Anulare act. Decizia nr. 751/2013. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 751/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 7373/86/2011*

Dosar nr._ - anulare act -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 751

Ședința publică din data de 14 MARTIE 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: F. L.

JUDECĂTOR: G. F. F.

JUDECĂTOR: C. M. N.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantele P. E., domiciliată în . Suceava și C. V., domiciliată în mun. Câmpulung Moldovenesc, ., scara A, . împotriva sentinței civile nr.859 din data de 21 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._ ,intimat fiind pârâtul intervenient P. C., domiciliat în ., județul Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă P. E. și intimatul pârât P. C. asistat de avocat ales A. M. lipsă fiind secund recurenta reclamantă.

Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că prin serviciul de arhivă s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de intimat la recursul promovat în cauză ( filele 9-10).

Reclamanta P. E. depune la dosar chitanța . nr._ din data de 14.03.2013 în cuantum de 12 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,3 lei prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului promovat în cauză ( fila 12).

Instanța luând act de achitarea taxei judiciar de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului promovat în cauză, constată recursul regulat introdus, după care dispune anularea acestora. De asemenea, procedează la înmânarea unui exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimatul pârât, reclamantei recurente pentru a i se da acesteia posibilitatea de a lua act de conținutul înscrisului.

Recurenta reclamantă depuse la dosar o . înscrisuri în dovedirea acțiunii promovate, respectiv dovada de comunicare a sentinței civile nr. 725 din 10 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr._ împreună cu copia acestei sentințe (filele 13-16), copia certificatului medico-legal nr. 754E din 20 iulie 2010 (fila 17), copia sentinței civile nr. 1334 din data de 27 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr._ (filele 18-22), copia sentinței civile nr.1557 din data de 28 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._ (filele 23-25), copia unui bilet de trimitere din 22.06.2010 (fila 26), copia unei scrisori medicale din 28.07.2010 (fila 28) și copia contractului de întreținere cu clauză de uzufruct viager autentificat prin încheierea nr. 1538 din 30 iunie 2005 la B.N.P. R. L. G.(fila 29).

Instanța îi solicită recurentei reclamante să procedeze la înmânarea unui exemplar de pe înscrisurile pe care a înțeles să le depusă la termenul de astăzi la dosar apărătorului ales al intimatului pârât pentru a putea lua la cunoștință de conținutul acestora și constatând că aceasta precizează că nu are duplicate după aceste înscrisuri, procedează la a le înmâna în vederea studierii apărătorului ales al intimatului pârât, av. A. M..

Apoi, se pune în discuție admisibilitatea probei cu înscrisuri solicitată de recurenta reclamantă.

Avocat A. M. precizează că nu se opune depunerii acestor înscrisuri la dosar.

Instanța în temeiul disp. art.167 raportat la art.305 Cod Procedură Civilă, admite proba cu înscrisurile depuse la termenul de astăzi de recurenta reclamantă, urmând ca utilitatea acestora să fie verificată la momentul soluționării cauzei.

Apoi, văzând că nu mai sunt alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Recurenta reclamantă P. E. solicită a se lua act de faptul că la notariat părțile nu au ajuns la o înțelegere sens în care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Învederează faptul că a fost pusă să semneze actul la notariat dar nu a știut ce anume semnează, iar instanța de fond a apreciat în mod greșit probatoriul care a fost administrat.

De asemenea, instanța de fond nu a reținut faptul că acesta i-a dat fiului său, intimatul pârât din prezenta cauză ½ din moștenirea care îi revenea după defunctul său tată, iar ulterior acesta și-a vândut partea sa de moștenire.

M. învederează faptul că de la moartea soțului său are mereu discuții cu fiul său cu privire la moștenire, au avut pe rolul instanțelor procese ce au avut ca obiect reziliere contract de întreținere, ieșire din indiviziune și pretenții pentru că neînțelegerile dintre ei, deși sunt mamă și fiu au degenerat, acesta depunând la dosar la termenul de astăzi un certificat medico-legal, precum și două fotografii din care rezultă faptul că nu i se permite accesul pe ușa imobilului, ea fiind nevoită să intre sau să iasă din imobil pe unul din geamuri urcându-se pe scaune și coroborându-se în același mod tot din vina fiului său.

Apreciind că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, solicită admiterea recursului și pe fond să se dispună admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.

Avocat A. M. pentru intimatul pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în cauză motivele de recurs nu întrunesc condițiile prev. de art.304 Cod Procedură Civilă, însă instanța de control judiciar, în virtutea rolului său activ poate analiza cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

Astfel, precizează că recurenta a învederat faptul că declarația dată la notariat a fost viciată atât față de obiectul acesteia cât și de conținut, însă nu se poate reține că a fost viciată cu privire la consimțământ, pentru că recurenta a învederat faptul că a fost de acord să semneze dar nu a știut ce semnează necunoscând conținutul declarației.

Apoi, instanța de fond a reținut în mod corect că din probatoriul administrat în fața instanței de fond după casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare, când Judecătoria Gura Humorului s-a conformat deciziei de casare cuprinse în Decizia civilă nr. 1782 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Suceava cu privire la cercetarea, în baza probelor administrate a împrejurării dacă reclamantele au acceptat tacit succesiunea defunctului după care a avut loc renunțarea la succesiune, sens în care a încuviințat administrarea probei cu 2 martori, audiați la termenul din data de 21 iunie 2012.

De asemenea, s-a pus în vedere reclamantelor să depună în scris lămuriri cu privire la persoana și numelui defunctului, la a cărei moștenire au renunțat reclamantele, sens în care prin precizarea depusă la termenul din data de 21 iunie 2012 acestea au arătat că numele autorului lor este defunctul P. I. a lui C., decedat la 31.03.2005 și după care s-a eliberat certificatul de moștenitor a cărui anulare o solicită.

De reținut este și faptul că din probatoriul administrat la instanța de fond nu rezultă fără echivoc că reclamantele ar fi acceptat tacit moștenirea prin preluare de bunuri din masa succesorală, întrucât din probatoriul administrat a rezultat că reclamanta P. E. are și calitatea de coproprietară a bunurilor care compun masa succesorală rămasă după defunctul P. I.. Aceasta a continuat să locuiască în fosta locuință comună, a folosit bunuri care fac parte din masa succesorală, dar probatoriul administrat nu a impus instanței reținerea de împrejurări din care să rezulte neîndoielnic intenția sa de acceptare a succesiunii.

În cazul celeilalte reclamante, respectiv C. V., s-a reținut că aceasta locuiește în Câmpulung Moldovenesc, rezultând o situație de fapt care nu atestă că aceasta ar fi preluat bunuri din moștenire care să ateste intenția sa de acceptare a succesiunii.

De reținut este faptul că la instanța de fond s-a depus la dosar o declarație extrajudiciară care a fost ulterior înlăturată întrucât s-a considerat că a fost încălcat principiul nemijlocirii instanța de fond nereținând-o întrucât dacă martora P. M. s-ar fi prezentat în instanță i se puteau pune întrebări care puteau lămuri situația de fapt.

S-a mai susținut că sora reclamantului, reclamanta recurentă C. V. este stabilită într-o altă localitate și nu a avut vreun drept de folosință asupra bunurilor rămase după tatăl său și nici nu a preluat vreun bun care să ateste intenția sa de acceptare a succesiunii în mod tacit.

Recurentele puteau depune la dosar înscrisuri prin care să facă dovada faptului că au achitat taxele și impozitele aferente imobilului care la fel puteau să ateste intenția de acceptare a succesiunii în mod tacit.

Mai mult, s-a reținut faptul că recurenta P. E. locuiește efectiv în imobil dar are doar calitatea de coproprietară, ceea ce nu poate conduce automat la concluzia că a acceptat partea după soțul predecedat.

În concluzie, apreciind că prin sentința civilă pronunțată, instanța de fond a răspuns dispozițiilor date după casarea ci trimitere spre rejudecare, apreciază că motivele de recurs invocate sunt nefondate, sens în care pune concluzii de respingere a recursului. Cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței de la fila 31 dosar.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL:

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 859 din data de 21 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de pârâtul-intervenient P. C., cu domiciliul în com. Capu Cîmpului, .. Suceava

S-a respins cererea formulată de reclamantele P. E. cu domiciliul în .. Suceava și C. V., cu domiciliul în Câmpulung Moldovenesc, ., ., jud. Suceava, ca neîntemeiată.

Reclamatele au fost obligate în solidar să achite pârâtului-intervenient P. C. suma de 436 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea civilă promovată la această instanță și înregistrată sub nr.800/237/12.04.2010, reclamantele P. E. și C. V. l-au chemat în judecată pe pârâtul P. I., solicitând instanței ca, prin sentința, ce o va pronunța să constate nulitatea absolută cu privire la declarațiile autentificate de către Biroul Notarului Public L. G. R., precum și nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.72/05.

Au mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantele au arătat că, după defunctul P. I., au rămas moștenitori, reclamanta P. E., în calitate de soție supraviețuitoare, reclamanta C. V., în calitate de fiică și pârâtul P. I. a lui I., în calitate de fiu, că la data decesului autorului lor, ele au acceptat, în mod tacit, succesiunea, prin preluarea de bunuri din masa succesorală ,că au rămas în continuare în gospodărie și au folosit, în mod normal, bunuri care au existat și înainte de moartea autorului lor.

Au susținut că, după acceptarea tacită a succesiunii, orice cerere de renunțare la succesiune este lovită de nulitate, deoarece acceptarea tacită a succesiunii este, indiferent de modul cum se realizează, irevocabilă, unitară și absolută și, la rândul său, certificatul de moștenitor eliberat în baza acestor declarații este și el lovit de nulitate.

Prin cererea depusă la data de 10 mai 2010, intervenientul P. C. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acțiunii principale, motivând că, între intervenient și reclamanta P. E., a existat un litigiu prin care s-a partajat masa succesorală după defunctul P. I., fiind pronunțată Sentința civilă nr.1557/28.10.2008, rămasă definitivă și irevocabilă, că prin Certificatul de moștenitor nr.72/30.06.2005 eliberat de Biroul Notarului Public L. G. R., reclamantele au renunțat, în mod direct, la moștenirea după defunctul P. I. a lui C., astfel că intervenientul justifică un interes legitim și actual.

Prin cererea depusă la 31 mai 2010, reclamantele P. E. și C. V. și-au precizat acțiunea, în sensul că solicită anularea declarațiilor autentificate sub nr.1536/30.06.2005 și nr.1537/30.06.2005 de către Biroul Notarului Public L. G. R., iar ca urmare a nulității absolute a acestor declarații, solicită să constate nulitatea absolută și a certificatului de moștenitor nr.72/05 emis de Biroul Notarului Public L. G. R..

Totodată au precizat că prenumele corect al pârâtului este C., nu I. cum a fost trecut din eroare.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile prev. de art.689 și art.701 Cod civil.

Față de precizările depuse de reclamante, instanța a corectat eroarea materială în sensul că pârât este P. C. (intervenientul), nu P. I. cum au indicat eronat reclamantele în acțiunea inițială.

Prin cererea depusă la data de 9 iunie 2010, intervenientul-pârât P. C. a solicitat respingerea acțiunii, motivând că persoana chemată de lege la succesiune nu este obligată să accepte succesiunea, renunțarea la succesiune fiind indivizibilă și irevocabilă, că reclamantele au renunțat expres la succesiune,iar în dosarul nr._ al aceleiași instanțe, soluționat prin Sentința civilă nr.1557/2008, s-a efectuat partajul, iar în acel dosar reclamanta P. E. arătând că a renunțat la succesiune, solicitând obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

Au fost depuse la dosar actele atacate, Sentința civilă nr.1557/2008 a Judecătoriei Gura Humorului, un extras dintr-un tratat de drept succesoral.

A fost audiat martorul V. C. propus de reclamante.

În concluziile scrise depuse la data de 18 iunie 2010, reclamantele și-au reiterat susținerile, solicitând respingerea excepției prescripției extinctive întrucât nulitatea invocată este nulitate absolută și nu relativă, atașând un extras dintr-un curs de drept civil.

Prin Sentința civilă nr.866 din 21 iunie 2010 a Judecătoriei Gura Humorului s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, invocată din oficiu, s-a admis cererea de intervenție formulată de intervenientul P. C. a lui I. și s-a respins acțiunea principală formulată de reclamantele P. E. și C. V.,având ca obiect nulitate acte.

S-a dispus obligarea reclamantelor, în solidar, să plătească pârâtului-intervenient P. C. suma de 21,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Instanța a avut în vedere următoarele:

,,Prin declarația autentificată sub nr.1536/30.06.2005 de către Biroul Notarului Public L. G. R. din Gura Humorului reclamanta C. V. a renunțat la succesiunea după defunctul P. I., decedat la 30.03.2005, declarând că nu a făcut nici un act de acceptare expresă, tacită sau forțată a succesiunii, față de care înțelege să rămână străină.

Prin declarația autentificată sub nr.1537/30.06.2005 de către Biroul Notarului Public L. G. R. din Gura Humorului reclamanta P. E. a renunțat la succesiunea după defunctul P. I., decedat la 30.03.2005, declarând că nu a făcut nici un act de acceptare expresă, tacită sau forțată a succesiunii, față de care înțelege să rămână străină.

Conform certificatului de moștenitor nr.72 din 30.06.2005 eliberat de Biroul Notarului Public L. G. R. din Gura Humorului după defunctul P. I., decedat la 30.03.2005, a rămas unicul moștenitor P. C. (actual pârât și intervenient), fiind renunțători la succesiune soția P. E. și fiica C. V. (actualele reclamante) prin declarațiile autentificate sub nr.1536/30.06.2005 și nr.1537/30.06.2005 de către Biroul Notarului Public L. G. R..

Dosarul nr._ a fost soluționat prin sentința civilă nr.1557/2008 a Judecătoriei Gura Humorului, când s-a sistat starea de indiviziune dintre P. E. și P. C. cu privire la bunurile dobândite de soții P. E. și P. I. în timpul căsătoriei, înscrise în CF nr.389/N a .. Dintr-o eroare de exprimare s-a consemnat în sentință că bunurile supuse partajului fac parte din masa succesorală rămasă după defunctul P. I., în realitate nefiind o acțiune de partaj succesoral, ci de ieșire din indiviziune, în considerente arătându-se că P. E. a renunțat la succesiune după defunctul său soț P. I. după cum singură a invocat și cum confirmă certificatul de moștenitor nr.72/30.03.2005, coindivizarii fiind intabulați cu câte o cotă de 1/2. Așadar anterior ieșirii din indiviziune P. E. era proprietara tabulară pe cota de 1/2 din bunuri (această cotă fiind bun propriu existent în patrimoniul său anterior decesului soțului, deci nu este bun moștenit după defunctul P. I.) și P. C. era proprietar pe cota de 1/2 din bunuri (această cotă fiind bun moștenit după defunctul P. I.).

Deși reclamantele au invocat nulitatea absolută a declarațiilor de renunțare la succesiune, pe motiv că au acceptat tacit succesiunea, din probatoriu nu rezultă că reclamantele au preluat bunuri din masa succesorală după defunctul P. I.. Chiar dacă martorul V. C. a arăta că reclamanta P. E. a rămas în gospodărie, instanța are în vedere chiar susținerile reclamantei P. E. din cererea de chemare în judecată din dosarul nr._ (de care am făcut vorbire mai sus) că a renunțat la succesiune și unicul moștenitor este P. C.; așadar reclamanta P. E. nu a preluat faptic bunuri din masa succesorală după defunctul P. I., ci doar bunurile sale proprii, dânsa fiind coindivizară și folosind bunurile doar în această calitate. În ce o privește pe reclamanta C. V. instanța are în vedere chiar susținerile reclamantei P. E. din ședința publică din 14.06.2010, respectiv că reclamanta C. V. nu a preluat și nici folosit faptic nici un bun ce compune masa succesorală după defunctul P. I..

Referindu-se la acceptarea succesiunii, art.689 cod civil prevede: „Acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Ea este expresă sau tacită. Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare”. Conform art.700 cod civil: „Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”, iar art.701 cod civil prevede: „În tot timpul în care prescripția dreptului de a accepta nu este dobândită în contra erezilor ce au renunțat, ei au încă facultatea de a accepta succesiunea, dacă succesiunea nu este deja acceptată de alți erezi. Nu se pot vătăma însă drepturile care ar fi dobândite de alte persoane asupra bunurilor succesiunii, sau prin prescripție, sau prin acte valabile, făcute de curatorele succesiunii vacante”.

Potrivit art.703 cod civil: „Erezii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri ale unei succesiuni, nu mai au facultatea de a se lepăda de dânsa, cu toată renunțarea lor, ei rămânând erezi și nu pot lua nici o parte din lucrurile date la o parte sau ascunse”.

Față de textele legale citate instanța constată că declarațiile de renunțare la succesiune, în cazul erezilor (moștenitorilor) care au acceptat tacit succesiunea prin darea la o parte sau ascunderea unor bunuri ce compun masa succesorală, sunt lovite de nulitate relativă, nu de nulitate absolută, iar acțiunea în declararea nulității se prescrie în termen de 3 ani conform art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care în speță a început să curgă la data de 30.09.2005 (când s-a împlinit termenul de 6 luni pentru acceptarea moștenirii după defunctul P. I.) și care s-a împlinit la 30.09.2008. Așadar instanța constată că s-a prescris dreptul la acțiune al reclamantelor, astfel că instanța va admite excepția prescripției extinctive ridicată din oficiu și va respinge acțiunea.

După cum am arătat și mai sus, pe fond reclamantele nu au dovedit că au acceptat succesiunea, respectiv nu au dovedit că au preluat și folosit bunuri din masa succesorală în sensul prevăzut de art.689 cod civil.

Reclamantele au invocat dreptul de retractare a declarației de renunțare la moștenire prevăzut de art.701 cod civil. Însă potrivit acestui text legal renunțătorul poate reveni asupra renunțării la moștenire numai în termenul de 6 luni de la deschiderea succesiunii și numai dacă moștenirea nu a fost acceptată de alți moștenitori; ori în speță nu este aplicabil acest text legal, deoarece pe de o parte reclamantele nu au retractat declarațiile de renunțare la moștenire, iar pe de altă parte - chiar dacă ar fi făcut-o - retractarea nu are valoare de acceptare a moștenirii pentru că în speță succesiunea a fost acceptată expres de P. C. chiar de la data de 30.06.2005 (data renunțării exprese a reclamantelor la succesiune și data eliberării certificatului de moștenitor).

Pentru aceleași considerente instanța a constatat că cererea de intervenție este întemeiată, sens în care a admis-o, iar acțiunea principală nu este întemeiată, sens în care a respins-o.

Întrucât nu și-au dovedit susținerile, reclamantele se fac vinovate de cauzarea cheltuielilor avansate de pârâtul-intervenient P. C. (cu transportul la/de la instanță, notoriu fiind cu un drum dus-întors Capu Câmpului – Gura Humorului costă 6 lei, pârâtul prezentându-se la 3 termene de judecată, iar xeroxarea a 7 pagini costă 3,5 lei, pârâtul depunând înscrisurile de la filele 17-20), astfel că în baza art.274 cod procedură civilă instanța le va obliga pe reclamante în solidar să plătească pârâtului-intervenient P. C. suma de 21,5 lei cheltuieli de judecată.”

Împotriva sentinței civile mai susmenționate, au declarat recurs reclamantele, iar, prin Decizia civilă nr. 1782 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Suceava,s-a admis recursul reclamantelor, casată sentința civilă atacată și trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

S-au avut în vedere:

”Analizând hotărârea recurată, se constată că, prin dispozitivul său, instanța a reținut din oficiu excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, a admis cererea de intervenție principală și a respins acțiunea având ca obiect nulitate acte.

În considerentele hotărârii, instanța a analizat atât excepția invocată din oficiu, cât și fondul cauzei, concluzionând pe de o parte că dreptul la acțiune al reclamantelor este prescris, dar și acțiunea principală nu este întemeiată.

Revenind la dispozitivul hotărârii, instanța a respins acțiunea principală fără a menționa dacă pe excepție sau pe fondul pretențiilor deduse judecății

Față de considerentele hotărârii, precum și de dispozitivul acesteia, se constată că instanța de recurs nu poate verifica legalitatea sentinței atacate, așa încât, reținând motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct.9 rap. la art.312 Cod proc. civilă, se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța va proceda la soluționarea cauzei in funcție de pretențiile deduse judecății, pronunțând o hotărâre motivată fie numai pe excepție, în cazul în care se constată existența acesteia, fie numai pe fondul cauzei``.

Prin Sentința civilă nr. 518 din 01 aprilie 2011 a Judecătoriei Gura Humorului s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, invocată din oficiu, s-a admis cererea de intervenție formulată de intervenientul P. C. a lui I. și s-a respins acțiunea principală formulată de reclamantele P. E. și C. V.,având ca obiect anulare act ca fiind tardiv formulată.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.”

Instanța a avut în vedere următoarele:

,,Conform declarațiilor autentificate sub nr. 1536 din 30 iunie 2005 și nr. 1537 din 30 iunie 2005, ambele date la Biroul Notarului Public L. G. R. din Gura Humorului, cele două reclamante au arătat că renunță la succesiunea după defunctul P. I. (decedat la 30 martie 2005), că nu au făcut nici un act de acceptare expresă, tacită sau forțată a succesiunii, față de care au înțeles să rămână străine.

Sub nr. 72 din 30 iunie 2005, s-a eliberat, de către același birou notarial, Certificatul de Moștenitor după defunctul P. I. (decedat la data de 30 mai 2005), conform căruia unic moștenitor apare ca fiind P. C. (pârâtul și intervenientul în interes propriu din prezenta cauză), reclamantele figurând ca renunțătoare la succesiune.

Prin Sentința civilă nr. 1557/2008 a Judecătoriei Gura Humorului s-a soluționat dosarul nr._, prin sistarea stării de indiviziune dintre P. E. și P. C., cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei de către P. E. și defunctul P. I., cauză în care chiar reclamanta P. E. a invocat renunțarea la succesiunea soțului decedat.

Conform art.3 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea în declararea nulității se prescrie în termen de 3 ani, termen care a început să curgă de la data de 30 septembrie 2005 (când s-a împlinit termenul de 6 luni pentru acceptarea moștenirii după defunctul P. I.), iar acest termen s-a împlinit la 30 septembrie 2008.

Față de prev. art. 689 Cod civil, art. 700, 701, 703 Cod civil, instanța a reținut că declarațiile de renunțare la succesiune, în cazul moștenitorilor care au acceptat tacit succesiunea prin darea la o parte sau ascunderea unor bunuri din masa succesorală, sunt supuse nulității relative, și nu nulității absolute.

Probatoriul administrat în cauză nu a fost în măsură a face dovada susținerilor reclamanților cu privire la preluarea de bunuri din masa succesorală după defunctul P. I., în raport de chiar susținerile și declarațiile acestora.

Constatând că dreptul la acțiune al reclamantelor s-a prescris, instanța urmează a admite excepția invocată din oficiu, cu privire la excepția prescripției extinctive și să respingă acțiunea reclamantelor ca fiind tardiv formulată, admițând cererea de intervenție în interes propriu.

Ambele cereri au fost legal timbrate, instanța urmând a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.”

Împotriva sentinței civile mai susmenționate, au declarat recurs reclamantele, iar, prin Decizia civilă nr. 1782 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Suceava, s-a admis recursul reclamantelor, casată sentința civilă atacată și trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

S-au avut în vedere:

„Examinând sentința atacată în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de recurs invocate și în raport de probele administrate, ca și dispozițiile legale aplicabile, pentru considerațiile ce urmează, tribunalul constată următoarele:

Așa cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor, în speță, tema pretențiilor și a probațiunii vizează a se constata nulitatea absolută cu privire la declarațiile autentificate de Biroul Notarului Public L. G. R. precum și nulitatea absolută a certificatului de moștenitor autentificat sub nr. 72/2005.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosar și în mod deosebit a sentinței civile nr. 1557/28.120.2008, fila 18 dosar, se constată că recurentele ar fi acceptat tacit succesiunea după defunctul P. I. prin preluarea în stăpânire a unor bunuri cu au aparținut acestuia.

Pe de altă parte, prin cererea de intervenție în interes propriu formulată de P. C., acesta confirmă existența acestui litigiu prin care s-a partajat averea rămasă după defunctul său tată P. I., concretizată prin sentința civilă nr. 1557/2008 irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._, confirmând că, într-adevăr, prin certificatul de moștenitor nr. 72/30.06.2005, reclamantele recurente au renunțat la moștenire după defunctul P. I. a lui C., dar nu și la moștenirea după P. I. a lui I., astfel încât consideră că are un interes legitim în apărarea dreptului invocat.

Cum instanța de fond a soluționat cauza fără a clarifica aspectele mai sus invocate, tribunalul constată că în caută sunt incidente disp. art. 312 al. 5 C.p.c., motiv pentru care va admite recursul și casând sentința, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de trimitere, în baza probelor administrate, va cerceta dacă reclamantele recurente au acceptat în mod tacit succesiunea defunctului după care a avut loc renunțarea la succesiune conform declarațiilor de la filele 7 și 8 dosar și în raport de aceasta, va constata valabilitatea certificatului de moștenitor nr. 72/30.06.2005.”

În contextul rejudecării, la data de 06.04.2012 pârâtul-intervenient P. C.-A I. a depus prin Serviciul Registratură a depus „note de ședință” prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamante și prin care a invocat prescripția extinctivă privind dreptul la acțiune pretins. Prin încheierea din 03.05.2012 s-a dispus respingerea excepției prescripției extinctive ca neîntemeiată, cu motivarea indicată în considerentele respectivei încheieri.

Instanța s-a conformat dispozițiilor cuprinse în Decizia civilă nr. 1782 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Suceava cu privire la cercetarea, în baza probelor administrate a împrejurării dacă reclamantele au acceptat tacit succesiunea defunctului după care a avut loc renunțarea la succesiune, sens în care a încuviințat administrarea probei cu 2 martori, audiați la termenul din data de 21 iunie 2012.

La termenul din data de 21.06.2012 părțile au depus la dosarul cauzei înscrisuri respectiv „declarație” autentificat prin încheiere de autentificare nr. 1319 din 31.05.2012 de către B.N.P. L. G. Pelepco (fila 35), practică judiciară (filele 37-40), rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului nr. 390/P/2010 din 02.07.2010 (fila 41).

Analizând materialul probator instanța de fond a constatat că:

Conform declarațiilor autentificate sub nr. 1536 din 30 iunie 2005 și nr. 1537 din 30 iunie 2005, ambele date la Biroul Notarului Public L. G. R. din Gura Humorului, cele două reclamante au arătat că renunță la succesiunea după defunctul P. I. (decedat la 30 martie 2005), că nu au făcut nici un act de acceptare expresă, tacită sau forțată a succesiunii, față de care au înțeles să rămână străine.

Din probatoriul administrat nu rezultă fără echivoc că reclamantele ar fi acceptat tacit moștenirea prin preluare de bunuri din masa succesorală, întrucât din probatoriul administrat a rezultat că reclamanta P. E. are și calitatea de coproprietară a bunurilor care compun masa succesorală rămasă după defunctul P. I.. Aceasta a continuat să locuiască în fosta locuință comună, a folosit bunuri care fac parte din masa succesorală, dar probatoriul administrat nu a impus instanței reținerea de împrejurări din care să rezulte neîndoielnic intenția sa de acceptare a succesiunii. În cazul celeilalte reclamante, respectiv C. V., martorul audiat a arătat că aceasta locuiește în Câmpulung Moldovenesc, rezultând o situație de fapt care nu atestă că aceasta ar fi preluat bunuri din moștenire care să ateste intenția sa de acceptare a succesiunii.

Înscrisul intitulat „declarație” autentificat prin încheiere de autentificare nr. 1319 din 31.05.2012 de către B.N.P. L. G. Pelepco, în care numita P. M. atestă în fața notarului public că reclamanta P. E. a preluat cu titlu de moștenire totalitatea bunurilor mobile și imobile rămase, nu poate impune reținerea unei alte situații de fapt întrucât numita P. M. nu a fost audiată în mod nemijlocit de către instanță.

Mai mult, chiar dacă ar reieși prin administrarea de noi probe că reclamantele ar fi preluat bunuri din moștenire, așa cum au susținut în cererea de chemare în judecată, în cauză nu ar fi îndeplinite condițiile nulității absolute a actelor juridice a căror anulare se cere, din următoarele motive.

Reclamantele nu și-au motivat cererea în drept. Din motivele expuse în cererea de chemare în judecată rezultă că acestea au contestat actul de renunțare la succesiune arătând că anterior renunțării ar fi acceptat aceeași succesiune în mod tacit, arătând că acceptarea succesiuni este un act irevocabil, iar renunțarea ulterioară este pe cale de consecință lovită de nulitate absolută.

Potrivit art. 694 C.civ. „majorele nu poate să-și atace acceptarea expresă sau tacită a unei succesiuni decât în cazul când această acceptare a fost urmarea unei viclenii ce s-a întrebuințat în privința-i. El nu poate reclama în contra acceptării pentru cuvinte de vătămare, decât în cazul în care succesiunea ar fi absorbită sau micșorată cu mai mult de jumătate, prin descoperirea unui testament necunoscut în momentul acceptării.”

În cazul în care s-ar fi stabilit că reclamantele ar fi acceptat tacit succesiunea, ar rezulta că prin actul juridic al renunțării s-au încălcat dispozițiile art. 694 C.civ., precum și principiul caracterului irevocabil al actului juridic unilateral, respectiv cel al actului de acceptare tacită.

Întrucât în cauză s-a invocat nulitatea absolută a actul juridic al renunțării, urmează a se verifica dacă, în cazul în care s-ar reține că norma și principiul de drept mai sus indicate ar fi încălcate, așa cum s-a susținut, având în vedere deci premisa că prin suplimentarea probatoriului ar fi reieșit că cel puțin o reclamantă a acceptat tacit succesiunea, dacă ar fi astfel întrunite condițiile nulității absolute invocate.

Când legea nu precizează felul nulității actului juridic încheiat prin încălcarea unor norme, acesta trebuie să fie stabilită de interpret, în raport de natura interesului ocrotit prin dispoziția legală încălcată la încheierea actului juridic a cărui nulitate se cere a fi constatată. Ori în cauză, nu se regăsește nici una din cauzele de nulitate absolută acceptate unanim în doctrină și jurisprudență, iar, instanța apreciază că norma juridică avută în vedere, precum și principiul irevocabilității actului juridic unilateral au fost edictate de legiuitor în vederea ocrotirii eventual al interesului terților care ar contracta cu moștenitorul acceptant, interes individual, fiind astfel o normă juridică de ordine privată. În nici un caz, nu se poate susține că această normă ar proteja și un interes general public.

În consecință, instanța de fond a apreciat că nu sunt date în cauză condițiile nulității absolute, întrucât chiar și în cazul în care s-ar reține că moștenirea ar fi fost acceptată tacit de reclamante, normele juridice încălcate ulterior de acestea prin renunțarea la succesiune sunt norme de ordine privată.

În plus, în cauză este incident și principiul nemo auditur propriam turpidunem allegans, respectiv nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obține protecția judiciară a unui drept. Astfel, reclamantele, care nu au arătat că ar fi avut în vreun fel consimțământul viciat în contextul renunțării la succesiune, au consimțit la încheierea unui act juridic unilateral, respectiv renunțarea la succesiune, prin încălcarea normelor mai sus enunțate (evident în cazul reținerii acceptării tacite a moștenirii), iar ulterior solicită anularea actului astfel încheiat, invocându-și propria necorectitudine, nesocotind în același timp, interesele celorlalți moștenitori acceptanți sau eventual a terților, care s-au încrezut în actul de renunțare.

Având în vedere că nu sunt întrunite condițiile reținerii nulității absolute a actului juridic al renunțării la succesiune nu se poate reține în cauză, pe cale de consecință nici nulitatea absolută a certificatului de moștenitor care face obiectul cauzei.

Pentru aceste motive, instanța de fond a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de pârâtul-intervenient P. C., a respins cererea formulată de reclamantele P. E. și C. V. ca neîntemeiată și a obligat reclamantele în solidar să achite pârâtului-intervenient P. C. suma de 436 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au promovat recurs reclamantele P. LENA și C. V., arătând că prin acțiunea civilă introdusă la această instanță l-au chemat în judecată pe pârâtul P. C. solicitând instanței să se constate nulitatea absolută a declarațiilor autentificate de către BNP L. G. R. și a certificatului de Moștenitor autentificat sub nr.72/2005.

Au arătat în motivarea acțiunii că după defunctul P. I. au rămas ca moștenitori ea, în calitate de soție supraviețuitoare și C. V. în calitate de fiică a defunctului și pârâtul în calitate de fiu al pârâtului.

Au mai arătat că după decesul defunctului ele au preluat bunuri din masa succesorală după defunct, acceptând astfel tacit succesiunea și că ulterior darea unor declarații de renunțare la succesiune nu mai pot fi primite, declarațiile respective fiind lipsite de obiect.

Pentru soluționarea cauzei s-a administrat proba cu înscrisuri și proba cu martori.

Procedând la soluționarea cauzei, instanța de fond le-a respins acțiunea ca nefondată.

Consider nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond pentru următoarele motive:

În primul rând, instanța de fond nu a analizat cu obiectivitate probatoriul administrat în cauză.

S-a arătat în motivarea hotărârii că ele ar fi pus în discuție aspecte referitoare la consimțământul lor la întocmirea acelor declarații.

Menționează că s-au pus în discuție în primul rând aspecte referitoare la obiectul juridic al celor două declarații în sensul că dacă ele prin preluarea de bunuri din masa de partaj, au considerat că au acceptat tacit succesiunea și că declarațiile ulterioare de renunțare la succesiune sunt lipsite de obiect.

Orice manifestare lipsită de obiect este nevalabilă.

Nevalabilitatea actului juridic, existența acestuia este lovită de nulitate absolută.

Instanța de fond a dat o interpretare greșită probatoriului administrat în cauză și ca urmare aceasta confuzie a condus la darea unei soluții greșite.

În consecință, solicită admiterea recursului și pe fond să se dispună admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.

Intimatul pârât P. C. a formulat întâmpinare la recursul promovat în cauză, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

în primul rând recurentele nu au indicat motivul în drept pe care își întemeiază recursul.

Motivul invocat de recurente nu se încadrează în nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.pr.civ. și chiar dacă instanța de recurs poate să analizeze cauza sub toate aspectele, recursul nefiind limitat la aceste motive de casare, motivul invocat nu este fondat.

Singurul motiv de recurs invocat de recurente se referă la cele două declarații de renunțare la moștenire după defunctul P. I. despre care se susține că ar fi rămas fără obiect întrucât acestea ar fi acceptat tacit moștenirea iar declarațiile ar fi astfel, lovite de nulitate absolută.

Contrar celor susținute instanța de fond s-a pronunțat pe aspectele invocate de recurente, cu atât mai mult cu cât cauza a fost în rejudecare după casare cu trimitere la instanța de fond pentru a lămuri aceste aspecte. Instanța de fond chiar arată în considerentele hotărârii, la pag.8 alin.3 că va cerceta în baza probelor administrate dacă reclamantele recurente au acceptat tacit succesiunea defunctului după care au renunțat la succesiune în baza declarațiilor notariale contestate.

Instanța de fond arată că se conformează dispozițiilor deciziei de casare

și cercetează împrejurarea dacă recurentele au acceptat tacit succesiunea

după defunctul P. I. iar din probatoriul administrat, proba cu

martori, constată că nu rezultă că reclamantele ar fi acceptat tacit moștenirea prin preluare de bunuri din masa succesorală.

Astfel, pe de o parte, recurenta P. E. are calitatea de coproprietar a bunurilor care compun masa succesorală după defunctul P. I., a continuat să locuiască în fosta locuință comună, a folosit bunuri parte din masa succesorală iar din probele administrate nu a rezultat o împrejurare care să conducă la concluzia că neîndoielnic recurenta a acceptat succesiunea în mod tacit prin acte neechivoce, iar pe de altă parte, recurenta C. V., nici măcar nu a locuit în locuința defunctului după deces, martorul audiat a arătat că aceasta locuiește în Câmpulung Moldovenesc și nu există o dovadă din care să rezulte că aceasta ar fi preluat bunuri din moștenire care să ateste intenția sa de acceptare a succesiunii în mod tacit.

Instanța de fond a înlăturat declarația notarială a martorei P. M. întrucât încalcă principiul nemijlocirii nefiind audiată nemijlocit în fața instanței.

Mai mult, instanța de fond motivează și situația în care s-ar reține o acceptare tacită a reclamantelor în cauză tot nu ar fi îndeplinite condițiile nulității absolute a declarațiilor atacate întrucât normele juridice care ar fi fost încălcate ulterior prin renunțarea la succesiune sunt norme de ordine privată și nu de interes general public.

În concluzie, apreciind că, față de motivele invocate de recurente, recursul este nefondat iar hotărârea atacată este legală și temeinică, a solicitat respingerea recursului cu obligarea la cheltuieli de judecată.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat de recurentaă ce poate fi încadrat în cele reglementate de disp. art. 304 pct.9C.pr.civ., a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține că recursul este nefondat pentru următoarele argumente:

Conformându-se indicațiilor date prin decizia de casare, în mod corect instanța de fond, pe baza probatorului administrat complet, a verificat împrejurarea dacă reclamantele – recurente au acceptat tacit succesiunea după defunctul P. I., concluzionând că această dovadă nu a fost făcută.

Astfel, faptul că recurenta P. E., în calitate de coproprietar al bunurilor care compun masa succesorală, a continuat să locuiască în fosta locuință comună și a folosit parte din bunurile din averea succesorală nu conduc neîndoielnic la concluzia că recurenta a acceptat în mod tacit, prin acte neechivoce, succesiunea defunctului P. I..

Referitor la recurenta C. V., din declarația martorului (fila 36 dos. fond) rezultă că aceasta locuiește în localitatea C-lung Moldovenesc, că nu a locuit niciodată în casa rămasă după defunct neexistând dovezi din care să rezulte că aceasta ar fi preluat bunuri din moștenire care să demonstreze intenția de acceptare a succesiunii în mod tacit.

În mod corect instanța de fond a înlăturat declarația extrajudiciară a martorei P. M., în considerarea principiului nemijlocirii care guvernează procesul civil.

Instanța de fond a analizat și motivat și situația în care s-ar reține o acceptare tacită a reclamantelor, în ceea ce privește moștenirea lăsată de defunct, reținând în mod corect, cu argumente logice și juridice că nu ar fi îndeplinite condițiile nulității absolute a declarațiilor contestate întrucât normele juridice care ar fi fost încălcate ulterior prin renunțarea la succesiune, sunt norme de ordine privată și nu de interes public, general.

Față de considerentele mai sus arătate, în temeiul disp. art. 312 C.pr.civ., rap. la art. 304 pct.9 și 304¹ C.pr.civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Ca părți căzute în pretenții, în temeiul disp. art. 274 C.pr.civ, recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimat în calea de atac, constând în onorar avocat ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge recursul formulat de reclamantele P. E., domiciliată în . Suceava și C. V., domiciliată în mun. Câmpulung Moldovenesc, ., scara A, . împotriva sentinței civile nr.859 din data de 21 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimat fiind pârâtul intervenient P. C., domiciliat în ., județul Suceava, ca nefondat.

Obligă recurentele să plătească intimatului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 MARTIE 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

F. L. G. F. C. M.

F. N.

GREFIER,

Ș. L.

Red. C.M.N.

Jud. fond Șalar A. I.

Tehnored. Ș.L.G.

Ex.2./29.04.2013.

← Acţiune în constatare. Hotărâre din 18-10-2013, Tribunalul...		Partaj judiciar. Decizia nr. 1872/2013. Tribunalul SUCEAVA →

Anulare act. Decizia nr. 751/2013. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 751/2013. Tribunalul SUCEAVA