Anulare act. Decizia nr. 1432/2013. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 1432/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 5627/314/2011

Dosar nr._ anulare act

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 1432

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.06.2013

PREȘEDINTE I. G.

JUDEC ĂTOR B. I. E.

JUDECĂTOR G. D.

GREFIER G. F.

Pe rol, judecarea pronunțarea asupra recursului formulat de către reclamanții P. V. și P. E., ambii domiciliați în Suceava, ., nr. 45, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr.4419 pronunțată la dat de 10.10.2012 de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimați fiind pârâții B. Ș., domiciliat în București, sector 3, ., .. 2, apt. 26, Z. I. S., domiciliată în Pitești, .. 1, ., ., jud. Argeș și S. A. M., domiciliată în Pitești, .. 5, ., jud. Argeș.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 27 mai 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când, din lipsă de timp pentru deliberare, în baza disp. art. 260 C., s-a amânat pronunțarea la data de astăzi, 03.06.2013.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava la data de 06 iunie 2011 și înregistrată sub nr._, reclamanții P. V. și P. E. au solicitat în contradictoriu cu pârâții B. Ș., Z. I. S. și S. A. M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea declarației autentificată sub nr.1960 din 26.06.2009 la B.N.P.L. C. întrucât s-a dat sub imperiul unei puternice stări de violență psihică și ca urmare a mijloacelor viclene care au îmbrăcat forma dolului utilizate de către prim pârâtul B. Ș.; de asemenea a fost în eroare cu privire la substanța obiectului convenției, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat căîntre părți există o stare litigioasă de foarte mulți ani (1998 ) cu privire la imobilul situat în ., nr. 45, jud. Suceava, situație concretizată în numeroase procese.

Urmare a acestor procese, în anul 2008, prin sentința civilă nr.3945 a Judecătoriei Suceava, reclamanții au obținut obligarea pârâților la plata sumei de 58.190 lei cu titlul de pretenții civile și a sumei de 5.149,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Ulterior pronunțării acestei hotărâri, prim pârâtul B. Ș. a inițiat numeroase demersuri de intimidare, amenințându-i cu închisoarea, cu demolarea, că le va distruge viața și tot ce au construit, toată averea de-o viață, dacă nu renunță la pretențiile obținute prin hotărârea judecătorească menționată mai sus.

Urmare a tuturor acestor „represiuni”, puse în practică prin mijloace viclene, pârâtul a reușit să le insufle temerea că vom pierde tot dacă nu vom renunța la pretențiile dobândite.

Tot acesta, prin mijloacele sale viclene, a reușit să-i manipuleze, amăgindu-i că în schimbul renunțării la pretențiile obținute, vor înceta litigiile dintre părți, iar el le va vinde imobilul în litigiu.

Au susținut reclamanții că în acest sen, li s-a propus să meargă la notar și să declare că pretențiile lor au fost achitate de către pârâți și că, pe cale de consecință, s-au stins obligațiile stabilite în sarcina lor.

În speranța stingerii oricărui litigiu viitor între noi părți cu privire la imobil și dobândirii calității de proprietar, reclamanții au arătat că au declarat astfel, cum li s-a cerut, însă ulterior acestei declarații, însă tot în aceeași zi între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare, însă cu niște condiții care nu puteau fi niciodată îndeplinite de către ei.

Astfel, pentru o casă în suprafață utilă de 80,64 mp și două terenuri în suprafața de 221 mp, respectiv 69 mp, erau obligați să achite în termen de câteva luni suma de 100.000 de euro, fără a se vorbi (în sensul de a se compensa), despre suma care am declarat că le-a fost achitată.

Prin mijloacele viclene utilizate și sub amenințarea evacuării din imobil și a demolării imediate a acestuia, fără posibilitatea de a recupera vreun bun, li s-a pus în vedere să declare că nu mai au nici un fel de pretenții asupra acestor sume, chiar dacă acest antecontract nu se va perfecta în formă autentică.

Au susținut reclamanții că practic au fost determinați să declare că s-au stins obligațiile dintre părți în speranța perfectării în formă autentică a unui contract, iar în antecontract au fost determinați să declare că nu mai au nici un fel de pretenții cu privire la sumele de bani obținute pe cale judecătorească chiar dacă contractul nu se va încheia în formă autentică.

Au menționat reclamanții că au fost în eroare asupra substanței obiectului convenției și au considerat că urmare a semnării declarației notariale, vom dobândi imobilul și nu promisiunea de vânzare a acestuia. Au înțeles că suma de bani la care au renunțat va fi considerată ca reprezentând o primă tranșă a prețului plătit pentru dobândirea proprietății asupra imobilului.

Având în vedere cele anterior menționate, reclamanții au arătat că rezultă, fără putință de tăgadă, că la întocmirea declarației notariale, declarație care solicită a fi anulată, nu au fost respectate condițiile de validitate necesare pentru ca aceasta să producă efecte juridice.

De asemenea, ar arătat că consimțământul reclamanților din prezenta cauză nu a fost valabil exprimat, fiind, în mod evident afectat de vicii (eroare asupra substanței obiectului, doi și violență psihică), motiv pentru care se impune anularea actului contestat.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art.112 Cod procedură civilă, art. 948 Cod civil, art.953 și următoarele Cod civil, art.274 Cod procedură civilă.

În dovedire, reclamanții au depus la dosar înscrisuri ( f.6- 13 dosar).

Pârâții au formulat întâmpinare ( f.20-30 dosar), prin care au solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă, iar în subsidiar ca nefondată.

Pârâții au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în temeiul disp. art.9 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă. În speță, dreptul la acțiune al reclamanților în vederea anulării Declarației autentificată de către BNP V. L. C. s-a împlinit cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului. Cum actul a cărui anulare se solicită a fost încheiat la 26.06.2009, reclamanții ar fi putut să se adreseze instanței cel mai târziu la data de 26.12.2010, or reclamanții au înaintat instanței cererea de chemare în judecată la data de 06.06.2011.

Pe fond, au arătat că prin sentința civilă nr.168F/11.06.2004 a Tribunalului Ialomița, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3447/31.03.2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție și învestită cu formulă executorie prin încheierea de ședință din 24.08.2006 (Ds. nr._ a Tribunalului Ialomița), a fost admisă acțiunea în revendicare privind . nr.1492 și teren curți-clădiri, situate în Suceava, . nr. 45, jud. Suceava, iar numiții P. V. și P. E. au fost obligați să demoleze pe cheltuiala lor imobilul contracție P+l cu o suprafață construită la parter de 33,84 mp, imobil construit în Suceava, . nr. 45, jud. Suceava, în continuarea casei cu nr. 1492 și să repare vechea clădire ca urmare a construirii și ridicării prin demolare a imobilului P+L. De asemenea, în anul 2006 au pornit executarea silită imobiliară împotriva reclamanților.

Au mai arătat că pe rolul Judecătoriei Suceava s-au introdus de către numiții P. V. și P. E. mai multe contestații la executare, care au format obiectul dosarului nr._, dosarului nr._ și a dosarului nr._ .

Astfel, prin sentința civilă nr.260/24.01.2007 a Judecătoriei Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1154/22.05.2007 a Tribunalului Suceava (Ds. nr._ ), prin sentința civilă nr.1172/26.03.2007 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin decizia nr. 2255/16.10.2007 a Tribunalului Suceava (Ds. nr._ ) și prin sentința civilă nr.2143/08.05.2009 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin decizia nr.1404/11.08.2009 a Tribunalului Suceava (Ds. nr._ ), au fost respinse ca nefondate contestațiile la executare promovate de către soții P.. Cum debitorii nu și-au dus la îndeplinire obligația stabilită prin titlul executoriu, prin încheierea din 10.10.2008 a Judecătoriei Suceava (Ds. nr._ ) a fost autorizat să demolez el însuși sau prin intermediul altor persoane, pe cheltuiala numiților P. V. și E., imobilul respectiv executare care face obiectul Dosarului nr. 34/2009 al B. C. M. G. Sarmis.

Au mai arătat pârâții că în anul 2006, prin sentința civilă nr. 1192/28.03.2006 a Judecătoriei Suceava (Dosar nr. 7881/2004), definitivă prin Decizia nr. .899/21.11.2006 (Dosar nr._ ) a Tribunalului Suceava și irevocabilă prin Decizia nr. 167/02.04.2007 a Curții de Apel Suceava, a fost admisă cererea principală având ca obiect obligația de a face formulată de Municipiul Suceava - prin Primar, s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții B. Ș. și Z. N. Herta (moștenită de S. A. M. și Z. I. S.), cu obligarea pârâtului P. V. să desființeze construcțiile nelegal realizate în . nr. 45, mun. Suceava, cu nerespectarea dispozițiilor Autorizației de construcție nr. 555/27.09.2002 emisă de Primăria mun. Suceava, în termen de 3 luni.

În anul 2003, în urma unui control efectuat de către inspectori ai Primăriei mun. Suceava, identificându-se construcția nelegală, s-a întocmit un Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, prin care s-a dispus oprirea lucrărilor, plata amenzii stabilite în sarcina contravenientului P. și . obținerea unei noi autorizații raportat la situația reală din teren.

Se mai arată că P. V. a plătit amenda, a oprit pentru scurt timp lucrările, dar nu a obținut autorizația de construire necesară intrării în legalitate până la data de 15.09.2003, așa cum fusese stabilit prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor. Ca urmare, în conformitate cu disp. art.32 Legea nr. 50/1991, Primăria municipiului Suceava a promovat pe rolul Judecătoriei Suceava acțiune de desființare a construcțiilor nelegal realizate (Dosar nr. 7881/2004). În această cauză pârâtul, alături de ceilalți coindivizari, a formulat o cerere de intervenție în interes propriu.

În aceste condiții, cum soluția instanțelor judecătorești a fost cea de desființare a construcțiilor nelegal realizate de către P. V. și E., în anul 2009 a pornit executarea silită imobiliară împotriva reclamanților P. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1192/2006 a Judecătoriei Suceava, însă P. V. și E. au promovat din nou contestație la executare, care a fost respinsă ca nefondată.

Cum nici în această situație debitorii nu și-au îndeplinit obligația cuprinsă în titlul executoriu, prin încheierea din 19.05.2010 a Judecătoriei Suceava pârâtul, alături de ceilalți creditori, au fost autorizați să demoleze ei înșiși sau prin intermediul altor persoane, pe cheltuiala lui P. V. și E., imobilul în litigiu.

La data de 16.08.2010, numitul P. V., a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute în dosarele de executare nr. 34/2009 și 145/2009 ale B.E.J. C. M. G. Sarmis, solicitând anularea tuturor actelor de executare. Prin sentința civilă nr. 346/27.01.2011 a Judecătoriei Suceava (Dosar nr._ ) a fost respinsă cererea lui P. V., ca neîntemeiată.

Același debitor a promovat recurs împotriva acestei sentințe, însă la termenul de judecată din 26.05.2011 Tribunalul Suceava a luat act de măsura suspendării judecării recursului până la data de 15.06.2011, când urma ca înalta Curtea de Casație și Justiție să se pronunțe asupra cererii de strămutare a pricinii formulată de către recurentul P. V.. Cererea de strămutare a făcut obiectul dosarului nr._, soluționat în sensul respingerii cererii.

Se mai arată că în vara anului 2009, ca urmare a declanșării executării silite împotriva reclamanților, formându-se dosarele de executare nr. 34/2009 și 145/2009 ale B. C. M. G. Sarmis, aceștia i-au propus din nou să le vândă imobilul din municipiul Suceava, . nr. 45, situație care ar fi stins toate litigiile existente.

Cu această ocazie, au încheiat la data de 26.06.2009 convenția denumită „Antecontract de vânzare-cumpărare" ce a fost autentificată de către BNP L. V. C. sub nr. 1959/26.06.2009, iar cu acea ocazie, numiții P. V. și E. au dat declarația autentificată sub nr. 1960/26.06.2009 de același notar public.

Termenul acordat cumpărătorilor pentru achitarea prețului a fost 25.08.2009.

Se mai arată că în aceeași zi, P. V. și P. E. au dat Declarația autentificată sub nr. 2676 de către același notar public, prin care au arătat că „potrivit art 247 C.pr.civ. renunță la dreptul ce face obiectul Sentinței civile nr. 3945/2008 pronunțată de Judecătoria Suceava în Dosarul civil numărul_, aflat pe rolul Tribunalului Suceava, în recurs, compus din pretenții în sumă de 58.190 lei și cheltuieli de judecată în sumă de 5.149 lei". Prin același act s-a renunțat la acest drept și în dosarul de executare nr. 61/2009 și în Dosarul nr._ al Judecătoriei Suceava.

De asemenea, aceștia au declarat: „...nu mai avem nici un fel de pretenții, prezente sau viitoare, cu privire la sumele indicate mai sus de la B. Ș., Z. I. S. și S. A. M.".

Pârâții au mai solicitat respingerea, ca neîntemeiată a cererii de anulare a declarației reclamanților care a fost autentificată sub nr. 1960/26.06.2009 de către BNP L. V. C..

Au susținut pârâții că în literatura juridică se arată că dolul, ca viciu de consimțământ, este alcătuit din două elemente: un element material, obiectiv, constând în utilizarea de mijloace viclene (mașinațiuni, șiretenii, manopere dolosive) pentru a induce în eroare și un element subiectiv, intențional, constând în intenția de a induce în eroare o persoană, pentru a o determina să încheie un act juridic civil.

De asemenea, au arătat că pentru a fi viciu de consimțământ, dolul trebuie fie determinant pentru încheierea actului juridic și să provină de la cealaltă parte.

Cu privire la violență, pârâții au arătat că pentru a fi viciu de consimțământ, violența trebuie să întrunească, cumulativ, următoarele două condiții: să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil și să fie injustă (nelegitimă, ilicită).

De asemenea, au arătat că reaua-credință a lui P. V. și E. este evidentă, deoarece imobilele edificate de către cei doi reclamanți trebuie desființate, în conformitate cu dispozițiile sentințelor ce constituie titlu executoriu și care formează obiectul dosarelor de executare nr. 34/2009 și 145/2009 ale B. C. M. G. Sarmis.

Mai mult decât atât, pentru a se putea reține existența violenței trebuie ca amenințarea să fie ilicită și deci să se refere la o faptă pe care cel ce amenință nu ar fi îndreptățit să o facă, ipoteză care nu subzistă în speță, deoarece instanțele de judecată românești au stabilit, în mod irevocabil, că reclamanții din prezenta cauză trebuie să demoleze imobilele construite în mod ilegal.

Cum nu sunt date viciile de consimțământ invocate de către reclamanți - eroare, dol sau violență – pârâții au solicitat să respingerea ca nefondată a acțiunii.

Au depus la dosar înscrisuri (f.32-64 dosar).

Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare ( f.94-97 dosar), prin care au solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, precum și susținerile pârâților, ca nefondate.

Cu privire la excepția invocată au arătat că stările de violență psihică și mijloacele viclene utilizate de către pârâtul B. Ș. au încetat la data de 30 mai 2011, dată la care s-a început demolarea casei.

La termenul de judecată din data de 01.02.2012, reclamanții au formulat o cerere în completare prin care au solicitat în contradictoriu cu pârâții din prezenta cauză, anularea declarației autentificată sub nr.2676 din 25.08.2009 la BNP L. C., întrucât și această declarație s-a dat sub imperiul unei puternice stări de violență psihică și ca urmare a mijloacelor viclene care au îmbrăcat forma dolului, utilizate de către pârâtul B. Ș., fiind în eroare cu privire la substanța obiectului convenției, cât și prelungirea termenului de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică până la data de 08.10.2009.

Pârâtul B. Ș. a formulat un memoriu ( f.120), prin care a solicitat respingerea cererii în completare ca fiind depusă tardiv, respingerea acțiunii ca prescrisă, invocând totodată și excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul disp. art.9 din decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care în cazul violenței începe să curgă de la data când aceasta a încetat, iar în cazul vicleniei cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.

La termenul de judecată din data de 3 octombrie 2012, instanța, în conformitate cu dispozițiile art.132 Cod procedură civilă a constatat că cererea completatoare de la fila 105 dosar reprezintă o întregire și modificare a acțiunii, astfel că față de opoziția pârâților de a fi soluționată împreună cu cererea de chemare în judecată și având în vedere că a fost introdusă mult după prima zi de înfățișare, care a fost la data de 12.10.2011 (față de 01.02.2012), a respins-o ca fiind tardiv depusă.

Prin sentința civilă nr. 4419/10.10.2012, prima instanță a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâți, ca neîntemeiată, a respins acțiunea reclamanților Popoivici V. și P. E. domiciliați în Suceava, . nr.45, jud.Suceava în contradictoriu cu pârâții B. Ș. domiciliat în București, sector 3, ., ., Z. I. S. domiciliată în Pitești, Calea București, nr.1, . și S. A. M. domiciliată în Pitești, ..5, ..A, ., jud. Argeș, ca nefondată și luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a constatat că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, pârâții au învederat că, în speță, sunt aplicabile prevederile art.9 alin.2 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, conform, cărora termenul de prescripție în cazul acțiunii în anularea unui act juridic, întemeiată de reclamanți pe motiv de dol, este de 18 luni calculate de la data încheierii actului. Contrar susținerilor pârâților, termenul de 18 luni prevăzut de alin.2 al art.9 din actul normativ mai sus arătat nu reprezintă un termen de prescripție extinctivă ci marchează doar momentul de la care începe să curgă termenul general de 3 ani. Așa dar, acțiunea în anularea declarației autentificate sub nr.1960/26.06.2009 de către BNP L. V. C., formulată de reclamanți este supusă termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, care începe să curgă de la data întocmirii actului juridic contestat, astfel că acțiunea de față a fost formulată de reclamanți în interiorul termenului general de prescripție.

Pe fond, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Prin sentința nr.168F/11.06.2004 a Tribunalului Ialomița, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3447/31.03.2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție și învestită cu formulă executorie prin încheierea de ședință din 24.08.2006 (Dosar nr._ a Tribunalului Ialomița), a fost admisă acțiunea în revendicare privind . nr.1492 și teren curți-clădiri, situate în Suceava, . nr. 45, jud. Suceava, iar numiții P. V. și P. E. au fost obligați să demoleze pe cheltuiala lor imobilul contracție P+l cu o suprafață construită la parter de 33,84 mp, imobil construit în Suceava, . nr. 45, jud. Suceava, în continuarea casei cu nr. 1492 și să repare vechea clădire ca urmare a construirii și ridicării prin demolare a imobilului P+L. În anul 2006 s-a pornit executarea silită imobiliară împotriva reclamanților.

Reclamanții P. V. și P. E. au introdus pe rolul Judecătoriei Suceava mai multe contestații la executare, care au format obiectul dosarului nr._, dosarului nr._ și a dosarului nr._ .

Prin sentința civilă nr.260/24.01.2007 a Judecătoriei Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1154/22.05.2007 a Tribunalului Suceava (Ds. nr._ ), prin sentința civilă nr.1172/26.03.2007 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin decizia nr. 2255/16.10.2007 a Tribunalului Suceava (Ds. nr._ ) și prin sentința civilă nr.2143/08.05.2009 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin decizia nr.1404/11.08.2009 a Tribunalului Suceava (Ds. nr._ ), au fost respinse ca nefondate contestațiile la executare promovate de către soții P.. Cum debitorii nu și-au dus la îndeplinire obligația stabilită prin titlul executoriu, prin încheierea din 10.10.2008 a Judecătoriei Suceava (Ds. nr._ ), pârâtul B. Ș. a fost autorizat să demoleze el însuși, sau prin intermediul altor persoane, pe cheltuiala numiților P. V. și E., imobilul respectiv executare care face obiectul Dosarului nr. 34/2009 al B. C. M. G. Sarmis.

În anul 2006, prin sentința civilă nr. 1192/28.03.2006 a Judecătoriei Suceava (Dosar nr. 7881/2004), definitivă prin Decizia nr.899/21.11.2006 (Dosar nr._ ) a Tribunalului Suceava și irevocabilă prin Decizia nr. 167/02.04.2007 a Curții de Apel Suceava, a fost admisă cererea principală având ca obiect obligația de a face formulată de Municipiul Suceava - prin Primar, s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții B. Ș. și Z. N. Herta (moștenită de S. A. M. și Z. I. S.), cu obligarea pârâtului P. V. să desființeze construcțiile nelegal realizate în . nr. 45, mun. Suceava, cu nerespectarea dispozițiilor Autorizației de construcție nr. 555/27.09.2002 emisă de Primăria mun. Suceava, în termen de 3 luni.

Reclamantul P. V. a plătit amenda, a oprit pentru scurt timp lucrările, dar nu a obținut autorizația de construire necesară intrării în legalitate până la data de 15.09.2003, așa cum fusese stabilit prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor. Ca urmare, în conformitate cu disp. art.32 Legea nr. 50/1991, Primăria municipiului Suceava a promovat pe rolul Judecătoriei Suceava acțiune de desființare a construcțiilor nelegal realizate (Dosar nr. 7881/2004). În această cauză pârâtul, alături de ceilalți coindivizari, au formulat o cerere de intervenție în interes propriu.

Același debitor a promovat recurs împotriva acestei sentințe, însă la termenul de judecată din 26.05.2011 Tribunalul Suceava a luat act de măsura suspendării judecării recursului până la data de 15.06.2011, când urma ca Înalta Curtea de Casație și Justiție să se pronunțe asupra cererii de strămutare a pricinii formulată de către recurentul P. V.. Cererea de strămutare a făcut obiectul dosarului nr._, soluționat în sensul respingerii cererii.

În vara anului 2009, ca urmare a declanșării executării silite împotriva reclamanților, formându-se dosarele de executare nr. 34/2009 și 145/2009 ale B. C. M. G. Sarmis, aceștia i-au propus din nou să le vândă imobilul din municipiul Suceava, . nr. 45, situație care ar fi stins toate litigiile existente.

Termenul acordat cumpărătorilor pentru achitarea prețului a fost 25.08.2009.

În aceeași zi, P. V. și P. E. au dat Declarația autentificată sub nr. 2676 de către același notar public, prin care au arătat că „potrivit art 247 C.pr.civ. renunță la dreptul ce face obiectul Sentinței civile nr. 3945/2008 pronunțată de Judecătoria Suceava în Dosarul civil numărul_, aflat pe rolul Tribunalului Suceava, în recurs, compus din pretenții în sumă de 58.190 lei și cheltuieli de judecată în sumă de 5.149 lei". Prin același act s-a renunțat la acest drept și în dosarul de executare nr. 61/2009 și în Dosarul nr._ al Judecătoriei Suceava.

De asemenea, aceștia au declarat: „...nu mai avem nici un fel de pretenții, prezente sau viitoare, cu privire la sumele indicate mai sus de la B. Ș., Z. I. S. și S. A. M.".

În acțiunea lor, reclamanții au arătat că, la data întocmirii declarației autentificate sub nr.1960/26.06.2009 (f.6), aceștia au fost în eroare asupra substanței convenției, în sensul că au considerat că, semnând această declarație notarială au dobândit proprietatea asupra imobilului în discuție și nicidecum că au semnat doar o promisiune de vânzare-cumpărare. Că nu este așa o recunosc chiar reclamanții care la fila 100 dosar au arătat că deoarece nu au reușit să procure suma totală de 100.000 Euro, au solicitat un nou termen pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, așa încât s-a încheiat actul adițional din 25.08.2009, prin care s-a prelungit termenul de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare până la data de 08.10.2009. Or, din analiza acelui antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1959 din aceeași dată (26.06.2009) – f.7-8 dosar, rezultă că atât antecontractul cât și declarația contestată având număr de autentificare 1960/26.06.2009, au fost întocmite în același birou notarial, în aceleași împrejurări și chiar în prezenta avocaților părților contractante, care au contrasemnat antecontractul de vânzare-cumpărare.

Pentru ca eroarea asupra substanței obiectului convenției să fie considerată viciu de consimțământ, întrucât este vorba de o chestiune subiectivă, aprecierea erorii trebuie să se facă funcție de circumstanțele în care s-a încheiat actul juridic respectiv, instanța judecătorească urmând să interpreteze voința părților.

Prin urmare, din cele reținute mai sus instanța consideră că reclamanții nu puteau fi în eroare asupra substanței obiectului convenției întrucât este evident că aveau în mod clar reprezentarea realității mai ales că știau cu certitudine care sunt consecințele declarației lor notariale, în contextul în care imediat, în aceleași împrejurări au semnat în calitate de antecumpărători, antecontractul nr.1959/26.06.2009.

Așa fiind, instanța nu a putut reține ca motiv de anulare a declarației notariale contestate de reclamanți eroarea asupra obiectului convenției, ca viciu de consimțământ.

Reclamanții au invocat ca al doilea motiv de anulare a aceleiași declarații, dolul ca viciu de consimțământ.Dolul este viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea unor mijloace viclene sau dolosive în scopul de a determina să încheie actul. Existența dolului poate fi reținută în cazul în care se regăsește elementul intențional, voința de a induce în eroare partea contractantă și elementul material adică folosirea de mijloace viclene pentru inducerea în eroare.

Ori, potrivit art.960 alin.2 din Codul civil „dolul nu se presupune” ceea ce înseamnă că reclamanții care invocă acest viciu de consimțământ trebuie să îl dovedească.

Cum în speță reclamanții nu au dovedit existența unor manopere dolozive ce ar fi fost folosite de pârâți cu ocazia încheierii de către ei a actului juridic unilateral în fața notarului, instanța nu va reține nici acest motiv de anulare a declarației notariale în discuție.

În fine, nici violența ca viciu de consimțământ nu poate fi reținută de instanță ca motiv de anulare a actului notarial, întrucât din actele și lucrările dosarului nu rezultă că pârâții i-ar fi amenințat pe reclamanți cu acte de violență care să le producă o asemenea temere încât să-i determine să încheie acel act juridic, contrar voinței lor.

Așadar, instanța văzând că în raport de circumstanțele în care a fost întocmită declarație notarială nr.1960/26.06.2009, reclamanții nu au putut face dovada că acest act juridic a fost încheiat prin eroare, dol sau violență, instanța a respins acțiunea lor, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza disp. art. 312 pct. 5 C. raportat la disp. art. 304 ind. 1 C. pentru următoarele considerente:

Instanța a încălcat disp. art. 129 pct. 5 C. precum și dreptul la apărare întrucât nu a stăruit prin toate mijloacele legale aflarea adevărului, care era imperios necesar a fi legat de administrarea probelor testimoniale, așa cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată și oral în fața acestuia.

Toate motivările din acțiune, răspunsul la întâmpinare și răspunsul la memoriul pârâtului au avut ca bază legală administrarea probei cu martori.

În urma numeroaselor litigii pe care le-au avut cu pârâții, încă din luna decembrie 2007 și ulterior, în iunie 2008 i-au solicitat pârâtului B. Ș. încheierea unui contract autentic de v/c a casei primită în 1988 și ulterior revendicată prin sentința civilă nr. 168F/11.06.2004 a Tribunalului Ialomița. Deplasându-se la București și luând legătura cu pârâtul, acesta a convenit inițial asupra unui preț de 135.000 euro, însă în luna iunie 2008 l-a mărit la 170.000 euro ( deși fiul acestuia a fost de acord cu suma inițială).

Pentru că nu au ajuns la nicio înțelegere, după declanșarea procedurii de executare silită, la data de 25 iunie 2009, au fost chemați la B. C. M. G. Sarmis unde au fost amenințați că li se va demola casa. Luând legătura cu pârâtul, care a avut același comportament, le-a spus să meargă la notariat pentru a renunța la pretențiile civile la care au fost obligați pârâții prin sentința civilă nr. 3945/_ a Judecătoriei Suceava pronunțată în dos. nr._/2006 aflat atunci pe rolul Tribunalului Suceava în recurs.

Astfel că a doua zi, la data de 26 iunie 2009 s-au prezentat la B.N.P. C. L. unde au avut discuții tensionate cu pârâtul B. care i-a întrebat dacă au banii pentru cumpărarea casei, pentru că în caz contrar o va demola. Atunci i-au spus că la data de 21.12.2007 când au mers la București pentru perfectarea actelor de v/c aveau suma de 140.000 euro, însă a refuzat să încheie actul pentru că veneau sărbătorile. Dovada existenței banilor o face extrasul de cont de la Raiffeisen Bank ( depus la dosar). Deși au revenit la București în iunie 2008, pârâtul a mărit nejustificat prețul cu încă 30.000 euro, tocmai în ideea de a-i șicana și de a-și bate joc de ei. Deși banii erau în cont și au insistat să cumpere cu prețul inițial, pârâtul a refuzat categoric.

Pe parcursul celor două ore cât au stat la notar, pârâtul a monopolizat toată discuția, și-a modificat declarația de mai multe ori până să ajungă la forma finală, a dictat el însuși antecontractul de v/c și declarația.

Pentru că tot timpul i-a amenințat că îi demolează și că va aduce o firmă specializată în acest sens, au semnat ambele acte, fiind extrem de speriați și având credința că vor deveni proprietarii imobilului în baza primei tranșe de bani în sumă de 63.340 lei pe care au considerat-o a fi suma la care au fost obligați pârâții, reprezentând contravaloarea cheltuielilor pe care le-au efectuat pentru întreținerea, conservarea și administrarea imobilului.

Chiar dacă au semnat antecontractul de v/c aut. sub nr. 1959 din 26.06.2009 prin care pârâtul B. Ș. s-a obligat să le vândă suprafața de 221 m.p. teren curți construcții împreună cu una casă în suprafață de 80,64 m.p. și suprafața de 69 m.p. teren construcții la prețul de 100.000 euro (același preț ca în 2007 stabilit de acesta când prețurile pe piața imobiliară a începuseră să scadă dramatic) sub impulsul temeri lor și a stării psihice la care au fost supuși, au acceptat toate aceste condiții impuse. Presiunea a fost atât de mare și având credința că vor fi protejați ulterior în dreptul lor, li s-a impus să accepte și clauza contractuală referitoare la aceea că ar fi renunțat la toate sumele pretinse de ei, chiar și dacă nu se va încheia contractul de v/c în formă autentică,lucru care este total aberant. Nimeni nu poate renunța la toată munca sa de o viață pur și simplu, decât numai în anumite circumstanțe obiective.

De altfel, graba pârâtului cu care a fost demarată această pretinsă "înțelegere", precum și declarația lor aut. sub nr. 1960 din 26. 06. 2009 a fost determinată de faptul că la data de 1.09.2009 era fixat termenul de judecată privind recursul formulat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 3945/2008 a Tribunalului Suceava.

Termenul pentru predarea sumei de 100.000 euro a fost fixat la 25.08.2009 și deși aveu doar suma de 50.000 euro, cu promisiuni de a fi împrumutați de rude pentru diferența de bani, la presiunile pârâtului, au fost nevoiți să mai dea o declarație înregistrată sub nr. 2676 din 25.08.2009 care are același conținut ca și declarația din 26.06.2009 cu specificația că în plus, s-a mai indicat numărul de dosar de la Tribunalul Suceava, care era în recurs, precum și sumele la care renunțau, reprezentând pretenții bănești și cheltuieli de judecată.

Este foarte clar faptul că pârâtul n-a avut intenția să vândă, ci numai interesul de a anula sentința civilă nr. 3845/29.09.2009 a Judecătoriei Suceava cu privire la obligația sa de a le plăti suma totală de 63.340,30 lei care la cursul BNR din septembrie 2008 era echivalentul a 17.500 euro.

Toate aceste discuții tensionate, amenințările și violențele psihice, precum și mijloacele viclene exercitate asupra lor le-au indus o temere de neînlăturat de a semna declarațiile a căror anulare o solicită.

Consideră că subzistă dolul ( sau viclenia) ca viciu de consimțământ, pentru că, așa cum arăta mai sus, intenția pârâtului a fost aceea de a fi absolvit de plata pretențiilor civile și a cheltuielilor de judecată și nicidecum pentru a vinde. Ei au avut disponibilitatea de cumpăra și în 2007, când au împrumutat o sumă importantă de 140.000 euro, dar pe care, pârâtul a refuzat-o ulterior majorând prețul.

Aceeași disponibilitate de a cumpăra au avut-o și în 2009, făcând eforturi disperate de a găsi suma de bani pretinsă, cu împrumuturi multiple și cu credința că vor putea achita întreg prețul care nu este de neglijat. De fapt, în acea perioadă de criză, nu oricine le putea garanta împrumuturi pentru sume atât de mari. Însă la ultimul termen de plată din 22.10.2009, pârâtul a refuzat să îi mai aștepte. Deci, de la pronunțarea deciziei civile nr. 1429 din 1.09.2009 a Tribunalului Suceava și până la refuzul pârâtului de a mai vinde nu trecuse decât o lună și 22 zile, timp deosebit de scurt când vorbim despre seriozitatea unei asemenea vânzări pe care ei au tratat-o ca atare și nicidecum pârâtul.

Ulterior, au luat legătura cu pârâtul și l-au rugat să aibă înțelegerea necesară și să accepte vânzarea, însă acesta deja demarase operațiunea de demolare, obligație stabilită prin încheierea din 19.05.2010 a Judecătoriei Suceava. Ca urmare, au început alte litigii dintre părți privind contestația la executare, iar la data de 30.05.2011 au fost demolați.

În speță este dată și violența, ca viciu de consimțământ. Literatura de specialitate arată că violența constă în amenințarea unei persoane cu un rău grav, de neînlăturat, având ca obiect patrimonial integritatea fizică sau morală a unei persoane, care-i insuflă acesteia o temere care o determină să încheie un act juridic.

Acest rău poate privi atât persoana care încheie actul cât și averea sa.

Ca element obiectiv, răul cu care este amenințată persoana care încheie actul trebuie să fie considerabil și prezent, cu alte cuvinte să fie grav, adică să prezinte o anumită importanță, să fie de neînlăturat și iminent.

Faptul că tot timpul au fost amenințați cu demolarea imobilului, că pârâtul i-a amenințat că le va distruge le-a indus starea de frică și de disperare pentru a nu pierde tot ce au adunat într-o viață. Ca urmare, s-au îmbolnăvit grav. Chiar dacă existau niște hotărâri irevocabile, au sperat că nu vor fi puse în executare și că vor ajunge la o înțelegere omenească și echitabilă, așa cum era normal.

De aceea, subzistă elementul subiectiv care constă în insuflarea temerii fără de care ei, nu ar fi încheiat actul. Constrângerea morală la care au fost supuși caracterizează pe deplin modalitatea în care au fost încheiate actele.

Toate aceste situații expuse mai sus au fost determinante în ceea ce privește încheierea declarațiilor notariale.

Instanța a motivat faptul că nu sunt date elementele caracteristice ale viciilor de consimțământ invocate de ei, făcând o analiză în ceea ce privește teoria dreptului civil. Însă tot ea arată că "potrivit art. 960 alin 2 din C civil doluI nu se presupune, ceea înseamnă că reclamantii care invocă acest viciu de consimtământ trebuie să-l dovedească". Același lucru este arătat și în întâmpinarea depusă de pârât.

Ori, pe de o parte, aceste aspecte nu pot rezulta din înscrisurile depuse la dosar, chiar dacă s-a motivat că ei au fost asistați de un avocat la semnarea actelor, ceea ce nu dovedește în ce condiții au fost constrânși să încheie actele cu pârâtul și care a fost atitudinea acestuia. Cei care au participat efectiv la exercitarea acestor acte de amenințare și de intimidare sunt functionarii din cadrul biroului notarial care trebuiau să fie chemati pentru a declara cele constatate la fața locului.

Pe de altă parte, practica judiciară este constantă în ceea ce privește modul de administrare a probelor testimoniale în aceste litigii.

Prin urmare, instanța în mod incorect a respins proba solicitată și le-a dat cuvântul la dezbateri, astfel că nu a administrat toate probele necesare și complete pentru a da o soluție legală. În acest fel, instanța nu a intrat în cercetarea fondului, ceea ce reclamă casarea cu trimitere spre rejudecare pentru completarea probatoriului.

Greșit instanța a respins ca tardiv introdusă cererea completatoare, cu privire la anularea celei de-a doua declarații aut. sub nr.2675 din 25.08.2009.

În primul rând, consideră că solicitarea lor nu se circumscrie noțiunii de modificare a acțiunii principale, ci este vorba despre o precizare cu privire la anularea unui al doilea act autentic ( declarație) al cărui conținut nu diferă de primul, dar care ambele acte notariale produc același efect juridic și sunt supuse anulabilității.

Faptul că ambele declarații au același conținut rezultă și din faptul că instanța nu le-a pus în vedere să timbreze la valoarea celui de-al doilea act notarial, fiind vorba despre aceleași pretenții bănești la care au renunțat.

Dacă se au în vedere disp. art. 132 alin. 1 C. și dacă s-ar interpreta ca o modificare a cererii de chemare în judecată, aceasta se putea face până la prima zi de înfățișare, când părțile legal citate pot pune concluzii. Arată că prima zi de înfățișare nu este cea din data de 12.10.2011 pentru că nu era achitată taxa judiciară de timbru, taxă care a fost plătită la 7.05.2012, deci după introducerea cererii.

În concluzie, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, cu plata cheltuielilor de judecată.

Numiții B. Ș. și El Sadek D., moștenitori ai pârâtului-intimat B. Ș., decedat în cursul procedurii la data de 26.02.2013, așa cum rezultă din certificatul de deces aflat în copie la fila 19 dosar, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală, arătând în esență că motivele de nulitate invocate de recurenți sunt simple alegații, lipsite de orice suport probator.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 304 ind. 1 C., de actele și lucrările dosarului și de considerentele sentinței atacate, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea formulată reclamanții P. V. și P. E. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. Ș., anularea declarației autentificate sub nr. 1960/26.06.2009 de BNP L. C., motivând că a fost dată sub imperiul unei puternicie stări de violență psihică și ca urmare a mijloacelor viclene care au îmbrăcat forma dolului utilizate de către pârâtul B. Ș., precum și faptul că au fost în eroare asupra obiectului convenției.

Ulterior, și-au completat acțiunea, solicitând și anularea declarației autentificate sub nr. 2675/25.08.2009 de BNP C. L. V. prin care au declarat că „ Potrivit art. 247 C., renunță la dreptul ce face obiectul sentinței civile nr. 3945/2008 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul civil nr._ aflat în recurs pe rolul Tribunalului Suceava.

Din actele depuse la doar rezultă că între părți au existat, începând cu anul 2004, mai multe litigii soluționate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile cu privire la imobilul casă și teren curți-construcții situat în mun. Suceava, ., nr. 45, jud. Suceava.

Astfel, prin sentința civilă nr. 168 F/11.06.2004 a Tribunalului Ialomița, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3447/31.03.2006 a Î.CC.J., a fost admisă acțiunea în revendicare privind . nr. 1492 și teren curți clădiri situate în mun. Suceava, ., nr. 45, jud. Suceava, reclamanții P. V. și P. E. fiind obligați să demoleze, pe cheltuiala lor, imobilul construcții parter + 1 cu o suprafață construită la parter de 33,84 mp, imobil construit în Suceava, ., nr. 45, în continuarea casei cu nr. 1492 și să repare vechea clădire ca urmare a construirii și ridicării prin demolare a imobilului parter + 1 .

În baza acestei sentințe, investită cu titlu executoriu, creditorul B. Ș. a demarat împotriva debitorilor P. V. și P. E. procedura executării silite întocmindu-se dosar de executare nr. 34/2009 al B. C. M.G. Sarmis.

Împotriva executării silite, debitorii P. V. și E. ( reclamanții-recurenți) din prezenta cauză, au formulat mai multe contestații la executare care au fost respinse prin sentința civilă nr. 260/24.01.2007 a Judecătoriei Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1154/22.05.2007 a Tribunalului Suceava, sentința civilă nr. 1172/26.03.2007 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2255/16.10.2007 a Tribunalului Suceava și sentința civilă nr. 2143/8.05.2009 a Judecătoriei Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1404/11.08._ a Tribunalului Suceava.

Cum nici după soluționarea irevocabilă a contestației la executare formulate, debitorii P. V. și E. nu au dus la îndeplinire obligațiile stabilite prin titlu executoriu, prin încheierea din 10.10.2008 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosar nr._, creditorul B. Ș. a fost autorizat să demoleze el însuși construcția pe cheltuiala debitorilor, executare ce a făcut obiectul dosarului execuțional nr. 34/2009 al B. C. M.G. Sarmis.

De asemenea, prin sentința civilă nr. 8192/28.03.2006 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia civilă nr. 899/21.11.2006 a Tribunalului Suceava și irevocabilă prin decizia civilă nr. 167/2.04.2007 a CAS, a fost admisă cererea principală formulată de mun. Suceava prin primar precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții B. Ș., Z. N. Herta ( moștenită de S. A. M. și Z. I. S.) și s-a dispus obligarea pârâtului P. V. să desființeze construcțiile nelegal realizate în ., nr. 45 din mun. Suceava, cu nerespectarea autorizației de construire nr. 555/27.09.2002 emisă de Primăria mun . Suceava, în termen de 3 luni .

În baza acestei sentințe civile s-a demarat împotriva reclamanților procedura executării silite iar contestația la executare formulată de aceștia a fost respinsă prin sentința civilă nr. 4768/18.11.2009 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

Cum nici în această situație debitorii nu au executat obligația stabilită în sarcina lor prin titlul executoriu, prin încheierea din 19.05.2010 a Judecătoriei Suceava, creditorii au fost autorizați să demoleze ei înșiși imobilul pe cheltuiala debitorilor P. V. și E.- dosar de executare nr. 145/2009 al B. C. M. G. Sarmis.

Debitorul P. V. a formulat din nou contestație la executare prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarele execuționale nr. 34/2009 și nr. 145/2009 de B. C. M.G. Sarmis, contestația fiind respinsă prin sentința civilă nr. 346/27.01.2011 a Judecătoriei Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 17.01.2013 a Tribunalului Suceava

La rândul lor reclamanții P. E. și P. V. au obținut sentința civilă nr. 3945/29.09.2008 a Judecătoriei Suceava prin care părțile au fost obligați să le plătească suma de 58.190 lei cu titlu de despăgubiri civile și 5149,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( fila 9-13 dosar).

În aceste circumstanțe, la data de 26.06.2009, părțile încheie două acte notariale autentificate de BNP C. V. L. și două antecontracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1959/26.06.2009 prin care B. Ș., Z. I. S. și S. A. M. se obligă să vândă soților P. V. și E., până la data de 25.08.2009, imobilul proprietatea lor indiviză situat în mun. Suceava, ., nr. 45, constând în suprafața de 221 mp teren curți construcții- . cu casa nr. 1492 în suprafață de 80,64 mp și suprafața de 69 mp teren curți construcții – . număr cadastral 7566, înscris în CF nr. 1963 a UAT Suceava, dobândit în baza sentinței civile nr. 168/F din 11.06.2004 a Tribunalului Ialomița, prețul vânzării fiind 100.000 eur care se va achita integral la data încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.

Totodată, promitenții vânzători s-au obligat să încheie contractul în formă autentică până la data de 25.08.2009 ( fila 7 dosar fond).

Prin Declarația autentificată sub nr. 1960/26.06.2009, reclamanții P. V. și P. E., au declarat că s-au stins obligațiile stabilite în sarcina pârâților B. Ș., Z. I. S. și S. A. M. prin sentința civilă nr. 3945/29.09.2008 a Judecătoriei Suceava, respectiv despăgubirile civile și cheltuielile de judecată, prin convenția încheiată de către părți și că de asemenea, s-a stins litigiul din dosarul nr._, pretențiile formulate fiind achitate de către pârâți. Au mai declarat că înțeleg ca executarea pornită în dosarul de executare nr. 61/2009 al BIEJ „ C. Ț.” să înceteze întrucât obligațiile cuprinse în sentința civilă nr. 3945/29.09.2008 a Judecătoriei Suceava s-au stins prin executarea voluntară a acesteia, iar somația imobiliară nr. 61/23.02.2009 emisă de executorul judecătoresc, notată în CF, să fie radiată ( fila 6 dosar fond).

Susținerile reclamanților recurenți în sensul că această declarație este lovită de nulitate absolută întrucât s-a dat sub imperiul unei puternice stări de violență psihică și ca urmare a mijloacelor viclene care au îmbrăcat forma dolului utilizate de către pârâtul B. Ș. și că au fost în eroare cu privire la substanța obiectului convenției, nu pot fi reținute, concluzie la care în mod corect a ajuns și prima instanță pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 953 cod civil 1864, consimțământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violență, sau surprins prin dol, iar potrivit art. 954 Cod civil, eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanței obiectului convenției.

Dolul este un viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea unor mijloace viclene sau dolosive în scopul de a determina partea să încheie actul.

Art. 960 alin. 2 Cod civil prevede în mod expres că dolul nu se presupune, ceea ce înseamnă că reclamanții care îl invocă trebuie să-l dovedească.

Potrivit art. 60 din Legea nr. 36/95 a notarilor publici și activității notariale, pentru a lua consimțământul părților, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înțeles conținutul acestuia și dacă cele cuprinse în act exprimă voința lor.

Conform art. 4 din același act normativ, actul îndeplinit de notarul public purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de art. 1173 alin. 1 Cod civil care prevede că actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată.

Prin urmare, înscrisul autentic face dovada, prin el însuși, față de orice persoană despre ceea ce funcționarul competent ( în speță notarul) constată personal la întocmirea acestui act.

Înscrisurile autentice fac, în ceea ce privește mențiunile cu privire la faptele petrecute în fața agentului instrumentator și constatate personal de acesta, dovada deplină până la înscrierea în fals. Astfel, fac dovada până la înscrierea în fals, data înscrisului autentic, mențiunile cu privire la prezentarea părților și modul identificării lor, faptul semnării înscrisului de către părți în fața agentului instrumentator, constatarea declarației părților că cele cuprinse în act exprimă voința lor, citirea actului de către agentul instrumentator, ș.a.

În ambele acte notariale încheiate de reclamanți la data de 26.06.2009, încheierea de autentificare întocmită de notar cuprinde mențiunea citirii actului în prezența părților, semnătura precum și consimțământul părților la autentificarea actului în forma citită anterior.

Aceste mențiuni din încheierile de autentificare cuprind constatările personale ale notarului public, neputând fi răsturnate prin simplele afirmații ale reclamanților, în sensul că s-ar fi aflat în eroare cu privire la natura juridică a actului încheiat.

Reclamanții nu au susținut nici un moment că actele notariale pe care le-au încheiat la data de 26.06.2009 nu le-ar fi fost citite de notar înainte de a li se lua consimțământul, ori că ei înșiși nu le-au citit, mai înainte de a le semna și nu au oferit nici o explicație referitoare la motivul pentru care în aceeași zi au încheiat două acte distincte din moment ce au avut convingerea că încheie un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu. În ipoteza prezentată de reclamanți aceștia trebuiau să încheie un singur act de vânzare-cumpărare și nu două acte notariale diferite, așa cum s-a întâmplat.

Mai mult, prin răspunsul la întâmpinare, reclamanții au arătat că, deși nu au reușit să procure suma totală de 100.000 euro, au solicitat un nou termen pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, așa încât s-a încheiat actul adițional din 25.08.2009, prin care s-a prelungit termenul de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, până la 8.10.2009 ( fila 100 dosar fond).

Sub aspect probator, această susținere a reclamanților are valoarea unei mărturisiri judiciare depline cu privire la natura juridică a actului încheiat, ca fiind o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare și nicidecum un contract de vânzare-cumpărare, așa cum fără temei susțin.

Pe de altă parte este imposibil de admis că, prin renunțarea la un drept de creanță în cuantum de_ lei despăgubiri civile și 5149,3 lei cheltuieli de judecată, stabilite prin sentința civilă nr. 3945/29.09.2008 a Judecătoriei Suceava, reclamanții puteau să dobândească dreptul de proprietate asupra unui imobil în valoarea de 100.000 eur, acesta fiind prețul la care s-au obligat să cumpere imobilul prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la aceeași dată.

Coroborând cele mai sus reținute cu împrejurarea că atât antecontractul de vânzare-cumpărare cât și declarația autentificată sub nr. 1960/26.09.2009 au fost întocmite în același birou notarial, la aceeași dată și în prezența avocaților aleși ai părților contractante, care au contrasemnat antecontractul de vânzare-cumpărare, apreciază tribunalul că eroarea obstacol invocată de reclamanți cu privire la natura juridică a declarației autentificate sub nr. 1960/26.06.2009, în sensul că au considerat că prin semnarea acestei declarații vor dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului, este exclusă.

Pentru considerentele expuse, toate susținerile reclamanților recurenți privind disponibilitatea lor de a cumpăra imobilul în litigiu, deplasarea lor la București la data de 21.12.2007 pentru perfectarea actului de vânzare-cumpărare, când aveau în cont suma necesară de 140.000 eur, că B. Ș. a refuzat perfectarea vânzării mărind nejustificat prețul inițial convenit cu încă 30.000 eur, nu prezintă relevanță și nu pot conduce la adoptarea unei soluții contrare în cauză.

În ceea ce privește dolul, ca viciu de consimțământ invocat, reclamanții nu numai că nu au probat dar nici măcar nu au arătat în ce a constat inducerea lor în eroare, mijloacele viclene ori dolosive folosite de B. Ș. pentru a-i determina să dea Declarația autentificată sub nr. 1960/26.09.2009.

Referitor la violența invocată ca motiv de nulitate a declarației mai sus menționată, se reține că violența este acel viciu de consimțământ care constă în amenințarea unei persoane cu un rău care îi produce o temere ce o determină să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat.

Însă, pentru a se reține acest viciu de consimțământ actul /actele de violență trebuie să fie injuste, ilicite, nelegitime, condiție care nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, reclamanții au susținut că B. Ș. i-a intimidat, amenințat cu demolarea și că îi va lăsa pe drumuri, ori demolarea construcției a fost dispusă în mod irevocabil printr-o hotărâre judecătorească iar „ amenințarea” cu punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, nu constituie un act de violență, în accepțiunea dispozițiilor art. 956 Cod civil, beneficiarul unui titlu executoriu fiind, în mod legal, îndreptățit să obțină executarea silită a obligațiilor stabilite în sarcina debitorului său, în cazul în care acesta nu înțelege să o execute de bună voie.

Față de considerentele expuse și de împrejurarea că, în fața notarului, reclamanții au fost asistați de avocat, în mod corect prima instanță a respins cererea acestora privind audierea în calitate de martori a notarului public C. L. și a executorului judecătoresc C. Sarmis, ca nefiind utile soluționării cauzei.

Respingerea unei probe care nu este utilă soluționării cauzei, nu aduce nici o atingere dreptului de apărare al reclamanților, așa încât, criticile formulate vizând acest aspect, nu sunt întemeiate.

Neîntemeiată este și critica vizând respingerea ca tardiv formulată a cererii reclamanților pentru constatarea nulității Declarației autentificate sub nr. 2676/25.08.2009 de BNP L. C. deoarece, contrar susținerilor recurenților, această cerere este o cerere de completare/modificare a acțiunii introductive de instanță ( și nu o cerere precizatoare) care în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. 1 C. putea fi formulată cel mai târziu la prima zi de înfățișare definită de art. 134 C. care prevede că „ este socotită prima zi de înfățișare aceea în care părțile legal citate pot pune concluzii”, adică au posibilitatea să pună concluzii.

Termenul la care sunt îndeplinite condițiile menționate este prima zi de înfățișare chiar dacă taxele judiciare de timbru nu sunt achitate, lipsa taxelor de timbru atrăgând sancțiuni de ordin fiscal.

Cum în speță, prima zi de înfățișare a fost termenul de judecată din 12.10.2011, cererea de completare a acțiunii inițiale a fost depusă la termenul din 1.02.2012 ( fila 105 dosar fond) iar pârâții s-au opus soluționării acesteia împreună cu cererea inițială de chemare în judecată, în mod corect prima instanță a reținut că cererea de completare a acțiunii a fost tardiv formulată.

Nefiind dat în cauză nici un motiv de casare/modificare a sentinței civile atacate, tribunalul, în baza art. 312 alin. 1 C., va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința primei instanțe ca temeinică și legală.

Văzând că pârâții-intimați nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului, în baza art. 2745 C., cererea acestora având ca obiect obligarea reclamanților recurenți la plata cheltuielilor de judecată din recurs, va fi respinsă ca nefondată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE :

Respinge recursul formulat de către reclamanții P. V. și P. E., ambii domiciliați în Suceava, ., nr. 45, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr.4419 pronunțată la data de 10.10.2012 de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimați fiind pârâții B. Ș., domiciliat în București, sector 3, ., .. 2, apt. 26, Z. I. S., domiciliată în Pitești, .. 1, ., ., jud. Argeș și S. A. M., domiciliată în Pitești, .. 5, .. A, ., jud. Argeș, ca nefondat.

Respinge ca neîntemeiată cererea pârâților-intimați privind obligarea reclamanților-recurenți la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 03.06.2013.

Președinte Judecător Judecător

I. G. B. I. E. G. D.

Grefier

G. F.

Red. I.G.

Jud fond F. M.

Tehnored. G.F.

2 ex./17.06.2013

← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1592/2013....		Prestaţie tabulară. Decizia nr. 775/2013. Tribunalul SUCEAVA →

Anulare act. Decizia nr. 1432/2013. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 1432/2013. Tribunalul SUCEAVA