Expropriere. Sentința nr. 871/2013. Tribunalul SUCEAVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 871/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 9503/86/2012
Dosar nr._ - expropriere -
RO M ÂN I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
S E C Ț I A C I V I L Ă
SENTINȚA NR. 871
Ședința publică din 15 MAI 2013
Președinte: M. C.
Grefier: P. I.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G. S.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect expropriere formulată de reclamanta B. E. cu domiciliul ales la cabinet avocat C. O.-P. din mun. Suceava, .. 12, ., . contradictoriu cu pârâții S. R. – prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția regională de Drumuri și Poduri Iași cu sediul în mun. Iași, .. 19, jud. Iași și C. de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor de pe lângă Primăria municipiului Suceava.
Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 23 aprilie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când din lipsă de timp pentru deliberare, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru data 30 aprilie 2013, 08 mai 2013 și ulterior pentru 15 mai 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava la data de 31 iulie 2012 sub nr._, reclamanta B. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții S. R. – prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția regională de Drumuri și Poduri Iași și C. de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor de pe lângă Primăria comunei Șcheia să verifice legalitatea si temeinicia hotărârii comisiei cu privire la cuantumul despăgubirilor, să stabilească cuantumul despăgubirilor, respectiv valoarea reala a imobilului si prejudiciul cauzat, să se dispună anularea hotărârii comisiei nr. 183/28.11.2011 și să se dispună obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că, prin hotărârea nr. 183 din 28.11.2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor de pe lângă Primăria comunei Șcheia s-a dispus plata sumei de 199 lei către reclamantă cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului situat în . parcela nr._ din cartea funciară_, compus din teren liber de construcții în suprafață de 161 mp.
D. fiind faptul ca, nu a fost de acord cu cuantumul acestor despăgubiri, așa cum s-a reținut si in cuprinsul hotărârii, a solicitat plata unei despăgubiri la nivelul valorii reale a imobilului.
Precizează ca imobilul expropriat are o suprafața de 161 m.p, fiind situat in zona buna cu deschidere la sosea, ceea ce creste cu mult valoarea reala de circulație, motiv pentru care a considerat ca prețul acordat de comisie nu este corect.
Solicitările sale, nu au fost avute in vedere, si pe baza unei evaluări efectuate in cauza, s-a stabilit, raportat la expertizele întocmite si actualizate de camerele notarilor, ca imobilul are valoarea de 199 lei, fără insa a se avea in vedere prevederile legale in materie.
Astfel, Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, actualizata, prevede la art. 26 al. 1 ca "Despăgubirea se compune din valoarea reala a imobilului si din prejudicial cauzat proprietarului...", iar la al. 2 se prevede ca "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum si instanța vor tine seama de prețul cu care se vând, in mod obișnuit, imobilele de același fel in unitatea administrativ teritoriala, la data "întocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului..."
Or, așa cum se poate observa chiar din cuprinsul hotărârii, evaluarea s-a făcut in baza expertizelor notarilor publici, care sunt efectuate cu titlu orientativ in vederea stabilirii taxelor aferente, si nicidecum nu reprezintă valoarea reala de circulație a imobilelor, condiție impusa de lege in cazul stabilirii despăgubirilor.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea cererii așa cum a fost aceasta formulata urmând ca instanța sa verifice legalitatea si temeinicia hotărârii comisiei, sub aspectul stabilirii despăgubirilor si sa dispună in consecința.
În susținerea cererii a depus la dosar înscrisuri.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 255/2010 art. 22 si următoarele, raportat la dispozițiile Legii nr. 33/1994 actualizata, art. 25, 26 si următoarele.
Pârâtul S. R. – prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția regională de Drumuri și Poduri Iași a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Totodată, pârâtul a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii hotărârii contestată.
În motivarea întâmpinării a arătat că, prin hotărârea contestată s-a dispus plata despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru suprafața de teren expropriată conform HG 743/2010, astfel cum a fost modificată și completată prin HG 614/2011, în anexa acestei din urmă hotărâri reclamanta figurând înscrisă la poziția nr. 454-a cu suprafața de 161 mp teren, identică cu parcela nr._ din CF_ a UAT Suceava, pentru care s-a acordat cu titlul de despăgubire suma de 199 lei.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirii acordate, acesta a fost stabilit în conformitate cu criteriile prevăzute de Legea nr. 255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 1, art. 11 alin. 7 și 8 din lege sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici, având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 77 ind. 1 alin. 5 din codul fiscal.
Totodată, potrivit art. 8 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 ind. 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu dispozițiile legale sus menționate, prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C. C., valoarea terenului expropriat a fost stabilită la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită în anul 2011 de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza mun. Suceava.
Susține pârâtul că, nu este întemeiată pretenția reclamantei privind plata unei despăgubiri în sumă de 8000 lei, așa cum s-a menționat în procesul verbal nr. 183/2011 dat fiind faptul că, potrivit raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă, terenul în cauză este situat în extravilanul mun. Suceava, la locul numit “F. Doamnei”, are destinația de teren arabil, este situat în pantă, nu beneficiază de nici o utilitate (rețelele de electricitate,apă, termoficare, gaze, canalizare, telefonie, televiziune fiind situate la 200 m, de cealaltă parte a DN 2, pe un amplasament aparținând unei societăți comerciale), iar distanța față de mijloacele de transport în comun și de zonele cu locuințe (cartierul Ițcani) este de peste 1500 m. Față de elementele de individualizare sus menționate și față de faptul că la data exproprierii piața imobiliară din zonă suferise un declin accentuat, ofertele de cumpărare fiind reduse iar prețurile de vânzare fiind mult mai mici decât cele practicate în anii 2008-2009, apreciază că despăgubirea solicitată de reclamantă este nejustificată.
De asemenea, nu se justifică în cauză nici plata vreunei despăgubiri pentru diminuarea valorii terenului rămas în patrimoniul reclamantei după expropriere deoarece parcelele care nu au format obiectul exproprierii (187 mp și respectiv 652 mp) nu sunt afectate sub aspectul posibilităților de utilizare ca terenuri agricole, iar valoarea acestora nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, a sporit ca urmare a construirii șoselei.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Conform titlului de proprietate nr. 1569/2006 și a certificatului de moștenitor nr. 90/2011, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 161 mp teren, identică cu parcela nr._ din CF_ a UAT Suceava.
Prin Hotărârea nr. 183 din 28.11.2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor, . s-a dispus exproprierea unei suprafațe de 161 mp teren, identică cu parcela nr._ din CF_ a UAT Suceava, pentru care s-a acordat cu titlul de despăgubire suma de 199 lei.
Imobilul au fost expropriate conform HG nr. 614/2011 pentru modificarea și completarea HG nr. 743/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Suceava” (poziția 296 din anexa la această hotărâre).
La stabilirea despăgubirilor, expropriatorul a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite sau actualizate de camerele notarilor publici.
Criteriul sus-menționat nu poate fi însă primit, observându-se că el vizează faza administrativă necontencioasă a stabilirii despăgubirilor și este prevăzut în vederea stabilirii estimative a sumelor care urmează a fi aprobate prin hotărâre de guvern pentru îndeplinirea obiectivului „Varianta de ocolire Suceava”.
De asemenea, expertizele notariale nu reflectă valoarea de piață a imobilelor expropriate, valoare care se impune a fi avută în vedere la stabilirea despăgubirilor prin prisma dispozițiilor legale în materie.
Astfel, potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, iar potrivit art. 22 alin. 3 din lege, acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru generală în materie de expropriere) la care Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză, stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța de judecată, trebuie să țină seama de prețul la care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile aduse de aceștia.
Prin Decizia nr. 9760/02.XII.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București s-a stabilit că „sintagma prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială prevăzută de art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unei constrângeri exagerate”.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de piață de 12,4 euro/mp echivalent 54,42 lei/mp, rezultând un total de 1996 euro în echivalent 8760 lei, concluziile expertizei fiind însușite de toți cei trei experți care au format comisia de evaluare stabilită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Cu ocazia efectuării expertizei au fost identificate și suprafețele de teren rămase neexpropriate, de 160 mp, stabilindu-se că aceasta nu mai poate fi valorificată, fiind traversată de un canal de desecare, precum și două suprafețe de 27 mp și respectiv 19 mp, afectate de zona de protecție a șoselei, astfel că pentru a acoperi prejudiciul real suferit de reclamantă, instanța va acorda acesteia și contravaloarea acestor suprafețe.
De asemenea, instanța va avea în vedere și faptul că suprafața de 633 mp rămasă neexpropriată a suferit o pierdere de valoare de 393 euro, respectiv 5% din valoare.
În consecință, tribunalul va admite în parte acțiunea, în sensul că va desființa în parte Hotărârea nr. 183 din 28.11.2011 emisă de C. de V. a Dreptului de proprietate și Acordare a Despăgubirilor Suceava și va obliga S. R. să plătească reclamantei suma de 4944 euro cu titlu de despăgubiri.
Conform art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea având ca obiect expropriere formulată de reclamanta B. E. cu domiciliul ales la cabinet avocat C. O.-P. din mun. Suceava, .. 12, ., . contradictoriu cu pârâții S. R. – prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția regională de Drumuri și Poduri Iași cu sediul în mun. Iași, .. 19, jud. Iași și C. de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor de pe lângă Primăria municipiului Suceava.
Desființează în parte Hotărârea nr. 183 din 28.11.2011 emisă de C. de V. a Dreptului de proprietate și Acordare a Despăgubirilor Suceava.
Obligă S. R. să plătească reclamantei suma de 4944 euro cu titlu de despăgubiri.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2000 lei cheltuieli de jduecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2013.
Președinte, Grefier,
M. C. P. I.
Red. M.C.
Tehnored. I.P./5 ex./07.06.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 953/2013. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Decizia nr. 828/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
---|