Pretenţii. Decizia nr. 650/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 650/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 650/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 650/2015
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător C. H.
Grefier O. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelului civil privind pe apelanta ETVEȘ A. și pe intimat B. N., intimata B. M. E., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică de la data de 09.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.09.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
1.Prin sentința civilă nr. 428/4.03.2015, pronunțată de Judecătoria Mediaș, s-a admis în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamanta Etveș A. în contradictoriu cu pârâții B. N. și B. M. E., s-a dispus obligarea pârâților în solidar să plătească reclamantei suma de 12.365 lei reprezentând rate achitate de aceasta, actualizată la data plății. S-au respins alte pretenții formulate de către reclamantă. S-a dispus și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 1553 lei, proporțional cu pretențiile admise.
2. Instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrata la aceasta instanța la data de 29.08.2014 reclamanta Etveș A. a solicitat in contradictoriu cu parații B. N. si B. M. E. obligarea acestora la plata sumei de 29.619,52 lei actualizata pana la data plații, reprezentând împrumut acordat, precum si obligarea acestora la plata sumei de 2700 lei reprezentând un alt împrumut acordat. Cu cheltuieli de judecata.
3. In motivarea cererii reclamanta arata ca parata este nepoata sa si se afla . strânsa cu aceasta, context in care a sprijinit-o, atât înainte de căsătorie, cat mai ales după ce aceasta s-a căsătorit cu paratul B. N.. In considerarea acestor relații si pentru ca parații nu aveau unde locui, a arătat reclamanta ca, la insistentele acestora, a hotărât sa le acorde sprijin financiar pentru achiziționarea unei case, motiv pentru care a contractat la data de 21 mai 2007 un credit la Banca Romaneasca SA de 21.400 lei, întrucât îndeplinea condițiile de eligibilitate si a împrumutat banii paraților, cu condiția ca aceștia sa plătească ratele aferente creditului, conform graficului de rambursare. Condiția esențiala a fost aceea ca parații sa-si plătească ratele la zi si sa-si mentina casatoria, in caz contrar urmând sa restituie întreaga suma împrumutata cu dobânzile aferente. Inițial parații au plătit ratele, insa, pe parcurs, datorita situației precare in care trăiau, au înregistrat restante, iar reclamanta, intrucat creditul era pe numele sau, personal a achitat o parte din rate, in numele paraților, suma totala plătita astfel fiind de 15.885 pana la data de 12 martie 2014. Data rambursării creditului, conform graficului convenit cu banca este la 15 mai 2017, pana la aceasta data obligația de plata a reclamantei fiind de 13.734,52 lei, rezultând astfel o datorie totala acumulata de 29.619,52 lei (plățile efectuate de către reclamanta si ce le pe care urmează sa le facă in viitor).
In baza aceleiași înțelegeri pe care o avea cu parații si pentru ca imobilul pe care voiau sa-l cumpere aceștia nu avea o situație juridica clara, fiind necesara dezbaterea moștenirii, arata reclamanta ca s-a înțeles cu parații sa împrumute acestora si suma de 2700 lei, necesara acestei operațiuni, restituirea acestei sume urmând a se face de către parați după plata ratelor de credit.
In prezent aceștia au divorțat si nu-si mai achita obligațiile asumate.
4.In drept a invocat dispozițiile art.364 al.2 Cod de procedura civila, art.2146 si urm. Cod civil.
5.Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru de 1574,6 lei plătita eșalonat ca urmare a acordării de către instanța a ajutorului public judiciar sub aceasta forma.
6. În probațiune a propus proba testimoniala cu martora P. I., a depus înscrisuri (filele 5-119 dosar), interogatoriile paraților.
7. Prin întâmpinare parata B. M. E. a recunoscut împrumuturile acordate de către reclamanta, a arătat ca aceasta a contractat un credit, folosit de parati la achiziționarea unei case, precum si faptul ca le-a împrumutat suma de 1700 lei, si ulterior încă 1000 lei pentru a reglementa situația juridica a casei pe care doreau sa o cumpere.
8.Paratul B. N. nu a formulat întâmpinare, însa s-a prezentat la interogatoriu arătând ca imobilul l-a cumpărat din banii proveniți dintr-un credit contractat de el si din bani proveniți de la tatăl sau.
Instanța a solicitat informații suplimentare relativ la plata ratelor de credit la Banca Româneasca SA, acesta comunicând la dosar situația plaților efectuate pe suport CD.
9. În considerentele sentinței prima instanță a reținut că pârâta este nepoata reclamantei, intre cele doua existând o legătura strânsa, motiv pentru care, pentru a veni in ajutorul celor doi parați, reclamanta a contractat la data de 21 mai 2007 un credit de nevoi personale in valoare de 21.400 lei, durata creditului fiind de 120 de luni începând cu data semnării contractului, așa cum rezulta din înscrisurile depuse la filele 107-114 dosar reprezentând contract de credit si graficul de rambursare. Banii împrumutați de la banca i-a dat celor doi pârâți care i-au folosit la achiziționarea unei case.
Este adevărat că, potrivit art.1191 vechiul cod civil aplicabil la data la care au luat naștere raporturile juridice intre părți, nu se poate face proba acestuia act juridic decât prin înscris sub semnătura privata sau înscris autentic. Nu exista ad probationem un înscris care sa constate convenția de împrumut încheiata de parți, dar, având in vedere natura relațiilor apropiate dintre părți (parata este nepoata reclamantei, aspect recunoscut de către paratul B. N., existând intre ele o legătura nu numai de rudenie, dar si de . imposibilitatea morala a preconstituirii probei scrise, caz in care este admisibila proba testimoniala, fiind audiata in cauza martora P. I., la cererea reclamantei (declarație fila 98 dosar). Aceasta a declarat ca soțul si soacra sa au vândut paraților din prezentul dosar o casa, iar cu acel prilej reclamanta a adus suma de_ ROL, banii fiind astfel aranjați încât se vedea ca provin de la o banca. De asemenea, mai arata martora ca, cu același prilej, a auzit discuții purtate intre părțile din dosar referitoare la faptul ca pentru acești bani reclamanta a contractat un credit, urmând ca ratele aferente contractului de credit sa fie plătite de către parați, la acel moment paratul fiind de acord cu acest lucru.
Declarația martorei se coroborează atât cu recunoașterea in acest sens a paratei la interogatoriu, cat si cu cele afirmate de către parat. Acesta nu a neaga împrumutul de 200 milioane ROL (așa cum rezulta din afirmația sa din ședința de judecata din data de 14 ian.2015, din notele depuse la fila 126-127 dosar).
Instanța a considerat dovedită, pe baza declarației martorei, a recunoașterii totale a paratei B. M. E., dar si a recunoașterii paratului, împrejurarea ca banii obținuți din credit de către reclamanta au fost împrumutați paraților, cu asumarea obligației acestora de a plăti ratele de credit.
In privința acestor rate, instanța a constatat ca, potrivit situației plaților furnizate de către Banca Româneasca SA, unele dintre plăti au fost efectuate de către parați, altele de către reclamanta si altele de alte persoane.
In cauza s-a invocat de către instanța din oficiu excepția prescripției dreptului de a acționa in judecata in privința sumelor pentru care dreptul la acțiune este prescris.
Prin decizia in interesul Legii nr. 1 din 17 februarie 2014 dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, ICCJ a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
In considerarea caracterului obligatoriu al acestei decizii, instanța a invocat și a pus in discuția părților această excepție care este întemeiată, în parte, respectiv pentru sume pentru care dreptul la acțiune s-a prescris, împlinindu-se termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripție. Nu s-a dovedit in cauza faptul ca părțile au stabilit vreo altă scadență a obligației de restituire, ci faptul că împrumutul trebuia restituit prin plata ratelor de credit la zi de către parați (ceea ce susține si reclamanta in cerere). Nu s-a dovedit susținerea acesteia in sensul ca in cazul neplății la zi a ratelor, înțelegerea a fost ca părțile sa plătească tot împrumutul, cu dobânzile aferente. In aceste condiții, se va avea ca reper privind scadența momentul plății fiecărei rate de credit de la care se va socoti termenul de prescripție de 3 ani. In raport cu aceasta, constatând ca acțiunea a fost introdusă la data de 29.08.2014 (fără ca anterior sa se dovedească vreo punere in întârziere a părților), pentru sumele achitate de către reclamantă ca rate de credit până la data de 29.08.2011 a intervenit prescripția dreptului de a le cere, motiv pentru care cererea privitor la acestea va fi respinsă ca prescrisă.
In ceea ce privește ratele plătite de către reclamata sau de alte persoane (ex.P. S.) după data de 29.08.2011, instanța va admite acțiunea si va obliga in solidar parații (obligația fiind contractata in timpul căsătoriei) la plata către reclamantă a sumei de 12.363 lei reprezentând ratele plătite pana la data de 14.01.2015, actualizata la data plații, așa cum rezulta din situația furnizată de către bancă. Nu s-au inclus aici plățile efectuate de către pârâți personal, rate pentru care exista prezumția ca au fost plătite din bani personali, in executarea convenției de împrumut cu reclamanta si privitor la care nu s-a dovedit contrariul.
Împrejurarea susținută de către paratul B. N. la interogatoriu cum că ar fi plătit rate la cererea reclamantei care l-a sunat in acest sens, nu se susține. De altfel chiar acesta a arătat ulterior că ar dori sa preia plata ratelor începând din iulie 2013 (încheiere din 18 febr.2015). Este îndeobște cunoscut că la plata sumelor la bănci se consemnează și numele persoanei care face plata, indiferent cine este persoana beneficiară a acestei plăți, situația plaților si a persoanelor care le-au efectuat fiind clar precizată în adresa băncii.
Cât privește pretențiile reclamantei legate de plata sumei reprezentând rate viitoare de plata ale contractului de credit, acestea vor fi respinse, întrucât, de vreme ce părțile au convenit executarea contractului de împrumut prin plata ratelor de credit de către pârâti, obligația este viitoare, nu este actuală, nu este născută, prin urmare nefiind scadentă, nu se poate cere îndeplinirea ei. Cererea în ceea ce privește aceste sume este apreciată ca fiind prematur introdusă la acest moment.
Cel de al doilea petit formulat de către reclamanta nu este dovedit, nerezultând din probe (declarația martorei, interogatoriul paratului) că s-ar fi încheiat un împrumut, în aceleași condiții de imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris. Pârâta B. M. E. este singura care recunoaște acest împrumut, căruia însă instanța nu-i poate constata existența în lipsa altor probe cu care să se coroboreze, având in vedere rudenia si buna relație existentă între parata si reclamantă.
In baza art.453 Cod de procedură civilă, întrucât acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă, proporțional cu pretențiile admise (aproximativ 39% din pretenții au fost admise). Cheltuielile de judecata au constat in taxă de timbru de 1574,6 lei, onorariu de avocat de 2000 lei, conform chitanțelor de la filele 101 si 102 dosar, cheltuieli de deplasare a reclamantei la instanța pentru termenul de judecata din 17.12.2014 in suma de 127,45 lei. In total, cheltuielile de judecata la care va fi obligat paratul vor fi de 1553 lei.
În baza dispozițiilor art.454 Cod de procedură civilă, pârâta B. M. E. nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, recunoscând pretențiile înainte de primul termen de judecată si nefiind pusa in întârziere anterior.
10. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Etveș A. solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, admiterea în tot a acțiunii, cu consecința obligării intimaților, în solidar, la plata sumei de 29.619, 52 lei actualizată până la data plății și la plata sumei de 2700 lei, acordată cu titlu de împrumut; cu cheltuieli de judecată la fond și în apel.
11. În motivarea în fapt a apelului s-a arătat că instanța de fond nu putea pune, din oficiu, în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiune, că după . Noului Cod de procedură civilă natura acestei excepții este una privată.
Chiar dacă nu s-ar accepta acest punct de vedere, trebuie observat că termenul de prescripție a fost întrerupt prin recunoașterea făcută de pârâta B. M.. Aceasta, la interogatoriu, a recunoscut că are obligația de a restitui întreaga sumă solicitată. La momentul contractării împrumutului, pârâții erau căsătoriți, așa încât acesta a avut un caracter devălmaș.
În lipsa unei convenții exprese, termenul de prescripție a început să curgă de la data la care instanța a constatat existența creanței și obligația părților de restituire a sumei.
Soluția primei instanțe este eronată și în ceea ce privește ratele ulterioare. De vreme ce părțile nu au mai restituit împrumutul, obligația a devenit exigibilă în totalitate.
Împrumutul de 2700 lei este dovedit în cauză prin mărturisirea făcută de pârâta B. M..
12. În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
13. Apelul a fost în mod legal timbrat cu 362 lei taxă judiciară de timbru, calculată conform dispozițiilor art. 3 raportat la 23 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
14. Intimata B. M. a formulat întâmpinare prin care a arătat că la momentul la care apelanta a împrumutat părțile cu 20 000 lei, acestea nu erau încă căsătorite. Abia după un an, în 2008, părțile s-au căsătorit. Pentru că intimații au avut dificultăți financiare, au rugat-o pe apelantă să achite ea unele rate, cu promisiunea că atunci când pârâta se va angaja sau va merge în străinătate, vor restitui banii. Părțile au convenit, de asemenea, ca să rămână căsătorite până la achitarea datoriei, în caz contrar apelanta urmând să îi acționeze în judecată pentru recuperarea sumei împrumutate. Intimatul cu rea credință nu recunoaște și primirea sumei de 1700 lei. Tot ce apelanta plătește la bancă este de fapt datoria intimaților.
15. Prin înscrisul de la dosarul cauzei, fila 22, intimatul B. N. a solicitat ca suma de_ lei, datorie a lui și a fostei lui soții, să fie achitată în 4 rate, deoarece este o sumă mare.
16. Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl găsește a fi nefundat pentru considerentele ce urmează:
Prima critică adusă hotărârii primei instanțe vizează modul în care s+a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele achitate de reclamantă până în data de 29.08.2011.
Nu poate fi primită critica apelantei constând în aceea că instanța nu putea invoca din oficiu această excepție, întrucât în cauză ar fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil, excepția prescripției fiind, din acest moment, una de ordine privată, întrucât, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, prescripțiile începute anterior datei de 1 octombrie 2011, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, context în care excepția prescripției dreptului material la acțiune poate fi invocată și de către instanță, din oficiu. O altă interpretare nici nu este posibilă în contextul pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiția a deciziei în interesul legii nr. 1 din 17 februarie 2014.
S-a mai susținut de către apelantă că recunoașterea părților a întrerupt curgerea termenului de prescripție, făcând referire la recunoașterea datoriei de către intimata B. M. cu ocazia răspunsurilor la interogatoriu. Recunoașterea datoriei, pentru a avea efect întreruptiv al termenului de prescripție, trebuie să fie formulată în interiorul termenului de prescripție și nu după ce prescripția a operat, așa cum este cazul în speță. Recunoașterea după împlinirea termenului de prescripție nu produce efect întreruptiv, pentru că nu se poate întrerupe ceea ce deja s-a împlinit; această recunoaștere poate fie să echivaleze cu o renunțare la prescripție, fie cu o promisiune de a executa în viitor obligația.
Este greșită și susținerea apelantei că, în cazul în speță, termenul de prescripție a început să curgă de la data la care instanța a constatat existența creanței și obligația părților de restituire a sumei. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, termenul de prescripție se calculează, ca moment de început, prin raportare la scadența fiecărei rate de credit.
De vreme ce părțile s-au obligat la restituirea împrumutului prin plata ratelor creditului, este corectă decizia instanței de fond în sensul că nu se poate dispune obligarea pârâților la plata cu anticipație a acestor sume, pentru ratele următoare obligația de plată nefiind încă scadentă. Nimic nu se opunea ca reclamanta să solicite instanței obligarea pârâților la plata sumelor de rată în modalitatea în care ele devin scadente potrivit contractului de credit încheiat de reclamantă cu banca și astfel, în ipoteza admiterii cererii, reclamanta ar fi avut un titlu împotriva pârâților, fără a mai fi nevoită să introducă o altă acțiune.
Nu există nicio dovadă a vreunei înțelegeri contractuale sau vreo dispoziție legală care să susțină afirmația apelantei că de vreme ce părțile nu au mai restituit împrumutul, obligația a devenit exigibilă în totalitate.
În lipsa recunoașterii pârâtului și a altor dovezi care să susțină poziția apelantei reclamante privind existența unui împrumut pentru o sumă de 2700 lei, singura recunoaștere din partea pârâtei, așa cum a reținut și prima instanță, nu poate duce la obligarea ambilor pârâți la plata acestei sume.
Pentru toate aceste considerente de fapt și în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul reclamantei și va păstra ca legală și întemeiată sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de reclamanta Etveș A. împotriva sentinței civile nr. 428/4 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Mediaș, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2015.
Președinte, V. C. D. | Judecător, C. H. | |
Grefier, O. C. |
Red. V.C.D/ 19.11.2015
Tehn. O.C/ 19.11.2015
6ex./ 4 .
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 347/2015. Tribunalul SIBIU | Pretenţii. Decizia nr. 649/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
