Pretenţii. Sentința nr. 953/2013. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 953/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 704/227/2012

Dosar nr._ -pretenții-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 501

Ședința publică din 19 februarie 2013

Președinte M. C.

Judecători D. D.

T. M.

Grefier R. M.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta Direcția S. Suceava, împotriva sentinței civile nr.953 din 18 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni (dosar nr._ ), pârât intimat fiind V. A.P..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni sub nr._ din 05.03.2012, reclamanta Direcția S. Suceava a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul V. A. P., obligarea acestuia la plata sumei de 2.661,12 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea prejudiciului pe care l-a produs Ocolului Silvic C..

Reclamanta a arătat că, pârâtul, în calitate de conducător al autovehiculului cu număr de înmatriculare_, în data de 19.07.2008, s-a prezentat la Ocolul Silvic C., de unde a încărcat cantitatea de 15,84 mc lemn gater rășinoase, din partida nr. 2139 fiindu-i eliberat de către maistrul de exploatare N. G. din cadrul S.E.M.L. Mălini, care era gestionarul partizii, Avizul de însoțire nr._/19.07.2008, urmând ca materialul lemnos să fie transportat la S.C. „Divip Prod” S.R.L. Brăiești, jud. Suceava.

A precizat faptul că, urmare a unor deficiente constatate la exploatarea partizii nr. 2139 Direcția S. Suceava a formulat plângere penală împotriva maistrului de exploatare N. G. și împotriva altor salariați ai Ocolului Silvic C. și S.E.M.L. Mălini ce face obiect al dosarului nr. 1351/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

În timpul cercetărilor efectuate în acest dosar unul din agenții economici care aveau contractată masa lemnoasă din aceasta partida, S.C. „Divip Prod” S.R.L. Brăiești a sesizat Ocolul Silvic C. despre faptul că materialul lemnos aferent Avizului de însoțire nr._/19.07.2008 emis de N. G., nu a ajuns în depozitul societății.

Având în vedere faptul că se aflau în derulare cercetări efectuate de către organele judiciare cu privire la exploatarea partizii 2139, Ocolul silvic C. a înaintat o adresă Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei prin care a solicitat efectuarea de cercetări și sub acest aspect.

Inițial, pârâtul V. P. a declarat că nu-și aduce aminte să fi efectuat vreun transport de material lemnos la S.C. „Divip Prod” S.R.L.

Având în vedere că pe exemplarul trei al avizului de însoțire nr._/19.07.2008 ridicat de la Ocolul silvic C. era consemnată semnătura pârâtului, de către organele judiciare a fost dispusă efectuarea unor constatări tehnico-științifice pentru a se stabili dacă semnătura de pe avizul de însoțire aparține acestuia.

Concluzia a fost în sensul că semnătura de pe aviz aparține pârâtului. De asemenea, maistrul de exploatare N. G. a declarat că el a dispus încărcarea materialului lemnos în mijlocul de transport, a emis avizul de însoțire, iar pârâtul, la solicitarea lui, a semnat de primire pentru materialul lemnos.

A fost dovedit în acest fel că, pârâtul a încărcat materialul lemnos în mijlocul de transport ce îi aparținea, însă acesta nu a ajuns la locul de destinație, respectiv depozitul S.C. „Divip Prod” S.R.L. cu punctul de lucru în . Luncii, jud. Suceava.

Prin Ordonanța din 30.06.2011 dată în dosar nr. 1351/P/2009 de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului V. P. cercetat pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 Cod penal în baza art. 10 lit. a Cod procedură penală.

Împotriva acesteia a formulat plângere Direcția S. Suceava, iar prin Ordonanța nr. 803/II/2/2011 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a fost admisă, în parte, plângerea formulată de Direcția S. Suceava și a fost schimbat temeiul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului V. P. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 213 Cod penal din art. 10 lit. a in art. 10 lit. b1 Cod procedură penală și i-a fost aplicată o sancțiune administrativă constând în amendă în cuantum de 500 lei.

Întrucât pârâtul nu a achitat contravaloarea prejudiciului, având în vedere prevederile art. 20 alin. 1 Cod procedură penală conform cărora, ,,Persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiunea în fața instanței civile, dacă instanța penală, prin hotărâre rămasă definitivă, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă", formulează prezenta acțiune.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 20 alin. 1 Cod procedură penală, art. 1357 și 1365 cod civil și a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 242 din Codul de procedură civilă.

Legal citat și cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 224 lei și a timbrului judiciar în valoare de 3 lei, reclamanta nu s-a prezentat în instanță și nu a achitat taxa judiciară de timbru astfel cum i s-a pus în vedere.

La termenul de judecata din data de 18 mai 2012 instanța a invocat excepția netimbrării acțiunii.

Prin sentința civilă nr.953 din 18 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni s-a anulat ca netimbrată acțiunea, instanța reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea 145/1997.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamanta Direcția S. Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs depuse la fil.3-5 dosar reclamanta a arătat că, în mod greșit s-a reținut obligația sa de plată a taxei de timbru cu motivarea că scutirea prev. de art. 15 lit. a din Legea 146/1997 vizează situația în care a avut loc o judecată penală în condițiile în care textul legal nu face distincția față de situația finalizării dosarului prin rezoluția procurorului.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate tribunalul constată recursul întemeiat.

Conform prev. art. 15 lit. a din Legea 146/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la „cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea”.

În speță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale, pârât față de care prin Ordonanța Procurorului s-au efectuat cercetări pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 213 Cod penal și, prin Ordonanța Procurorului s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 10 lit. b/1 Cod procedură civilă, fiindu-i aplicată o amendă administrativă.

Cum dispozițiile sus – menționate nu disting între situația finalizării cauzei penale în faza de judecată sau în aceea a urmăririi penale, în mod greșit prima instanță a prevăzut obligarea reclamantei de a achita taxa judiciară de timbru și, pentru neîndeplinirea acesteia a admis excepția netimbrării acțiunii.

În consecință, cum în cauză s-a reținut o excepție care nu era dată, tribunalul în baza art 312 al. 5 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanței pentru soluționarea ei pe fond.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Direcția S. Suceava, împotriva sentinței civile nr.953 din 18 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni (dosar nr._ ), pârât intimat fiind V. A.P., domiciliat în com.Mălini, ..Suceava.

Casează sentința civilă nr.953 din 18 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 19 februarie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

M. C. D. D. T. M. R. M.

Red.M.C.

Jud.S. G.

Tehnored.P.L.

2 ex. – 01.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 953/2013. Tribunalul SUCEAVA