Întoarcere executare. Decizia nr. 363/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 363/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 363/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 363/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător D. R. L.
Grefier L. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe apelant S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. și pe intimat C. V. C., având ca obiect întoarcere executare - apel împotriva sentinței civile nr. 1620/12.11.2014 pronunțată de Judecătoria Mediaș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelantei pârâte, av. G. C., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- La data de 16.04.2015 executorul judecătoresc a comunicat faptul că pentru eliberarea copiilor de pe dosarul execuțional contestatorul trebuie să se prezinte la sediul B. pentru achitarea sumei de 93 lei;
- La 22.04.2015 a fost comunicat dosarul nr._ a Judecătoriei Mediaș, după care,
Reprezentantul apelantei pârâte învederează faptul că nu se mai impune comunicarea dosarului execuțional având în vedere faptul că Judecătoria Mediaș a comunicat dosarul_, dosar în care se află copia dosarului execuțional.
Tribunalul, constată că nu se mai impune comunicarea dosarului execuțional față de faptul că Judecătoria Mediaș a comunicat dosarul_, dosar în care se află copia dosarului execuțional.
La întrebarea instanței reprezentantul apelantei pârâte arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul apelantei pârâte depune la dosar note de ședință. Solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate și rejudecând în fond cauza să se ia act de renunțarea intimatului la judecarea cererii de chemare în judecată și să fie respinsă acțiunea intimatului de întoarcere a executării silite. Arată că și în cazul în care nu se renunța la judecată acțiunea ar fi trebuit respinsă ca rămasă fără obiect. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față constată că:
Prin Sentința civilă nr. 1620/2014 pronunțată de Judecătoria Mediaș s-a admis cererea
reclamantului C. V. C. în contradictoriu cu intimata . SRL și în consecință:
S-a dispus întoarcerea executării silite efectuată în dosarul execuțional nr. 68/2014 al B. T. O. N. și a fost obligată intimata să restituie reclamantului suma de 1590 lei,precum și la plata sumei de 1050 lei,cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond reține:
Prin sentința civilă nr.1008/2014 Judecătoriei Mediaș s-a dispus desființarea tuturor actelor de executare silită dispuse în baza titlului executoriu ,respectiv a contractului de credit nr.1/06.07.2007 din dosarul execuțional nr. 68/2014 al B. T. șu S. ,pârâta . SRL a fost obligată să plătească reclamantului C. V. C. cheltuieli de judecată în sumă de 2140 lei .
Instanța reține în considerentele hotărârii că împotriva reclamantului s-a deschis dosarul de executare nr. 68/2014 pentru executarea sumei de 7017,79 lei în baza titlului executoriu ,respectiv a contractului de credit nr.1/2007 . În conformitate cu dispozițiile art.719 al.1 din NCPC rap la art.6 din Decretul nr. 167/1958 și art.705 din NCPC ,contestația la executare a fost declarată admisibilă urmare a intervenției prescripției dreptului intimatei de a obține executarea silită în baza titlului executoriu .
Cu titlu de consecință se impune implicit restituirea sumelor reținute din contul reclamantului în dosarul de executare silită .
La fila 24 dosar reclamantul a depus adresă prin care arată că suma totală ce i-a fost reținută este de 2109 lei corespunzător a 4 rețineri lunare .
La fila 38 dosar reclamantul a depus și cerere de renunțare la judecată motivat de faptul că intimata a restituit sumele ce i-au fost reținute în dosarul de executare silită ,precum și cele care fac obiectul acțiunii.
Prin urmare,instanța consideră că este legală și temeinică cererea reclamantului pentru întoarcerea executării silite efectuată în dosarul execuțional nr.68/2014 ,cu obligarea intimatei la restituirea sumelor reținute ,inițial de 1590 lei precum și a cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză în sumă de 1050 lei ,constatând însă că aceste sume au fost recuperate de către reclamant în timpul judecății .
Împotriva acestei hotărâri intimata a declarat apel în termen, motivat, solicitând admiterea apelului, cu consecința de a se lua act de renunțarea la judecată a cererii formulate de reclamant.
Din motivarea apelului se reține că apelanta și-a îndeplinit obligațiile de restituire a sumelor de bani poprite, motiv pentru care intimatul a formulat o cerere de renunțare la judecată, astfel că instanța de fond eronat a dispus admiterea cererii.
În drept se invocă art. 406 Cod procedură civilă.
Apelul este fondat pentru următoarele considerente:
La data de 3.09.2014 reclamantul C. V. a investit instanța de fond cu o cerere având ca obiect întoarcerea executării.
La data de 22.X.2014 reclamantul prin înscrisul depus la fila 38 dosar solicită a se lua act de renunțarea la judecată.
Instanța de fond cu nesocotirea dispozițiilor art. 406 (1) Cod procedură civilă admite acțiunea reclamantului.
Procedând astfel instanța a pronunțat o hotărâre nelegală cu încălcarea principiului disponibilității și a prevederilor art. 406 (1) Cod procedură civilă, motiv pentru care în condițiile art. 480(2) Cod procedură civilă apelul va fi admis cu consecința anulării sentinței atacate și în baza art. 406 Cod procedură civilă se va lua act de renunțarea la judecată a cererii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta . SRL.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta . SRL împotriva Sentinței civile nr. 1620/2014 a Judecătoriei Mediaș pe care o anulează și ia act de renunțarea la judecată a cererii formulate de reclamantul C. V. C. în contradictoriu cu intimata . SRL.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2015.
Președinte, Judecător,
M. D. D. R. L.
Grefier,
L. A.
RED. M.D.
Tehnored. L.A.
J.F. M. Z.
5 ex./13.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 282/2015. Tribunalul SIBIU | Evacuare. Decizia nr. 364/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|








