Pretenţii. Decizia nr. 517/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 517/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 517/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 517/2015
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător D. R. L.
Grefier A. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petent C. C. A. DECOOPMAN și pe intimat Ș. A., intimat Ș. M., având ca obiect pretenții Cerere în anulare ordonanță de plată, împotriva încheierii civile nr.452/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru petentul C. C. A. Decoopman lipsă, avocat B. M., pentru intimații Ș. A. și Ș. M. lipsă, avocat S. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus prin serviciul registratură al instanței, la data de 8 iunie 2015 Note scrise din partea petentului.
Reprezentantul petentului, avocat B. M. depune la dosar, sentința civilă nr.87/2014 a Tribunalului Sibiu pronunțată într-o cauză similară, un înscris intitulat”calculul volumului/spațiului ocupat”, acte din care un exemplar comunică și reprezentantului intimaților și declară că nu are alte cererii sau probe de administrat în cauză.
Reprezentantul intimaților Ș., avocat S. A. declară că nu are alte cererii sau probe de administrat în cauză.
Tribunalul, nefiind alte cererii sau probe de administrat în cauză, încheie faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea cererii în anulare.
Reprezentantul petentului, avocat B. M. solicită admiterea cererii în anulare așa cum a fost formulată, anularea încheierii civile atacate și pronunțarea unei hotărâri definitive, prin care să se emită Ordonanța de plată, așa cum a fost formulată în cererea introductivă.
Arată că, situația din punctul lui de vedre ar trebui să se rezume la interpretarea și aplicarea disp.art.1013 C.pr.civilă, în care se arată că prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani ce rezultă dintr-un contract civil însușit de părți prin semnătură, ori ei au demonstrat că există un contract de împrumut însușit de către ambele părți prin semnătură, contract de împrumut care după doi ani de zile a fost reiterat prin actul adițional încheiat și însă odată însușit de către părți prin semnătură, or, în ceea ce îl privește pe petent, creanța este certă și nu lasă loc de îndoială, este lichidă adică suma este cert determinată și este exigibilă, părțile au stabilit foarte clar care este termenul de restituire a sumei împrumutate.
Ca cererea de Ordonanță de plată să fie respinsă ar trebui să ne aflăm în situația dispozițiilor art.1020 al.2 în care se arată”dacă apărări de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin 1, iar acestea ar fi admisibile,”foarte important, potrivit legii în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind Ordonanța de plată prin încheiere. Petentul a demonstrat prin toate argumentele pe care le-a arătat atât în fața primei instanțe cât și în cererea de anulare pe care a înaintat-o în fața prezentei instanțe, că nu există alte probe admisibile în procedura de drept comun într-un astfel de litigiu, precizând că acțiunea a fost introdusă pe Ordonanță de plată întrucât consideră că sunt îndeplinite condițiile . Ce rost ar mai avea disp.art.1013 și următ. în cazul unor astfel de contracte însușite de părți prin semnătură dacă, raportat la valoare ar trebui să meargă pe dreptul comun că este valoare mare. Păi nu faptul că-i valoarea mare, se află în fața tribunalului și nu a judecătoriei, precizând că se află în fata tribunalului care are competența și posibilitatea să deceleze cu privire la valabilitatea unui contract de o valoare mai mare decât cele prevăzute în competența judecătoriei.
În ceea ce îi privește, arată că este foarte clar că din punctul lor de vedere există un împrumut, acesta a fost acordat, proba împrumutului a fost făcută prin însuși actul de împrumut, care este instrumentul probator așa cum îl arată doctrina și jurisprudența în toate cazurile.
Acest împrumut care are o valoare de peste 250 lei nu poate fi probat nici în procedura de dreptul comun prin martori sau prin alte mijloace de probă, singurele pe care debitorii încearcă deși nu arată care sunt martorii și ce vor să demonstreze cu aceștia, ar putea să conducă la interpretarea într-un alt mod al contractului, dar dispozițiile legale imperative nu le permite să administreze alte probe decât înscrisuri într-un astfel de contract, cu un astfel de obiect și în care doar înscrisurile pot prevala.
Debitorii nu au venit și nu au făcut nicio dovadă, nici un început de dovadă scrisă, care, acel document ar fi putut fi complinit și de audierea unor martori care să combată înscrisul lor.
Precizează că au un contract clar de împrumut și se încearcă să se denatureze acest contract afirmând că de fapt ar fi un comision ș.m.d.
În concluzie, solicită admiterea cererii de anulare pe argumentele mai sus arătate, precum și pe cele arătate prin acțiunile formulate, prin întâmpinare și notele scrise, cu obligarea debitorilor la plata sumei cert stabilită, însușită și reiterată de către părți. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților, avocat S. A. solicită respingerea cererii în anulare ca nefondată, menținerea încheierii de respingere a cererii de emitere a unei Ordonanțe de plată ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Prin cererea în anulare se arată că instanța nu putea respinge ordonanța de plată întrucât probele testimoniale ce se cer ar fi admisibile pe calea dreptului comun nu sunt admisibile, afirmație neîntemeiată deoarece art.309 alin.2 NCPC arată că proba cu martori nu este admisibilă când se încearcă dovedirea unui act juridic cu o valoare mai mare de 250 lei. Debitorii nu încearcă să dovedească un act juridic cu martori, ci un fapt juridic, respectiv că la data semnării contractului de împrumut nu s-a predat suma de bani menționată în act. Martorii semnatari ai convenției pot să confirme că nu s-a predat suma de 3.790.000 Euro la data încheierii actului.
Art.309 alin.4 pct. 6 NCPC permite administrarea probei cu martori și pentru dovedirea unui act juridic, dacă prin proba testimonială se cere lămurirea clauzelor actului juridic. Având în vedere că prin cererea în anulare creditorul arată că la art.1 și 2 din contractul de împrumut se înțelege inclusiv predarea banilor, se impune ca prin proba testimonială să se lămurească această chestiune, respectiv unde și cum s-a predat o asemenea sumă de bani, să se facă dovada existenței ei la creditor și modul de achitare printr-un instrument legal de plată.
Art.273 NCPC arată că înscrisul sub semnătură privată recunoscut de cel căruia îi este opus face dovada între părți până la proba contrară. Prin întâmpinarea depusă la dosar, a arătat că debitorii nu recunosc înscrisul ca și împrumut și că doresc să formuleze probe pentru a demonstra caracterul real al raportului juridic. În aceste condiții, în mod corect instanța a considerat că nu poate admite procedura specială a ordonanței de plată.
Reprezentantul petentului, avocat B. M., în replică, solicită a se reține ce spune Prof. D.”Astfel, dacă valoarea lucrului împrumutat fără unirea lui cu dobânzile depășește suma de 250 lei, dovada se poate face numai prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată”, deci, nu prin alte înscrisuri sau martori ori prezumții.
Solicită a se observa că la doi ani de la încheierea contractului se încheie un act adițional în care se spune”mă oblig să restitui suma împrumutată la un alt termen”. Păi, dacă nu s-a acordat această sumă de bani, este inadmisibil să poți să accepți că după doi ani de zile, semneze un act adițional prin care se spune că-i dă înapoi banii, care bani dacă debitorii susțin că nu i-au primit.
Sub aspectul martorilor semnatari, arată că martorii sunt persoane care sunt solicitați să semneze anumite contracte dar aceștia nu studiază contractele, nu-i interesează obiectul contractului și ce fac părțile, respectiv, ce au stabilit părțile, ei certifică decât că există discernământul încheierii contractelor respective, că părțile nu au fost constrânse de nimeni să semneze acele contracte, doar aceste lucruri pot să demonstreze martorii și atunci ar fi fost de acord cu audierea acestora, dar în cazul de față nu ne aflăm în această situație.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față constată:
Prin încheierea civilă nr.452/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu s-a respins cererea formulată de reclamantul C. C. A. Decoopman în contradictoriu cu pârâții Ș. A. și Ș. M. pentru emiterea ordonanței de plată pentru suma de 3.790.000 Euro.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond reține:
Între părți există încheiat un contract de împrumut, prin care părțile au convenit ca reclamantul să împrumute pârâții cu suma de 3.790.000 euro, ce urma să fie restituită la data de 9.03.2012. Nu rezultă din contract dacă suma de 3.790.000 euro a fost predată pârâților, nici în ce modalitate s-au remis banii.
Reclamantul a procedat la somarea pârâților pentru restituirea sumei, somația fiindu-le comunicată acestora prin intermediul executorului judecătoresc, conform art. 1014 c.pr.civ.
Cum pârâții au contestat creanța, verificând cele susținute de aceștia, instanța constată că, într-adevăr, nu rezultă din contract dacă banii au fost predați, fie la data semnării contractului ori anterior și cum anume au fost predați. Apărările de fond ale pârâților presupun administrarea și a altor probe decât înscrisurile depuse la dosar, probele fiind admisibile întrucât pârâții tind să dovedească un fapt, și nu un act juridic, fiind respectate disp. art. 309, 310 c.pr.civ.
Față de aceste împrejurări, având în vedere prev. art. 1020 c.pr.civ. instanța va respinge cererea de emitere a ordonanței de plată. Potrivit art. 453 c.pr.civ. reclamantul va fi obligat să plătească pârâților suma de 5500 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat cerere de anulare în termen, motivată, legal timbrată, solicitând anularea încheierii atacate și pronunțarea unei hotărâri definitive prin care să se emită ordonanța de plată astfel cum a fost formulată cererea introductivă.
Din motivarea cererii se reține în esență că instanța de fond în mod totalmente eronat și nelegal în ciuda evidenței, constată că din actele juridice încheiate între părți: contract de împrumut și actul adițional, nu rezultă că suma stipulată cu titlu de împrumut a fost predată pârâților.
Argumentele instanței sunt greșite, nelegale și în neconcordanță cu dispozițiile imperative ale legislației în vigoare.
În fine, reclamantul după o prezentare amplă a stării de fapt, precizează că instanța a fost indusă în eroare de către pârâți întrucât aceștia au depus o”avalanșă de înscrisuri” care nu au nicio legătură cu cauza.
În drept se invocă disp.art.1013 și urm., 309 C.pr.civilă, art.1522 și 1516 C.civil.
Intimații prin întâmpinarea depusă la f.28-32 dosar solicită respingerea cererii în anulare formulată de creditor. Cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând cererea în anulare sub aspectul motivelor invocate, instanța constată ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost investită la 13.02.2015 cu o cerere având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată.
Sediul materiei fiind disp.art.1013 și urm.C.pr.civilă.
Instanța de fond, față de probatoriul administrat și poziția pârâților debitori care contestă”creanța”, cu respectarea disp.art.1020 C.pr.civilă, în mod corect respinge cererea creditorului, în cauză fiind incidente disp.art.1020 alin.1 și 2 C.pr.civilă, nefiind întrunite condițiile pentru admisibilitatea unei astfel de cereri formulate în procedura specială a ordonanței de plată.
În atare situație, susținerile creditorului vin în contradicție cu dispozițiile legale aplicabile cazului de speță.
De altfel creditorul, prin calea de atac promovată nu aduce niciun argument privind nelegalitatea hotărârii ci arată că ”hotărârea instanței de fond este în neconcordanță cu dispozițiile imperative ale legislației în vigoare” fără a indica, „care dispoziții” legale imperative au fost nesocotite, în condițiile în care, față de clauzele convenției intervenite între părți și poziția debitorilor, instanța face o corectă aplicare a disp.art.1020 C.pr.-civilă.
Mai mult de atât susținerile creditorului în sensul că ”instanța a căzut în plasa debitorilor care au depus o avalanșă de înscrisuri, ce nu au legătură cu cauza”, nu constituie motiv pentru admisibilitatea cererii formulate, motivele invocate foarte pe larg sunt doar simple aprecieri asupra unei stări de fapt care poate fi supusă analizei prin administrarea unui probatoriu pertinent în situația în care creditorii vor promova o cerere de chemare în judecată pe calea dreptului comun așa cum prevăd disp.art.1020(3) C.pr.civilă.
În fine, motivele invocate de creditor exced disp.art.1023(3) C.pr.civilă, dispoziții care prevăd”prin cererea în anulare se poate invoca numai respectarea cerințelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanței de plată, precum și dacă este cazul, cauze de stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată. Dispozițiile art.1020 se aplică în mod corespunzător.
Pentru considerentele expuse, în condițiile art.1020-1023 C.pr.civilă cererea în anulare astfel cum a fost formulată va fi respinsă.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză, debitorii precizând că vor formula o astfel de cerere pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea în anulare formulată de C. C. A. Decoopman împotriva încheierii civile nr.452/2015 a Tribunalului Sibiu pe care o păstrează.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.06.2015
Președinte, M. D. | Judecător, D. R. L. | |
Grefier, A. B. |
Red.M.D.19.06.2015
Tehnored.A.B.19.06.2015
Ex.7
Jud.fond D.T.L.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 319/2015. Tribunalul SIBIU | Obligaţie de a face. Decizia nr. 513/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
