care face ca instanța de apel să fie competentă pentru judecarea cauzei în primă instanță, cu consecința aplicării art. 480 alin. 5 din Codul de procedură civilă.
Instanța de fond a soluționat cauza prin raportare la dispozițiile OG 92/2003 rep., fără a pune în discuția părților acest temei de drept, deși avea această obligație, în acest fel a fost nesocotit principiul contradictorialității, aspect care este firesc a fi cenzurat acum în instanța de apel.
Apelul este neîntemeiat și va fi respins, potrivit celor ce vor urma:
Instanța de fond a soluționat cauza în condițiile art. 172 alin. (1) din O.G. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pe calea contestației la executare.
Cererea cu care a fost investită instanța de fond a fost numită de contestatorul C. I. E. ca fiind o contestație la executare, iar actele cu privire la care s-a solicitat anularea reprezintă prin prisma dispozițiilor art. 141 din Codul de procedură fiscală, citate de altfel, de către instanța de fond.
De asemenea, cu prilejul dezbaterea fondului cauzei, reprezentanta contestatorului a solicitat admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare silită, împrejurare consemnată în încheierea de la data de 26.11.2014 (fila 84 din dosarul instanței de fond).
În mod corect, instanța de fond a soluționat cauza ca fiind contestație la executare, competentă, în condițiile art. 174 alin. (4) din Codul de procedură fiscală și prin raportare la dispozițiile art. 711 din Codul de procedură civilă, ce se constituie ca fiind dreptul comun în materie.
Chiar dacă partea invocă drept temei al cererii sale o dispoziție legală eronată, o astfel de situație nu este sancționată legal, deoarece fiind un element intrinsec cererii de chemare în judecată, care excede celor de la art. 196 alin. (2) din Codul de procedură civilă, iar judecătorul nu a urmat cu privire la acest aspect procedura regularizării cererii este chemat să stabilească dispoziția legală aplicabilă cauzei raportat la starea de fapt enunțată în acțiune.
Reținând că titlul de creanță reglementat de dispozițiile art. 110 alin. (2) din O.G. 92/2003 este un act administrativ, în atare situație fiind prevăzută o cale de atac specifică de dispozițiile art. 218 și următoarele din Codul de procedură fiscală, în competența instanței de contencios administrativ.
Judecătoria a dispus comunicarea contestației la executare către intimata primăria Comunei R., care a formulat întâmpinare (fila 29), în cuprinsul căreia nu s-a invocat vreo împrejurare referitoare la natura actelor atacate, iar la cele două termene de judecată acordate, deși legal citată nu s-a prezentat.
La termenul de judecată din data de 22.10.2014, în lipsa Comunei R., în condițiile art. 713 Cod de procedură civilă, instanța de fond a caracterizat cererea cu care a fost investită ca fiind o contestație la executare și s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, astfel încât nu se poate susține că s-a încălcat în cauză principiul contradictorialității.
Pentru considerentele de mai sus, se observă că sentința instanței de fond este la adăpost de criticile formulate la instanța de apel.
Față de toate cele mai sus arătate, urmează ca în condițiile art.466 și 480 Cod de procedură civilă apelul să fie respins, cu consecința păstrării sentinței atacate.
La cererea intimatului și în condițiile art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, urmează ca odată cu respingerea apelului apelanta să fie obligată la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de apel, justificat a fi efectuate de intimat cu chitanța reprezentând onorariul avocațial depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de intimata . împotriva sentinței civile nr. 7181/2014, pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o păstrează.
Obligă pe apelantă la plata către intimatul C. I. E. a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.04.2015.
Președinte, V. C. D. | Judecător, C. E. G. | |
Grefier, A. F. A. |
Red. C.G/29.05.2015
Jud fond. V. C. F.
Tehnored. A.F
5 ex
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 342/2015. Tribunalul SIBIU | Pretenţii. Decizia nr. 650/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
