Revendicare imobiliară. Decizia nr. 296/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 296/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 296/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 296/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător C. E. G.
Grefier A. F. A.
Pe rol fiind amânarea de pronunțare a cauzei civile privind pe apelant G. A. și pe intimat B. I. A., având ca obiect revendicare imobiliară împotriva sentinței civile nr. 1329/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 25.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.04.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Constată că prin sentința civilă nr.1329 / 29 septembrie 2014 a Judecătoriei Mediaș a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta G. A., în contradictoriu cu pârâtul B. I. A..
De asemenea, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 1340 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
La termenul de judecată din data de 16.09.2014, reclamanta, prin reprezentant, a adus la cunoștința instanței faptul că din luna aprilie 2014 a reintrat în posesia terenului din litigiu.
Așa fiind, primul capăt de cerere privind revendicarea terenului situat Velț, în suprafață de 2800 mp proprietatea reclamantei a fost respins ca fiind rămas fără obiect.
În ceea ce privește cererea de despăgubiri, instanța de fond reține din coroborarea declarației martorului M. O. cu interogatoriul reclamantei și înscrisurile depuse la f. 50-56, că, în anul 2008, între numitul G. L., nepotul reclamantei și totodată cel care se ocupa de administrarea terenurilor acesteia și pârât a avut loc o convenție neredactată în scris, de schimb de terenuri, prin care primul a cedat celui de-al doilea terenul din litigiu, proprietatea bunicii sale – reclamanta G. A., în schimbul terenului de 3000 mp. cumpărat de pârât de la numitul D. D., cu condiția ca pârâtul să-l lase să mai lucreze încă 3 ani terenul cedat, având în vedere că acesta era însămânțat cu lucernă, cultură care trebuia menținută timp de 5 ani pe terenul pe care este însămânțată.
Rezultă din declarația martorului mai sus amintit că începând din 2009 și până inclusiv în anul 2012, nepotul reclamantei a lucrat ambele terenuri, deci și pe cel cedat de pârât, ceea ce confirmă existența convenției de schimb invocată în cauză, convenție despre care martorul a arătat că se știa în . primăvara anului 2013, la 4 ani de la încheierea convenției, pârâtul a intrat în posesia terenului primit la schimb, efectuând lucrări agricole.
Judecătoria reține că cele mai sus arătate exclud reaua-credință a pârâtului, respectiv intenția de a ocupa fără drept terenul din litigiu, acțiunea acestuia urmărind în fapt executarea convenției, instanța de fond apreciază că cererea de despăgubiri este neîntemeiată, admiterea ei fiind o îmbogățire fără justă cauză în favoarea reclamantei, al cărei nepot a lucrat în perioada 2009-2012 ambele terenuri ce au făcut obiectul schimbului.
În baza acestor considerente instanța de fond respinge și acest capăt de cerere.
Față de soluția pronunțată în cauză, în aplicarea prev. art. 453 NCPC, urmează ca reclamanta să fie obligată la plata sumei de 2340 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta G. A., prin care a solicitat ca în temeiul art.480 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea la despăgubiri, respectiv obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
S-au solicitat cheltuieli de judecată la instanța de apel.
În motivarea apelului se arată că astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr.277/19/ din 07.02.1997 reclamanta este proprietara suprafeței de teren de 2800 mp, identificat în tarlaua 13, .>
În primăvara anului 2013 pârâtul a pătruns fără nici un drept în terenul reclamantei, l-a însămânțat și cultivat, fiindu-i lăsat în deplina proprietate și posesie în primăvara anului 2014 (în timpul procesului). Acesta a fost și motivul pentru care instanța a respins capătul de cerere privind revendicarea ca lipsit de obiect.
În condițiile în care reclamanta a fost lipsită de folosința terenului pe anul 2013, a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, cerere ce a fost respinsă de către instanța de fond.
Soluția este greșită și contradictorie, fiind bazată pe existența unei pretinse convenții de schimb încheiate între nepotul apelantei
G. L. și pârât, convenție dovedită cu martorul M. O., deși instanța a respins cererea pârâtului de a administra proba cu martori pentru dovedirea unei convenții în condițiile art. 309 alin.(2) din Noul Cod de procedură civilă.
Totodată, deși pârâtul recunoaște că nu a discutat niciodată cu reclamanta, acel schimb s-ar fi făcut cu o altă suprafață de teren de 3000 mp, suprafață ce-i aparține acesteia potrivit titlul de proprietate_ .
Nu numai că încheierea unei convenții de schimb de către o altă persoană decât proprietarul este lovită de nulitate absolută, dar în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul a intrat în terenul reclamantei apelante cu acordul nepotului său.
Astfel însăși pârâtul mărturisește cu ocazia administrării probei cu interogatoriul că a intrat să lucreze terenul în primăvara (anului 2013) fără să-l mai întrebe de nepotul reclamantei. Totodată martorul M. O. declara că a auzit prin . schimb, fiind confirmată și de pârât, însă nu face nici o referire la acordul nepotului reclamantei ca pârâtul să lucreze terenul în anul 2013.
Raportat la probele administrate consideră apelanta că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru ca pârâtul să fie obligat în temeiul art. 1349 din Noul cod civil la plata sumei de 798,50 lei cu titlu de despăgubiri, lucrările de fertilizare fiind efectuate de către apelanta reclamantă, pârâtul fiind cel care doar a însămânțat și cultivat terenul în anul 2013.
În ce privește cheltuielile de judecată se impune obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor efectuate de către reclamantă, chiar dacă a fost respins capătul de cerere privind revendicarea, ca fiind lipsit de obiect.
Așa cum s-a arătat pârâtul i-a lăsat reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul în timpul procesului, astfel că culpa procesuală în intentarea acțiunii aparține pârâtului, situație în care solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În drept apelul este motivat pe dispozițiile art. 470 și urm., art.453 din Noul Cod de procedură civilă.
Apelul este întemeiat și va fi admis, potrivit celor ce vor urma:
Reclamanta apelantă este proprietara imobilului înscris în titlul de proprietate 277/19, emis la data de 7.02.1997, tarlaua 13, . suprafață de 5000 de metri pătrați (fila 6 din dosarul instanței de fond).
Instanța de fond a respins capătul de cerere privind revendicarea acestuia, reținând că el a rămas fără obiect, în condițiile în care pârâtul intimat prin întâmpinare recunoaște că a folosit suprafața de 2800 de mp din acest imobil, susținând însă că a folosit bunul ca urmare a dobândirii lui de la numitul G. L., nepotul celei dintâi, prin schimb, cu o suprafață de 3000 mp, dobândit de la numitul D. D..
Pârâtul intimat arată prin întâmpinarea formulată că în convenția de schimb, întocmită fără acte autentice a existat condiția ca timp de trei ani să permită recoltarea culturii de pe terenul primit ca urmare a schimbului, acesta a permis recoltarea timp de 4 ani, iar în primăvara anului 2013, după ce a anunțat în prealabil, a desfășurat activități pe terenul menționat. (fila 21 din dosar).
Intimatul pârât susține că încheierea convenției de schimb a avut loc în anul 2008.
Apelanta reclamantă nu a recunoscut existența vreunei convenții de schimb încheiate cu intimatul, nici în nume propriu, nici prin mandatar.
Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/ 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Față de data la care intimatul pârât invocă încheierea convenției de schimb aplicabile normele anterioare intrării în vigoare a Noului Cod civil, respectiv cele ale Titlul X al Legii Nr. 247/ 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Titlul X al Legii Nr. 247/ 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, prin dispozițiile art. 2 alin. (1) prescriu că terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
Pârâtul intimat nu a putut proba existența convenției de schimb și nici a unei promisiuni de schimb, și cu atât mai puțin nu a făcut dovada proprietății asupra bunului pretins a fi cumpărat de la numitul D..
Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1191 din Codicele civil, dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înainte, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei.
Atunci când instanța de fond respinge acțiunea ajunge la această concluzie din coroborarea declarației martorului M. O. cu interogatoriul reclamantei reținând că începând din 2009 și până inclusiv în anul 2012, nepotul reclamantei a lucrat ambele terenuri, deci și pe cel cedat de pârât, ceea ce în opinia Judecătoriei confirmă existența schimbului.
Concluzia instanței este greșită, din cel puțin două puncte de vedere: reclamanta apelantă, la interogatoriu nu a recunoscut nicio clipă existența convenției, iar această concluzie o relevă pe baza declarației de martor, dar și a prezumției simple, interzisă prin dispozițiile art. 1203 din Codicele civil, în vigoare la data încheierii pretinsei convenții.
Hotărârea instanței de fond cuprinde și motive contradictorii, deoarece în situația în care pârâtul ar fi deținut titlu asupra terenului în litigiu, capătul de cerere în revendicare se impunea a fi respins ca neîntemeiat și nu ca rămas fără obiect, odată cu predarea acestuia de către pârât reclamantei, iar dacă titlul asupra imobilului aparține celei din urmă, aceasta este cea care culege fructele bunului și nu cel dintâi.
Față de cele mai sus arătate, Tribunalul observă că în cauză s-a dovedit faptul că intimatul pârât a folosit în anul 2013 terenul reclamantei apelante și nu a justificat cu privire la acesta vreun titlu, astfel că în condițiile art. 998 din Codicele civil îi datorează despăgubiri.
Cuantumul despăgubirilor se impun a fi stabilite potrivit expertizei de specialitate efectuată de în fața instanței de fond (fila 87), în prima variantă, pentru producția neobținută de acesta aferentă suprafeței de 2800 mp. teren, pentru situația în care terenul nu a fost fertilizat și irigat, respectiv 576,24 lei. Aceasta este varianta aleasă de instanță deoarece s-a dovedit în cauză că pentru anul 2013, nici reclamanta și nici nepotul său nu au efectuat lucrări de natura celor mai sus arătate pentru imobilul în litigiu.
Având în vedere dispozițiile art. 480 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă, hotărârea instanței de fond va fi schimbată în parte în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 576,24 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Va fi păstrată dispoziția instanței de fond privind respingerea cererii vizând revendicarea terenului ca rămasă fără obiect, pentru considerentele arătate de Judecătoria Mediaș și având în vedere că prin apelul cu care a fost investită instanța nu s-a solicitat schimbarea soluției pronunțate de instanța de fond din această perspectivă.
Față de împrejurarea că odată cu admiterea apelului, acțiunea formulată de reclamantă va fi admisă în parte, că cererea privind revendicarea imobilului a primit soluționare ca urmare a predării bunului de către pârât reclamantei în timpul procesului, ceea ce exclude culpa procesuală a acesteia, în condițiile art. 453, raportate la dispozițiile art. 480 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă, va fi înlăturată obligația stabilită în sarcina acesteia de instanța de fond privind obligarea sa la plata sumei de 1340 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În temeiul acelorași dispoziții legale, respectiv art. 453) din Noul Cod de procedură civilă, intimatul B. I. A. va fi obligat la plata către apelantă a sumei de 3232,66 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la instanța de fond și apel, calculate în măsura admiterii cererii și apreciind asupra culpei procesuale a părților, din totalul de 3532 lei (din care 2210 lei la instanța de fond, filele 4, 16, 49, 77, 103 și 1322, filele 12, 32 la instanța de apel), dovedit a fi efectuate de acesta cu chitanțele depuse la dosarul cauzei, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu de avocat și expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta G. A. împotriva sentinței civile nr. 1329/29 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Mediaș, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta G. A. în contradictoriu cu pârâtul B. I. A. și în consecință:
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 576,24 lei, despăgubiri civile.
Păstrează dispoziția de respingere a cererii vizând revendicarea terenului.
Înlătură dispoziția de obligare a reclamantei la plata sumei de 1340 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Obligă pe intimatul B. I. A. să plătească apelantei G. A. suma de 3232,66 lei cheltuieli de judecată în fond și în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.04.2015.
Președinte, V. C. D. | Judecător, C. E. G. | |
Grefier, A. F. A. |
Red. C.E.G/09.05.2015
Jud. fond V. L.
Tehnored. A.F/11.05.2015
5 ex/3 .
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 281/2015. Tribunalul SIBIU | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
