Contestaţie la executare. Decizia nr. 693/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 693/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 693/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 693/2015
Ședința publică de la 30.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. H.
Judecător V. C. D.
Grefier A. F. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., apelant DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU și pe intimat O. N. M., intimat S. D. M. V., M. D. A. ȘI S. C., având ca obiect contestație la executare Apel împ. înch. din 25.06.2015 a Jud. Sb.împotriva incheierii civile nr. 3205/2015 a Judecătoriei Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimat av. S. C..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentanta intimatei depune împuternicire avocațială.
Nefiind alte cereri de formulat și în baza actelor dosarului, instanța încheie faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului. Arată că nu sunt motive care să impună suspendarea provizorie a executării silite, se invocă doar OG 22/2002 și nu sunt motive nici a se reține această ordonanță care ar prevedea o eșalonare sau întârziere a plăților mai ales având în vedere că debitul provine dintr-o hotărâre definitivă și irevocabilă de la data 15 ianuarie 2015.
INSTANȚA
1.Prin încheierea civilă pronunțată de Judecătoria Sibiu, la data de 25 iunie 2015, având nr. 3205/CC, s-a respins cererea formulată de contestatoarea Direcția G. Regională – Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în contradictoriu cu intimatele O. N. V., având ca obiect suspendarea formelor de executare silită pornită în dosarul execuțional nr. 296/2015 de către S. D. M. V., Miscoci D. A. și S. C.,
2. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._ 15, contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., reprezentată prin Administrația Finanțelor Publice Sibiu a solicitat în contradictoriu cu intimata O. N. M., ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea actelor de executare emise de S. D. M. V., Miscoci D. A. si S. C. în dosarul execuțional nr. 296/2015.
În motivare, se arată faptul că prin sentința civilă nr. 5128/2014, pronunțată de Judecătoria Sibiu, contestatoarea a fost obligată de la plata cheltuielilor de judecată către intimată
Actele de executare sunt premature și deci nule si nelegale, deoarece în conformitate cu prevederile OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii" plata acestor obligații nu se poate face anterior termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 al dispoziției legale menționate, Acest termen începe sa curgă de la data la care debitorul a primit somația de plata formulată de creditor. Intimata nu a efectuat nici o solicitare de executare a acestei hotărâri, deci fără a respecta termenul de șase luni s-a adresat executorului judecătoresc. Acest termen trebuie respectat deoarece Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu nu este ordonator de credite, nu are la dispoziție sume din care să efectueze aceste plăți si trebuie efectuate unele demersuri necesare, iar potrivit art. 1 din OG nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu aceasta destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu nu s-a sustras de la plata acestei sume, nefiind formulată nici o cerere de către creditoare.
Pentru punerea în plată a hotărârilor judecătorești trebuie respectat Ordinul Ministerului finanțelor Publice nr. 2033/2013, pentru aprobarea procedurii operaționale PO-29-16 "
Și în jurisprudența Instanței Europene ( Decizia din 4 septembrie 2012 in cauza D. si alții împotriva României, cererea_/08) s-a reținut ca statul roman a adoptat mai multe acte normative care suspendă de jure executarea forțată a creanțelor funcționarilor in temeiul hotărârilor judecătorești si introduce un sistem de executare a acestor creanțe ce constă în plăți anuale, în transe. S-a apreciat ca dispozițiile legale adoptate în materie nu vizează să lipsească de efecte aceste hotărâri judecătorești pe care le dețin creditorii împotriva statului în sens generic si nu afectează substanța drepturilor. Masurile luate pentru a salva echilibru bugetar intre veniturile si cheltuielile publice pot fi
considerate că urmăresc un scop de utilitate publică. Actele de planificare eșalonată privind datoriile instituțiilor publice răspund noțiunii de lege in sensul jurisprudenței Curții si nu există indicii în sensul aplicării defectuoase.
În probațiune, s-au solicitat, admis și administrat proba cu înscrisuri.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 718 alin 1 Noul Cod procedură civilă, art. 7 din Legea nr. 92/2011, art. 229 Cod pr. fiscală, art. 17 din Legea nr. 146/1997, Ordinului Ministerului de Justiție nr. 2550/14-11.2006 OMFP nr. 2033/2013.
Intimata O. N. M. a formulat întâmpinare(f. 29), prin care se solicită respingerea contestației la executare, ca fiind neîntemeiată, motivat de faptul că dispozițiile OG nr. 22/2002 nu au aplicabilitate în cauză. O condiție imperativă pentru aplicarea acestui act normativ o reprezintă lipsa de fonduri. trebuie probate demersurile efectuate în vederea obținerii de fonduri, precum și intenția de a executa voluntar. termenul de 6 luni este instituit numai în situația în care instituția debitoare face dovada incapacității de plată a sumelor datorate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5128/2024 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei de 1273 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei O. N. M.. Hotărârea a rămas definitivă la data de 15.01.2015.
La data de 14.05.2015, intimata, în calitate de creditoare, a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu menționat anterior, cerere ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 296/2015 instrumentat de către executorul judecătoresc D. M. V..
În conformitate cu dispozițiile art. 663, 665 Noul Cod de Procedură Civilă, executorul judecătoresc a admis cererea și a dispus deschiderea dosarului execuțional.
Prin încheierea nr. 2/14.05.2015, în conformitate cu dispozițiile art. 666 Noul Cod de Procedură Civilă, executorul judecătoresc a admis cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu, în vederea recuperării creanței în sumă de 1273 lei, precum și a cheltuieli de executare. Aceste cheltuieli au fost stabilite prin încheierea nr. 3 la suma de 910,85 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 668 coroborate cu cele ale art. 732 Noul Cod de Procedură Civilă, executorul judecătoresc emite la data de 14.05.2015 somație către debitoarea contestatoare, prin care i se aduce la cunoștință faptul că are obligația ca în termen de o zi de la data primirii somației să facă dovada achitării creanței menționate mai sus.
Debitoarea nu și-a onorat obligația de plată până în prezent, formulând prezenta contestație la executare.
Așa cum s-a reținut, motivul pentru care se contestă formele de executare silită enunțate mai sus, este acela că actele de executare sunt premature și deci nule și nelegale, deoarece în conformitate cu prevederile OG nr. 22/2002, plata obligaților de plată stabilite în sarcina instituțiilor nu se poate face anterior termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 al dispoziției legale menționate. Acest termen începe sa curgă de la data la care debitorul a primit somația de plata formulată de creditor. Intimata nu a efectuat nici o solicitare de executare a acestei hotărâri, deci fără a respecta termenul de șase luni s-a adresat executorului judecătoresc.
Analizând motivele pe care se întemeiază contestația la executare instanța a constatat că acestea sunt neîntemeiată.
Dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 prevăd că toate creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Însă, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă ca debitoarea să fi întreprins demersurile necesare și nici depunerea de diligențe pentru a-și îndeplini cu bună-credință obligațiile care au fost instituite prin titlul executoriu analizat anterior.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului vizează și protecția punerii în executare a hotărârilor judecătorești, statuând că dreptul la justiție garantat de art. 6 protejează în egală măsură și executarea electivă a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, prin aceea că într-un stat care respectă preeminența dreptului acestea nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți. Astfel s-a reținut că există obligația pozitivă a statului și a instituțiilor publice de a se "plia" la hotărârile judecătorești definitive și obligatorii prin care au fost obligate la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane, care a obținut o creanță contra statului. sau contra unei instituții publice, în urma unei proceduri judiciare, să trebuiască să inițieze procedura executării pentru satisfacerea creanței sale. (Cauza Metaxas împotriva Greciei, Cererea nr. 8415/02, parag. 19, 27 mai 2004).
Pentru a beneficia de dispozițiile de favoare ale Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv de termenul de 6 luni pentru efectuarea plății stabilit de art. 2 din actul normativ menționat, contestatoarea trebuia să facă dovada că neexecutarea obligației de plată stabilită printr-un titlu executoriu s-a datorat lipsei de fonduri, întrucât conform aceluiași articol, procedura specială reglementată de actul normativ în discuție nu se aplică automat tuturor debitorilor instituțiilor publice care nu au putut începe sau continua executarea obligației de plată din cauza lipsei de fonduri, sarcina probei incumbându-le acestora.
Or, în prezenta cauză, contestatoarea nu a făcut această dovadă, situație în care nu se poate prevala de termenul de grație de 6 luni instituit de legiuitor prin art. 2 din O.G. nr. 22/2002. Simpla trimitere pe care debitoarea o face la dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 se dovedește a fi astfel lipsită de fundament.
În cauza Hornsby contra Greciei, Curtea a decis că dreptul de acces la justiție protejează și punerea în executare a hotărârilor definitive, care într-un stat care respectă preeminența dreptului nu pot rămâne fără efect în defavoarea unei părți, în caz contrar, accesul la justiție fiind iluzoriu. Pe cale de consecință, s-a decis că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp. Mai mult, în ce privește creanțele stabilite împotriva statului ori a autorităților publice, s-a reținut că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al bunei administrări a justiției.
În cauza Ș. împotriva României, Curtea a subliniat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, și că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. A mai arătat Curtea că dacă statul, debitor în baza unei hotărâri judecătorești, refuză sau omite să o execute ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. Totodată, s-a subliniat că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacere.
În același sens, Înalta Curte amintește și Cauza Burdov contra Rusiei, în care Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor financiare pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească, arătând că reclamantul nu trebuie să fie pus, din cauza dificultăților financiare ale statului, în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri, imposibilitate care să afecteze însăși substanța dreptului său.
De asemenea, Curtea a concluzionat în numeroase alte cauze că, prin refuzul de a executa sentința, precum și prin refuzul plății cheltuielilor de judecată dispuse de către instanțele judecătorești, autoritățile naționale au lipsit partea de un acces efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa, fapt ce conduce la încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea a statuat, de asemenea, că refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitorului constituie o atingere adusă drepturilor intimaților ce decurg din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în acest sens fiind emise mai multe hotărâri (ex. Cauza Sanglier împotriva Franței, cauza Shmalko c. Ucrainei etc.).
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în maniera în care a fost interpretat de către Curtea Europeană, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a se "plia" la hotărârile judecătorești definitive și obligatorii prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun "să se ceară unei persoane, care a obținut o creanță contra statului, în urma unei proceduri judiciare, să trebuiască apoi să inițieze procedura executării pentru satisfacerea creanței sale".
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerată un motiv justificat pentru întârziere.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, constatând că actele de executare efectuate împotriva contestatoarei sunt legale, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 712 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, a dispus respingerea contestației la executare, ca fiind neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 453 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța a obligat contestatoarea să plătească intimatei suma de 700 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
3. Împotriva acestei încheieri a declarat apel contestatoarea solicitând schimbarea ei în tot și admiterea cererii de suspendare a executării silite.
4. În motivarea în fapt a apelului, apelanta a arătat că soluția instanței este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pentru următoarele considerente:
Prin Sentința nr. 5128/2014 pronunțată de către Judecătoria Sibiu, instituția a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata menționată mai-sus.
Cu toate că înainte de a pune în executare prin executorul judecătoresc această hotărâre judecătorească, intimatul avea obligația de a depune o cerere de organul fiscal, în vederea restituirii sumei, totuși aceasta a preferat să treacă la punerea în executare în mod direct a sentinței, executare efectuată însă cu încălcarea prevederilor legale.
Având în vedere faptul că există pericolul iminent ca instituție să fie executată silit în mod nelegal, apreciează că în mod greșit instanța de judecată a respins cererea de suspendare a executării silite începute de S. D. M. V., Miscoci D. A. și S. C. în dosarul execuțional nr. 4/2014.
Reiterează că potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 92/2011 „pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea A. și pentru executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii” coroborat cu art. 229 Cod pr. Fiscală și art. 91 Cod procedură civilă sunt scutiți de plata cauțiunii pentru solicitarea de suspendarea provizorie a formelor de executare.
Art. 7 din Legea nr. 92/2011 „pentru aprobarea OUG nr. 4/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea A.V.A.S. și pentru executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii”, prevede: „Cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune”.
Art. 229 din codul de procedură fiscală, prevede: „Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanțelor fiscale, cu excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal.”
Art. 91 din Codul de procedură civilă, prevede: „Dispozițiile cuprinse în legi speciale privind scutirea de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri luate în vederea administrării creanțelor fiscale rămân aplicabile”.
5. În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm., 451, 411 alin. 1 Cod procedură civilă, ale art. 7 din Legea nr. 92/2011, ale art. 229 Cod procedură fiscală, ale Ordinului MJ 2550/2006.
6. Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. În esență, intimata a invocat că dispozițiile OG nr. 22/2002, invocate în contestația la executare nu sunt aplicabile cauzei și, chiar aplicabile fiind, termenul de 6 luni care, de altfel s-a și împlinit devine incident doar cu îndeplinirea a două condiții: să fie probată intenția debitoarei de a executa voluntar obligația și să existe o lipsă de fonduri și să se dovedească demersurile urmate de debitoare în vederea obținerii fondurilor, aspecte neîntemeiate în cauză.
7. Apelanta nu a mai formulat răspuns la întâmpinare.
8. Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl găsește a fi nefondat pentru considerentele ce urmează:
Apelanta a invocat greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de fond motivat de aceea că nu s-a observat că nu s-a urmat de către contestatoare procedura depunerii unei cereri la instituția debitoarei, prin care să se pretindă plata creanței, ci s-a trecut direct la executarea silită.
Apelanta nu a invocat în acest sens nici un text legal, deși în fața primei instanțe, în cuprinsul contestației la executare, în susținerea poziției sale a invocat prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002 și ale Ordinului MFP 2033/2013.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din OG nr. 22/2002, dacă executarea creanței stabilită prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul de executare, la cererea creditorului.
Așa cum în mod corect a susținut și instanța, apelanta nu a făcut dovada că s-ar găsi în situația vizată de art. 2 din OG 22/2002, nu a proba nici lipsa fondurilor și nici demersuri în vederea obținerii acestora.
Pe de altă parte, Ordinul MF sau o hotărâre a Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nu pot adăuga ca lege și nu pot institui o procedură prealabilă care să aibă ca scop și finalitate amânarea nejustificată a executărilor silite, în condițiile în care în cauză nu există un act normativ care să amâne sau să suspende o atare executare silită.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept și în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat și va păstra ca legală încheierea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva încheierii civile nr. 3205/25.06.2015, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2015.
Președinte, Judecător,
C. H. V. C. D.
Grefier,
A. F. A.
Red. V.C.D/02.12.2015
Jud. fond H. M.
Tehnored. A.F/07.12.2015
6 ex/4com/07.12.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 679/2015. Tribunalul SIBIU | Pretenţii. Decizia nr. 1046/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
