Pretenţii. Decizia nr. 1046/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1046/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 1046/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1046/2015
Ședința publică de la 22 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător S. R.
Grefier O. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelului civil privind pe intimat L. A., apelant I. T. DE MUNCĂ SIBIU și pe intimata S.C. Z. ., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică de la data de 09.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.12.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Constată că prin sentința civilă nr. 1765/01 Aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul civil nr._ instanța a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta I. T. de Muncă și, în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1984 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate cu soluționarea dosarului în dosarul nr._ al Judecătoriei Sibiu, precum și la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pe rolul Judecătoriei Sibiu s-a înregistrat plângerea contravențională formulată de reclamant sub nr._ iar instanța a soluționat acțiunea prin sentința civilă nr. 1593/05.03.2013, respingând plângerea contravențională. Pârâta a formulat recurs în cauză, acesta soluționându-se prin decizia nr._.06.201 a Tribunalului Sibiu, care a admis plângerea și a constatat prescrisă executarea sancțiunilor contravenționale dispuse, fără a se dispune asupra cheltuielilor de judecată.
Instanța a reținut că potrivitart. 453 NCPC aplicabil în speță, partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea pârtii care a câștigat, sa ii plătească acesteia cheltuieli de judecata. Textul determina debitorul (partea care pierde procesul) si creditorul (partea care câștiga) obligației având ca obiect cheltuielile de judecata. Culpa procesuală este prezumată și presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate, ea putând fi atât a reclamantului, cât și a pârâtului. Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, inclusiv în dreptul intern, partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 C., doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Cu alte cuvinte, cheltuielile de judecată cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.
Având în vedere prevederileart. 451 NCPC, instanța a apreciat că onorariul avocatului poate fi încuviințat de instanța judecătorească ca și cheltuială de judecată dacă acesta îndeplinește trei condiții cumulative, și anume: este necesar, adică activitatea desfășurată de avocat să fi fost utilă instanței judecătorești, este real, și este rezonabil.
Având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, așa cum rezultă din decizia nr._.06.201 a Tribunalului Sibiu, instanța a constatat că pretențiile reclamantei în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată sunt întemeiate, fiind depusă chitanța în original (f.41-44), care face dovada cheltuielilor de judecată. Onorariul solicitat este în cuantum de 1984 lei, și este dovedit cu înscrisul depus la dosarul cauzei cu chitanța în original.
De aceea, instanța apreciind că suma de 1984 lei achitată ca și cheltuieli de judecată este rezonabilă, ținând cont de toate criteriile, respectiv, valoarea pricinii, timpul si volumul de munca depusă de avocat, natura, noutatea si dificultatea cazului, importanta intereselor in cauza, împrejurarea ca acceptarea mandatului acceptat de client îl împiedică pe acesta sa accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, constrângerile de timp la care avocatul este obligat de împrejurările cauzei, pregătirea profesională a avocatului si nu in ultimul rând avantajele si rezultatele obținute pentru profilul clientului, a admis acțiunea formulată de reclamantă.
În baza art.453 C. instanța de fond a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în prezentul proces.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat apel pârâtul I. T. de Muncă prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond micșorarea onorariului avocatului potrivit celor prevăzute în tabloul onorariilor minimale.
În motivarea în fapt a apelului a arătat că instanța de fond nu a analizat aplicabilitatea în speță a dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă și nu a celor din noul cod față de împrejurarea că cererea de chemare în judecată prin care se solicită cheltuieli de judecată, deși formulată pe cale separată, își păstrează caracterul accesoriu față de cererea principală care a generat efectuarea cheltuielilor, fapt pentru care apreciază că sunt aplicabile art. 274 din Vechiul cod, sub imperiul căruia a fost soluționat dosarul nr._ . Apelantul a mai arătat că instanța de fond, în stabilirea cheltuielilor, nu a avut în vedere nici valoarea pricinii, nici proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea plângerii, dificultatea sau noutatea litigiului. În susținerea apelului invocă considerentele Deciziilor nr. 401/2005 și 493/2007 ale Curții Constituționale și apreciază că în speță nu este îndeplinită condiția cuantumului rezonabil al cheltuielilor, cu atât mai mult cu cât instituția apelantă este terț în raporturile dintre reclamant și societatea de avocatură. Apreciază că în aplicarea dispozițiilor art. 274 al. 3 C.proc.civ. relevante sunt dispozițiile art. 132 al. 2 și 3 din Legea nr. 51/1995 și arată că litigiul ce a generat cheltuielile pretinse este o plângere contravențională, litigiu deosebit de frecvent în cadrul litigiilor aflate pe rolul instanțelor, nefiind îndeplinite nici criteriile legate de complexitatea și dificultatea cauzei. Totodată, mai arată că au existat cinci termen de judecată la Judecătoria Sibiu, fără ca apărătorul să fie prezent la toate termenele, iar la Tribunal au fost 3 termene, iar motivele de recurs au fost depuse la al doilea termen; de asemenea, apreciază că munca concretă a casei de avocatură poate fi apreciată ca un litigiu comun, fără să ridice probleme excepționale. Se mai arată că la fondul plângerii, ambele reclamante au fost reprezentate de aceeași societate civilă de avocați, iar recurs a formulat doar reclamanta din prezenta cauză. Apreciază că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții care cade în pretenții, culpa fiind cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlul de cheltuieli de judecată. Față de motivația instanței de fond, apelantul arată că societatea reclamantă a contractat ser5viciile unei societăți civile de avocați, unde desfășoară activitate mai mulți avocați, astfel că motivarea privind împiedicarea acceptării de către avocat a unui alt mandat, precum și cea privitoare la constrângerile de timp, nu sunt incidente în speță, în condițiile în care nici nu s-au invocat asemenea aspecte iar termenele de judecată au fost la intervale de minim o lună de zile, chiar 6 săptămâni, timp în care avocatul nu a prestat nici o activitate în dosar; de asemenea, societatea nu a fost reprezentată la toate termenele de același avocat, fiind asigurată apărarea și prin substituire, iar instituția apelantă nu este culpabilă pentru faptul că martorii propuși în apărare nu s-au prezentat.
În aceste condiții, solicită micșorarea onorariului casei civile de avocați, de la suma de 1984 lei la cel mult 500 lei.
În drept a invocat dispozițiile Codului Muncii și ale Legii nr. 108/1999.
Intimatul L. A., în calitate de cesionar al creanței ce rezultă din sentința atacată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare arată că onorariul avocațial pretins fiind vădit proporțional cu complexitatea cauzei, munca îndeplinită în conceperea și susținerea cauzei, cheltuielile de traducere autorizată, precum și fiscalitatea aferentă. În raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului și reputația celui care acordă asemenea servicii, cheltuielile probate în fața primei instanțe nu sunt exagerate.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
În apel nu s-au mai administrat alte probe.
Verificând sentința atacată se constată că apelul este nefundat.
Astfel, în ceea ce privește legea aplicabilă în speță, Tribunalul amintește considerentele deciziei nr. 19/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii referitor la timbrarea acțiunilor care au ca obiect plata cheltuielilor de judecată ocazionate de alt litigiu. Relevanța deciziei în prezenta cauză nu este dată de soluția adoptată asupra recursului în interesul legii, ci de raționamentul adoptat de Înalta Curte de Casație și Justiție în calificarea acestui tip de cereri.
Astfel, după expunerea punctelor de vedere exprimate în doctrină, din care rezultă, în esență, că cererea pentru plata cheltuielilor de judecată formulată pe cale separată nu poate fi considerată accesorie, ci aceasta se înfățișează ca o cerere având un caracter principal, fiind vorba de un proces civil distinct, iar temeiul acțiunii îl constituie principiul răspunderii civile delictuale, Înalta Curte a reținut propriile argumente din care rezultă că o asemenea cerere nu are caracter accesoriu: „acestea au caracter autonom față de litigiile primare, care decurge din: a) natura civilă a procesului, independent de natura litigiului care a generat efectuarea cheltuielilor, b) fundamentul juridic, reprezentat de răspunderea civilă delictuală (decurgând din culpa procesuală și necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părții câștigătoare) și c) împrejurarea că rațiunea prorogării competenței instanței în temeiul dispozițiilor art. 17 din vechiul Cod de procedură civilă (respectiv art. 123 din Codul de procedură civilă) nu subzistă în cazul acestor cereri, cu consecința aplicării regulilor de competență de drept comun. Aceste caracteristici (cereri principale cu caracter autonom) aparțin deopotrivă și cererilor prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată rezultate din procese care au fost scutite de taxă judiciară de timbru.”
În aceste condiții, fiind vorba de o cerere distinctă de litigiul în care au fost generate cheltuielile de judecată pretinse, sunt incidente dispozițiile art. 3 al. 1 din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora „Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”, întrucât prezenta cerere a fost introdusă la data de 30.06.2014, după . noului cod.
Însă, atât noile prevederi procesual civile, ca și dispozițiile vechiului cod, prevăd posibilitatea pentru instanță de a reduce, chiar și din oficiu, cuantumul onorariilor avocaților atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Este adevărat că potrivit art. 274 al. 3 din vechiul cod de procedura civilă, unul din reperele sugerate a fi luate în considerare la stabilirea cuantumului acestor cheltuieli este „tabloul onorariilor minimale”; însă, prevederea trebuie considerată desuetă întrucât prin Legea nr. 255 din 16 iunie 2004 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, prevederea referitoare la stabilirea de tarifele minime de onorarii unice pe țară a fost abrogată.
Cu toate acestea, prevederile art. 274 din Vechiul cod de procedură civilă vor fi luate în considerare ca dispoziții de drept material, relevante pe fondul pretențiilor, întrucât dreptul material la acțiune s-a născut sub imperiul acestor reglementări.
Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, ceea ce înseamnă că acel contract, încheiat de pârât în speță cu avocatul său își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul, aceasta din urmă fiind obligată la plată, deși în mod evident nu a participat la încheierea convenției, în baza unuia din principiile care guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul reparării integrale.
Este adevărat că prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a se valorifica pretențiile alegate. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a arătat că aceste cheltuieli urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Or, din aceste puncte de vedere, Tribunalul apreciază că sumele suportate de pârât cu titlul de onorariu avocat pentru susținerea cauzei sale, chiar dacă aceasta era o plângere contravențională, au reprezentat cheltuieli necesare mai ales față de miza litigiului ce implica anularea unui proces verbal pentru care partea a fost amendată cu suma de 20.000 lei. Iar față de acest cuantum, onorariul apărătorilor de 800 lei, atât la fond, cât și în recurs, reprezintă o sumă rezonabilă, la care se adaugă valoarea TVA-ului în cuantum de 192 lei, dar care, în temeiul dispozițiilor art. 274 al. 2 din codul de procedură civilă de la 1865, nu poate fi redusă.
În aceste condiții, Tribunalul apreciază că nu au relevanță nici numărul termenelor de judecată la fond și recurs, dar nici numărul paginilor pe care se întinde plângerea contravențională sau recursul formulat, caracterul rezonabil al onorariului rezultând din simplul fapt că valoarea lui reprezintă 4% din miza litigiului.
Prin urmare, constatând că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o soluție legală și temeinică, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, Tribunalul va dispune obligarea apelantului, care se află în culpă procesuală, la plata sumei de 400 lei – cheltuieli de judecată în apel către intimatul L. A., reprezentând onorariul de avocat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de către apelantul I. T. de Muncă Sibiu împotriva sentinței civile nr. 1765 din 01.04.2015 a Judecătoriei Sibiu pe care o păstrează.
Obligă apelantul la plata către intimatul L. A. a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.12.2015.
Președinte, V. C. D. | Judecător, S. R. | |
Grefier, O. C. |
Red. S.R/19.01.2016
Tehn. O.C/19.01.2016
5ex./ 3 .>
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 693/2015. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Hotărâre din 12-11-2015, Tribunalul... → |
|---|
