Validare poprire. Decizia nr. 44/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 44/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 7240/306/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 44

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Judecător D. R. L.

Grefier D. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe apelant P. Ș. PRIN PRIMAR și pe intimat B. C. ALFA TÂRNĂVENI, intimat C. M., având ca obiect, validare poprire, împotriva s.civ. nr.3879/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Cauza a fost dezbătută în apel la data de 8 ian. 2015, încheierea din acea zi făcând parte integrantă din această hotărâre.

INSTANȚA,

Asupra apelului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 3879/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a admis cererea formulată de creditoarea B. C. ALFA TÂRNĂVENI în contradictoriu cu debitoarea P. Ș. și în consecință:

S-a validat poprirea înființată la 25.03.2014 de B. Bondi O. M. în dosarul execuțional nr. 39/2014 și să se dispună obligarea terțului poprit să plătească creditoarei, în limita creanței de 6.482 lei rezultată din titlul executoriu – contract de credit nr. 38/2012 precum și dobânzile și penalitățile contractuale viitoare, calculate până la recuperarea creanței, sumele datorate debitoarei, cu titlu de salariu, atât cele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în rate lunare, care nu vor depăși 1/3 din venitul net lunar al debitoarei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, reține:

Creditoarea B. C. Alfa Bank Târnăveni a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu - contract de credit nr. 38/2012, împotriva debitoarei C. M., cerere ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 39/2014 instrumentat de către Biroul executorului judecătoresc B. O. M.. Executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Sibiu, prin încheierea civilă nr. 996/2014.

Executorul judecătoresc a procedat la întocmirea formalităților de executare silită prin poprire, emițând la data de 31.03.2013, adresa de înființare a popririi către terțul poprit P. Ș., prin care s-a ordonat poprirea veniturilor salariale lunare în cuantum de 1/3 părți ale debitorului, până la concurența sumei de 6482 lei.

Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de31.03.2014. Cu toate acestea, terțul poprit nu și-a onorat obligația legală menționată anterior.

Potrivit dispozițiilor art. 789 NCPC, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Obligațiile terțului poprit sunt reglementate de prevederile art. 786 NCPC.

Astfel, în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:

1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2;

2. să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății.

Dacă sunt înființate mai multe popriri, terțul poprit va proceda potrivit alin. (1), comunicând, după caz, executorului ori creditorilor arătați la pct. 1 și 2 din același alineat numele și adresa celorlalți creditori, precum și sumele poprite de fiecare în parte.

Analizând poziția manifestată de către terțul poprit, instanța a constatat că acesta nu și-a onorat obligațiile legale, în termenul de 5 zile.

Față de aceste considerente, constatând că sunt întrunite condițiile necesare pentru validarea popririi, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 789 NCPC, a dispus validarea popririi înființată prin adresa emisă de Biroul executorului judecătoresc B. O. M. în dosarul execuțional nr. 39/2014, și a obligat terțul poprit să plătească creditoarei, în limita creanței de 6.482 lei rezultată din titlul executoriu – contract de credit nr. 38/2012 precum și dobânzile și penalitățile contractuale viitoare, calculate până la recuperarea creanței, sumele datorate debitoarei, cu titlu de salariu, atât cele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în rate lunare, care nu vor depăși 1/3 din venitul net lunar al debitoarei.

Împotriva acestei hotărâri terțul poprit a declarat apel, în termen, motivat, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și rejudecând cauza, respingerea cererii de validare a popririi.

Din motivarea apelului se reține că, sentința apelată nu cuprinde în considerentele sale probele care au condus la soluția pronunțată, respectiv nu au fost analizate condițiile legale ce trebuiau îndeplinite, iar măsura dispusă, se arată în continuare, nu poate avea eficiență juridică fiind imposibil de executat datorate condiționării de existență în buget a sumelor de bani alocate plății titlurilor executorii.

În fine, apelanta arată că P. . cuprins în bugetul pe anul 2014 sumele de bani alocate plății titlurilor executorii și invocă totodată excepția lipsei calității procesuale pasive.

În drept, se invocă disp. art. 466 și urm. C.p.civ.

Creditorul solicită respingerea apelului (întâmpinare f. 12-13 dos.).

Apelul nu este fondat.

Instanța de fond a fost investită cu o cerere de validare poprire, sediul materiei privind disp. art. 780 C.p.civ.

Față de calitatea și obligațiile terțului poprit, sunt aplicabile disp. art. 786 și 789 C.p.civ., dispoziții legale invocate de instanța de fond în considerentele hotărârii.

În atare situație, susținerile apelantei privind lipsa din considerentele hotărârii a unei analize asupra condițiilor legale, pentru validarea popririi, nu pot fi reținute.

Lipsa calității procesuale pasive a terțului poprit, este lipsită de suport legal având în vedere adev. nr.3677/18.11.2012 depusă de apelant la f. 7 dosar fond.

Lipsa fondurilor necesare, pentru că nu au fost alocate în bugetul pe anul 2014 anumite sume de bani, de asemenea nu pot fi reținute ca motiv pentru anularea hotărârii, dat fiind faptul că terțul poprit nu și-a onorat obligațiile potrivit art. 786 C.p.civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cazului de speță, în condițiile art. 480 (1) C.p.civ., apelul cum a fost formulat va fi respins.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta P. . civile nr.3879/2014 a Judecătoriei Sibiu, pe care o păstrează.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

M. D. D. R. L. D. M.

red.MD/27.1.2015

tehn.red.DM/2.2.2015

ex.4; j. fond M. H.

Jud. Sibiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 44/2015. Tribunalul SIBIU