Pretenţii. Decizia nr. 73/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 73/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU-SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 73/2015
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: V. C. D.
Judecător: C. H.
Judecător: D. D.
Grefier: A. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe recurent P. E. și pe intimat C. JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE SIBIU, intimat C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, având ca obiect, pretenții împotriva sentinței civile nr.6487/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
Cauza se soluționează în completul de mai sus, față de împrejurarea că doamnele judecător M. Ț. și M. B. se află în pensie în ziua de 19.02.2015, astfel că, s-a procedat la înlocuirea lor cu doamna judecător C. H. din planificarea de permanență din data de 19.02.2015 precum și cu doamna judecător D. D. din planificarea de permanență din 25.02.2015, față de împrejurarea că la data de 20.02.2015 în planificarea de permanență figurează d-na judecător S. R. care are ședință de judecată la data de 19.02.2015- Fond Muncă 1, iar la datele de 23.02.2015 și 24.02.2015 în planificarea de permanență figurează d-na judecător V. C. D. care face parte din prezentul complet de judecată. Ca urmare, completul de recurs Recurs 2 (V. C. D.-M. Ț.-M. B.) va avea componența V. C. D.-C. H.-D. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta reclamantă P. E. lipsă, avocat G. R., pentru intimata pârâtă C. Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu, cons.jr.B. L., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanta intimatei, cons.jr.B. L. depune la dosar Note de ședință precum și Adresa Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara nr.6391/2014 cu Anexa privind materialele sanitare din Balanțele de gestiune ale unității spitalicești pentru luna februarie 2009.
Reprezentanta recurentei reclamante, avocat G. R. declară că nu dorește acordarea unui nou termen pentru studiul actelor depuse azi la dosar din partea reprezentantei intimatei și nu are alte cererii sau probe de administrat în cauză.
Reprezentanta intimatei C. Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu, cons.jr.B. L. declară că nu are alte cererii sau probe de administrat în cauză.
Tribunalul, nefiind alte cererii sau probe de administrat în cauză, încheie faza probatorie și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta recurentei reclamante, P. E., avocat G. R. precizează că doar petitul subsidiar al recursului îl mai susține, în sensul admiterii recursului, casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleași instanțe pentru administrarea de probe și rejudecarea acțiunii de fond.
Arată că instanța de fond a realizat o greșită apreciere a cauzei deoarece a pornit de la premisa greșită că eliberarea formularului E112 se poate realiza doar în ipoteza în care exista o imposibilitate absolută de realizare a serviciului medical în Romania.
Imposibilitatea de asigurare a serviciului medical trebuie apreciat în mod rezonabil și nu absolut, ceea ce presupune că posibilitatea de asigurare a serviciului medical trebuie raportată la condițiile de ansamblu, menite să asigure corelat succesul intervenției, deoarece doar în ipoteza în care există concomitent specialiștii, aparatura, materialele și medicamentele necesare, poate exista așteptarea rezonabilă că serviciul medical va fi optim efectuat. În nici un caz nu se poate susține că în ipoteza în care nu există condiții minime, materiale și medicamente de primă necesitate, pachetul de servicii de bază poate fi asigurat iar asiguratul poate avea așteptarea rezonabilă că viața sa poate fi salvată, pentru că în fond, în această situație concretă, viața asiguratului era pusă în balanță.
În concluzie, față de gravele lipsuri ale Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara, este incontestabil că nu se poate susține că se putea asigura un serviciu medical cu un asemenea grad de dificultate și risc, într-un timp rezonabil și condiții optime.
A considera că, în ipoteza concretă, în care nu existau cele mai elementare materiale medicale și medicamente, se putea asigura serviciul medical în condiții optime sau că reclamanta avea posibilitatea ca, într-un răstimp de 3 luni să se adreseze altei instituții spitalicești pentru realizarea intervenției, înseamnă a goli de conținut dreptul reglementat de dispozițiile art.22 alin.2 din Reg.CE nr.1408/71 și, în ultima instanță, înseamnă a goli de conținut dreptul la sănătate.
A pretinde unui bolnav cu un istoric de boala cardio-vasculară, care mai suferise o intervenție chirurgicală asemănătoare în urmă cu doi ani, să facă intervenția chirurgicală pe cord deschis într-un spital care nu dispune de cele mai elementare condiții medicale, ori să aștepte un interval de 3 luni în care să caute o instituție, înseamnă a-i pretinde să-și pericliteze cu bună știință șansele de însănătoșire cu consecințe posibil fatale.
Faptul că medicul curant a menționat că termenul maxim pentru realizarea intervenției este de 3 luni, nu înseamnă că pacienta putea să aștepte efectiv 3 luni, în condițiile în care suferă de afecțiuni cardio-vasculare deosebit de grave ce presupun că în orice moment există riscul de accident vascular fatal.
Medicul curant de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara nu putea indica motivul pentru care serviciul medical nu putea fi acordat într-un timp rezonabil în Romania, în condițiile în care ar fi trebuit să recunoască faptul că instituția spitalicească în care își desfășoară activitatea nu dispune de materiale de primă necesitate, or este bine știut că spitalele primesc fonduri direct proporțional cu îndeplinirea sau nu a criteriilor de performanță, sens în care este de la sine înțeles că medicii au foarte mari rezerve în a recunoaște starea deplorabilă a spitalelor.
În acest context, respectiv al aprecierii în mod rezonabil și nu în mod absolut a posibilității de asigurare a serviciului medical într-un timp rezonabil, rezultă că în mod nejustificat, instanța de fond a respins proba testimonială prin care reclamanta intenționa să dovedească condițiile precare existente în instituția spitalicească, astfel că se impune casare sentinței cu trimitere spre rejudecare, în vederea administrării de probe.
Precizează că în cauză, a formulat o întrebare preliminară, iar Curtea Europeană a stabilit că art.22 alin.2 al doilea paragraf din Reg.CEE nr.1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 trebuie interpretat în sensul că autorizația solicitată conform alineatului (1) litera (c) punctul 1 al aceluiași articol nu poate fi refuzată atunci când tratamentul spitalicesc în cauză nu poate fi acordat în timp util în statul membru de reședință al asiguratului social din cauza lipsei medicamentelor și a materialelor medicale de primă necesitate. Această imposibilitate trebuie apreciată la nivelul ansamblului spitalelor din acest stat membru apte să acorde tratamentul respectiv și în raport cu intervalul de timp în care acesta din urmă poate fi obținut în timp util.
Pentru toate aceste motive, precum și pentru cele arătate în scris la dosar, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar două chitanțe reprezentând onorariu de avocat inclusiv pentru reprezentarea recurentei reclamante la CJUE.
Reprezentanta intimatei C. Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu, cons.jr.B. L. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținut ca temeinică și legală sentința civilă nr.6487/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
Precizează că a depus la dosar dovezi fără echivoc, indiscutabile, care atestă faptul că la data la care reclamanta a fost internată în Institutul timișorean existau materiale sanitare de primă necesitate pentru tratamentul medical de care aceasta avea nevoie.
Mai mult, toate procedurile medicale, tratamentele, investigațiile medicale, supravegherea, monitorizarea și îngrijirile medicale de specialitate care i-au fost acordate/aplicare și de care a beneficiat reclamanta pe perioada internării la acest institut în luna februarie 2009, s-au realizat utilizând numeroase materiale sanitare de primă necesitate pe care spitalul le-a avut în stoc și au fost prestate reclamantei, astfel încât simpla afirmație potrivit căreia ar fi lipsit din spital materiale sanitare de primă necesitate este nereală și nefondată.
Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea dată ca urmare a întrebării preliminare, declară de altfel, că imposibilitatea acordării tratamentului trebuie apreciată la nivelul tuturor spitalelor din România.
Având în vedere și intervalul de timp de 3 luni în care medicul specialist a recomandat ca reclamanta să obțină tratamentul medical de reconstrucție a valvei mitrale, precum și faptul că spitalele apte să acorde tratamentul respectiv în Romania, și care să nu înregistreze o lipsă a materialelor de primă necesitate sunt în număr mare în țara noastră, apreciază că examinând probele existente la dosarul cauzei nu se poate reține ca dovedită împrejurarea circumscrisă de Hotărârea Curții Europene de Justiție conform căreia medicamentele și materialele sanitare de primă necesitate ar fi lipsit din toate spitalele apte să acorde tratamentul medical respectiv, în raport de intervalul de timp recomandat a se efectua tratamentul medical, de 3 luni.
Cu alte cuvinte, lipsa materialelor sanitare de primă necesitate trebuie apreciată a se fi înregistrat în toate spitalele din România apte să acorde tratamentul respectiv și în raport de intervalul de timp în care acesta din urmă poate fi obținut în timp util.
Invederează instanței că în România sunt multe spitale apte să acorde tratamentul respectiv, evident fiind faptul că, examinând dovezile aflate la dosarul cauzei se poate observa că în anul 2009 numai în Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara s-au realizat 831 de intervenții chirurgicale pe cord deschis și așa cum reclamanta a confirmat, ea însăși a beneficiat în anul 2007 de o intervenție chirurgicală pe cord cu evoluție post-chirurgicală favorabilă.
În concluzie, reținând că reclamanta nu a ales să-i fie acordat tratamentul medical necesar în Romania, deși acesta se acordă în numeroase unități sanitare spitalicești din țară, și a optat pentru acordarea tratamentului medical necesar în Germania, fără a avea aprobarea Casei de Asigurări de Sănătate Sibiu, se impune respingerea recursului ca nefondat. Reclamanta are dreptul la rambursarea cheltuielilor la nivelul tarifelor din România, în conformitate cu art.8 din Ordinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr.729/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea și recuperarea cheltuielilor reprezentând asistența medicală acordată în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte. Depune la dosar concluzii scrise pe care le susține și oral.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față, constată că:
Prin cererea formulată la data de 02.11.2011 și înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta P. E. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE SIBIU, C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata contravalorii în lei la data plății efective a sumei de 17.714, 70 EURO cu titlu de despăgubire reprezentând contravaloarea intervenției chirurgicale suferite de aceasta în Germania și a spitalizării postoperatorii precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, se arată, în esență, că pe fondul unor grave afecțiuni cardio vasculare și având în vedere că Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara nu dispunea de minime materiale medicale și medicamente cum ar fi calmante ușoare, alcool sanitar, vată, fașe sterile etc. și nici de paturi suficiente și, respectiv, de concluzia medicală din scrisoarea medicală a Dr. D. G. în sensul prezentării de risc cardiovascular foarte ridicat și că trebuie să fie supusă de urgență unei intervenții chirurgicale pe cord deschis, pentru schimbarea valvei mitrale și introducerea a două stenturi, a decis să se deplaseze la o clinică din Germania, deoarece, în situația în care instituția spitalicească românească nu îi putea asigura condițiile sanitare minime îi era teamă de pentru reușita intervenției și, implicit, pentru viața acesteia. Se arată și că, costul intervenției chirurgicale și al spitalizării postoperatorii din Clinica Mediclin din Baden – Germania, s-a ridicat la suma de_, 70 EURO precum și că pârâta C. JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE SIBIU a refuzat eliberarea formularului E 112 motivat de faptul că din cuprinsul raportului medicului curant nu rezultă dacă serviciul medical solicitat face parte din pachetul de servicii de bază de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări de sănătate din România, dacă serviciul medical solicitat nu poate fi efectuat într-un timp rezonabil în unitățile medicale din România raportat la starea medicală curentă a asiguratului și la evoluția probabilă a bolii și, respectiv, motivul pentru care serviciul medical nu poate fi acordat într-un timp rezonabil în România. A mai arătat reclamanta și împrejurarea că, față de dispozițiile Legii nr. 95/2006, pârâtelor le revine obligația legală de a asigura un pachet de servicii medicale de bază ceea ce presupune asigurarea cel puțin a condițiilor medicale minime/primare precum și că față de prevederile art. 22 alin. 1 lit. c) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971, în mod rezonabil, față de gravele lipsuri existente la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, serviciul medical nu putea fi asigurat în condiții optime și într-un timp scurt în România, astfel încât imposibilitatea de asigurare a serviciului medical trebuie apreciată în mod rezonabil și nu absolut ceea ce presupune că posibilitatea de asigurare a serviciului medical trebuie raportată la condițiile de ansamblu menite să asigure corelat succesul intervenției deoarece doar în ipoteza în care există concomitent specialiștii, aparatura materialele și medicamentele necesare poate exista așteptarea rezonabilă că serviciul medical va fi optim efectuat. Se precizează și că, serviciul medical solicitat face parte din pachetul de servicii de bază, serviciul medical nu putea fi efectuat într-un timp rezonabil în unitățile medicale din România iar medicul curant nu putea indica motivul pentru care serviciul medical nu putea fi efectuat într-un termen rezonabil în România, în condițiile în care ar fi trebuit să recunoască că instituția spitalicească în care își desfășoară activitatea nu dispune de materiale de primă necesitate.
În drept, art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, art. 22 alin. 1 lit. c și alin. 2 teza a II a din Regulamentul nr. 1408/71, art. II – 95 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 274 din Codul de procedură civilă.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar, în fotocopie, înscrisuri(f. 9-21, 62-80).
Pârâtele au formulat întâmpinare în cauză prin care au solicitat respingerea cererii ca netemeinică acțiunea reclamantei, învederând, în esență, faptul că aceasta a solicitat CAS Sibiu eliberarea formularului E 112 fără ca raportul medical care stă la baza eliberării respectivului formular, să fie complet, valabil motiv pentru care CAS Sibiu a comunicat reclamantei neîndeplinirea condițiilor cerute pentru eliberarea formularului E 112 așa cum reiese din adresa CAS Sibiu nr. 3111/18.03.2009. Se arată și că, din actele depuse de reclamantă rezultă că aceasta a mai beneficiat în România de implantarea unui stent în anul 2007, cu evoluție post implantare stent favorabilă.
În drept, art. 115-118 Cod procedură civilă, Regulamentul 1408/1971, Ordinul CNAS 729/2009, Ordinul CNAS 592/2008, Legea nr. 95/2006.
În susținerea întâmpinării, pârâtele au depus la dosar, în fotocopie, înscrisuri(f. 29-60).
Prin sentința civilă nr. 1548/20.12.2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._, a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu și C. Națională de Asigurări de Sănătate în favoarea Judecătoriei Sibiu.
A fost înaintată la solicitarea instanței, la dosar, adresa nr. 1357/26.04.2012 de către Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara.
În probațiune, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 6487/05.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta P. E. împotriva pârâtelor C. Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu și C. Națională de Asigurări de Sănătate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea introdusă de instanță reclamanta solicită să se dispună obligarea pârâtelor la plata contravalorii în lei la data plății efective a sumei de 17.714, 70 EURO cu titlu de despăgubire reprezentând contravaloarea intervenției chirurgicale suferite de aceasta în Germania și a spitalizării postoperatorii.
Potrivit adresei nr. 3111/18.03.2009 a CJAS Sibiu (f. 32) aceasta a comunicat reclamantei faptul că se află în imposibilitate legală de a elibera formularul E112 întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Regulamentul Consiliului European nr. 1408/71 și cele ale Regulamentului European nr. 574/72.
Din analiza Regulamentului Consiliului European nr. 1408/71(art. 22 alin. 2) se reține că două sunt condițiile care trebuiau îndeplinite în speță, pentru ca reclamanta să poată beneficia de eliberarea formularului E112, în speță, tratamentul respectiv să se regăsească printre serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurări de sănătate din România și, respectiv, tratamentul să nu i se poată acorda în intervalul de timp necesar în mod normal pentru obținerea tratamentului respectiv din România luând în considerarea starea curentă de sănătate a persoanei solicitante și evoluția probabilă a bolii.
În cauză, această din urmă condiție nu este îndeplinită, din moment ce din adresa nr. 1357/26.04.2012 emisă de către Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara rezultă faptul că în cadrul clinicii amintite s-au realizat intervenții chirurgicale pe cord deschis de înlocuire a valvei mitrale și intervenții de angioplastie coronariană percutantă cu stent atât anterior anului 2009 cât și după anul 2009, iar în perioada anului 2009 s-au efectuat un număr de 831 intervenții chirurgicale pe cord deschis.
De asemenea, din scrisoarea medicală depusă la fila 15 dosar, rezultă că reclamanta a fost internată în zilele 25 și 26 februarie 2009 la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara pentru evaluarea cardiologică acuzând dispnee și fatigabilitate la efort mediu/redus, palpitații neregulate, cu durata de câteva secunde și dureri toracice cu caracter de înțepătură, legate de modificări de poziție. Se arată și că pacienta are indicație de revascularizare coronariană chirurgicală pe ACX și ACD precum și de corecție chirurgicală a valvei mitrale, cu mențiunea că pârâta se externează ameliorată.
În egală măsură, din raportul medicului curant al pacientului care solicită formularul E 112 atestat privind menținerea prestațiilor în curs pentru asigurarea de boala – maternitate întocmit la data de 2.03.2009, sub nr. 2170, rezultă că termenul maxim pentru realizarea tratamentului medical recomandat este de 3 luni, astfel încât, reclamanta avea posibilitatea să se adreseze unei unități spitalicești din România pentru realizarea intervenției chirurgicale în discuție.
Contrar dispozițiilor art. 45 alin. 3 din Ordinul CNAS nr. 592/2008 în raportul medicului curant amintit mai sus nu se precizează în mod explicit și argumentat motivul pentru care serviciul medical în discuție nu poate fi acordat într-un interval de timp rezonabil în nici o unitate sanitară din România, mai ales în condițiile în care, potrivit adresei nr. 1357/26.04.2012 rezultă că la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara s-au efectuat în anul 2009 un număr de 831 intervenții chirurgicale pe cord deschis. De altfel, din scrisoarea medicală nr. 1351/26.02.2009 rezultă că, reclamanta a mai beneficiat în România de implantarea unui stent în anul 2007, cu evoluția post implantare stent favorabilă.
Prin urmare, din nici un act depus la dosar nu rezultă că tratamentul solicitat de reclamantă în Germania nu i se putea acorda în intervalul de timp necesar în mod normal pentru obținerea tratamentului respectiv și în România, în condițiile în care, din actele sus amintite, rezultă că starea curentă de sănătate a reclamantei și evoluția probabilă a bolii acesteia ar fi permis realizarea intervenției chirurgicale și în România.
În consecință, se reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 din Ordinul 729/2009 Anexa, potrivit cu care în condițiile în care un asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene cu scopul de a primi tratament medical, fără aprobarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde este luat în evidență ca persoană asigurată, acesta suportă contravaloarea serviciilor medicale acordate, urmând ca la solicitarea scrisă a asiguratului, a unui membru al familiei (părinte, soț/soție, fiu/fiică) sau a unei persoane împuternicite de acesta, însoțită de documente justificative, casa de asigurări de sănătate să ramburseze contravaloarea serviciilor medicale acordate potrivit alin. (1) și plătite de acesta, la nivelul tarifelor prevăzute la alin. (5) din art. 8.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, nefiind îndeplinite în cauză condițiile pentru eliberarea formularului E 112, în temeiul art. 22 alin. 2 din Regulamentului Consiliului European nr. 1408/71 și art. 8 alin. 1 din Ordinul 729/2009 Anexa se va dispune respingerea acțiunii formulată de reclamanta P. E. împotriva pârâtelor C. Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu și C. Națională de Asigurări de Sănătate.
Împotriva sentinței civile nr. 6487/05.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, reclamanta P. E. a declarat recurs la data de 17.12.2012 prin care a solicitat admiterea recursului și, în principal, modificarea sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii introductive, în sensul obligării pârâtelor la plata contravalorii în lei la data plății efective a sumei de_,70 euro, cu titlu de despăgubire, reprezentând contravaloarea intervenției chirurgicale suferite de reclamantă în Germania și a spitalizării postoperatorii, iar, în subsidiar, casarea sentinței civile nr. 6487/05.10.2012 cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru administrarea de probe și rejudecarea acțiunii de fond.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că suferă de mai mulți ani de grave afecțiuni cardio vasculare, în cursul anului 2007 suferind chiar un infarct miocardic și fiind calificată ca o persoană cu factor de risc cardiovascular ridicat. Recurenta a mai precizat că, pe fondul acestor afecțiuni, la începutul anului 2009, a început să se simtă foarte rău, avea dureri toracice, palpitații, stare accentuată de fatigabilitate, motiv pentru care s-a prezentat la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara unde a fost internată, institut care nu dispunea de minime materiale medicale și medicamente cum ar fi calmante ușoare, alcool sanitar, vată, fașe sterile etc. și nici de paturi suficiente. Recurenta a mai arătat că, față de concluzia medicală din scrisoarea medicală a Dr. D. G. în sensul prezentării de risc cardiovascular foarte ridicat și că trebuie să fie supusă de urgență unei intervenții chirurgicale pe cord deschis, pentru schimbarea valvei mitrale și introducerea a două stenturi, a decis să se deplaseze la o clinică din Germania, deoarece, în situația în care instituția spitalicească românească nu îi putea asigura condițiile sanitare minime îi era teamă de pentru reușita intervenției și, implicit, pentru viața acesteia. Se arată și că, costul intervenției chirurgicale și al spitalizării postoperatorii din Clinica Mediclin din Baden – Germania, s-a ridicat la suma de_, 70 EURO precum și că pârâta C. Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu a refuzat eliberarea formularului E 112 motivat de faptul că din cuprinsul raportului medicului curant nu rezultă dacă serviciul medical solicitat face parte din pachetul de servicii de bază de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări de sănătate din România, că serviciul medical solicitat nu poate fi efectuat într-un timp rezonabil în unitățile medicale din România raportat la starea medicală curentă a asiguratului și la evoluția probabilă a bolii și, respectiv, motivul pentru care serviciul medical nu poate fi acordat într-un timp rezonabil în România. A mai arătat recurenta și împrejurarea că, față de dispozițiile Legii nr. 95/2006, pârâtelor le revine obligația legală de a asigura un pachet de servicii medicale de bază ceea ce presupune asigurarea cel puțin a condițiilor medicale minime/primare precum și că, față de prevederile art. 22 alin. 1 lit. c) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971, recurenta avea dreptul de a beneficia de tratament medical într-un alt stat membru în baza autorizației eliberată de instituția competentă în scopul deplasării pe teritoriul unui alt stat membru pentru a primi acolo tratamentul adecvat stării sale de sănătate. Recurenta a mai arătat că, în mod rezonabil, față de gravele lipsuri existente la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, serviciul medical nu putea fi asigurat în condiții optime și într-un timp scurt în România. Recurenta a mai învederat că instanța de fond a realizat o greșită apreciere a cauzei deoarece a pornit de la premisa greșită că eliberarea formularului E112 se poate realiza doar în ipoteza în care există o imposibilitate absolută de realizare a serviciului medical în România. Imposibilitatea de asigurare a serviciului medical trebuie apreciată în mod rezonabil și nu absolut, ceea ce presupune că posibilitatea de asigurare a serviciului medical trebuie raportată la condițiile de ansamblu menite să asigure corelat succesul intervenției deoarece doar în ipoteza în care există concomitent specialiștii, aparatura materialele și medicamentele necesare poate exista așteptarea rezonabilă că serviciul medical va fi optim efectuat. Recurenta a mai arătat că beneficiul reglementat de dispozițiile art. 22 alin. 2 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 nu poate fi circumscris imposibilității absolute de realizare a serviciului medical în țară pentru că ar fi golit de conținut. A considera că, în ipoteza concretă, în care nu existau cele mai elementare materiale medicale și medicamente, se putea asigura serviciul medical în condiții optime sau că recurenta avea posibilitatea ca, într-un răstimp de 3 luni să se adreseze altei instituții spitalicești pentru realizarea intervenției, înseamnă a goli de conținut dreptul reglementat de dispozițiile art. 22 alin. 2 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 și dreptul la sănătate. Faptul că medicul curant a menționat că termenul maxim pentru realizarea intervenției este de 3 luni, nu înseamnă că pacienta putea să aștepte efectiv 3 luni, în condițiile în care suferă de afecțiuni cardio-vasculare deosebit de grave ce presupun că în orice moment există riscul de accident vascular fatal. Se precizează și că medicul curant nu putea indica motivul pentru care serviciul medical nu putea fi efectuat într-un termen rezonabil în România, în condițiile în care ar fi trebuit să recunoască că instituția spitalicească în care își desfășoară activitatea nu dispune de materiale de primă necesitate, fiind bine știut că spitalele primesc fonduri direct proporțional cu îndeplinirea sau nu a criteriilor de performanță.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 312 alin. 2 și 3, art. 3041 C. proc. civ.
În ședința publică din data de 28.02.2013, recurenta a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția necesității declanșării procedurii întrebării prejudiciale prin care a solicitat instanței, în temeiul prevederilor art. 234 din TCE, sesizarea Curții Europene de Justiție cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri de interpretare asupra prevederilor art. 22 pct. 2 alin. 2 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului.
La data de 22.03.2013, intimata-pârâtă C. de Asigurări de Sănătate Sibiu a formulat întâmpinare (fila 16), prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii nr. 6487/05.10.2012, arătând în esență că, conform art. 8 din Ordinul CSA nr. 729/2009, în condițiile în care un asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene cu scopul de a primi tratament medical, fără aprobarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde este luat în evidență ca persoană asigurată, acesta suportă contravaloarea serviciilor medicale acordate, urmând ca, la solicitarea scrisă a asiguratului, a unui membru al familiei (părinte, soț/soție, fiu/fiică) sau a unei persoane împuternicite de acesta, însoțită de documente justificative, casa de asigurări de sănătate rambursează contravaloarea serviciilor medicale acordate potrivit alin. (1) și plătite de acesta, la nivelul tarifelor prevăzute la alin. (5). Intimata a mai arătat că, deși recurenta recunoaște că a urmat exact procedura prevăzută de art. 8 din Ordinul CSA nr. 729/2009, aceasta refuză să recunoască nivelul de rambursare al cheltuielilor medicale la care are dreptul, conform legii, pretinzând neîntemeiat și contrar normelor legale incidente că ar avea dreptul la rambursarea integrală a cheltuielilor ocazionate de serviciile medicale acordate în Germania, unde s-a deplasat cu scopul de a primi tratament medical fără aprobarea CAS Sibiu. În aceste condiții, respingerea pretențiilor reprezintă o decizie corectă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale cerute pentru eliberarea formularului european E112. S-a mai precizat că recurenta a beneficiat în România de acordarea serviciului medical în discuție, respectiv intervenție chirurgicală pe cord deschis în anul 2007, cu evoluție post-operatorie favorabilă. S-a mai arătat că în Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara s-au efectuat 831 de intervenții chirurgicale pe cord deschis de felul celei care îi era necesară recurentei. S-a precizat că nici urgența nu este justificată, deoarece prin raportul medical al medicului curant s-a menționat că perioada recomandată pentru efectuarea acestei intervenții este de trei luni. Față de excepția invocată de recurentă, a necesității declanșării procedurii întrebării prejudiciale, intimata a solicitat respingerea excepției, întrucât premiza lipsei medicamentelor și a materialelor de primă necesitate pe care se bazează cererea de interpretare a fost răsturnată, contrazisă și nesusținută de dovezile existente la dosarul cauzei: adresa Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara nr. 1357/26.04.2012, iar prevederile art. 22 pct. 2 alin. 2 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului sunt deosebit de clare.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 115-118 C. proc. civ., Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului European, Ordinul CNAS nr. 729/2009, Ordinul CNAS nr. 592/2008, Legea nr. 95/2006.
Prin încheierea din 07.05.2013, instanța a dispus sesizarea Curții Europene de Justiție cu chestiunea prejudicială cu următoarea întrebare preliminară:
„Dacă raportat la prevederile art. 22 pct. 2 alin. 2 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71, imposibilitatea de acordare a tratamentului în țara de reședință se interpretează în mod absolut sau rezonabil, respectiv dacă situația în care, deși intervenția chirurgicală poate fi efectuată în țara de reședință în timp util și corespunzător din punct de vedere tehnic, în sensul că există specialiștii necesari și chiar și același nivel al cunoștințelor de specialitate, totuși lipsa medicamentelor și a materialelor medicale de primă necesitate echivalează cu o situație în care tratamentul medical necesar nu poate fi asigurat în sensul prevederilor articolului menționat.”
Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-268/13, comunicată la data de 22.10.2014 (fila 91), Curtea a stabilit că articolul 22 alin. 2 al doilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 592/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008, trebuie interpretat în sensul că autorizația solicitată conform alineatului (1) litera (c) punctul (i) al aceluiași articol nu poate fi refuzată atunci când tratamentul spitalicesc în cauză nu poate fi acordat în timp util în statul membru de reședință al asiguratului social din cauza lipsei medicamentelor și a materialelor medicale de primă necesitate. Această imposibilitate trebuie apreciată la nivelul ansamblului spitalelor din acest stat membru apte să acorde tratamentul respectiv și în raport cu intervalul de timp în care acesta din urmă poate fi obținut în timp util.
La data de 19.02.2014, intimata a depus la dosar note de ședință și înscrisuri.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în condițiile art. 3041 C.proc.civ., tribunalul reține că recursul este întemeiat și va fi admis pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta P. E. a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor C. Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu și C. Națională de Asigurări de Sănătate la plata contravalorii în lei la data plății efective a sumei de 17.714, 70 EURO cu titlu de despăgubire, reprezentând contravaloarea intervenției chirurgicale suferite de aceasta în Germania și a spitalizării postoperatorii.
Reclamanta a susținut în motivarea cererii faptul că a decis să se deplaseze la o clinică din Germania, deoarece, în situația în care Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara unde trebuia să fie supusă de urgență unei intervenții chirurgicale pe cord deschis, pentru schimbarea valvei mitrale și introducerea a două stenturi, nu îi putea asigura condițiile sanitare minime, respectiv calmante ușoare, alcool sanitar, vată, fașe sterile etc. și nici paturi suficiente, fiindu-i teamă pentru reușita intervenției și, implicit, pentru viața ei.
La solicitarea reclamantei, CJAS Sibiu i-a comunicat faptul că se află în imposibilitate legală de a elibera formularul E112 întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Regulamentul Consiliului European nr. 1408/71 și cele ale Regulamentului European nr. 574/72, așa cum rezultă din adresa nr. 3111/18.03.2009 a CJAS Sibiu (f. 32), respectiv tratamentul respectiv să se regăsească printre serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurări de sănătate din România și, respectiv, tratamentul să nu i se poată acorda în intervalul de timp necesar în mod normal pentru obținerea tratamentului respectiv din România luând în considerarea starea curentă de sănătate a persoanei solicitante și evoluția probabilă a bolii.
La întrebarea preliminară adresată de tribunal cu privire la interpretarea celei de-a doua condiții prevăzută de art. 22 alin. 2 al doilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului a cărei îndeplinire este necesară pentru a face obligatorie eliberarea autorizației prealabile, conform Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-268/13, s-a declarat că articolul 22 alin. 2 al doilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 592/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008, trebuie interpretat în sensul că autorizația solicitată conform alineatului (1) litera (c) punctul (i) al aceluiași articol nu poate fi refuzată atunci când tratamentul spitalicesc în cauză nu poate fi acordat în timp util în statul membru de reședință al asiguratului social din cauza lipsei medicamentelor și a materialelor medicale de primă necesitate. Această imposibilitate trebuie apreciată la nivelul ansamblului spitalelor din acest stat membru apte să acorde tratamentul respectiv și în raport cu intervalul de timp în care acesta din urmă poate fi obținut în timp util.
Instanța de fond a respins cererea în probațiune formulată de reclamantă relativ la administrarea probei testimoniale, reținând că este inutilă soluționării cauzei, având în vedere teza probatorie care se dorea a fi dovedită, respectiv aspecte legate de condițiile existente la momentul internării reclamantei la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, lipsa unor materiale medicale și medicamente uzuale, de primă necesitate, lipsa paturilor libere, aspecte detaliate în cererea de chemare în judecată.
Prin sentința atacată, ca urmare a faptului că instanța a apreciat inutilă cererea în probațiune formulată de reclamantă, instanța a considerat, de fapt, inadmisibilă acțiunea reclamantei atâta timp cât eliberarea formularului E112 se poate realiza doar în situația existenței unei imposibilități absolute de realizare a serviciului medical în România.
Or, față de modul de interpretare a celei de-a doua condiții prevăzută de art. 22 alin. 2 al doilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului a cărei îndeplinire este necesară pentru a face obligatorie eliberarea formularului E112, așa cum rezultă din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauză, este necesară, în virtutea dreptului la un proces echitabil, acordarea posibilității reclamantei de a face dovada prin administrarea de probe certe și concludente a faptului că tratamentul spitalicesc nu a putut fi acordat în timp util în România din cauza lipsei medicamentelor și a materialelor medicale de primă necesitate, imposibilitate care trebuie apreciată la nivelul ansamblului spitalelor din România apte să acorde tratamentul respectiv și în raport cu intervalul de timp în care acesta din urmă poate fi obținut în timp util.
Având în vedere considerentele expuse, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunțată fără administrarea probatoriului necesar, acțiunea fiind considerată inadmisibilă în ipoteza reținută de instanță, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului, urmează, ca, potrivit art. 312 alin. 3 și 5 din C. proc. civ., să se admită cererea de recurs declarat în cauză, să se caseze în întregime sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Cu ocazia rejudecării, instanța va pune în discuția părților necesitatea administrării probei cu înscrisuri, a probei testimoniale, precum și a tuturor probelor pe care le va considera necesare pentru a se stabili dacă, în cauză, tratamentul spitalicesc nu a putut fi acordat în timp util în România din cauza lipsei medicamentelor și a materialelor medicale de primă necesitate, imposibilitate care trebuie apreciată la nivelul ansamblului spitalelor din România apte să acorde tratamentul respectiv și în raport cu intervalul de timp în care acesta din urmă poate fi obținut în timp util; de asemenea, instanța de fond va avea în vedere și celelalte motive de recurs invocate și cheltuielile de judecată efectuate în toate fazele procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta recurentă P. E. împotriva sentinței civile nr.6487/2012 a Judecătoriei Sibiu, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2015.
PreședinteJudecătorJudecător
V. C. D. C. H. D. D.
Pl.C.M.semn.conf.art.262 C.pr.civ.
Președintele Tribunalului Sibiu
C. E. G.
Grefier
A. B.
Red.D.D.2.04.2015
Tehnored.A.B.2.04.2015
Ex.2
Jud.fond V.J.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 72/2015. Tribunalul SIBIU | Prestaţie tabulară. Decizia nr. 65/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
