Contestaţie la executare. Decizia nr. 350/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 350/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 350/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 350/2015

Ședința publică de la 30 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Judecător D. R. L.

Grefier L. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe apelant ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU și pe intimat M. M. R., intimat ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU PRIN PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect contestație la executare – apel împotriva sentinței civile nr. 5981/10.10.2014 pronunțate de Judecătoria Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei M. M. R., av. G. C., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

La întrebarea instanței reprezentantul intimatei arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul intimatei contestatoare solicită respingerea apelului cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței civile atacate. Se arată că titlul de creanță nu există fiind vorba doar despre un titlu de impunere ce trebuia comunicat. Totodată arată că poprirea s-a realizat pe indemnizația pentru creșterea copilului, venit care nu putea fi poprit.

Fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5981/2014 a Judecătoriei Sibiu s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea M. M. R. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. prin AJFP Sibiu.

S-a dispus anularea tuturor formelor de executare începute în dosar execuțional nr._/2014 și dispune restituirea către contestatoare a sumei de 707 lei și a taxei judiciare de timbru în sumă de 105 lei.

Intimata a fost obligată la cheltuieli de judecată de 940 lei.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că:

In dosarul execuțional, menționat anterior a început executarea silită a titlului executoriu nr._/12.12.2013 pentru suma de 707 ron reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru venituri realizare din activități independente.

La data de 12.12.2013 a fost emisă somația către contestatoare.

La data de 11.02.2014 s-a reținut întreaga sumă prin poprire.

Contestația la executare este întemeiată. Debitul a fost reținut din indemnizația pentru creșterea copilului. Ori,conform art.727 NCpc, aceasta nu poate fi urmărită pentru nici un fel de datorii. In plus titlul executoriu nu i-a fost comunicat contestatoarei în mod direct ci doar printr-un anunț colectiv pe site-ul intimatei.

Față de acestea,în baza art.711 și următoarele NCpc,instanța va admite contestația la executare.

In baza art.45 din OUG 80/2013 va dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru.

In baza art.453 NCpc intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței a declarat în termen apel intimata AJFP Sibiu care a solicitat schimbarea sentinței și respingerea contestației la executare.

Apelanta a invocat nelegalitatea sentinței apreciind că debitoarea contestatoare figura în evidențele sale cu un debit restant de 5796 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate iar în cauză s-au emis deciziile de calcul accesorii nr._ și_.

Deoarece nu s-au achitat la termen apelanta a emis titlu executoriu și somația conform art. 145 Cod procedură fiscală și s-a poprit suma datorată.

Se reține că nelegal s-au anulat formele de executare deoarece nu aveau cunoștință că sumele reținute prin poprire reprezentau indemnizația pentru creșterea copilului iar actele de executare au fost emise cu respectarea dispozițiilor C.pr. fiscală.

S-a apreciat că greșit a fost obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată în speță nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

În drept s-au invocat prevederile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă și 223 din C.pr.fiscală.

Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând apelul în limita motivelor invocate intimata l-a găsit nefondat pentru următoarele considerente:

Faptic împotriva intimatei contestatoare M. M. s-a pornit executarea silită de către CNAS – CJAS Sibiu pentru recuperarea creanței de 707 lei reprezentând accesorii la un debit restant.

S-au emis titlul executoriu nr._ din 12.12.2003 și somația nr._/12.12.2013 în baza cărora s-a emis titlul executoriu astfel că s-au încălcat prevederile art. 85 C. pr. fiscală.

S-a susținut de către apelantă că în cauză actele de executare au fost emise cu respectarea dispozițiilor C. pr. fiscală însă instanța de fond legal a statuat că deciziile de creanță prin care s-au individualizat debitele restante nu au fost comunicate legal debitoarei contestatoare ci doar prin publicitate și pe pagina de internet.

Mai mult decât atât poprirea înființată a încălcat prevederile art. 728 al. 7 Cod procedură civilă. Conform acestor prevederi alocațiile de stat, indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav….precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială stabilită potrivit legii nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii.

În speță apelanta a poprit suma conform extrasului de cont de la Volksbank fila 49 dosar fond din indemnizația pentru creșterea copilului astfel că actele de executare s-au emis cu încălcarea prevederilor art. 728 al. 7 Cod procedură civilă și nu subzistă susținerea apelantei cum că actele de executare au respectat dispozițiile C. pr. fiscală.

În ceea ce privește motivul de apel vizând greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată nefiind întrunite condițiile răspunderii civile contractuale instanța de apel îl va respinge în speță existând culpa procesuală a apelantei intimate deci întrunirea cerințelor art. 453 NCpc.

Pentru aceste considerente în baza art. 480 al. 1 NCpc se va respinge apelul declarat și se va păstra ca legală sentința civilă nr. 5981/2014 a Judecătoriei Sibiu.

Nu se vor acorda cheltuieli de judecată nefăcându-se dovada avansării lor de către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta Administrația Jud. a Finanțelor Publice Sibiu – împotriva Sentinței civile nr. 5981/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o păstrează.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2015.

Președinte, Judecător,

M. D. D. R. L.

Grefier,

L. A.

RED.D.R.L.

Tehnored. L.A.

J.F. N. F.

5 ex./07.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 350/2015. Tribunalul SIBIU