Anulare act. Decizia nr. 889/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 889/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 1426/86/2007*
Dosar nr._ Anulare act
ROMANIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 889
Ședința publică din data de 29 martie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: H. L.
Judecător: G. F.
Judecător: C. L.
Grefier: S. A.-M.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâtul M. C., împotriva sentinței civile nr. 3467 din data de 3 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, intimați fiind reclamanții P. C., P. D. L. și pârâtul A. C..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 18 martie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea pârâtului recurent să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 25 martie 2013 când, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 29 martie 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la 6.03.2007 la Tribunalul S., modificată și precizată ulterior, reclamanții P. C. și P. D. L., au chemat în judecată pe pârâții M. C. și A. C., solicitând anularea contractului de vânzare cumpărare autentic sub nr. 2816 din 14. 05. 1998 la Biroul Notarului Public P. A., obligarea pârâtului M. C. să le plătească suma de 56. 006 lei, reprezentând preț actualizat, plus suma de 1. 255 lei cheltuieli de judecată dintr-un proces pe care l-au pierdut.
În motivare, au arătat că, la 14.05.1998, au cumpărat, prin intermediul pârâtului M. C., o clădire și anexe, situate în Municipiul S., .. 237, pe teren proprietate de stat, în baza unei delegații din 13.05.1998, întocmită și semnată în fals de către sus menționatul pârât, care a declarat nereal că ar fi fost reprezentantul S.C. „I.„ S.A., - S., plătind acestuia prețul de 7. 200 lei.
Ulterior încheierii contractului au încercat să intre în posesia construcțiilor, printr-o acțiune în revendicare, introdusă la 17.09.2003, dar a fost evins irevocabil prin decizia nr. 944 din 8.04.2004 a Curții de Apel S., prin care s-a stabilit că imobilul cumpărat cu act autentic, nu a fost niciodată proprietatea vânzătorului.
Au mai arătat că, prin ordonanța din 10.04.2009, din dosarul nr. 163/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul S., s-a încetat urmărirea penală față de pârâtul M. C. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenție și față de pârâtul A. C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, deoarece s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale și totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații, față de aceeași pârâți; ca urmare a împlinirii termenului de prescripție al răspunderii penale; situație în care, singura cale de recuperare a daunelor contractuale este acțiunea civilă.
Pârâtul M. C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de prematuritate, inadmisibilitate, tardivitate și lipsa calității procesuale pasive și pe fond a solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu s-ar fi plătit prețul și că reclamanții ar fi cumpărat pe riscul lor.
Pârâtul A. C. a depus și el întâmpinare, arătând că n-ar avea calitate procesuală pasivă, că acțiunea ar fi prescrisă și că nu are nici o legătură cu vânzarea din 14.05.1998.
Prin sentința nr. 5500 din 13. 12. 2010, Tribunalul S. a trimis cauza la Judecătoria S., deoarece reclamanții au înțeles să se judece numai cu pârâții M. C. și A. C., ca persoane fizice.
Prin sentința civilă nr. 3467 din data de 3 iulie 2012, Judecătoria S. a respins ca nefondate excepțiile prematurității, inadmisibilității, prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale pasive; invocate de pârâtul M. C..
A respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul A. C..
A admis în parte acțiunea introdusă de reclamanții P. C. și P. D. L., în contradictoriu cu pârâții M. C. și A. C..
A anulat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 2816 din 14.05.1998, la Biroul Notarului Public P. A. din Municipiul S..
A obligat pe pârâtul M. C., să plătească reclamanților suma de 57.261 lei, daune, plus suma de 2.768 lei, cheltuieli de judecată din toate instanțele.
A respins ca nefondată acțiunea față de pârâtul A. C..
Pentru a hotărî astfel, referitor la excepții, prima instanță a arătat că acțiunea nu este prematură și nici inadmisibilă, deoarece este îndreptată împotriva pârâților persoane fizice și nu împotriva S.C. „I.„ S. A. – București, care n-a fost niciodată proprietara construcțiilor vândute reclamanților.
De asemenea, acțiunea nu este prescrisă, fiind introdusă la 6.03.2007, înainte de împlinirea termenului de 3 ani, socotit de la 8.04.2004, când prin decizia nr. 944, Curtea de Apel S., a respins irevocabil acțiunea în revendicare a reclamantului.
Totodată, ambii pârâți, au calitate procesuală pasivă în procesul civil, în care reclamanții au solicitat să se stabilească frauda la încheierea contractului de cumpărare din 14.05.1998, deoarece acțiunea penală s-a prescris și sentința civilă trebuie să fie opozabilă ambilor pârâți, care au fost cercetați penal.
Din actele dosarului civil și a celui penal (nr. 163/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalului S.), care a fost atașat; a rezultat că pârâtul M. C., a falsificat delegația din 13. 05. 1998, pe care a semnat-o în fals, în numele pârâtului A. C.; s-a prezentat la notar cu reclamantul și i-a vândut acestuia construcțiile din Municipiul S., .. 237, afirmând nereal că ar fi fost proprietatea S.C. „I.„ S. A. – S. și încasând prețul de 7. 200 lei.
La urmărirea penală nu s-a stabilit cu certitudine că la încheierea contractului ar fi participat și pârâtul A., situație ce a fost confirmată și de reclamant prin declarațiile sale date atât în dosarul penal, cât și în cel civil.
Cum falsul și frauda comise de pârâtul M. C. au fost dovedite cu raportul de constatare tehnico-științifică efectuată în dosarul penal atașat și cum cauza ilicită este sancționată cu nulitatea, potrivit art. 948 pct. 4 din codul civil, instanța a admis acțiunea contra pârâtului sus-menționat și a anulat contractul de vânzare cumpărare încheiat la 14. 05. 1998.
Urmare a repunerii în situația anterioară, pârâtul M. C., a fost obligat să restituie reclamanților prețul actualizat de 56. 006 lei (a se vedea actualizarea de la fila 217 din volumul I dosar).
Totodată, pârâtul M. C., a fost obligat să plătească reclamanților și suma de 1. 255 lei, pierdută în procesul de revendicare, datorită actului de cumpărare fraudat, suma reprezentând daune delictuale.
Cum nu s-a dovedit participarea pârâtului A. C. la frauda contractuală cercetată, instanța a respins acțiunea contra acestuia.
În baza art. 274 din codul de procedură civilă, pârâtul M. C. a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în temeiul art. 299, art. 301-302 (1), art. 304 (1) și art. 304 pct. 5, 7 și 9 coroborat cu art. 261, pct. 5 raportat la art. 105 alin. 2 cod procedură civilă, art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale amendată de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, a declarat recurs pârâtul M. C. prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței civile atacate ca fiind lipsită de temei legal, neîntemeiată, nemotivată în fond, nelegală și contradictorie, iar pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecarea pe fond pentru o justă, temeinică și echitabilă soluționare a cauzei în spiritul și litera legii, în raport de probelor administrate și existente în cauză .
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului declarat, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii pe cale de excepție ca tardiv formunlată și pe fond ca neîntemeiată și nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că dispozițiile art. 304 ind. 1 din cod proc. civ. stipulează că, motivele de recurs pentru o hotărâre care nu poate fi atacată cu apel nu sunt limitate, a considerat că motivele de recurs invocate nu sunt ținute numai cele prevăzute de art. 304 cod proc. civ.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale raportat și la respectarea Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale amendată de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. Astfel, ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Instanța de fond prin sentința recurată a soluționat acțiunea reclamanților prin admiterea acesteia și a capetelor de cerere, cu reținerea total eronată, greșită a faptelor, fără suport legal și temeinic a cauzei dedusă judecății fără a analiza temeinic motivele în fapt și de drept invocate prin apărările și notele de ședință, probatoriu existent în cauză și nu prin denaturarea acelor existente la dosarul cauzei, supoziții lipsite de orice suport și contrar celor reținute în cercetarea penală.
Astfel, instanța de fond a soluționat fondul fără un suport legal în raport de motive și probe, fără nici un fel de motivare temeinică nici în fapt și nici în drept, cele reținute în considerente sunt denaturate și contrare probelor administrate în cauză, contradictorie în considerente, și fără nici o altă motivare temeinică și legală, drept urmare a considerat sentința recurată ca fiind în lovită de nulitate, nelegală, și neîntemeiată lipsită de orice motivare fundamentată, temeinică și de drept, contradictorie, ceea ce impune inerent pentru o justă, temeinică și echitabilă soluționare a cauzei în spiritul și litera legii admiterea recursului.
Prin cum s-a soluționat fondul, a considerat că în mod fundamental iau fost lezate, prejudiciate drepturile și interesele garantate prin Constituție și cu încălcarea art 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, norme ce garantează respectarea dreptul la echitabil.
Instanța de fond, deși aparent ar rezulta o analiză a fondului cauzei de fapt nu cuprinde decât o succintă și formală enumerare a excepțiilor și motivelor invocate în apărare, fară a analiza din prisma probatoriului existent în dosarul cauzei, inclusiv prin respingerea neîntemeiată a probei solicitate (interogatoriul reclamanților), a reținut absolut eronat cele cuprinse în dosarul penal și Ordonanța nr. l63/P/10.04.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul S., în care legat de pârât s-au fîcut doar presupuneri, nimic concret și neîndoielnic.
În soluția adoptată instanța de fond, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale raportat la dispozițiile art 129 alin. (5) C. proc. civ., trebuia să se pronunțe ținând cont de excepțiile invocate, apărările formulate, probele administrate și cele existente la dosarul cauzei, asupra faptului că în raport de traseul parcurs de cauză s-a încercat (și s-a observat că s-a reușit) inducerea instanței în eroare prin reconsiderarea de către reclamanți a temeiului de fapt și de drept al acțiunii, deși în esență este același -anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 2816/14.05.1998 pentru așa zisa eroare asupra calității vânzătorului, or, este o contrazicere permanentă cât timp prin Nota de ședință din 28.06.2011 reclamanții au solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare nr.2816/14.05 1998 și nu desființarea acestuia așa cum au solicitat în precizările depuse la acțiune.
Neîndeplinirea obligației instanței de a soluționa fiecare dintre capetele de cerere cu care a fost astfel sesizată nu poate fi acoperită prin faptul că s-a respins în tot acțiunea reclamantei, întrucât motivele pentru care a fost adoptată această soluție au privit în exclusivitate temeinicia cererii, fară nici o referire la legalitatea și temeinicia actelor contestate.
Această modalitate de soluționare a cauzei echivalează cu o necercetare a fondului acesteia, în întregul său și atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art 304 pct.5 C. proc. Civ, dată fiind eludarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil (Decizia nr. 4454 din 20 noiembrie 2007 - Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal).
Aparent sentința recurată ar fi motivată, dar la o abordare mai atentă în motivarea sa și considerentele reținute pentru respingerea excepțiilor a apărărilor pârâtului și admiterea acțiunii reclamanților, este sumară, eronată și contradictorie în reținerea faptelor, prin urmare considerentele și sentința recurată se pot considera ca fiind fără suport legal, nemotivată în fond, lipsită de fundament și temei în raport de situația de fapt și de drept obiectivă.
În prealabil a dorit să evidențieze faptul că din considerentele sentinței nu se poate diferenția ce au invocat reclamanții, susținerile, probatoriul acestora, considerentele în fapt și de drept a instanței în admiterea acțiunii pentru toate capetele de cerere, nu se regăsesc sub nici o formă apărările pârâtului, probatoriul solicitat în fața instanței și motivele de respingere, considerentele în fapt și de drept prin care au fost respinse toate excepțiile și apărările pe fond, în fapt părțile sunt în fața unei sentințe nemotivate în fapt și de drept, lovite de nulitate și cu depășirea evidentă a competenței prin pronunțarea asupra unor chestiuni penale - soluționate devinitiv și irevocabil.
Contrarietatea soluției pronunțate de instanței de fond mai este dată și de considerentele, motivul pe care se fundamentează, ori este vorba de o fraudă a pârâților, ori de un fapt ilicit, care este în fapt și de drept temeiul legal al sentinței, simpla mențiune a art. 948 pct. 4 cod civil nu este de natură să motiveze temeinic și legal o hotărâre .
Instanța de fond a respins excepția prematurității și inadmisibilității acțiunii pe considerentul ca fiind îndreptată împotriva pârâților persoane fizice și nu S.C. I. S.A., acest fapt este un prim aspect care ar dovedi că instanța de fond nici măcar nu a studiat cauza, aceste excepții s-au invocat la începutul soluționării cauzei când era de competența Tribunalului S., ulterior după declinarea competenței la judecătorie, prin notele de ședință la precizarea reclamanților la acțiune, nu a mai invocat și susținut aceste excepții ca fiind lipsite de obiect - instanța de fond nici măcar nu și-a motivat respingerea acestor excepții motivat și legal.
Instanța de fond a respins excepția prescripției acțiunii pe considerentul și în raport de decizia nr. 944 a Curții de Apel S. pronunțată la data de 08.04.2004, iar acțiunea prezentă a fost introdusă la data de 06.03.2007, instanța reținând că decizia Curții ca fiind irevocabilă, nimic mai eronat și greșit, decizia Curții în acțiunea de revendicare a reclamanților a devenit irevocabilă prin neexercitarea căii de atac cu recurs de către reclamant, ceea ce nu dovedește că în fapt și de drept reclamantul ar fi uzitat de toate căile legale privind revendicarea imobilului
În mod greșit și lipsit de fundament legal, de fapt, nemotivat în fapt și de drept, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, fară a se ține cont de toate elemente care conduc și concură la faptul că în mod legal și corect termenul la care trebuie raportată acțiunea este data încheierii actului 14.05.1998, întrucât:
- dreptului reclamanților întrucât s-a invocat o eroare asupra persoanei și nu un fapt ilicit cum în mod greșit s-a reținut de instanța de fond (înstrăinarea unui imobil nu este un fapt ilicit - nu este prohibit, nu încalcă bunele moravuri și nici ordinea publică - art. 966 cod civil) s-a născut și a început să curgă de la data încheierii contractului 14.05.1998, completat de faptul că reclamanții au încheiat contractul în deplină cunoștință de cauză și asumându-și toate riscurile așa cum a rezultat din clauzele contractului, fapt care a rezultat că după ce și-a intabulat în data de 21.05.1998 abia în 2003 a făcut unele demersuri aferente acestui bun, astfel acțiunea în raport de când s-a născut dreptul de a cere anularea contractului este prescris extinctiv prin curgerea termenului special conf. art. 9 alin. 2 din Decretului 167/1958: „ în caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripția începe sa curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anularii, insa cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului" cât și cel general prevăzut de Decretul 167/1958, întrucât este vorba de o nulitate relativă care se invocă în termen de 3 ani și chiar dacă ar fi în discuție desființarea contractului acesta tot în termenul general se înscrie;
-alt aspect neluat în seamă în soluționarea cauzei de instanța de fond se referă la faptul că toate plângerile penale formulate de către reclamanți împotriva pârâtului, referitor la prezenta cauza au fost soluționate de către organele de cercetare penală și instanța de judecata,-Sentința penala nr. 462/09.11.2009 pag. 5 (fila 176) fara a fi reținuta nici o învinuire asupra pârâtului cu consemnarea ca nu rezulta indicii ca M. C. l-a indus in eroare pe P. C..
Cu atât mai mult cu cât instanța de fond - civilă și-a depășit competențele pronunțându-se pe latura penală și contrar celor soluționate în cauza penală, când a reținut că pârâtul ar fi falsificat delegația nr. 83/26.04.1998, când în soluționarea cauzei penale este specificat ca fiind o probabilitate și nu o certitudine, astfel, instanța și-a depășit competențele și a pronunțat o sentință nelegală.
-raportul de constatare tehnico-științifică nr. 1105/17.06.2008, a constatat că pârâtul a fost delegat să semneze contractul de vânzare cumpărare „în forma redactata de către cumpărător prin grija sa la notariat. Contractul urmând a fi parafat de noi (adică de către S.C. I. S.A. S.) după depunerea de către cumpărător a contravalorii tranzacției la sediul vânzătorului”.
D. urmare, oricum s-ar analiza termenul la care a fost formulată cererea de chemare în judecată de către reclamanți, a considerat ca fiind tardiv formulată din punct de vedere a termenului special de prescripție prevăzut de art. 9 alin. 2 și cel general prevăzut de art. 1 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 .
Instanța de fond a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă ca excepție de fond absolută și peremtorie în temeiul art. 161 cod de procedură civilă, în concepția că reclamanților trebuie să li să dea dreptate oricum și doar pe considerentul că pârâții au fost cercetați penal, contrar realități și probelor, fară nici o altă motivare în arătarea motivelor pentru care s-au înlăturat apărările în susținerea excepției, atât timp cât pârâtul nu a avut, nu are calitate de parte din contractul de vânzare cumpărare nr. 2816/14.05.1998, fiind doar delegat, or reclamanții au renunțat la judecata în contradictoriu cu vânzătorul specificat în contractul de vânzare cumpărare, respectiv S.C. I. S.A. București
In susținerea acestei excepții a evidențiat faptul că din acțiunea dedusă judecății și chiar după precizări nu a rezultat clar în ce calitate procesuală și de drept a fost introdus în cauză, și a fost chemat în judecată ca pârât, simpla existență a unui dosar penal nu este de natura fundamentări legale a calității într-un caz civil, întrucât dispozițiile legale care reglementează modul de funcționare, administrare etc. al unei societăți nu sunt reglementate de Codul Civil, întrucât nu a avut decât calitate de delegat al S.C. I. S.A. cum a rezultat din delegația cu nr. 83/26.04.1998, care a specificat în mod clar și evident pentru ce a fost delegat, respectiv semnarea contractului, care din grija reclamanților trebuia ulterior să fie parafat de vânzător după depunerea, plata contravalorii tranzacției, ceea ce în realitate nu s-a mai concretizat.
Din delegația cu nr. 83/26.04.1998 și procesul verbal de predare primire din 14.05.1998 rezultând în mod evident și clar că de fapt și de drept cumpărătorul nu a achitat prețul contractului în condițiile stabilite de comun acord, neexistând nici o dovadă în sensul achitării prețului de reclamanți și nu ceea ce este specificat în contractul autentificat, prin urmare în afară de ducerea la îndeplinire a delegației date, nici un alt aspect nu are legătură cu persoana sa.
Existența și realitatea funcționarii în mun. S. a unei sucursale . a fost confirmată prin Sentința penala nr. 462/9 noiembrie 2009 a Judecătoriei S. la pag. 3 (fila 175) unde s-au consemnat următoarele „S-a reținut ca învinuitul A. C. a îndeplinit în perioada 1984-iunie 1998 (când a fost pensionat) funcția de șef de Sucursala la S.C. I. S.A. S.”.
Inadmisibil în soluționarea cauzei de către instanța de fond a fost reținerea fragmentată și eronată a faptelor și probelor existente și numai în considerentele și susținerile reclamanților din precizări legat de faptul că nu ar fi existat nici un S.C. I. S.A S., directorul care a semnat delegația etc., or contrar acestor susțineri, specificat chiar de reclamanți au fost cele constatate prin Ordonanța nr.163/P/l0.04.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul S., care legat de pârât s-au făcut doar presupuneri nimic concret și neîndoielnic.
Existenta si realitatea funcționarii în mun. S. a unei sucursale S.C. I. S.A. S. a fost evidențiată în Sentința penala nr.462/09.11.2009 Judecătoriei S. la pag.3 (fila 175) unde s-au consemnat următoarele „S-a reținut ca învinuitul A. C. a îndeplinit în perioada 1984-iunie 1998 (când a fost pensionat) funcția de șef de Sucursala la .”.
Așa cum a invocat în apărare și s-a demonstrat pârâtul a fost împuternicit de către S.C. I. S.A. S. cu delegația nr.83/26.04.1998, act recunoscut ca fiind real de către semnatarul acestuia, A. C-tin ca reprezentant legal al S.C. I. S.A. S., așa cum a reieșit din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 1105/17.06.2008, care a constatat că pârâtul a fost delegat să semneze Contractul de vânzare cumpărare „în forma redactata de către cumpărător prin grija sa la Notariat. Contractul urmând a fi parafat de noi (adică de către S.C. I. S.A. S.) după depunerea de către cumpărător a contravalorii tranzacției la sediul vânzătorului„.
Or, contrar evidenței, instanța de fond a denaturat în considerente probatoriul și realitatea reținând că pârâtul ar fi falsificat delegația din 13.05.1998 și ar fi vândut reclamantului un imobil și ar fi încasat prețul, nu s-a dovedit cert clar și neîndoielnic că ar exista un fals, s-a dovedit existența și realitatea funcționarii în mun. S. a unei sucursale S.C. I. S.A. S., prin Sentința penala nr. 462/09.11.2009 Judecătoriei S. la pag.3 (fila 175), iar încasarea unui preț de pârât nu a fost dovedită, demonstrată niciodată, prin urmare pe ce se fundamentează legal și probatoriu soluția instanței de fond.
Pentru ca instanța de fond să admită acțiunea reclamanților și să oblige pe pârât la o anumită sumă de bani actualizată printr-o expertiză extrajudiciară, ar trebui să se bazeze pe fapte și probe, că așa zisa sumă achitată la contract de 7200 lei de reclamanți, trebuie să facă dovada în primul rând dincolo de orice îndoială, incertitudine, că i-ar fi predat, dat, etc. Pârâtului această sumă de bani, întrucât nu avea calitatea de a primi nici o sumă de bani și nici de a emite vreun document justificativ pentru presupusa sumă achitată, ceea ce în speță nu s-a dovedit prin nimic (nici în soluționarea plângerii penale nu s-a demonstrat), prin urmare cum să se solicite și să se acorde în lipsa oricărei probe, ceva ce nu ai dat, achitat.
Faptul că pârâtul nu a primit nici o sumă de bani a rezultat fară nici un dubiu dintr-un act semnat și însușit de reclamantul P. C., act necontestat niciodată - procesul verbal de predare primire a imobilului din prezenta tranzacție (fila 101-dosar) în care s-a consemnat specificația vânzătorului pe acest inscris „prezentul proces verbal devine valid după achitarea către vânzător a contravalorii tranzacției,, ceea ce a dovedit ca reclamanții au încercat denaturarea realității cu scopul vădit de a fundamenta o îmbogățire lipsită de orice temei, prin susținerea ca ar fi plătit prețul tranzacției, or acest act necontestat de reclamanți, a dovedit faptul ca la data perfectării tranzacției pârâtul nu a primit nici o suma de bani.
În realitate, instanța de fond în cel mai nelegal mod și fară nici o probă, a fundamentat pentru reclamanți, o înbogățire fară nici un temei, acordând pe de o pare o sumă neachitată pârâtului și pe de altă parte actualizată printr-o expertiză extrajudiciară inadmisibilă și contestată ca probă de pârât.
Ceea ce nu a analizat instanța de fond sub nici un aspect, se referă și la faptul că, cumpărătorul - reclamantul P. C. cum a rezultat din contract, știa de situația juridică a imobilului, terenului, asumăndu-și toate riscurile, inclusiv contra evicțiunii de clarificarea juridică imobilului, reclamanții angajându-se să fie reglementat de către aceștia în calitate de cumpărători. Aceștia angajându-se în obținerea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului contract - fapt specificat și la care s-a angajat, obligat cumparatorul prin clauza contractuala - abia după efectuarea acestui demers, vânzătorul îi emitea Factura fiscala - act ce ar fi dovedit transferul de proprietate de la societate la persoană fizică.
Referitor la natura juridica a imobilului supus tranzacției este inexplicabil si fara nici un temei cum cumpărătorul -reclamant- a susținut ca nu au cunoscut natura juridica a imobilului la data perfectării tranzacției, respectiv 14.05.1998 si cu toate acestea reclamanții nu au contestat niciodată, in nici un fel, formularea si conținutul clauzelor inscrise in Contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2816/14.05.1998, clauze pe care el însuși le-a conceput si redactat la notariat.
Pe aceleași considerente referitor la nemotivarea în fapt și de drept de către instanța de fond a sentinței recurate, a lipsei de motivare a respingerii apărărilor pe fond a pârâtului instanța nu s-a pronunțat motivat pe :cum nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială că ar exista un fals este evident că a fost delegat numai pentru a încheia contractul de vânzare cumpărare nr. 2816 din 14.05.1998 în baza delegației nr. nr. 83/26.04.1998 prin care era împuternicit să semneze contractul, fară a primi nici o sumă de bani, ulterior cumpărătorul avea obligația să achite la sediul societății suma și să-i fie ștampilat contractul ceea ce cumpărătorul nu a mai dat curs, din acest aspect a rezultat că în realitate nu s-a plătit nici o sumă de bani la acest contract; s-a precizat în fața instanței de fond, dar nu s-a reținut, existența și conținutul procesului verbal de predare primire a imobilului ce face obiectul cauzei, act intocmit olograf de către cumpărător (fila 101 dosar); este de un fapt ce naște o maximă îndoială asupra susținerilor acțiunii de către reclamanții că nu cunoșteau situația juridică a imobilului, atunci când au formulat clauze contractuale, în mod logic în interesul lor, fiind consemnat în contractul de vânzare cumpărare ca „imobilul….a cărui situația juridică urmează a fi reglementata de către cumpărător,, ….„scutim notarul public de obligația verificării sarcinii”…. „știu că imobilul nu a fost scos din circuitul civil, cunosc proveniența lui, întelegand sa-l dobândesc în acest fel pe riscul meu„ sau in fata instanței de judecata, afirmând ca nu cunoșteau situația juridica a imobilului la data perfectării tranzacției si au conștientizat acest lucru de abia dupa pronunțarea Sentinței Curții de Apel S. nr. 944/08.04.2004 care le-a respins apelul; este evident că reclamanții au cumpărat, dobândit imobilul pe riscul lor asumându-și toate riscurile aferente, prin urmare în nici un caz pârâtul s-ar face în vreun mod vinovat de situația prezentă, el fiind doar împuternicit pentru semnarea contractului; suma aferentă contractului nu a fost predată pârâtului, aceasta trebuia achitată la sediul vânzătorului moment în care se ștampila și contractul de vânzare cumpărare din litigiu, cum contractul nu are nici o ștampilă rezultă că ulterior cumpărătorii nu și-au mai îndeplinit obligația achitării prețului, iar în prezent au solicitat o sumă care nu s-a achitat; ceea ce este relevant faptul ca in cazul unui cumpărător de buna credința, acesta avea dreptul - asa cum a concluzionat Sentința Curții de Apel S. nr. 944/08.04.2004 (fila 7) - ca in conformitate cu prevederile HG 831/1990 si in numele vânzătorului sa obtina certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului acestei tranzacții contractuale; procesul verbal de predare primire a imobilului din prezenta tranzacție (fila 10l-dosar) întocmit olograf de reclamant, act necontestat niciodată de acesta este în principiu un act obligatoriu - conf. HG 831/1990- din dosarul ce urma să fie întocmit de către cumpărător pentru obținerea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate a imobilului, dar pentru ca acest act sa fie semnat era necesar ca, cumpărătorul sa fi plătit anterior prețul imobilului in cauza. Specificația vânzătorului pe acest inscris „prezentul proces verbal devine valid dupa achitarea către vânzător a contravalorii tranzacției,, dovedește ca reclamanții au incercat semnarea unui act ce nu reflecta realitatea ca ar fi plătit prețul tranzacției”, a dovedit faptul ca la data perfectării tranzacției pârâtul nu a primit nici o suma de bani; din procesul verbal de predare primire din 14.05.1998 a rezultat clar că, cumpărătorul s-a angajat să plătească direct vânzătorului prin modalitățile legale și nu prin delegat.
Cu privire la admiterea de către instanța de fond și obligarea pârâtului la plata sumei actualizata de 56.006,09 lei specificată în Raportul de expertiza extrajudiciar intocmit pe 15.11.2010 este lipsită de orice fundament și temei legal, întrucât, pe de o parte nu s-a dovedit niciodată că pârâtul a primit suma de 7.200 lei.
În al doilea rând, raportul de expertiza este extrajudiciar, a fost întocmit la solicitarea reclamanților, iar față de acest raport pârâtul nu a fost convocat etc. în nici un fel nefiindu-i opozabil sub nici un aspect. Întrucât expertiza s-a referit la părțile din proces când erau reclamanții P. C. si P. L. în contradictoriu cu ., iar raportul de expertiza nominaliza doar cele doua parti in proces, pârâtul nu a avut nici o calitate în a exprima vreo opinie cu privire la concluziile raportului de expertiza.
Reclamanții în timpul judecării cauzei au renunțat a se judeca în contradictoriu cu . și suma cu care ar putea fi obligată, a considerat pe cale de consecință, ca fiind inadmisibila cererea acestora și admitere de instanța de fond să fie obligată o alta persoana decât cea nominalizata in raportul de expertiza depus de către reclamanți, la plata unei sume actualizate de 56.006,09 lei.
Cu atât mai mult este nelegală sentința instanței de fond prin admiterea capătului de cerere, în baza expertizei extrajudiciare în considerentul numai a reclamanților cu cât criteriile de calcul al dobânzii conf. O.G. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, modificată și aprobată prin Legea nr. 356/2002 diferă dacă se referă la persoană juridică de cel de persoană fizică.
Iar expertiză extrajudiciară efectuată numai în favoarea și pe considerentele unei singure părți ar fi, părtinitoare și neopozabilă, cum a rezultat din Decizia nr. 3711/21.10.1998 a Curții Supreme de Justiție - secția civilă, care stabilește că instanța nu-și poate întemeia o soluție pe o expertiză extrajudiciară în caz contrar hotărârea instanței va fi greșită.
A invocat, iar instanța de fond nici nu s-a pronunțat, cu privire la excepția prescripției și în ceea ce privește suma de 1.255,75 lei pretinsa de către reclamant de la pârâtul pe considerentul Deciziei 944/08.04.2004 a Curții de Apel S. în Dosarul nr.937/2004, decizie nerecurată, unde în apel reclamanții au fost obligați la plata unor cheltuieli de judecată, dar într-o cauză în care pârâtul nu a fost parte pentru a cădea în pretenții, iar a susține că avea obligația de a achita această sumă este aberant și este lipsit de orice temei, fundament, nefiind întrunite toate condițiile și elementele necesare existenței unei răspunderi delictuale pentru a fi acordate ca daune delictuale.
Reclamanții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare, însă prin apărătorul lor, prezent la dezbateri, au solicitat respingerea recursului.
Pârâtul A. C., deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului și de considerentele hotărârii atacate, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea precizată (f25-30 dosar fond) reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. C. și A. C. anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2816/14.05.1998 în temeiul art.184 Cod procedură civilă, cu obligarea pârâtului M. C. la despăgubiri.
Reclamanții au renunțat la judecata acțiunii față de . și ., luându-se act de renunțare prin încheierea din 28.06.2011.
În motivarea cererii precizatoare s-au invocat în esență cele reținute prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul S. nr.163/P/2009 prin care s-a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuitul M. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal și față de învinuitul A. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 Cod penal rap la art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale; neînceperea urmăririi penale față de M. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31 al. 2 Cod penal rap. la art. 289 al. 1 Cod penal, două infracțiuni prev. de art. 290 al. 1 Cod penal (falsificarea delegației cu nr. 98/13 august 1998 și mențiunile necorespunzătoare realității din procesul-verbal de predare primire a bunurilor, din 13 mai 1998), art. 291 Cod penal și art. 292 Cod penal și față de A. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 al. 1 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale.
Contractul de vânzare-cumpărare a cărui desființare se solicită ca o consecință a falsificării delegației cu nr.98/13.05.1998 apare ca fiind încheiat între . cu sediul în municipiul S. ., județul S. și P. C. și P. D., în calitate de cumpărători, pârâtul M. C. figurând în contract în calitate de reprezentant al societății comerciale I. SA. S..
Art. 47 C.pr.civilă arată că, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună, ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză.
Deși, în principiu, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, sunt situații în care, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară. Distincția dintre litisconsorțiul facultativ și cel necesar (obligatoriu) prezintă importanță pentru speța de față deoarece instanța trebuie să constate nevalabilitatea actului juridic față de toate părțile și, întrucât pronunțarea unei hotărâri uniforme reprezintă necesitate obiectivă în cazul desființării actelor juridice, în cauză litisconsorțiul este necesar, obligatoriu și unitar.
Chemarea în judecată a vânzătoarei și a cumpărătorilor este o necesitate juridică obiectivă, deoarece nu este de conceput ca același act să fie în același timp valabil pentru o parte și nevalabil față de cealaltă. Drepturile și obligațiile părților derivând din contractul de vânzare – cumpărare sunt indivizibile.
Din actele dosarului rezultă că există ca persoană juridică . formulând de altfel și plângere penală împotriva lui M. C., aspectele invocate în sensul că aceasta nu ar fi împuternicit pe M. C. pentru încheierea contractului, că nu ar fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare privind fondul litigiului dintre părți ce se cere a primi soluționare.
Faptul că în contract s-a menționat ca sediu al societății ., . - din actele dosarului de urmărire penală rezultând de altfel că a existat o sucursală a . S., pârâtul A. C. fiind șef de sucursală- nu impietează asupra chemării în judecată a persoanei juridice.
În aceste împrejurări, în baza principiului rolului activ, prima instanță nu putea hotărî asupra cererii deduse judecății până nu punea în discuția părților necesitatea formulării acțiunii în contradictoriu cu vânzătorul, respectiv . în vedere dispozițiile art.129 alin. 2, 4 și 5 Cod procedură civilă, potrivit cărora judecătorul va pune în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin în calitatea lor din proces, va pune în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt și de drept având îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală pasivă este obligatorie, or acest motiv de ordine publica, conduce, inevitabil, la desființarea sentinței pentru nerespectarea de către instanță a prevederilor art. 47 Cod procedură civilă.
Prin urmare, se constată că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă astfel încât, potrivit art.312 alin.3, 5 Cod procedură civilă se va dispune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pune în discuția părților necesitatea chemării în judecată a . în cazul refuzului reclamanților de completare a cadrului procesual pasiv obligatoriu prin introducerea în cauză a cocontractantului, se va pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii față de coparticiparea procesuală obligatorie.
Această soluție face de prisos analiza celorlalte motive de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâtul M. C., domiciliat în S., .. 14, ., împotriva sentinței civile nr. 3467 din data de 3 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, intimați fiind reclamanții P. C., P. D. L., domiciliați în S., .. 28, ., . A. C., domiciliat în S., .. 2A, ., .> Casează în totalitate sentința civilă nr. 3467/3 iulie 2012, pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Judecătoria S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
H. L. G. F. C. L.
Grefier,
S. A.-M.
Red. H.L.
Judecător fond C. D.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./17.04.2013
| ← Servitute. Decizia nr. 2346/2013. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 2029/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
